În România, orice persoană are dreptul să îşi manifeste credinţa religioasă în mod colectiv, conform propriilor convingeri, atât în structuri religioase cu personalitate juridică, cât şi în structuri fără personalitate juridică.
Comunităţile religioase îşi aleg în mod liber structura asociaţională în care îşi manifestă credinţa religioasă. Formele sub care pot funcționa acestea pot fi:
- culte,
- asociaţii religioase,
- grupări religioase.
Structurile religioase cu personalitate juridică reglementate de lege sunt:
- cultele,
- asociaţiile religioase.
Cultele recunoscute sunt persoane juridice de utilitate publică. Ele se organizează şi funcţionează în baza prevederilor constituţionale şi ale Legii nr. 489/2006 privind libertatea religioasa şi regimul general al cultelor, în mod autonom, potrivit propriilor statute sau coduri canonice.
Cultele religioase sunt autonome față de stat, care însă trebuie să le sprijine.
La această dată, în România funcționează 17 culte, o organizație religioasă (http://www.culte.gov.ro/biserici-culte) și numeroase asociații religioase ( http://www.culte.gov.ro/asociatii-religioase ).
În conformitate cu prevederile Legii nr. 489/2006 privind libertatea religioasa şi regimul general al cultelor, art. 40-48, a apărut o nouă structură religioasă cu personalitate juridică, „asociaţia religioasă”.
Asociaţia religioasă este o persoană juridică alcătuită din cel puţin 300 de membri, cetăţeni români cu domiciliul în România, care se asociază în vederea manifestării unei credinţe religioase. Pentru înfiinţarea unei asociaţii religioase, prin decizia instanţei de judecată, este necesar avizul consultativ al Ministerului Culturii şi Cultelor.
O asociaţie religioasă poate deveni cult, în condiţiile legii. Asociaţia religioasă care solicită recunoaşterea calităţii de cult va formula o cerere în acest sens la Ministerul Culturii şi Cultelor, însoţită de următoarea documentaţie:
a) dovada că este constituită legal şi funcţionează neîntrerupt pe teritoriul României ca asociaţie religioasă de cel puţin 12 ani;
b) listele originale cuprinzând adeziunile unui număr de membri cetăţeni români cu domiciliul în România cel puţin egal cu 0,1% din populaţia României, conform ultimului recensământ;
c) mărturisirea de credinţă proprie şi statutul de organizare şi funcţionare, care să cuprindă: denumirea cultului, structura sa de organizare centrală şi locală, modul de conducere, administrare şi control, organele de reprezentare, modul de înfiinţare şi desfiinţare a unităţilor de cult, statutul personalului propriu, precum şi prevederile specifice cultului respectiv.
Structurile religioase fără personalitate juridică sunt grupările religioase.
Gruparea religioasă este forma de asociere fără personalitate juridică a unor persoane fizice care, fără nici o procedură prealabilă şi în mod liber, adoptă, împărtăşesc şi practică o credinţă religioasă.
În activitatea lor, cultele, asociaţiile religioase şi grupările religioase au obligaţia să respecte Constituţia şi legile ţării şi să nu aducă atingere securităţii publice, ordinii, sănătăţii şi moralei publice, precum şi drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.În relaţiile dintre culte sunt interzise orice forme, mijloace, acte sau acţiuni de învrăjbire religioasă.
luni, noiembrie 29, 2010
duminică, noiembrie 28, 2010
Concluziile scrise pentru anularea HG 735 pe 23.11.2010.
C ă t r e
CURTEA DE APEL CLUJ
- Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal -
Dosar nr.1510/33/2010
T.pronunțare: 23.11.2010
Subsemnații reclamanți: Hexan Viorel, Stănescu Gheorghe, Trif Ștefan, Patca Iulian, Bob Ioan, Șerban Mircea-Matei și Vanea Vasile, prin avocat Iepure Viorel, formulăm următoarele
CONCLUZII:
Hotărârea Guvernului României nr.735/2010 a fost adoptată în baza art.3 al.3 din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor. Conform art.4 al.3 din Legea nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, ar fi trebuit ca actul elaborat de Guvern să fie emis în limitele și potrivit normelor care îl ordonă.
Cu toate că Legea nr.119/2010 nu ne implică în niciun fel în procesul de recalculare a pensiilor, prin încălcarea normelor de tehnică legislativă Guvernul a inclus în H.G. nr.735/2010, prin exces de putere, mai multe dispoziții care adaugă la lege. Prin aceste dispoziții suntem obligați să ne procurăm documente doveditoare privind veniturile realizate de-a lungul întregii cariere și apoi, pe baza acestor documente, să solicităm noi înșine recalcularea (în fapt, diminuarea) pensiilor, sub sancțiunea recalculării acestora pe baza salariului mediu brut pe economie.
Dispozițiile din actul normativ atacat a căror legalitate o contestăm sunt cuprinse în articolele 2, 6 și 10 iar anularea acestora o solicităm pentru motivele pe care le vom detalia în continuare.
1. În art.2 al.2-4 se dispune că:
”(2) Documentele doveditoare necesare stabilirii punctajelor medii anuale în vederea recalculării pensiilor sunt prevăzute în anexele nr. 1a, 1b şi 2.
(3) Pentru perioadele în care beneficiarii şi-au desfăşurat activitatea în Ministerul Apărării Naţionale, documentele doveditoare se solicită de către aceştia prin centrele militare judeţene/zonale/de sector sau prin unităţile militare din care au făcut parte, după caz.
(4) Pentru perioadele în care beneficiarii şi-au desfăşurat activitatea în celelalte instituţii din sistemul naţional de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, precum şi din sistemul administraţiei penitenciarelor, documentele doveditoare se solicită de către aceştia de la ultima unitate din care au făcut parte sau de la structura de resurse umane a inspectoratelor generale/similare, în situaţia în care aceste unităţi au fost desfiinţate”.
Motive de nelegalitate:
a) În Legea nr.119/2010 (art.4 al.1) se dispune doar că ”recalcularea pensiilor prevăzute la art. 1 se realizează de către instituţiile în evidenţa cărora se află persoanele beneficiare…”, fără a se institui vreo obligație în acest sens în sarcina pensionarilor militari.
b) Nimeni nu poate fi obligat să contribuie în vreun fel la diminuarea unui drept al său, dobândit în mod legal.
c) Pe lângă obligarea de a solicita documentele doveditoare, al.2 impune și conținutul cererilor, nelăsând solicitanților posibilitatea de a le formula așa cum doresc, de a-și exprima dezacordul față de eventualitatea (în fapt, în cazul cvasitotalității pensionarilor militari, certitudinea) diminuării pensiei.
2. În art.2 al.6 și 7 se dispune că:
”(6) Documentele doveditoare obţinute în condiţiile alin. (3) şi (4) se depun de către beneficiari la structurile de pensii din Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Administraţiei şi Internelor, precum şi Serviciul Român de Informaţii de la care primesc drepturile de pensie.
(7) Recalcularea prevăzută la alin. (1) se efectuează în ordinea înregistrării documentelor doveditoare la structurile de pensii, iar în lipsa acestora, începând cu cele mai vechi dosare aflate în plată, în funcţie de anul şi luna deschiderii dreptului la pensie.”
Motive de nelegalitate:
a) Legea nr.119/2010 nu prevede obligarea pensionarilor militari de a-și depune documentele doveditoare la structurile de pensii.
b) Pe lângă faptul că instituirea acestei obligații este nelegală, ea este și inutilă din punct de vedere al operativității procesului de recalculare, întrucât organele însărcinate cu centralizarea datelor din statele de plată pot trimite aceste date direct la structurile de pensii. Din moment ce organele statului au hotărât diminuarea unui drept, tot ele trebuie să-și asume întreaga răspundere pentru operativitatea și corectitudinea activităților necesare punerii în aplicare a acestei măsuri.
c) Dispoziția din art.2 al.7 (ca și cele din art.2 al.3 și 4) are și un profund caracter nedrept, imoral și lipsit de respect, în special față de pensionarii militari aflați la vârsta senectuții. Aceștia (mulți dintre ei bolnavi și în imposibilitatea fizică de a se deplasa) și-au sacrificat cea mai mare parte din viață (inclusiv tinerețea și familia) pentru a-și servi și apăra țara chiar cu riscul pierderii vieții (jurământul militar este singurul care impune acest risc !), iar acum sunt chemați la o adevărată ”competiție” de stat la cozi la porți, la uși și la ghișee. Și aceasta pentru a-și face ei înșiși rost de actele pe baza cărora să ”beneficieze” (cât dispreț!!!) de o pensie mai mică decât cea dobândită în mod legal despre care știau, încă de la intrarea în liceul militar sau în școala militară, că, în conformitate cu sacrificiile și cu statutul lor special, va fi stabilită astfel încât să compenseze parțial aceste sacrificii și să le asigure un trai decent la bătrânețe.
3. În art.6 al.1, 2 și 4 se dispune că:
”(1) Determinarea punctajului mediu anual se face pe baza datelor din dosarele de pensie existente în păstrare la structurile de pensii din Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Administraţiei şi Internelor, precum şi Serviciul Român de Informaţii.
(2) În situaţia în care în dosarele de pensionare sunt înscrise perioade care constituie vechime în serviciu, fără date referitoare la venitul realizat lunar, determinarea punctajului mediu anual se efectuează pe baza documentelor doveditoare solicitate de beneficiari structurilor prevăzute la art. 2 alin. (3) şi (4).
………………………………………………………………………………………………………...
(4) Pentru perioadele care constituie stagiu de cotizare şi pentru care nu au putut fi dovedite veniturile realizate lunar sau documentele doveditoare nu au fost depuse în termenul pentru recalculare prevăzut de lege, la determinarea punctajului mediu anual se utilizează salariul mediu brut pe economie din perioadele respective.”
Motive de nelegalitate:
a) În conformitate cu prevederile art.21 din Legea nr.164/2001 privind pensiile militare de stat, în dosarele noastre de pensie nu se regăsesc decât veniturile realizate în ultimele 6 luni de activitate (baza de calcul a pensiei). Aceasta înseamnă că suntem obligați să solicităm documente doveditoare pentru aproape întreaga perioadă de activitate (mai puțin pentru ultimele 6 luni).
b) Raportarea la salariul mediu brut pe economie pentru acele perioade pentru care nu se pot dovedi veniturile realizate lunar este de principiu netemeinică. Aceasta deoarece un salariat din economie muncește 8 ore pe zi, 5 zile (înainte de 1989-6 zile) pe săptămână, are libertate de deplasare fără a cere consimțământul șefului (angajatorului), în timp ce militarul este la datorie 24 de ore din 24, 7 zile pe săptămână și are o multitudine de restricții și îngrădiri ale drepturilor și libertăților. Prin urmare, impunerea acestei reguli și pentru pensionarii militari ar însemna stabilirea unei ”egalități” injuste, netemeinice și lipsite de orice suport moral.
c) Legea nr.119/2010 impune raportarea la salariul mediu brut pe economie doar în ipoteza în care nu pot fi dovedite venituri de natură salarială (art.5 al.4). De asemenea, din art.4 al Legii și din interpretarea sistematică a acesteia rezultă că instituțiile abilitate cu aplicarea ei sunt singurele obligate să efectueze recalcularea. În mod firesc și logic, tot ele răspund și de corectitudinea recalculării.
Prin urmare, dispoziția din art.6 al.4 conform căreia la determinarea punctajului mediu anual se utilizează salariul mediu brut pe economie și în ipoteza în care documentele doveditoare nu au fost depuse în termenul de recalculare, constituie o adăugare la lege și o încălcare a drepturilor și intereselor noastre.
d) Oricât ne-am strădui noi, pensionarii militari, să ne procurăm în timp util (până la 31.12.2010) toate actele necesare dovedirii veniturilor lunare din întreaga perioadă de activitate, cea mai mare parte dintre noi nu vom reuși acest lucru pentru că:
- militarii nu au avut niciodată cărți (carnete) de muncă;
- dintotdeauna pensiile militare au fost stabilite pe baza unei legi speciale (în prezent Legea nr.164/2001), avându-se în vedere soldele lunare din ultima perioadă de activitate (în prezent 6 luni);
- în dosarele (memoriile) personale nu sunt menționate veniturile realizate.
În consecință, pentru recalcularea corectă a pensiei, pe baza veniturilor realizate în întreaga perioadă de activitate, este necesară consultarea, pentru fiecare pensionar militar, a statelor de plată din fiecare lună. Chiar pornind de la premisa că aceste state s-ar afla într-o singură unitate militară sau într-un singur punct arhivistic (în realitate acestea sunt răspândite prin mai multe unități militare sau puncte arhivistice), timpul necesar consultării acestora și eliberării adeverințelor pentru toți pensionarii militari ar fi unul foarte lung și ar necesita un număr foarte mare de operatori.
Față de această stare de fapt, invocarea de către pârât prin întâmpinare (pag.4), pentru comparație, a dispozițiilor art.161 al.2 din Legea nr.19/2000 care prevăd că:
”În condiţiile în care, pentru o anumită perioadă care constituie stagiu de cotizare, în carnetul de muncă nu sunt înregistrate drepturile salariale, asiguratul poate prezenta acte doveditoare ale acestora. În caz contrar, la determinarea punctajului mediu anual se utilizează salariul minim pe ţară, în vigoare în perioada respectivă”, este greșită deoarece:
- dispozițiile invocate sunt cuprinse într-o lege și nu într-un act de aplicare a acesteia;
- prezentarea de către asigurat a unor acte doveditoare este o facultate, o posibilitate și nu o obligație a acestuia (”…asiguratul poate prezenta…”);
- prezentarea unor acte doveditoare constituie o situație de excepție în cazul pensionarilor care au avut carnet de muncă (având în vedere că acest document conține cvasitotalitatea datelor privind veniturile), în timp ce art.6 al.2 din H.G. nr.735/2010 instituie pentru pensionarii militari o regulă (având în vedere că în dosarele de pensie sunt înscrise doar veniturile din ultimele luni de activitate);
- în cazul recalculărilor efectuate doar în baza Legii nr.19/2000), pensionarii care depuneau acte doveditoare pentru perioadele în care în carnetele de muncă nu erau înregistrate drepturile salariale, nu riscau diminuarea pensiilor deoarece art.180 al.7 din această lege prevede că: ”În situaţia în care cuantumul pensiilor, stabilit conform alin. 6 (adică pe baza punctajului mediu annual - n.n.), este mai mic decât cel stabilit în baza legislaţiei anterioare, se păstrează în plată cuantumul avantajos”; în schimb, în Legea nr.119/2010 nu a mai fost reiterată o astfel de dispoziție (scopul fiind acela de diminuare a pensiilor), situație în care este logic și normal ca pensionarii militari să nu dorească să-și procure și să depună acte doveditoare și să nu fie obligați în acest sens.
e) Prin adăugarea la lege din art.6 al.4 dreptul la pensie nu ne este garantat nici măcar în cuantumul recalculat prin stabilirea punctajului mediu anual pe baza veniturilor realizate lunar.
4. În art.10 al.2 se dispune că:
”(2) Drepturile de pensii recalculate potrivit alin. (1) se acordă astfel:
a) de la data de întâi a lunii următoare expirării procesului de recalculare, dacă cererea, împreună cu documentele doveditoare, a fost depusă în termenul general de prescripţie;
b) din prima zi a lunii următoare celei în care cererea, împreună cu documentele doveditoare, a fost depusă la casa de pensii, după termenul prevăzut la lit. a).”
Motive de nelegalitate:
a) Legea nr.119/2010 nu conține nicio dispoziție care să ne oblige să depunem cereri de recalculare a pensiei.
b) Nimeni nu poate fi obligat să solicite acordarea, extinderea și, cu atât mai puțin, diminuarea unui drept.
Este evident că, în litera și spiritul ei, Legea nr.119/2010 a vizat recalcularea pensiilor fără implicarea noastră în vreun fel în acest proces. De altfel, este firesc și logic să fie așa atâta timp cât această lege nu reiterează dispoziția art.180 al.7 din Legea 19/2000, citată mai sus.
Pe de altă parte, implicarea noastră în procesul de recalculare prin dispozițiile H.G. nr.735/2010 nu simplifică în nici un fel acest proces și nu scurtează timpul de recalculare a pensiilor (dimpotrivă, îl prelungesc!). Aceasta deoarece documentele privind veniturile realizate de noi (statele de plată) se află în unitățile și arhivele Ministerului Apărării Naționale iar recalcularea pensiilor este în sarcina unei structuri din cadrul aceluiași minister (Secția Pensii Militare din cadrul Direcției Financiar-Contabile a M.Ap.N.). Prin urmare, dispozițiile nelegale din H.G. nr.735/2010 ne impun să solicităm documente doveditoare de la o instituție și să le predăm aceleiași instituții, dar însoțite de o cerere !!!
În schimb, dispozițiile care ne obligă să ne implicăm în procesul de recalculare a pensiilor ne cauzează o vătămare a drepturilor și intereselor noastre, sub două aspecte:
1. Se transferă în sarcina noastră riscul imposibilității recalculării corecte și la timp a tuturor pensiilor, prin aceea că dacă nu vom depune în termen documentele doveditoare ni se vor calcula pensiile pe baza salariului mediu brut pe economie invocându-se prevederile art.6 al.4 din H.G. nr.735/2010. Or, este cert că o mare parte dintre pensionarii militari nu vor putea obține în timp util documentele doveditoare (copii sau adeverințe conforme cu statele lunare de plată) având în vedere volumul imens de muncă necesar pentru eliberarea acestora.
Evident că tot noi ar urma să suportăm și riscurile decurgând din: lipsa din arhive a statelor de plată; caracterul ilizibil al statelor de plată întocmite cu mulți ani în urmă și redactate cu cerneală de slabă calitate; efectuarea (probabil în premieră absolută!!!), în baza art.15 din H.G. nr.735/2010, a operațiunilor de colectare a datelor și de recalculare a pensiilor de către persoane neautorizate, nespecializate, chemate în mod intempestiv să pună urgent și cu orice preț (inclusiv cu mari cheltuieli materiale și financiare) în aplicare o dispoziție legală profund imorală și nedreaptă; etc.
De altfel, cu privire la art. 15 din H.G. nr.735/2010, la punctul 6 din Avizul Consiliului Legislativ nr.927/19.07.2010 referitor la proiectul acestui act al Guvernului s-a arătat că ”în legătură cu încheierea de contracte de prestări servicii/convenții civile pentru recalcularea pensiilor, opinăm că această ipoteză juridică nu este suficient de clar fundamentată și formulată. Astfel, pe lângă faptul că această operațiune presupune alocarea unor fonduri bănești, nu sunt precizate condițiile în care entitățile implicateîn acest proces ar putea recurge la aceste contracte (de exemplu, lipsa personalului calificat pentru realizarea acestor recalculări, dacă este o regulă sau o excepție, cu ce categorie de prestatori de servicii ar urma să se încheie aceste contracte, etc); în orice caz, considerăm că recurgerea la asemenea contracte ar trebui făcută numai în subsidiar, în cazuri temeinic motivate”. La redactarea formei finale nu s-a ținut însă cont de acest aviz, Guvernul autorizând entitățile implicate în acest proces, din cadrul instituțiilor din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională (secțiile de pensii), să decidă cu cine încheie aceste contracte și ce condiții de calificare trebuie să îndeplinească persoanele care vor contribui la stabilirea unui drept fundamental al unei importante categorii sociale!!!
2. Prin depunerea cererilor de recalculare a pensiilor precum și a documentelor pe baza cărora să se efectueze această operațiune, ne-am diminua substanțial posibilitățile ulterioare de contestare a deciziilor ce se vor emite în urma recalculării pensiilor. Ne-ar fi mult mai greu să contestăm o astfel de decizie invocând ”post factum” nelegalitatea normelor care ne-au viciat consimțământul determinându-ne să ne depunem cereri de recalculare (diminuare) a pensiilor și ”documente doveditoare” care să stea la baza acestei recalculări.
Considerăm că Guvernul caută să ”acopere legal” nelegalitatea micșorării pensiilor noastre, diminuându-ne astfel și posibilitățile ulterioare de a contesta recalcularea.
Această încercare s-a făcut și se face prin vicierea consimțământului nostru atât prin violență cât și prin mijloace dolosive (prin dol), așa cum vom arăta în continuare.
În ce privește violența, dispoziția din art.6 al.4 conform căreia, dacă nu au fost depuse documente doveditoare (bineînțeles însoțite și de cererea de recalculare impusă de art.10 al.2), la determinarea punctajului mediu anual se utilizează salariul mediu brut pe economie, constituie o evidentă amenințare cu un rău ce privește integritatea fizică a bunurilor noastre, în concret fiind vorba de stabilirea unui punctaj mediu anual mai mic întrucât salariile noastre au fost, în general, mai mari decât salariul mediu brut pe economie.
În ce privește dolul, chiar dacă acesta nu rezultă din conținutul H.G. nr.735/2010, este deja de notorietate că:
- Membri ai Guvernului României, inclusiv Primul-ministru, au afirmat de mai multe ori în mass-media că pensiile militare mai mici de 3000 lei nu vor scădea (a se vedea, spre exemplu, următoarele pagini web: http://militar.infomondo.ro/ actualitate/boc-zice-ca-nu-scade-pensiile-militare-sub-3000-de-lei-sa-l-credem.html; http://www.capitalul.ro/finante-banci/mihai-seitan-pensiile-militare-sub-3.000-de-lei-nu-vor-scadea.html; http://www.agentia.org/pensiile-celor-din-armata-si-servicii-secrete-nu-scad-sub-3000-de-lei-5167.html.).
Această afirmație nu are nici o acoperire legală, nu se prevede nicăieri acest lucru.
- Pentru a justifica legalitatea scăderii pensiilor mai mari de 3000 lei, Primul-ministru a făcut referire de mai multe ori la Cazul ”Andrejeva vs. Letonia” judecat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, invocându-l ca fiind un caz în care această instanță ar fi reținut că legea garantează dreptul la pensie și nu întinderea acestui drept, adică cuantumul ei (a se vedea, spre exemplu, următoarele pagini web: http://www.wall-street.ro/articol/Economie/86645/Boc-invoca-o-decizie-CEDO-Legea-garanteaza-dreptul-la-pensie-nu-si-cuantumul-ei.html; http://www.infolegal.ro/emil-boc-invoca-hotarari-ale-cedo-ca-sa-taie-pensiile-deciziile-cedo-sunt-insa-fix-invers/2010/06/01/; http://www.gandul.info/news/boc-invoca-hotarari-ale-cedo-ca-sa-taie-pensiile-deciziile-sunt-insa-fix-invers-6239334).
În realitate, în cauza ”Andrejeva vs. Letonia” (cererea nr.55.707/2000) nu este vorba de justificarea scăderii pensiilor ci de refuzul Statului pârât de a acorda o pensie unei persoane care a lucrat în Uniunea Sovietică, pe motiv că nu are cetățenia lituaniană. C.E.D.O. arată că legislația privind sistemul de asigurări sociale dă naștere unui interes pecuniar în beneficiul persoanelor care îndeplinesc criteriile stabilite de lege și cade sub imperiul art.1 din Protocolul 1 privind protecția proprietății, dar și sub imperiul art.14 din Convenție privind interzicerea discriminării. În niciun caz, nu se motivează în vreun fel că legea ar putea retroactiva.
Afirmațiile prezentate mai sus sunt apte - având în vedere că au fost făcute în public, de membri ai guvernului - să inducă în eroare pensionarii militari și să-i determine să-și caute actele și să-și depună cereri de recalculare a pensiei, crezând fie că pensia nu le va scădea, fie că această scădere are o acoperire legală și nu mai poate fi contestată în nicio instanță.
Cu privire la ”Nota de fundamentare” a H.G. nr.735/2010, anexată la întâmpinarea depusă de pârât, vă rugăm să observați că:
La Secțiunea a 2-a, punctul 2 (Schimbări preconizate):
Determinarea punctajului mediu anual pe baza salariului mediu brut pe economie s-a prevăzut doar pentru situația în care nu pot fi dovedite venituri de natură salarială (așa cum se stipulează în Legea nr.119/2010), nu și pentru situația în care nu se depun documente doveditoare, adăugată nelegal în art.6 al.4 din H.G. nr.735/2010.
La Secțiunea a 4-a(Impactul financiar…):
Din faptul că nu s-au menționat nici un fel de date rezultă că nu s-a făcut nici un fel de studiu de impact.
La Secțiunea a 5-a, punctul 2 (Compatibilitatea proiectului de act normativ cu legislația comunitară în materie):
S-a menționat ”Proiectul de act normativ nu se referă la acest subiect”. Rezultă că nici măcar nu a fost analizată această compatibilitate!
