Copilăria timpurie
reprezintă cea mai importantă perioadă din viaţa copilului, întrucât este
marcată de momente cruciale pentru succesul său de mai târziu, la şcoală şi în
viaţă. Intervenţia adultului asupra copilului în această perioadă este
fundamentală.
Educaţia timpurie
vizează intervalul de timp cuprins între naştere - pentru că din momentul când
se naşte copilul începe să se dezvolte şi să înveţe, şi până la 6/7 ani -
vârsta intrării la şcoală.
Educaţia timpurie se
realizează în atât în mediul familial, cât şi în cadrul serviciilor
specializate, precum creşa sau grădiniţa.
Cercetările din
ultimii 30 de ani au evidenţiat corelaţii semnificative între mediu şi
dezvoltarea intelectuală, între învăţarea timpurie şi învăţarea care are loc în
alte etape ale vieţii. Astfel, copiii crescuţi într-un mediu stimulativ au o
dezvoltare intelectuală accelerată în comparaţie cu cei crescuţi într-un mediu
restrictiv.
De la naştere şi până
când cresc, copiii sunt persoane care au o dezvoltare afectivă şi o receptivitate
specială faţă de diferitele categorii de stimuli, aspect ce poate fi influenţat
de informaţiile care le primeşte copilul din mediu, precum şi de calitatea
procesării acestora. Se impune astfel organizarea de către practicieni a unor
intervenţii cu caracter formativ pentru a valorifica această receptivitate.
Educaţia timpurie este
o necesitate în contextul social actual, deoarece perioada cuprinsă între
naştere şi 6/7 ani este cea în care copiii au o dezvoltare rapidă. Dacă
procesul de dezvoltare este neglijat, mai târziu, compensarea acestor pierderi
este dificilă şi costisitoare.
Investiţia în copii la
vârste cât mai fragede conduce, pe termen lung, la dezvoltarea socială a
acestora şi la realizarea susţinută a drepturilor copiilor. Dacă la nivelul
educaţiei timpurii sunt depistate şi remediate deficienţele de învăţare şi
psiho- comportamentale ale copiilor, deci înainte de integrarea copilului în
învăţământul primar - beneficiile recunoscute se referă la: performanţele
şcolare superioare, diminuarea ratei eşecului şcolar şi a abandonului.
Calitatea educaţiei, a
îngrijirii şi protecţiei copilului de la naştere până la 6/7 ani depinde de
noi, toţi cei care interacţionăm cu copiii, zi de zi: părinţi sau educatori,
consilieri şcolari sau asistenti medicali - toţi acţionând coerent şi având în
atenţie permanentă copilul şi particularităţile lui.
Educaţia timpurie se constituie
într-o abordare pedagogică ce acoperă intervalul de la naştere la 6/7ani,
interval în care au loc transformări profunde şi achiziţii fundamentale în
dezvoltarea copilului.
Documentele Conferinţei Mondiale de la Jomtien din Thailanda (1990), care a
avut ca obiectiv Educaţia pentru toţi, subliniază că învăţarea începe de
la naştere şi se derulează pe tot parcursul vieţii.
De asemenea, conferinţa a adus în prim plan necesitatea corelării
domeniilor sănătăţii, al nutriţiei şi igienei, al protecţiei sociale cu sfera
educaţiei, o educaţie bazată pe conceptul de dezvoltare cognitivă şi emoţională
a copilului prin care se urmăreşte valorificarea la maximum şi în context optim
a potenţialului acestuia. Educaţia timpurie devine astfel prima treaptă de
pregătire pentru educaţia formală, pregătind intrarea copilului în sistemul de
învăţământ obligatoriu în jurul vârstei de 6/7 ani.
