miercuri, aprilie 10, 2019

Norma didactică conform LEN






  ART. 262

  (1) Activitatea personalului didactic de predare se realizează într-un interval de timp zilnic de 8 ore, respectiv 40 de ore pe săptămână, şi cuprinde:

  a) activităţi didactice de predare-învăţare-evaluare şi de instruire practică şi examene de final de ciclu de studii, conform planurilor-cadru de învăţământ;

  b) activităţi de pregătire metodico-ştiinţifică;

  c) activităţi de educaţie, complementare procesului de învăţământ: mentorat, şcoală după şcoală, învăţare pe tot parcursul vieţii.

  d) activităţi de dirigenţie.

  (2) Activităţile concrete prevăzute la alin. (1), care corespund profilului, specializării şi aptitudinilor persoanei care ocupă postul didactic respectiv, sunt prevăzute în fişa individuală a postului. Aceasta se aprobă în consiliul de administraţie, se revizuieşte anual şi constituie anexă la contractul individual de muncă.

  (3) Norma didactică de predare-învăţare-evaluare şi de instruire practică şi de evaluare curentă a preşcolarilor şi a elevilor în clasă reprezintă numărul de ore corespunzător activităţilor prevăzute la alin. (1) lit. a) şi se stabileşte după cum urmează:

  a) un post de educator/educatoare sau de institutor/institutoare ori de profesor pentru învăţământul preşcolar pentru fiecare grupă cu program normal, constituită în educaţia timpurie;

  b) un post de învăţător/învăţătoare sau de institutor/ institutoare ori de profesor pentru învăţământul primar pentru fiecare clasă din învăţământul primar sau pentru clase simultane din cadrul acestuia, unde nu se pot constitui clase separate;

   c) 18 ore pe săptămână pentru profesorii din învăţământul secundar şi terţiar non-universitar, pentru profesorii din unităţile şi clasele cu program integrat şi suplimentar de artă şi sportiv, precum şi din unităţile cu activităţi extraşcolare şi din centrele sau cabinetele de asistenţă psihopedagogică;

  d) 24 de ore pe săptămână pentru profesorii de instruire practică şi maiştrii-instructori;

  e) pentru personalul didactic din învăţământul special, norma didactică se stabileşte astfel: învăţători şi profesori la predare - 16 ore pe săptămână; învăţător-educator, institutor-educator, profesor-educator, maistru-instructor şi profesor pentru instruire practică - 20 de ore pe săptămână;

  f) un post pentru personalul didactic din învăţământul special integrat, pentru cel din centrele logopedice interşcolare, pentru personalul didactic itinerant şi de sprijin, pentru personalul didactic din învăţământul special preşcolar, pentru profesori care efectuează terapiile specifice, profesori pentru cultura fizică medicală, kinetoterapie, educaţia psihomotrică şi altele, în funcţie de tipul şi gradul de deficienţă, conform metodologiei elaborate de Ministerul Educaţiei Naţionale;

   g) un post de profesor documentarist în centrele de documentare şi informare.

  (4) Personalul didactic de predare cu o vechime în învăţământ de peste 25 de ani, cu gradul didactic I, beneficiază de reducerea normei didactice cu 2 ore săptămânal, fără diminuarea salariului.

  (5) Norma didactică se poate reduce ca urmare a solicitării cadrului didactic, adresată directorului şcolii.

  (6) Personalul didactic de predare şi de instruire practică, care beneficiază de reducerea normei didactice, poate avea dreptul la remunerarea activităţii în regim de plată cu ora sau cumul de norme, doar după efectuarea normei complete, prevăzute la alin. (3) lit. c), d) şi e).

  ART. 263

  (1) Norma didactică în învăţământul preuniversitar cuprinde ore prevăzute în planurile-cadru de învăţământ la disciplinele corespunzătoare specializării sau specializărilor înscrise pe diploma de licenţă ori pe certificatul de absolvire a unui modul de minimum 90 de credite transferabile care atestă obţinerea de competenţe de predare a unei discipline din domeniul fundamental aferent domeniului de specializare înscris pe diplomă.

  (2) Prin excepţie, în norma didactică prevăzută la alin. (1), se pot include şi ore de la disciplinele stabilite prin metodologia aprobată de Ministerul Educaţiei Naţionale, cu menţinerea drepturilor salariale.

  (3) În situaţia în care norma didactică nu se poate constitui conform prevederilor alin. (1) şi (2), aceasta se poate completa cu activităţile prevăzute la art. 262 alin. (1) lit. c).