La Secțiunea a 6-a:
S-a menționat că proiectul a fost elaborat cu consultarea Casei Naționale de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale.
Nu rezultă că ar fi fost consultate și casele sectoriale de pensii ale M.Ap.N., M.A.I. și S.R.I., adică tocmai cele chemate să pună în aplicare actul normativ.
*
* *
Cu privire la cererea de intervenție formulată de Ministerul Administrației și Internelor, solicităm respingerea acesteia ca neîntemeiată.
Încercând să-și justifice solicitarea de respingere a acțiunii noastre, M.A.I. a motivat, între altele, că ”printr-o simplă parcurgere a Legii nr.164/2001 (art.49) și a Legii nr.179/2004 (art.49) apare evident faptul că normele legale incidente stabilesc obligativitatea depunerii unei cereri, de către persoanele îndreptățite, pentru ca acestea să beneficieze de pensie de stat” și că ”în aceste condiții, apar ca evident neîntemeiate susținerile reclamanților potrivit cărora ”hotărârea de guvern adaugă la lege” și ”nimeni nu poate fi obligat să solicite acordarea, extinderea și, cu atât mai puțin, diminuarea unui drept”.
Este evident că se face o confuzie (voită?) între depunerea unei cereri în vederea exercitării unui drept și libertatea de a exercita sau nu acel drept.
Intervenientul a mai motivat, referitor la sancțiunea nedepunerii documentelor doveditoare, că ”în opinia noastră, prin normele legislative contestate, legiuitorul a înțeles să asigure persoanei pensionate o pensie minimă de care acesta să beneficieze, indiferent de documentele depuse în dosarul de pensionare”.
Față de această motivare, arătăm mai întâi că în discuție nu este subiectul pensionării ci cel al recalculării pensiei. În al doilea rând, nu legiuitorul este cel care caută să ne oblige să depunem documente doveditoare, ci Guvernul. În al treilea rând, prima grijă a Guvernului ar trebui să fie nu aceea de a ne asigura un drept minim ci aceea de a ne acorda dreptul legal.
*
* *
Cu privire la compatibilitatea actului atacat cu prevederile Conventiei pentru Apararea Drepturilor Omului si a Libertatilor Fundamentale (CEDO)
Actul normativ atacat încalcă atât dreptul la respectarea bunurilor protejat de Articolul 1 din Primul Protocol Adițional la Convenție, cât și Articolul 14 din Convenție privind interzicerea discriminării, combinat cu Art. 1 din Protocolul 1.
I. Cu privire la încălcarea Art. 1 din Primul Protocol Adițional la Convenție privind dreptul la respectarea bunurilor
I.1. Cu privire la existența unui bun
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat pe cale de jurisprudență că noțiunea de “bun” are un sens autonom, nefiind limitată la proprietatea asupra bunurilor corporale; unele drepturi și interese cu valoare patrimonială constituie “bunuri” si intră sub protecția Art. 1 din Protocolul 1 (Gasus Dosier und Fordertechnik GmbH c. Olanda, Hotărârea din 15 februarie 2005, paragraful 53).
In privința dreptului la pensie ca drept social, Curtea a decis in mai multe rânduri că acesta constituie un bun în sensul Art. 1 din Protocolul 1 (în acest sens menționăm, spre exemplu, cauza Gaygusuz c. Austria, hotărârea din 16 septembrie 1996). Într-o decizie aplicabilă în speța de față (cauza Stec c. Regatului Unit) Marea Cameră a statuat, în Decizia din 5 septembrie 2005, că într-un stat modern si democratic anumiți indivizi sunt, pentru o parte din viață sau pentru toată viața, complet dependenți de o prestație socială pentru a supraviețui. Acestor indivizi statele le recunosc nevoia unui anumit grad de certitudine si stabilitate, oferindu-le dreptul la prestații sociale atâta timp cât îndeplinesc condițiile prevăzute de legea națională pentru a beneficia de ele. Tototdată, în aplicarea art. 1 din Protocolul 1, prin această decizie instanța de la Strasbourg a abandonat diferențierea între sistemele de pensii contributive si cele necontributive, statuând că atunci când un stat alege să implementeze o schema de pensii, drepturile si interesele persoanelor beneficiare sunt protejate de Art. 1 din Protocolul 1 indiferent de faptul că au plătit sau nu contribuții la acel sistem si indiferent de modalitatea de finanțare a acestuia. Curtea a mai hotărât că toate principiile aplicabile în general în cazuri care implică drepturi protejate de Art. 1 din Protocolul 1, sunt aplicabile în egală măsură și în cazul drepturilor de protecție socială. Prin urmare subsemnatii reclamanti beneficiem de un bun in sensul Art. 1 din Protocolul 1 la Conventie.
I.2. Cu privire la existența unei ingerințe în dreptul la respectarea bunurilor
Ingerința în dreptul la respectarea bunurilor constă în privarea totală sau parțială a individului de dreptul de a beneficia de acel bun. In cauza de față, actul normativ atacat ne obligă să contribuim la diminuarea unui drept pe care îl avem, prin depunerea cererilor de recalculare a pensiei și ne penalizează cu o diminuare și mai drastică a drepturilor noastre patrimoniale în cazul în care nu ne conformăm acestei obligații.
I.3. Cu privire la justificarea ingerinței
Pentru a fi justificată, deci compatibilă cu prevederile Art. 1 din Protocolul 1 primul paragraf, o ingerință în dreptul la respectarea bunurilor trebuie să respecte trei cerințe: a) trebuie realizată in condițiile prevăzute de lege; b) trebuie să urmarească un scop de interes general; c) trebuie să fie necesară într-o societate democratică (să existe un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat)
Curtea de la Strasbourg a decis că aceste trei cerințe trebuie întrunite cumulativ, fiind suficient ca una dintre ele să nu fie îndeplinită pentru ca ingerința să fie contrară dreptului la respectarea bunurilor prevăzut de Art. 1 din Protocolul 1.
În cauză sunt încalcate atât cerința legalității cât și cea a proporționalității, așa după cum vom arăta în continuare.
a) Încălcarea cerinței legalității
Cu privire la această cerință, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit în cauza James c. Regatul Unit, Hotărârea din 21 februarie 1986, că nu este suficient ca ingerința să fie autorizată de o prevedere normativă, ci trebuie respectate anumite cerințe privind calitatea acestor prevederi, pentru ca persoanele vizate să fie protejate împotriva unor acțiuni arbitrare, exercitate sub protecția unei aparențe de legalitate. Prevederea internă în temeiul căreia se produce o ingerință în dreptul justitiabilului la ocrotirea bunurilor trebuie să respecte principiul preeminenței dreptului. În acest sens, Curtea a stabilit că prevederea națională trebuie să fie suficient de precisă și de accesibilă pentru a permite persoanelor vizate să îi prevadă consecințele, într-o măsură rezonabilă, în funcție de circumstanțele cauzei, și să își regleze conduita în mod corespunzător. Acest lucru implică un nivel de previzibilitate care variază în funcție de natura prevederii în cauză, de domeniul vizat, precum si de numărul si statutul persoanelor vizate. Curtea a mai stabilit că, deși statele trebuie să dispună de o largă marjă de apreciere în privința implementării politicilor sociale și economice, modul în care statul a implementat o prevedere normativă poate fi cenzurat în temeiul Convenției dacă această conduită se dovedește în mod manifest lipsită de orice bază rezonabilă (James c. Regatul Unit precizată anterior, paragraful 46).
Totodată, prevederea în temeiul căreia se produce ingerința trebuie să conțină garanții procedurale suficiente pentru evitarea abuzului de putere din partea autorităților (Winterwerp c. Olanda, Hotărârea din 27 noiembrie 1981; Hentrich c. Franța, Hotărârea din 22 septembrie 1994).
Actul atacat încalcă toate cerințele de previzibilitate si de accesibilitate, deoarece a apărut pur și simplu în Monitorul Oficial, fără ca proiectul acestuia să fi fost adus la cunoștința publicului și fără desfășurarea unui proces de consultare cu organele însărcinate cu aplicarea dispozițiilor actului, cu cetăţenii interesați și cu asociaţiile legal constituite, așa cum dispun normele legale (art.6 din Legea nr.52/2003 privind transparența decizională în administrația publică și art.15 din ”Regulamentul privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea şi prezentarea proiectelor de documente de politici publice, a proiectelor de acte normative, precum şi a altor documente, în vederea adoptării/aprobării”, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.561/2009), precum si fara a se evalua impactul din punct de vedere social, financiar sau al sănătății, asupra persoanelor obligate să facă demersuri pe lângă diverse autorități pentru a-și procura documentele referitoare la veniturile obținute pe perioade de zeci de ani de activitate. Nu s-a avut in vedere un aspect esential, și anume acela că nu există o evidență centralizată a veniturilor obținute de către fiecare militar, consecința fiind accea că riscul recalculării incorecte a pensiilor este transferat de la instituțiile statului asupra particularilor.
Mai mult, așa cum am arătat mai sus, actul atacat a fost emis cu exces de putere, deoarece adaugă la lege. Actul atacat contrazice atât litera cât și spiritul legii, conform cărora recalcularea se va face din oficiu, fiind în totalitate o răspundere a instituțiilor statului. Este un exemplu clar de abuz exercitat sub protecția unei aparențe de legalitate, în totală contradicție cu principiul supremației legii și al preeminenței dreptului.
Pentru aceste motive, ingerința în dreptul nostru la respectarea bunurilor nu îndeplinește cerința de legalitate.
b) Încălcarea cerinței de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat
Instanța de la Strasbourg a subliniat în nenumărate rânduri că dacă prima cerință, cea a legalității, nu este respectată, este inutil de a mai analiza legitimitatea scopului urmărit sau proporționalitatea ingerinței (de exemplu, cauza Iatridis c. Greciei, Hotărârea din 25 martie 1999, paragraful 58). Cu toate acestea ne vom referi și la respectarea acestei cerințe a proporționalității.
Curtea a stabilit necesitatea unui just echilibru între satisfacerea interesului general și cerința respectării drepturilor fundamentale ale individului. Acest echilibru se rupe în momentul în care individul este obligat să suporte o sarcină excesivă și disproporționată (Sporrong și Lonnroth c. Suediei, Hotarârea din 23 septembrie 1982, paragraful 50).
O întreagă categorie de persoane în vârstă, având o stare de sănătate precară – multe dintre ele fiind nedeplasabile – este obligată prin actul atacat să depună într-un interval de timp total insuficient, niște eforturi considerabile, aproape imposibile, pentru a-și procura documentele doveditoare necesare pentru recalcularea pensiei în termenul prevăzut și să depună, împotriva voinței lor, o cerere de diminuare a unui drept. Vă solicităm, de asemenea, să observați că penalizarea persoanelor vizate pentru nedepunerea documentelor dovaditoare constă în recalcularea pensiei în funcție de salariul mediu brut pe economie din perioadele respective, un criteriu total neadecvat raportat la munca depusă și la obligațiile asumate în calitate de militari. Cu alte cuvinte, noi reclamanții si celelalte persoane vizate vom suporta riscul unei diminuări considerabile a pensiei, dacă nu vom reuși să îndeplinim în termenul prevăzut obligațiile stabilite prin actul atacat.
Pentru motivele expuse, considerăm că nici cerința proporționalității nu a fost respectată.
II. Cu privire la încălcarea Art. 14 din Convenție privind interzicerea discriminării combinat cu Art. 1 din Primul Protocol Adițional la Convenție privind dreptul la respectarea bunurilor
Potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, o diferență de tratament în situații similare constituie o discriminare în sensul articolului 14 din Convenție dacă nu are o justificare rezonabilă și obiectivă și nu urmărește un scop legitim (Willis c. Marii Britanii, Hotărârea din 11 iunie 2002, paragraf 48). Pe de altă parte, lista pe care o cuprinde articolul 14 are un caracter exemplificativ şi nu limitativ (Engel şi alţii c. Ţărilor de Jos, Hotărârea din 8 iunie 1976, paragraf 72 şi Rasmussen contra Danemarcei, Hotărârea din 28 noiembrie 1984, paragraf 34).
În cauza de față, se instituie o diferență de tratament între persoanele care își depun cererile de recalculare însoțite de actele doveditoare de venit în termenul prevăzut, persoane care vor beneficia de o recalculare a pensiei într-un anumit fel, și, pe de altă parte, persoanele care nu depun aceste acte din diferite motive (fie că nu doresc să contribuie la diminuarea unui drept, fie că nu au posibilitatea de a procura actele privind venitul realizat), cu consecința că vor fi penalizate prin recalcularea pensiei după alte criterii, și mai dezavantajoase. Consecința este că persoane aflate în situații identice sau similare, din aceeași categorie și cu același statut și aceleasi drepturi la pensie prevăzute de lege, vor suferi discriminări în dreptul lor la respectarea bunurilor pe singurul criteriu al depunerii sau nedepunerii cererii și a documentelor prevăzute în actul atacat. Nu se ține seama de situația personală a persoanelor vizate, dacă sunt sau nu capabile să se deplaseze pentru a solicita de la diverse entități actele doveditoare privind veniturile realizate.
Nu există nici o justificare rezonabilă și obiectivă a acestei diferențe de tratament.
În consecință este încălcat și principiul intezicerii discriminării prevazut de Art. 14 din Convenție.
Art.11 al.1 și 2 și art.20 din Constituție, referitoare la raportul dintre dreptul internațional și dreptul intern, prevăd că tratatele internaționale privind drepturile omului au prioritate față de dreptul intern.
Art.11 al.1 și 2 din Constituție prevede următoarele:
“(1)Statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte.
(2)Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern.”
Art.20 din Constituție prevede urmatoarele:
“(1)Dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte.
(2)Dacă există neconcordanță între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.”
Prin urmare, în virtutea acestor prevederi constituționale instanța este obligată să acorde prioritate dispozițiilor din Convenția Europeană a Drepturilor Omului menționate mai sus și să dispună anularea actului atacat.
În concluzie, având în vedere că actul atacat a fost emis cu exces de putere, vă solicităm să dispuneți anularea dispozițiilor menționate, care ne încalcă drepturile și interesele noastre legitime.
18.11.2010 RECLAMANȚI:
Hexan Viorel, Stănescu Gheorghe, Trif Ștefan,
Patca Iulian, Bob Ioan, Șerban Mircea-Matei și
Vanea Vasile,
prin avocat Iepure Viorel
CURTEA DE APEL CLUJ
- Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal -
Dosar nr.1510/33/2010
T.pronunțare: 23.11.2010
Subsemnații reclamanți: Hexan Viorel, Stănescu Gheorghe, Trif Ștefan, Patca Iulian, Bob Ioan, Șerban Mircea-Matei și Vanea Vasile, prin avocat Iepure Viorel, formulăm următoarele
CONCLUZII:
Hotărârea Guvernului României nr.735/2010 a fost adoptată în baza art.3 al.3 din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor. Conform art.4 al.3 din Legea nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, ar fi trebuit ca actul elaborat de Guvern să fie emis în limitele și potrivit normelor care îl ordonă.
Cu toate că Legea nr.119/2010 nu ne implică în niciun fel în procesul de recalculare a pensiilor, prin încălcarea normelor de tehnică legislativă Guvernul a inclus în H.G. nr.735/2010, prin exces de putere, mai multe dispoziții care adaugă la lege. Prin aceste dispoziții suntem obligați să ne procurăm documente doveditoare privind veniturile realizate de-a lungul întregii cariere și apoi, pe baza acestor documente, să solicităm noi înșine recalcularea (în fapt, diminuarea) pensiilor, sub sancțiunea recalculării acestora pe baza salariului mediu brut pe economie.
Dispozițiile din actul normativ atacat a căror legalitate o contestăm sunt cuprinse în articolele 2, 6 și 10 iar anularea acestora o solicităm pentru motivele pe care le vom detalia în continuare.
1. În art.2 al.2-4 se dispune că:
”(2) Documentele doveditoare necesare stabilirii punctajelor medii anuale în vederea recalculării pensiilor sunt prevăzute în anexele nr. 1a, 1b şi 2.
(3) Pentru perioadele în care beneficiarii şi-au desfăşurat activitatea în Ministerul Apărării Naţionale, documentele doveditoare se solicită de către aceştia prin centrele militare judeţene/zonale/de sector sau prin unităţile militare din care au făcut parte, după caz.
(4) Pentru perioadele în care beneficiarii şi-au desfăşurat activitatea în celelalte instituţii din sistemul naţional de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, precum şi din sistemul administraţiei penitenciarelor, documentele doveditoare se solicită de către aceştia de la ultima unitate din care au făcut parte sau de la structura de resurse umane a inspectoratelor generale/similare, în situaţia în care aceste unităţi au fost desfiinţate”.
Motive de nelegalitate:
a) În Legea nr.119/2010 (art.4 al.1) se dispune doar că ”recalcularea pensiilor prevăzute la art. 1 se realizează de către instituţiile în evidenţa cărora se află persoanele beneficiare…”, fără a se institui vreo obligație în acest sens în sarcina pensionarilor militari.
b) Nimeni nu poate fi obligat să contribuie în vreun fel la diminuarea unui drept al său, dobândit în mod legal.
c) Pe lângă obligarea de a solicita documentele doveditoare, al.2 impune și conținutul cererilor, nelăsând solicitanților posibilitatea de a le formula așa cum doresc, de a-și exprima dezacordul față de eventualitatea (în fapt, în cazul cvasitotalității pensionarilor militari, certitudinea) diminuării pensiei.
2. În art.2 al.6 și 7 se dispune că:
”(6) Documentele doveditoare obţinute în condiţiile alin. (3) şi (4) se depun de către beneficiari la structurile de pensii din Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Administraţiei şi Internelor, precum şi Serviciul Român de Informaţii de la care primesc drepturile de pensie.
(7) Recalcularea prevăzută la alin. (1) se efectuează în ordinea înregistrării documentelor doveditoare la structurile de pensii, iar în lipsa acestora, începând cu cele mai vechi dosare aflate în plată, în funcţie de anul şi luna deschiderii dreptului la pensie.”
Motive de nelegalitate:
a) Legea nr.119/2010 nu prevede obligarea pensionarilor militari de a-și depune documentele doveditoare la structurile de pensii.
b) Pe lângă faptul că instituirea acestei obligații este nelegală, ea este și inutilă din punct de vedere al operativității procesului de recalculare, întrucât organele însărcinate cu centralizarea datelor din statele de plată pot trimite aceste date direct la structurile de pensii. Din moment ce organele statului au hotărât diminuarea unui drept, tot ele trebuie să-și asume întreaga răspundere pentru operativitatea și corectitudinea activităților necesare punerii în aplicare a acestei măsuri.
c) Dispoziția din art.2 al.7 (ca și cele din art.2 al.3 și 4) are și un profund caracter nedrept, imoral și lipsit de respect, în special față de pensionarii militari aflați la vârsta senectuții. Aceștia (mulți dintre ei bolnavi și în imposibilitatea fizică de a se deplasa) și-au sacrificat cea mai mare parte din viață (inclusiv tinerețea și familia) pentru a-și servi și apăra țara chiar cu riscul pierderii vieții (jurământul militar este singurul care impune acest risc !), iar acum sunt chemați la o adevărată ”competiție” de stat la cozi la porți, la uși și la ghișee. Și aceasta pentru a-și face ei înșiși rost de actele pe baza cărora să ”beneficieze” (cât dispreț!!!) de o pensie mai mică decât cea dobândită în mod legal despre care știau, încă de la intrarea în liceul militar sau în școala militară, că, în conformitate cu sacrificiile și cu statutul lor special, va fi stabilită astfel încât să compenseze parțial aceste sacrificii și să le asigure un trai decent la bătrânețe.
3. În art.6 al.1, 2 și 4 se dispune că:
”(1) Determinarea punctajului mediu anual se face pe baza datelor din dosarele de pensie existente în păstrare la structurile de pensii din Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Administraţiei şi Internelor, precum şi Serviciul Român de Informaţii.
(2) În situaţia în care în dosarele de pensionare sunt înscrise perioade care constituie vechime în serviciu, fără date referitoare la venitul realizat lunar, determinarea punctajului mediu anual se efectuează pe baza documentelor doveditoare solicitate de beneficiari structurilor prevăzute la art. 2 alin. (3) şi (4).
………………………………………………………………………………………………………...
(4) Pentru perioadele care constituie stagiu de cotizare şi pentru care nu au putut fi dovedite veniturile realizate lunar sau documentele doveditoare nu au fost depuse în termenul pentru recalculare prevăzut de lege, la determinarea punctajului mediu anual se utilizează salariul mediu brut pe economie din perioadele respective.”
Motive de nelegalitate:
a) În conformitate cu prevederile art.21 din Legea nr.164/2001 privind pensiile militare de stat, în dosarele noastre de pensie nu se regăsesc decât veniturile realizate în ultimele 6 luni de activitate (baza de calcul a pensiei). Aceasta înseamnă că suntem obligați să solicităm documente doveditoare pentru aproape întreaga perioadă de activitate (mai puțin pentru ultimele 6 luni).
b) Raportarea la salariul mediu brut pe economie pentru acele perioade pentru care nu se pot dovedi veniturile realizate lunar este de principiu netemeinică. Aceasta deoarece un salariat din economie muncește 8 ore pe zi, 5 zile (înainte de 1989-6 zile) pe săptămână, are libertate de deplasare fără a cere consimțământul șefului (angajatorului), în timp ce militarul este la datorie 24 de ore din 24, 7 zile pe săptămână și are o multitudine de restricții și îngrădiri ale drepturilor și libertăților. Prin urmare, impunerea acestei reguli și pentru pensionarii militari ar însemna stabilirea unei ”egalități” injuste, netemeinice și lipsite de orice suport moral.
c) Legea nr.119/2010 impune raportarea la salariul mediu brut pe economie doar în ipoteza în care nu pot fi dovedite venituri de natură salarială (art.5 al.4). De asemenea, din art.4 al Legii și din interpretarea sistematică a acesteia rezultă că instituțiile abilitate cu aplicarea ei sunt singurele obligate să efectueze recalcularea. În mod firesc și logic, tot ele răspund și de corectitudinea recalculării.
Prin urmare, dispoziția din art.6 al.4 conform căreia la determinarea punctajului mediu anual se utilizează salariul mediu brut pe economie și în ipoteza în care documentele doveditoare nu au fost depuse în termenul de recalculare, constituie o adăugare la lege și o încălcare a drepturilor și intereselor noastre.
d) Oricât ne-am strădui noi, pensionarii militari, să ne procurăm în timp util (până la 31.12.2010) toate actele necesare dovedirii veniturilor lunare din întreaga perioadă de activitate, cea mai mare parte dintre noi nu vom reuși acest lucru pentru că:
- militarii nu au avut niciodată cărți (carnete) de muncă;
- dintotdeauna pensiile militare au fost stabilite pe baza unei legi speciale (în prezent Legea nr.164/2001), avându-se în vedere soldele lunare din ultima perioadă de activitate (în prezent 6 luni);
- în dosarele (memoriile) personale nu sunt menționate veniturile realizate.
În consecință, pentru recalcularea corectă a pensiei, pe baza veniturilor realizate în întreaga perioadă de activitate, este necesară consultarea, pentru fiecare pensionar militar, a statelor de plată din fiecare lună. Chiar pornind de la premisa că aceste state s-ar afla într-o singură unitate militară sau într-un singur punct arhivistic (în realitate acestea sunt răspândite prin mai multe unități militare sau puncte arhivistice), timpul necesar consultării acestora și eliberării adeverințelor pentru toți pensionarii militari ar fi unul foarte lung și ar necesita un număr foarte mare de operatori.
