EDUCAȚIA TIMPURIE DESFĂȘURATĂ ÎN CREȘELE ȘI GRĂDINIȚELE DIN ROMÂNIA

A.   Argumente în favoarea educaţiei timpurii[i]

Copilăria timpurie reprezintă cea mai importantă perioadă din viaţa copilului, întrucât este marcată de momente cruciale pentru succesul său de mai târziu, la şcoală şi în viaţă. Intervenţia adultului asupra copilului în această perioadă este fundamentală.

Educaţia timpurie vizează intervalul de timp cuprins între naştere - pentru că din momentul când se naşte copilul începe să se dezvolte şi să înveţe, şi până la 6/7 ani - vârsta intrării la şcoală.

Educaţia timpurie se realizează în atât în mediul familial, cât şi în cadrul serviciilor specializate, precum creşa sau grădiniţa.

Cercetările din ultimii 30 de ani au evidenţiat corelaţii semnificative între mediu şi dezvoltarea intelectuală, între învăţarea timpurie şi învăţarea care are loc în alte etape ale vieţii. Astfel, copiii crescuţi într-un mediu stimulativ au o dezvoltare intelectuală accelerată în comparaţie cu cei crescuţi într-un mediu restrictiv.

De la naştere şi până când cresc, copiii sunt persoane care au o dezvoltare afectivă şi o receptivitate specială faţă de diferitele categorii de stimuli, aspect ce poate fi influenţat de informaţiile care le primeşte copilul din mediu, precum şi de calitatea procesării acestora. Se impune astfel organizarea de către practicieni a unor intervenţii cu caracter formativ pentru a valorifica această receptivitate.

Educaţia timpurie este o necesitate în contextul social actual, deoarece perioada cuprinsă între naştere şi 6/7 ani este cea în care copiii au o dezvoltare rapidă. Dacă procesul de dezvoltare este neglijat, mai târziu, compensarea acestor pierderi este dificilă şi costisitoare.

Investiţia în copii la vârste cât mai fragede conduce, pe termen lung, la dezvoltarea socială a acestora şi la realizarea susţinută a drepturilor copiilor. Dacă la nivelul educaţiei timpurii sunt depistate şi remediate deficienţele de învăţare şi psiho- comportamentale ale copiilor, deci înainte de integrarea copilului în învăţământul primar - beneficiile recunoscute se referă la: performanţele şcolare superioare, diminuarea ratei eşecului şcolar şi a abandonului.

Calitatea educaţiei, a îngrijirii şi protecţiei copilului de la naştere până la 6/7 ani depinde de noi, toţi cei care interacţionăm cu copiii, zi de zi: părinţi sau educatori, consilieri şcolari sau asistenti medicali - toţi acţionând coerent şi având în atenţie permanentă copilul şi particularităţile lui.

B.   Specificul educaţiei timpurii

Educaţia timpurie se constituie într-o abordare pedagogică ce acoperă intervalul de la naştere la 6/7ani, interval în care au loc transformări profunde şi achiziţii fundamentale în dezvoltarea copilului.

Documentele Conferinţei Mondiale de la Jomtien din Thailanda (1990), care a avut ca obiectiv Educaţia pentru toţi, subliniază că învăţarea începe de la naştere şi se derulează pe tot parcursul vieţii.

De asemenea, conferinţa a adus în prim plan necesitatea corelării domeniilor sănătăţii, al nutriţiei şi igienei, al protecţiei sociale cu sfera educaţiei, o educaţie bazată pe conceptul de dezvoltare cognitivă şi emoţională a copilului prin care se urmăreşte valorificarea la maximum şi în context optim a potenţialului acestuia. Educaţia timpurie devine astfel prima treaptă de pregătire pentru educaţia formală, pregătind intrarea copilului în sistemul de învăţământ obligatoriu în jurul vârstei de 6/7 ani.

