marți, iunie 16, 2015

Conditiile ca un somer care provine din campul muncii sa beneficieze de indemnizatie de somaj

Care sunt conditiile ca un somer  care provine din campul muncii sa beneficieze de indemnizatie de somaj?


Legea nr. 76 din 16 ianuarie 2002 (*actualizată*) privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă  defineste somerul astfel:

Şomer - persoana care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:
  a) este în căutarea unui loc de muncă de la vârsta de minimum 16 ani şi până la îndeplinirea condiţiilor de pensionare;
  b) starea de sănătate şi capacităţile fizice şi psihice o fac aptă pentru prestarea unei munci;
  c) nu are loc de muncă, nu realizează venituri sau realizează, din activităţi autorizate potrivit legii, venituri mai mici decât valoarea indicatorului social de referinţă al asigurărilor pentru şomaj şi stimulării ocupării forţei de muncă, în vigoare;


Un somer beneficiază de  indemnizaţie de şomaj  în următoarele condiţii:

Legea nr. 76 din 16 ianuarie 2002:

ART. 17 -(1) În vederea stabilirii dreptului de indemnizaţie de şomaj, şomerii prevăzuţi la art. 16 lit. a) sunt persoanele care se pot găsi în una dintre următoarele situaţii:
  a) le-au încetat raporturile de muncă din motive neimputabile lor;
  b) le-au încetat raporturile de serviciu din motive neimputabile lor;
  c) le-a încetat mandatul pentru care au fost numiţi sau aleşi, dacă anterior nu au fost încadraţi în muncă sau dacă reluarea activităţii nu mai este posibilă din cauza încetării definitive a activităţii angajatorului;
  d) abrogată;
  e) le-a încetat raportul de muncă în calitate de membru cooperator, din motive neimputabile lor;
  f) au încheiat contract de asigurare pentru şomaj şi nu realizează venituri sau realizează, din activităţi autorizate potrivit legii, venituri mai mici decât valoarea indicatorului social de referinţă, în vigoare;
  g) au încetat activitatea ca urmare a pensionării pentru invaliditate şi care, ulterior, au redobândit capacitatea de muncă şi nu au reuşit să se încadreze în muncă;
  h) le-au încetat raporturile de muncă sau de serviciu din motive neimputabile lor, în perioada de suspendare a acestora, potrivit legii;
  i) abrogată;
  j) reintegrarea în muncă, dispusă prin hotărâre judecătorească definitiva, nu mai este posibilă la unităţile la care au fost încadrate în muncă anterior, din cauza încetării definitive a activităţii, sau la unităţile care au preluat patrimoniul acestora;
  k) le-a încetat activitatea desfăşurată exclusiv în baza unui raport juridic, altul decât cel de natura celor prevăzute la lit. a)-e), g) şi h), în considerarea căruia s-a datorat, potrivit legii, contribuţia individuală de asigurări pentru şomaj.
NORMĂ (A) 20/02/2002 din data 2002-02-20- Norma metodologică de aplicare a Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă din 20.02.2002

  ART. 5
  Prin motive neimputabile, în sensul art. 17 alin. (1) din lege, se înţelege:
  a) încetarea raportului de muncă în temeiul art. 56 alin. (1) lit. a), b), d), e), g) şi i), art. 61 lit. c) şi d), art. 65 alin. (1), art. 95 alin. (4) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

  ART. 56 Codul muncii- Legea nr. 53 din 24 ianuarie 2003 (**republicată**)(*actualizată*)

  (1) Contractul individual de muncă existent încetează de drept:
  a) la data decesului salariatului sau al angajatorului persoană fizică, precum şi în cazul dizolvării angajatorului persoană juridică, de la data la care angajatorul şi-a încetat existenţa conform legii;
  b) la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătoreşti de declarare a morţii sau a punerii sub interdicţie a salariatului sau a angajatorului persoană fizică;
  d) ca urmare a constatării nulităţii absolute a contractului individual de muncă, de la data la care nulitatea a fost constatată prin acordul părţilor sau prin hotărâre judecătorească definitivă;
  e) ca urmare a admiterii cererii de reintegrare în funcţia ocupată de salariat a unei persoane concediate nelegal sau pentru motive neîntemeiate, de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de reintegrare;
  g) de la data retragerii de către autorităţile sau organismele competente a avizelor, autorizaţiilor ori atestărilor necesare pentru exercitarea profesiei;
  i) la data expirării termenului contractului individual de muncă încheiat pe durată determinată;

ART. 61 Codul muncii - Legea nr. 53 din 24 ianuarie 2003 (**republicată**)(*actualizată*)

  Angajatorul poate dispune concedierea pentru motive care ţin de persoana salariatului în următoarele situaţii:
  c) în cazul în care, prin decizie a organelor competente de expertiză medicală, se constată inaptitudinea fizică şi/sau psihică a salariatului, fapt ce nu permite acestuia să îşi îndeplinească atribuţiile corespunzătoare locului de muncă ocupat;
  d) în cazul în care salariatul nu corespunde profesional locului de muncă în care este încadrat.

ART. 65 Codul muncii- Legea nr. 53 din 24 ianuarie 2003 (**republicată**)(*actualizată*)

  (1) Concedierea pentru motive care nu ţin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desfiinţarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia.    
  
  b) încetarea raportului de muncă la iniţiativa angajatorului, prin notificare scrisă, în temeiul art. 31 alin. (3) din Legea nr. 53/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
  c) încetarea de drept a raportului de muncă al asistentului personal al persoanei cu handicap grav în cazul decesului persoanei cu handicap grav, în temeiul art. 39 alin. (4) din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările ulterioare;
  d) încetarea raportului de serviciu în temeiul art. 98 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu excepţia cazului în care funcţionarul public nu mai îndeplineşte condiţia prevăzută la art. 54 lit. a) din aceeaşi lege;
  e) încetarea raportului de serviciu în temeiul art. 98 alin. (1) lit. e) şi h) şi art. 99 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
  f) încetarea contractului soldaţilor şi gradaţilor voluntari angajaţi pe bază de contract când sunt clasaţi «inapt pentru serviciu militar» sau «apt limitat» de către comisiile de expertiză medico-militară;
  g) încetarea contractului soldaţilor şi gradaţilor voluntari angajaţi pe bază de contract, pentru motive sau nevoi ale Ministerului Apărării Naţionale şi ale Ministerului Administraţiei şi Internelor;
  h) încetarea contractului soldaţilor şi gradaţilor voluntari angajaţi pe bază de contract care nu mai îndeplinesc condiţiile specifice, stabilite prin ordin al ministrului apărării naţionale, respectiv al ministrului administraţiei şi internelor, pentru ocuparea funcţiei;
  i) încetarea contractului soldaţilor şi gradaţilor voluntari angajaţi pe bază de contract ca urmare a retragerii avizului de securitate specific clasei sau nivelului de secretizare a informaţiilor la care urmează să aibă acces de către autorităţile competente;
  j) încetarea contractului soldaţilor şi gradaţilor voluntari la expirarea termenului contractului, în situaţia în care nu sunt posibilităţi de reînnoire, din cauza reducerii funcţiilor ca urmare a desfiinţării, restructurării sau a dislocării unităţii, precum şi în situaţia în care una dintre părţi nu mai optează pentru reînnoirea contractului;

  k) încetarea contractului soldaţilor şi gradaţilor voluntari la împlinirea limitei de vârstă în serviciu, stabilită prin ordin al ministrului apărării naţionale.