joi, iulie 14, 2016

Calendarul desfăşurării concursului de selecţie a cadrelor didactice pentru constituirea corpului naţional de experţi în management educaţional, seria a 10-a


 

                   CALENDARUL

                 desfăşurării concursului de selecţie a cadrelor didactice

                 pentru constituirea corpului naţional de experţi în

            management educaţional, seria a 10-a

 

29 iulie 2016                 Afişarea programului orar al înscrierilor, a

                              numărului de locuri scoase la concurs şi a

                              metodologiei de concurs la sediul inspectoratului

                              şcolar şi pe site-ul propriu

 

29 iulie-5 august 2016        Completarea formularului de selecţie on-line, în

                              aplicaţia informatică

 

8 august 2016                 Afişarea listelor cuprinzând candidaţii admişi

                              în această etapă, în urma introducerii

                              informaţiilor în formularul de selecţie on-line

 

8-10 august 2016              Depunerea la inspectoratul şcolar a portofoliului

                              cu documentele prevăzute la art. 7 din

                              Metodologia privind organizarea şi desfăşurarea

                              concursului de selecţie a cadrelor didactice

                              pentru constituirea corpului naţional de experţi

                              în management educaţional, aprobată prin Ordinul

                              ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi

                              sportului nr. 5.549/2011, cu modificările şi

                              completările ulterioare, de către candidaţii

                              declaraţi admişi după etapa de selecţie on-line,

                              conform programului afişat

 

11-12 august 2016             Inspectoratele şcolare transmit la Ministerul

                              Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice

                              lista candidaţilor declaraţi admişi după etapa

                              de selecţie on-line, care la data înscrierii la

                              selecţie ocupă o funcţie de conducere sau de

                              îndrumare şi control din inspectoratul şcolar,

                              precum şi dosarele acestora.

 

16-17 august 2016             Evaluarea portofoliilor candidaţilor de către

                              comisiile de evaluare constituite la nivelul

                              inspectoratului şcolar, respectiv la nivelul

                              Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării

                              Ştiinţifice

 

18 august 2016                Validarea rezultatelor selecţiei de către

                              consiliul de administraţie al inspectoratului

                              şcolar

 

18 august 2016                Transmiterea către inspectoratele şcolare a

                              rezultatelor selecţiei făcute de comisia de

                              evaluare constituită la nivelul Ministerului

                              Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice,

                              în vederea afişării acestora la sediul

                              inspectoratului şcolar

 

19 august 2016                Afişarea rezultatelor evaluării, în ordinea

                              descrescătoare a punctajelor

 

22-26 august 2016             Depunerea contestaţiilor la inspectoratul şcolar,

                              respectiv la Ministerul Educaţiei Naţionale şi

                              Cercetării Ştiinţifice

 

22-29 august 2016             Soluţionarea contestaţiilor

 

29 august 2016                Transmiterea de către Ministerul Educaţiei

                              Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice a

                              rezultatelor contestaţiilor la inspectoratul

                              şcolar

 

30 august 2016                Întocmirea de către inspectoratele şcolare a

                              listelor cuprinzând candidaţii promovaţi şi

                              înaintarea acestor liste la Ministerul

                              Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice

 

31 august 2016                Emiterea ordinului ministrului privind

                              înscrierea cadrelor didactice declarate

                              promovate în Registrul naţional al experţilor

                              în management educaţional




 Baza:
ORDINUL nr. 4.420 din 4 iulie 2016 privind aprobarea Calendarului desfăşurării concursului de selecţie a cadrelor didactice pentru constituirea corpului naţional de experţi în management educaţional, seria a 10-a
 
 
 

duminică, iulie 03, 2016

Graficul și reguli privind evaluarea anuală a activităţii personalului didactic şi didactic auxiliar din unităţile de învăţământ preuniversitar



Evaluarea anuală a activităţii personalului didactic şi didactic auxiliar din unităţile de învăţământ preuniversitar se efectuează în conformitate cu Metodologia din 01/11/2011 de evaluare anuală a activităţii personalului didactic şi didactic auxiliar, aprobată prin Ordinul nr. 6143 din 01/11/2011, publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 824 din 22/11/201, cu modificările și completările ulterioare[1].