C.   Note distinctive ale educaţiei timpurii[ii]:

•  copilul este unic şi abordarea lui trebuie să fie holistă (comprehensivă sub toate aspectele dezvoltării sale);

•  vârstele mici recomandă o abordare integrată a serviciilor de educaţie timpurie (îngrijire, nutriţie, educaţie);

•  adultul/ educatorul, la nivelul relaţiei didactice, apare ca un partener matur de joc, care cunoaşte toate detaliile şi regulile care trebuie respectate;

•  activităţile desfăşurate în cadrul procesului educaţional sunt adevărate ocazii de învăţare situaţională;

•  părintele este partenerul-cheie în educaţia copilului, iar relaţia familie – creșă-grădiniţă - comunitate este hotărâtoare. Focalizarea pe educaţia timpurie este firească, ştiut fiind faptul că dezvoltarea copiilor este rapidă în această etapă de vârstă, iar valorificarea potenţialului pe care îl are copilul creează pentru acesta premisele performanţelor lui ulterioare.

Cercetările în domeniul educaţiei timpurii preşcolare au evidenţiat corelaţii puternice între frecventarea creșei/grădiniţei şi comportamente copiilor ca elevi. Mai concret, remarcăm:

• progresul semnificativ în plan intelectual pentru copii, indiferent de mediul din care provin;

•  efectele pozitive asupra viitoarei integrări sociale şi reducerea comportamentelor deviante precum şi a eşecului şcolar;

•  descoperirea de către fiecare copil a propriei identităţi, a autonomiei şi dezvoltarea unei imagini de sine pozitive;

•  dezvoltarea abilităţilor sociale prin interacţiunile generate de mediul de învăţare;

•  comportamente centrate pe sarcină;

•  dezvoltare socio-emoţională;

• motivaţie şi atitudini pozitive faţă de învăţare.

D.   Valori promovate de orice curriculum pentru educaţia timpurie[iii]:

• drepturile fundamentale ale copilului (dreptul la viaţă şi sănătate, dreptul la familie, dreptul la educaţie, dreptul de a fi ascultat şi de a se exprima liber etc.);

• dezvoltarea globală a copilului;

• incluziunea, ca proces de promovare a diversităţii şi toleranţei;

• non-discriminarea şi excluderea inechităţii sociale, culturale, economice şi de gen (asigurarea de şanse egale tuturor copiilor, indiferent de gen, etnie, religie printr-o abordare educaţională echilibrată).

E.   Principii şi cerinţe in educaţia timpurie[iv]:

• abordarea holistă a dezvoltării copilului, care presupune considerarea şi acordarea în permanenţă a unei atenţii egale tuturor domeniilor de dezvoltare: dezvoltarea fizică, sănătatea, dezvoltarea limbajului şi a comunicării, dezvoltarea cognitivă şi dezvoltarea socio-emoţională a acestuia;

• promovarea şi practicarea unei educaţii centrate pe copil şi pe dezvoltarea globală a acestuia, în contextul interacţiunii cu mediul natural şi social;

• adecvarea întregului proces educaţional la particularităţile de vârstă şi individuale. Individualitatea fiecărui copil trebuie recunoscută şi, de aceea, fiecare copil trebuie tratat în acord cu nevoile sale. Fiecare copil trebuie să aibă oportunităţi egale de a se juca, de a învăţa şi de a se dezvolta, în funcţie de potenţialul său;

• evitarea exprimărilor şi a prejudecăţilor de tip discriminator de către cadrul didactic, personalul non-didactic, copii şi părinţi. De asemenea, cadrul didactic nu trebuie să manifeste prejudecăţi faţă de copii din cauza comportamentului părinţilor;

•  promovarea şi aplicarea principiilor incluziunii sociale; luarea în considerare a nevoilor educaţionale individuale specifice ale copiilor. Toţi copiii trebuie să se simtă acceptaţi şi valorizaţi. Niciun copil nu trebuie exclus sau dezavantajat datorită etniei, culturii, religiei, limbii materne, mediului familial, deficienţelor, sexului sau nivelului capacităţilor sale. Un sistem care separă unii de alţii copiii şi care consideră că cei mai capabili sunt mai importanţi şi demni de apreciere nu poate fi considerat un sistem incluziv;

