luni, decembrie 19, 2011

Cele 10 porunci

După ce Şi-a scos poporul din robia Egiptului şi mai înainte ca să-i ducă în ţara făgăduită, Dumnezeu i-a aşezat pe evrei sub autoritatea „teocratici", dîndu-le la Sinai, Constituţia neamului: „cele 10 porunci" (Exod 20:1-17).

Niciodată nu au fost scrise principii mai valabile pentru sănătatea spirituală şi socială a oamenilor ca acestea. Cele 10 porunci au fost aşezate în piatră de însuşi degetul lui Dumnezeu (Exod 31:18).

„Decalogul" (cele zece cuvinte" - în limba greacă) se împarte în două seturi de porunci. Primele patru reglementează relaţia noastră pe verticala transcendentală, cu Dumnezeu, iar următoarele şase reglementează comportamentul nostru pe orizontală, în relaţiile interumane. Iată cum poate fi rezumat conţinutul celor zece porunci:

1. Crede şi încrede-te numai în Dumnezeu (Exod 20:3, 4).

2. Închină-te numai lui Dumnezeu (Exod 20:5, 6).

3. Nu folosi numele lui Dumnezeu cu uşurătate, ci dă-l toată cinstea (Exod 20:7).

4. Odihneşte-te în ziua de Sabat şi gîndeşte-te la Dumnezeu (Exod 20:8-11).

5. Respectă-ţi şi ascultă-ţi părinţii (Exod 20:12).

6. Să nu ucizi (Exod 20:13).

7. Fii credincios bărbatului sau soţiei tale (Exod 20:14).

8. Nu-ţi însuşi ceea ce aparţine altuia (Exod 20:15).

9. Nu minţi (Exod 20:16).

10. Fii mulţumit cu ceea ce ai (Exod 20:17).

Toate codurile legale ale lumii „civilizate" au fost aşezate pe temelia principiilor exprimate în cele 10 porunci. Cine le-a respectat, L-a respectat intuitiv pe Dumnezeu şi s-a respectat pe sine. Cine le-a călcat, s-a călcat pe sine în picioare şi a distrus climatul sănătos al societăţii.

1.300 de ani după darea Legii pe Sinai, Domnul Isus a reactualizat valabilitatea principiilor cuprinse în cele 10 porunci, spunînd în predica de pe munte: „Să nu vă închipuiţi că am venit să stric Legea sau Proorocii; am venit nu să stric, ci să împlinesc. Căci adevărat vă spun, cîtă vreme nu va trece cerul şi pămîntul, nu va trece o iotă sau o frîntură de slovă din Lege, înainte ca să se fi întîmplat toate lucrurile" (Mat. 5:17-18).

Poziţia creştinului faţă de Legea lui Moise este reglementată de „împlinirile" aduse de viaţa şi lucrarea mîntuitoare a lui Cristos. Noul Testament ne prezintă Biserica drept o comunitate de oameni mîntuiţi prin har, în sîngele ispăşitor al lui Cristos. Asupra acestor credincioşi, trecuţi prin moarte împreună cu Cristos, Legea nu mai are nici o putere de acuzare (Rom. 7:1-6; Gal. 2:1-18). Aceasta nu înseamnă însă că ea îşi pierde valoarea sau importanţa. Apostolul Pavel ne spune că Legea a fost şi rămîne importantă (Rom. 7:7-25). Pentru creştini, mărturia celor 10 porunci este vitală, şi iată de ce:

I. Ea continuă să ne păzească de păcat, punîndu-ne necurmat înainte standardul de sfinţenie divină.

II. Ea ne convinge de starea noastră de păcat şi păcătoşenie, îndreptîndu-ne necurmat spre iertarea oferită de Dumnezeu prin Cristos.

III. Ea ne determină să ne ţinem strînşi tare de Cristos, arătîndu-ne mereu că nu avem în noi înşine resurse suficiente să împlinim în mod desăvîrşit cele 10 porunci.

Deşi nu ne poate mîntui şi îndreptăţi înaintea lui Dumnezeu, Legea ne rămîne o oglindă în care ne putem vedea cu claritate caracterul, „un îndrumător" (pedagog) spre Cristos (Gal. 3:24) şi o mărturie a sfinţeniei divine.

Este important să vedem care a fost părerea Domnului Isus despre prevederile celor 10 porunci. Dacă vom citi cu atenţie, vom înţelege că, departe de a le desfiinţa, El le-a adîncit, ducîndu-le la nivelul energiilor puse la dispoziţia noastră de naşterea din nou şi de prezenţa Duhului Sfînt în inimile noastre.


Decalogul

Exod 20:3 „Să nu ai alţi Dumnezei afară de Mine"

Exod 20:4 „Să nu-ţi faci alţi dumnezei"

Exod 20:7 Să nu iei în deşert Numele Domnului"

Exod 20:8 Adu-ţi aminte de ziua de odihnă, ca s-o sfinţeşti".

Exod 20:12 „Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta".

Exod 20:13 Să nu ucizi".

Exod 20:14 „Să nu preacurveşti".

Exod 20:15 „Să nu furi".

Exod 20:16 „Să nu mărturiseşti strimb".

Exod 20:17 „Să nu pofteşti".

Dar Eu vă spun...

Matei 4:10 „Dumnezeului tău să te închini şi numai Lui să-I slujeşti"

Luca 16:13 „Nici o slugă nu poate sluji la doi stăpîni".

Matei 5:34 „Să nu juraţi nicidecum; nici pe cer, pentru că este scaunul de domnie al lui Dumnezeu."

Marcu 2:27, 28 „Sabatul a fost făcut pentru om, nu omul pentru Sabat; Fiul Omului este Domn chiar şi al Sabatului".

Marcu 7:9-12 „...nu-l mai lăsaţi să facă nimic pentru tatăl sau pentru mama sa".

Matei 5:22 „Ori şi cine se mînie... va cădea sub pedeapsa judecăţii".

Matei 5:28 „Cine se uită la o femeie, ca s-o poftească, a şi preacurvit cu ea în inima lui".

Matei 5:40 „Oricui vrea să-ţi ia haina, lasă-i şi cămaşa".

Matei 12:36 „Oamenii vor da socoteală de orice cuvânt nefolositor".

Luca 12:15 „Vedeţi şi păziţi-vă de orice fel de lăcomie de bani".

Orice legislatură modernă ar face foarte bine dacă ar studia cu atenţie şi ar aplica principiile de etică şi echitate cuprinse nu numai în cele 10 porunci, ci în toate legile date evreilor de Dumnezeu prin Moise.