1. CAPTURAREA
Capturarea a avut loc noaptea. Legea ebraică prevedea ca, în afară de cazul de flagrant, un demers de acest gen să aibă loc ziua, la lumina soarelui, sub ochii tuturor, tocmai pentru ca "nimic să nu se petreacă în ascuns". De asemenea, arestarea Mântuitorului s-a produs fără nici un mandat legal. Procedura a avut caracteristicile unei conspiraţii, cu prezenţa a cel puţin unui conspirator: Iuda, probabil deziluzionat în speranţele sale patriotice că Mesia va lupta cu arma în mână împotriva romanilor.
Isus a zis apoi preoţilor celor mai de seamă, căpeteniilor străjerilor Templului şi bătrânilor care veniseră împotriva Lui: „Aţi ieşit după Mine ca după un tâlhar, cu săbii şi cu ciomege? În toate zilele eram cu voi în Templu, şi n-aţi pus mâna pe Mine. Dar acesta este ceasul vostru şi puterea întunericului. (Luca 22: 52, 53).
2. PROCESUL
Judecarea a fost tot noaptea. Dacă se considera că acuzatul a făptuit delicte susceptibile de pedeapsa cu moartea, atunci, conform Legii mozaice, el trebuia judecat ziua şi în public.
Convocarea primului Sinedriu a avut loc noaptea, fapt ce contravine, de asemenea, legislaţiei vremii. A avut rol de cercetare prealabilă, acasă la Ana, ex-Mare Preot. Interogatoriul luat de Ana nu a avut probabil un caracter oficial. Marele preot era desigur curios sa-L vada pe Iisus si sa se convinga ca fusese arestat, dar nu voia sa se angajeze in vreun fel, dat fiind mai ales ca lui nu-i revenea nici o obligatie din punct de vedere legal. Acesta este poate motivul pentru care interogatoriul luat de Ana nu este consemnat in nici o alta Evanghelie, chiar trecerea pe la el fiind omisa de sinoptici.
L-au dus întâi la Ana; căci el era socrul lui Caiafa, care era mare preot în anul acela. (Ioan 18:13).
Convocarea celui de-al doilea Sinedriu a constituit o altă încălcare a Legii ebraice (Tora), care prevedea un anume interval de timp între prima şi a doua audienţă. Sidnedriul voteaza condamnarea Mantuitorului la moarte si hotaraste modalitatea obtinerii ratificarii ei de catre Pontiu Pilat.
Ana L-a trimis legat la marele preot Caiafa. (Ioan 18:24).
Sinedriul avea şi misiunea de a proteja şi a apăra acuzatul. În nici un caz membrii acestuia nu aveau voie să lovească un acuzat şi nici un membru nu putea acţiona în exclusivitate ca acuzator sau apărător. Legea prevedea ca acuzatului să îi fie acordată prezumţia de nevinovăţie. Ceea ce, evident, nu s-a întâmplat în cazul lui Iisus.
Şi Caiafa era cel ce dăduse iudeilor sfatul acesta: „Este de folos să moară un singur om pentru norod.” (Ioan 18:14).
Reunirea membrilor Sinedriului era interzisă în perioada pascală (Pesahului).
Iisus Hristos este lovit în timpul procesului, fără ca Legea să prevadă acest lucru
L-au legat la ochi, Îl loveau peste faţă şi-L întrebau, zicând: „Proroceşte, cine Te-a lovit?”Şi rosteau împotriva Lui multe alte batjocuri.
Sunt prezenţi doi martori falşi, ale căror mărturii nu concordă, lucru de care Sinedriul nu a ţinut cont. Tora specifica faptul că nu era posibilă condamnarea la moarte pentru un păcat capital, decât dacă se baza pe cuvântul a cel puţin doi martori (un martor avea "valoarea" nici unui martor). În cazul lui Iisus, au fost doi martori, dar ale căror declaraţii nu au concordat.
Unii s-au sculat şi au făcut o mărturisire mincinoasă împotriva Lui şi au zis: „Noi L-am auzit zicând: „Eu voi strica Templul acesta, făcut de mâini omeneşti, şi în trei zile voi ridica un altul, care nu va fi făcut de mâini omeneşti.” (Marcu 14: 57-59) Nici chiar în privinţa aceasta nu se potrivea mărturisirea lor.
Acuzatul avea dreptul să beneficieze de consultanţă legală, potrivit Talmudului. Dacă nu îşi putea plăti un apărător expert în Lege, atunci era numit unul din oficiu, care ar fi urmat să acţioneze în apărarea lui. Ceea ce, în cazul lui Iisus, nu s-a întâmplat.
Singura "mărturisire" a lui Iisus a fost când a recunoscut că este Fiul lui Dumnezeu, ceea ce i-a adus imediat acuzaţia de "blasfemie". Dar Legea ebraică nu accepta mărturia unui acuzat în propria defavoare. O confesiune voluntară, fără martori, nu era suficientă pentru sentinţa de condamnare la moarte.
Isus tăcea. Şi marele preot a luat cuvântul şi I-a zis: „Te jur, pe Dumnezeul cel Viu, să ne spui dacă eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu.” „Da”, i-a răspuns Isus, „sunt! Ba mai mult, vă spun că de acum încolo veţi vedea pe Fiul omului şezând la dreapta puterii lui Dumnezeu şi venind pe norii cerului.” Atunci marele preot şi-a rupt hainele şi a zis: „A hulit! Ce nevoie mai avem de martori? Iată că acum aţi auzit hula Lui. (Matei 26:63, 64, 65).
Marele Preot, Caiafa şi-a rupt hainele, fapt nepermis de Lege, deoarece hainele purtau simboluri divine.
Pilat din Pont, deşi nu i-a găsit nicio vină lui Iisus , la strigătele mulţimii - Răstigneşte-L, răstigneşte-L!, ca să arate nevinovaţia sa, s-a spălat pe mâini înaintea mulţimii zicînd : Nevinovat sunt de sîngele dreptului acestuia. Voi veţi vedea. Iar tot poporul a răspuns şi a zis: Sângele Lui să cadă asupra noastră şi asupra copiilor noştri. ( Matei 27:24-25).
Irod nu şi-a asumat responsabilitatea judecării lui Iisus la Ierusalim (unde se găsea cu ocazia sărbătorii anuale evreieşti Pessah), ci l-a retrimis înapoi procuratorului roman Pilat din Pont.
Verdictul Sinedriului nu putea fi emis în aceeaşi zi. Până să ia decizia finală referitoare la o eventuală condamnare, Sinedriul trebuia să se gândească timp de "o zi solară întreagă", conform Legii. Nici acest lucru nu s-a întâmplat în cazul Mântuitorului.
3. CONDAMNAREA ŞI EXECUŢIA
Pedeapsa (crucificarea) Domnului Iisus Hristos a fost o pedeapsă romană, prevăzută de legislație acelei vremi.