•
copilul este
unic şi abordarea lui trebuie să fie holistă (comprehensivă sub toate aspectele
dezvoltării sale);
•
vârstele mici
recomandă o abordare integrată a serviciilor de educaţie timpurie (îngrijire,
nutriţie, educaţie);
•
adultul/
educatorul, la nivelul relaţiei didactice, apare ca un partener matur de joc,
care cunoaşte toate detaliile şi regulile care trebuie respectate;
•
activităţile
desfăşurate în cadrul procesului educaţional sunt adevărate ocazii de învăţare
situaţională;
•
părintele este
partenerul-cheie în educaţia copilului, iar relaţia familie – creșă-grădiniţă -
comunitate este hotărâtoare. Focalizarea pe educaţia timpurie este firească,
ştiut fiind faptul că dezvoltarea copiilor este rapidă în această etapă de
vârstă, iar valorificarea potenţialului pe care îl are copilul creează pentru
acesta premisele performanţelor lui ulterioare.
Cercetările în domeniul educaţiei
timpurii preşcolare au evidenţiat corelaţii puternice între frecventarea creșei/grădiniţei
şi comportamente copiilor ca elevi. Mai concret, remarcăm:
•
progresul
semnificativ în plan intelectual pentru copii, indiferent de mediul din care
provin;
•
efectele
pozitive asupra viitoarei integrări sociale şi reducerea comportamentelor
deviante precum şi a eşecului şcolar;
•
descoperirea de
către fiecare copil a propriei identităţi, a autonomiei şi dezvoltarea unei
imagini de sine pozitive;
•
dezvoltarea
abilităţilor sociale prin interacţiunile generate de mediul de învăţare;
•
comportamente
centrate pe sarcină;
•
dezvoltare
socio-emoţională;
•
motivaţie şi
atitudini pozitive faţă de învăţare.
•
drepturile fundamentale
ale copilului (dreptul la viaţă şi sănătate, dreptul la familie, dreptul la
educaţie, dreptul de a fi ascultat şi de a se exprima liber etc.);
•
dezvoltarea globală
a copilului;
•
incluziunea, ca
proces de promovare a diversităţii şi toleranţei;
•
non-discriminarea
şi excluderea inechităţii sociale, culturale, economice şi de gen (asigurarea
de şanse egale tuturor copiilor, indiferent de gen, etnie, religie printr-o
abordare educaţională echilibrată).
•
abordarea holistă a dezvoltării copilului, care presupune considerarea şi acordarea în permanenţă a unei atenţii
egale tuturor domeniilor de dezvoltare: dezvoltarea fizică, sănătatea,
dezvoltarea limbajului şi a comunicării, dezvoltarea cognitivă şi dezvoltarea
socio-emoţională a acestuia;
•
promovarea şi
practicarea unei educaţii centrate pe copil şi pe dezvoltarea globală a
acestuia, în contextul interacţiunii cu mediul natural şi social;
•
adecvarea întregului
proces educaţional la particularităţile de vârstă şi individuale.
Individualitatea fiecărui copil trebuie recunoscută şi, de aceea, fiecare copil
trebuie tratat în acord cu nevoile sale. Fiecare copil trebuie să aibă
oportunităţi egale de a se juca, de a învăţa şi de a se dezvolta, în funcţie de
potenţialul său;
•
evitarea exprimărilor
şi a prejudecăţilor de tip discriminator de către cadrul didactic, personalul
non-didactic, copii şi părinţi. De asemenea, cadrul didactic nu trebuie să
manifeste prejudecăţi faţă de copii din cauza comportamentului părinţilor;
•
promovarea şi
aplicarea principiilor incluziunii sociale; luarea în considerare a nevoilor
educaţionale individuale specifice ale copiilor. Toţi copiii trebuie să se simtă
acceptaţi şi valorizaţi. Niciun copil nu trebuie exclus sau dezavantajat
datorită etniei, culturii, religiei, limbii materne, mediului familial,
deficienţelor, sexului sau nivelului capacităţilor sale. Un sistem care separă unii
de alţii copiii şi care consideră că cei mai capabili sunt mai importanţi şi
