DECIZIA nr. 20 din 2 februarie 2000 referitoare la sesizarea de
neconstituţionalitate a art. 41 alin. (2) din Legea privind sistemul public de
pensii şi alte drepturi de asigurări sociale şi a dispoziţiilor art. 198 din
aceeaşi lege prin care a fost abrogat art. 103 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea
judecătorească, republicată
EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
PUBLICAT ÎN: MONITORUL
OFICIAL nr. 72 din 18 februarie 2000
Data intrarii in vigoare : 18
februarie 2000
Forma actualizata valabila la data de : 4 august 2017
Prezenta forma actualizata este valabila de la 18 februarie 2000 pana la 4
august 2017
În temeiul art. 144 lit. a) din Constituţie şi al art. 17 din Legea nr. 47/1992
privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, Curtea
Suprema de Justiţie a solicitat Curţii Constituţionale la data de 6 ianuarie
2000 sa constate "neconstituţionalitatea Legii privind sistemul public de
pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, adoptată de Parlamentul României
la 29 decembrie 1999, în partea privind art. 41 alin. (2) şi art. 198,
prin care a fost abrogat art. 103 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea
judecătorească".
Sesizarea Curţii
Constituţionale s-a hotărât în şedinţa din data de 6 ianuarie 2000 a Secţiilor
Unite ale Curţii Supreme de Justiţie prin votul unanim al celor 55 de membri
prezenţi din totalul de 60 de membri ai Curţii, potrivit art. 20 şi art. 26 lit. d) din Legea
Curţii Supreme de Justiţie nr. 56/1993, republicată.
Sesizarea de
neconstituţionalitate constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr.
5A/2000.
Prin sesizarea de
neconstituţionalitate formulată se considera ca dispoziţiile art. 41 alin. (2)
din Legea privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări
sociale, referitoare la stabilirea vârstei standard de pensionare de 60 de ani
pentru femei şi, respectiv, de 65 de ani pentru bărbaţi şi la eşalonarea
aplicării acestei prevederi pe termen de 13 ani, contravin dispoziţiilor art.
16 din Constituţie care consfinţesc egalitatea în drepturi a cetăţenilor,
deoarece creează, discriminatoriu, o situaţie mai grea pentru "unii
asiguraţi care ar avea dreptul sa primească pensie la o data cu mult mai
îndepărtată decât alţi asiguraţi".
De asemenea, se
apreciază ca art. 198 din noua lege a pensiilor, prin care, printre altele, a
fost abrogat art. 103 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea
judecătorească, republicată, incalca prevederile constituţionale ale art. 16,
potrivit cărora: (1) "Cetăţenii sunt egali în fata legii şi a
autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări. (2) Nimeni nu este
mai presus de lege."
Autorul sesizării
de neconstituţionalitate arata ca dispoziţiile art. 103 alin. 1 din Legea nr.
92/1992, republicată, prevăd: "Magistraţii cu o vechime de cel
puţin 25 de ani în magistratura beneficiază, la împlinirea vârstei prevăzute de
lege, de pensie de serviciu, în cuantum de 80% din venitul net [...]."
Conform sustinerii Curţii Supreme de Justiţie, aceste dispoziţii legale au
intrat în vigoare în luna august 1997, magistraţilor pensionaţi cu aceasta data
acordându-li-se pensie de serviciu, iar celor pensionaţi anterior datei
intrării în vigoare recalculandu-li-se cuantumul pensiei, astfel ca în prezent
toţi magistraţii pensionari beneficiază de pensie de serviciu. Or, în urma
abrogării acestor dispoziţii legale, prin intermediul art. 198 din noua lege a
pensiilor, magistraţii care vor fi pensionaţi după data intrării în vigoare a
acestei legi nu vor mai beneficia de pensie de serviciu. Astfel, se creează o
discriminare între cele doua categorii de magistraţi pensionari, în funcţie de
data pensionării, ceea ce se considera ca infrange principiul egalităţii în
drepturi a cetăţenilor înscris în art. 16 din Constituţie.
În continuare
autorul sesizării de neconstituţionalitate mai arata ca "instituirea
pensiei de serviciu pentru magistraţi a apărut ca o necesitate izvorata din
statutul profesional al acestora", care impune anumite interdicţii
relative, de exemplu la: exercitarea directa sau prin persoane interpuse a
activităţilor de comerţ; participarea la administrarea ori la conducerea unor
societăţi comerciale sau civile; îndeplinirea calităţii de expert sau de
arbitru desemnat de părţi într-un proces; îndeplinirea oricărei alte funcţii
publice sau private, cu excepţia funcţiilor didactice în învăţământul superior.
De aceea, pentru magistraţi, practic, singura sursa de existenta în timpul
activităţii este salariul, iar după retragerea din activitate, pensia, fără
posibilitatea acumularii unor rezerve materiale pentru perioada ulterioara
pensionării.
În sensul ca
pensia de serviciu reprezintă în mod necesar şi legitim o forma de garantare a
drepturilor magistraţilor sunt invocate şi prevederile cap. 6 al Cartei
europene privind statutul judecătorilor, intitulat "Remunerarea şi
protecţia socială", cu recomandări precise pentru statele europene de a le
respecta şi de a le include în ordinea de drept interna. Potrivit art. 4 din
capitolul menţionat, magistraţii, atunci când "au împlinit varsta legală
pentru încetarea funcţiei", au dreptul la "plata unei pensii al carei
nivel trebuie sa fie cat mai apropiat posibil de acela al ultimei remuneraţii
primite pentru activitatea jurisdicţională".