Față de această stare de fapt, invocarea de către pârât prin întâmpinare (pag.4), pentru comparație, a dispozițiilor art.161 al.2 din Legea nr.19/2000 care prevăd că:
”În condiţiile în care, pentru o anumită perioadă care constituie stagiu de cotizare, în carnetul de muncă nu sunt înregistrate drepturile salariale, asiguratul poate prezenta acte doveditoare ale acestora. În caz contrar, la determinarea punctajului mediu anual se utilizează salariul minim pe ţară, în vigoare în perioada respectivă”, este greșită deoarece:
- dispozițiile invocate sunt cuprinse într-o lege și nu într-un act de aplicare a acesteia;
- prezentarea de către asigurat a unor acte doveditoare este o facultate, o posibilitate și nu o obligație a acestuia (”…asiguratul poate prezenta…”);
- prezentarea unor acte doveditoare constituie o situație de excepție în cazul pensionarilor care au avut carnet de muncă (având în vedere că acest document conține cvasitotalitatea datelor privind veniturile), în timp ce art.6 al.2 din H.G. nr.735/2010 instituie pentru pensionarii militari o regulă (având în vedere că în dosarele de pensie sunt înscrise doar veniturile din ultimele luni de activitate);
- în cazul recalculărilor efectuate doar în baza Legii nr.19/2000), pensionarii care depuneau acte doveditoare pentru perioadele în care în carnetele de muncă nu erau înregistrate drepturile salariale, nu riscau diminuarea pensiilor deoarece art.180 al.7 din această lege prevede că: ”În situaţia în care cuantumul pensiilor, stabilit conform alin. 6 (adică pe baza punctajului mediu annual - n.n.), este mai mic decât cel stabilit în baza legislaţiei anterioare, se păstrează în plată cuantumul avantajos”; în schimb, în Legea nr.119/2010 nu a mai fost reiterată o astfel de dispoziție (scopul fiind acela de diminuare a pensiilor), situație în care este logic și normal ca pensionarii militari să nu dorească să-și procure și să depună acte doveditoare și să nu fie obligați în acest sens.
e) Prin adăugarea la lege din art.6 al.4 dreptul la pensie nu ne este garantat nici măcar în cuantumul recalculat prin stabilirea punctajului mediu anual pe baza veniturilor realizate lunar.
4. În art.10 al.2 se dispune că:
”(2) Drepturile de pensii recalculate potrivit alin. (1) se acordă astfel:
a) de la data de întâi a lunii următoare expirării procesului de recalculare, dacă cererea, împreună cu documentele doveditoare, a fost depusă în termenul general de prescripţie;
b) din prima zi a lunii următoare celei în care cererea, împreună cu documentele doveditoare, a fost depusă la casa de pensii, după termenul prevăzut la lit. a).”
Motive de nelegalitate:
a) Legea nr.119/2010 nu conține nicio dispoziție care să ne oblige să depunem cereri de recalculare a pensiei.
b) Nimeni nu poate fi obligat să solicite acordarea, extinderea și, cu atât mai puțin, diminuarea unui drept.
Este evident că, în litera și spiritul ei, Legea nr.119/2010 a vizat recalcularea pensiilor fără implicarea noastră în vreun fel în acest proces. De altfel, este firesc și logic să fie așa atâta timp cât această lege nu reiterează dispoziția art.180 al.7 din Legea 19/2000, citată mai sus.
Pe de altă parte, implicarea noastră în procesul de recalculare prin dispozițiile H.G. nr.735/2010 nu simplifică în nici un fel acest proces și nu scurtează timpul de recalculare a pensiilor (dimpotrivă, îl prelungesc!). Aceasta deoarece documentele privind veniturile realizate de noi (statele de plată) se află în unitățile și arhivele Ministerului Apărării Naționale iar recalcularea pensiilor este în sarcina unei structuri din cadrul aceluiași minister (Secția Pensii Militare din cadrul Direcției Financiar-Contabile a M.Ap.N.). Prin urmare, dispozițiile nelegale din H.G. nr.735/2010 ne impun să solicităm documente doveditoare de la o instituție și să le predăm aceleiași instituții, dar însoțite de o cerere !!!
În schimb, dispozițiile care ne obligă să ne implicăm în procesul de recalculare a pensiilor ne cauzează o vătămare a drepturilor și intereselor noastre, sub două aspecte:
1. Se transferă în sarcina noastră riscul imposibilității recalculării corecte și la timp a tuturor pensiilor, prin aceea că dacă nu vom depune în termen documentele doveditoare ni se vor calcula pensiile pe baza salariului mediu brut pe economie invocându-se prevederile art.6 al.4 din H.G. nr.735/2010. Or, este cert că o mare parte dintre pensionarii militari nu vor putea obține în timp util documentele doveditoare (copii sau adeverințe conforme cu statele lunare de plată) având în vedere volumul imens de muncă necesar pentru eliberarea acestora.
Evident că tot noi ar urma să suportăm și riscurile decurgând din: lipsa din arhive a statelor de plată; caracterul ilizibil al statelor de plată întocmite cu mulți ani în urmă și redactate cu cerneală de slabă calitate; efectuarea (probabil în premieră absolută!!!), în baza art.15 din H.G. nr.735/2010, a operațiunilor de colectare a datelor și de recalculare a pensiilor de către persoane neautorizate, nespecializate, chemate în mod intempestiv să pună urgent și cu orice preț (inclusiv cu mari cheltuieli materiale și financiare) în aplicare o dispoziție legală profund imorală și nedreaptă; etc.
De altfel, cu privire la art. 15 din H.G. nr.735/2010, la punctul 6 din Avizul Consiliului Legislativ nr.927/19.07.2010 referitor la proiectul acestui act al Guvernului s-a arătat că ”în legătură cu încheierea de contracte de prestări servicii/convenții civile pentru recalcularea pensiilor, opinăm că această ipoteză juridică nu este suficient de clar fundamentată și formulată. Astfel, pe lângă faptul că această operațiune presupune alocarea unor fonduri bănești, nu sunt precizate condițiile în care entitățile implicateîn acest proces ar putea recurge la aceste contracte (de exemplu, lipsa personalului calificat pentru realizarea acestor recalculări, dacă este o regulă sau o excepție, cu ce categorie de prestatori de servicii ar urma să se încheie aceste contracte, etc); în orice caz, considerăm că recurgerea la asemenea contracte ar trebui făcută numai în subsidiar, în cazuri temeinic motivate”. La redactarea formei finale nu s-a ținut însă cont de acest aviz, Guvernul autorizând entitățile implicate în acest proces, din cadrul instituțiilor din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională (secțiile de pensii), să decidă cu cine încheie aceste contracte și ce condiții de calificare trebuie să îndeplinească persoanele care vor contribui la stabilirea unui drept fundamental al unei importante categorii sociale!!!
2. Prin depunerea cererilor de recalculare a pensiilor precum și a documentelor pe baza cărora să se efectueze această operațiune, ne-am diminua substanțial posibilitățile ulterioare de contestare a deciziilor ce se vor emite în urma recalculării pensiilor. Ne-ar fi mult mai greu să contestăm o astfel de decizie invocând ”post factum” nelegalitatea normelor care ne-au viciat consimțământul determinându-ne să ne depunem cereri de recalculare (diminuare) a pensiilor și ”documente doveditoare” care să stea la baza acestei recalculări.
Considerăm că Guvernul caută să ”acopere legal” nelegalitatea micșorării pensiilor noastre, diminuându-ne astfel și posibilitățile ulterioare de a contesta recalcularea.
Această încercare s-a făcut și se face prin vicierea consimțământului nostru atât prin violență cât și prin mijloace dolosive (prin dol), așa cum vom arăta în continuare.
În ce privește violența, dispoziția din art.6 al.4 conform căreia, dacă nu au fost depuse documente doveditoare (bineînțeles însoțite și de cererea de recalculare impusă de art.10 al.2), la determinarea punctajului mediu anual se utilizează salariul mediu brut pe economie, constituie o evidentă amenințare cu un rău ce privește integritatea fizică a bunurilor noastre, în concret fiind vorba de stabilirea unui punctaj mediu anual mai mic întrucât salariile noastre au fost, în general, mai mari decât salariul mediu brut pe economie.
În ce privește dolul, chiar dacă acesta nu rezultă din conținutul H.G. nr.735/2010, este deja de notorietate că:
- Membri ai Guvernului României, inclusiv Primul-ministru, au afirmat de mai multe ori în mass-media că pensiile militare mai mici de 3000 lei nu vor scădea (a se vedea, spre exemplu, următoarele pagini web: http://militar.infomondo.ro/ actualitate/boc-zice-ca-nu-scade-pensiile-militare-sub-3000-de-lei-sa-l-credem.html; http://www.capitalul.ro/finante-banci/mihai-seitan-pensiile-militare-sub-3.000-de-lei-nu-vor-scadea.html; http://www.agentia.org/pensiile-celor-din-armata-si-servicii-secrete-nu-scad-sub-3000-de-lei-5167.html.).
Această afirmație nu are nici o acoperire legală, nu se prevede nicăieri acest lucru.
- Pentru a justifica legalitatea scăderii pensiilor mai mari de 3000 lei, Primul-ministru a făcut referire de mai multe ori la Cazul ”Andrejeva vs. Letonia” judecat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, invocându-l ca fiind un caz în care această instanță ar fi reținut că legea garantează dreptul la pensie și nu întinderea acestui drept, adică cuantumul ei (a se vedea, spre exemplu, următoarele pagini web: http://www.wall-street.ro/articol/Economie/86645/Boc-invoca-o-decizie-CEDO-Legea-garanteaza-dreptul-la-pensie-nu-si-cuantumul-ei.html; http://www.infolegal.ro/emil-boc-invoca-hotarari-ale-cedo-ca-sa-taie-pensiile-deciziile-cedo-sunt-insa-fix-invers/2010/06/01/; http://www.gandul.info/news/boc-invoca-hotarari-ale-cedo-ca-sa-taie-pensiile-deciziile-sunt-insa-fix-invers-6239334).
În realitate, în cauza ”Andrejeva vs. Letonia” (cererea nr.55.707/2000) nu este vorba de justificarea scăderii pensiilor ci de refuzul Statului pârât de a acorda o pensie unei persoane care a lucrat în Uniunea Sovietică, pe motiv că nu are cetățenia lituaniană. C.E.D.O. arată că legislația privind sistemul de asigurări sociale dă naștere unui interes pecuniar în beneficiul persoanelor care îndeplinesc criteriile stabilite de lege și cade sub imperiul art.1 din Protocolul 1 privind protecția proprietății, dar și sub imperiul art.14 din Convenție privind interzicerea discriminării. În niciun caz, nu se motivează în vreun fel că legea ar putea retroactiva.
Afirmațiile prezentate mai sus sunt apte - având în vedere că au fost făcute în public, de membri ai guvernului - să inducă în eroare pensionarii militari și să-i determine să-și caute actele și să-și depună cereri de recalculare a pensiei, crezând fie că pensia nu le va scădea, fie că această scădere are o acoperire legală și nu mai poate fi contestată în nicio instanță.
Cu privire la ”Nota de fundamentare” a H.G. nr.735/2010, anexată la întâmpinarea depusă de pârât, vă rugăm să observați că:
La Secțiunea a 2-a, punctul 2 (Schimbări preconizate):
Determinarea punctajului mediu anual pe baza salariului mediu brut pe economie s-a prevăzut doar pentru situația în care nu pot fi dovedite venituri de natură salarială (așa cum se stipulează în Legea nr.119/2010), nu și pentru situația în care nu se depun documente doveditoare, adăugată nelegal în art.6 al.4 din H.G. nr.735/2010.
La Secțiunea a 4-a(Impactul financiar…):
Din faptul că nu s-au menționat nici un fel de date rezultă că nu s-a făcut nici un fel de studiu de impact.
La Secțiunea a 5-a, punctul 2 (Compatibilitatea proiectului de act normativ cu legislația comunitară în materie):
S-a menționat ”Proiectul de act normativ nu se referă la acest subiect”. Rezultă că nici măcar nu a fost analizată această compatibilitate!
La Secțiunea a 6-a:
S-a menționat că proiectul a fost elaborat cu consultarea Casei Naționale de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale.
Nu rezultă că ar fi fost consultate și casele sectoriale de pensii ale M.Ap.N., M.A.I. și S.R.I., adică tocmai cele chemate să pună în aplicare actul normativ.
*
* *
Cu privire la cererea de intervenție formulată de Ministerul Administrației și Internelor, solicităm respingerea acesteia ca neîntemeiată.
Încercând să-și justifice solicitarea de respingere a acțiunii noastre, M.A.I. a motivat, între altele, că ”printr-o simplă parcurgere a Legii nr.164/2001 (art.49) și a Legii nr.179/2004 (art.49) apare evident faptul că normele legale incidente stabilesc obligativitatea depunerii unei cereri, de către persoanele îndreptățite, pentru ca acestea să beneficieze de pensie de stat” și că ”în aceste condiții, apar ca evident neîntemeiate susținerile reclamanților potrivit cărora ”hotărârea de guvern adaugă la lege” și ”nimeni nu poate fi obligat să solicite acordarea, extinderea și, cu atât mai puțin, diminuarea unui drept”.
Este evident că se face o confuzie (voită?) între depunerea unei cereri în vederea exercitării unui drept și libertatea de a exercita sau nu acel drept.
Intervenientul a mai motivat, referitor la sancțiunea nedepunerii documentelor doveditoare, că ”în opinia noastră, prin normele legislative contestate, legiuitorul a înțeles să asigure persoanei pensionate o pensie minimă de care acesta să beneficieze, indiferent de documentele depuse în dosarul de pensionare”.
Față de această motivare, arătăm mai întâi că în discuție nu este subiectul pensionării ci cel al recalculării pensiei. În al doilea rând, nu legiuitorul este cel care caută să ne oblige să depunem documente doveditoare, ci Guvernul. În al treilea rând, prima grijă a Guvernului ar trebui să fie nu aceea de a ne asigura un drept minim ci aceea de a ne acorda dreptul legal.
*
* *
Cu privire la compatibilitatea actului atacat cu prevederile Conventiei pentru Apararea Drepturilor Omului si a Libertatilor Fundamentale (CEDO)
Actul normativ atacat încalcă atât dreptul la respectarea bunurilor protejat de Articolul 1 din Primul Protocol Adițional la Convenție, cât și Articolul 14 din Convenție privind interzicerea discriminării, combinat cu Art. 1 din Protocolul 1.
I. Cu privire la încălcarea Art. 1 din Primul Protocol Adițional la Convenție privind dreptul la respectarea bunurilor
I.1. Cu privire la existența unui bun
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat pe cale de jurisprudență că noțiunea de “bun” are un sens autonom, nefiind limitată la proprietatea asupra bunurilor corporale; unele drepturi și interese cu valoare patrimonială constituie “bunuri” si intră sub protecția Art. 1 din Protocolul 1 (Gasus Dosier und Fordertechnik GmbH c. Olanda, Hotărârea din 15 februarie 2005, paragraful 53).
In privința dreptului la pensie ca drept social, Curtea a decis in mai multe rânduri că acesta constituie un bun în sensul Art. 1 din Protocolul 1 (în acest sens menționăm, spre exemplu, cauza Gaygusuz c. Austria, hotărârea din 16 septembrie 1996). Într-o decizie aplicabilă în speța de față (cauza Stec c. Regatului Unit) Marea Cameră a statuat, în Decizia din 5 septembrie 2005, că într-un stat modern si democratic anumiți indivizi sunt, pentru o parte din viață sau pentru toată viața, complet dependenți de o prestație socială pentru a supraviețui. Acestor indivizi statele le recunosc nevoia unui anumit grad de certitudine si stabilitate, oferindu-le dreptul la prestații sociale atâta timp cât îndeplinesc condițiile prevăzute de legea națională pentru a beneficia de ele. Tototdată, în aplicarea art. 1 din Protocolul 1, prin această decizie instanța de la Strasbourg a abandonat diferențierea între sistemele de pensii contributive si cele necontributive, statuând că atunci când un stat alege să implementeze o schema de pensii, drepturile si interesele persoanelor beneficiare sunt protejate de Art. 1 din Protocolul 1 indiferent de faptul că au plătit sau nu contribuții la acel sistem si indiferent de modalitatea de finanțare a acestuia. Curtea a mai hotărât că toate principiile aplicabile în general în cazuri care implică drepturi protejate de Art. 1 din Protocolul 1, sunt aplicabile în egală măsură și în cazul drepturilor de protecție socială. Prin urmare subsemnatii reclamanti beneficiem de un bun in sensul Art. 1 din Protocolul 1 la Conventie.
I.2. Cu privire la existența unei ingerințe în dreptul la respectarea bunurilor
Ingerința în dreptul la respectarea bunurilor constă în privarea totală sau parțială a individului de dreptul de a beneficia de acel bun. In cauza de față, actul normativ atacat ne obligă să contribuim la diminuarea unui drept pe care îl avem, prin depunerea cererilor de recalculare a pensiei și ne penalizează cu o diminuare și mai drastică a drepturilor noastre patrimoniale în cazul în care nu ne conformăm acestei obligații.
I.3. Cu privire la justificarea ingerinței
Pentru a fi justificată, deci compatibilă cu prevederile Art. 1 din Protocolul 1 primul paragraf, o ingerință în dreptul la respectarea bunurilor trebuie să respecte trei cerințe: a) trebuie realizată in condițiile prevăzute de lege; b) trebuie să urmarească un scop de interes general; c) trebuie să fie necesară într-o societate democratică (să existe un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat)
Curtea de la Strasbourg a decis că aceste trei cerințe trebuie întrunite cumulativ, fiind suficient ca una dintre ele să nu fie îndeplinită pentru ca ingerința să fie contrară dreptului la respectarea bunurilor prevăzut de Art. 1 din Protocolul 1.
În cauză sunt încalcate atât cerința legalității cât și cea a proporționalității, așa după cum vom arăta în continuare.
a) Încălcarea cerinței legalității
Cu privire la această cerință, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit în cauza James c. Regatul Unit, Hotărârea din 21 februarie 1986, că nu este suficient ca ingerința să fie autorizată de o prevedere normativă, ci trebuie respectate anumite cerințe privind calitatea acestor prevederi, pentru ca persoanele vizate să fie protejate împotriva unor acțiuni arbitrare, exercitate sub protecția unei aparențe de legalitate. Prevederea internă în temeiul căreia se produce o ingerință în dreptul justitiabilului la ocrotirea bunurilor trebuie să respecte principiul preeminenței dreptului. În acest sens, Curtea a stabilit că prevederea națională trebuie să fie suficient de precisă și de accesibilă pentru a permite persoanelor vizate să îi prevadă consecințele, într-o măsură rezonabilă, în funcție de circumstanțele cauzei, și să își regleze conduita în mod corespunzător. Acest lucru implică un nivel de previzibilitate care variază în funcție de natura prevederii în cauză, de domeniul vizat, precum si de numărul si statutul persoanelor vizate. Curtea a mai stabilit că, deși statele trebuie să dispună de o largă marjă de apreciere în privința implementării politicilor sociale și economice, modul în care statul a implementat o prevedere normativă poate fi cenzurat în temeiul Convenției dacă această conduită se dovedește în mod manifest lipsită de orice bază rezonabilă (James c. Regatul Unit precizată anterior, paragraful 46).
Totodată, prevederea în temeiul căreia se produce ingerința trebuie să conțină garanții procedurale suficiente pentru evitarea abuzului de putere din partea autorităților (Winterwerp c. Olanda, Hotărârea din 27 noiembrie 1981; Hentrich c. Franța, Hotărârea din 22 septembrie 1994).
Actul atacat încalcă toate cerințele de previzibilitate si de accesibilitate, deoarece a apărut pur și simplu în Monitorul Oficial, fără ca proiectul acestuia să fi fost adus la cunoștința publicului și fără desfășurarea unui proces de consultare cu organele însărcinate cu aplicarea dispozițiilor actului, cu cetăţenii interesați și cu asociaţiile legal constituite, așa cum dispun normele legale (art.6 din Legea nr.52/2003 privind transparența decizională în administrația publică și art.15 din ”Regulamentul privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea şi prezentarea proiectelor de documente de politici publice, a proiectelor de acte normative, precum şi a altor documente, în vederea adoptării/aprobării”, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.561/2009), precum si fara a se evalua impactul din punct de vedere social, financiar sau al sănătății, asupra persoanelor obligate să facă demersuri pe lângă diverse autorități pentru a-și procura documentele referitoare la veniturile obținute pe perioade de zeci de ani de activitate. Nu s-a avut in vedere un aspect esential, și anume acela că nu există o evidență centralizată a veniturilor obținute de către fiecare militar, consecința fiind accea că riscul recalculării incorecte a pensiilor este transferat de la instituțiile statului asupra particularilor.
Mai mult, așa cum am arătat mai sus, actul atacat a fost emis cu exces de putere, deoarece adaugă la lege. Actul atacat contrazice atât litera cât și spiritul legii, conform cărora recalcularea se va face din oficiu, fiind în totalitate o răspundere a instituțiilor statului. Este un exemplu clar de abuz exercitat sub protecția unei aparențe de legalitate, în totală contradicție cu principiul supremației legii și al preeminenței dreptului.
Pentru aceste motive, ingerința în dreptul nostru la respectarea bunurilor nu îndeplinește cerința de legalitate.
b) Încălcarea cerinței de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat
Instanța de la Strasbourg a subliniat în nenumărate rânduri că dacă prima cerință, cea a legalității, nu este respectată, este inutil de a mai analiza legitimitatea scopului urmărit sau proporționalitatea ingerinței (de exemplu, cauza Iatridis c. Greciei, Hotărârea din 25 martie 1999, paragraful 58). Cu toate acestea ne vom referi și la respectarea acestei cerințe a proporționalității.
Curtea a stabilit necesitatea unui just echilibru între satisfacerea interesului general și cerința respectării drepturilor fundamentale ale individului. Acest echilibru se rupe în momentul în care individul este obligat să suporte o sarcină excesivă și disproporționată (Sporrong și Lonnroth c. Suediei, Hotarârea din 23 septembrie 1982, paragraful 50).
O întreagă categorie de persoane în vârstă, având o stare de sănătate precară – multe dintre ele fiind nedeplasabile – este obligată prin actul atacat să depună într-un interval de timp total insuficient, niște eforturi considerabile, aproape imposibile, pentru a-și procura documentele doveditoare necesare pentru recalcularea pensiei în termenul prevăzut și să depună, împotriva voinței lor, o cerere de diminuare a unui drept. Vă solicităm, de asemenea, să observați că penalizarea persoanelor vizate pentru nedepunerea documentelor dovaditoare constă în recalcularea pensiei în funcție de salariul mediu brut pe economie din perioadele respective, un criteriu total neadecvat raportat la munca depusă și la obligațiile asumate în calitate de militari. Cu alte cuvinte, noi reclamanții si celelalte persoane vizate vom suporta riscul unei diminuări considerabile a pensiei, dacă nu vom reuși să îndeplinim în termenul prevăzut obligațiile stabilite prin actul atacat.
Pentru motivele expuse, considerăm că nici cerința proporționalității nu a fost respectată.
II. Cu privire la încălcarea Art. 14 din Convenție privind interzicerea discriminării combinat cu Art. 1 din Primul Protocol Adițional la Convenție privind dreptul la respectarea bunurilor
Potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, o diferență de tratament în situații similare constituie o discriminare în sensul articolului 14 din Convenție dacă nu are o justificare rezonabilă și obiectivă și nu urmărește un scop legitim (Willis c. Marii Britanii, Hotărârea din 11 iunie 2002, paragraf 48). Pe de altă parte, lista pe care o cuprinde articolul 14 are un caracter exemplificativ şi nu limitativ (Engel şi alţii c. Ţărilor de Jos, Hotărârea din 8 iunie 1976, paragraf 72 şi Rasmussen contra Danemarcei, Hotărârea din 28 noiembrie 1984, paragraf 34).
În cauza de față, se instituie o diferență de tratament între persoanele care își depun cererile de recalculare însoțite de actele doveditoare de venit în termenul prevăzut, persoane care vor beneficia de o recalculare a pensiei într-un anumit fel, și, pe de altă parte, persoanele care nu depun aceste acte din diferite motive (fie că nu doresc să contribuie la diminuarea unui drept, fie că nu au posibilitatea de a procura actele privind venitul realizat), cu consecința că vor fi penalizate prin recalcularea pensiei după alte criterii, și mai dezavantajoase. Consecința este că persoane aflate în situații identice sau similare, din aceeași categorie și cu același statut și aceleasi drepturi la pensie prevăzute de lege, vor suferi discriminări în dreptul lor la respectarea bunurilor pe singurul criteriu al depunerii sau nedepunerii cererii și a documentelor prevăzute în actul atacat. Nu se ține seama de situația personală a persoanelor vizate, dacă sunt sau nu capabile să se deplaseze pentru a solicita de la diverse entități actele doveditoare privind veniturile realizate.
Nu există nici o justificare rezonabilă și obiectivă a acestei diferențe de tratament.
În consecință este încălcat și principiul intezicerii discriminării prevazut de Art. 14 din Convenție.
Art.11 al.1 și 2 și art.20 din Constituție, referitoare la raportul dintre dreptul internațional și dreptul intern, prevăd că tratatele internaționale privind drepturile omului au prioritate față de dreptul intern.
