Potrivit art. 82, alin. 1 şi art. 113, alin. 1 C. proc. civ., cererea trebuie făcută în scris şi în limba română (art. 127, alin. 1, din Constituţie şi art. 6, alin. 1 din Legea nr. 94/1992).
Cuprins
În contextul condiţiilor generale privitoare la cereri (art. 82-84 C. proc. civ. ) şi observând exigenţele legale în materie (art. 112-114 C. proc. civ.), cererea de chemare în judecată trebuie să cuprindă următoarele:
1. Arătarea instanţei căreia cererea i-a fost adresată. Această menţiune prezintă interes sub două aspecte: a) potrivit art. 109 C. proc. civ., cererea celui care pretinde un drept trebuie făcută “înaintea instanţei competente”. Or, numai prin indicarea instanţei poate fi verificată competenţa acesteia. Pe de altă parte, numai o instanţă competentă se poate considera valabil învestită prin sesizarea ei; b) în toate cazurile de competenţă terotorială alternativă sau facultativă, reclamantul numai poate reveni asupra alegerii instantei, iar alegerea instanţei se face tocmai prin indicarea acesteia.
2. Identificarea părţilor. În această privinţă, actuala reglementare este nu numai laconică, dar şi lacunară, atât art. 82 alin. 1, cât şî art. 112 alin. 1, pct. 1 C. proc. civ. vorbim doar de “numele, domiciliul sau reşedinţa părţilor”. Chiar în lipsa unor texte adecvate, identificarea părţilor – persoane fizice – trebuie să se facă şi prin prenume, naţionalitate, data naşterii, iar în cazul persoanelor morale prin denumire sau firmă, naţionalitate, sediu, organelle care le reprezintă legal – asemenea elemente putând prezenta deosebit interes în desfaşurarea judecăţii. Reclamantul se poate afla în imposibilitatea de a face unele dintre menţiunile arătate, dar aceasta nu trebuie să anuleze dezideratul identificării părţilor cât mai complet posibil. Identifivarea părţilor, prin atributele menţionate, poate prezenta importanţă, între ele, pentru:
a) stabilirea limitelor litigiului sub raportul subiectelor procesuale;
b) verficarea calităţii şi a capacităţii procesuale;
c) verficarea competenţei instanţei;
d) stabilirea locului unde urmează să se facă comunicarea actelor de procedură;
e) asigurarea condiţiilor necesare pentru exercitarea dreptului la apărare, precum şi pentru sancţionarea încercării de disimulare frauduloasă a unora dintre elementele procesului.
3. Calitatea juridică în care părţile stau în judecată, atunci cand ele nu stau în numele lor propriu. Părţile stau în judecată într-o dublă ipostază: în calitatea ce le derivă din raportul juridic substanţial (de exemplu, creditor şi debitor); în calitate ce le derivă din raportul juridic procesual (de exemplu, reclaman şi pârât, intervenient principal, intervenient accesoriu, chemat în garanţiei). Interesează însă, mai ales, calitatea ce derivă dintr-un raport de reprezentare (mandatar convenţional ad litem, reprezentant legal, mandatar judecătoresc). Reprezentantul trebuie să-şi arate calitatea şi să o probeze. Altminteri, se va presupune că el acţionează în nume propriu. De asemenea, arătarea calităţii trebuie să se facă şi atunci când persoana acţionează atât în nume propriu, cât şi ca reprezentant. Menţionarea calităţii, atunci când părţile nu stau în judecată în numele lor propriu, se dovedeşte a fi esenţială în unele situaţii.
4. Obiectul cererii şi valoarea lui, după preţuirea reclamantului, atunci când preţuirea nu este cu putinţă. În cazul bunurilor imobile vor fi menţionate elementele necesare pentru identificarea lor (comună, judeţ, stradă, număr, număr de carte funciară, numărul topografic etc.). Este vorba deci despre pretenţia concretă a reclamantului. Determinarea obiectului trebuie să fie clară, completă, cât mai exactă cu putinţă, întrucât şi acest reper are multiple semnificaţii şi implicaţii între care: indicarea exactă a obiectului (quod petitur, quod desideratur şi care poate fi dare, facere, pati) pune părţile dintr-un început pe poziţii de egalitate, pârâtul putând deja opta între recunoaşterea pretenţiilor sau formularea apărărilor, raportat la obiect se va verfica respectarea normelor privitoare la competenţa instanţei, legalitatea alcătuirii completului de judecată, taxa de timbru, admisibilitatea unor probe, eventuala modificare sau completare ulterioară a cererii; obiectul constituie elementul indispensabil al dispozitivului şi criteriul de apreciere a situaţiilor de minus, plus sau ultra petita; obiectul – sau, mai correct spus material litigioasă – constituie unul dintre elementele autorităţii lucrului judecat;
5. Arătarea motivelor de fapt şi de drept pe care se întemeiază cererea. În esenţă şi atât cât este posibil în acestă primă etapă a procesului civil, reclamantul trebuie să indice împrejurările de ordin material din care derivă pretenţia sa, titlu juridic pe care se sprijină acea pretenţie şi cauza juridică – în convenţii acesta înseamnă echivalentul unei îndatoriri, iar în procedură fundamental juridic al pretenţiei. Cât priveşte motivele de drept, nu este necesar să se recurgă la formele sacramentale, nici să se indice exact textele de lege, ci să se indice principiile de drept care fundamentează cererea. Sub ambele aspecte – al motivelor de fapt şi de drept – arătarea acestora, chiar sumară, este indeniabilă pentru a permite pârâtului să-şi formuleze excepţiile, apărările sau explicaţiile, pentru fixarea cadrului procesului şi pentru prefigurarea fondului acestuia, dar şî – în cele din urmă – pentru verificare unuia dintre elementele autorutăţii lucrului judecat: cauza juridică;
6. Arătarea dovezilor pe care se sprijină fiecare capăt de cerere. Simplele alegaţii nu pot conduce la admiterea cererii; ele trebuie să se sprijine pe probe. Probele sunt o instituţie dinamică; utilitatea sau inutilitatea lor se remarcă în chiar cursul desfăşurării procesului civil. Toate probele – mai ales cele ce susţin obiectul şi valoarea cererii, motivele de fapt şi titlu juridic – trebuie indicate. Aceasta, pentru relevarea temeiniciei cererii, aprecierea admisibilităţii mijloacelor probatorii, celeritatea justiţiei, prevenirea surprinderii adversarului, respectarea principiului contradictorialităţii şi al dreptului la apărare.
