miercuri, martie 26, 2014

Norme generale de conduitã profesionalã a personalului contractual

        Norme generale de conduitã profesionalã a personalului contractual  prevăzute în Legea nr. 477 din 8 noiembrie  2004 privind Codul de conduita a personalului contractual din autoritatile si institutiile publice

Angajaţilor contractuali le este interzis
    a) sã exprime în public aprecieri neconforme cu realitatea în legãturã cu activitatea autoritãţii sau instituţiei publice în care îşi desfãşoarã activitatea, cu politicile şi strategiile acesteia ori cu proiectele de acte cu caracter normativ sau individual;
    b) sã facã aprecieri în legãturã cu litigiile aflate în curs de soluţionare şi în care autoritatea sau instituţia publicã în care îşi desfãşoarã activitatea are calitatea de parte, dacã nu sunt abilitaţi în acest sens;
    c) sã dezvãluie informaţii care nu au caracter public, în alte condiţii decât cele prevãzute de lege;
    d) sã dezvãluie informaţiile la care au acces în exercitarea funcţiei, dacã aceastã dezvãluire este de naturã sã atragã avantaje necuvenite ori sã prejudicieze imaginea sau drepturile instituţiei ori ale unor funcţionari publici sau angajaţi contractuali, precum şi ale persoanelor fizice sau juridice;
    e) sã acorde asistenţã şi consultanţã persoanelor fizice sau juridice, în vederea promovãrii de acţiuni juridice ori de altã naturã împotriva statului sau autoritãţii ori instituţiei publice în care îşi desfãşoarã activitatea.
Prevederile  de la  lit. a)-d) se aplicã şi dupã încetarea raportului de muncã, pentru o perioadã de 2 ani, dacã dispoziţiile din legi speciale nu prevãd alte termene.

Obligațiile angajaţilor contractuali  
Personalul contractual are obligaţia de a asigura un serviciu public de calitate în beneficiul cetãţenilor, prin participarea activã la luarea deciziilor şi la transpunerea lor în practicã, în scopul realizãrii competenţelor autoritãţilor şi ale instituţiilor publice, în limitele atribuţiilor stabilite prin fişa postului.
În exercitarea funcţiei personalul contractual are obligaţia de a avea un comportament profesionist, precum şi de a asigura, în condiţiile legii, transparenţa administrativã, pentru a câştiga şi a menţine încrederea publicului în integritatea, imparţialitatea şi eficacitatea autoritãţilor şi instituţiilor publice.
Angajaţii contractuali au obligaţia ca, prin actele şi faptele lor, sã respecte Constituţia, legile ţãrii şi sã acţioneze pentru punerea în aplicare a dispoziţiilor legale, în conformitate cu atribuţiile care le revin, cu respectarea eticii profesionale.
Personalul contractual trebuie sã se conformeze dispoziţiilor legale privind restrângerea exerciţiului unor drepturi, datoratã naturii funcţiilor deţinute.
Personalul contractual are obligaţia de a apãra cu loialitate prestigiul autoritãţii sau instituţiei publice în care îşi desfãşoarã activitatea, precum şi de a se abţine de la orice act ori fapt care poate produce prejudicii imaginii sau intereselor legale ale acesteia.

Libertatea opiniilor
În îndeplinirea atribuţiilor de serviciu angajaţii contractuali au obligaţia de a respecta demnitatea funcţiei deţinute, corelând libertatea dialogului cu promovarea intereselor autoritãţii sau instituţiei publice în care îşi desfãşoarã activitatea.
În activitatea lor angajaţii contractuali au obligaţia de a respecta libertatea opiniilor şi de a nu se lãsa influenţaţi de considerente personale.
În exprimarea opiniilor, personalul contractual trebuie sã aibã o atitudine conciliantã şi sã evite generarea conflictelor datorate schimbului de pãreri.
Relaţiile cu mijloacele de informare în masã se asigurã de cãtre persoanele desemnate în acest sens de conducãtorul autoritãţii sau instituţiei publice, în condiţiile legii.

