Aspecte juridice privind revizuirea pensiilor militarilor in rezerva si retragere(r)

a)      emiterea deciziei de recalculare s-a făcut în baza unui act normativ lipsit de orice efect juridic

Deciziile  de recalculare a pensiei au fost emise în temeiul dispozițiilor H.G. nr. 735 din 21 iulie 2010  pentru recalcularea pensiilor stabilite potrivit legislaţiei privind pensiile militare de stat, a pensiilor de stat ale poliţiştilor şi ale funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciarelor. Prin Sentinţa civilă nr. 338/2010 pronunţată de către Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. 1371/33/2010, rămasă definitivă şi irevocabilă prin Decizia nr. 38/07.01.2011 pronunţată de Înalta Curte de Justiţie şi Casaţie, s-a dispus: „suspendarea executării HG 735/2010, pentru recalcularea pensiilor stabilite potrivit legislaţiei privind pensiile militare de stat, a pensiilor poliţiştilor şi ale funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciarelor, conform Legii 119/2010, privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, până la pronunţarea instanţei de fond”.

 Faţă de aceste aspecte, rezultă că recalcularea pensiei în baza unui act a cărui aplicare era suspendată prin hotărâre judecătorească, reprezintă o gravă încălcare a legii, fapt ce este de natură să determine nelegalitatea deciziei de revizuire contestate şi a cuantumului pensiei, astfel cum a fost el stabilit în procesul de revizuire.

 Decizia de revizuire emisă  este lovită de nulitate absolută din considerentul că ar trebui revizuită o decizie de recalculare emisă în mod legal. Ori,  decizia de recalculare nu are temei juridic legal, fiind emisă totodată, de o autoritate care nu avea competenţa legală de a emite decizii de recalculare, respectiv Direcţia Financiar-Contabilă a Ministerului Apărării Naţionale.

b)     incalca art. 15 alin. (2) din Constitutia Romaniei -  Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile  – principiul  neretroactivitatii  legii

Ordonanta de Urgenta a Guvernului Romaniei nr. 1/2011 privind stabilirea unor masuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniti din sistemul de aparare, ordine publica si siguranta nationala (mai departe, OUG nr.1/2011) ,,consfinteste” modificarea unor raporturi juridice create sub imperiul unor legi mai vechi, respectiv Legea nr. 164/2001 privind pensile militare de stat cu completarile si modificarile ulterioare si Legea nr. 179/2004 privind pensile politistilor cu completarile si modificarile ulterioare.

c)      incalcalca principiul neretroactivitatii efectelor actelor administrative

Art. 7 din O.U.G. nr.1/2011 are urmatorul conținut: ,,(1) In cazul pensiilor prevazute la art. 5 şi 6, nu mai tarziu de data de 31 martie 2012 se va efectua regularizarea acestora, prin stabilirea sumelor de plata sau de recuperat, dupa caz, in functie de cuantumurile rezultate dupa luarea in considerare a tuturor documentelor care atesta veniturile realizate pe intreaga durata a stagiului de cotizare sau dupa aplicarea grilei prevazute în anexa nr. 1. (2) Sumele de plata se vor achita pana cel tarziu la data de 31 decembrie 2012, iar sumele de recuperat se retin din drepturile de pensie, in conditiile legii.”

Prevederea constitutionala cu valoare de principiu conform careia legea dispune numai pentru viitor se transpune in domeniul actelor administrative in principiul neretroactivitatii efectelor actelor administrative. Deciziile de pensie sau de revizuire a pensiilor au natura juridica a unor acte administrative cu caracter special. Prin urmare, aceste decizii sunt, in esenta lor, tot acte administrative. Referitor la momentul de la care actele administrative incep sa produca efecte juridice, in principiu acesta este cel al publicarii pentru actele administrative normative si, respectiv, cel al comunicarii pentru actele administrative individuale. Numai din acest moment persoanele carora li se adreseaza iau cunostinta de continutul actului administrativ si, drept urmare, li se poate pretinde o anumita conduita.

Art. 7 din O.U.G. nr.1/2011 incalca in mod vadit principiul neretroactivitatii efectelor actelor administrative din moment ce dispune ca ,,sumele de recuperat se retin din drepturile de pensie”. In concret, deciziile de revizuire a pensiilor (care, din interpretarea art.1 alin. 3 si 4, au fost emise  si comunica te doar in noiembrie-decembrie 2011), au  produs efecte incepand din 01.01.2011.

Afectarea dreptului  este  cu atat mai grava cu cat la o incalcare a principiului neretroactivitatii legii, constand in insasi revizuirea (diminuarea) cuantumului pensiei, se adaugă si incalcarea principiului neretroactivitatii efectelor actelor administrative.

d)     incalca art. 44 din Constitutia Romaniei – Dreptul de proprietate privată, precum si Protocolul 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale

In conformitate cu Constitutia Romaniei, art. 44, “(1) Dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului, sunt garantate. Conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.  (2) Proprietatea privată este garantată şi ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular. (…) (3) Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire. (4) Sunt interzise naţionalizarea sau orice alte măsuri de trecere silită în proprietate publică a unor bunuri pe baza apartenenţei sociale, etnice, religioase, politice sau de altă natură discriminatorie a titularilor.”

Decizia criticata contravine si articolului privitor la protectia proprietatii din Protocolul 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, la care Romania este parte. Astfel, „Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional. Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le considera necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii, sau a amenzilor”.

Referitor la textul menţionat, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că noţiunea de „bun” acoperă şi dreptul unei persoane asupra unei creanţe, inclusiv a uneia de natură salarială; dreptul de a fi beneficiarul unei prestaţii sociale pentru persoanele fără niciun venit; dreptul la o pensie de bătrâneţe; dreptul la o pensie pentru văduvi ( Hotărârea pronunţată în cauza Rafinăriile greceşti Stran şi Stratis Andreatis; Hotărârea Gaygusuz; Hotărârea Buchen, Hotărârea Willis). Aceeaşi Curte a statuat că noţiunea de „bun” are un înţeles foarte cuprinzator, el ingloband orice interes al unei persoane de drept privat, care are o valoare economică.

De asemenea, în motivaţia Inaltei Curţi de Casaţie si Justiţie cuprinsă în Decizia nr. 38/07.01.2011 se menţionează că dreptul la pensie este un drept patrimonial care nu poate fi luat de cineva.

e)      incalca Directiva nr.86/378/CEE, modificată prin Directiva nr. 96/97/CEE, privind aplicarea principiului egalităţii în schemele ocupaţionale de securitate socială, care acoperă sectorial şi legile speciale de pensii ale magistraţilor, militarilor, poliţiştilor ş.a.

Conform acestora, cu caracter obligatoriu pentru toate statele membre ale Uniunii Europene, criteriile decisive pentru încadrarea într-un sistem de securitate socială ca sistem ocupaţional sunt: să se refere la o categorie particulară de lucrători, să fie direct legată de perioada de serviciu, pensia să fie calculată prin raportare la ultimul salariu al lucrătorului. Or, prin calitatea de cadru militar pe care au avut-o militarii in momentul iesirii la pensie,  indeplineau criteriile pentru a fi incadrati intr-o astfel de categorie socio-profesionala.

f)       incalca jurisprudenta Curtii Constitutionale a Romaniei care, in mod constant, a aratat ca daca prin recalculare rezulta un cuantum mai mic al pensiei, se va plati cuantumul cel mai favorabil pensionarului

„In cazurile în care din recalculare rezultă un cuantum mai mare al pensiei, se va plăti acesta, iar dacă noul cuantum rezultat este mai mic, se va acorda în continuare pensia anterior stabilită şi aflată în plată, fără a se aduce vreo atingere drepturilor legal câştigate anterior". (Decizia Curţii Constituţionale nr. 120/2007 publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.204/2007, Decizia nr. 278/2006 etc.).

        Prin deciziile de pensionare  emise în baza Legii nr. 164/2001 cu modificările şi completările ulterioare, s-a stabilit un anumit cuantum al pensiei, prin aplicarea succesiva a prevederilor legale in vigoare.

                         Casa Sectoriala de Pensii a M.Ap.N. a micşorat cuantumul pensiilor. Acest nou cuantum este incorect stabilit constituind o eroare în activitatea de recalculare a pensiei, având în vedere art. 7 alin.(1) al Legii nr. 119/2010 cu modificările şi completările ulterioare conform căruia: ,,Procedura de stabilire, plată, suspendare, recalculare, încetare şi contestare a pensiilor recalculate potrivit prezentei legi este cea prevăzută de Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare”.