•  celebrarea diversităţii: trăim într-o lume diversă şi, de aceea, este important ca diversitatea să fie recunoscută, asumată şi apreciată într-o manieră pozitivă. Nicio cultură nu este superioară alteia. Plecând de la această premisă, se va pune accent pe incluziune, recunoscând dreptul tuturor copiilor de a fi educaţi împreună şi considerând că educaţia tuturor copiilor este la fel de importantă. Valorizarea experienţei culturale şi educaţionale cu care copilul vine din familie şi comunitate este temelia dezvoltării şi evoluţiei lui ulterioare;

• centrarea demersurilor educaţionale pe nevoile familiilor în scopul creării unui parteneriat strâns cu acestea, incluzând participarea părinţilor la organizarea şi desfăşurarea activităţilor;

• valorificarea principiilor învăţării autentice, semnificative (în care copilul este autor al propriei învăţării prin implicarea sa activă şi prin interacţiunea cu mediul, în contexte semnificative pentru vârsta şi particularităţile sale individuale) ;

•  respectarea coerenţei şi a continuităţii curriculumului pentru educaţia timpurie a copiilor cu vârsta cuprinsă între naştere şi 7 ani şi respectarea coerenţei şi a continuităţii cu curriculumul pentru învăţământul primar;

• respectarea standardelor europene şi internaţionale privind educaţia timpurie.

F.    Finalităţile educaţiei timpurii[v]:

• dezvoltarea liberă, integrală şi armonioasă a personalităţii copilului, în funcţie de ritmul propriu şi de trebuinţele sale, sprijinind formarea autonomă şi creativă a acestuia;

• dezvoltarea capacităţii de a interacţiona cu alţi copii, cu adulţii şi cu mediul pentru a dobândi cunoştinţe, deprinderi, atitudini si conduite noi;

• încurajarea explorărilor, exerciţiilor, încercărilor şi experimentărilor, ca experienţe autonome de învăţare;

• descoperirea, de către fiecare copil, a propriei identităţi, a autonomiei şi dezvoltarea unei imagini de sine pozitive.

•  sprijinirea copilului în achiziţionarea de cunoştinţe, capacităţi, deprinderi şi atitudini necesare acestuia la intrarea în şcoală şi pe tot parcursul vieţii.

G.  Efecte ale educaţiei timpurii pe termen lung:

            Copiii care au beneficiat de educaţie timpurie de calitate se simt mai atraşi de şcoală, manifestă atitudini pozitive faţă de învăţare, obţin rezultate mai bune, sunt motivaţi şi doresc să finalizeze întregul parcurs şcolar, ceea ce duce la scăderea absenteismului, creşterea ratei de şcolarizare şi reducerea abandonului şcolar.

            Educaţia timpurie contribuie la egalizarea şanselor copiilor (copiii în situaţii de risc, care provin din medii socio-culturale dezavantajate, cei care prezintă dizabilităţi sau aparţin unor grupuri etnice minoritare), la progresul acestora şi ulterior la integrarea în societate.

          Educaţia timpurie contribuie substanţial la realizarea idealului paideic prin factorii implicaţi:

·  calitatea personalului din creșă;

·  mediul educaţional organizat pe centre de activitate/ interes;

·  numărul de copii din grupă;

·  calitatea proiectării demersurilor instructiv-educative la nivel macro şi micro (demers personalizat, care presupune elaborarea de instrumente didactice de interpretare personală a programei şcolare în funcţie de contextul educaţional).

H.  Educaţie timpurie – chimie, biologie

          Copiii care prezintă un nivel înalt de anxietate cronică secretă cantităţi mari de hormoni ai stresului, cortizoli, care dăunează exercitării capacităţilor cognitive şi funcţionării sistemului imunitar.