De asemenea,
Curtea Suprema de Justiţie, argumentand necesitatea instituirii pensiei de
serviciu pentru magistraţi, invoca şi faptul ca "în statele europene cu un
anumit grad de dezvoltare, inclusiv România, dreptul la pensie de serviciu îl
au toate forţele de apărare a ordinii publice - armata, poliţia şi serviciile
speciale", care, prin activitatea lor, "îşi asuma un risc întru
apărarea ordinii de drept, asigurând liniştea în societate". Or, continua
autorul sesizării de neconstituţionalitate, "justiţia face parte şi ea din
forţele publice chemate sa menţină ordinea de drept, pentru aceasta pronunţând
hotărâri prin care se ordonă încetarea încălcării unor drepturi în societate
atunci când se reclama încălcarea acestora, iar executarea hotărârilor
judecătoreşti, atunci când este nevoie, este asigurata prin forta coercitivă a
statului de celelalte forte de apărare a ordinii publice". Totodată,
arătându-se ca "justiţia este în ultima instanta cea care asigura armonia
juridică şi echilibrul în societate", se arata ca "recunoaşterea
dreptului la pensie de serviciu pentru magistraţi", consacrată ca atare prin
art. 103 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea
judecătorească, republicată, "se încadrează în organizarea
politico-juridică a statului de drept".
Conform
dispoziţiilor art. 18 alin. (2) din Legea
nr. 47/1992, republicată, sesizarea formulată de Curtea Suprema de
Justiţie a fost comunicată preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului,
precum şi Guvernului, spre a-şi putea exprima punctele de vedere asupra
obiectiei de neconstituţionalitate.
Guvernul, în
punctul sau de vedere, arata ca obiecţia de neconstituţionalitate ce vizează
art. 41 alin. (2) din Legea privind sistemul public de pensionare şi alte
drepturi de asigurări sociale, în raport cu prevederile art. 16 din
Constituţie, este neîntemeiată. Se considera ca eşalonarea creşterii varstelor
de pensionare, pe o perioada de 13 ani, nu creează o situaţie grea în mod
discriminatoriu pentru asiguraţii care se vor pensiona la o data mai
îndepărtată, deoarece, începând cu anul 1990, în instituţiile şi întreprinderile
de stat timpul de munca a fost de 5 zile pe saptamana, a câte 8 ore, iar nu de
6 zile pe saptamana, cum a fost pana la aceasta data. De aceea Guvernul susţine
ca "este echitabil, iar nu discriminatoriu, ca eşalonarea ajungerii la
noua varsta standard sa ţină seama de diferenţele de program de lucru
menţionate".
În ceea ce
priveşte sesizarea de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 198 din noua
lege a pensiilor, prin care se abroga art. 103 din Legea nr. 92/1992, republicată,
Guvernul apreciază ca aceasta este intemeiata, deoarece sunt infrante
prevederile constituţionale ale art. 16, referitoare la egalitatea în drepturi
şi, implicit, cele ale art. 124 alin. (2) şi ale art. 131 alin. (2), care
stabilesc statutul juridic special al judecătorilor şi al procurorilor, precum
şi cele ale art. 11, conform cărora obligaţiile ce revin statului roman din
actele internaţionale ratificate de Parlament trebuie îndeplinite
"întocmai şi cu buna-credinţa". Deoarece, datorită numeroaselor
incompatibilităţi şi interdicţii pentru magistraţi, singura sursa de venit a
acestora sunt drepturile salariale şi, respectiv, pensia, după retragerea din
activitate se creează o situaţie discriminatorie fata de categorii profesionale
cu statut asemănător. În acest sens Guvernul invoca situaţia militarilor care,
conform statutului lor, au aceleaşi interdicţii şi incompatibilităţi,
beneficiind, de asemenea, de pensie de serviciu, prevăzută de Decretul nr. 214/1977
privind pensiile militare de stat, cu modificările şi completările ulterioare,
care nu a fost însă abrogat prin art. 198 din noua lege a pensiilor.
În continuare, în
punctul de vedere al Guvernului, se precizează ca Justiţia atrage la bugetul de
stat venituri substanţiale, astfel ca plata pensiilor de serviciu pentru
magistraţi nu reduce bugetul asigurărilor sociale de stat. De altfel, potrivit art. 103 alin. 3 din Legea nr. 92/1992,
republicată, numai "Partea din pensia de serviciu care depăşeşte nivelul
pensiei din sistemul asigurărilor sociale de stat se suporta din bugetul de
stat", în timp ce pensiile militarilor sunt plătite în totalitate de la
bugetul de stat.
În final, se
arata ca, deoarece România a aderat la Statutul Consiliului Europei, fiind
membra a acestui organism, are obligaţia sa respecte Carta europeană privind
statutul judecătorilor, adoptată în 1998, şi care garantează judecătorilor, în
mod special, "plata unei pensii al cărui nivel trebuie sa fie cat mai
apropiat posibil de acela al ultimei remuneraţii primită pentru activitatea
jurisdicţională". De aceste prevederi s-a ţinut seama atunci când s-a
reglementat pensia de serviciu pentru magistraţi prin art. 103 din Legea nr.
92/1992, republicată.
Preşedinţii celor
doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.
În temeiul art. 5 din Legea nr. 47/1992,
republicată, Curtea Constituţională a solicitat precizări din partea
Ministerului Justiţiei, referitoare la obligaţiile ce revin statului roman din
prevederile Cartei europene privind statutul judecătorilor, document invocat în
sesizarea formulată de Curtea Suprema de Justiţie. În consideratiile
Ministerului Justiţiei, cuprinse în Adresa nr. 217 din 20 ianuarie 2000, se
arata ca: "Documentul în discuţie a fost adoptat în unanimitate de către
participanţii la reuniunea multilaterala de la Lisabona, din 8-10 iulie 1999,
magistraţi şi reprezentanţi ai ministerelor de justiţie din 25 de tari membre
ale Consiliului Europei." Conform precizărilor Ministerului Justiţiei,
"Carta, care conţine obiective şi principii elaborate în continuarea
Recomandarii nr. R (94) 12 a Comitetului Ministrilor cu privire la independenta,
eficienta şi rolul judecătorilor, reprezintă o noua etapa în realizarea unui
spaţiu judiciar comun în Europa. Ea are, asadar, aceeaşi valoare ca
recomandarea". În ceea ce priveşte forta juridică a recomandărilor date de
Comitetul Ministrilor al Consiliului Europei, se precizează ca "aceste
documente sunt date în baza şi, uneori, chiar în completarea convenţiilor
Consiliului Europei. De remarcat ca toate convenţiile Consiliului Europei sunt
adoptate de către Comitetul Ministrilor al acestei importante organizaţii
internaţionale guvernamentale".