                     În conformitate cu dispoziţiile art. 180 alin. (6) şi (7) din Legea nr.19/2000, ,,(6)  Cuantumul pensiilor se stabileşte pe baza prevederilor art.76, luându-se în considerare punctajul mediu anual sau punctajul mediu estimat, după caz, ce va fi stabilit conform alin.2,3.5 şi 5¹. (7) În situaţia în care cuantumul pensiilor, stabilit conform alin. (6) este mai mic decât cel stabilit în baza legislaţiei anterioare, se păstrează în plată cuantumul avantajos."

                         Aşadar, prin diminuarea cuantumului pensiilor au fost încălcate dispoziţiile art. 180 alin. (7) din Legea 19/2000, care precizează foarte clar că în situaţia în care pensia stabilită în urma recalculării este mai mică decât cea anterioară se păstrează în plată cuantumul avantajos.

                        Acest mod de calcul, prin care se diminuează cuantumul pensiei in plata,  incalca (dupa cum am precizat anterior) si jurisprudenta Curtii Constitutionale a Romaniei care, de nenumarate ori, s-a pronuntat in sensul mentinerii cuantumului cel mai avantajos pentru pensionari.

g)      incalca jurisprudenta CEDO

In sprijinul celor sustinute anterior, invoc si cateva spete selectate din jurisprudenta CEDO:

a)      cauza Buchen versus Cehia (2006), în care Curtea Europeană a decis că ,,limitarea nejustificată a unui drept recunoscut magistratului, cum ar fi o pensie specială, drept nesocotit ulterior, fără a exista o justificare obiectivă şi rezonabilă pentru o asemenea îngrădire, constituie o privare de proprietate în sensul articolului 1, din Protocolul 1 al CEDO, dar şi o discriminare în sensul articolului 1 din Protocolul 12";

b)      cauza Gaygusuz versus Austria (1996), in care Curtea a decis că ,,pensia constituie un drept patrimonial în sensul articolului 1 din Protocolul 1 al Convenţie pentru drepturilor omului şi se constată o discriminare în sensul articolului 14, dacă lipseşte o justificare obiectivă rezonabilă pentru diminuarea patrimoniului reclamantului";

c)      cauza Stubbings ş.a. versus Marea Britanie, in care Curtea a decis că ,,există discriminare în sensul articolului 14 al Convenţiei atunci când persoane aflate în situaţii identice sau comparabile se bucură de un tratament preferenţial unele faţă de altele";

d)     cauza Akdeejeva versus Letonia (2007), in care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a obligat statul leton la despăgubiri, stabilind că a fost încălcat articolul 6 din Convenţia drepturilor omului şi articolul 1 din Protocolul 1, în cazul în care se procedează la recalcularea în minus a pensiei, dat fiind că este vorba despre un drept câştigat;

e)      cauza Muller versus Austria, precum şi în numeroase alte speţe similare, s-a decis constant în sensul că ,,o reducere substanţială a nivelului pensiei ar putea fi considerată ca afectând substanţa dreptului de proprietate şi chiar a însuşi dreptului de a rămâne beneficiar al sistemului de asigurare la bătrâneţe".

h)     încalcă principiul drepturilor câştigate

Decizia de revizuire a pensiei, este nelegală deoarece încalcă un principiu fundamental şi anume: principiul drepturilor câştigate. Drepturile   legal câştigate sunt drepturile consacrate prin acte legale emise de statul român, prin casa de pensii.

După data de 01.01.2011 drepturile pensionarilor  au fost în mod abuziv diminuate, cu încălcarea legalităţii, prin emiterea de deciziei de revizuire, fiind drepturi legal câştigate.

Acest principiu este consacrat de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene arătând că: „dacă prestaţiile acordate în temeiul regulamentului vechi sunt mai favorabile decât cele plătite în conformitate cu regulamentul nou, acestea nu trebuie să fie reduse” .

Principiul drepturilor câştigate este expres stipulat în practica judiciară a CEDO, care în mod consecvent a dat câştig de cauză subiecţilor de drept afectaţi din punct de vedere al drepturilor băneşti prin acte normative adoptate ulterior. 

Acest principiu este recunoscut şi de Curtea Constituţională care a stabilit că „în cazurile în care din recalculare rezultă un cuantum mai mare al pensiei, se va plăti acesta, iar dacă noul cuantum rezultat este mai mic, se va acorda în continuare pensia anterior stabilită şi aflată în plată, fără a se aduce vreo atingere drepturilor legal câştigate anterior”.

Mai mult, acest principiu a fost inclus în dispoziţiile art. 180 alin. (6) şi (7) din Legea nr.19/2000, modificată: ,, (6) Cuantumul pensiilor se stabileşte pe baza prevederilor art.76, luându-se în considerare punctajul mediu anual sau punctajul mediu estimat, după caz, ce va fi stabilit conform alin.2,3.5 şi 51. (7) În situaţia în care cuantumul pensiilor, stabilit conform alin. (6) este mai mic decât cel stabilit în baza legislaţiei anterioare, se păstrează în plată cuantumul avantajos”.

Care este salariul minim brut pe economie începand cu 01.01.2012?

Salariul minim brut pe economie a crescut  de la 670 de lei la 700 lei.

In Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 922 din 27.dec.2011 s-a publicat Hotararea de Guvern nr. 1.225/14.12.2011 pentru stabilirea salariului de baza minim brut pe tara garantat in plata, conform careia, incepand cu data de 1 ianuarie 2012, salariul de baza minim brut pe tara garantat in plata se stabileste la 700 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 169,333 ore in medie pe luna in anul 2012, reprezentand 4,13 lei/ora.  

Stabilirea, pentru personalul incadrat prin încheierea unui contract individual de munca, de salarii de baza sub nivelul celui prevazut mai sus constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda de la 1000 la 2000 de lei. Constata contraventia si aplica sanctiunea personalul Ministerului Muncii, Familiei si Protectiei Sociale, prin inspectoratele teritoriale de munca judetene si al municipiului Bucuresti, imputernicit, dupa caz, prin ordin al ministrului muncii, familiei si protectiei sociale.

Potrivit dispozitiilor art. 40 alin. (2) lit. c) din Codul muncii republicat, angajatorii au obligatia sa acorde salariatilor toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de munca aplicabil si din contractele individuale de munca.

Acordarea drepturilor salariatilor este obligatorie daca acestea isi au ca izvor:

- dispozitii legale: conform art. 164 alin. (3) teza I din Codul muncii, republicat, angajatorul este obligat sa garanteze in plata unsalariu brut lunar cel putin egal cu salariul de baza minim brut pe tara.

- prevederile cuprinse in contractele colective de munca aplicabile incheiate la diferitele niveluri sau in contractele individuale de munca: contractele colective de munca in aplicare la data intrarii in vigoare a Legii nr. 40/2011 isi produc efectele pana la data expirarii termenului pentru care au fost incheiate

Obligativitatea efectelor contractelor colective de munca incheiate la nivelele stabilite de Legea nr. 130/1996 abrogata, este expres prevazuta de art. II alin.(2) din Legea nr. 40/2011 pentru modificarea si completarea Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, potrivit caruia, contractele colective de munca in aplicare la data intrarii in vigoare a prezentei legi isi produc efectele pana la data expirarii termenului pentru care au fost incheiate.

Atributiile Comunitatii Baptiste

            

Art. 49. - (1) Comunitatea bisericilor baptiste (comunitatea baptistă) reprezintă asocierea unui număr minim de 50 de biserici baptiste cu personalitate juridică.

   (2) Comunitatea bisericilor baptiste este organul zonal de reprezentare a intereselor generale ale bisericilor de pe raza sa de competenţă, de coordonare spiritual-administrativă a activităţilor comune ale acestora, de susţinere a activităţilor bisericilor, la solicitarea acestora.

   (3) Comunitatea bisericilor baptiste se poate organiza pe raza unui judeţ, a mai multor judeţe sau pe raza municipiului Bucureşti. Delimitarea teritorială a unei comunităţi va fi stabilită cu acordul Consiliului Uniunii Baptiste.

   (4) Fiecare comunitate a bisericilor baptiste trebuie să facă parte din Uniunea Baptistă. Comunităţile existente la data adoptării prezentului statut rămân în funcţiune.

   (5) Sediul şi denumirea comunităţii vor fi stabilite de adunarea generală a acesteia.

   Art. 50. - (1) Comunitatea bisericilor se constituie prin hotărârea delegaţilor bisericilor din zona respectivă, cu respectarea prevederilor prezentului statut.

   (2) Convocarea adunării generale de constituire a comunităţii se face de un comitet de iniţiativă, format din cel puţin o treime din numărul păstorilor bisericilor respective, şi va fi comunicată în scris tuturor bisericilor din zona respectivă, cu cel puţin 60 de zile înainte. Convocarea va cuprinde scopul, data, ora şi locul întrunirii.