Art.11 al.1 și 2 din Constituție prevede următoarele:
“(1)Statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte.
(2)Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern.”
Art.20 din Constituție prevede urmatoarele:
“(1)Dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte.
(2)Dacă există neconcordanță între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.”
Prin urmare, în virtutea acestor prevederi constituționale instanța este obligată să acorde prioritate dispozițiilor din Convenția Europeană a Drepturilor Omului menționate mai sus și să dispună anularea actului atacat.
În concluzie, având în vedere că actul atacat a fost emis cu exces de putere, vă solicităm să dispuneți anularea dispozițiilor menționate, care ne încalcă drepturile și interesele noastre legitime.
18.11.2010 RECLAMANȚI:
Hexan Viorel, Stănescu Gheorghe, Trif Ștefan,
Patca Iulian, Bob Ioan, Șerban Mircea-Matei și
Vanea Vasile,
prin avocat Iepure Viorel
joi, noiembrie 25, 2010
Ordine Acreditare Grădiniţa "Samuel" si Şcoala Primară "Samuel" din Deva
Ordin nr. 4380 din 17/06/2009 privind acordarea acreditării pentru unitatea de învăţământ preuniversitar particular Grădiniţa "Samuel" din Deva
Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 454 din 01/07/2009
Având în vedere prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calităţii educaţiei, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 87/2006, cu modificările ulterioare,
ţinând cont de dispoziţiile Hotărârii Guvernului nr. 1.258/2005 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare al Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar (ARACIP), cu modificările ulterioare,
luând în considerare dispoziţiile Hotărârii Guvernului nr. 22/2007 pentru aprobarea Metodologiei de evaluare instituţională în vederea autorizării, acreditării şi evaluării periodice a organizaţiilor furnizoare de educaţie,
având în vedere prevederile Hotărârii Guvernului nr. 21/2007 privind aprobarea Standardelor de autorizare de funcţionare provizorie a unităţilor de învăţământ preuniversitar, precum şi a Standardelor de acreditare şi de evaluare periodică a unităţilor de învăţământ preuniversitar,
luând în considerare Hotărârea Consiliului ARACIP nr. 5 din 25 mai 2009 privind propunerea de acordare a acreditării pentru unităţile de învăţământ preuniversitar particular evaluate în perioada ianuarie - aprilie 2009,
în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 51/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării,
ministrul educaţiei, cercetării şi inovării emite prezentul ordin.
Art. 1. - Se acordă acreditarea pentru unitatea de învăţământ preuniversitar particular Grădiniţa "Samuel", cu sediul în municipiul Deva, str. Mihail Kogălniceanu nr. 14, judeţul Hunedoara, pentru nivelul de învăţământ "preşcolar", limba de predare "română", program "normal".
Art. 2. - Unitatea de învăţământ preuniversitar particular Grădiniţa "Samuel" din Deva, acreditată potrivit dispoziţiilor art. 1, este persoană juridică de drept privat şi de interes public, parte a sistemului naţional de învăţământ şi beneficiază de toate drepturile şi obligaţiile prevăzute de lege, începând cu anul şcolar 2009-2010.
Art. 3. - (1) Unitatea de învăţământ preuniversitar particular Grădiniţa "Samuel" din Deva dispune de patrimoniu propriu, care nu poate fi înstrăinat sau diminuat şi va fi utilizat numai în interesul învăţământului.
(2) În caz de desfiinţare, dizolvare sau lichidare, patrimoniul unităţii de învăţământ preuniversitar particular Grădiniţa "Samuel" din Deva revine fondatorilor.
Art. 4. - Personalul didactic, didactic auxiliar şi personalul nedidactic din unitatea de învăţământ autorizată, angajat conform prevederilor legii, se preia la unitatea de învăţământ preuniversitar particular acreditată Grădiniţa "Samuel" din Deva.
Art. 5. - Unitatea de învăţământ preuniversitar particular Grădiniţa "Samuel" din Deva este monitorizată şi controlată periodic de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării, Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar, în colaborare cu Inspectoratul Şcolar al Judeţului Hunedoara, în vederea verificării respectării standardelor care au stat la baza acreditării.
Art. 6. - Biserica Creştină Baptistă "Sf. Treime" din Deva, unitatea de învăţământ preuniversitar particular acreditată Grădiniţa "Samuel" din Deva, Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării, Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar, respectiv Inspectoratul Şcolar al Judeţului Hunedoara vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Art. 7. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ministrul educaţiei, cercetării şi inovării,
Ecaterina Andronescu
Bucureşti, 17 iunie 2009.
Nr. 4.380.
*********************************************************************************
Ordin nr. 4381 din 17/06/2009 privind acordarea acreditării pentru unitatea de învăţământ preuniversitar particular Şcoala Primară "Samuel" din Deva
Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 454 din 01/07/2009
Având în vedere prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calităţii educaţiei, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 87/2006, cu modificările ulterioare,
ţinând cont de dispoziţiile Hotărârii Guvernului nr. 1.258/2005 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare al Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar (ARACIP), cu modificările ulterioare,
luând în considerare dispoziţiile Hotărârii Guvernului nr. 22/2007 pentru aprobarea Metodologiei de evaluare instituţională în vederea autorizării, acreditării şi evaluării periodice a organizaţiilor furnizoare de educaţie,
având în vedere prevederile Hotărârii Guvernului nr. 21/2007 privind aprobarea Standardelor de autorizare de funcţionare provizorie a unităţilor de învăţământ preuniversitar, precum şi a Standardelor de acreditare şi de evaluare periodică a unităţilor de învăţământ preuniversitar,
luând în considerare Hotărârea Consiliului ARACIP nr. 5 din 25 mai 2009 privind propunerea de acordare a acreditării pentru unităţile de învăţământ preuniversitar particular evaluate în perioada ianuarie-aprilie 2009,
în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 51/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării,
ministrul educaţiei, cercetării şi inovării emite prezentul ordin.
Art. 1. - Se acordă acreditarea pentru unitatea de învăţământ preuniversitar particular Şcoala Primară "Samuel", cu sediul în municipiul Deva, str. Mihail Kogălniceanu nr. 14, judeţul Hunedoara, pentru nivelul de învăţământ "primar", limba de predare "română".
Art. 2. - Unitatea de învăţământ preuniversitar particular Şcoala Primară "Samuel" din Deva, acreditată potrivit dispoziţiilor art. 1, este persoană juridică de drept privat şi de interes public, parte a sistemului naţional de învăţământ şi beneficiază de toate drepturile şi obligaţiile prevăzute de lege, începând cu anul şcolar 2009-2010.
Art. 3. - (1) Unitatea de învăţământ preuniversitar particular Şcoala Primară "Samuel" din Deva dispune de patrimoniu propriu, care nu poate fi înstrăinat sau diminuat şi va fi utilizat numai în interesul învăţământului.
(2) În caz de desfiinţare, dizolvare sau lichidare, patrimoniul unităţii de învăţământ preuniversitar particular Şcoala Primară "Samuel" din Deva revine fondatorilor.
Art. 4. - Personalul didactic, didactic auxiliar şi personalul nedidactic din unitatea de învăţământ autorizată, angajat conform prevederilor legii, se preia la unitatea de învăţământ preuniversitar particular acreditată Şcoala Primară "Samuel" din Deva.
Art. 5. - Unitatea de învăţământ preuniversitar particular Şcoala Primară "Samuel" din Deva este monitorizată şi controlată periodic de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării, Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar, în colaborare cu Inspectoratul Şcolar al Judeţului Hunedoara, în vederea verificării respectării standardelor care au stat la baza acreditării.
Art. 6. - Biserica Creştină Baptistă "Sf. Treime" din Deva, unitatea de învăţământ preuniversitar particular acreditată Şcoala Primară "Samuel" din Deva, Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării, Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar, respectiv Inspectoratul Şcolar al Judeţului Hunedoara vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Art. 7. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ministrul educaţiei, cercetării şi inovării,
Ecaterina Andronescu
Bucureşti, 17 iunie 2009.
Nr. 4.381.
Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 454 din 01/07/2009
Având în vedere prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calităţii educaţiei, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 87/2006, cu modificările ulterioare,
ţinând cont de dispoziţiile Hotărârii Guvernului nr. 1.258/2005 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare al Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar (ARACIP), cu modificările ulterioare,
luând în considerare dispoziţiile Hotărârii Guvernului nr. 22/2007 pentru aprobarea Metodologiei de evaluare instituţională în vederea autorizării, acreditării şi evaluării periodice a organizaţiilor furnizoare de educaţie,
având în vedere prevederile Hotărârii Guvernului nr. 21/2007 privind aprobarea Standardelor de autorizare de funcţionare provizorie a unităţilor de învăţământ preuniversitar, precum şi a Standardelor de acreditare şi de evaluare periodică a unităţilor de învăţământ preuniversitar,
luând în considerare Hotărârea Consiliului ARACIP nr. 5 din 25 mai 2009 privind propunerea de acordare a acreditării pentru unităţile de învăţământ preuniversitar particular evaluate în perioada ianuarie - aprilie 2009,
în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 51/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării,
ministrul educaţiei, cercetării şi inovării emite prezentul ordin.
Art. 1. - Se acordă acreditarea pentru unitatea de învăţământ preuniversitar particular Grădiniţa "Samuel", cu sediul în municipiul Deva, str. Mihail Kogălniceanu nr. 14, judeţul Hunedoara, pentru nivelul de învăţământ "preşcolar", limba de predare "română", program "normal".
Art. 2. - Unitatea de învăţământ preuniversitar particular Grădiniţa "Samuel" din Deva, acreditată potrivit dispoziţiilor art. 1, este persoană juridică de drept privat şi de interes public, parte a sistemului naţional de învăţământ şi beneficiază de toate drepturile şi obligaţiile prevăzute de lege, începând cu anul şcolar 2009-2010.
Art. 3. - (1) Unitatea de învăţământ preuniversitar particular Grădiniţa "Samuel" din Deva dispune de patrimoniu propriu, care nu poate fi înstrăinat sau diminuat şi va fi utilizat numai în interesul învăţământului.
(2) În caz de desfiinţare, dizolvare sau lichidare, patrimoniul unităţii de învăţământ preuniversitar particular Grădiniţa "Samuel" din Deva revine fondatorilor.
Art. 4. - Personalul didactic, didactic auxiliar şi personalul nedidactic din unitatea de învăţământ autorizată, angajat conform prevederilor legii, se preia la unitatea de învăţământ preuniversitar particular acreditată Grădiniţa "Samuel" din Deva.
Art. 5. - Unitatea de învăţământ preuniversitar particular Grădiniţa "Samuel" din Deva este monitorizată şi controlată periodic de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării, Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar, în colaborare cu Inspectoratul Şcolar al Judeţului Hunedoara, în vederea verificării respectării standardelor care au stat la baza acreditării.
Art. 6. - Biserica Creştină Baptistă "Sf. Treime" din Deva, unitatea de învăţământ preuniversitar particular acreditată Grădiniţa "Samuel" din Deva, Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării, Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar, respectiv Inspectoratul Şcolar al Judeţului Hunedoara vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Art. 7. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ministrul educaţiei, cercetării şi inovării,
Ecaterina Andronescu
Bucureşti, 17 iunie 2009.
Nr. 4.380.
*********************************************************************************
Ordin nr. 4381 din 17/06/2009 privind acordarea acreditării pentru unitatea de învăţământ preuniversitar particular Şcoala Primară "Samuel" din Deva
Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 454 din 01/07/2009
Având în vedere prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calităţii educaţiei, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 87/2006, cu modificările ulterioare,
ţinând cont de dispoziţiile Hotărârii Guvernului nr. 1.258/2005 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare al Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar (ARACIP), cu modificările ulterioare,
luând în considerare dispoziţiile Hotărârii Guvernului nr. 22/2007 pentru aprobarea Metodologiei de evaluare instituţională în vederea autorizării, acreditării şi evaluării periodice a organizaţiilor furnizoare de educaţie,
având în vedere prevederile Hotărârii Guvernului nr. 21/2007 privind aprobarea Standardelor de autorizare de funcţionare provizorie a unităţilor de învăţământ preuniversitar, precum şi a Standardelor de acreditare şi de evaluare periodică a unităţilor de învăţământ preuniversitar,
luând în considerare Hotărârea Consiliului ARACIP nr. 5 din 25 mai 2009 privind propunerea de acordare a acreditării pentru unităţile de învăţământ preuniversitar particular evaluate în perioada ianuarie-aprilie 2009,
în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 51/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării,
ministrul educaţiei, cercetării şi inovării emite prezentul ordin.
Art. 1. - Se acordă acreditarea pentru unitatea de învăţământ preuniversitar particular Şcoala Primară "Samuel", cu sediul în municipiul Deva, str. Mihail Kogălniceanu nr. 14, judeţul Hunedoara, pentru nivelul de învăţământ "primar", limba de predare "română".
Art. 2. - Unitatea de învăţământ preuniversitar particular Şcoala Primară "Samuel" din Deva, acreditată potrivit dispoziţiilor art. 1, este persoană juridică de drept privat şi de interes public, parte a sistemului naţional de învăţământ şi beneficiază de toate drepturile şi obligaţiile prevăzute de lege, începând cu anul şcolar 2009-2010.
Art. 3. - (1) Unitatea de învăţământ preuniversitar particular Şcoala Primară "Samuel" din Deva dispune de patrimoniu propriu, care nu poate fi înstrăinat sau diminuat şi va fi utilizat numai în interesul învăţământului.
(2) În caz de desfiinţare, dizolvare sau lichidare, patrimoniul unităţii de învăţământ preuniversitar particular Şcoala Primară "Samuel" din Deva revine fondatorilor.
Art. 4. - Personalul didactic, didactic auxiliar şi personalul nedidactic din unitatea de învăţământ autorizată, angajat conform prevederilor legii, se preia la unitatea de învăţământ preuniversitar particular acreditată Şcoala Primară "Samuel" din Deva.
Art. 5. - Unitatea de învăţământ preuniversitar particular Şcoala Primară "Samuel" din Deva este monitorizată şi controlată periodic de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării, Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar, în colaborare cu Inspectoratul Şcolar al Judeţului Hunedoara, în vederea verificării respectării standardelor care au stat la baza acreditării.
Art. 6. - Biserica Creştină Baptistă "Sf. Treime" din Deva, unitatea de învăţământ preuniversitar particular acreditată Şcoala Primară "Samuel" din Deva, Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării, Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar, respectiv Inspectoratul Şcolar al Judeţului Hunedoara vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Art. 7. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ministrul educaţiei, cercetării şi inovării,
Ecaterina Andronescu
Bucureşti, 17 iunie 2009.
Nr. 4.381.
joi, noiembrie 18, 2010
Punct de vedere subventii asociatii si fundatii
Cu privire la dreptul de asociere al cetăţenilor din România, în Constituţia revizuită în anul 2003, la art.40 alin. (1) se precizează că „cetăţenii se pot asocia liber în partide politice, în sindicate, în patronate şi în alte forme de asociere”.
În acest sens, o parte a cadrelor militare în activitate, in rezervă şi retragere s-a constituit în baza Ordonanţei Guvernului nr. 26 din 30 ianuarie 2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii aprobată prin Legea nr. 246/2005 în asociaţii şi fundaţii, unora dintre acestea le-a fost recunoscut dreptul de utilitate publică.
Ordonanţa Guvernului nr. 26 din 30 ianuarie 2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, modificată şi completată, precizează la art. 41 drepturile şi obligaţiile conferite de statutul ,,de utilitate publică”: dreptul de a i se atribui în folosinţă gratuită bunurile proprietate publică, dreptul de a menţiona în toate documentele pe care le întocmeşte că asociaţia sau fundaţia este recunoscută ca fiind de utilitate publică, obligaţia de a menţine cel puţin nivelul activităţii şi performanţele care au determinat recunoaşterea, obligaţia de a comunica autorităţii administrative competente orice modificări ale actului constitutiv şi ale statutului, precum şi rapoartele de activitate şi situaţiile financiare anuale, autoritatea administrativă are obligaţia să asigure consultarea acestor documente de către orice persoană interesată, obligaţia de a publica, în extras, în termen de 3 luni de la încheierea anului calendaristic, rapoartele de activitate şi situaţiile financiare anuale în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, precum şi în Registrul naţional al persoanelor juridice fără scop patrimonial.
Începând cu anul 2005, ca urmare a abrogării art. 41 lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 în baza art. I pct. 31 din Legea nr. 246/2005 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, care iniţial prevedea dreptul preferenţial la resurse provenite din bugetul de stat şi din bugetele locale, asociaţiile de utilitate publică nu mai beneficiază de dreptul la resurse provenite din bugetul de stat şi din bugetele locale.
Interpretarea care a stat la baza abrogării art. 41 lit. b) este următoarea: în condiţiile în care recunoaşterea statutului de utilitate publică este de competenţa exclusivă a Guvernului, există riscul ca acest statut să fie acordat unei clientele de organizaţii neguvernamentale, foarte probabil pe criterii politice, în funcţie de partidul aflat la guvernare.
Ordonanţa Guvernului nr. 26 din 30 ianuarie 2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, modificată şi completată ulterior precizează sursele de venit ale unei asociaţii, astfel: cotizaţiile membrilor, dobânzile şi dividendele rezultate din plasarea sumelor disponibile, în condiţii legale, dividendele societăţilor comerciale înfiinţate de asociaţii, venituri realizate din activităţi economice directe, donaţii, sponsorizări sau legate, resurse obţinute de la bugetul de stat sau de la bugetele locale, alte venituri prevăzute de lege.
De asemenea este prezăvut faptul că asociaţiile, fundaţiile şi federaţiile pot înfiinţa societăţi comerciale. Dividendele obţinute de asociaţii, fundaţii şi federaţii din activităţile acestor societăţi comerciale, dacă nu se reinvestesc în aceleaşi societăţi comerciale, se folosesc în mod obligatoriu pentru realizarea scopului asociaţiei, fundaţiei sau federaţiei.
Cu privire la resursele obţinute de la bugetul de stat sau de la bugetele locale, Legea nr. 34/1998 privind acordarea unor subvenţii asociaţiilor şi fundaţiilor române cu personalitate juridică, care înfiinţează şi administrează unităţi de asistenţă socială precizează la art. 1 alin.(1): „Asociaţiile şi fundaţiile române cu personalitate juridică, care înfiinţează şi administrează unităţi de asistenţă socială, pot primi subvenţii alocate de la bugetul de stat sau, după caz, de la bugetele locale, care vor fi utilizate, în exclusivitate, pentru serviciile de asistenţă socială acordate persoanelor care, potrivit dispoziţiilor legale, au dreptul să beneficieze de acestea.”
În acest sens, prin Hotărârea Guvernului nr. 1153/2001 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 34/1998 privind acordarea unor subvenţii asociaţiilor şi fundaţiilor române cu personalitate juridică, care înfiinţează şi administrează unităţi de asistenţă socială a fost aprobată Norma metodologică de aplicare a prevederilor Legii nr. 34/1998 privind acordarea unor subvenţii asociaţiilor şi fundaţiilor române cu personalitate juridică, care înfiinţează şi administrează unităţi de asistenţă socială .
Norma precizează că „pot primi subvenţii de la bugetul de stat sau, după caz, de la bugetele locale asociaţiile şi fundaţiile care îndeplinesc următoarele condiţii: sunt persoane juridice române de drept privat fără scop patrimonial, constituite potrivit legii, acordă de cel puţin 12 luni servicii de asistenţă socială într-un cadru organizat, denumit în continuare unitate de asistenţă socială, serviciile de asistenţă socială sunt acordate persoanelor care, datorită unor motive de natură economică, fizică, psihică sau socială, nu au posibilitatea să îşi asigure nevoile sociale, să îşi dezvolte propriile capacităţi şi competenţe pentru a se integra social, denumite în continuare persoane asistate. ”
Serviciile de asistenţă socială acordate de asociaţii şi fundaţii sunt subvenţionate dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii: exercită activitate în interesul persoanelor asistate şi cu respectarea demnităţii acestora, prin personal calificat, activitatea de asistenţă socială se desfăşoară într-un spaţiu adecvat sau la domiciliul persoanelor asistate, există un proiect de sprijin şi integrare socială, sunt utilizate şi alte resurse.
Un caz aparte privind obţinerea de fonduri nerambursabile este reglentat de Legea nr. 350 din 02/12/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general.
Legea are ca scop stabilirea principiilor, cadrului general şi a procedurii pentru atribuirea contractelor de finanţare nerambursabilă din fonduri publice, precum şi căile de atac al actului sau deciziei autorităţilor finanţatoare care aplică procedura de atribuire a contractelor de finanţare nerambursabilă.
Pentru a putea participa la procedura privind atribuirea contractului de finanţare nerambursabilă, solicitanţii trebuie să fie persoane fizice sau persoane juridice fără scop patrimonial - asociaţii ori fundaţii constituite conform legii - sau culte religioase recunoscute conform legii.
Prin urmare, nu există cadru legal pentru ca asociaţiile de utilitate publică să mai beneficieze de dreptul la resurse provenite din bugetul de stat şi din bugetele locale decât pentru pentru serviciile de asistenţă socială sau proiecte, în baza unor contracte de finanţare.
În acest sens, o parte a cadrelor militare în activitate, in rezervă şi retragere s-a constituit în baza Ordonanţei Guvernului nr. 26 din 30 ianuarie 2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii aprobată prin Legea nr. 246/2005 în asociaţii şi fundaţii, unora dintre acestea le-a fost recunoscut dreptul de utilitate publică.
Ordonanţa Guvernului nr. 26 din 30 ianuarie 2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, modificată şi completată, precizează la art. 41 drepturile şi obligaţiile conferite de statutul ,,de utilitate publică”: dreptul de a i se atribui în folosinţă gratuită bunurile proprietate publică, dreptul de a menţiona în toate documentele pe care le întocmeşte că asociaţia sau fundaţia este recunoscută ca fiind de utilitate publică, obligaţia de a menţine cel puţin nivelul activităţii şi performanţele care au determinat recunoaşterea, obligaţia de a comunica autorităţii administrative competente orice modificări ale actului constitutiv şi ale statutului, precum şi rapoartele de activitate şi situaţiile financiare anuale, autoritatea administrativă are obligaţia să asigure consultarea acestor documente de către orice persoană interesată, obligaţia de a publica, în extras, în termen de 3 luni de la încheierea anului calendaristic, rapoartele de activitate şi situaţiile financiare anuale în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, precum şi în Registrul naţional al persoanelor juridice fără scop patrimonial.
Începând cu anul 2005, ca urmare a abrogării art. 41 lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 în baza art. I pct. 31 din Legea nr. 246/2005 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, care iniţial prevedea dreptul preferenţial la resurse provenite din bugetul de stat şi din bugetele locale, asociaţiile de utilitate publică nu mai beneficiază de dreptul la resurse provenite din bugetul de stat şi din bugetele locale.
Interpretarea care a stat la baza abrogării art. 41 lit. b) este următoarea: în condiţiile în care recunoaşterea statutului de utilitate publică este de competenţa exclusivă a Guvernului, există riscul ca acest statut să fie acordat unei clientele de organizaţii neguvernamentale, foarte probabil pe criterii politice, în funcţie de partidul aflat la guvernare.
Ordonanţa Guvernului nr. 26 din 30 ianuarie 2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, modificată şi completată ulterior precizează sursele de venit ale unei asociaţii, astfel: cotizaţiile membrilor, dobânzile şi dividendele rezultate din plasarea sumelor disponibile, în condiţii legale, dividendele societăţilor comerciale înfiinţate de asociaţii, venituri realizate din activităţi economice directe, donaţii, sponsorizări sau legate, resurse obţinute de la bugetul de stat sau de la bugetele locale, alte venituri prevăzute de lege.
De asemenea este prezăvut faptul că asociaţiile, fundaţiile şi federaţiile pot înfiinţa societăţi comerciale. Dividendele obţinute de asociaţii, fundaţii şi federaţii din activităţile acestor societăţi comerciale, dacă nu se reinvestesc în aceleaşi societăţi comerciale, se folosesc în mod obligatoriu pentru realizarea scopului asociaţiei, fundaţiei sau federaţiei.
Cu privire la resursele obţinute de la bugetul de stat sau de la bugetele locale, Legea nr. 34/1998 privind acordarea unor subvenţii asociaţiilor şi fundaţiilor române cu personalitate juridică, care înfiinţează şi administrează unităţi de asistenţă socială precizează la art. 1 alin.(1): „Asociaţiile şi fundaţiile române cu personalitate juridică, care înfiinţează şi administrează unităţi de asistenţă socială, pot primi subvenţii alocate de la bugetul de stat sau, după caz, de la bugetele locale, care vor fi utilizate, în exclusivitate, pentru serviciile de asistenţă socială acordate persoanelor care, potrivit dispoziţiilor legale, au dreptul să beneficieze de acestea.”