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ,
examinând sesizarea de neconstituţionalitate formulată de
Curtea Suprema de Justiţie, punctul de vedere al Guvernului, consideratiile
Ministerului Justiţiei, raportul judecătorului-raportor, dispoziţiile criticate
ale Legii privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări
sociale, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992
privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, retine următoarele:
Potrivit
dispoziţiilor art. 144 lit. a) din Constituţie, precum şi ale art. 3 alin. (2)
şi ale art. 17 din Legea nr.
47/1992, republicată, Curtea Constituţională este competenta sa
soluţioneze sesizarea de neconstituţionalitate formulată în condiţii legale de
Curtea Suprema de Justiţie.
Critica de
neconstituţionalitate cuprinsă în aceasta sesizare se referă la doua texte ale
Legii privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale,
adoptată de Camera Deputaţilor şi de Senat în şedinţele din 29 decembrie 1999.
Cele doua texte
legale criticate pentru neconstituţionalitate sunt art. 41 alin. (2) şi art.
198, acesta din urma exclusiv în partea referitoare la abrogarea art. 103 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea
judecătorească, republicată.
Art. 41 alin. (2)
din legea criticata pentru neconstituţionalitate are următorul conţinut:
"Varsta standard de pensionare este de 60 de ani pentru femei şi 65 de ani
pentru bărbaţi. Atingerea vârstei standard de pensionare se va realiza în
termen de 13 ani de la intrarea în vigoare a prezentei legi, prin creşterea
varstelor de pensionare pornind de la 57 de ani pentru femei şi 62 de ani
pentru bărbaţi, conform eşalonării din anexa nr. 3."
În cuprinsul
anexei nr. 3, la care face referire art. 41 alin. (2), sunt prevăzute, începând
cu ianuarie 2001 şi pana în decembrie 2014, varstele standard de pensionare, pe
perioade intermediare, stagiile minime şi complete de cotizare pentru femei şi
bărbaţi, în mod eşalonat, pana la atingerea vârstei standard prevăzute de
textul art. 41 alin. (2).
Art. 198 din
legea supusă controlului de constitutionalitate exercitat de Curte dispune abrogarea
parţială sau totală a mai multe acte normative. Dintre dispoziţiile cuprinse în
art. 198 critica de neconstituţionalitate formulată de Curtea Suprema de
Justiţie vizează numai textul care are următorul conţinut: "art. 103 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea
judecătorească, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 259
din 30 septembrie 1997."
Art. 103, a cărui
abrogare este dispusă în acest fel, are următoarea redactare: "Magistraţii
cu o vechime de cel puţin 25 de ani în magistratura beneficiază, la împlinirea
vârstei prevăzute de lege, de pensie de serviciu, în cuantum de 80% din venitul
net realizat din salariul de baza, sporul pentru vechime în munca şi sporul de
stabilitate în magistratura, avute la data pensionării.
Pentru fiecare an
care depăşeşte vechimea în magistratura prevăzută la alin. 1 se adauga la
cuantumul pensiei câte 1% din venitul net, fără a se putea depăşi 100% din
venitul net stabilit conform alin. 1, avut la data pensionării.
Partea din pensia
de serviciu care depăşeşte nivelul pensiei din sistemul asigurărilor sociale de
stat se suporta din bugetul de stat.
Pensia
suplimentară se stabileşte în condiţiile Legii privind pensiile de asigurări
sociale de stat şi asistenta socială.
Pensiile
magistraţilor se actualizează în raport cu nivelul salariilor de baza ale
magistraţilor în activitate.
De aceste
drepturi beneficiază şi magistraţii reincadrati după pensionare."
În ceea ce
priveşte dispoziţiile alin. 5 al art. 103 din Legea nr. 92/1992, republicată,
Curtea Constituţională a constatat prin deciziile nr. 88 şi nr. 89 din 1 iunie
1999, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 325 din 8 iulie
1999 şi, respectiv, nr. 322 din 6 iulie 1999, decizii pronunţate în
soluţionarea unor excepţii de neconstituţionalitate, ca aceste dispoziţii
legale sunt neconstituţionale în măsura în care nu asigura şi magistraţilor
pensionaţi anterior datei intrării în vigoare a Legii nr. 142/1997, de
modificare şi completare a Legii
nr. 92/1992, actualizarea pensiei în raport cu nivelul salariilor de
baza ale magistraţilor în activitate.
În motivarea
sesizării de neconstituţionalitate ce face obiectul prezentei decizii Curtea
Suprema de Justiţie invoca, în legatura cu ambele texte legale criticate,
încălcarea prevederilor art. 16 din Constituţie privind egalitatea în drepturi.
Deşi în actul de sesizare adresat Curţii Constituţionale nu se indica de Curtea
Suprema de Justiţie care dintre cele doua alineate ale art. 16 este avut în
vedere, din ansamblul procesului-verbal din 6 ianuarie 2000 al şedinţei Curţii
Supreme de Justiţie în Secţii Unite rezulta în mod neîndoielnic faptul ca
sesizarea de neconstituţionalitate are în vedere dispoziţiile alin. (1) al art.
16 din Constituţie, care prevăd: "Cetăţenii sunt egali în fata legii şi a
autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări."
