Putem prin aceasta să înţelegem şi două legăminte deosebite, pe care le-a încheiat El cu poporul Său: „Căci Legea a fost dată prin Moise, dar harul şi adevărul au venit prin Isus Cristos" (Ioan 1:17).
După principiul Legii scrise omul primeşte ceea ce merită. Prin har nu i se dă ceea ce merită, ci în loc de aceasta este făcut nespus de bogat - totul pe gratis. Cele două principii sunt descrise în Romani 4:4,5: „Însă, celui ce lucrează, plata cuvenită lui i se socoteşte nu ca un dar, ci ca ceva datorat; pe când, celui ce nu lucrează, ci crede în Cel ce socoteşte pe păcătos neprihănit, credinţa pe care o are el îi este socotită ca neprihănire".
Harul şi Legea se exclud reciproc, adică nu se pot amesteca. „Şi dacă este prin har, atunci nu mai este prin fapte; altminteri, harul n-ar mai fi har" (Romani 11:6).
„Legea" este un legământ cu condiţii: Dumnezeu spune: „Dacă ascultaţi, vă voi răsplăti, dar dacă nu ascultaţi, trebuie să vă pedepsesc". „Harul" este o alianţă fără condiţii: Dumnezeu spune: „Vă voi binecuvânta fără plată".
În timp ce Legea spune: Acţionează!, harul spune: Crede! Credinţa nu este de fapt nici o condiţie, este singurul răspuns raţional al unei creaturi către Creatorul ei. Ea nu este un merit; nici unul nu poate fi mândru de faptul că crede în Dumnezeu. Ar trebui doar să fie un nebun dacă n-ar crede în singura Persoană demnă de încredere din univers.
Sub Lege se cerea sfinţenia; dar pentru a duce o viaţă sfântă, omul nu are nici o putere. Sub har suntem învăţaţi în sfinţenie (Tit 2:11,12) şi primim şi puterea necesară. Cineva a exprimat-o odată astfel: „Legea cere tărie de la cel care nu o are şi-l blestemă dacă din pricina aceasta nu poate ţinea Legea. Harul îi dă tăria pe care nu o are şi-l binecuvântează prin dezvoltarea ei".
Legea aduce blestem: „Blestemat este oricine nu stăruieşte în toate lucrurile scrise în cartea Legii" (Galateni 3:10). Harul aduce binecuvântare: „Şi sunt socotiţi neprihăniţi, fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea, care este în Cristos Isus" (Romani 3:24).
Legea produce lauda de sine, dar sub har lauda este complet exclusă. „Unde este dar pricina de laudă? S-a dus. Prin ce fel de lege? A faptelor? Nu; ci prin legea credinţei" (Romani 3:27). Sub Lege nu poate exista siguranţa mântuirii; un om n-ar putea şti niciodată dacă a făcut destule sau adevăratele fapte bune. În har există deplină siguranţă, deoarece mântuirea este un dar; în fond ştii când ai primit un dar!
Acela care stă sub Lege, nu poate avea nici o siguranţă reală, pentru că nici nu poate garanta că va împlini în viitor condiţiile. Sub har cel ce crede se bucură de o siguranţă veşnică (Ioan 10:27-29), pentru că mântuirea lui nu depinde decât de lucrarea lui Cristos.
Nu există salvare prin Lege. Dumnezeu nu a intenţionat niciodată ca cineva să fie salvat pe baza acestui principiu. Sensul Legii constă în aceea de a arăta omului că e un păcătos: „...Prin Lege vine cunoştinţa deplină a păcatului" (Romani 3:20) - şi nu cunoştinţa mântuirii.
Mântuirea se face prin har (Efeseni 2:8,9). El este darul gratuit, nemeritat al lui Dumnezeu pentru cei care îl acceptă pe Domnul Isus Cristos ca pe singura lor nădejde pentru cer.
Sub Lege păcatul este înviat, înviorat (Romani 7:8-13). Sub har el este dispreţuit. Când omul păcătos este pus sub Lege, ar vrea să facă imediat ce îi este interzis. Aceasta nu este greşeala Legii, ci răspunsul păcatului în natura omului. Sub har păcatul este refuzat. Amintirea a ceea ce L-a costat păcatele noastre pe Domnul ne îndeamnă să ne întoarcem de la ele.
Sub Lege nu încetează niciodată eforturile, strădaniile. Din pricina aceasta a urmat sabatul ca ziua a şaptea a unei săptămâni de muncă obositoare. Harul vorbeşte despre o lucrare împlinită, de aceea noi începem săptămâna cu ziua Domnului, ziua noastră de odihnă.
Legea prevede ce are omul de făcut, harul ne arată ceea ce a făcut Cristos. Legea este un sistem al robiei (Galateni 4:1-3), harul este un sistem al libertăţii (Galateni 5:1). Oamenii sub Lege sunt robi, oamenii sub har sunt fii. Legea spune: „Să iubiţi..." Harul spune: „Aşa a iubit Dumnezeu". Legea spune: „Fă aceasta şi vei trăi" - harul spune: „Trăieşte şi o vei face". Legea spune: „Încearcă tu însuţi şi ascultă" - harul spune: „Încrede-te şi ascultă".
Sub Lege a fost scos afară din cetate un fiu răzvrătit şi omorât cu pietre (Exodul 21:15-17). Sub har fiul pierdut poate să-şi mărturisească păcatele şi să se întoarcă iarăşi în părtăşia casei pământeşti (Luca 15:21-24).
Sub Lege oile mor pentru păstor. Sub har moare Păstorul pentru oi (Ioan 10:11). Superioritatea harului a fost descrisă odată după cum urmează: „Harul nu caută cu privirea după oameni buni pe care-i poate accepta, ci caută cu privirea după oameni osândiţi, vinovaţi, neputincioşi şi fără scuze, ca să-i salveze, să-i sfinţească şi să-i proslăvească".
Sursa http://www.theophilos.3x.ro/Biblioteca/Carti/ONLINE/Deosebirea/4.Legea%20si%20harul.html