Activitatea politicã
  În exercitarea funcţiei deţinute, personalului contractual îi este interzis:
    a) sã participe la colectarea de fonduri pentru activitatea partidelor politice;
    b) sã furnizeze sprijin logistic candidaţilor la funcţii de demnitate publicã;
    c) sã colaboreze, atât în cadrul relaţiilor de serviciu, cât şi în afara acestora, cu persoanele fizice sau juridice care fac donaţii ori sponsorizãri partidelor politice;
    d) sã afişeze în cadrul autoritãţilor sau instituţiilor publice însemne ori obiecte inscripţionate cu sigla sau denumirea partidelor politice ori a candidaţilor acestora.
În considerarea funcţiei pe care o deţine, personalul contractual are obligaţia de a nu permite utilizarea numelui sau a imaginii proprii în acţiuni publicitare pentru promovarea unei activitãţi comerciale, precum şi în scopuri electorale.
În relaţiile cu personalul contractual şi funcţionarii publici din cadrul autoritãţii sau instituţiei publice în care îşi desfãşoarã activitatea, precum şi cu persoanele fizice sau juridice, angajaţii contractuali sunt obligaţi sã aibã un comportament bazat pe respect, bunã-credinţã, corectitudine şi amabilitate.
Personalul contractual are obligaţia de a nu aduce atingere onoarei, reputaţiei şi demnitãţii persoanelor din cadrul autoritãţii sau instituţiei publice în care îşi desfãşoarã activitatea, precum şi ale persoanelor cu care intrã în legãturã în exercitarea funcţiei, prin:
    a) întrebuinţarea unor expresii jignitoare;
    b) dezvãluirea aspectelor vieţii private;
    c) formularea unor sesizãri sau plângeri calomnioase.
Personalul contractual trebuie sã adopte o atitudine imparţialã şi justificatã pentru rezolvarea clarã şi eficientã a problemelor cetãţenilor.
Personalul contractual are obligaţia sã respecte principiul egalitãţii cetãţenilor în faţa legii şi a autoritãţii publice, prin:
    a) promovarea unor soluţii coerente, conform principiului tratamentului nediferenţiat, raportate la aceeaşi categorie de situaţii de fapt;
    b) eliminarea oricãrei forme de discriminare bazate pe aspecte privind naţionalitatea, convingerile religioase şi politice, starea materialã, sãnãtatea, vârsta, sexul sau alte aspecte.
Angajaţii contractuali nu trebuie sã solicite ori sã accepte cadouri, servicii, favoruri, invitaţii sau orice alt avantaj, care le sunt destinate personal, familiei, pãrinţilor, prietenilor ori persoanelor cu care au avut relaţii de afaceri sau de naturã politicã, care le pot influenţa imparţialitatea în exercitarea funcţiilor publice deţinute ori pot constitui o recompensã în raport cu aceste funcţii.
În procesul de luare a deciziilor angajaţii contractuali au obligaţia sã acţioneze conform prevederilor legale şi sã îşi exercite capacitatea de apreciere în mod fundamentat şi imparţial.
Angajaţii contractuali au obligaţia de a nu promite luarea unei decizii de cãtre autoritatea sau instituţia publicã, de cãtre alţi funcţionari publici, precum şi îndeplinirea atribuţiilor în mod privilegiat.
În exercitarea atribuţiilor specifice funcţiilor de conducere, angajaţii contractuali au obligaţia sã asigure egalitatea de şanse şi tratament cu privire la dezvoltarea carierei pentru personalul contractual din subordine.
Personalul contractual de conducere are obligaţia sã examineze şi sã aplice cu obiectivitate criteriile de evaluare a competenţei profesionale pentru personalul din subordine, atunci când propune ori aprobã avansãri, promovãri, transferuri, numiri sau eliberãri din funcţii ori acordarea de stimulente materiale sau morale, excluzând orice formã de favoritism ori discriminare.
Personalul contractual de conducere are obligaţia de a nu favoriza sau defavoriza accesul ori promovarea în funcţiile contractuale pe criterii discriminatorii, de rudenie, afinitate sau alte criterii neconforme cu principiile prevãzute la art. 3 din prezentul cod.
Personalul contractual are obligaţia de a nu folosi atribuţiile funcţiei deţinute în alte scopuri decât cele prevãzute de lege.
Prin activitatea de luare a deciziilor, de consiliere, de evaluare sau de participare la anchete ori acţiuni de control, personalul contractual nu poate urmãri obţinerea de foloase sau avantaje în interes personal ori producerea de prejudicii materiale sau morale altor persoane.
Angajaţii contractuali au obligaţia de a nu interveni sau influenţa vreo anchetã de orice naturã, din cadrul instituţiei sau din afara acesteia, în considerarea funcţiei pe care o deţin.
Angajaţii contractuali au obligaţia de a nu impune altor angajaţi contractuali sau funcţionari publici sã se înscrie în organizaţii sau asociaţii, indiferent de natura acestora, ori de a nu le sugera acest lucru, promiţându-le acordarea unor avantaje materiale sau profesionale.

Ocrotirea patrimoniului
Personalul contractual este obligat sã asigure ocrotirea proprietãţii publice şi private a statului şi a unitãţilor administrativ-teritoriale, sã evite producerea oricãrui prejudiciu, acţionând în orice situaţie ca un bun proprietar.
Personalul contractual are obligaţia sã foloseascã timpul de lucru, precum şi bunurile aparţinând autoritãţii sau instituţiei publice numai pentru desfãşurarea activitãţilor aferente funcţiei deţinute.
Personalul contractual trebuie sã propunã şi sã asigure, potrivit atribuţiilor care îi revin, folosirea utilã şi eficientã a banilor publici, în conformitate cu prevederile legale.
Personalului contractual care desfãşoarã activitãţi publicistice în interes personal sau activitãţi didactice îi este interzis sã foloseascã timpul de lucru ori logistica autoritãţii sau a instituţiei publice pentru realizarea acestora.
Angajaţilor contractuali le este interzisã furnizarea informaţiilor referitoare la bunurile proprietate publicã sau privatã a statului ori a unitãţilor administrativ-teritoriale, supuse operaţiunilor de vânzare, concesionare sau închiriere, în alte condiţii decât cele prevãzute de lege.

Rãspunderea
Încãlcarea dispoziţiilor prezentului cod de conduitã atrage rãspunderea disciplinarã a personalului contractual, în condiţiile legii. Organele cu atribuţii disciplinare au competenţa de a cerceta încãlcarea prevederilor prezentului cod de conduitã şi de a propune aplicarea sancţiunilor disciplinare în condiţiile Legii nr. 53/2003, cu modificãrile ulterioare.
În cazurile în care faptele sãvârşite întrunesc elementele constitutive ale unor infracţiuni, vor fi sesizate organele de urmãrire penalã competente, în condiţiile legii. Personalul contractual rãspunde patrimonial, potrivit legii, în cazurile în care, prin faptele sãvârşite cu încãlcarea normelor de conduitã profesionalã, aduce prejudicii persoanelor fizice sau juridice.

Publicitatea Codului
Pentru informarea cetãţenilor compartimentele de relaţii publice din cadrul autoritãţilor şi instituţiilor publice au obligaţia de a asigura publicitatea şi de a afişa codul de conduitã la sediul autoritãţilor sau instituţiilor publice, într-un loc vizibil.