joi, noiembrie 18, 2010

Punct de vedere subventii asociatii si fundatii

Cu privire la dreptul de asociere al cetăţenilor din România, în Constituţia revizuită în anul 2003, la art.40 alin. (1) se precizează că „cetăţenii se pot asocia liber în partide politice, în sindicate, în patronate şi în alte forme de asociere”.

În acest sens, o parte a cadrelor militare în activitate, in rezervă şi retragere s-a constituit în baza Ordonanţei Guvernului nr. 26 din 30 ianuarie 2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii aprobată prin Legea nr. 246/2005 în asociaţii şi fundaţii, unora dintre acestea le-a fost recunoscut dreptul de utilitate publică.

Ordonanţa Guvernului nr. 26 din 30 ianuarie 2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, modificată şi completată, precizează la art. 41 drepturile şi obligaţiile conferite de statutul ,,de utilitate publică”: dreptul de a i se atribui în folosinţă gratuită bunurile proprietate publică, dreptul de a menţiona în toate documentele pe care le întocmeşte că asociaţia sau fundaţia este recunoscută ca fiind de utilitate publică, obligaţia de a menţine cel puţin nivelul activităţii şi performanţele care au determinat recunoaşterea, obligaţia de a comunica autorităţii administrative competente orice modificări ale actului constitutiv şi ale statutului, precum şi rapoartele de activitate şi situaţiile financiare anuale, autoritatea administrativă are obligaţia să asigure consultarea acestor documente de către orice persoană interesată, obligaţia de a publica, în extras, în termen de 3 luni de la încheierea anului calendaristic, rapoartele de activitate şi situaţiile financiare anuale în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, precum şi în Registrul naţional al persoanelor juridice fără scop patrimonial.

Începând cu anul 2005, ca urmare a abrogării art. 41 lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 în baza art. I pct. 31 din Legea nr. 246/2005 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, care iniţial prevedea dreptul preferenţial la resurse provenite din bugetul de stat şi din bugetele locale, asociaţiile de utilitate publică nu mai beneficiază de dreptul la resurse provenite din bugetul de stat şi din bugetele locale.

Interpretarea care a stat la baza abrogării art. 41 lit. b) este următoarea: în condiţiile în care recunoaşterea statutului de utilitate publică este de competenţa exclusivă a Guvernului, există riscul ca acest statut să fie acordat unei clientele de organizaţii neguvernamentale, foarte probabil pe criterii politice, în funcţie de partidul aflat la guvernare.

Ordonanţa Guvernului nr. 26 din 30 ianuarie 2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, modificată şi completată ulterior precizează sursele de venit ale unei asociaţii, astfel: cotizaţiile membrilor, dobânzile şi dividendele rezultate din plasarea sumelor disponibile, în condiţii legale, dividendele societăţilor comerciale înfiinţate de asociaţii, venituri realizate din activităţi economice directe, donaţii, sponsorizări sau legate, resurse obţinute de la bugetul de stat sau de la bugetele locale, alte venituri prevăzute de lege.

De asemenea este prezăvut faptul că asociaţiile, fundaţiile şi federaţiile pot înfiinţa societăţi comerciale. Dividendele obţinute de asociaţii, fundaţii şi federaţii din activităţile acestor societăţi comerciale, dacă nu se reinvestesc în aceleaşi societăţi comerciale, se folosesc în mod obligatoriu pentru realizarea scopului asociaţiei, fundaţiei sau federaţiei.

Cu privire la resursele obţinute de la bugetul de stat sau de la bugetele locale, Legea nr. 34/1998 privind acordarea unor subvenţii asociaţiilor şi fundaţiilor române cu personalitate juridică, care înfiinţează şi administrează unităţi de asistenţă socială precizează la art. 1 alin.(1): „Asociaţiile şi fundaţiile române cu personalitate juridică, care înfiinţează şi administrează unităţi de asistenţă socială, pot primi subvenţii alocate de la bugetul de stat sau, după caz, de la bugetele locale, care vor fi utilizate, în exclusivitate, pentru serviciile de asistenţă socială acordate persoanelor care, potrivit dispoziţiilor legale, au dreptul să beneficieze de acestea.”

În acest sens, prin Hotărârea Guvernului nr. 1153/2001 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 34/1998 privind acordarea unor subvenţii asociaţiilor şi fundaţiilor române cu personalitate juridică, care înfiinţează şi administrează unităţi de asistenţă socială a fost aprobată Norma metodologică de aplicare a prevederilor Legii nr. 34/1998 privind acordarea unor subvenţii asociaţiilor şi fundaţiilor române cu personalitate juridică, care înfiinţează şi administrează unităţi de asistenţă socială .

Norma precizează că „pot primi subvenţii de la bugetul de stat sau, după caz, de la bugetele locale asociaţiile şi fundaţiile care îndeplinesc următoarele condiţii: sunt persoane juridice române de drept privat fără scop patrimonial, constituite potrivit legii, acordă de cel puţin 12 luni servicii de asistenţă socială într-un cadru organizat, denumit în continuare unitate de asistenţă socială, serviciile de asistenţă socială sunt acordate persoanelor care, datorită unor motive de natură economică, fizică, psihică sau socială, nu au posibilitatea să îşi asigure nevoile sociale, să îşi dezvolte propriile capacităţi şi competenţe pentru a se integra social, denumite în continuare persoane asistate. ”

Serviciile de asistenţă socială acordate de asociaţii şi fundaţii sunt subvenţionate dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii: exercită activitate în interesul persoanelor asistate şi cu respectarea demnităţii acestora, prin personal calificat, activitatea de asistenţă socială se desfăşoară într-un spaţiu adecvat sau la domiciliul persoanelor asistate, există un proiect de sprijin şi integrare socială, sunt utilizate şi alte resurse.

Un caz aparte privind obţinerea de fonduri nerambursabile este reglentat de Legea nr. 350 din 02/12/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general.

Legea are ca scop stabilirea principiilor, cadrului general şi a procedurii pentru atribuirea contractelor de finanţare nerambursabilă din fonduri publice, precum şi căile de atac al actului sau deciziei autorităţilor finanţatoare care aplică procedura de atribuire a contractelor de finanţare nerambursabilă.

Pentru a putea participa la procedura privind atribuirea contractului de finanţare nerambursabilă, solicitanţii trebuie să fie persoane fizice sau persoane juridice fără scop patrimonial - asociaţii ori fundaţii constituite conform legii - sau culte religioase recunoscute conform legii.

Prin urmare, nu există cadru legal pentru ca asociaţiile de utilitate publică să mai beneficieze de dreptul la resurse provenite din bugetul de stat şi din bugetele locale decât pentru pentru serviciile de asistenţă socială sau proiecte, în baza unor contracte de finanţare.