În acest sens, prin Hotărârea Guvernului nr. 1153/2001 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 34/1998 privind acordarea unor subvenţii asociaţiilor şi fundaţiilor române cu personalitate juridică, care înfiinţează şi administrează unităţi de asistenţă socială a fost aprobată Norma metodologică de aplicare a prevederilor Legii nr. 34/1998 privind acordarea unor subvenţii asociaţiilor şi fundaţiilor române cu personalitate juridică, care înfiinţează şi administrează unităţi de asistenţă socială .
Norma precizează că „pot primi subvenţii de la bugetul de stat sau, după caz, de la bugetele locale asociaţiile şi fundaţiile care îndeplinesc următoarele condiţii: sunt persoane juridice române de drept privat fără scop patrimonial, constituite potrivit legii, acordă de cel puţin 12 luni servicii de asistenţă socială într-un cadru organizat, denumit în continuare unitate de asistenţă socială, serviciile de asistenţă socială sunt acordate persoanelor care, datorită unor motive de natură economică, fizică, psihică sau socială, nu au posibilitatea să îşi asigure nevoile sociale, să îşi dezvolte propriile capacităţi şi competenţe pentru a se integra social, denumite în continuare persoane asistate. ”
Serviciile de asistenţă socială acordate de asociaţii şi fundaţii sunt subvenţionate dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii: exercită activitate în interesul persoanelor asistate şi cu respectarea demnităţii acestora, prin personal calificat, activitatea de asistenţă socială se desfăşoară într-un spaţiu adecvat sau la domiciliul persoanelor asistate, există un proiect de sprijin şi integrare socială, sunt utilizate şi alte resurse.
Un caz aparte privind obţinerea de fonduri nerambursabile este reglentat de Legea nr. 350 din 02/12/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general.
Legea are ca scop stabilirea principiilor, cadrului general şi a procedurii pentru atribuirea contractelor de finanţare nerambursabilă din fonduri publice, precum şi căile de atac al actului sau deciziei autorităţilor finanţatoare care aplică procedura de atribuire a contractelor de finanţare nerambursabilă.
Pentru a putea participa la procedura privind atribuirea contractului de finanţare nerambursabilă, solicitanţii trebuie să fie persoane fizice sau persoane juridice fără scop patrimonial - asociaţii ori fundaţii constituite conform legii - sau culte religioase recunoscute conform legii.
Prin urmare, nu există cadru legal pentru ca asociaţiile de utilitate publică să mai beneficieze de dreptul la resurse provenite din bugetul de stat şi din bugetele locale decât pentru pentru serviciile de asistenţă socială sau proiecte, în baza unor contracte de finanţare.
miercuri, noiembrie 17, 2010
Stabilirea cuantumului şi condiţiilor de acordare a compensaţiei lunare pentru chirie cadrelor militare în activitate din Ministerul Apărării Naţionale
Hotărârea nr. 1867 din 22.12.2005 privind stabilirea cuantumului şi condiţiilor de acordare a compensaţiei lunare pentru chirie cadrelor militare în activitate din Ministerul Apărării Naţionale
Publicata in Monitorul Oficial, Partea I nr. 62 din 24.01.2006
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 20 1 alin. 3 din Legea nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare, cu modificările şi completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Art. 1. - (1) Cadrele militare în activitate din Ministerul Apărării Naţionale, aflate în situaţiile prevăzute la art. 20 1 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare, cu modificările şi completările ulterioare, au dreptul la o compensaţie lunară pentru chirie, calculată în raport cu solda lunară brută corespunzătoare lunii pentru care se cuvine acest drept, în cuantum de:
a) 50% din solda lunară brută, dacă locuinţa închiriată se află în municipii, staţiuni turistice ori balneare sau în localităţi cu situaţii deosebite;
b) 40% din solda lunară brută, dacă locuinţa închiriată se află în alte localităţi decât cele prevăzute la lit. a).
(2) Staţiunile turistice ori balneare prevăzute la alin. (1) lit. a) sunt cele definite şi atestate astfel prin Ordonanţa Guvernului nr. 109/2000 privind staţiunile balneare, climatice şi balneoclimatice şi asistenţa medicală balneară şi de recuperare, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 343/2002, precum şi prin Hotărârea Guvernului nr. 1.122/2002 pentru aprobarea condiţiilor şi a procedurii de atestare a staţiunilor turistice, precum şi pentru declararea unor localităţi ca staţiuni turistice de interes naţional, respectiv local, cu modificările şi completările ulterioare.
(3) Localităţile cu situaţii deosebite prevăzute la alin. (1) lit. a) sunt cele care îndeplinesc criteriile privind acordarea sporului pentru activitatea desfăşurată în localităţi sau în zone izolate ori cele din judeţele unde încadrarea personalului se face cu greutate, stabilite prin ordin al ministrului apărării naţionale.
(4) Pentru verificarea îndeplinirii condiţiilor de acordare a compensaţiei lunare pentru chirie, comandantul/şeful unităţii militare numeşte o comisie ale cărei organizare şi funcţionare se stabilesc prin ordin al ministrului apărării naţionale.
Modificat de Hotărâre nr. 1362 din 27/09/2006 Articolul 1 la 31/10/2006
Art. 2. - Cadrul militar în activitate numit în prima funcţie sau mutat în interesul serviciului într-o altă garnizoană/localitate decât cea în care îşi are domiciliul beneficiază de compensaţia lunară pentru chirie dacă îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:
a) nu efectuează naveta la şi de la locul de muncă. Această condiţie nu se ia în calcul în cazul în care naveta se efectuează la şi de la locuinţa închiriată;
b) cadrul militar în activitate ori soţia/soţul acestuia nu deţine o locuinţă proprietate personală în garnizoana/localitatea în care a fost numit în prima funcţie sau a fost mutat în interesul serviciului;
c) nu i se asigură de către Ministerul Apărării Naţionale un spaţiu de locuit corespunzător potrivit prevederilor legale, pentru acesta şi, după caz, pentru el şi pentru membrii de familie;
d) nu are atribuită, prin contract de închiriere cu plata subvenţionată a chiriei, nici el şi nici soţul/soţia, o locuinţă din fondul locativ de stat în garnizoana/localitatea unde a fost numit în prima funcţie sau a fost mutat în interesul serviciului;
e) prezintă un contract de închiriere a unui spaţiu de locuit, încheiat în nume propriu şi înregistrat la organele fiscale, altul decât cel prevăzut la lit. d);
f) locuinţa închiriată să fie astfel situată încât să îi permită îndeplinirea atribuţiilor de serviciu. Aprecierea îndeplinirii acestei condiţii se face de către comisia prevăzută la art. 1 alin. (4), iar pentru comandant aprecierea se face de către comisia stabilită la eşalonul imediat superior.
Art. 3. - (1) Cadrul militar în activitate numit în prima funcţie sau mutat în interesul serviciului în garnizoana/localitatea în care îşi are domiciliul beneficiază de compensaţia lunară pentru chirie dacă îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:
a) nu deţine locuinţă proprietate personală nici el şi nici soţia/soţul în garnizoana/localitatea de domiciliu;
b) nu i se asigură de către Ministerul Apărării Naţionale spaţiu de locuit corespunzător, pentru el şi, după caz, pentru el şi pentru membrii familiei;
c) nu are atribuită prin contract de închiriere cu plata subvenţionată a chiriei, nici el nici soţul/soţia, o locuinţă din fondul locativ de stat în garnizoana/localitatea de domiciliu;
d) prezintă un contract de închiriere încheiat în nume propriu şi înregistrat la organele fiscale, altul decât cel prevăzut la lit. c). Nu se acordă compensaţia lunară pentru chirie în situaţia în care contractul de închiriere a fost încheiat cu copiii/părinţii cadrului militar în activitate ori ai soţiei/soţului acestuia;
e) locuinţa închiriată să fie astfel situată încât să îi permită îndeplinirea atribuţiilor de serviciu. Aprecierea îndeplinirii acestei condiţii se face de către comisia prevăzută la art. 1 alin. (4), iar pentru comandant aprecierea se face de căre comisia stabilită la eşalonul imediat superior;
f) rezultatele anchetei sociale justifică acordarea dreptului de a beneficia de compensaţia lunară pentru chirie.
(2) Ancheta socială prevăzută la alin. (1) lit. f) se efectuează de către comisia stabilită la art. 1 alin. (4). La stabilirea cazurilor justificate, în care cadrele militare în activitate pot beneficia de compensaţia lunară pentru chirie, comisia constată existenţa a cel puţin unuia dintre următoarele cazuri:
a) cadrul militar în activitate nu deţine un spaţiu de locuit corespunzător la adresa de domiciliu avută la data numirii în prima funcţie sau mutării în interesul serviciului;
b) cadrul militar în activitate se află în imposibilitatea obiectivă de a mai locui la adresa de domiciliu.
(3) Rezultatul anchetei sociale se consemnează într-un proces-verbal.
(4) Cadrele militare în activitate, numite în prima funcţie sau mutate în interesul serviciului într-o altă garnizoană/localitate decât cea în care îşi au domiciliul, care ulterior îşi stabilesc domiciliul în noua garnizoană/localitate, au dreptul la compensaţie lunară pentru chirie dacă sunt îndeplinite cerinţele prevăzute la alin. (1)-(3).
Art. 4. - Compensaţia lunară pentru chirie se acordă în condiţiile reglementate de prezenta hotărâre şi cadrelor militare în activitate care se află în următoarele situaţii:
a) iniţial au deţinut locuinţe proprietate personală, locuinţă de serviciu, de intervenţie sau din fondul locativ de stat cu plata subvenţionată a chiriei, iar ulterior, în baza unor hotărâri judecătoreşti definitive au pierdut beneficiul folosinţei acestor locuinţe. Acest drept se acordă şi în cazul pierderii beneficiului folosinţei acestor locuinţe prin partaj convenţional sau judiciar;
b) sunt detaşaţi pentru a îndeplini funcţii în afara Ministerului Apărării Naţionale.
Art. 5. - În situaţia în care atât soţul, cât şi soţia sunt cadre militare în activitate, având dreptul la compensaţia lunară pentru chirie potrivit prezentei hotărâri, şi locuiesc împreună, se acordă o singură compensaţie lunară pentru chirie raportată la solda lunară brută mai mare.
Art. 6. - (1) Cadrele militare în activitate îndreptăţite să beneficieze de compensaţia lunară pentru chirie solicită, prin raport scris, comandantului/şefului unităţii militare în care sunt încadrate acordarea acestui drept bănesc.
(2) Raportul se înregistrează la compartimentul documente clasificate al unităţii militare şi va conţine următoarele elemente:
a) numărul şi data ordinului de mutare în interesul serviciului sau, după caz, ale ordinului de numire ca urmare a absolvirii instituţiei de învăţământ ori chemării/rechemării în activitate;
b) date privind situaţia familială a cadrului militar în activitate în cauză: starea civilă, numărul copiilor şi al altor persoane aflate în întreţinere, domiciliul;
c) adresa la care locuieşte, anexând copia contractului de închiriere înregistrat la organele fiscale, precum şi copia actului de identitate;
d) date privind atribuirea unei locuinţe de serviciu, de intervenţie, a unei locuinţe în căminul de garnizoană ori din fondul locativ de stat cu plata subvenţionată a chiriei şi dacă locaţia acesteia îi permite îndeplinirea îndatoririlor de serviciu;
e) date privind deţinerea de către cadrul militar în activitate sau, după caz, de către soţia/soţul acestuia a unei locuinţe proprietate personală şi dacă locaţia acesteia îi permite îndeplinirea îndatoririlor de serviciu;
f) denumirea unităţii/indicativul structurii militare în care este încadrată/încadrat soţia/soţul, dacă este cadru militar, şi garnizoana/localitatea de dislocare;
g) efectuarea navetei la şi de la locul de muncă;
h) angajamentul de a raporta în scris, în termen de 5 zile lucrătoare de la ivirea situaţiei, orice schimbare intervenită, de natură să modifice condiţiile care au stat la baza acordării compensaţiei lunare pentru chirie;
i) orice alte date pe care cadrul militar le consideră necesare.
(3) La raportul prevăzut la alin. (1) se anexează o declaraţie pe propria răspundere, autentificată de notarul public, privitoare la situaţia locativă a cadrului militar în activitate, precum şi a soţiei/soţului acestuia, precum şi copii certificate de compartimentul resurse umane al unităţii militare de pe actul de identitate, contractul de închiriere, titluri de proprietate şi alte documente la care se face referire în raport.
Art. 7. - (1) Comisia prevăzută la art. 1 alin. (4) verifică îndeplinirea condiţiilor legale de acordare a compensaţiei lunare pentru chirie şi consemnează rezultatele şi propunerile într-un proces-verbal care se prezintă comandantului/şefului unităţii militare pentru a hotărî, după caz, astfel:
a) acordarea dreptului la compensaţia lunară pentru chirie cadrelor militare în activitate care îndeplinesc condiţiile legale şi emiterea ordinului de zi pe unitate de alocare la plată, specificându-se în mod expres data la care se efectuează aceasta;
b) respingerea solicitărilor care nu îndeplinesc condiţiile legale de acordare a dreptului la compensaţie lunară pentru chirie şi comunicarea în scris a motivelor care au stat la baza respingerii.
(2) Compensaţia lunară pentru chirie se acordă începând cu data înregistrării raportului la compartimentul documente clasificate.
(3) Termenul maxim pentru emiterea ordinului de zi pe unitate de alocare la plata pentru compensaţia lunară pentru chirie, precum şi pentru comunicarea în scris a răspunsului referitor la respingerea cererii este de 20 de zile lucrătoare de la data înregistrării raportului la compartimentul documente clasificate, exclusiv ziua înregistrării. În situaţii deosebite, la propunerea comisiei prevăzute la art. 1 alin. (4), comandantul/şeful unităţii militare poate aproba prelungirea termenului iniţial o singură dată, cu maximum 5 zile lucrătoare.
Art. 8. - Rapoartele personale ale cadrelor militare în activitate alocate la plata compensaţiei lunare pentru chirie şi procesele-verbale se păstrează într-un dosar separat, la structura financiar-contabilă.
Art. 9. - (1) Compensaţia lunară pentru chirie se plăteşte pentru luna în curs în ultima zi lucrătoare a lunii, de către unitatea militară la care beneficiarul este alocat la drepturi, pe baza statelor de plată întocmite în acest scop.
(2) Prin semnătura de primire a sumelor reprezentând compensaţia lunară pentru chirie cadrele militare în activitate confirmă că în luna pentru care se face plata nu au intervenit schimbări de natură să modifice dreptul la compensaţia lunară pentru chirie.
(3) Sumele reprezentând compensaţia lunară pentru chirie, plătite necuvenit, se recuperează conform prevederilor legale în vigoare.
Art. 10. - (1) Alocarea şi scoaterea la/de la plata compensaţiei lunare pentru chirie se fac prin ordinul de zi pe unitate, potrivit normelor în vigoare.
(2) Proiectul ordinului de zi pe unitate de alocare la plata compensaţiei lunare pentru chirie va fi vizat pentru control financiar preventiv propriu, potrivit actelor normative în vigoare.
Art. 11. - În situaţia plăţilor pentru fracţiuni de lună, calculul sumelor cuvenite se face raportându-se compensaţia lunară pentru chirie la numărul de zile calendaristice din luna pentru care se face plata.
Art. 12. - (1) Compensaţia lunară pentru chirie, acordată în condiţiile reglementate de prezenta hotărâre, se plăteşte în continuare cadrelor militare în activitate, care:
a) sunt trimise în străinătate pentru executarea unor misiuni cu caracter temporar care, potrivit legii, revin forţelor armate;
b) sunt trimise la studii, cursuri, stagii de practică, de specializare, de perfecţionare şi alte forme de pregătire în străinătate, cu durata de până la 2 ani inclusiv;
c) sunt puse la dispoziţie potrivit legii;
d) sunt mutate în altă unitate militară situată în aceeaşi garnizoană/localitate în care au fost numite în prima funcţie sau mutate iniţial în interesul serviciului.
(2) În situaţia prevăzută la alin. (1) lit. a) şi b) compensaţia lunară pentru chirie se acordă numai dacă familia locuieşte în continuare în locuinţa închiriată sau contractul de închiriere nu este suspendat ori locuinţa închiriată nu este subînchiriată.
(3) Baza de calcul a compensaţiei lunare pentru chirie, în cazurile prevăzute la alin. (1) lit. a)-c), o constituie solda lunară brută cuvenită, potrivit legii, pentru situaţiile respective.
Art. 13. - (1) Compensaţia lunară pentru chirie nu se acordă în situaţia în care cadrelor militare în activitate şi, după caz, lor şi familiilor acestora li se atribuie un spaţiu de locuit corespunzător, iar acestea refuză sau, ulterior, renunţă.
(2) Compensaţia lunară pentru chirie nu se acordă cadrelor militare aflate în situaţia prevăzută la art. 3, care au înstrăinat o locuinţă aflată în proprietatea lor sau a soţiei/soţului, cu intenţia vădită de a beneficia de compensaţia lunară pentru chirie.
(3) În acest caz, intenţia vădită se apreciază de către comisia prevăzută la art. 1 alin. (4), pe baza rezultatelor anchetei sociale.
Art. 14. - Dreptul la compensaţia lunară pentru chirie încetează în următoarele situaţii:
a) la data dobândirii de către cadrul militar în activitate sau de către soţia/soţul acestuia, pe orice cale, a unei locuinţe proprietate personală, a cărei locaţie îi permite îndeplinirea atribuţiilor de serviciu;
b) la data încheierii căsătoriei, dacă soţia/soţul deţine locuinţă proprietate personală, a cărei locaţie îi permite îndeplinirea atribuţiilor de serviciu;
c) la data încheierii, de către cadrul militar în activitate în cauză sau de către soţia/soţul acestuia/acesteia, a contractului de închiriere pentru locuinţa atribuită din fondul locativ de stat cu plata subvenţionată a chiriei, a cărei locaţie îi permite îndeplinirea atribuţiilor de serviciu;
d) la data încheierii contractului de închiriere pentru locuinţa de serviciu sau de intervenţie ori a acceptării în scris a cazării în căminul de garnizoană/localitate;
e) la data când se refuză atribuirea unui spaţiu de locuit corespunzător;
f) la data mutării într-o altă garnizoană/localitate. Unitatea militară din care se mută militarul plăteşte compensaţia lunară pentru chirie până la data expirării termenului legal de predare a funcţiei înscris în ordinul de zi pe unitate;
g) în cazul încetării plăţii drepturilor salariale cuvenite în calitate de militar.
Art. 15. - Cadrele militare în activitate trimise în misiune permanentă în străinătate nu beneficiază de compensarea lunară a cheltuielilor pentru chirie.
Art. 16. - Pentru cadrele militare în activitate, beneficiare ale compensaţiei lunare pentru chirie, care sunt mutate într-o altă unitate militară din aceeaşi garnizoană/localitate, se procedează astfel:
a) la vechea unitate se consemnează în certificatul de scoatere şi alocare de la/la drepturi cuantumul compensaţiei lunare pentru chirie şi data până la care s-a achitat;
b) la noua unitate se vor analiza rapoartele cadrelor militare în activitate respective, potrivit regulilor prevăzute în prezenta hotărâre.
Art. 17. - Eventualele contestaţii privind stabilirea şi plata compensaţiei lunare pentru chirie se soluţionează de către eşalonul imediat superior unităţii din care face parte cadrul militar în activitate.
Art. 18. - (1) Prezenta hotărâre intră în vigoare la 45 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(2) La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abrogă Hotărârea Guvernului nr. 383/2004 privind stabilirea cuantumului compensaţiei lunare pentru chirie şi condiţiile de acordare a acesteia cadrelor militare în activitate din Ministerul Apărării Naţionale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 282 din 31 martie 2004.
PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
Contrasemnează:
───────────────
Ministrul apărării naţionale,
Teodor Atanasiu
Ministrul finanţelor publice,
Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu
Bucureşti, 22 decembrie 2005.
Nr. 1.867.
Publicata in Monitorul Oficial, Partea I nr. 62 din 24.01.2006
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 20 1 alin. 3 din Legea nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare, cu modificările şi completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Art. 1. - (1) Cadrele militare în activitate din Ministerul Apărării Naţionale, aflate în situaţiile prevăzute la art. 20 1 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare, cu modificările şi completările ulterioare, au dreptul la o compensaţie lunară pentru chirie, calculată în raport cu solda lunară brută corespunzătoare lunii pentru care se cuvine acest drept, în cuantum de:
a) 50% din solda lunară brută, dacă locuinţa închiriată se află în municipii, staţiuni turistice ori balneare sau în localităţi cu situaţii deosebite;
b) 40% din solda lunară brută, dacă locuinţa închiriată se află în alte localităţi decât cele prevăzute la lit. a).
(2) Staţiunile turistice ori balneare prevăzute la alin. (1) lit. a) sunt cele definite şi atestate astfel prin Ordonanţa Guvernului nr. 109/2000 privind staţiunile balneare, climatice şi balneoclimatice şi asistenţa medicală balneară şi de recuperare, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 343/2002, precum şi prin Hotărârea Guvernului nr. 1.122/2002 pentru aprobarea condiţiilor şi a procedurii de atestare a staţiunilor turistice, precum şi pentru declararea unor localităţi ca staţiuni turistice de interes naţional, respectiv local, cu modificările şi completările ulterioare.
(3) Localităţile cu situaţii deosebite prevăzute la alin. (1) lit. a) sunt cele care îndeplinesc criteriile privind acordarea sporului pentru activitatea desfăşurată în localităţi sau în zone izolate ori cele din judeţele unde încadrarea personalului se face cu greutate, stabilite prin ordin al ministrului apărării naţionale.
(4) Pentru verificarea îndeplinirii condiţiilor de acordare a compensaţiei lunare pentru chirie, comandantul/şeful unităţii militare numeşte o comisie ale cărei organizare şi funcţionare se stabilesc prin ordin al ministrului apărării naţionale.
Modificat de Hotărâre nr. 1362 din 27/09/2006 Articolul 1 la 31/10/2006
Art. 2. - Cadrul militar în activitate numit în prima funcţie sau mutat în interesul serviciului într-o altă garnizoană/localitate decât cea în care îşi are domiciliul beneficiază de compensaţia lunară pentru chirie dacă îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:
a) nu efectuează naveta la şi de la locul de muncă. Această condiţie nu se ia în calcul în cazul în care naveta se efectuează la şi de la locuinţa închiriată;
b) cadrul militar în activitate ori soţia/soţul acestuia nu deţine o locuinţă proprietate personală în garnizoana/localitatea în care a fost numit în prima funcţie sau a fost mutat în interesul serviciului;
c) nu i se asigură de către Ministerul Apărării Naţionale un spaţiu de locuit corespunzător potrivit prevederilor legale, pentru acesta şi, după caz, pentru el şi pentru membrii de familie;
d) nu are atribuită, prin contract de închiriere cu plata subvenţionată a chiriei, nici el şi nici soţul/soţia, o locuinţă din fondul locativ de stat în garnizoana/localitatea unde a fost numit în prima funcţie sau a fost mutat în interesul serviciului;
e) prezintă un contract de închiriere a unui spaţiu de locuit, încheiat în nume propriu şi înregistrat la organele fiscale, altul decât cel prevăzut la lit. d);
f) locuinţa închiriată să fie astfel situată încât să îi permită îndeplinirea atribuţiilor de serviciu. Aprecierea îndeplinirii acestei condiţii se face de către comisia prevăzută la art. 1 alin. (4), iar pentru comandant aprecierea se face de către comisia stabilită la eşalonul imediat superior.
