luni, iulie 27, 2026

Bibliografia pentru susținerea probei scrise din cadrul concursului pentru ocuparea funcțiilor vacante de director

 Proiect: O R D I N privind aprobarea calendarului pentru organizarea și desfășurarea concursului pentru ocuparea funcțiilor vacante de director și director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar de stat (...)

[Consultare publică] Proiect: O R D I N privind aprobarea calendarului pentru organizarea și desfășurarea concursului pentru ocuparea funcțiilor vacante de director și director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar de stat (...)

Data publicării24 iulie 2026

În vederea consultării publice, în condiţiile art. 7 din Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, republicată, dar și a consultării preliminare interinstituționale, Ministerul Educaţiei și Cercetării publică următorul proiect:

  • O R D I N privind aprobarea calendarului pentru organizarea și desfășurarea concursului pentru ocuparea funcțiilor vacante de director și director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar de stat și pentru aprobarea bibliografiei pentru susținerea probei scrise din cadrul concursului;
    • Anexa 1Calendarul pentru organizarea și desfășurarea concursului pentru ocuparea funcțiilor vacante de director și director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar de stat (sesiunea septembrie-decembrie 2026);
    • Anexa 2Bibliografia pentru susținerea probei scrise din cadrul concursului pentru ocuparea funcțiilor vacante de director și director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar de stat (sesiunea septembrie-decembrie 2026).

Propunerile și sugestiile cu privire la proiectul supus consultării publice pot fi trimise în următoarele 10 zile calendaristice pe adresa de e-mail dgmrurs@edu.gov.ro

Sursa http://edu.ro/cons_pub_PO_59_26_calendar_concurs_directori

 

 

Calendarul pentru organizarea și desfășurarea concursului pentru ocuparea funcțiilor vacante de director și director adjunct

 

Calendarul pentru organizarea și desfășurarea concursului pentru ocuparea funcțiilor vacante de director și director adjunct din școlile de stat și bibliografia pentru proba scrisă din cadrul concursului, în consultare publică

Ministerul Educației și Cercetării a lansat în consultare publică proiectul de ordin privind aprobarea calendarului pentru organizarea și desfășurarea concursului pentru ocuparea funcțiilor vacante de director și director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar de stat și pentru aprobarea bibliografiei pentru susținerea probei scrise din cadrul concursului.

 

În forma propusă, calendarul prevede:

  • Anunţarea concursului: publicarea funcţiilor vacante de director şi director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar de stat cu personalitate juridică cuprinse în rețeaua școlară aferentă anului școlar 2026-2027, pentru care se organizează concursul, în data de 17 august 2026;

  • Depunerea dosarelor de înscriere la concurs, în perioada 14 septembrie – 2 octombrie 2026;

  • Desfăşurarea probei pentru evaluarea de competențe, în cadrul căreia se testează capacitățile și aptitudinile personale ale candidatului, și afişarea rezultatelor la proba pentru evaluarea de competențe în data de 13 octombrie 2026;

  • Desfășurarea probei scrise și afișarea rezultatelor la proba scrisă, în data de 20 octombrie 2026;

  • Evaluarea administrativă a proiectelor planurilor manageriale și a proiectelor planurilor de acțiune de către comisiile de interviu, în perioada 23 octombrie – 4 noiembrie 2026;

  • Desfășurarea probei de interviu, în perioada 12 - 27 noiembrie 2026;

  • Afișarea rezultatelor finale ale concursului în data de 9 decembrie.

La concursul pentru ocuparea funcției de director sau de director adjunct pot participa cadre didactice titulare în învățământul preuniversitar cu o vechime în învățământ de minimum 5 ani. 

 

Toate condițiile care trebuie îndeplinite cumulativ pentru înscrierea la concurs sunt prezentate în Metodologia privind organizarea și desfășurarea concursului pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar de stat. 

Proiectul este disponibil AICI.

Calendarul pentru organizarea și desfășurarea concursului pentru ocuparea funcțiilor vacante de director și director adjunct din școlile de stat și bibliografia pentru proba scrisă din cadrul concursului, în consultare publică | Ministerul Educației și Cercetării

duminică, iulie 26, 2026

Concurs directori 2026

 ORDIN nr. 4.155 din 18 iunie 2026

pentru aprobarea Metodologiei privind organizarea și desfășurarea concursului pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar de stat
EMITENT
  • MINISTERUL EDUCAȚIEI ȘI CERCETĂRII
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 552 din 6 iulie 2026
    Aici https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/312041?utm_source=chatgpt.com

    sâmbătă, iulie 25, 2026

    Anunț Concurs Directori

     Se apropie concursul pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct în învățământul preuniversitar.

    Asociația Academia Cetățeanului sprijină candidații prin punerea la dispoziție a unor resurse de studiu actualizate și structurate, utile pentru pregătirea examenului: legislație relevantă, sinteze și explicații ale actelor normative, teste de verificare și clarificări privind aplicarea practică a legislației în managementul unităților de învățământ.
    Scopul acestor materiale este de a oferi un sprijin real și documentat în procesul de pregătire.
    Persoanele interesate sunt invitate să urmărească pagina Asociației Academia Cetățeanului și să distribuie informația pentru a ajunge la cât mai mulți candidați.
    Asociația urează succes tuturor participanților, într-un sistem educațional care are nevoie de directori bine pregătiți, integri și responsabili.
    Solicitări, la e-mail academiacetateanului@gmail.com