         Anumite microelemente, cum ar fi iodul şi zincul, sunt extrem de importante pentru dezvoltarea sănătoasă a creierului.

          Subnutriţia duce la letargie dăunând interesului copilului pentru lumea din jurul lui.

          Nutriţia deficitară diminuează rezistenţa copilului la boală.

         Copilul se naşte cu 10 miliarde de celule nervoase şi petrece primii trei ani din viaţă adăugând celule gliale pentru a sprijini şi hrăni aceşti neuroni. Atunci aceştia sunt capabili să formeze mii de interconexiuni între ei sub forma dendritelor şi axonilor care se extind şi în alte regiuni ale creierului.

         La 6 ani copilul are două treimi din creierul adultului şi are de 5 până la 7 ori mai multe conexiuni între neuroni decât creierul unui copil de 18 luni sau al unui adult.

         Creierul unui copil de 6/7 ani are o imensă capacitate de a realiza mii şi mii de conexiuni dendritice între neuroni. Acest potenţial de dezvoltare se finalizează în jurul vârstei de 10/11 ani, când copilul pierde cam 80% din acest volum de conexiuni neuronale.

         Ceea ce nu dezvoltăm sau nu utilizăm, pierdem ca şi capacitate. O enzimă este eliberată în creier şi dizolvă toate căile neuronale slab mielinizate.

I.     Obiectivele generale  pentru o grupa de anteprescolari:

                                                                                             

 

J.    Obiectivele specifice ale educației timpurii au la bază următoarele principii:

a)    copiii isi revin repede din stresul despartirii de parinti fara afectare emotionala majoră;

b)    zambetul  sincer;

c)    comunicarea in fraze scurte  (fara repetitii );

d)    acordarea instruirii cu nevoile copiilor;

e)    invaţarea semnalelor unice, individuale ale fiecarui copil;

f)     definirea temperamentului copilului intelegand directia de interventie educativă.

Bibliografie:

[i] ,,Educaţia timpurie şi specificul dezvoltării copilului preşcolar ”- Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului Unitatea de Management al Proiectelor pentru Învăţământul Preuniversitar, Bucuresti, 2008
[ii] „Curriculum pentru Învăţământul Preşcolar, 3-6/7 ani", M.E.C.T., 2008
[iii] Pre-School Education in the European Union. Current Thinking and provision, 1995, în „Curriculum pentru Învăţământul Preşcolar", M.E.C.T., 2008
[iv] „Curriculum pentru educaţia timpurie a copiilor cu vârsta cuprinsă între naştere şi 6/7 ani", M.E.C.T., 2008, proiect pilot, www.edu.ro
[v] „Curriculum pentru Învăţământul Preşcolar 3-6/7 ani" aprobat prin O.M. nr. 5233/1.09.2008

Nomenclatorul de servicii sociale si regulamentul cadru de organizare si functionare

Ministerul Muncii, Familiei, Protectiei Sociale si Persoanelor Varstnice a publicat, spre dezbatere, proiectul de hotarare a Guvernului pentru aprobarea Nomenclatorului serviciilor sociale si a regulamentului cadru de organizare si functionare a serviciilor sociale. Proiectul de hotarare de Guvern reglementeaza Nomenclatorul serviciilor sociale precum si Regulamentul cadru de organizare si functionare a acestora pe baza noilor prevederi referitoare la serviciile sociale din Legea asistentei sociale nr. 292/2011.   Detalii aici http://www.mmuncii.ro/nou/index.php/ro/legislatie/proiecte-in-dezbatere/2782-2013-04-14-proiecthg#   Proiectul de hotărâre a Guvernului pentru aprobarea Nomenclatorului serviciilor sociale şi a regulamentului cadru de organizare şi funcţionare a serviciilor sociale

Reflectii neutre despre patimile pensionarilor militari

Reflectii neutre despre patimile pensionarilor militari

                                                                                                „ și tu, Brutus...”