   (3) Bisericile invitate pentru constituire vor hotărî în cadrul adunărilor generale oportunitatea înfiinţării comunităţii, situaţie în care vor desemna delegaţii la această adunare generală, în proporţie de un delegat la fiecare 50 de membri. Bisericile mai mici de 50 de membri au drept la un delegat.

   (4) Adunarea generală constitutivă va fi formată din delegaţii a cel puţin trei pătrimi din numărul bisericilor din zona respectivă şi va fi prezidată de un birou de zi, care este compus din: preşedinte de zi, secretar de zi şi 3 numărători de voturi. Hotărârea de constituire se ia cu votul a trei pătrimi din numărul total al delegaţilor prezenţi.

   (5) Actul de constituire, întocmit în două exemplare, va purta semnătura fiecărui delegat şi va menţiona voinţa colectivă de constituire, denumirea şi sediul comunităţii, precum şi membrii comitetului de conducere. Un exemplar din actul de constituire împreună cu actele doveditoare privind sediul comunităţii şi patrimoniul iniţial vor fi trimise Uniunii Baptiste în vederea autorizării.

   (6) În situaţia în care comunitatea cuprinde biserici din mai multe judeţe, autorizarea va avea loc după aprobarea delimitării teritoriale de către Consiliul Uniunii, în prima şedinţă a acestuia.

   (7) Uniunea Baptistă va înregistra comunitatea nou-înfiinţată în Registrul persoanelor juridice al cultului şi va elibera autorizaţia de funcţionare a comunităţii.

   (8) Comunitatea bisericilor astfel constituită este persoană juridică, cu drepturile şi obligaţiile ce derivă din această calitate.

   
Art. 51. - Comunitatea bisericilor baptiste are următoarele atribuţii:

   a) susţinerea şi apărarea intereselor bisericilor baptiste care fac parte din comunitatea respectivă;

   b) sprijinirea propovăduirii Evangheliei şi a activităţii misionare, precum şi încurajarea dărniciei creştine;

   c) păstrarea nealterată a învăţăturilor biblice cuprinse în Mărturisirea de credinţă baptistă a cultului;

   d) asistarea bisericilor pentru ordinarea slujitorilor duhovniceşti ai acestora;

   e) asistarea bisericii locale în rezolvarea problemelor legate de litigii interne, atunci când biserica respectivă se află în situaţie de criză;

   f) efectuarea, la cererea bisericilor, a operaţiunilor privind problemele de personal şi de plată a salariilor din fondurile bisericilor, în conformitate cu hotărârile organelor de conducere ale acestora;

   g) sprijinirea bisericilor în activitatea de asistenţă spiritual-religioasă în spitale, aziluri, armată, închisori, orfelinate şi altele, precum şi în asigurarea educaţiei religioase a copiilor credincioşilor baptişti în şcoli;

   h) exercitarea activităţii de îndrumare a bisericilor în probleme financiar-contabile, juridice şi altele;

   i) administrarea fondurilor necesare pentru realizarea atribuţiilor prevăzute la lit. a)-h) şi j);

   j) desfăşurarea altor activităţi menite să contribuie la îndeplinirea rolului comunităţii bisericilor.

   
Art. 52. - Organele de conducere ale comunităţii bisericilor sunt adunarea generală şi comitetul de conducere. Comisia cenzorilor reprezintă organul de control financiar al comunităţii bisericilor baptiste.

   
Art. 53. - (1) Adunarea generală a comunităţii se ţine o dată pe an şi ori de câte ori este nevoie. Adunarea generală se convoacă de preşedinte, în baza hotărârii comitetului de conducere sau la cererea scrisă şi motivată a cel puţin o treime din numărul total al delegaţilor bisericilor.

   (2) Convocarea adunării generale se va face în scris, cu cel puţin 21 de zile înainte, şi va cuprinde scopul, data, ora şi locul, precum şi menţiunea că, dacă la termenul indicat nu se vor întruni cel puţin jumătate plus unu din numărul delegaţilor, adunarea generală se va ţine peste o oră, în acelaşi loc, fără nicio altă convocare, şi se vor lua hotărâri valabile indiferent de numărul de delegaţi.

   (3) Adunarea generală este prezidată de preşedintele comunităţii, asistat de secretar. În cazul în care membrii prezenţi o cer, prezidarea se face de un birou de zi, ales de adunarea generală şi compus din: preşedinte de zi, secretar de zi şi cel puţin 3 numărători de voturi. Persoanele care au prezidat adunarea generală semnează procesul-verbal al acesteia.

   (4) Hotărârile se iau cu cel puţin jumătate plus unu din numărul voturilor delegaţilor prezenţi; în caz de paritate, decide votul persoanei care prezidează. La adunările generale ale comunităţii pot participa cu vot consultativ 1-3 delegaţi ai Uniunii Baptiste.

   
Art. 54. - (1) Adunarea generală a comunităţii alege dintre delegaţii bisericilor comitetul de conducere şi cenzorii, pentru o perioadă de 4 ani. Oricare membru ales poate fi revocat de adunarea generală înainte de expirarea mandatului, dacă s-a făcut vinovat de cădere în păcat, de abateri grave de la Mărturisirea de credinţă a cultului sau de neîndeplinirea îndatoririlor ce îi revin.

   (2) În locul unui membru revocat, demisionat sau decedat, comitetul de conducere va coopta un alt delegat, urmând ca prima adunare generală să ratifice cooptarea sau să aleagă altă persoană.

   (3) Adunarea generală desemnează reprezentanţii comunităţii în Consiliul Uniunii, în proporţie de un reprezentant la fiecare 3.000 de membri. Pentru numărul membrilor care depăşeşte multiplul de 3.000 se va desemna un reprezentant, dacă numărul membrilor este mai mare de 1.500. Comunităţile cu un număr mai mic de 3.000 de membri au dreptul la un reprezentant. De asemenea, adunarea generală face propuneri pentru membrii Comitetului executiv al Uniunii Baptiste.

   
Art. 55. - (1) Adunarea generală analizează şi evaluează situaţia generală a bisericilor de pe raza ei de competenţă, hotărăşte asupra tuturor problemelor majore ale comunităţii şi poate delega o parte din atribuţii comitetului de conducere.

   (2) Sunt de competenţa exclusivă a adunării generale următoarele atribuţii:

   a) alegerea comitetului de conducere şi a comisiei de cenzori;

   b) desemnarea reprezentanţilor comunităţii în Consiliul Uniunii Baptiste şi stabilirea propunerilor pentru membrii Comitetului executiv al Uniunii Baptiste;

   c) aprobarea bugetului şi descărcarea de gestiune;

   d) stabilirea contribuţiei bisericilor pentru comunitate;

   e) angajarea şi revocarea slujitorilor duhovniceşti ai comunităţii;

   f) achiziţionarea şi înstrăinarea bunurilor imobile;

   g) angajarea de împrumuturi;

   h) stabilirea localităţii în care comunitatea bisericilor îşi are sediul;

   i) propunerea de retragere a autorizaţiei de funcţionare a bisericii locale care s-a abătut grav de la Mărturisirea de credinţă a cultului sau a cărei mărturie ca biserică a fost compromisă deosebit de grav;

   j) desfiinţarea comunităţii bisericilor baptiste.

   
Art. 56. - (1) Comitetul de conducere al comunităţii are următoarea componenţă: un preşedinte, 1-3 vicepreşedinţi, un secretar şi 3-11 membri. Preşedintele şi secretarul comunităţii pot fi aleşi pentru cel mult două mandate consecutive.

   (2) Comitetul de conducere se convoacă de preşedinte sau de delegatul acestuia ori la iniţiativa unei treimi din numărul membrilor comitetului. Pentru a lua hotărâri valabile, trebuie să participe la şedinţă cel puţin două treimi din numărul total al membrilor. Şedinţele comitetului sunt prezidate de către preşedintele sau vicepreşedintele delegat de acesta. Hotărârile se iau cu cel puţin jumătate plus unu din numărul membrilor prezenţi. În caz de paritate, decide votul persoanei care prezidează.

   
Art. 57. - (1) Comitetul comunităţii conduce activitatea comunităţii între adunările generale.

   (2) Comitetul comunităţii îndeplineşte următoarele atribuţii:

   a) stabileşte ordinea de zi şi pregăteşte lucrările adunării generale;

   b) duce la îndeplinire hotărârile adunării generale şi rezolvă sarcinile ce i-au fost încredinţate de aceasta;

   c) aprobă structura de personal a comunităţii;

   d) hotărăşte angajarea şi încetarea raporturilor de muncă ale personalului administrativ şi de specialitate al comunităţii;

   e) decide în probleme de salarizare şi în alte probleme de personal al comunităţii;

   f) verifică şi avizează îndeplinirea condiţiilor legale şi doctrinare necesare autorizării bisericilor;

   g) analizează abaterile de la Mărturisirea de credinţă a cultului ale slujitorilor duhovniceşti ordinaţi şi se pronunţă asupra pierderii calităţii de slujitor ordinat;

   h) decide achiziţionarea şi înstrăinarea bunurilor mobile şi a mijloacelor fixe;

   i) îndeplineşte orice alte atribuţii încredinţate de adunarea generală.