Art. 3. - (1) Cadrul militar în activitate numit în prima funcţie sau mutat în interesul serviciului în garnizoana/localitatea în care îşi are domiciliul beneficiază de compensaţia lunară pentru chirie dacă îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:
a) nu deţine locuinţă proprietate personală nici el şi nici soţia/soţul în garnizoana/localitatea de domiciliu;
b) nu i se asigură de către Ministerul Apărării Naţionale spaţiu de locuit corespunzător, pentru el şi, după caz, pentru el şi pentru membrii familiei;
c) nu are atribuită prin contract de închiriere cu plata subvenţionată a chiriei, nici el nici soţul/soţia, o locuinţă din fondul locativ de stat în garnizoana/localitatea de domiciliu;
d) prezintă un contract de închiriere încheiat în nume propriu şi înregistrat la organele fiscale, altul decât cel prevăzut la lit. c). Nu se acordă compensaţia lunară pentru chirie în situaţia în care contractul de închiriere a fost încheiat cu copiii/părinţii cadrului militar în activitate ori ai soţiei/soţului acestuia;
e) locuinţa închiriată să fie astfel situată încât să îi permită îndeplinirea atribuţiilor de serviciu. Aprecierea îndeplinirii acestei condiţii se face de către comisia prevăzută la art. 1 alin. (4), iar pentru comandant aprecierea se face de căre comisia stabilită la eşalonul imediat superior;
f) rezultatele anchetei sociale justifică acordarea dreptului de a beneficia de compensaţia lunară pentru chirie.
(2) Ancheta socială prevăzută la alin. (1) lit. f) se efectuează de către comisia stabilită la art. 1 alin. (4). La stabilirea cazurilor justificate, în care cadrele militare în activitate pot beneficia de compensaţia lunară pentru chirie, comisia constată existenţa a cel puţin unuia dintre următoarele cazuri:
a) cadrul militar în activitate nu deţine un spaţiu de locuit corespunzător la adresa de domiciliu avută la data numirii în prima funcţie sau mutării în interesul serviciului;
b) cadrul militar în activitate se află în imposibilitatea obiectivă de a mai locui la adresa de domiciliu.
(3) Rezultatul anchetei sociale se consemnează într-un proces-verbal.
(4) Cadrele militare în activitate, numite în prima funcţie sau mutate în interesul serviciului într-o altă garnizoană/localitate decât cea în care îşi au domiciliul, care ulterior îşi stabilesc domiciliul în noua garnizoană/localitate, au dreptul la compensaţie lunară pentru chirie dacă sunt îndeplinite cerinţele prevăzute la alin. (1)-(3).
Art. 4. - Compensaţia lunară pentru chirie se acordă în condiţiile reglementate de prezenta hotărâre şi cadrelor militare în activitate care se află în următoarele situaţii:
a) iniţial au deţinut locuinţe proprietate personală, locuinţă de serviciu, de intervenţie sau din fondul locativ de stat cu plata subvenţionată a chiriei, iar ulterior, în baza unor hotărâri judecătoreşti definitive au pierdut beneficiul folosinţei acestor locuinţe. Acest drept se acordă şi în cazul pierderii beneficiului folosinţei acestor locuinţe prin partaj convenţional sau judiciar;
b) sunt detaşaţi pentru a îndeplini funcţii în afara Ministerului Apărării Naţionale.
Art. 5. - În situaţia în care atât soţul, cât şi soţia sunt cadre militare în activitate, având dreptul la compensaţia lunară pentru chirie potrivit prezentei hotărâri, şi locuiesc împreună, se acordă o singură compensaţie lunară pentru chirie raportată la solda lunară brută mai mare.
Art. 6. - (1) Cadrele militare în activitate îndreptăţite să beneficieze de compensaţia lunară pentru chirie solicită, prin raport scris, comandantului/şefului unităţii militare în care sunt încadrate acordarea acestui drept bănesc.
(2) Raportul se înregistrează la compartimentul documente clasificate al unităţii militare şi va conţine următoarele elemente:
a) numărul şi data ordinului de mutare în interesul serviciului sau, după caz, ale ordinului de numire ca urmare a absolvirii instituţiei de învăţământ ori chemării/rechemării în activitate;
b) date privind situaţia familială a cadrului militar în activitate în cauză: starea civilă, numărul copiilor şi al altor persoane aflate în întreţinere, domiciliul;
c) adresa la care locuieşte, anexând copia contractului de închiriere înregistrat la organele fiscale, precum şi copia actului de identitate;
d) date privind atribuirea unei locuinţe de serviciu, de intervenţie, a unei locuinţe în căminul de garnizoană ori din fondul locativ de stat cu plata subvenţionată a chiriei şi dacă locaţia acesteia îi permite îndeplinirea îndatoririlor de serviciu;
e) date privind deţinerea de către cadrul militar în activitate sau, după caz, de către soţia/soţul acestuia a unei locuinţe proprietate personală şi dacă locaţia acesteia îi permite îndeplinirea îndatoririlor de serviciu;
f) denumirea unităţii/indicativul structurii militare în care este încadrată/încadrat soţia/soţul, dacă este cadru militar, şi garnizoana/localitatea de dislocare;
g) efectuarea navetei la şi de la locul de muncă;
h) angajamentul de a raporta în scris, în termen de 5 zile lucrătoare de la ivirea situaţiei, orice schimbare intervenită, de natură să modifice condiţiile care au stat la baza acordării compensaţiei lunare pentru chirie;
i) orice alte date pe care cadrul militar le consideră necesare.
(3) La raportul prevăzut la alin. (1) se anexează o declaraţie pe propria răspundere, autentificată de notarul public, privitoare la situaţia locativă a cadrului militar în activitate, precum şi a soţiei/soţului acestuia, precum şi copii certificate de compartimentul resurse umane al unităţii militare de pe actul de identitate, contractul de închiriere, titluri de proprietate şi alte documente la care se face referire în raport.
Art. 7. - (1) Comisia prevăzută la art. 1 alin. (4) verifică îndeplinirea condiţiilor legale de acordare a compensaţiei lunare pentru chirie şi consemnează rezultatele şi propunerile într-un proces-verbal care se prezintă comandantului/şefului unităţii militare pentru a hotărî, după caz, astfel:
a) acordarea dreptului la compensaţia lunară pentru chirie cadrelor militare în activitate care îndeplinesc condiţiile legale şi emiterea ordinului de zi pe unitate de alocare la plată, specificându-se în mod expres data la care se efectuează aceasta;
b) respingerea solicitărilor care nu îndeplinesc condiţiile legale de acordare a dreptului la compensaţie lunară pentru chirie şi comunicarea în scris a motivelor care au stat la baza respingerii.
(2) Compensaţia lunară pentru chirie se acordă începând cu data înregistrării raportului la compartimentul documente clasificate.
(3) Termenul maxim pentru emiterea ordinului de zi pe unitate de alocare la plata pentru compensaţia lunară pentru chirie, precum şi pentru comunicarea în scris a răspunsului referitor la respingerea cererii este de 20 de zile lucrătoare de la data înregistrării raportului la compartimentul documente clasificate, exclusiv ziua înregistrării. În situaţii deosebite, la propunerea comisiei prevăzute la art. 1 alin. (4), comandantul/şeful unităţii militare poate aproba prelungirea termenului iniţial o singură dată, cu maximum 5 zile lucrătoare.
Art. 8. - Rapoartele personale ale cadrelor militare în activitate alocate la plata compensaţiei lunare pentru chirie şi procesele-verbale se păstrează într-un dosar separat, la structura financiar-contabilă.
Art. 9. - (1) Compensaţia lunară pentru chirie se plăteşte pentru luna în curs în ultima zi lucrătoare a lunii, de către unitatea militară la care beneficiarul este alocat la drepturi, pe baza statelor de plată întocmite în acest scop.
(2) Prin semnătura de primire a sumelor reprezentând compensaţia lunară pentru chirie cadrele militare în activitate confirmă că în luna pentru care se face plata nu au intervenit schimbări de natură să modifice dreptul la compensaţia lunară pentru chirie.
(3) Sumele reprezentând compensaţia lunară pentru chirie, plătite necuvenit, se recuperează conform prevederilor legale în vigoare.
Art. 10. - (1) Alocarea şi scoaterea la/de la plata compensaţiei lunare pentru chirie se fac prin ordinul de zi pe unitate, potrivit normelor în vigoare.
(2) Proiectul ordinului de zi pe unitate de alocare la plata compensaţiei lunare pentru chirie va fi vizat pentru control financiar preventiv propriu, potrivit actelor normative în vigoare.
Art. 11. - În situaţia plăţilor pentru fracţiuni de lună, calculul sumelor cuvenite se face raportându-se compensaţia lunară pentru chirie la numărul de zile calendaristice din luna pentru care se face plata.
Art. 12. - (1) Compensaţia lunară pentru chirie, acordată în condiţiile reglementate de prezenta hotărâre, se plăteşte în continuare cadrelor militare în activitate, care:
a) sunt trimise în străinătate pentru executarea unor misiuni cu caracter temporar care, potrivit legii, revin forţelor armate;
b) sunt trimise la studii, cursuri, stagii de practică, de specializare, de perfecţionare şi alte forme de pregătire în străinătate, cu durata de până la 2 ani inclusiv;
c) sunt puse la dispoziţie potrivit legii;
d) sunt mutate în altă unitate militară situată în aceeaşi garnizoană/localitate în care au fost numite în prima funcţie sau mutate iniţial în interesul serviciului.
(2) În situaţia prevăzută la alin. (1) lit. a) şi b) compensaţia lunară pentru chirie se acordă numai dacă familia locuieşte în continuare în locuinţa închiriată sau contractul de închiriere nu este suspendat ori locuinţa închiriată nu este subînchiriată.
(3) Baza de calcul a compensaţiei lunare pentru chirie, în cazurile prevăzute la alin. (1) lit. a)-c), o constituie solda lunară brută cuvenită, potrivit legii, pentru situaţiile respective.
Art. 13. - (1) Compensaţia lunară pentru chirie nu se acordă în situaţia în care cadrelor militare în activitate şi, după caz, lor şi familiilor acestora li se atribuie un spaţiu de locuit corespunzător, iar acestea refuză sau, ulterior, renunţă.
(2) Compensaţia lunară pentru chirie nu se acordă cadrelor militare aflate în situaţia prevăzută la art. 3, care au înstrăinat o locuinţă aflată în proprietatea lor sau a soţiei/soţului, cu intenţia vădită de a beneficia de compensaţia lunară pentru chirie.
(3) În acest caz, intenţia vădită se apreciază de către comisia prevăzută la art. 1 alin. (4), pe baza rezultatelor anchetei sociale.
Art. 14. - Dreptul la compensaţia lunară pentru chirie încetează în următoarele situaţii:
a) la data dobândirii de către cadrul militar în activitate sau de către soţia/soţul acestuia, pe orice cale, a unei locuinţe proprietate personală, a cărei locaţie îi permite îndeplinirea atribuţiilor de serviciu;
b) la data încheierii căsătoriei, dacă soţia/soţul deţine locuinţă proprietate personală, a cărei locaţie îi permite îndeplinirea atribuţiilor de serviciu;
c) la data încheierii, de către cadrul militar în activitate în cauză sau de către soţia/soţul acestuia/acesteia, a contractului de închiriere pentru locuinţa atribuită din fondul locativ de stat cu plata subvenţionată a chiriei, a cărei locaţie îi permite îndeplinirea atribuţiilor de serviciu;
d) la data încheierii contractului de închiriere pentru locuinţa de serviciu sau de intervenţie ori a acceptării în scris a cazării în căminul de garnizoană/localitate;
e) la data când se refuză atribuirea unui spaţiu de locuit corespunzător;
f) la data mutării într-o altă garnizoană/localitate. Unitatea militară din care se mută militarul plăteşte compensaţia lunară pentru chirie până la data expirării termenului legal de predare a funcţiei înscris în ordinul de zi pe unitate;
g) în cazul încetării plăţii drepturilor salariale cuvenite în calitate de militar.
Art. 15. - Cadrele militare în activitate trimise în misiune permanentă în străinătate nu beneficiază de compensarea lunară a cheltuielilor pentru chirie.
Art. 16. - Pentru cadrele militare în activitate, beneficiare ale compensaţiei lunare pentru chirie, care sunt mutate într-o altă unitate militară din aceeaşi garnizoană/localitate, se procedează astfel:
a) la vechea unitate se consemnează în certificatul de scoatere şi alocare de la/la drepturi cuantumul compensaţiei lunare pentru chirie şi data până la care s-a achitat;
b) la noua unitate se vor analiza rapoartele cadrelor militare în activitate respective, potrivit regulilor prevăzute în prezenta hotărâre.
Art. 17. - Eventualele contestaţii privind stabilirea şi plata compensaţiei lunare pentru chirie se soluţionează de către eşalonul imediat superior unităţii din care face parte cadrul militar în activitate.
Art. 18. - (1) Prezenta hotărâre intră în vigoare la 45 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(2) La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abrogă Hotărârea Guvernului nr. 383/2004 privind stabilirea cuantumului compensaţiei lunare pentru chirie şi condiţiile de acordare a acesteia cadrelor militare în activitate din Ministerul Apărării Naţionale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 282 din 31 martie 2004.
PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
Contrasemnează:
───────────────
Ministrul apărării naţionale,
Teodor Atanasiu
Ministrul finanţelor publice,
Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu
Bucureşti, 22 decembrie 2005.
Nr. 1.867.
luni, noiembrie 15, 2010
Ordonanţa nr. 121/1998 din 28/08/1998 privind răspunderea materială a militarilor
În temeiul prevederilor art. 107 alin. (1) şi (3) din Constituţia României, precum şi ale art. 1 pct. 7 lit. f) din Legea nr. 148/1998 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe,
Guvernul României emite următoarea ordonanţă:
CAPITOLUL I
Dispoziţii generale
Art. 1. - Militarii sunt obligaţi să apere patrimoniul forţelor armate ale României.
Art. 2. - Răspunderea materială este angajată, în condiţiile prezentei ordonanţe, pentru pagubele în legătură cu formarea, administrarea şi gestionarea resurselor financiare şi materiale, provocate de militari din vina acestora şi în legătură cu îndeplinirea serviciului militar sau a atribuţiilor de serviciu în cadrul Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului de Interne, Serviciului Român de Informaţii, Serviciului de Protecţie şi Pază, Serviciului de Informaţii Externe, Serviciului de Telecomunicaţii Speciale şi Ministerului Justiţiei.
Art. 3. - Militarii răspund material, indiferent dacă, după producerea pagubei, mai au sau nu calitatea de militar.
Art. 4. - Răspunderea materială este angajată atât pentru militarii care au fost însărcinaţi legal cu atribuţii privind formarea, administrarea şi gestionarea resurselor financiare şi materiale, cât şi pentru cei care le-au îndeplinit numai în fapt.
Art. 5. - Militarii răspund material pentru pagubele produse, din vina lor şi în legătură cu îndeplinirea serviciului militar, terţelor persoane fizice sau juridice, la a căror reparare a fost obligată instituţia publică de care aceştia aparţin.
Art. 6. - (1) Militarii nu răspund material:
a) pentru pierderile inerente produse în executarea misiunilor ori în procesul pregătirii pentru luptă, în activităţile de producţie şi gospodăreşti, care se încadrează în limitele prevăzute de dispoziţiile legale în vigoare;
b) pentru pagubele produse din cauze care nu puteau fi prevăzute şi înlăturate;
c) pentru pagubele generate de riscul normal al serviciului sau de forţa majoră;
d) pentru pagubele produse în executarea ordinului comandantului sau şefului unităţii, caz în care răspunderea materială revine acestuia.
(2) Se exceptează de la prevederile lit. d) militarii care, având posibilitatea de a înlătura parţial sau total urmările păgubitoare ale ordinului primit, nu au raportat în scris, în termen de 24 de ore sau la înapoierea din misiune şi nu au luat, din neglijenţă sau rea-credinţă, măsuri pentru evitarea pagubei, cazuri în care răspund împreună cu comandanţii sau cu şefii unităţilor.
Art. 7. - Prin termenul militari, în sensul prezentei ordonanţe, se înţelege: militari în termen, militari cu termen redus, rezervişti concentraţi sau mobilizaţi, elevi şi studenţi ai instituţiilor militare de învăţământ, militari angajaţi pe bază de contract şi cadre militare.
Art. 8. - (1) Prin pregătire pentru luptă în cadrul Ministerului de Interne, Serviciului Român de Informaţii, Serviciului de Protecţie şi Pază, Serviciului de Informaţii Externe, Serviciului de Telecomunicaţii Speciale şi Ministerului Justiţiei, în sensul prezentei ordonanţe, se înţelege şi activităţile de serviciu operative.
(2) Conducătorii instituţiilor publice prevăzute la alin. (1) vor stabili prin ordin misiunile şi atribuţiile de serviciu care sunt considerate operative.
Art. 9. - Prevederile prezentei ordonanţe se aplică şi militarilor aflaţi în misiune în afara graniţelor ţării, precum şi salariaţilor civili din structura instituţiilor publice prevăzute la art. 2.
Art. 10. - Valorile pentru care se stabileşte răspunderea potrivit prezentei ordonanţe sunt cele aflate în proprietatea, administrarea, folosinţa sau deţinerea, chiar temporară, a instituţiilor publice prevăzute la art. 2.
CAPITOLUL II
Răspunderea materială
Art. 11. - (1) În stabilirea răspunderii materiale conform prezentei ordonanţe, prejudiciul ce trebuie reparat nu cuprinde foloasele nerealizate de instituţia publică păgubită.
(2) Pentru paguba produsă printr-o faptă ce constituie infracţiune, răspunderea se stabileşte de instanţele judecătoreşti, potrivit legii penale.
Art. 12. - Răspunderea materială a militarilor este angajată în cazul producerii unor pagube, după cum urmează:
A. În sarcina gestionarilor, pentru pagubele produse de aceştia în propria gestiune, sau:
a) când, potrivit dispoziţiilor legale, atribuţiile au fost exercitate de un delegat al lor sau de o comisie şi se constată o pagubă, dacă nu se face dovada că aceasta s-a produs în absenţa gestionarului;
b) când au primit bunuri în cantităţi mai mici decât cele înscrise în documentele însoţitoare sau cu vicii aparente, fără să fi întocmit proces-verbal de constatare;
c) când nu au solicitat, în scris, asistenţă tehnică de specialitate la primirea bunurilor, deşi aceasta era necesară.
B. În sarcina militarilor, pentru pagubele produse atunci când primesc, transportă, păstrează şi eliberează bunuri materiale şi valori, fără a avea calitatea de gestionari în înţelesul legii.
C. În sarcina comandanţilor sau şefilor unităţilor, când:
a) nu au asigurat gestionarilor, la solicitarea în scris a acestora, în cazurile prevăzute de lege, asistenţă tehnică de specialitate la primirea, transportul, depozitarea, inventarierea şi distribuirea bunurilor materiale şi a altor valori;
b) nu au luat măsurile necesare pentru remedierea deficienţelor sesizate în scris de către gestionari;
c) s-au substituit gestionarilor în exercitarea atribuţiilor acestora;
d) au dat gestionarilor sau altor militari care răspund de bunuri materiale ordine ilegale sau greşite care au condus la producerea de pagube;
e) au rezultat pagube, ca urmare a nevalorificării drepturilor la despăgubiri pentru cauzarea de prejudicii;
f) pagubele au rezultat din neurmărirea unor sume cuvenite din orice cauză şi pentru care există titlu executoriu;
g) nu au luat măsuri de siguranţă necesare pentru păstrarea în bune condiţii a bunurilor materiale şi a altor valori.
D. În sarcina autorului faptei, când pagubele sunt produse în alte situaţii decât cele prevăzute la art. 6 alin. (1).
E. În sarcina persoanei vinovate, dacă fapta prin care paguba a fost pricinuită constituie infracţiune.
Art. 13. - (1) Pentru pagubele produse unităţii militare în procesul pregătirii pentru luptă, militarii răspund material, în limita a trei solde lunare nete, calculate la data constatării pagubei.
(2) Partea din pagubă care depăşeşte cuantumul imputabil prevăzut la alin. (1) se scade din evidenţa contabilă a unităţii militare păgubite.
Art. 14. - (1) Membrii formaţiunilor de protecţie civilă, precum şi comandanţii formaţiunilor de pregătire premilitară a tineretului pentru apărare răspund material, în limita a trei salarii medii pe economie, pentru pagubele produse asupra materialelor aflate în patrimoniul Ministerului Apărării Naţionale, date în folosinţă pentru instruire şi pentru îndeplinirea misiunilor ordonate.
(2) Salariul mediu pe economie ce se va lua în calcul la stabilirea răspunderii materiale este cel realizat în luna în care s-a constatat paguba.
(3) Partea din pagubă care depăşeşte cuantumul imputabil prevăzut la alin. (1) se scade din evidenţa contabilă a unităţii militare.
Art. 15. - (1) Dacă paguba a fost cauzată de mai mulţi militari, răspunderea materială a fiecăruia se stabileşte ţinându-se seama de măsura în care a contribuit la producerea ei.
(2) Când nu se poate determina în ce măsură a contribuit fiecare la producerea pagubei, răspunderea materială a militarilor implicaţi se stabileşte proporţional cu solda netă de la data constatării pagubei.
(3) În gestiunile în care manipularea bunurilor se face în colectiv sau în schimburi succesive, fără predarea gestiunii între schimburi, răspunderea materială se stabileşte proporţional cu timpul lucrat de fiecare gestionar de la ultima inventariere a bunurilor.
Art. 16. - Pagubele produse de militarii în termen, militarii cu termen redus, elevii şi studenţii instituţiilor militare de învăţământ şi de elevii liceelor militare, prin pierderea şi degradarea bunurilor, ca urmare a folosirii lor în procesul pregătirii pentru luptă sau în exercitarea atribuţiilor de serviciu, pot fi date la scădere din evidenţa contabilă de comandantul sau şeful eşalonului superior al unităţii păgubite, dacă acesta apreciază, după o temeinică cercetare, că nu este cazul să se stabilească răspunderea materială. În această situaţie dispune sau, după caz, propune să fie scăzute din evidenţa contabilă a unităţii.
Art. 17. - În situaţia în care cheltuielile de cercetare, de stabilire a răspunderii materiale şi de recuperare a pagubelor produse de persoanele prevăzute la art. 16 depăşesc cuantumul pagubei efective, aceasta se scade din evidenţa contabilă a unităţii.
Art. 18. - Competenţa pentru aprobarea scăderii din evidenţa contabilă a pagubelor produse în condiţiile art. 6 alin. (1) lit. a), b) şi c), ale art. 13 alin. (2), art. 14 alin. (3), art. 16 şi ale 17 se stabileşte prin instrucţiuni aprobate de conducătorii instituţiilor publice prevăzute la art. 2.
Art. 19. - În cazul constatării insolvabilităţii autorului direct al prejudiciului, răspund, în limita valorii pagubei de recuperat, militarii vinovaţi de:
a) nerespectarea prevederilor legale privind angajarea sau numirea în funcţia de gestionar, precum şi de neconstituire a garanţiilor de către gestionari;
b) neluarea măsurilor de înlocuire a gestionarilor sau a persoanelor care gestionează bunuri materiale, fără a fi gestionari în înţelesul legii, deşi li s-a adus la cunoştinţă, în scris şi motivat, că nu îşi îndeplinesc atribuţiile în mod corespunzător;
c) neefectuarea inventarierilor la termenele şi în condiţiile legii, dacă prin aceasta s-ar fi putut evita producerea pagubei;
d) neluarea sau luarea cu întârziere a măsurilor de recuperare a pagubelor, prin constituirea ca parte civilă, neemiterea deciziei de imputare sau a altor măsuri asigurătorii;
e) nerespectarea oricărei atribuţii de serviciu, dacă, fără încălcarea acesteia, paguba nu s-ar fi produs.
Art. 20. - (1) Militarii care au încasat sume nedatorate sunt obligaţi să le restituie; dacă au primit bunuri care nu li se datorau şi care nu mai pot fi restituite în natură sau le-au fost prestate servicii la care nu erau îndreptăţiţi, sunt obligaţi să plătească contravaloarea lor, calculată în condiţiile legii.
(2) Contravaloarea bunurilor distribuite peste drepturile legale militarilor în termen, elevilor liceelor militare, elevilor şi studenţilor militari, precum şi minorilor din centrele de reeducare, arestaţilor preventiv şi condamnaţilor se recuperează de la cei din vina cărora s-a produs paguba.
Art. 21. - (1) Instituţiile publice prevăzute la art. 2 sunt obligate să îi despăgubească pe militarii care au suferit din culpa unităţii un prejudiciu material în timpul îndeplinirii obligaţiilor militare şi în legătură cu acestea.
(2) În cazul decesului militarului căruia i se cuvin despăgubiri, acestea vor fi acordate urmaşilor legali.
(3) Sumele plătite ca despăgubiri se vor recupera de la persoanele vinovate de producerea pagubei, în condiţiile prezentei ordonanţe.
CAPITOLUL III
Stabilirea şi recuperarea pagubelor
Art. 22. - (1) Comandantul sau şeful unităţii care a constatat sau a luat cunoştinţă de producerea unei pagube dispune, în scris, de îndată, efectuarea cercetării administrative.