1. Analizând
critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 41 alin. (2) din Legea
privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, Curtea
retine ca prin acest text de lege se introduce o modificare majoră a sistemului
actual de pensii, între altele prin creşterea vârstei standard de pensionare,
pentru bărbaţi - la 65 de ani, iar pentru femei - la 60 de ani. Astfel cum se
arata în expunerea de motive a Guvernului, care a însoţit proiectul de lege,
aceasta dispoziţie este menita sa contribuie la reechilibrarea într-o anumită
măsura a raportului dintre populaţia activa şi numărul de pensionari, precum şi
la alinierea varstelor standard de pensionare prevăzute de legislaţia romana cu
cele prevăzute în alte tari. În acelaşi timp, aceasta măsura este impusa şi de
faptul ca, potrivit prognozei, în anul 2040 populaţia de peste 60 de ani va
reprezenta circa 30% din populaţia tarii, fata de 15,6% cat reprezenta acest
segment de populaţie în anul 1990 şi, totodată, astfel cum se arata în
continuare în punctul de vedere al Guvernului, îşi mai găseşte justificarea şi
în faptul ca din anul 1990 saptamana de lucru a fost redusă în instituţiile
statului şi în alte unităţi de stat de la 6 la 5 zile.
Luând act de
aceste ratiuni avute în vedere de initiatorul proiectului de lege, Curtea
observa totodată ca măsurile stabilite prin art. 41 alin. (2) au un caracter
general şi se aplica tuturor categoriilor de persoane încadrate în munca,
făcând excepţie cei care lucrează în condiţii speciale sau deosebite de munca
şi care, din aceasta cauza, beneficiază prin lege de reducerea vârstei standard
de pensionare şi a stagiului de cotizare.
Examinarea
prevederilor art. 41 alin. (2) şi a conţinutului anexei nr. 3, la care textul
legal trimite, scoate în evidenta ca trecerea la aplicarea noilor condiţii de
varsta şi de cotizare pentru pensionare se va face treptat, pentru toţi
asiguraţii, într-o perioada de 13 ani, tocmai spre a se atenua unele dintre
consecinţele schimbării produse. De asemenea, potrivit art. 49 din lege, este
posibila şi pensionarea anticipata, fie cu diminuarea cuantumului pensiei, cu
procente reduse, fie chiar fără nici o reducere a acestuia.
În aceste
condiţii, Curtea Constituţională constata ca nu poate fi primită critica
formulată în sesizarea de neconstituţionalitate a Curţii Supreme de Justiţie,
în sensul ca textul art. 41 alin. (2) din lege introduce o discriminare
"deoarece se creează [...] o situaţie mai grea pentru unii asiguraţi care
ar avea dreptul sa primească pensie la o data mult mai îndepărtată decât alţi
asiguraţi". În logica sesizării de neconstituţionalitate discriminarea ar
consta în faptul ca asiguraţii care vor ieşi la pensie sub imperiul noii legi
ar fi dezavantajati fata de cei pensionaţi anterior, prin faptul ca lor li se
stabileşte o varsta mai ridicată şi o perioada mai mare de cotizare pentru a
putea fi pensionaţi. Aceasta critica
nu poate fi însă însuşită de Curtea Constituţională, întrucât argumentarea pe
care se bazează nu tine seama de dreptul autorităţii legiuitoare de a elabora
politica legislativă în domeniul pensiilor în concordanta cu condiţiile
economice şi sociale existente la un moment dat. A adopta punctul de vedere
neimpartasit de Curtea Constituţională ar insemna ca, o data elaborat un sistem
de pensii, bazat pe anumite condiţii de varsta şi de cotizare, acesta nu ar mai
putea fi niciodată schimbat. Într-o astfel de conceptie se poate ajunge la
negarea evoluţiei în reglementarea juridică a oricărui domeniu de activitate,
ceea ce nu se poate admite.
În aceasta ordine
de idei, Curtea Constituţională retine ca respectarea egalităţii în drepturi,
precum şi a obligaţiei de nediscriminare, stabilite prin prevederile art. 16
alin. (1) din Constituţie, presupune luarea în considerare a tratamentului pe
care legea îl prevede fata de cei cărora li se aplica în decursul perioadei în
care reglementările sale sunt în vigoare, iar nu în raport cu efectele produse
prin reglementările legale anterioare. Reglementările juridice succesive pot
prezenta în mod firesc diferenţe determinate de condiţiile obiective în care
ele au fost adoptate.
De altfel, asa
cum rezulta din expunerea de motive la proiectul Legii privind sistemul public
de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, noua reglementare este
fundamentată pe necesitatea adecvarii sistemului de pensii la condiţiile
existente în prezent în societate, pe cerinta modernizării legislaţiei în
domeniu şi a punerii sale de acord cu legislaţia majorităţii ţărilor europene.
De aceea, Curtea
retine ca modificarea condiţiilor de varsta şi a duratei de cotizare pentru cei
care vor beneficia de pensie în viitor este justificată, fiind bazată pe
considerente obiective şi rationale, astfel ca urmează sa constate ca art. 41
alin. (2) din lege este constituţional în raport cu criticile cuprinse în
sesizarea de neconstituţionalitate formulată de Curtea Suprema de Justiţie.
2. În ceea ce
priveşte dispoziţiile art. 198 din Legea privind sistemul public de pensii şi
alte drepturi de asigurări sociale, dispoziţii referitoare la abrogarea art. 103 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea
judecătorească, republicată, prin sesizarea Curţii Supreme de Justiţie se
invoca încălcarea dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţie sub doua
aspecte.
2.a) Cel dintâi
aspect se referă la faptul ca, prin abrogarea prevederilor art. 103 din Legea nr. 92/1992, republicată, text
legal prin care în anul 1997 a fost instituită pensia de serviciu pentru
magistraţi, se creează "o discriminare în defavoarea magistraţilor care
vor fi pensionaţi după intrarea în vigoare a noii legi a pensiilor, în raport
cu cei pensionaţi pana la aceasta data, ceea ce este inadmisibil fata de
dispoziţiile art. 16 din Constituţia României".