   
Art. 58. - (1) Preşedintele reprezintă comunitatea bisericilor în relaţiile cu autorităţile statului şi cu terţii. El organizează şi conduce activitatea curentă a comunităţii.

   (2) Vicepreşedinţii îndeplinesc atribuţiile hotărâte de adunarea generală a comunităţii sau de comitetul de conducere al acesteia. Vicepreşedinţii pot coordona cercurile misionare sau departamentele înfiinţate în cadrul comunităţii.

   (3) Secretarul are răspunderea transmiterii la termen a corespondenţei şi a actelor către Uniunea Baptistă, biserici şi terţi. El răspunde de comunicarea la termen a scrisorilor adresate prin comunitate de către Uniunea Baptistă sau de către Casa de Pensii şi Ajutoare a Cultului către biserici sau către angajaţii acestora.

   (4) Secretarul întocmeşte procesele-verbale ale adunării generale şi ale şedinţelor de comitet. Secretarul comunităţii răspunde de evidenţa şi păstrarea actelor comunităţii. De asemenea, acesta îndeplineşte atribuţiile ce i-au fost delegate de către preşedinte referitoare la conducerea operativă a comunităţii.

   (5) Comunitatea bisericilor este valabil angajată prin semnătura preşedintelui sau a vicepreşedintelui delegat de acesta, împreună cu semnătura secretarului sau a unui membru din comitet delegat în acest scop.

   (6) Reprezentarea comunităţii în justiţie sau faţă de terţi se face de preşedinte, care poate delega această atribuţie unui alt membru al comitetului de conducere sau unui specialist.

   
Art. 59. - Cenzorii comunităţii teritoriale, în număr de 3, sunt aleşi de adunarea generală pentru o perioadă de 4 ani. Ei au atribuţia de a controla gestiunea comitetului de conducere, de a întocmi raportul de control financiar şi de a-l prezenta adunării generale anuale, în vederea descărcării de gestiune.

   Art. 60. - (1) În cadrul comunităţii bisericilor se pot organiza cercuri misionare teritoriale, fără personalitate juridică. Acestea pot îndeplini atribuţiile cu caracter spiritual ale comunităţii.

   (2) Cercul misionar teritorial este coordonat de un consiliu format din slujitorii duhovniceşti, aleşi de liderii spirituali ai bisericilor care îl compun. Consiliul poate fi condus de un vicepreşedinte al comunităţii desemnat de comitetul acesteia, cu acordul membrilor consiliului de coordonare a cercului misionar teritorial.

   
Art. 61. - (1) În cadrul comunităţii pot funcţiona, cu acordul şi sub autoritatea comitetului comunităţii, departamente de copii, tineret, femei şi altele asemenea.

   (2) Comunitatea bisericilor poate înfiinţa, organiza şi întreţine, singură sau în colaborare cu alte organizaţii creştine, grădiniţe, şcoli de toate gradele, tabere, orfelinate, cămine de bătrâni, case de odihnă, unităţi de asistenţă medicală şi de caritate, edituri, tipografii, mijloace de informare în masă şi altele, în condiţiile legii.

   (3) Cu acordul adunării generale, se pot înfiinţa şi organiza asociaţii şi fundaţii cu personalitate juridică distinctă, în vederea desfăşurării activităţilor prevăzute la alin. (2).

   
Art. 62. - (1) Comunitatea bisericilor poate dobândi, prin orice mijloace sau moduri licite, şi poate deţine, sub orice titlu, cu respectarea prevederilor legale, bunuri mobile şi imobile în vederea îndeplinirii misiunii şi obiectivelor sale sau pentru a le atribui în folosinţă bisericilor şi bisericilor-filiale.

   (2) Comunitatea bisericilor este proprietara exclusivă a tuturor bunurilor mobile şi imobile, a valorilor materiale şi băneşti aflate în patrimoniul său şi poate dispune de acestea liber şi autonom, în condiţiile legii şi ale prezentului statut.

   (3) Comunitatea bisericilor se întreţine financiar din contribuţia bisericilor, stabilită de adunarea generală a comunităţii, precum şi din donaţii, sponsorizări, legate, liberalităţi de orice fel de bunuri mobile şi imobile, de valori materiale şi/sau băneşti din partea persoanelor fizice şi/sau juridice, din ţară şi din străinătate, sau prin orice alte moduri sau mijloace licite.

   
Art. 63. - (1) Sunt bunuri sacre: lăcaşurile de cult cu terenurile şi anexele aferente, casele pastorale pentru personalul duhovnicesc, terenurile, clădirile şi bunurile mobile destinate activităţilor şi practicilor de cult, cimitirele confesionale, aflate în proprietatea comunităţii bisericilor şi atribuite în folosinţă unor biserici.

   (2) Bunurile sacre ale comunităţii bisericilor se află sub protecţia Legii nr. 489/2006, în sensul că sunt imprescriptibile şi insesizabile. Înstrăinarea lor poate avea loc numai cu acordul adunării generale, stabilit cu trei pătrimi din numărul delegaţilor prezenţi în adunarea generală a comunităţii.

   
Art. 64. - (1) Desfiinţarea comunităţii bisericilor se poate face de către adunarea generală întrunind delegaţii a cel puţin trei pătrimi din numărul bisericilor baptiste care o compun. Convocarea se face cu 30 de zile înainte, prin adresă oficială trimisă bisericilor aparţinătoare, şi va cuprinde data, ora, locul şi scopul convocării. Hotărârea de desfiinţare trebuie să întrunească votul a cel puţin trei pătrimi din numărul delegaţilor prezenţi.

   (2) În cazul desfiinţării comunităţii, patrimoniul acesteia, cu activul şi pasivul său, va trece în proprietatea Uniunii Baptiste, a unei alte comunităţi sau a unei biserici baptiste, în funcţie de hotărârea luată în acest sens de adunarea generală care a hotărât desfiinţarea.

STATUTUL
de organizare şi funcţionare a Cultului Creştin Baptist - Uniunea
Bisericilor Creştine Baptiste din România

Legislaţie uzuală culte

05.03.2012

o       Drept bisericesc

1.      Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, cu modificările şi completările ulterioare;

2.      Hotărârea Guvernului nr. 58/2008 privind recunoaşterea Statutului de organizare şi funcţionare a Cultului Creştin Baptist - Uniunea Bisericilor Creştine Baptiste din România;

3.      Hotărârea Guvernului nr. 1273/2005 pentru aprobarea Programului naţional ,,Lăcaşurile de cult – centre spirituale ale comunităţii”;

4.      Decretul  nr. 718 /1956 pentru infiintarea caselor de pensii si ajutoare in cadrul cultelor din Republica Populara Romana;

5.      Regulamentul intern privind raporturile de muncă din cadrul Cultului Creştin Baptist din România- 2009;

6.      Regulamentul (statutul) de organizare şi funcţionare a Casei de pensii şi ajutoare a Cultului Creştin Baptist din România- 2009;

o       Protecţia patrimoniului

7.      Legea din 31/07/1929 asupra contabilitatii publice si asupra controlului bugetului si patrimoniului public;

8.      Legea nr. 82/1991 (republicată), cu modificările şi completările ulterioare - Legea contabilităţii;

9.      Legea nr. 16/1996, cu modificările şi completările ulterioare - Legea Arhivelor Naţionale;

10.  Legea nr. 501/2002 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut  cultelor religioase din România;

11.  Legea nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor, cu modificările şi completările ulterioare;

12.  Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare - Codul Fiscal al României;

13.  Legea nr. 239/2007 privind reglementarea regimului juridic al unor bunuri imobile aflate în folosinţa unităţilor de cult;

14.  Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 (republicată) privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare;

15.  Ordinul M.F. nr. 1591/1998 privind aprobarea Planului de conturi pentru persoanele juridice fără scop lucrativ şi a normelor metodologice de utilizare a acestuia;

16.  Ordinul M.F.P. nr. 306/2002 pentru aprobarea Reglementărilor contabile simplificate, armonizate cu directivele europene;

17.  Ordinul M.F. nr. 1969/2007 privind aprobarea reglementărilor contabile pentru persoanele juridice fără scop patrimonial;