Ca orișice slujitor de bună credință al cetății, înteresat nu numai de mersul vieții sale prozaice, am ținut treaz ochiul de veghe asupra rânduielilor ce se mai bezmeticesc pe la noi. Am asistat neputincios, cel puțin în ultimii trei ani, la curbe de sacrificiu, la numărători multiplicate pe diagonala președintei Camerei Deputaților, la execuții mediatice ale ”nesimțiților” de pensionari militari sau diplomați trași pe dreapta diplomației. Ba chiar am fost la un pas de restaurație. Căci ce altceva se putea a fi numită acea ”lovitură de stat” dată în miez de vară, de privitori cu mânecă scurtă și brațe încrucișate! Am constatat consecvența majorității politicienilor noștri în minciună și delațiuni reciproce dar și nelipsita tocmeală românească pentru drepturile ce se cuvin de drept. Nu m-am mirat să văd că obiceiul pământean al ”datului la pace cu oricine ar fi, numai bine să-mi fie!” este la fel de actual, vivace și aplicabil fără scrupul. Un troc imund, degenerativ și ucigător de demnitate.

Recunosc sincer că m-am lăsat și eu, ca mulți alții, cuprins de mania evolutivă a conflictelor, îndeosebi atunci când tema s-a plasat pe domeniul statutului militarilor și al drepturilor lor legitime. Când am văzut o turmă de scălâmbăiați defilându-se obraznic pe la diverse televiziuni, când mai nimeni dintre responsabilii cu grade generoase ale Armatei României nu a plesnit sever limbuții de serviciu a unei puteri în derivă, m-am implicat, cu titlu personal, în numele demnității Ostașilor în Rezervă.

În lipsa unor date concludente din intimitatea acelor decizii discreționare, chiar autocratice, rostite de pe eșafodul executoriu prezidențial, am reacționat la numitorul comun al celora afectați de consecințe. Așa se explică prezența mea, ca gest solidar, în cadrul Sindicatului Cadrelor Militare, recunoscându-le legitimitatea de circumstață a demersului și parțial, instrumentele de luptă sindicală. Țin să reamintesc că am fost și rămân pe mai departe un susținător al rigorii și sobrietății instituției militare, în termenii de respect instituțional reciproc.

În calitatea de Șef al Statului Major General am produs condițiile pentru alinierea la principiile-standard ale managementului resursei umane practicate de toate țările membre NATO, fapt care explică și existența Legii 164 din 2001. Culmea ironiei și a sorții batjocoritoare! Știți cine a susținut cu ardoare și distinsă vehemență această lege? Nimeni altul decât liderul grupului PD de atunci, deputatul Emil Boc! Pentru ca după aproape 10 ani de bună funcționare, legea să fie substituită cu una de batjocură! De către cine? De către chiar cel care o susținuse cu argumente imperiale! M-am întrebat ce anume i-a determinat pe acei guvernanți să prăvale peste Rezerva Armatei României, și nu numai, tone de invective și mizerii inventate!

Am găsit în istorie un precedent împotriva Armatei Regale, mai bine zis a rămășițelor Armatei Regale, de prin anii 1947-1953, când se puneau bazele armatei populare, și trebuia cu orice preț să fie distrusă orice reputație și demnitate anterioară, inclusiv eroismul de pe câmpurile de jertfă. Pentru acele vremuri știm cine și de ce a produs nimicirea miezului dur al rezistenței naționale împotriva bolșevismului criminal.

Dar azi, azi când tot declamăm că ne-am debarasat de tenebrele unui trecut greu de explicat, cum se explică reluarea ”copy-paste” ale acelui trecut? Astăzi am răspunsul cuvenit dezarmant prin simplitatea lui. Nu este nici un scenariu ascuns. Nu este nici o directivă de pe aiurea. Este rezultatul aceleiași proaste guvernări care a trimis toată Țara în faliment! Este rezultatul a celor cinci cicluri electorale care au produs același tip de clasă politică incompetentă, coruptă, ipocrită, imorală și lipsită de demnitate, toate răsfrânte amarnic asupra întregului comportament public al societății.

