miercuri, mai 04, 2011

Aspecte privind actiunea in timp a Legii nr. 1 din 05/01/2011 a educaţiei naţionale (LEN)

Potrivit prevederilor art. 361 alin. (1) ale LEN, aceasta a intrat în vigoare la 30 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I.



La data intrării în vigoare a prezentei legi au fost abrogate:



• Legea învăţământului nr. 84/1995, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 606 din 10 decembrie 1999, cu modificările şi completările ulterioare,

• Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 158 din 16 iulie 1997, cu modificările şi completările ulterioare,

• art. 14 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calităţii educaţiei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 642 din 20 iulie 2005, aprobată cu modificări prin Legea nr. 87/2006, cu modificările ulterioare,

• Ordonanţa Guvernului nr. 10/2009 privind dreptul studenţilor înmatriculaţi la formele de învăţământ la distanţă sau cu frecvenţă redusă de a continua studiile la programe de studii de licenţă autorizate să funcţioneze provizoriu sau acreditate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 581 din 20 august 2009, precum şi orice alte dispoziţii contrare.



Articolul 361 din lege prezintă calendarul aplicării măsurilor pentru învăţământul preuniversitar, după cum urmează:

• Anul 2012 -

- va fi aplicată măsura privind costul standard pe elev şi a principiului "finanţarea urmează elevul";

- se vor aloca minimum 6% din produsul intern brut al anului respectiv pentru finanţarea educaţiei.

• Anul 2013 -

- se vor acorda 500 de euro pentru educaţia permanentă a fiecărui nou-născut.

• Anul şcolar 2015 - 2016

- prima generaţie de elevi va trece în clasa a IX-a, care va face parte din învăţământul gimnazial;

- examenul de admitere în clasa a X-a se va susţine pentru prima dată conform prevederilor din noua lege;

- prima generaţie de elevi va susţine bacalaureatul conform prevederilor din noua lege.

• 1 ianuarie 2012

- prevederile art. 8 intră în vigoare începând cu data de1 ianuarie 2012 ( Art. 8. - Pentru finanţarea educaţiei naţionale se alocă anual din bugetul de stat şi din bugetele autorităţilor publice locale minimum 6% din produsul intern brut al anului respectiv. Suplimentar, unităţile şi instituţiile de învăţământ pot obţine şi utiliza autonom venituri proprii. Pentru activitatea de cercetare ştiinţifică se alocă anual, de la bugetul de stat, minimum 1% din produsul intern brut al anului respectiv).

Alte prevederi:



• La data intrării în vigoare a LEN, instituţiile de învăţământ superior acreditate încetează procesul didactic la toate specializările/programele de studii care nu au fost autorizate să funcţioneze provizoriu sau acreditate.



• Continuarea procesului didactic la aceste specializări/programe de studii sau iniţierea procesului didactic la alte specializări/programe de studii neautorizate ori neacreditate reprezintă o încălcare a legii, instituţia de învăţământ superior fiind sancţionată cu intrarea în lichidare, iar vinovaţii urmând a fi sancţionaţi potrivit prevederilor legale.



• Studenţii şi absolvenţii care au fost înmatriculaţi la specializările/programele de studii care şi-au încetat procesul didactic au dreptul să îşi finalizeze studiile la specializări/programe de studii identice sau similare din acelaşi domeniu al specializării/programului de studii, autorizate să funcţioneze provizoriu ori acreditate.



• Aspectele legate de finalizarea studiilor menţionate în prezentul alineat sunt reglementate prin ordin al ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului, la propunerea ARACIS şi cu consultarea Consiliului Naţional al Rectorilor.



• În termen de 8 luni de la intrarea în vigoare a LEN, Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului elaborează metodologiile, regulamentele şi celelalte acte normative care decurg din aplicarea prezentei legi şi stabileşte măsurile tranzitorii de aplicare a acesteia



• În prezent, până la intrarea în vigoare a metodologiilor, regulamentelor şi a celelalte acte normative care decurg din aplicarea LEN, se aplică:



o Ordinul nr. 4925/2005 pentru aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a unitãților de învãțãmânt preuniversitar;

o Ordinul nr. 4106/2010 privind modificarea si completarea Ordinului nr. 4925 /2005 al ministrului educatiei si cercetarii privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a unitãților de învãțãmânt preuniversitar;

o Ordinul nr. 4714/2010 privind modificarea si completarea Ordinului nr. 4925 /2005 al ministrului educatiei si cercetarii privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a unitãților de învãțãmânt preuniversitar;

o Instrucţiunile nr. 3/2011 pentru punerea în aplicare a art. 253 din Legea educaţiei naţionale nr. 1 din 2011, publicate în Monitorul Oficial, Partea I nr. 126 din 18/02/2011.