18.  Ordinul  M.E.F.  nr. 3512/2008 privind documentele financiar-contabile;

19.  Ordinul M.F.P. nr. 2861/2009 pentru aprobarea Normelor privind organizarea şi efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii;

o       Sănătate și igienă publică

20.  Legea nr. 98/1994 privind stabilirea si sancţionarea contravenţiilor la normele de igienă si sănătate publică, cu modificările şi completările ulterioare;

o       Dreptul muncii și al asigurărilor sociale

21.  Legea nr. 53/2003, cu modificările şi completările ulterioare - Codul Muncii al României;

22.  Legea nr. 195 (republicată) din 2001 cu modificările şi completările ulterioare- Legea voluntariatului;

23.  Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurãrilor pentru şomaj şi stimularea ocupãrii forţei de muncă, cu modificările şi completările ulterioare;

24.  Legea nr. 49/2010 privind unele masuri în domeniul muncii si asigurărilor sociale;

25.  Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice;

26.  Hotărârea Guvernului nr. 174 din 20/02/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă;

27.  Hotărârea Guvernului nr. 600/2007 privind protecţia tinerilor la locul de munca;

28.  Hotărârea Guvernului nr. 257/2011 pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice;

29.  Hotărârea nr. 500 din 18/05/2011 privind registrul general de evidenţă a salariaţilor;

30.  Ordonanţa de urgenţă nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, cu modificările şi completările ulterioare;

31.  Ordonanţa de urgenţă nr. 94/2010 privind unele masuri in domeniul asigurării unor categorii de persoane in sistemul public de pensii;

32.  Ordonanţa de urgenţã nr. 123/2010 pentru abrogarea Legii nr. 130/1999 privind unele mãsuri de protecţie a persoanelor încadrate în muncã;

33.  Ordinul 1730 din 20 noiembrie 2009-Instrucţiuni din 20/11/2009 pentru aplicarea prevederilor cap. IV "Măsuri privind regimul cumulului pensiilor cu veniturile salariale, în scopul reducerii cheltuielilor bugetare" din Legea nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor publice, susţinerea mediului de afaceri şi respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional publica in anexa o lista - LISTA instituţiilor care gestionează şi administrează sistemele de pensii neintegrate sistemului public

34.  Ordinul Ministerului muncii, familiei şi protecţiei sociale nr. 1918 din 25/07/2011 pentru aprobarea procedurii şi actelor pe care angajatorii sunt obligaţi să le prezinte la inspectoratul teritorial de muncă pentru obţinerea parolei, precum şi a procedurii privind transmiterea registrului general de evidenţă a salariaţilor în format electronic;

o       Sprijin financiar pentru unităţile de cult

35.  Legea nr.125/2002 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.82/2001 privind stabilirea unor forme de sprijin financiar pentru unităţile de cult aparţinând cultelor religioase recunoscute din România;

36.  Legea nr. 128/2009 pentru modificarea si completarea Ordonantei Guvernului nr. 82/2001 privind stabilirea unor forme de sprijin financiar pentru unitatile de cult apartinand cultelor religioase recunoscute din România;

37.  Legea nr. 350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general;

38.  Hotărârea Guvernului nr. 1470/2002 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 82/2001 privind stabilirea unor forme de sprijin financiar pentru unităţile de cult aparţinând cultelor religioase recunoscute din România;

39.  Ordonanţa Guvernului nr. 82/2001 privind stabilirea unor forme de sprijin financiar pentru unităţile de cult aparţinând cultelor religioase recunoscute din România, cu modificările şi completările ulterioare;

40.  Ordinul  Ministerului Mediului şi Pădurilor nr. 1741/2010 pentru aprobarea Ghidului de finanţare a Programului privind instalarea sistemelor de încălzire care utilizează energie regenerabilă, inclusiv înlocuirea sau completarea sistemelor clasice de încălzire - beneficiari unităţi administrativ-teritoriale, instituţii publice şi unităţi de cult;

o       Apărarea împotriva incendiilor

41.  Legea nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor, cu modificările şi completările ulterioare;

42.  Hotărârea Guvernului nr. 537/2007 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele de prevenire şi stingere a incendiilor;

43.  Ordinul comun al M.C.P.N. si M.A.I. nr. 2338-28/2009 pentru aprobarea Dispozitiilor generale de apărare împotriva incendiilor la obiective de cult;

o       Securitatea  şi sănătatea  în muncă

44.  Legea nr. 319/2006 a securităţii şi sănătăţii în muncă, cu modificările şi completările ulterioare;

45.  Hotărârea Guvernului nr. 1425/2006 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii securitatii si sanatatii în muncă nr. 319/2006;

o       Invatamant

46.  Legea nr. 1/ 2011 - Legea educaţiei naţionale, cu modificările şi completările ulterioare;

o       Asociatii si fundatii

47.  Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii si fundaţii, cu modificările şi completările ulterioare;

Consilier juridic, Ion Nistor

Decizia CA Ploiesti

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL PLOIEŞTI

SECŢIA I CIVILĂ

DOSAR NR. 5426/114/2011

D E C I Z I A NR. 322

Şedinţa publică din data de 30 ianuarie 2012

Preşedinte - Andra-Corina Botez

Judecător - Elena Staicu

Judecător - Mioara-Iolanda Grecu

Grefier - Cornelia Cernat

Pe rol fiind soluţionarea recursului declarat de contestatorul DUŢĂ MARIUS FLORIN, domiciliat în Râmnicu-Sărat, str. Victoriei, bl.A1, ap.19, et.5, judeţ Buzău, împotriva sentinţei civile nr. 1320/11 octombrie 2011 pronunţată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu intimata CASA SECTORIALĂ DE PENSII A SERVICIULUI ROMÂN DE INFORMAŢII - U.M. 0472 BUCUREŞTI, cu sediul în Bucureşti, str. General David Praporgescu, nr. 24 - 26, sector 2.

Recurs scutit de plata taxei judiciare de timbru, conform art. 15 lit.d din Legea nr. 146/1997.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică au lipsit părţile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă,după care se învederează că, prin însăşi cererea de recurs s-a solicitat de către contestator judecata în lipsă. Totodată, se menţionează că intimata a depus la dosar întâmpinare, prin intermediul serviciului registratură, înregistrată sub nr. 18248/29.11.2011, în finalul căreia se solicită de asemenea judecata în lipsă.

Curtea, constatând că prin cererea de recurs şi întâmpinarea depuse la dosar, părţile au solicitat judecata în lipsă, dând curs dispoziţiilor art. 242 alin.2 Cod proc. civilă, apreciază cauza în stare de judecată şi rămâne în pronunţare asupra recursului declarat de reclamant, iar după deliberare decide următoarea soluţie:

C U R T E A ,

Deliberând, în condiţiile art. 256 Cod proc. civilă, asupra recursului civil de faţă:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău sub număr de dosar 5426/114/2011, contestatorul DUŢĂ MARIUS-FLORIN a chemat-o în judecată pe intimata Casa Sectorială de Pensii a Serviciului Român de Informaţii Bucureşti, solicitând ca, prin sentinţa ce se va pronunţa, să se constate nulitatea absolută a deciziei de revizuire nr. 89041/15.04.2011 şi a tuturor deciziilor subsecvente, restabilirea situaţiei anterioare emiterii acestei decizii şi menţinerea în plată a pensiei stabilite în baza deciziei nr. 89041/18.09.2008, precum şi obligarea intimatei la cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, contestatorul a susţinut că decizia nr. 871/2010 a Curţii Constituţionale este lipsită de relevanţă în prezenta cauză, întrucât această instituţie nu face parte din puterea judecătorească în accepţiunea Lg. 304/2004 şi nu poate fi calificată strict ca un tribunal imparţial şi independent, datorită modalităţii de desemnare a judecătorilor, fiind invocată în acest sens cauza Grieves c. Regatului Unit al Marii Britanii, precum şi considerentele Curţii de Apel Cluj – sentinţa nr. 491/16.12.2010.

Contestatorul a precizat că decizia de recalculare a fost emisă cu încălcarea art. 15 din Constituţie şi art. 1 din Codul civil, prin nerespectarea principiului neretroactivităţii legii civile. În acest sens s-a precizat că decizia contestată a fost emisă în temeiul art. 3 din Legea nr. 119/2010, care prevede că pensiile stabilite potrivit prevederilor legilor cu caracter special se recalculează prin determinarea punctajului mediu anual şi a cuantumului fiecărei pensii, utilizând algoritmul de calcul prevăzut de Legea nr. 19/2000 şi în temeiul OUG nr. 1/2011. Această prevedere, a apreciat contestatorul, echivalează cu o aplicare retroactivă a legii, fapt nepermis în dreptul românesc.