Curtea
Constituţională, examinând aceasta sustinere, observa, din modul în care este
formulată critica de neconstituţionalitate, ca dispoziţia legală vizata este
considerată discriminatorie în raport cu efectele produse în trecut de norma
juridică pe care o abroga, apreciindu-se, asadar, ca principiul egalităţii şi
al nediscriminarii, stabilit prin art. 16 alin. (1) din Constituţie, ar putea
sa fie aplicabil cu privire la situaţii ce diferă ca urmare a succesiunii în
timp a legilor prin care aceste situaţii au fost reglementate. Dimpotriva însă,
Curtea Constituţională retine ca şi în aceasta privinta sunt aplicabile
considerentele avute în vedere anterior cu referire la constatarea
constituţionalităţii art. 42 alin. (1) din Legea privind sistemul public de
pensii şi alte drepturi de asigurări sociale.
De aceea, în
privinta dispoziţiilor art. 198 din aceeaşi lege prin care a fost abrogat art. 103 din Legea nr. 92/1992, republicată, nu
poate fi primit cel dintâi aspect al criticii de neconstituţionalitate,
referitor la introducerea unui tratament juridic diferit, discriminatoriu,
pentru magistraţii care vor fi pensionaţi după intrarea în vigoare a noii legi
a pensiilor, în raport cu magistraţii pensionaţi anterior prin aplicarea regimului
de pensionare prevăzut la art. 103 din Legea nr. 92/1992, republicată.
2.b) Cel de-al
doilea aspect pentru care în sesizarea Curţii Supreme de Justiţie este criticat
textul art. 198, prin care se abroga art. 103 din Legea nr. 92/1992, republicată, îl
constituie nesocotirea faptului ca în România, ca şi în
statele europene cu un anumit grad de dezvoltare, "dreptul la pensie de
serviciu îl au toate forţele de apărare a ordinii publice - armata, poliţia şi
serviciile speciale". În acest sens, se arata ca justificarea acordării şi
menţinerii pensiei de serviciu, în cazul magistraţilor, rezida în statutul
special al acestora, care le interzice exercitarea unor activităţi producătoare
de venituri, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul superior, precum
şi în gradul ridicat de risc pe care îl presupune exercitarea funcţiei de
magistrat, caracteristica de altfel comuna, astfel cum se arata în sesizare,
pentru întregul personal al forţelor de apărare a ordinii publice, a ordinii de
drept.
Din aceasta
argumentare rezulta ideea inegalitatii de tratament între magistraţi şi cadrele
militare. Astfel, în timp ce prin abrogarea art. 103 din Legea pentru
organizarea judecătorească se suprima magistraţilor dreptul de a li se stabili,
în condiţiile legii, pensie de serviciu, militarii vor continua sa beneficieze
de pensia de serviciu pentru activitatea depusa, prevăzută la cap. II al Decretului nr.
214/1977 privind pensiile militare de stat, cu modificările şi
completările ulterioare, act normativ care nu este prevăzut în cuprinsul art.
198 din noua lege a pensiilor între dispoziţiile normative ce se abroga la data
intrării în vigoare a legii.
Decretul nr. 214/1977
este aplicabil nu numai cadrelor din armata, ci şi celor din sistemul
Ministerului de Interne, Serviciului Roman de Informaţii, Serviciului de
Informaţii Externe, Serviciului de Protecţie şi Paza, Direcţiei Generale a
Penitenciarelor din cadrul Ministerului Justiţiei etc.
Examinând cel
de-al doilea aspect al criticii de neconstituţionalitate, Curtea
Constituţională constata ca aceasta este intemeiata.
Astfel pensia de serviciu pentru magistraţi, introdusă în anul 1997
prin efectul modificării şi completării Legii
nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, la fel ca şi pensia
de serviciu pentru militari, prevăzută de Decretul
nr. 214/1977 privind pensiile militare de stat, cu modificările
ulterioare, au fost instituite în vederea stimulării stabilitatii în serviciu
şi a formării unei cariere în magistratura sau, după caz, în rândul cadrelor
militare permanente. Conform reglementărilor menţionate, pensia de
serviciu se acorda la împlinirea vârstei de pensionare numai magistraţilor,
respectiv militarilor care, în privinta totalului vechimii lor în munca,
îndeplinesc condiţia de a fi lucrat un anumit număr de ani numai în
magistratura sau, după caz, ca militar. Caracterul
stimulativ al pensiei de serviciu consta, atât în cazul magistraţilor, cat şi
în cel al militarilor, în modul de determinare a cuantumului pensiei în raport
cu salariul, respectiv cu solda avută la data iesirii la pensie. În plus, în ceea
ce priveşte acordarea pensiei de serviciu pentru militari, se aplica un spor de
10% pana la 20% pentru militarii care beneficiază în considerarea vechimii şi a
activităţii meritorii de ordinul "Meritul Militar", conform
prevederilor art. 11 din Legea nr.
80/1995 privind Statutul cadrelor militare.
Constatând ca
aceste elemente care diferentiaza regimul de pensionare al militarilor şi al
magistraţilor de regimul general al pensiilor asigura un tratament juridic
specific celor doua categorii de asiguraţi, Curtea
Constituţională retine ca instituirea pensiei de serviciu pentru cadrele
militare şi pentru magistraţi nu reprezintă un privilegiu, ci este justificată
în mod obiectiv, ea constituind o compensaţie parţială a inconvenientelor ce
rezulta din rigoarea statutelor speciale cărora trebuie sa li se supună
militarii şi magistraţii.