Evaluarea anuală a activităţii personalului didactic şi didactic auxiliar se desfăşoară  după următorul grafic:


TERMEN
ACTIVITĂŢI
15 iunie-15 august
Depunerea fişei de autoevaluare/evaluare şi a raportului justificativ la secretariatul unităţii
3-10 septembrie
Validarea de către consiliul profesoral a fişelor de autoevaluare/evaluare ale personalului didactic şi didactic auxiliar
Evaluarea în comisii/compartimente
Evaluarea în consiliul de administraţie
Comunicarea, prin secretariatul unităţii de învăţământ, a hotărârii consiliului de administraţie către toate cadrele didactice/didactice auxiliare care nu au putut fi prezente pentru evaluarea finală
Până la data de 15 septembrie
Depunerea contestaţiilor
Soluţionarea contestaţiilor şi comunicarea în scris a rezultatelor



Metodologia reglementează procedura de evaluare anuală a activităţii personalului didactic şi didactic auxiliar din unităţile de învăţământ preuniversitar, stabileşte normele de evaluare a performanţelor profesionale individuale şi de aplicare a criteriilor de evaluare precum şi instrumentele de evaluare.

Evaluarea activităţii personalului didactic şi didactic auxiliar din unităţile şi instituţiile de învăţământ preuniversitar se realizează anual, conform graficului prezentat în Anexa nr. 1 la metodologie, pentru întreaga activitate desfăşurată pe parcursul anului şcolar, la nivelul fiecărei unităţi şi instituţii de învăţământ preuniversitar şi are două componente:
a) autoevaluarea;
b) evaluarea potrivit fişei postului şi a fişei de evaluare.

Fişele cadru ale postului şi fişele cadru de autoevaluare/evaluare pentru personalul didactic şi didactic auxiliar sunt incluse în anexele 2-31 din metodologie.

Metodologia are în cuprins:

1.      Baza metodologică
2.      Dispoziţii generale
3.      Domeniile şi criteriile de evaluare anuală a activităţii personalului didactic şi didactic auxiliar
4.      Înregistrarea şi rezolvarea contestaţiilor
5.      Dispoziţii finale
6.      Anexe

Domeniile şi criteriile de evaluare anuală a activităţii personalului didactic şi didactic auxiliar sunt:

a)     Domeniul Proiectarea activităţii, cu următoarele criterii de performanţă:

Ø   Respectarea programei şcolare, a normelor de elaborare a documentelor de proiectare, precum şi adaptarea acesteia la particularităţile grupei/clasei;
Ø     Implicarea în activităţile de proiectare a ofertei educaţionale la nivelul unităţii;
Ø     Folosirea Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor - TIC în activitatea de proiectare;
Ø   Proiectarea unor activităţi extracurriculare corelate cu obiectivele curriculare, nevoile şi interesele educabililor, planul managerial al unităţii.

b)     Domeniul Realizarea activităţilor didactice, cu următoarele criterii de performanţă:

Ø     Utilizarea unor strategii didactice care asigură caracterul aplicativ al învăţării şi formarea competenţelor specifice;
Ø     Utilizarea eficientă a resurselor materiale din unitatea de învăţământ în vederea optimizării activităţilor didactice, inclusiv utilizarea TIC;
Ø     Diseminarea, evaluarea şi valorizarea activităţilor;
Ø     Organizarea şi desfăşurarea activităţilor extracurriculare, participarea la acţiuni de voluntariat;
Ø     Formarea deprinderilor de studiu individual şi în echipă în vederea formării/dezvoltării competenţei de "a învăţa să înveţi".

c)     Domeniul Evaluarea rezultatelor învăţării, cu următoarele criterii de performanţă:

Ø     Asigurarea transparenţei criteriilor, a procedurilor de evaluare şi a rezultatelor activităţilor de evaluare;
Ø     Aplicarea testelor predictive, interpretarea şi comunicarea rezultatelor;
Ø     Utilizarea diverselor instrumente de evaluare, inclusiv a celor din banca de instrumente de evaluare unică;
Ø     Promovarea autoevaluării şi interevaluării;
Ø     Evaluarea satisfacţiei beneficiarilor educaţionali;
Ø     Coordonarea elaborării portofoliului educaţional ca element central al evaluării învăţării.