Art. 112 alin. 1, pct. 5 C. proc. civ. aduce câteva precizări în plus:
- Când dovada se face prin înscrisuri, se vor alătura la cerere atâtea copii, câţi pârâţi sunt, precum şi câte o copie de pe fiecare înscris pentru instanţă; copiile vor fi certificate de reclamant că sunt la fel cu orginalul;
- Se poate depune şi numai o parte dintr-un înscris privitor la pricină, rămânând ca instanţa să dispună, la nevoie, înfăţişarea înscrisului în întregime;
- Dacă înscrisurile sunt scrise într-o limbas străină sau cu litere vechi, se vor depune traduceri sau copii cu litere latine, certificate de parte;
- Când reclamantul voieşte să-şi dovedească cererea sau vreunul din capetele cererii sale prin interogatoriul pârâtului, se va cere înfăţişare în persoană a acesteia, cu menţiunea “la interogatoriu”;
- Când se va cere dovada cu martori, se va arăta numele şî domiciliul acestora.
Pentru acest stadiu al procedurii, legea nu prevede sancţiunea care poate interveni în cazul nerespectării exigenţelor prevăzute la art. 112 C. proc. civ. Prin corelarea însă cu alte dispoziţii, eventuala sancţiune care poate interveni se prefigurează: preşedintele, primind cererea, va dispune citarea pârâtului la termenul fixat pentru judecată şi comunicarea copiilor de pe cerere şi înscrisuri, aşadar fixarea termenului este condiţionată, implicit, de depunerea copiilor de pe înscrisuri (art. 114 alin. 3 C. proc. civ.); preşedintele îi va pune în vedere reclamantului lipsurile cererii de chemare în judecată, spre a le întregi înainte de comunicare (art. 114 alin. 2 C. proc. civ.); în afara excepţiilor prevăzute de lege, dovezile care nu au fost cerute în condiţile art. 112 C. proc. civ., nu vor mai putea fi invocate în cursul judecăţii; sub sancţiunea decăderii, partea este obligată, în cazul amânării judecăţii, ca înainte cu cel puţin cinci zile de termenul fixat pentru judecată să depună copii certificate de pe înscrisurile invocate (art. 138 C. proc. civ.); dacă partea refuză să răspundă la interogatoriu sau dacă refuză să înfăţişeze înscrisul, instanţa va putea considera ca dovedite pretenţiile formulate (art. 174 şi art. 225 C. proc. civ.) etc.
7. Semnătura (art. 82 alin. 1 şi art. 112 alin. 1 pct. 6 C. proc. civ.). Acest element este indiscutabil necesar, deoarece tocmai semnătura constituie certificarea manifestării de voinţă a reclamantului. De altfel, art. 133 C. proc. civ. – într-o formulare paradoxală îsă – precizează că cererea de chemare în judecată nesemnată va fi declarată nulă.
8. Data cererii de chemare în judecată nu este menţionată ca element necesar al acesteia, nici de art. 82 C. proc. civ., nici de art. 112 C. proc. civ. Totuşi, datarea trebuie considerată ca necesară. Cu totul adecărat că cele mai multe şî mai semnificative consecinţe sunt corelate datei de introducere a cererii de chemare în judecată, dar şi data cererii poate atrage unele indicaţii (de exemplu, cât priveşte capacitatea procesuală a părţii).
Art. 133 alin. 1 C. proc. civ. sancţionează cu nulitate cererea de chemare în judecată care nu cuprinde numele reclamantului sau al pârâtului, obiectul ei sau semnătura. Textul art. 133 C. proc. civ. rămâne vulnerabil sub mai multe aspecte:
a) Ar rezulta, fiind vorba de sancţionarea “nulităţii”, că dispoziţiile privitoare la elementele cererii de chemare în judecată au caracter imperativ, deşi, în realitate, ele au caracter dispozitiv;
b) Ar rezulta, de asemenea, că lipsurile cererii pot fi invocate de oricare parte şi oricând, cu toate că numai pârâtul poate invoca excepţia având ca obiect viciile cererii, şi nu pentru prima dată în dezbateri de fond, în apel sau în recurs;
c) Termenul “nulitate” poate evoca ideea imposibilităţii acoperirii ulterioare a lipsurilor cererii de chemare în judecată, ceea ce contrazice chiar art. 133 alin. 2 C. proc. civ., cu privire la lipsa semnăturii;
d) În fine, s-ar putea deduce, greşit îsă, că nulitatea nu operează atunci când lipsesc alte elemente din cererea de chemare în judecată decât numele, obiectul sau semnătura. Textul trebuie deci interpretat circumspect.
Potrivit cu natura unor cereri de chemare în judecată, acestea trebuie să îndeplinească unele condiţii complementare.