S-a învederat că pensia de serviciu a fost stabilită conform Legii nr. 164/2001, dreptul la pensie fiind născut şi consumat în totalitatea sa de la momentul emiterii deciziilor de recalculare, creându-se, astfel, efecte juridice definitive.

Contestatorul a invocat şi principiul drepturilor câştigate, menţionând în acest sens deciziile nr. 537/2004 şi nr. 1694/2004 ale ICCJ şi deciziile nr. 375/2005, nr. 120/2007 şi nr. 270/2005 ale Curţii Constituţionale.

S-a susţinut de contestator că decizia de recalculare a fost emisă şi cu încălcarea art. 1 din protocolul 1 al CEDO, precum şi art. 14 din CEDO, fiind menţionată cauza Costa Enel şi solicitându-se, în temeiul art. 148 al.2 şi art. 20 al.2 din Constituţie, să se înlăture de la aplicare prevederile Legii nr. 119/2010 şi OUG nr. 1/2011, întrucât sunt încălcate prevederile CEDO şi ale Tratatului privind Uniunea Europeană.

În acest sens s-a argumentat, în esenţă, că pensia încasată reprezintă un bun şi că la momentul pensionării, contestatorul a avut speranţa legitimă că va beneficia pe toată perioada vieţii de o pensie în cuantumul prevăzut de Legii nr. 164/2001.

S-a precizat că Legea nr. 119/2010 nu se putea întemeia pe art. 53 din Constituţie, întrucât lipseşte una din cele două caracteristici esenţiale şi anume caracterul temporar, efectul recalculării pensiilor fiind unul definitiv. S-a învederat că statul nu poate justifica lipsa de resurse financiare pentru achitarea unei creanţe, aşa cum s-a statuat de CEDO în cauza Aurelia Popa c. României, fiind injust de admis plasarea tuturor categoriilor profesionale sub semnul egalităţii, cu excepţia magistraţilor, cărora li s-au menţinut pensiile de serviciu.

Intimata a formulat, conform disp. art. 115 Cod proc. civilă, întâmpinare, solicitând respingerea ca neîntemeiată a contestaţiei. S-a susţinut că, contestatorul a fost trecut în rezervă la data de 31.08.2008, fiindu-i stabilită pensia de serviciu pentru limită de vârstă conform art. 13 lit.b din Legea nr. 164/2001. Urmare a modificărilor legislative intervenite prin apariţia Legii nr.119/2010, începând cu data de 01.01.2011 s-a utilizat algoritmul de calcul prevăzut de Legii nr. 19/2000, rezultând un alt cuantum al drepturilor băneşti cuvenite pensionarilor, sens în care la data de 15.04.2011, a fost emisă decizia de revizuire contestată.

Faţă de criticile formulate, intimata a învederat că prin decizia nr. 871/2010 Curtea Constituţională a stabilit că dispoziţiile Legii nr. 119/2010 sunt constituţionale, astfel încât contestaţia formulată apare ca nefondată.

S-a mai invocat că solicitarea reclamantului, de menţinere în plată a pensiei calculate în baza Legii nr. 164/2001, contravine dispoziţiilor art. 4 din OUG nr. 1/2011.

În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri.

La data de 11 octombrie 2011, Tribunalul Buzău a pronunţat sentinţa civilă nr. 1320, prin care a respins ca nefondată contestaţia formulată de contestatorul Duţă Marius-Florin.

Pentru a hotărî astfel, judecătorul fondului a reţinut că susţinerea contestatorului în sensul că anularea pensiei speciale prin Legea nr. 119/2010 este un act retroactiv, este nefondată, în condiţiile în care această lege nu a produs efecte juridice faţă de contestator cu privire la o perioadă anterioară intrării sale în vigoare.

În acest context, a reţinut tribunalul, o lege nu retroactivează atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior şi nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situaţii juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri, legea nouă nu face altceva decât să reglementeze modul de acţiune în perioada următoare intrării ei în vigoare, astfel cum s-a reţinut chiar de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 330/2002.

În ceea ce priveşte încălcarea dispoziţiilor art. 1 din Primul Protocol la CEDO, tribunalul a apreciat că şi această critică este nefondată, întrucât nu se poate califica „bunul” contestatorului ca fiind dreptul de a primi un cuantum al pensiei de 2036 lei brut, deoarece cuantumul este protejat de Convenţie doar pe perioada în care acesta are o fundamentare legală în dreptul intern, ori începând cu data de 01.01.2011, dreptul contestatorului de a primi o pensie brută de 2036 lei nu mai are o fundamentare legală în dreptul intern, art. 13 lit. b din Legea nr. 164/2001 înce-

tându-şi aplicabilitatea în ceea ce priveşte cuantumul pensiei, prin adoptarea Legii nr. 119/2010.

În acest context, tribunalul a reţinut că statul garantează dreptul la asigurarea socială, în condiţiile legii, nefiind garantat cuantumul prestaţiei sociale, jurisprudenţa CEDO fiind constantă în acest sens, organele de aplicare a Convenţiei reţinând că art. 1 din Protocolul nr. 1 nu garantează dreptul de a primi pe viitor un anumit cuantum al prestaţiei sociale şi acceptă dreptul statelor de a modifica acest cuantum, în considerarea marjei largi de apreciere pe care o au la dispoziţie .

De asemenea, a arătat tribunalul, prin teoria drepturilor câştigate invocată de contestator nu îşi găseşte aplicarea în cauza de faţă şi nu poate constitui un argument justificativ pentru a califica că bunul a cărui protecţie o solicită reclamantul în cauza de faţă este dreptul de a primi un cuantum al pensiei de 2036 lei si după data de 01.01.2011, cu atât mai mult cu cât această teorie nu îşi găseşte o reglementare constituţională si nici nu este legiferat cu titlu de principiu în vreun act normativ .

Critica reclamantului referitoare la incidenţa discriminării este, de asemenea, nefondată.

Potrivit art. 14 din CEDO, „exercitarea drepturilor şi libertăţilor recunoscute de prezenta Convenţie trebuie să fie asigurată fără nicio deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice, sau orice alte opinii, origine naţională sau socială, apartenenţă la o minoritate naţională, avere, naştere sau orice altă situaţie”.

Tribunalul a stabilit că este nefondată şi critica referitoare la încălcarea principiului nediscriminării, reţinând, sub acest aspect, că, din examinarea Legii nr. 119/2000, reiese că, contestatorul reclamantul nu a fost supus unui regim diferenţiat faţă de alte persoane aflate în situaţie identică sau comparabilă, legiuitorul alegând să abroge toate categoriile de pensii speciale, fără nicio distincţie şi supunându-le unui regim de stabilire şi calculare a pensiei unitar, aplicabil tuturor celorlalţi beneficiari ai sistemului de asigurări sociale de stat.

Împrejurarea că magistraţilor nu li se aplică această lege, a arătat tribunalul, nu a fost generată de voinţa legiuitorului de a realiza o discriminare a reclamantului sau categoriei socioprofesionale din care acesta a făcut parte anterior pensionării, ci a fost cauzată de intervenţia Curţii Constituţionale, care a considerat că schimbarea sistemului de calcul al pensiei magistraţilor ar fi contrară Constituţiei, fiind reţinut un alt temei constituţional decât discriminarea.

Împotriva sentinţei a declarat recurs, în termenul legal reglementat de art. 301 Cod proc. civilă, contestatorul Duţă Marius-Florin, criticând-o ca nelegală.

În dezvoltarea motivelor de recurs, s-a învederat că soluţia pronunţată de instanţa de fond este nelegală, întrucât nu s-a avut în vedere că decizia de revizuire contestată a fost dată cu încălcarea mai multor dispoziţii imperative, care atrag sancţiunea nulităţii absolute.

A precizat recurentul, sub acest aspect, că în cauză nu au fost respectate dispoziţiile art. 1 şi 7 din OUG nr. 1/2011 şi totodată ale Legii nr. 119/2010, care impuneau emiterea unei decizii de recalculare.

De asemenea, a învederat recurentul, instanţa, constatând că membrii Sindicatului SMCD beneficiază de un drept de proprietate asupra pensiei,iar normele naţionale vin în contradicţie directă cu prevederile art. 1 din protocolul nr. 1 la CEDO, trebuia să aplice, conform art. 209 din Constituţie, reglementările internaţionale, ocazie cu care ar fi constatat că a avut loc o privare de proprietate a recurentului şi că OUG nr. 1/2011 nu îi oferă posibilitatea de a obţine despăgubiri pentru această privare.

În acest context, a apreciat recurentul, reducerea pensiei sale ca urmare a revizuirii şi imposibilitatea de a-şi recupera sumele de bani aferente, determină ruperea justului echilibru ce trebuie păstrat între protecţia proprietăţii şi cerinţele interesului general.