(2) Cercetarea prevăzută la alin. (1) se face de către comisia de cercetare administrativă din unitatea în care s-a produs paguba sau de la eşaloanele superioare ori de organele de control specializate.
Art. 23. - (1) Termenul pentru efectuarea cercetării administrative şi înregistrarea actului de cercetare este de cel mult 60 de zile de la data când comandantul sau şeful unităţii a constatat sau a luat cunoştinţă de producerea pagubei.
(2) Pentru motive temeinic justificate, la cerere, comandantul sau şeful eşalonului superior poate prelungi acest termen cu cel mult 60 de zile, prin ordin scris.
(3) În toate situaţiile, cercetarea împrejurărilor în care s-a produs paguba se face cu chemarea şi ascultarea celor în cauză, pentru explicaţii scrise şi prezentarea de probe în apărare.
Art. 24. - (1) Răspunderea materială a militarilor pentru pagubele produse instituţiilor publice prevăzute la art. 2 poate fi stabilită numai în cazul în care acestea au fost constatate în cel mult 3 ani de la data producerii lor.
(2) Obligarea la restituirea sumelor încasate fără drept, a contravalorii bunurilor ori serviciilor nedatorate, se poate face numai în cazurile în care paguba a fost constatată în cel mult un an de la data primirii sumelor sau bunurilor ori de când au beneficiat de serviciile nedatorate. În cazul constatării pagubei după un an de la data primirii sumelor sau bunurilor ori a beneficierii de serviciile nedatorate, dar nu mai târziu de 3 ani de la această dată, răspunderea materială se va stabili în sarcina celor din vina cărora s-a produs paguba.
(3) Când persoanele prevăzute la art. 20 alin. (1) sunt cadre militare, militari angajaţi pe bază de contract sau salariaţi civili şi nu au fost de bună-credinţă, ele vor fi obligate la restituirea sumelor sau la plata contravalorii bunurilor ori a serviciilor nedatorate, dacă paguba a fost constatată în cel mult 3 ani de la data primirii sumelor, bunurilor ori a prestării serviciilor nedatorate.
(4) Termenele prevăzute de prezentul articol sunt termene de decădere.
Art. 25. - (1) Obligarea la plata despăgubirilor pentru pagubele produse sau a contravalorii bunurilor şi serviciilor nedatorate, precum şi obligarea la restituirea sumelor încasate fără drept se face prin decizie de imputare.
(2) Decizia de imputare se emite de către comandantul sau şeful unităţii a cărei comisie a efectuat cercetarea administrativă şi constituie titlu executoriu.
(3) În situaţiile prevăzute la alin. (1), când în cauză este comandantul sau şeful unităţii, singur sau împreună cu alte persoane, decizia de imputare se emite de comandantul sau şeful eşalonului superior.
(4) Decizia de imputare se emite în termen de cel mult 30 de zile de la data înregistrării procesului-verbal de cercetare administrativă la organul competent s-o emită şi se comunică în termen de cel mult 15 zile celui obligat la plată.
(5) Decizia de imputare va fi temeinic motivată şi va cuprinde obligatoriu termenul în care poate fi contestată şi organul competent în soluţionarea contestaţiei.
(6) Proba temeiniciei şi legalităţii deciziei de imputare trebuie efectuată de unitatea al cărei comandant sau şef a emis-o.
Art. 26. - Acoperirea pagubelor, precum şi restituirea sumelor sau plata contravalorii bunurilor ce nu mai pot fi restituite în natură ori a serviciilor nedatorate, recunoscute, se fac prin angajament de plată, în scris, al celui în cauză. În acest caz angajamentul de plată constituie titlu executoriu de la data semnării acestuia.
Art. 27. - (1) Sumele stabilite pentru acoperirea pagubelor produse instituţiilor publice prevăzute la art. 2 se reţin în rate lunare din soldă sau salariu ori din alte drepturi băneşti ale celor în cauză, în condiţiile legii, începând cu prima soldă sau salariu al acestora, de la data comunicării titlului executoriu.
(2) Ratele nu pot fi mai mari de o treime din solda lunară netă sau din salariul net, fără a se putea depăşi, împreună cu celelalte reţineri, jumătate din aceste drepturi, cu excepţia cazurilor în care prin lege se stabileşte altfel.
(3) Până la rămânerea definitivă a titlurilor executorii, sumele reţinute în baza acestora se depun de către organul financiar al unităţii militare păgubite într-un cont separat, la bancă sau la Casa de Economii şi Consemnaţiuni, la alegerea persoanei obligate la plată.
Art. 28. - Acoperirea pagubelor stabilite în condiţiile prezentei ordonanţe se poate face şi prin depunerea în natură a bunurilor ori de câte ori paguba nu este urmarea unei infracţiuni, în următoarele condiţii:
a) bunurile să fie identice şi să corespundă calitativ;
b) să fie procurate cu acte legale;
c) să fie predate unităţii la care s-a constatat paguba.
Art. 29. - Comandantul sau şeful unităţii care a emis decizia de imputare ori al cărei organ financiar a primit angajamentul de plată, precum şi comandantul sau şeful eşalonului superior, atunci când constată că imputaţia este total sau parţial neîntemeiată ori nelegală, poate să o anuleze sau să o reducă, în termen de cel mult 3 ani, printr-o altă decizie, dacă între timp nu s-a pronunţat o hotărâre asupra contestaţiei făcute împotriva deciziei de imputare sau angajamentului de plată.
CAPITOLUL IV
Căile de atac
Art. 30. - (1) Persoana care consideră că imputarea sau reţinerea a fost făcută fără temei sau cu încălcarea legii, precum şi cea care, după ce a semnat un angajament de plată, constată că în realitate nu datorează, parţial sau total, suma pretinsă de unitate poate face contestaţie, în cel mult 30 de zile de la data comunicării sub semnătură a deciziei de imputare sau de la data semnării angajamentului de plată.
(2) Contestaţiile se depun la unitatea care are în evidenţă debitul şi se soluţionează de comandantul sau şeful care a emis decizia de imputare sau a cărei comisie a efectuat cercetarea administrativă privind paguba pentru care s-a semnat angajamentul de plată.
(3) Verificarea temeiniciei contestaţiei poate fi făcută de persoana prevăzută la alin. (2) sau de o comisie de soluţionare a contestaţiei, numită de aceasta, nefiind obligatoriu ca membrii comisiei să fi participat la efectuarea cercetării administrative.
(4) Hotărârea asupra contestaţiei se pronunţă în termen de cel mult 30 de zile de la data înregistrării acesteia şi se comunică în scris, în termen de cel mult 15 zile de la pronunţare, unităţii care are în evidenţă debitul, precum şi celui în cauză.
Art. 31. - (1) Împotriva hotărârii pronunţate asupra contestaţiei cel nemulţumit poate face plângere în cel mult 15 zile de la data comunicării hotărârii.
(2) Plângerea se depune la unitatea care are în evidenţă debitul, iar aceasta este obligată să o înainteze comisiei de jurisdicţie a imputaţiilor în cel mult 5 zile de la înregistrare.
(3) Comisia de jurisdicţie a imputaţiilor soluţionează plângerea în cel mult 60 de zile de la data înregistrării acesteia la comisie.
(4) Hotărârea comisiei de jurisdicţie a imputaţiilor se consideră definitivă şi se comunică unităţii care are în evidenţă debitul, precum şi celor în cauză, în cel mult 15 zile de la pronunţare.
Art. 32. - (1) Comisiile de jurisdicţie a imputaţiilor se înfiinţează, se organizează şi funcţionează pe baza ordinului conducătorilor instituţiilor publice prevăzute la art. 2, fiind formate din 3-7 membri.
(2) Aceste comisii funcţionează în complete compuse din 3 membri, din care unul va fi în mod obligatoriu ofiţer de justiţie sau licenţiat în ştiinţe juridice.
Art. 33. - (1) Atunci când, din motive temeinice, nu s-a efectuat cercetarea administrativă sau nu s-a emis decizia de imputare în termenele prevăzute la art. 23 alin. (1), (2) şi la art. 25 alin. (4), precum şi în cazul în care decizia de imputare s-a emis împotriva altei persoane decât cea care a produs paguba ori pentru o pagubă mai mică decât cea reală, comandantul sau şeful unităţii competent poate cere comisiei de jurisdicţie a imputaţiilor repunerea în termen. Cererea se face în cel mult 15 zile de la încetarea cauzei care a împiedicat efectuarea cercetării administrative sau emiterea deciziei de imputare ori de la data când comandantul sau şeful unităţii competent a luat cunoştinţă că decizia de imputare s-a emis împotriva altei persoane decât cea care a produs paguba sau pentru o pagubă mai mică decât cea reală.
(2) Comisia de jurisdicţie a imputaţiilor, judecând cererea de repunere în termen, o admite sau o respinge prin hotărâre, care este definitivă. Hotărârea se comunică în cel mult 15 zile de la pronunţare comandantului sau şefului unităţii care a solicitat repunerea în termen.
(3) Când s-a admis cererea de repunere în termen, termenele prevăzute la art. 23 alin. (1) şi (2) şi la art. 25 alin. (4) curg de la data înregistrării hotărârii la unitatea în cauză.
Art. 34. - După expirarea termenelor prevăzute la art. 23 alin. (1) şi (2) şi la art. 25 alin. (4), paguba se impută celor vinovaţi de neefectuarea cercetării administrative sau de neemiterea deciziei de imputare, cu excepţia situaţiilor în care s-a dispus repunerea în termen.
Art. 35. - (1) Hotărârile definitive pot fi revizuite de organul care le-a pronunţat, la cererea militarilor interesaţi, a comandanţilor sau şefilor unităţilor ori a şefilor organelor de control financiar de gestiune, când au fost descoperite fapte ori acte noi care nu au putut fi prezentate până la data soluţionării cauzei, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege.
(2) Cererea de revizuire se face în cel mult 30 de zile de la data când persoanele interesate au luat cunoştinţă de actele sau faptele care constituie motivul revizuirii şi se depune la unitatea care are în evidenţă debitul. Unitatea este obligată să înainteze cererea de revizuire la organul competent să o soluţioneze în cel mult 3 zile de la înregistrare.
(3) Hotărârea asupra cererii de revizuire se pronunţă în cel mult 30 de zile de la data înregistrării acesteia la organul competent să o soluţioneze şi se comunică în cel mult 15 zile unităţii care are în evidenţă debitul şi celor în cauză.
Art. 36. - Dacă pentru paguba produsă s-au stabilit răspunderi materiale în sarcina mai multor persoane, de cererea introdusă de una dintre ele în exercitarea căilor de atac vor beneficia, potrivit cu ceea ce va rezulta privitor la situaţia fiecăreia, şi persoanele care nu au făcut cerere.
Art. 37. - La soluţionarea contestaţiilor şi a cererilor de revizuire de către comandanţi sau şefi de unitate ori de către comisiile de soluţionare a contestaţiilor, persoanele obligate la plată pot fi citate când ele solicită aceasta în mod expres, precum şi în cazurile complexe.
Art. 38. - (1) La soluţionarea cauzelor de către comisia de jurisdicţie a imputaţiilor, persoanele obligate la plată vor fi citate.
(2) Soluţionarea cauzelor se poate face atât la sediul comisiei de jurisdicţie a imputaţiilor, cât şi la sediul unităţii păgubite.
(3) După deschiderea şedinţei, preşedintele comisiei de jurisdicţie a imputaţiilor constată dacă sunt ori nu motive de recuzare cu privire la membrii completului, după care dispune citirea sau prezentarea rezumativă a documentelor din dosar şi dă cuvântul persoanelor în cauză prezente. Declaraţiile acestora se consemnează separat, sub semnătură. Pentru stabilirea adevărului, comisia de jurisdicţie a imputaţiilor va folosi toate mijloacele de probă admise de lege.
(4) Când persoanele citate nu se pot prezenta din motive temeinic justificate ori procedura nu a fost îndeplinită pentru termenul de judecată fixat sau din alte motive obiective, comisia de jurisdicţie a imputaţiilor amână cauza pentru un nou termen, întocmind de fiecare dată o încheiere în care va preciza motivul amânării.
Art. 39. - (1) Comandanţii sau şefii unităţilor, comisiile de soluţionare a contestaţiilor, comisia de jurisdicţie a imputaţiilor, pronunţându-se asupra cauzelor, hotărăsc admiterea parţială sau totală, respingerea contestaţiei, a plângerii sau a cererii de revizuire, după caz.
(2) Comisia de jurisdicţie a imputaţiilor, cu ocazia soluţionării cauzelor, are dreptul să propună darea la scădere din evidenţa contabilă a pagubelor pentru care nu se stabileşte răspunderea materială potrivit prezentei ordonanţe.
Art. 40. - Comandanţii sau şefii unităţilor ori comisiile de soluţionare a contestaţiilor, plângerilor şi cererilor de revizuire, la cererea celor în cauză şi pentru motive întemeiate, pot hotărî suspendarea executării deciziei de imputare sau a angajamentului de plată, până la soluţionarea cauzei.
Art. 41. - Persoanele citate ca urmare a exercitării unei căi de atac prevăzute de prezenta ordonanţă au dreptul la restituirea cheltuielilor de cazare şi transport pe care le-au suportat pentru deplasarea lor în faţa comandantului sau şefului unităţii ori a comisiei competente, în cazul în care au fost exonerate total sau parţial de plata sumei imputate. Restituirea cheltuielilor se face de către unitatea din care face parte persoana respectivă, pe baza dispoziţiei date de comandantul sau şeful acesteia ori de comisia care a soluţionat cauza.
Art. 42. - (1) Persoanele interesate care, din motive întemeiate, nu au făcut uz de căile de atac prevăzute la art. 30, 31 şi 35 pot cere repunerea în termen în cel mult 15 zile de la încetarea cauzei care le-a împiedicat să uzeze de acele căi de atac.
(2) Cererea de repunere în termen se soluţionează de comandantul sau şeful unităţii ori de comisia care nu a fost sesizată în termen.
Art. 43. - În situaţia în care, după epuizarea acestor căi de atac, persoanele obligate la repararea prejudiciului în condiţiile prezentei ordonanţe consideră că au fost lezate într-un drept legitim se pot adresa instanţei judecătoreşti competente, potrivit legii.
CAPITOLUL V
Dispoziţii speciale
Art. 44. - Dacă paguba produsă de persoanele prevăzute la art. 7, 9 şi 14 este urmarea unei infracţiuni, dosarul cercetării administrative se trimite parchetului militar competent pentru a lua măsurile legale.
Art. 45. - Când acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare sau deşi a fost pusă în mişcare nu mai poate fi exercitată, iar parchetul militar a dispus clasarea cauzei, scoaterea de sub urmărire sau încetarea urmăririi penale, actul de soluţionare se comunică unităţii militare de la care s-a primit sesizarea, în vederea luării măsurilor ce se impun.
Art. 46. - (1) Dacă instanţa de judecată pronunţă achitarea pentru motivul că fapta nu este prevăzută de legea penală, încetarea procesului penal pentru lipsa plângerii prealabile, autorizării sau sesizării organului competent ori a altei condiţii prevăzute de lege, precum şi în cazul când există autoritate de lucru judecat, unitatea militară stabileşte răspunderea materială în sarcina celor vinovaţi, potrivit prevederilor prezentei ordonanţe.
(2) În celelalte cazuri de achitare ori de încetare a procesului-penal, instanţa judecătorească se pronunţă şi asupra acţiunii civile.
(3) În cazul în care achitarea s-a pronunţat pentru motivul că fapta imputată nu există ori nu a fost săvârşită de cel în cauză, nu pot fi acordate despăgubiri civile şi nu vor fi stabilite răspunderi materiale.
Art. 47. - Când militarii sunt trecuţi în rezervă sau în retragere, când contractul militarilor angajaţi încetează ori când personalul civil nu mai este încadrat în unităţi militare, unităţile militare care au în evidenţă debite din imputaţii definitive, indiferent de valoarea lor, le transmit spre executare organelor financiare în raza cărora domiciliază debitorii. Confirmarea de către aceste organe a primirii titlului executoriu constituie actul pe baza căruia creanţa se scade din evidenţa contabilă a unităţii care a transmis titlul executoriu.
Art. 48. - (1) În termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe, conducătorii instituţiilor publice prevăzute la art. 2 emit instrucţiuni pe baza şi în executarea acesteia.
(2) Conducătorii instituţiilor publice prevăzute la art. 2, în termenul menţionat la alineatul precedent, cu avizul Ministerului Finanţelor, elaborează instrucţiuni care stabilesc regulile de scădere a bunurilor materiale consumate sau uzate în procesul pregătirii pentru luptă sau în alte activităţi, declasarea şi casarea materialelor, scăderea pierderilor din rebuturi, precum şi scăzămintele procentuale pentru pierderile determinate de perisabilităţi, transport, depozitare, conservare, manipulare, transformare şi modul în care se aplică aceste scăzăminte.
CAPITOLUL VI
Dispoziţii tranzitorii şi finale
Art. 49. - Pentru pagubele produse înainte de intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe, stabilirea răspunderii materiale a persoanelor vinovate, precum şi recuperarea sumelor încasate fără drept, a contravalorii bunurilor ori a serviciilor nedatorate se fac potrivit prevederilor legale în vigoare la data producerii pagubei.
Art. 50. - Evaluarea pagubelor se face, potrivit dispoziţiilor legale, la data constatării acestora.
Art. 51. - În situaţiile neprevăzute de prezenta ordonanţă se vor aplica dispoziţiile legislaţiei muncii şi legislaţiei civile.
Art. 52. - (1) Prevederile prezentei ordonanţe intră în vigoare la 90 de zile de la publicarea ei în Monitorul Oficial al României.
(2) Pe aceeaşi dată Decretul nr. 207/1976 privind răspunderea materială a militarilor, publicat în Buletinul Oficial nr. 63 din 5 iulie 1976, cu modificările ulterioare, precum şi orice alte dispoziţii contrare se abrogă.
PRIM-MINISTRU
RADU VASILE
Contrasemnează:
───────────────
Ministru de stat,
ministrul apărării naţionale,
Victor Babiuc
Ministru de interne,
Gavril Dejeu
Ministru de stat,
ministrul justiţiei,
Valeriu Stoica
p. Directorul Serviciului Român de Informaţii,
general de divizie
Vasile Lupu
p. Directorul Serviciului de Informaţii Externe,
general de divizie
Alexandru Tănăsescu
Directorul Serviciului de Protecţie şi Pază,
Anghel Andreescu
p. Directorul Serviciului
de Telecomunicaţii Speciale,
colonel inginer
Mircea Anghel
Ministrul muncii şi protecţiei sociale,
Alexandru Athanasiu
Ministrul finanţelor,
Daniel Dăianu
Bucureşti, 28 august 1998.
Nr. 121.
Guvernul României emite următoarea ordonanţă:
CAPITOLUL I
Dispoziţii generale
Art. 1. - Militarii sunt obligaţi să apere patrimoniul forţelor armate ale României.
Art. 2. - Răspunderea materială este angajată, în condiţiile prezentei ordonanţe, pentru pagubele în legătură cu formarea, administrarea şi gestionarea resurselor financiare şi materiale, provocate de militari din vina acestora şi în legătură cu îndeplinirea serviciului militar sau a atribuţiilor de serviciu în cadrul Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului de Interne, Serviciului Român de Informaţii, Serviciului de Protecţie şi Pază, Serviciului de Informaţii Externe, Serviciului de Telecomunicaţii Speciale şi Ministerului Justiţiei.
Art. 3. - Militarii răspund material, indiferent dacă, după producerea pagubei, mai au sau nu calitatea de militar.
Art. 4. - Răspunderea materială este angajată atât pentru militarii care au fost însărcinaţi legal cu atribuţii privind formarea, administrarea şi gestionarea resurselor financiare şi materiale, cât şi pentru cei care le-au îndeplinit numai în fapt.
Art. 5. - Militarii răspund material pentru pagubele produse, din vina lor şi în legătură cu îndeplinirea serviciului militar, terţelor persoane fizice sau juridice, la a căror reparare a fost obligată instituţia publică de care aceştia aparţin.
Art. 6. - (1) Militarii nu răspund material:
a) pentru pierderile inerente produse în executarea misiunilor ori în procesul pregătirii pentru luptă, în activităţile de producţie şi gospodăreşti, care se încadrează în limitele prevăzute de dispoziţiile legale în vigoare;
b) pentru pagubele produse din cauze care nu puteau fi prevăzute şi înlăturate;
c) pentru pagubele generate de riscul normal al serviciului sau de forţa majoră;
d) pentru pagubele produse în executarea ordinului comandantului sau şefului unităţii, caz în care răspunderea materială revine acestuia.
(2) Se exceptează de la prevederile lit. d) militarii care, având posibilitatea de a înlătura parţial sau total urmările păgubitoare ale ordinului primit, nu au raportat în scris, în termen de 24 de ore sau la înapoierea din misiune şi nu au luat, din neglijenţă sau rea-credinţă, măsuri pentru evitarea pagubei, cazuri în care răspund împreună cu comandanţii sau cu şefii unităţilor.
Art. 7. - Prin termenul militari, în sensul prezentei ordonanţe, se înţelege: militari în termen, militari cu termen redus, rezervişti concentraţi sau mobilizaţi, elevi şi studenţi ai instituţiilor militare de învăţământ, militari angajaţi pe bază de contract şi cadre militare.
Art. 8. - (1) Prin pregătire pentru luptă în cadrul Ministerului de Interne, Serviciului Român de Informaţii, Serviciului de Protecţie şi Pază, Serviciului de Informaţii Externe, Serviciului de Telecomunicaţii Speciale şi Ministerului Justiţiei, în sensul prezentei ordonanţe, se înţelege şi activităţile de serviciu operative.
(2) Conducătorii instituţiilor publice prevăzute la alin. (1) vor stabili prin ordin misiunile şi atribuţiile de serviciu care sunt considerate operative.
Art. 9. - Prevederile prezentei ordonanţe se aplică şi militarilor aflaţi în misiune în afara graniţelor ţării, precum şi salariaţilor civili din structura instituţiilor publice prevăzute la art. 2.
Art. 10. - Valorile pentru care se stabileşte răspunderea potrivit prezentei ordonanţe sunt cele aflate în proprietatea, administrarea, folosinţa sau deţinerea, chiar temporară, a instituţiilor publice prevăzute la art. 2.
CAPITOLUL II
Răspunderea materială
Art. 11. - (1) În stabilirea răspunderii materiale conform prezentei ordonanţe, prejudiciul ce trebuie reparat nu cuprinde foloasele nerealizate de instituţia publică păgubită.
(2) Pentru paguba produsă printr-o faptă ce constituie infracţiune, răspunderea se stabileşte de instanţele judecătoreşti, potrivit legii penale.
Art. 12. - Răspunderea materială a militarilor este angajată în cazul producerii unor pagube, după cum urmează:
A. În sarcina gestionarilor, pentru pagubele produse de aceştia în propria gestiune, sau:
a) când, potrivit dispoziţiilor legale, atribuţiile au fost exercitate de un delegat al lor sau de o comisie şi se constată o pagubă, dacă nu se face dovada că aceasta s-a produs în absenţa gestionarului;
b) când au primit bunuri în cantităţi mai mici decât cele înscrise în documentele însoţitoare sau cu vicii aparente, fără să fi întocmit proces-verbal de constatare;
c) când nu au solicitat, în scris, asistenţă tehnică de specialitate la primirea bunurilor, deşi aceasta era necesară.
B. În sarcina militarilor, pentru pagubele produse atunci când primesc, transportă, păstrează şi eliberează bunuri materiale şi valori, fără a avea calitatea de gestionari în înţelesul legii.
C. În sarcina comandanţilor sau şefilor unităţilor, când:
a) nu au asigurat gestionarilor, la solicitarea în scris a acestora, în cazurile prevăzute de lege, asistenţă tehnică de specialitate la primirea, transportul, depozitarea, inventarierea şi distribuirea bunurilor materiale şi a altor valori;
b) nu au luat măsurile necesare pentru remedierea deficienţelor sesizate în scris de către gestionari;
c) s-au substituit gestionarilor în exercitarea atribuţiilor acestora;
d) au dat gestionarilor sau altor militari care răspund de bunuri materiale ordine ilegale sau greşite care au condus la producerea de pagube;
e) au rezultat pagube, ca urmare a nevalorificării drepturilor la despăgubiri pentru cauzarea de prejudicii;
f) pagubele au rezultat din neurmărirea unor sume cuvenite din orice cauză şi pentru care există titlu executoriu;
g) nu au luat măsuri de siguranţă necesare pentru păstrarea în bune condiţii a bunurilor materiale şi a altor valori.