d)     Domeniul Managementul clasei de elevi, cu următoarele criterii de performanţă:

Ø     Stabilirea unui cadru adecvat - reguli de conduită, atitudini, ambient - , pentru desfăşurarea activităţilor în conformitate cu particularităţile clasei de elevi;
Ø     Monitorizarea comportamentului elevilor şi gestionarea situaţiilor conflictuale;
Ø     Cunoaşterea, consilierea şi tratarea diferenţiată a elevilor;
Ø     Motivarea elevilor prin valorizarea exemplelor de bună practică.

e)     Domeniul Managementul carierei şi al dezvoltării personale, cu următoarele criterii de performanţă:

Ø     Participarea şi valorificarea competenţelor ştiinţifice, metodice dobândite prin participarea la programele de formare/perfecţionare;
Ø     Implicarea în organizarea activităţilor metodice la nivelul comisiei/catedrei/responsabil;
Ø     Realizarea/actualizarea portofoliului şi dosarului personal;
Ø     Dezvoltarea capacităţii de comunicare şi relaţionare în interiorul şi în afara unităţii cu elevii, personalul şcolii, echipa managerială şi în cadrul comunităţii;

f)      Domeniul Contribuţia la dezvoltarea instituţională şi promovarea unităţii şcolare, cu următoarele criterii de performanţă:

Ø   Dezvoltarea de parteneriate şi proiecte educaţionale în vederea dezvoltării instituţionale;
Ø     Promovarea ofertei educaţionale;
Ø     Promovarea imaginii şcolii în comunitate prin rezultatele elevilor la olimpiade, concursuri, competiţii;
Ø     Realizarea/participarea la programe/activităţi de prevenire şi combatere a violenţei şi comportamentelor nesănătoase în mediul şcolar;
Ø     Respectarea normelor, procedurilor de sănătate şi securitate a muncii şi de PSI şi ISU pentru toate tipurile de activităţi desfăşurate în cadrul unităţii de învăţământ, precum şi a sarcinilor suplimentare;
Ø     Implicarea activă în crearea unei culturi a calităţii la nivelul organizaţiei.

  g) Domeniul Conduita profesională, cu următoarele criterii de performanţă:
Ø   Manifestarea atitudinii morale şi civice (limbaj, ţinută, respect, comportament)
Ø    Respectarea şi promovarea deontologiei profesionale."

           Pentru personalul didactic auxiliar se au în vedere domenii de evaluare şi criterii de performanţă specifice categoriilor de personal auxiliar, conform anexelor prezentei metodologii.


    Grila de punctaj pentru acordarea calificativelor anuale, în condiţiile prezentei metodologii, este:

a)     de la 100 până la 85 de puncte, calificativul Foarte bine;
b)     de la 84,99 până la 71 de puncte, calificativul Bine;
c)     de la 70,99 până la 61 de puncte, calificativul Satisfăcător;
d)     sub 60,99 puncte, calificativul Nesatisfăcător.

În baza punctajului final acordat, consiliul de administraţie stabileşte calificativul anual pentru fiecare angajat în parte.

Hotărârea consiliului de administraţie privind punctajul final şi calificativul anual al cadrelor didactice/didactice auxiliare se adoptă conform prevederilor art. 93 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare.

Calificativul anual şi punctajul corespunzător acordate de către consiliul de administraţie sunt aduse la cunoştinţa fiecărui cadru didactic/didactic auxiliar în mod direct, dacă acesta este prezent la şedinţa consiliului de administraţie.

Hotărârea consiliului de administraţie cu punctajul şi calificativul acordat va fi comunicată, în termen de 3 zile, prin secretariatul unităţii de învăţământ, cadrelor didactice care nu au putut fi prezente pentru evaluarea finală la şedinţa consiliului de administraţie.


  






[1] ORDINUL nr. 4.613 din 28 iunie 2012; ORDINUL nr. 3.597 din 18 iunie 2014; RECTIFICAREA nr. 3.597 din 18 iunie 2014