S-a mai susţinut că revizuirea pensiei sale încalcă atât principiul neretroactivităţii legii, cât şi principiul drepturilor câştigate.

S-a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a sentinţei, în sensul admiterii contestaţiei.

Intimata, în conformitate cu disp. art. 115 Cod proc. civilă, a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat şi susţinând, în esenţă, că decizia contestată a fost emisă cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 119/2010, neexistând obligaţia prealabilă a emiterii unei decizii de recalculare, că susţinerile recurentului contravin dispoziţiilor OUG nr. 1/2011, ambele acte normative fiind validate de către Curtea Constituţională.

Recursul este fondat, în limitele şi pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:

Cu referire la prima critică formulată de către recurent, vizând existenţa unui motiv de nulitate absolută ce afectează decizia de revizuire, care ar consta în încălcarea dispoziţiilor art. 7 din OUG nr. 1/2011 şi de asemenea ale Legii nr. 119/2010, întrucât nu s-ar fi emis, în prealabil, o decizie de recalculare a pensiei, Curtea constată că este nefondată, niciuna dintre dispoziţiile legale invocate neprevăzând o astfel de sancţiune.

Împrejurarea că în cele două acte normative se face referire la operaţiunea de recalculare a pensiei de serviciu, nu poate fi echivalată unei obligaţii de emitere a unei decizii prealabile de recalculare şi, cu atât mai puţin, nu se poate discuta despre vreo sancţiune a nulităţii absolute, pentru lipsa acestei decizii, neexistând nicio normă imperativă încălcată.

Recursul este însă fondat, sub aspectul celorlalte motive, astfel cum se reţine în continuare:

Prin decizia nr. 89041/18.09.2008 emisă de către Casa de Pensii a SRI, contestatorul a fost pensionat, în baza Legii nr. 164/2001, stabilindu-i-se o pensie de serviciu în cuantum brut de 2036 lei (1822 lei net).

Pensia de serviciu stabilită, în favoarea recurentului-contestator a fost revizuită în temeiul OUG nr. 1/2011, emiţându-se în acest sens decizia nr. 89041/15.04.2011, prin care i s-a fixat un cuantum de 1634 lei brut, cu începere de la data de 01.01.2011.

Contestaţia formulată împotriva acestei decizii de către contestator, conform art. 149 din Legea nr. 263/2010, a fost respinsă ca neîntemeiată de către Comisia de Contestaţii din cadrul SRI, prin Hotărârea nr. 113/01.07.2011.

Curtea reaminteşte că, potrivit dispoziţiilor art. 1 din OUG nr.1/2011 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniţi din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, „pensiile prevăzute la art. 1 lit. a şi b din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, pentru care la determinarea punctajului mediu anual s-a utilizat salariul mediu brut pe economie, potrivit art. 5 alin.4 din această lege, se revizuiesc din oficiu, cel mai târziu până la data de 31 decembrie 2011, pe baza actelor doveditoare ale veniturilor realizate de beneficiari”.

Conform art. 1 lit. a din Legea nr. 119/2010, pensiile de serviciu ale personalului militar devin pensii în înţelesul Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare.

În fapt, prin acest act normativ au fost desfiinţate pensiile de serviciu reglementate de Legea nr. 164/2001.

Procedând la analizarea deciziei contestate prin prisma dispoziţiilor legale interne, incidente în cauză, respectiv Legea nr.119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor şi OUG nr. 1/2011, se poate spune că decizia nr. 89041/15.04.2011 este emisă cu respectarea dispoziţiilor legale interne, prevederile ce au stat la baza revizuirii pensiei fiind declarate constituţionale prin deciziile nr.871, 873 /2010 ale Curţii Constituţionale.

Pe de altă parte însă, din perspectiva reglementărilor internaţionale, Curtea reţine următoarele:

Protocolul nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, la art. 1 consacră respectarea dreptului de proprietate a bunurilor aparţinând persoanelor fizice sau juridice în sensul că nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică, în condiţiile prevăzute de lege cu respectarea principiilor generale ale dreptului internaţional.

Alin. 2 al acestui articol arată că dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii sau a amenzilor.

Din perspectiva art. 1 din Protocolul nr. 1 şi a jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la aceste dispoziţii, drepturile care decurg din contribuţiile în cadrul regimurilor de securitate socială, cum este dreptul la pensie, constituie drepturi patrimoniale, care intră sub protecţia art. 1 din Protocol.

Recunoscând marja de apreciere a statelor în materia legislaţiei sociale, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat obligaţia autorităţilor publice de a menţine un just echilibru între interesul general şi imperativele protecţiei drepturilor fundamentale ale persoanei, echilibru care nu este menţinut ori de câte ori, prin diminuarea drepturilor patrimoniale, persoana trebuie să suporte o sarcină excesivă şi disproporţionată. Într-o astfel de situaţie, există o încălcare a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie, determinată de încălcarea caracterului rezonabil şi proporţional al diminuării drepturilor patrimoniale. (Cauza Kjartan Asmundsson contra Islandei, 2004, Cauza Moskal contra Poloniei, 2009).

Or, diminuarea drepturilor patrimoniale prevăzută de legea criticată, cu consecinţa pierderii dreptului la pensia de serviciu, impune persoanelor cărora le este aplicabilă o sarcină excesivă şi disproporţionată, fără a menţine un just echilibru între interesul general şi imperativele protecţiei drepturilor fundamentale ale persoanei.

Ca principiu general, dispoziţiile Convenţiei Europene privind apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale au forţă constituţională şi supralegislativă.

Potrivit disp. art. 20 din Constituţia României dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte. Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale.

Normele juridice internaţionale privitoare la protecţia drepturilor omului au aplicabilitate directă în dreptul intern. Obligaţia interpretării şi aplicării dispoziţiilor constituţionale în materia drepturilor omului în conformitate cu tratatele internaţionale ratificate de România, deci şi în conformitate cu dispoziţiile Convenţiei, se impune tuturor autorităţilor publice române, deoarece prevederile Constituţiei au aplicabilitate directă. În acelaşi sens, în jurisprudenţa constantă a CEDO s-a reţinut că judecătorul naţional însărcinat să aplice, în cadrul competenţei sale, dispoziţiile dreptului comunitar, are obligaţia de a asigura realizarea efectului deplin al acestor norme, lăsând, la nevoie, pe proprie răspundere, neaplicată orice dispoziţie contrară a legislaţiei naţionale, chiar ulterioară, fără a solicita sau a aştepta eliminarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituţional (Hotărârea din 9.03.1978 dată în cauza Amministrazione delle finanze dello Stato/Simmeenthal nr.C 106/77).

Constatarea de către Curtea Constituţională a României, în cuprinsul deciziei nr.871/25.06.2010 publicată în Monitorul Oficial nr.433/28.06.2010, că Legea nr.119/2010 nu încalcă dispoziţiile Constituţiei României, nu împiedică instanţele de judecată să facă aplicarea dispoziţiilor art.20 din legea fundamentală şi să dea prioritate pactelor şi tratatelor privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte.

De altfel, prin decizia nr.1344 din 9.12.2008 Curtea Constituţională a reţinut că „instanţelor judecătoreşti le revine sarcina de aplicare directă a legislaţiei comunitare, atunci când legislaţia naţională este în contradicţie cu aceasta”.

În acest sens şi Comisia Europeană în cauza „C- 310/10 Agafiţei şi alţii”, având ca obiect o cerere de pronunţare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul art. 267 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, de Curtea de Apel Bacău, a statuat în sensul că judecătorul naţional are obligaţia să înlăture aplicarea unei reglementări naţionale contrare dreptului Uniunii. În acest scop tribunalele naţionale nu sunt ţinute să aştepte abrogarea sau modificarea dispoziţiilor interne sau o schimbare a jurisprudenţei Curţii Constituţionale care contravin dreptului Uniunii. Aceste instanţe sunt, în opinia Comisiei, obligate să aplice dreptul Uniunii, aşa cum a fost interpretat acesta de Curtea de Justiţie, înlăturând, dacă este necesar, din oficiu, aplicarea dispoziţiilor legislative naţionale, sau a deciziilor Curţii Constituţionale care sunt contrare dreptului Uniunii.

Deşi Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat că interpretarea Convenţiei şi a actelor adiţionale trebuie făcută în maniera în care statele să poată respecta obligaţiile internaţionale şi să nu împiedice tendinţa actuală de extindere şi intensificare a cooperării internaţionale, tot aceasta a considerat însă că, în cazul în care statul, prin măsurile legislative adoptate nu acordă o protecţie echivalentă cu cea asigurată de Convenţie, trebuie aplicată aceasta din urmă, deoarece, într-un asemenea caz, rolul Convenţiei în calitate de instrument constituţional al ordinii publice europene în domeniul drepturilor omului este mai important decât interesul cooperării internaţionale (23 martie 1995, Loizidou împotriva Turciei, paragraf 75).