Astfel, aceste
statute speciale stabilite de Parlament prin legi sunt mult mai severe, mai
restrictive, impunând militarilor şi magistraţilor obligaţii şi interdicţii pe
care celelalte categorii de asiguraţi nu le au. Într-adevăr acestora le sunt
interzise activităţi ce le-ar putea aduce venituri suplimentare, care sa le
asigure posibilitatea efectivă de a-şi crea o situaţie materială de natura sa
le ofere după pensionare menţinerea unui nivel de viata cat mai apropiat de cel
avut în timpul activităţii. Sub acest aspect art. 30 alin. (1) din Legea nr. 80/1995 privind
Statutul cadrelor militare prevede pentru ofiţerii, maistrii militari şi
subofiterii în activitate obligaţia de a nu efectua activităţi care contravin
demnităţii, prestigiului şi normelor de comportare ce decurg din calitatea lor
de cadre militare; iar alin. (2) al aceluiaşi articol instituie pentru
categoriile menţionate de militari interdicţia de a îndeplini alte funcţii
decât cele în care sunt încadraţi, cu excepţia cumulului prevăzut de lege, în
condiţiile stabilite prin ordin al ministrului apărării naţionale, precum şi
interdicţia de a fi asociat unic ori de a participa direct la administrarea sau
conducerea unor organizaţii ori societăţi comerciale, cu excepţia numirii în
consiliile de administraţie ale regiilor autonome şi societăţilor comerciale
din subordinea Ministerului Apărării Naţionale, din cadrul industriei de
apărare sau în legatura cu aceasta. În cazul magistraţilor, Constituţia însăşi,
prin art. 124 alin. (2) şi prin art. 131 alin. (2), prevede, ca o garanţie a
imparţialităţii magistraţilor, ca funcţia de judecător şi, respectiv, aceea de
procuror "[...] este incompatibilă cu orice alta funcţie publica sau
privată, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul superior". În
acelaşi timp art. 112 din Legea nr. 92/1992, republicată,
prevede ca magistraţilor le este interzisă exercitarea, direct sau prin
persoane interpuse, a activităţilor de comerţ, participarea la conducerea unor
societăţi comerciale sau civile, precum şi participarea la administrarea unor
asemenea societăţi.
Un alt element
comun care justifica în mod obiectiv şi rezonabil un tratament juridic
asemănător al magistraţilor şi al cadrelor militare, inclusiv în ceea ce
priveşte regimul de pensionare, îl reprezintă riscul pe care îl implica
exercitarea profesiilor respective, ambele având un rol esenţial în apărarea
drepturilor omului, a ordinii publice, a valorilor statului de drept. În
considerarea riscurilor la care se expun în exercitarea atribuţiilor lor
militarii şi magistraţii, Parlamentul a stabilit pentru militari dreptul de a
purta uniforma şi dreptul de a folosi, în condiţiile legii, arme, iar, în mod
corespunzător, în cazul magistraţilor, art.
91 alin. 3 din Legea nr. 92/1992, republicată, prevede dreptul
acestora şi al familiilor lor de a fi protejati în situaţiile în care viata,
integritatea corporală sau avutul acestora este supus unor ameninţări. De
asemenea, art. 129 din Constituţie prevede ca "Instanţele judecătoreşti
dispun de poliţia pusă în serviciul lor", iar în aplicarea acestor dispoziţii
constituţionale art. 143 din Legea nr. 92/1992, republicată,
stabileşte obligaţia Ministerului de Interne în acest sens. În sfârşit, art.
239 din Codul penal, reglementand infracţiunea de ultraj, prevede în alineatul final
agravarea pedepsei în cazul în care infracţiunea este "[...] săvârşită
impotriva unui magistrat, poliţist sau jandarm, ori alt militar".
Curtea
Constituţională constata, pe de alta parte, ca reglementarea în vigoare a
pensiei de serviciu pentru militari, ca şi cea a pensiei de serviciu pentru
magistraţi, cu diferenţele pe care aceasta pensie le prezintă fata de pensia
comuna de asigurări sociale, nu constituie o încălcare a principiului
egalităţii cetăţenilor în fata legii, principiu prevăzut de art. 16 alin. (1)
din Constituţie. Aceasta constatare se bazează pe specificul comun al
activităţii militarilor şi magistraţilor, care, astfel cum a rezultat din
analiza anterioară a dispoziţiilor constituţionale şi legale aplicabile, impune
celor doua categorii profesionale obligaţii şi interdicţii severe, precum şi
riscuri sporite, ceea ce justifica în mod obiectiv şi rezonabil o diferentiere
a regimului juridic de pensionare fata de regimul stabilit pentru alţi
asiguraţi care nu sunt supuşi aceloraşi exigente, restrictii şi riscuri.
În aceasta ordine
de idei Curtea Constituţională, dând curs dispoziţiilor art. 11 şi 20 din
Constituţie, referitoare la raportul dintre reglementările interne şi cele
internaţionale, constata ca principiul egalităţii în drepturi îşi găseşte
expresia în numeroase acte internaţionale la care România este parte, printre
care unul dintre cele mai recente este Carta socială europeană revizuită,
adoptată la Strasbourg la 3 mai 1996 şi ratificată de România prin Legea nr. 74 din 3 mai 1999,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 193 din 4 mai 1999.
Astfel aceasta carta, care prin art. 12 al partii a II-a reglementează între
altele "Dreptul la securitate socială", prevede, de asemenea, la art.
E al partii a V-a, denumit "Nediscriminarea", ca "Respectarea
drepturilor recunoscute în prezenta carta trebuie asigurata fără deosebire de
rasa, sex, limba, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine
nationala sau socială, sănătate, apartenenţa la o minoritate nationala, naştere
sau orice alta situaţie". În vederea interpretării acestui text anexa
(intitulata "Câmpul de aplicare a Cartei sociale europene revizuite în
privinta persoanelor protejate"), care face parte integrantă din carta,
dispune cu aceeaşi forta juridică în sensul ca "O diferenţa de tratament
pe un motiv obiectiv şi rezonabil nu este considerată ca discriminatorie".