  (4) Orele de limbi străine din învăţământul primar pot fi predate, în condiţiile prezentei legi, de profesorii pentru învăţământul primar de la grupa sau clasa respectivă, în cadrul activităţilor postului, dacă fac dovada calificării prin diploma de studii ori prin certificatul de competenţă. Orele de limbi străine din învăţământul primar pot fi predate şi de profesori cu studii superioare de specialitate, fiind incluse în norma acestora, sau prin plata cu ora, în cazul în care profesorii pentru învăţământul primar de la grupa ori clasa respectivă nu fac dovada calificării prin diploma de studii sau prin certificatul de competenţă.

  (5) Orele de limbi străine din învăţământul primar pot fi predate, în condiţiile prezentei legi, de profesorii pentru învăţământul primar de la clasa respectivă, dacă fac dovada calificării prin diploma de studii sau prin certificatul de competenţă şi sunt remunerate prin plata cu ora. Orele de limbi străine din învăţământul primar pot fi predate şi de profesori cu studii superioare de specialitate, fiind incluse în norma acestora, sau prin plata cu ora.

  (6) Profesorii pentru învăţământul primar de la clasele cu predare în limbile minorităţilor naţionale sunt remuneraţi, prin plata cu ora, pentru orele care depăşesc numărul de ore prevăzut în planurile de învăţământ de la clasele cu predare în limba română.

  (6^1) Profesorii pentru învăţământul primar de la clasele cu predare în limbile minorităţilor naţionale predau disciplinele Comunicare în limba română, precum şi Limba şi literatura română pe tot parcursul ciclului primar.

   (7) În învăţământul primar, orele de educaţie fizică prevăzute în planurile de învăţământ sunt predate de profesori cu studii superioare de specialitate.

  (7^1) Abrogat.

──────────

  *) Notă:

  Articolul II din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 87 din 27 septembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial nr. 833 din 28 septembrie 2018, prevede:

  „Articolul II -Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, contractele individuale de muncă, actele adiţionale la acestea, precum şi orice alte efecte juridice generate de aplicarea prevederilor art. 263 alin. (7^1) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, încetează de drept.”

──────────

  (8) În palatele şi în cluburile copiilor, norma didactică cuprinde activităţile prevăzute în planurile de educaţie corespunzătoare profilurilor cercurilor şi atelierelor, aprobate prin regulament de Ministerul Educaţiei Naţionale, în limitele normelor didactice stabilite la art. 262 alin. (3).

  (9) Prin excepţie, dacă norma didactică a profesorilor din învăţământul gimnazial nu se poate constitui conform prevederilor alin. (1) şi art. 262 alin. (3), aceasta poate fi constituită din 2/3 din ore de la specializarea sau specializările de bază şi completată cu 1/3 din ore de la disciplinele stabilite la alin. (2) ori prin adăugarea de ore conform prevederilor art. 262 alin. (1) lit. c). În învăţământul gimnazial din mediul rural norma didactică se poate constitui din 1/2 din ore de la specialitatea sau specialităţile de bază şi completată cu 1/2 din ore de la disciplinele stabilite la alin. (2) ori prin adăugare de ore conform prevederilor art. 262 alin. (1) lit. c).

  (10) Personalul didactic de conducere, de îndrumare şi de control poate fi degrevat total sau parţial de norma didactică, pe baza normelor aprobate prin ordin al ministrului educaţiei naţionale, elaborate cu consultarea federaţiilor sindicale reprezentative din învăţământ. De acelaşi drept pot beneficia şi persoanele desemnate de federaţiile sindicale reprezentative din învăţământ, ca urmare a participării la procesul de monitorizare şi evaluare a calităţii sistemului de învăţământ, aprobate prin ordin al ministrului educaţiei naţionale. Prin acelaşi ordin se stabilesc atribuţiile persoanelor degrevate de norma didactică.

  (10^1) Personalul degrevat potrivit alin. (10) primeşte drepturile salariale pentru funcţia în care este încadrat, precum şi celelalte sporuri şi indemnizaţii prevăzute de lege pentru activitatea desfăşurată, după caz.

        (11) Timpul săptămânal de activitate a personalului didactic auxiliar este identic cu cel stabilit pentru personalul cu funcţii echivalente din celelalte sectoare bugetare, potrivit legii. Sarcinile acestuia sunt prevăzute în fişa individuală a postului.