În accepţiunea CEDO, o privare de proprietate nu este posibilă fără o dreaptă şi prealabilă despăgubire, iar diminuarea substanţială a pensiei prin efectul legii aduce atingere esenţei dreptului la pensie şi constituie o gravă încălcare a art.1 din Protocolul Adiţional nr.1 al Convenţiei.

Legat de distincţia pe care intimata o face între partea contributivă şi suplimentul din partea statului ca şi componente ale pensiei de serviciu se impune a fi precizat că în practica Curţii Europene a Drepturilor Omului, care a evoluat în timp, s-a ajuns la concluzia că pensia reprezintă un bun în sensul art.1 din Protocolul nr.1, indiferent dacă aceasta are la bază principiul contributivităţii sau este stabilită în baza unei legi speciale.

Astfel, în cauza Buchen contra Republicii Cehe din 26 noiembrie 2002 (C.36541-97) Curtea a reţinut că dreptul la pensie stabilit de autorităţile publice sub imperiul unei legi este un „bun” în sensul Convenţiei.

În cauza Klein contra Austria s-a stabilit de Curte că dreptul la pensie nu este ca atare garantat de conventie, dar, conform jurisprudenţei instituţiilor drepturilor omului, dreptul la pensie care derivă din exercitarea unor raporturi de muncă, poate fi asimilat, în anumite circumstanţe, dreptului de proprietate ( a se vedea în acest sens şi cauza Apostolakis v Greece nr. 39574/07- 22 octombrie 2009).

În cauza Stec ş.a. împotriva Regatului Unit din 2006, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că dacă statul a adoptat o legislaţie care reglementează drepturi provenite din sistemul de asigurări sociale, indiferent dacă acestea rezultă sau nu din plata unor contribuţii acea legislaţie trebuie să fie considerată ca generând un interes patrimonial în sensul art.1 din Protocolul adiţional la convenţie. Curtea a abandonat, în acest fel distincţia dintre beneficiile de natură contributivă şi cele necontributive sub aspectul incidenţei art.1 din Protocolul adiţional la Convenţie.

Având în vedere că recurentul era titularul unui bun în sensul art.1 din Protocolul 1, urmează a fi analizată măsura în care ingerinţa autorităţilor publice (a statului) în exercitarea dreptului la respectarea bunului a avut ca efect privarea acesteia de bunul său, în sensul celei de-a doua fraze a primului paragraf al art.1 din Protocolul nr.1, păstrarea unui just echilibru între exigenţele de interes general şi imperativele fundamentale ale individului.

Curtea apreciază că intervenţia statului de a elimina pensia de serviciu prin recalcularea numai în raport de principiul contributivităţii, reprezintă în mod incontestabil o ingerinţă în exerciţiul unui drept legal dobândit, astfel că acest amestec este permis numai în măsura în care corespunde unui interes de ordin general şi este proporţional cu scopul urmărit.

Astfel, Legea nr.119/2010 în baza căreia pensia de serviciu a fost trecută în categoria pensiilor în înţelesul Legii nr.19/2000 nu cuprinde nicio motivare privind interesul general urmărit prin adoptarea acestei măsuri, scopul eliminării pensiilor de serviciu fiind identificat doar de către Curtea Constituţională, justificat de necesitatea reformării sistemului de pensii, înlăturându-se situaţiile inechitabile pe fondul crizei economico-financiare cu care se confruntă statul.

Prin urmare, statul avea obligaţia să ţină cont de asigurarea unei proporţionalităţi între acest interes şi speranţa legitimă a recurentei de a se bucura de dreptul câştigat pe viitor.

Ingerinţa statului în dreptul recurentului îi dă posibilitatea şi unei marje de apreciere cu privire la cuantumul valoric ce trebuia diminuat, însă această marjă trebuia să se limiteze la păstrarea echilibrului dintre cele două interese cu privire la care se adopta măsura.

Este evident şi de netăgăduit dreptul statului de a legifera şi de a înlătura eventuale inechităţi. Dar această operaţiune se impune a fi efectuată astfel încât să nu aducă atingere dreptului de proprietate, substanţei dreptului acordat şi legiferat, iar măsura să fie previzibilă şi să nu supună destinatarii acesteia la o sarcină excesivă şi disproporţionată.

Recurentul-contestator, al cărui drept la pensie de serviciu i-a fost stabilit sub imperiul legii anterioare, previzibile, avea dreptul la o continuitate în ceea ce priveşte evoluţia acelei legi în viitor. Or, reducerea pensiei s-a produs prin Legea nr.119/2010 în mod total şi evident imprevizibil.

Mai mult , diminuarea pensiei recurentului ca urmare a recalculării de la suma de 2036 lei (brut) până la suma de 1634 lei (brut) şi imposibilitatea de a-şi mai recupera vreodată sumele de bani pierdute prin această reducere au dus la ruperea justului echilibru ce trebuie păstrat între protecţia proprietăţii şi cerinţele interesului general, supunând contestatoarea la o sarcină exorbitantă.

Prin reducerea pensiei într-un cuantum semnificativ şi prin înlăturarea totală şi imprevizibilă a dreptului la pensia specială, recurentul este pus în situaţia de a nu mai face faţă propriilor cheltuieli şi de a suporta o sarcină excesivă şi disproporţionată.

Aceasta în contextul în care, pe toată durata exercitării activităţii sale de cadru militar, nu a avut şansa de a-şi suplimenta veniturile, având de suportat incompatibilităţi şi interdicţii totale în vreme ce alte categorii profesionale au beneficiat de şansa suplimentării veniturilor lor în lipsa oricăror incompatibilităţi şi interdicţii.

Cât despre beneficiul societăţii rezultat din reducerea pensiilor de serviciu, acesta este minim dacă avem în vedere numărul limitat al categoriilor de persoane beneficiare ale acestei pensii.

Prin urmare, pe baza celor expuse şi reţinute, constatând că prin revizuirea pensiei recurentului-contestator în temeiul Legii nr.119/2010 şi a OUG nr. 1/2011 au fost încălcate dispoziţiile art.1 din Protocolul nr.1 la Convenţie, Curtea, în temeiul dispoziţiilor art.312 alin. 2 şi 3 Cod pr.civilă va admite recursul, va modifica în tot sentinţa în sensul că va admite în parte contestaţia şi va anula Hotărârea nr. 113/01.07.2011 emisă de Comisia de Contestaţii din cadrul SRI şi decizia nr. 89041/15.04.2011 emisă de Casa Sectorială de Pensii a SRI. Totodată, va menţine în plată pensia de serviciu stabilită prin decizia nr.89041 din data de 18.09.2008 emisă de Casa de Pensii a SRI.

Curtea va înlătura ca neîntemeiat capătul de cerere din contestaţie privind achitarea diferenţelor dintre cuantum,ul pensiei speciale şi a celei revizuite, având în vedere că dispoziţiile deciziei de revizuire nu au fost aplicate, până la acest moment, fiind contestate, pe calea procedurii prealabile reglementată de OUG nr. 1/2011, anexa 3, art. 22 alin.1 şi ulterior, în faţa instanţei de judecată, prin prezentul litigiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE :

Admite recursul declarat de contestatorul DUŢĂ MARIUS FLORIN, domiciliat în Râmnicu-Sărat, str. Victoriei, bl.A1, ap.19, et.5, judeţ Buzău, împotriva sentinţei civile nr. 1320/11 octombrie 2011 pronunţată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu intimataa CASA SECTORIALĂ DE PENSII A SERVICIULUI ROMÂN DE INFORMAŢII - U.M. 0472 BUCUREŞTI, cu sediul în Bucureşti, str. General David Praporgescu, nr. 24 - 26, sector 2 şi în consecinţă:

Modifică în tot sentinţa civilă nr. 1320/11 octombrie 2011 pronunţată de Tribunalul Buzău, în sensul :

Admite contestaţia în parte.

Anulează decizia nr. 89041/15.04.2011, Hotărârea nr. 113/2011 a Comisiei de Contestaţii din cadrul SRI şi dispune menţinerea în plată a pensiei stabilite în conformitate cu decizia nr. 89041/18.09.2008.

Respinge capătul de cerere privind achitarea diferenţelor dintre cuantumul pensiei speciale şi cuantumul celei revizuite.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţa publică, azi, 30 ianuarie 2012.

Preşedinte, Judecători,

Andra-Corina Botez Elena Staicu Mioara-Iolanda Grecu

Grefier,

Cornelia Cernat