Cercetând analitic cele întâmplate aveam să aflu că echipa Boc-Șeitan, recurgând la fantoșa contributivității, urmăreau reducerea tuturor pensiilor speciale cu peste 50%. Cei doi, și pe lângă ei niște susținători mimeți, au ”confuzionat” cu rea intenție noțiunea de ”pensie specială” cu cea de ”pensie preferențială” cu alte cuvinte, total necuvenită! Mesajul public sună cam așa: ”Păi, vezi tu popor român de ce trăiești prost? Din cauza paraziților care consumă averea bugetară cu pensiile lor ”nesimțite”. Trăiești rău pentru că nenorociții ăștia din Armată, MAI, SRI, SIE, SPP, Diplomație, Justiție, îți mănâncă banii de medicamente și îți iau pâinea de la gură!”

Iar românului nu-i trebuie mult să se apuce de înjurat. Mai ales când îi pui la dispoziție și niște televiziuni traficate de delatori patentați! Și astfel din Columnă de Stabilitate, Armata – referindu-mă doar la ea – a ajuns Stâlp de Infamie! Numai și pentru subminarea credibilității Armatei cei doi ar trebui să răspundă în fața Națiunii!

Cu aceste idei frământate l-am abordat direct pe ministrul Gabriel Oprea. Voiam să știu câtă ”vinovăție” poartă pentru calamitarea fără precedent a Armatei. Pentru că era militar și ar fi trebuit să reacționeze diferit față de un ministru civil pus doar să se căpătuiască prin contracte care mai de care mai oneroase. Cele ce urmează cu siguranță vor surprinde pe mulți, așa cum de altminteri am fost la rândul meu pus într-o anume stare de nedumerire. Mai întâi de toate mi s-au confirmat substraturile din spatele discursurilor parlamentare pe temă, mai ales momentul în care ministrul Oprea și-a anticipat demisia de onoare în cazul în care nu se revine asupra oneroasei decizii.

Declarație de militar. Politic, în momentul acelei declarații sincere, nu avea nici o șansă. Politic se baza numai pe dependența Guvernării, de susținerea sa conjuncturală. Grupul lui parlamentar, destul de eterogen, putea fi dezmembrat prin cunoscutele tertipuri politicianiste corupătoare. Comisiile de apărare dăduseră deja avizele, la ordinul primit ”de sus”. Culmea e că în aceste comisii erau militari de rang înalt. Chiar și un fost șef al Statului Major General, sărit în barca puterii!

În aceste condiții, cu spatele la zid, a ales strategia convertirii legii încriminate. Pe românește, să o ”șmecherească” în sensul protejării drepturilor militarilor. Cu toate tertipurile tehnice care sunt astăzi devoalate, cică în numele legalității, de un alt ”fost” pe la minister, cu voluptatea cinică a unui canibal instituțional. Adică, de la schimbarea bazei de calcul până la redefinirea veniturilor de orice proveniență, asumându-și toate riscurile!

Pentru ministrul Gabriel Oprea consecințele au fost dure și ireconciliabile. Un personaj onest din cancelaria fostului premier Boc avea să mărturisească șoptit că: ”s-a bătut cu pumnul în masă și s-au proferat amenințări!” Anumite voci ”de prin preajmă” confirmă, pe o altă situație, atenționarea președintelui Băsescu către Boc: ”Lasă-l, măi, în pace. Nu te pune cu Oprea. N-ai ce-i face. Să-și facă legea cum vrea!”