De asemenea,
jurisprudenta Curţii Constituţionale, referitoare la aplicarea principiului
egalităţii în fata legii şi al nediscriminarii, a stabilit constant, în deplin
acord cu jurisprudenta în materie, şi ea constanta, a Curţii Europene a
Drepturilor Omului, ca principiul egalităţii nu este sinonim cu uniformitatea
şi ca pentru situaţii diferite poate exista un tratament juridic diferit,
recunoscandu-se dreptul la diferenţa. În acest sens sunt, de exemplu: Decizia
nr. 70 din 15 decembrie 1993, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 307 din 27 decembrie 1993; Decizia nr. 74 din 13 iulie 1994,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 189 din 22 iulie
1994; Decizia nr. 139 din 19 noiembrie 1996, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 7 din 20 ianuarie 1997.
În acelaşi timp
Curtea Constituţională constata ca, fata de asemanarile subliniate anterior
între situaţia cadrelor militare şi cea a magistraţilor, avându-se în vedere şi
caracteristicile comune ale statutelor aplicabile acestor categorii
profesionale, care au determinat în mod obiectiv reglementarea prin lege, în
mod aproape identic, a pensiei de serviciu, nu se poate identifica o ratiune
suficienta care sa justifice aplicarea unui tratament diferit magistraţilor
fata de cadrele militare permanente, astfel cum s-a procedat prin art. 198 din
noua lege a pensiilor, care abroga reglementarea privind pensia de serviciu a
magistraţilor. Asa fiind, se impune concluzia ca este nejustificată abrogarea
prin art. 198 din Legea privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de
asigurări sociale a dispoziţiilor art. 103 din Legea nr. 92/1992, republicată.
Într-adevăr,
diferenţa de regim juridic ce se creează între pensia magistraţilor şi pensia
militarilor constituie, în condiţiile înfăţişate prin considerentele anterioare,
o încălcare de către legiuitor a egalităţii de tratament juridic, ceea ce, în
absenta unei determinări obiective, este contrar prevederilor art. 16 alin. (1)
din Constituţie, în înţelesul conferit acestui text constituţional prin
dispoziţiile actelor internaţionale privitoare la drepturile fundamentale ale
omului, la care România este parte. Între acestea figurează şi prevederile
referitoare la nediscriminare ale art. E din partea a V-a a Cartei sociale
europene revizuite, al căror cuprins, conturat prin dispoziţiile
corespunzătoare ale anexei, cuprinde şi dispoziţia conform căreia "O
diferenţa de tratament pe un motiv obiectiv şi rezonabil nu este considerată ca
discriminatorie". Din aceste dispoziţii, care sunt obligatorii pentru
statul roman, făcând parte din dreptul intern, conform art. 11 din Constituţie,
ca urmare a ratificării Cartei rezulta ca este discriminatorie diferenţa de
tratament juridic ce nu se întemeiază pe un motiv obiectiv şi rezonabil.
În acelaşi sens
este de altfel şi jurisprudenta îndelungată a Curţii Europene a Drepturilor
Omului care a statuat, în aplicarea prevederilor art. 14 privind interzicerea
discriminarii din Convenţia privind apărarea drepturilor omului şi a
libertăţilor fundamentale, ca reprezintă o încălcare a acestor prevederi orice
diferenţa de tratament săvârşită de stat între indivizi aflaţi în situaţii
analoage, fără o justificare obiectivă şi rezonabila (de exemplu, prin
hotărârea pronunţată în cazul "Marks contra Belgiei", 1979).
De asemenea,
Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, a stabilit
ca "un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a
legiuitorului, ci trebuie sa se justifice raţional, în respectul principiului
egalităţii cetăţenilor în fata legii şi a autorităţilor publice". De
asemenea, prin Decizia nr. 135 din 5 noiembrie 1996, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 17 decembrie 1996, Curtea Constituţională
a reţinut ca "principiul egalităţii în fata legii presupune instituirea
unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt
diferite".
Constatând
neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 198 din Legea privind sistemul public
de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, prin care se abroga art. 103 din Legea nr. 92/1992, republicată,
Curtea Constituţională observa totodată ca aceasta abrogare a reglementării
legale referitoare la pensia de serviciu pentru magistraţi este contrară
exigenţelor actuale pe care importante documente internaţionale le exprima în
mod direct cu privire la drepturile magistraţilor, în considerarea importantei
rolului acestora în apărarea statului de drept.
Astfel,
"Principiile fundamentale privind independenta magistraturii",
adoptate de cel de-al VII-lea Congres al Naţiunilor Unite pentru prevenirea
crimei şi tratamentul delincventilor (Milano, 26 august - 6 septembrie 1985) şi
confirmate de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite prin
rezoluţiile nr. 40/32 din 29 noiembrie 1985 şi nr. 40/146 din 13 decembrie
1985, prevăd în mod expres prin art. 11 ca "durata mandatului
judecătorilor, independenta acestora, siguranta lor, remuneraţia corespunzătoare,
condiţiile de munca, pensiile şi varsta de pensionare sunt în mod adecvat
garantate prin lege".
În mod
asemănător, "Recomandarea nr. R (94) 12 cu privire la independenta,
eficacitatea şi rolul judecătorilor", adoptată la 13 octombrie 1994 de Comitetul
Ministrilor al Consiliului Europei, subliniind importanta independentei
judecătorilor în scopul intaririi preeminentei dreptului în statele democratice
şi în considerarea art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a
libertăţilor fundamentale, precum şi a "Principiilor fundamentale [ale
Organizaţiei Naţiunilor Unite] privind independenta magistraturii",
anterior menţionate, a stabilit, printre alte importante măsuri pe care statele
membre urmează sa le adopte, şi pe aceea "de a veghea ca statutul şi
remuneraţia judecătorilor sa fie pe măsura demnităţii profesiei lor şi a
responsabilităţilor pe care şi le asuma".
De asemenea, art.
6.4 din "Carta europeană privind statutul judecătorilor", adoptată în
anul 1998, prevede ca "În mod special, statutul garantează judecătorului
sau judecatoarei care a împlinit varsta legală pentru încetarea funcţiei, după
ce a exercitat-o ca profesie o perioada determinata, plata unei pensii al carei
nivel trebuie sa fie cat mai apropiat posibil de acela al ultimei remuneraţii
primite pentru activitatea jurisdicţională".