D. În sarcina autorului faptei, când pagubele sunt produse în alte situaţii decât cele prevăzute la art. 6 alin. (1).
E. În sarcina persoanei vinovate, dacă fapta prin care paguba a fost pricinuită constituie infracţiune.
Art. 13. - (1) Pentru pagubele produse unităţii militare în procesul pregătirii pentru luptă, militarii răspund material, în limita a trei solde lunare nete, calculate la data constatării pagubei.
(2) Partea din pagubă care depăşeşte cuantumul imputabil prevăzut la alin. (1) se scade din evidenţa contabilă a unităţii militare păgubite.
Art. 14. - (1) Membrii formaţiunilor de protecţie civilă, precum şi comandanţii formaţiunilor de pregătire premilitară a tineretului pentru apărare răspund material, în limita a trei salarii medii pe economie, pentru pagubele produse asupra materialelor aflate în patrimoniul Ministerului Apărării Naţionale, date în folosinţă pentru instruire şi pentru îndeplinirea misiunilor ordonate.
(2) Salariul mediu pe economie ce se va lua în calcul la stabilirea răspunderii materiale este cel realizat în luna în care s-a constatat paguba.
(3) Partea din pagubă care depăşeşte cuantumul imputabil prevăzut la alin. (1) se scade din evidenţa contabilă a unităţii militare.
Art. 15. - (1) Dacă paguba a fost cauzată de mai mulţi militari, răspunderea materială a fiecăruia se stabileşte ţinându-se seama de măsura în care a contribuit la producerea ei.
(2) Când nu se poate determina în ce măsură a contribuit fiecare la producerea pagubei, răspunderea materială a militarilor implicaţi se stabileşte proporţional cu solda netă de la data constatării pagubei.
(3) În gestiunile în care manipularea bunurilor se face în colectiv sau în schimburi succesive, fără predarea gestiunii între schimburi, răspunderea materială se stabileşte proporţional cu timpul lucrat de fiecare gestionar de la ultima inventariere a bunurilor.
Art. 16. - Pagubele produse de militarii în termen, militarii cu termen redus, elevii şi studenţii instituţiilor militare de învăţământ şi de elevii liceelor militare, prin pierderea şi degradarea bunurilor, ca urmare a folosirii lor în procesul pregătirii pentru luptă sau în exercitarea atribuţiilor de serviciu, pot fi date la scădere din evidenţa contabilă de comandantul sau şeful eşalonului superior al unităţii păgubite, dacă acesta apreciază, după o temeinică cercetare, că nu este cazul să se stabilească răspunderea materială. În această situaţie dispune sau, după caz, propune să fie scăzute din evidenţa contabilă a unităţii.
Art. 17. - În situaţia în care cheltuielile de cercetare, de stabilire a răspunderii materiale şi de recuperare a pagubelor produse de persoanele prevăzute la art. 16 depăşesc cuantumul pagubei efective, aceasta se scade din evidenţa contabilă a unităţii.
Art. 18. - Competenţa pentru aprobarea scăderii din evidenţa contabilă a pagubelor produse în condiţiile art. 6 alin. (1) lit. a), b) şi c), ale art. 13 alin. (2), art. 14 alin. (3), art. 16 şi ale 17 se stabileşte prin instrucţiuni aprobate de conducătorii instituţiilor publice prevăzute la art. 2.
Art. 19. - În cazul constatării insolvabilităţii autorului direct al prejudiciului, răspund, în limita valorii pagubei de recuperat, militarii vinovaţi de:
a) nerespectarea prevederilor legale privind angajarea sau numirea în funcţia de gestionar, precum şi de neconstituire a garanţiilor de către gestionari;
b) neluarea măsurilor de înlocuire a gestionarilor sau a persoanelor care gestionează bunuri materiale, fără a fi gestionari în înţelesul legii, deşi li s-a adus la cunoştinţă, în scris şi motivat, că nu îşi îndeplinesc atribuţiile în mod corespunzător;
c) neefectuarea inventarierilor la termenele şi în condiţiile legii, dacă prin aceasta s-ar fi putut evita producerea pagubei;
d) neluarea sau luarea cu întârziere a măsurilor de recuperare a pagubelor, prin constituirea ca parte civilă, neemiterea deciziei de imputare sau a altor măsuri asigurătorii;
e) nerespectarea oricărei atribuţii de serviciu, dacă, fără încălcarea acesteia, paguba nu s-ar fi produs.
Art. 20. - (1) Militarii care au încasat sume nedatorate sunt obligaţi să le restituie; dacă au primit bunuri care nu li se datorau şi care nu mai pot fi restituite în natură sau le-au fost prestate servicii la care nu erau îndreptăţiţi, sunt obligaţi să plătească contravaloarea lor, calculată în condiţiile legii.
(2) Contravaloarea bunurilor distribuite peste drepturile legale militarilor în termen, elevilor liceelor militare, elevilor şi studenţilor militari, precum şi minorilor din centrele de reeducare, arestaţilor preventiv şi condamnaţilor se recuperează de la cei din vina cărora s-a produs paguba.
Art. 21. - (1) Instituţiile publice prevăzute la art. 2 sunt obligate să îi despăgubească pe militarii care au suferit din culpa unităţii un prejudiciu material în timpul îndeplinirii obligaţiilor militare şi în legătură cu acestea.
(2) În cazul decesului militarului căruia i se cuvin despăgubiri, acestea vor fi acordate urmaşilor legali.
(3) Sumele plătite ca despăgubiri se vor recupera de la persoanele vinovate de producerea pagubei, în condiţiile prezentei ordonanţe.
CAPITOLUL III
Stabilirea şi recuperarea pagubelor
Art. 22. - (1) Comandantul sau şeful unităţii care a constatat sau a luat cunoştinţă de producerea unei pagube dispune, în scris, de îndată, efectuarea cercetării administrative.
(2) Cercetarea prevăzută la alin. (1) se face de către comisia de cercetare administrativă din unitatea în care s-a produs paguba sau de la eşaloanele superioare ori de organele de control specializate.
Art. 23. - (1) Termenul pentru efectuarea cercetării administrative şi înregistrarea actului de cercetare este de cel mult 60 de zile de la data când comandantul sau şeful unităţii a constatat sau a luat cunoştinţă de producerea pagubei.
(2) Pentru motive temeinic justificate, la cerere, comandantul sau şeful eşalonului superior poate prelungi acest termen cu cel mult 60 de zile, prin ordin scris.
(3) În toate situaţiile, cercetarea împrejurărilor în care s-a produs paguba se face cu chemarea şi ascultarea celor în cauză, pentru explicaţii scrise şi prezentarea de probe în apărare.
Art. 24. - (1) Răspunderea materială a militarilor pentru pagubele produse instituţiilor publice prevăzute la art. 2 poate fi stabilită numai în cazul în care acestea au fost constatate în cel mult 3 ani de la data producerii lor.
(2) Obligarea la restituirea sumelor încasate fără drept, a contravalorii bunurilor ori serviciilor nedatorate, se poate face numai în cazurile în care paguba a fost constatată în cel mult un an de la data primirii sumelor sau bunurilor ori de când au beneficiat de serviciile nedatorate. În cazul constatării pagubei după un an de la data primirii sumelor sau bunurilor ori a beneficierii de serviciile nedatorate, dar nu mai târziu de 3 ani de la această dată, răspunderea materială se va stabili în sarcina celor din vina cărora s-a produs paguba.
(3) Când persoanele prevăzute la art. 20 alin. (1) sunt cadre militare, militari angajaţi pe bază de contract sau salariaţi civili şi nu au fost de bună-credinţă, ele vor fi obligate la restituirea sumelor sau la plata contravalorii bunurilor ori a serviciilor nedatorate, dacă paguba a fost constatată în cel mult 3 ani de la data primirii sumelor, bunurilor ori a prestării serviciilor nedatorate.
(4) Termenele prevăzute de prezentul articol sunt termene de decădere.
Art. 25. - (1) Obligarea la plata despăgubirilor pentru pagubele produse sau a contravalorii bunurilor şi serviciilor nedatorate, precum şi obligarea la restituirea sumelor încasate fără drept se face prin decizie de imputare.
(2) Decizia de imputare se emite de către comandantul sau şeful unităţii a cărei comisie a efectuat cercetarea administrativă şi constituie titlu executoriu.
(3) În situaţiile prevăzute la alin. (1), când în cauză este comandantul sau şeful unităţii, singur sau împreună cu alte persoane, decizia de imputare se emite de comandantul sau şeful eşalonului superior.
(4) Decizia de imputare se emite în termen de cel mult 30 de zile de la data înregistrării procesului-verbal de cercetare administrativă la organul competent s-o emită şi se comunică în termen de cel mult 15 zile celui obligat la plată.
(5) Decizia de imputare va fi temeinic motivată şi va cuprinde obligatoriu termenul în care poate fi contestată şi organul competent în soluţionarea contestaţiei.
(6) Proba temeiniciei şi legalităţii deciziei de imputare trebuie efectuată de unitatea al cărei comandant sau şef a emis-o.
Art. 26. - Acoperirea pagubelor, precum şi restituirea sumelor sau plata contravalorii bunurilor ce nu mai pot fi restituite în natură ori a serviciilor nedatorate, recunoscute, se fac prin angajament de plată, în scris, al celui în cauză. În acest caz angajamentul de plată constituie titlu executoriu de la data semnării acestuia.
Art. 27. - (1) Sumele stabilite pentru acoperirea pagubelor produse instituţiilor publice prevăzute la art. 2 se reţin în rate lunare din soldă sau salariu ori din alte drepturi băneşti ale celor în cauză, în condiţiile legii, începând cu prima soldă sau salariu al acestora, de la data comunicării titlului executoriu.
(2) Ratele nu pot fi mai mari de o treime din solda lunară netă sau din salariul net, fără a se putea depăşi, împreună cu celelalte reţineri, jumătate din aceste drepturi, cu excepţia cazurilor în care prin lege se stabileşte altfel.
(3) Până la rămânerea definitivă a titlurilor executorii, sumele reţinute în baza acestora se depun de către organul financiar al unităţii militare păgubite într-un cont separat, la bancă sau la Casa de Economii şi Consemnaţiuni, la alegerea persoanei obligate la plată.
Art. 28. - Acoperirea pagubelor stabilite în condiţiile prezentei ordonanţe se poate face şi prin depunerea în natură a bunurilor ori de câte ori paguba nu este urmarea unei infracţiuni, în următoarele condiţii:
a) bunurile să fie identice şi să corespundă calitativ;
b) să fie procurate cu acte legale;
c) să fie predate unităţii la care s-a constatat paguba.
Art. 29. - Comandantul sau şeful unităţii care a emis decizia de imputare ori al cărei organ financiar a primit angajamentul de plată, precum şi comandantul sau şeful eşalonului superior, atunci când constată că imputaţia este total sau parţial neîntemeiată ori nelegală, poate să o anuleze sau să o reducă, în termen de cel mult 3 ani, printr-o altă decizie, dacă între timp nu s-a pronunţat o hotărâre asupra contestaţiei făcute împotriva deciziei de imputare sau angajamentului de plată.
CAPITOLUL IV
Căile de atac
Art. 30. - (1) Persoana care consideră că imputarea sau reţinerea a fost făcută fără temei sau cu încălcarea legii, precum şi cea care, după ce a semnat un angajament de plată, constată că în realitate nu datorează, parţial sau total, suma pretinsă de unitate poate face contestaţie, în cel mult 30 de zile de la data comunicării sub semnătură a deciziei de imputare sau de la data semnării angajamentului de plată.
(2) Contestaţiile se depun la unitatea care are în evidenţă debitul şi se soluţionează de comandantul sau şeful care a emis decizia de imputare sau a cărei comisie a efectuat cercetarea administrativă privind paguba pentru care s-a semnat angajamentul de plată.
(3) Verificarea temeiniciei contestaţiei poate fi făcută de persoana prevăzută la alin. (2) sau de o comisie de soluţionare a contestaţiei, numită de aceasta, nefiind obligatoriu ca membrii comisiei să fi participat la efectuarea cercetării administrative.
(4) Hotărârea asupra contestaţiei se pronunţă în termen de cel mult 30 de zile de la data înregistrării acesteia şi se comunică în scris, în termen de cel mult 15 zile de la pronunţare, unităţii care are în evidenţă debitul, precum şi celui în cauză.
Art. 31. - (1) Împotriva hotărârii pronunţate asupra contestaţiei cel nemulţumit poate face plângere în cel mult 15 zile de la data comunicării hotărârii.
(2) Plângerea se depune la unitatea care are în evidenţă debitul, iar aceasta este obligată să o înainteze comisiei de jurisdicţie a imputaţiilor în cel mult 5 zile de la înregistrare.
(3) Comisia de jurisdicţie a imputaţiilor soluţionează plângerea în cel mult 60 de zile de la data înregistrării acesteia la comisie.
(4) Hotărârea comisiei de jurisdicţie a imputaţiilor se consideră definitivă şi se comunică unităţii care are în evidenţă debitul, precum şi celor în cauză, în cel mult 15 zile de la pronunţare.
Art. 32. - (1) Comisiile de jurisdicţie a imputaţiilor se înfiinţează, se organizează şi funcţionează pe baza ordinului conducătorilor instituţiilor publice prevăzute la art. 2, fiind formate din 3-7 membri.
(2) Aceste comisii funcţionează în complete compuse din 3 membri, din care unul va fi în mod obligatoriu ofiţer de justiţie sau licenţiat în ştiinţe juridice.
Art. 33. - (1) Atunci când, din motive temeinice, nu s-a efectuat cercetarea administrativă sau nu s-a emis decizia de imputare în termenele prevăzute la art. 23 alin. (1), (2) şi la art. 25 alin. (4), precum şi în cazul în care decizia de imputare s-a emis împotriva altei persoane decât cea care a produs paguba ori pentru o pagubă mai mică decât cea reală, comandantul sau şeful unităţii competent poate cere comisiei de jurisdicţie a imputaţiilor repunerea în termen. Cererea se face în cel mult 15 zile de la încetarea cauzei care a împiedicat efectuarea cercetării administrative sau emiterea deciziei de imputare ori de la data când comandantul sau şeful unităţii competent a luat cunoştinţă că decizia de imputare s-a emis împotriva altei persoane decât cea care a produs paguba sau pentru o pagubă mai mică decât cea reală.
(2) Comisia de jurisdicţie a imputaţiilor, judecând cererea de repunere în termen, o admite sau o respinge prin hotărâre, care este definitivă. Hotărârea se comunică în cel mult 15 zile de la pronunţare comandantului sau şefului unităţii care a solicitat repunerea în termen.
(3) Când s-a admis cererea de repunere în termen, termenele prevăzute la art. 23 alin. (1) şi (2) şi la art. 25 alin. (4) curg de la data înregistrării hotărârii la unitatea în cauză.
Art. 34. - După expirarea termenelor prevăzute la art. 23 alin. (1) şi (2) şi la art. 25 alin. (4), paguba se impută celor vinovaţi de neefectuarea cercetării administrative sau de neemiterea deciziei de imputare, cu excepţia situaţiilor în care s-a dispus repunerea în termen.
Art. 35. - (1) Hotărârile definitive pot fi revizuite de organul care le-a pronunţat, la cererea militarilor interesaţi, a comandanţilor sau şefilor unităţilor ori a şefilor organelor de control financiar de gestiune, când au fost descoperite fapte ori acte noi care nu au putut fi prezentate până la data soluţionării cauzei, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege.
(2) Cererea de revizuire se face în cel mult 30 de zile de la data când persoanele interesate au luat cunoştinţă de actele sau faptele care constituie motivul revizuirii şi se depune la unitatea care are în evidenţă debitul. Unitatea este obligată să înainteze cererea de revizuire la organul competent să o soluţioneze în cel mult 3 zile de la înregistrare.
(3) Hotărârea asupra cererii de revizuire se pronunţă în cel mult 30 de zile de la data înregistrării acesteia la organul competent să o soluţioneze şi se comunică în cel mult 15 zile unităţii care are în evidenţă debitul şi celor în cauză.
Art. 36. - Dacă pentru paguba produsă s-au stabilit răspunderi materiale în sarcina mai multor persoane, de cererea introdusă de una dintre ele în exercitarea căilor de atac vor beneficia, potrivit cu ceea ce va rezulta privitor la situaţia fiecăreia, şi persoanele care nu au făcut cerere.
Art. 37. - La soluţionarea contestaţiilor şi a cererilor de revizuire de către comandanţi sau şefi de unitate ori de către comisiile de soluţionare a contestaţiilor, persoanele obligate la plată pot fi citate când ele solicită aceasta în mod expres, precum şi în cazurile complexe.
Art. 38. - (1) La soluţionarea cauzelor de către comisia de jurisdicţie a imputaţiilor, persoanele obligate la plată vor fi citate.
(2) Soluţionarea cauzelor se poate face atât la sediul comisiei de jurisdicţie a imputaţiilor, cât şi la sediul unităţii păgubite.
(3) După deschiderea şedinţei, preşedintele comisiei de jurisdicţie a imputaţiilor constată dacă sunt ori nu motive de recuzare cu privire la membrii completului, după care dispune citirea sau prezentarea rezumativă a documentelor din dosar şi dă cuvântul persoanelor în cauză prezente. Declaraţiile acestora se consemnează separat, sub semnătură. Pentru stabilirea adevărului, comisia de jurisdicţie a imputaţiilor va folosi toate mijloacele de probă admise de lege.
(4) Când persoanele citate nu se pot prezenta din motive temeinic justificate ori procedura nu a fost îndeplinită pentru termenul de judecată fixat sau din alte motive obiective, comisia de jurisdicţie a imputaţiilor amână cauza pentru un nou termen, întocmind de fiecare dată o încheiere în care va preciza motivul amânării.
Art. 39. - (1) Comandanţii sau şefii unităţilor, comisiile de soluţionare a contestaţiilor, comisia de jurisdicţie a imputaţiilor, pronunţându-se asupra cauzelor, hotărăsc admiterea parţială sau totală, respingerea contestaţiei, a plângerii sau a cererii de revizuire, după caz.
(2) Comisia de jurisdicţie a imputaţiilor, cu ocazia soluţionării cauzelor, are dreptul să propună darea la scădere din evidenţa contabilă a pagubelor pentru care nu se stabileşte răspunderea materială potrivit prezentei ordonanţe.
Art. 40. - Comandanţii sau şefii unităţilor ori comisiile de soluţionare a contestaţiilor, plângerilor şi cererilor de revizuire, la cererea celor în cauză şi pentru motive întemeiate, pot hotărî suspendarea executării deciziei de imputare sau a angajamentului de plată, până la soluţionarea cauzei.
Art. 41. - Persoanele citate ca urmare a exercitării unei căi de atac prevăzute de prezenta ordonanţă au dreptul la restituirea cheltuielilor de cazare şi transport pe care le-au suportat pentru deplasarea lor în faţa comandantului sau şefului unităţii ori a comisiei competente, în cazul în care au fost exonerate total sau parţial de plata sumei imputate. Restituirea cheltuielilor se face de către unitatea din care face parte persoana respectivă, pe baza dispoziţiei date de comandantul sau şeful acesteia ori de comisia care a soluţionat cauza.
Art. 42. - (1) Persoanele interesate care, din motive întemeiate, nu au făcut uz de căile de atac prevăzute la art. 30, 31 şi 35 pot cere repunerea în termen în cel mult 15 zile de la încetarea cauzei care le-a împiedicat să uzeze de acele căi de atac.
(2) Cererea de repunere în termen se soluţionează de comandantul sau şeful unităţii ori de comisia care nu a fost sesizată în termen.
Art. 43. - În situaţia în care, după epuizarea acestor căi de atac, persoanele obligate la repararea prejudiciului în condiţiile prezentei ordonanţe consideră că au fost lezate într-un drept legitim se pot adresa instanţei judecătoreşti competente, potrivit legii.
CAPITOLUL V
Dispoziţii speciale
Art. 44. - Dacă paguba produsă de persoanele prevăzute la art. 7, 9 şi 14 este urmarea unei infracţiuni, dosarul cercetării administrative se trimite parchetului militar competent pentru a lua măsurile legale.
Art. 45. - Când acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare sau deşi a fost pusă în mişcare nu mai poate fi exercitată, iar parchetul militar a dispus clasarea cauzei, scoaterea de sub urmărire sau încetarea urmăririi penale, actul de soluţionare se comunică unităţii militare de la care s-a primit sesizarea, în vederea luării măsurilor ce se impun.
Art. 46. - (1) Dacă instanţa de judecată pronunţă achitarea pentru motivul că fapta nu este prevăzută de legea penală, încetarea procesului penal pentru lipsa plângerii prealabile, autorizării sau sesizării organului competent ori a altei condiţii prevăzute de lege, precum şi în cazul când există autoritate de lucru judecat, unitatea militară stabileşte răspunderea materială în sarcina celor vinovaţi, potrivit prevederilor prezentei ordonanţe.
(2) În celelalte cazuri de achitare ori de încetare a procesului-penal, instanţa judecătorească se pronunţă şi asupra acţiunii civile.
(3) În cazul în care achitarea s-a pronunţat pentru motivul că fapta imputată nu există ori nu a fost săvârşită de cel în cauză, nu pot fi acordate despăgubiri civile şi nu vor fi stabilite răspunderi materiale.
Art. 47. - Când militarii sunt trecuţi în rezervă sau în retragere, când contractul militarilor angajaţi încetează ori când personalul civil nu mai este încadrat în unităţi militare, unităţile militare care au în evidenţă debite din imputaţii definitive, indiferent de valoarea lor, le transmit spre executare organelor financiare în raza cărora domiciliază debitorii. Confirmarea de către aceste organe a primirii titlului executoriu constituie actul pe baza căruia creanţa se scade din evidenţa contabilă a unităţii care a transmis titlul executoriu.
Art. 48. - (1) În termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe, conducătorii instituţiilor publice prevăzute la art. 2 emit instrucţiuni pe baza şi în executarea acesteia.
(2) Conducătorii instituţiilor publice prevăzute la art. 2, în termenul menţionat la alineatul precedent, cu avizul Ministerului Finanţelor, elaborează instrucţiuni care stabilesc regulile de scădere a bunurilor materiale consumate sau uzate în procesul pregătirii pentru luptă sau în alte activităţi, declasarea şi casarea materialelor, scăderea pierderilor din rebuturi, precum şi scăzămintele procentuale pentru pierderile determinate de perisabilităţi, transport, depozitare, conservare, manipulare, transformare şi modul în care se aplică aceste scăzăminte.
CAPITOLUL VI
Dispoziţii tranzitorii şi finale
Art. 49. - Pentru pagubele produse înainte de intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe, stabilirea răspunderii materiale a persoanelor vinovate, precum şi recuperarea sumelor încasate fără drept, a contravalorii bunurilor ori a serviciilor nedatorate se fac potrivit prevederilor legale în vigoare la data producerii pagubei.
Art. 50. - Evaluarea pagubelor se face, potrivit dispoziţiilor legale, la data constatării acestora.
Art. 51. - În situaţiile neprevăzute de prezenta ordonanţă se vor aplica dispoziţiile legislaţiei muncii şi legislaţiei civile.
Art. 52. - (1) Prevederile prezentei ordonanţe intră în vigoare la 90 de zile de la publicarea ei în Monitorul Oficial al României.
(2) Pe aceeaşi dată Decretul nr. 207/1976 privind răspunderea materială a militarilor, publicat în Buletinul Oficial nr. 63 din 5 iulie 1976, cu modificările ulterioare, precum şi orice alte dispoziţii contrare se abrogă.
PRIM-MINISTRU
RADU VASILE
Contrasemnează:
───────────────
Ministru de stat,
ministrul apărării naţionale,
Victor Babiuc
Ministru de interne,
Gavril Dejeu
Ministru de stat,
ministrul justiţiei,
Valeriu Stoica
p. Directorul Serviciului Român de Informaţii,
general de divizie
Vasile Lupu
p. Directorul Serviciului de Informaţii Externe,
general de divizie
Alexandru Tănăsescu
Directorul Serviciului de Protecţie şi Pază,
Anghel Andreescu
p. Directorul Serviciului
de Telecomunicaţii Speciale,
colonel inginer
Mircea Anghel
Ministrul muncii şi protecţiei sociale,
Alexandru Athanasiu
Ministrul finanţelor,
Daniel Dăianu
Bucureşti, 28 august 1998.
Nr. 121.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)