Rezultatul? Din ceea ce știu sigur, peste 60% din pensiile militare calculate la stagiu complet de carieră militară au crescut. Cu variabile între 5 și 45%. Multe au rămas la fel. Numai că cele care aparțin cadrelor disponibilzate, din porunca Statului Român, au scăzut nedrept. Eu m-am trezit cu o reducere de 80%! După două ”reprize” de contestare am rămas cu un deficit de 5 milioane vechi. Cei care lucraseră la reconstituirea documentelor erau în afara specialității minim reclamate de o asemenea operațiune. Și ca mine mai sunt cel puțin 15 mii de camarazi.

Militarul Oprea s-a bazat pe corpul din subordine ca orice militar de profesie. Numai că legea fiind imposibilă, a fost imposibil să fie corect aplicată. De unde miile de aberații care dăinuie și astăzi și care continuă să producă nedreptate. L-am întrebat simplu: ”de ce nu ți-ai dat demisia” și mi-a răspuns: ”n-ai înțeles! Simplu! Pentru că mi s-a dat mână liberă; un asemenea avantaj politic era greu de sperat. Dacă plecam, făcând pe ”deontologul”, astăzi 80 de mii de pensionari militari aveau pensia redusă în medie cu peste 40%. Mi-am pus pe mulți în cap. Dar sunt mulțumit că am salvat ce era posibil.Urmează și restul...”

Generalul Oprea Gabriel a acționat corect. Atât cât i-a permis mediul politic viciat și ostilitatea unui cabinet marionetă. Ministrul Gabriel Oprea însă, poate fi culpabilizat pentru comunicare deficitară. Are o vulnerabilitate provenită din chiar meseria noastră de bază. Noi, militarii vorbim puțin. Răspundem numai când suntem întrebați. Considerăm că totul este înțeles, conform algoritmului nostru de gândire și nu ne mai explicăm acțiunile. Când pentru cea mai reușită acțune ni se recunosc meritele prin formula concentrată: ”Vă felicit”, noi răspundem sec: ”Servesc Patria”. Pentru că aceasta este menirea noastră!

Ministrul-politician Gabriel Oprea decontează sever acțiunile generalului-militar Oprea Gabriel, neexplicate la timp și credibil, de un sistem osificat în reflexe stereotipe! Greu se mai împacă Armata cu politica! Și nu doar la noi...

Dar pentru mine, tristețea cea mare vine din atitudinea militarilor repede divizați în structuri diferite, după modelul bine-cunoscut al românilor bolnavi de șefie. În loc să facă front comun pentru o cauză comună, asociații sau sindicate diferite s-au luat la ”harță” aducându-și acuze reciproce sau învederând prioritatea legitimității de reprezentare.

Nimic mai păgubos pentru spiritul nostru de corp. Nu am depus jurământul de credință sub drapele diferite. Suntem din același trup al Armatei României și acest numitor comun trebuie să redevină legitimația noastră de prezentare.

Este destulă hulă, zâzanie și mahalagism în spațiul politic și nu este nevoie de un ”supliment” militar. Astăzi, știu că există o anume voință de a produce ”dreptate până la capăt”. Da, este sloganul USL pentru care românii le-au dat votul de cvorum. În numele acestui principiu i-am cerut politicianului-general Gabriel Oprea să-și ducă ”crucea până la capăt”. N-a fost nevoie de insistențe. M-a asigurat necondiționat. Pentru că noi, militarii, nu cerem pomeni. Cerem doar drepturile cuvenite date de Poporul în serviciul căruia vom fi până în ultima clipă de viață.

Corecția unei legi neghioabe se poate face prin Corpul Legiuitor și inițiativă guvernamentală dar și prin atitudinea solidară a corpului cadrelor de rezervă și active, prin dialogul nediferențiat al militarilor înșiși. Vă chem, stimați și de neînlocuit camarazi de Viață și de Țară la unitate, la respect față de valorile noastre imuabile, la bună și rânduită lucrare pentru Patria Română.

General (r.) dr. Mircea Chelaru

Fost Șef al Statului Major General
canaris_general@yahoo.com