Din examinarea
documentelor internaţionale menţionate, Curtea Constituţională retine
preocuparea organismelor care le-au adoptat de a se promova independenta şi
imparţialitatea judecătorilor, ţinând seama ca judecătorii se pronunţa asupra
vieţii, libertăţilor, drepturilor, îndatoririlor şi bunurilor cetăţenilor. În
acest context, o importanta deosebita o au măsurile preconizate pentru
asigurarea unui statut, a unei remuneraţii şi a pensiei adecvate pentru
magistraţi, precum şi a garantarii prin lege a acestora. De asemenea, Curtea
Constituţională constata ca în toate aceste documente principiile şi măsurile
stabilite cu privire la statutul şi drepturile magistraţilor sunt puse în relatie
directa cu prevederile art. 10 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului
şi cu cele ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a
libertăţilor fundamentale, referitoare la dreptul fundamental al oricărei
persoane de a fi judecata de un tribunal competent, independent şi impartial,
stabilit prin lege.
În aceste
condiţii, Curtea Constituţională constata ca, deşi unele dintre documentele
internaţionale menţionate au valoare de recomandare prin prevederile pe care le
conţin şi prin finalităţile pe care le urmăresc, fiecare dintre acestea vizează
direct texte cuprinse în pacte şi în tratate la care România este parte şi,
prin urmare, se înscriu în spiritul prevederilor art. 11 şi 20 din Constituţie.
Totodată, Curtea
Constituţională retine ca ratiunile pe care se întemeiază prevederile din
actele internaţionale avute în vedere în considerentele anterioare ale acestei
decizii se afla în convergenta cu dispoziţiile art. 123 alin. (2) din
Constituţie, conform cărora "Judecătorii sunt independenţi şi se supun
numai legii". Într-adevăr, aceste dispoziţii constituţionale nu au un
caracter declarativ, ci constituie norme constituţionale obligatorii pentru
Parlament, care are îndatorirea de a legifera instituirea unor mecanisme corespunzătoare
de asigurare reală a independentei judecătorilor, fără de care nu se poate
concepe existenta statului de drept, prevăzută prin art. 1 alin. (3) din
Constituţie. Asa fiind, abrogarea art. 103 din Legea nr. 92/1992, republicată,
contravine şi principiului stabilit prin art. 123 alin. (2) din Constituţie.
În sfârşit,
Curtea Constituţională constata ca argumentele care conduc la admiterea
sesizării de neconstituţionalitate formulate de Curtea Suprema de Justiţie se
regăsesc şi în poziţia Guvernului care, în calitatea sa de initiator al
proiectului noii legi a pensiilor, nu a realizat nici o deosebire de tratament
juridic între pensia de serviciu a magistraţilor şi aceea a cadrelor militare,
mentinand ambele categorii. De asemenea, Guvernul, prin reprezentantul sau,
ministrul muncii şi protecţiei sociale, în cadrul dezbaterilor parlamentare
asupra proiectului legii, a combatut propunerea facuta de unii parlamentari de
a se abroga dispoziţiile legale care reglementează pensia de serviciu pentru
magistraţi, atât prin argumente de drept comparat, cat şi prin invocarea
asemanarilor cu pensia de serviciu a militarilor, astfel cum rezulta din
stenograma şedinţei Senatului din 30 octombrie 1999. De altfel, Senatul a
adoptat art. 198 din Legea privind sistemul public de pensii şi alte drepturi
de asigurări sociale în redactarea cuprinsă în proiectul înaintat de Guvern,
asadar fără abrogarea art. 103 din Legea nr. 92/1992, republicată, ceea
ce a determinat consecinta aplicării dispoziţiilor art. 76 din Constituţie,
referitoare la desfăşurarea procedurii de mediere între cele doua Camere ale
Parlamentului.
De asemenea, în
punctul de vedere comunicat Curţii Constituţionale cu ocazia soluţionării de
către aceasta a sesizării de neconstituţionalitate formulate de Curtea Suprema
de Justiţie, Guvernul a considerat ca sesizarea este intemeiata, concluzionand
în sensul ca "prevederile art. 198 din Legea privind sistemul public de
pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, care privesc abrogarea art. 103 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea
judecătorească, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sunt
neconstituţionale [...]".
Pentru
considerentele expuse, în temeiul art. 11, al art. 16 alin. (1), al art. 20
alin. (2), al art. 123 alin. (2), al art. 144 lit. a) şi al art. 145 alin. (1)
din Constituţie, precum şi al art. 2 alin. (3), al art. 17 şi următoarele din Legea nr. 47/1992,
republicată,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
1. Constata ca
dispoziţiile art. 41 alin. (2) din Legea privind sistemul public de pensii şi
alte drepturi de asigurări sociale sunt constituţionale.
2. Constata ca
dispoziţiile art. 198 din aceeaşi lege, prin care a fost abrogat art. 103 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea
judecătorească, republicată, sunt neconstituţionale.
Decizia se
comunica Preşedintelui României, preşedintelui Camerei Deputaţilor şi
preşedintelui Senatului, în scopul deschiderii procedurii prevăzute de art. 145
alin. (1) din Constituţie, precum şi Curţii Supreme de Justiţie, şi se publica
în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Definitiva şi
obligatorie.
Deliberarea a
avut loc la data de 2 februarie 2000 şi la ea au participat: Lucian Mihai,
preşedinte, Costica Bulai, Constantin Doldur, Kozsokar Gabor, Ioan Muraru,
Nicolae Popa, Lucian Stangu, Florin Bucur Vasilescu şi Romul Petru Vonica,
judecători.
PREŞEDINTELE
CURŢII
CONSTITUŢIONALE,
LUCIAN
MIHAI
Magistrat-asistent,
Doina Suliman
--------------