demni de apreciere nu poate fi considerat un sistem incluziv;
•
celebrarea diversităţii:
trăim într-o lume diversă şi, de aceea, este important ca diversitatea să fie
recunoscută, asumată şi apreciată într-o manieră pozitivă. Nicio cultură nu
este superioară alteia. Plecând de la această premisă, se va pune accent pe
incluziune, recunoscând dreptul tuturor copiilor de a fi educaţi împreună şi
considerând că educaţia tuturor copiilor este la fel de importantă. Valorizarea
experienţei culturale şi educaţionale cu care copilul vine din familie şi
comunitate este temelia dezvoltării şi evoluţiei lui ulterioare;
•
centrarea demersurilor
educaţionale pe nevoile familiilor în scopul creării unui parteneriat strâns cu
acestea, incluzând participarea părinţilor la organizarea şi desfăşurarea
activităţilor;
•
valorificarea principiilor
învăţării autentice, semnificative (în care copilul este autor al propriei
învăţării prin implicarea sa activă şi prin interacţiunea cu mediul, în
contexte semnificative pentru vârsta şi particularităţile sale individuale) ;
•
respectarea coerenţei
şi a continuităţii curriculumului pentru educaţia timpurie a copiilor cu vârsta
cuprinsă între naştere şi 7 ani şi respectarea coerenţei şi a continuităţii cu
curriculumul pentru învăţământul primar;
•
dezvoltarea liberă,
integrală şi armonioasă a personalităţii copilului, în funcţie de ritmul
propriu şi de trebuinţele sale, sprijinind formarea autonomă şi creativă a
acestuia;
•
dezvoltarea capacităţii
de a interacţiona cu alţi copii, cu adulţii şi cu mediul pentru a dobândi
cunoştinţe, deprinderi, atitudini si conduite noi;
•
încurajarea
explorărilor, exerciţiilor, încercărilor şi experimentărilor, ca experienţe
autonome de învăţare;
•
descoperirea,
de către fiecare copil, a propriei identităţi, a autonomiei şi dezvoltarea unei
imagini de sine pozitive.
•
sprijinirea copilului
în achiziţionarea de cunoştinţe, capacităţi, deprinderi şi atitudini necesare acestuia
la intrarea în şcoală şi pe tot parcursul vieţii.
Copiii
care au beneficiat de educaţie timpurie de calitate se simt mai atraşi de
şcoală, manifestă atitudini pozitive faţă de învăţare, obţin rezultate mai
bune, sunt motivaţi şi doresc să finalizeze întregul parcurs şcolar, ceea ce
duce la scăderea absenteismului, creşterea ratei de şcolarizare şi reducerea
abandonului şcolar.
Educaţia
timpurie contribuie la egalizarea şanselor copiilor (copiii în situaţii de
risc, care provin din medii socio-culturale dezavantajate, cei care prezintă
dizabilităţi sau aparţin unor grupuri etnice minoritare), la progresul acestora
şi ulterior la integrarea în societate.
Educaţia timpurie contribuie
substanţial la realizarea idealului paideic prin factorii implicaţi:
·
calitatea
personalului din creșă;
·
mediul
educaţional organizat pe centre de activitate/ interes;
·
numărul de
copii din grupă;
·
calitatea
proiectării demersurilor instructiv-educative la nivel macro şi micro (demers
personalizat, care presupune elaborarea de instrumente didactice de
interpretare personală a programei şcolare în funcţie de contextul
educaţional).
Copiii
care prezintă un nivel înalt de anxietate cronică secretă cantităţi mari de
hormoni ai stresului, cortizoli, care dăunează exercitării capacităţilor
cognitive şi funcţionării sistemului imunitar.
Anumite
microelemente, cum ar fi iodul şi zincul, sunt extrem de importante pentru
dezvoltarea sănătoasă a creierului.
Subnutriţia duce la letargie dăunând
interesului copilului pentru lumea din jurul lui.
Nutriţia deficitară diminuează
rezistenţa copilului la boală.
Copilul
se naşte cu 10 miliarde de celule nervoase şi petrece primii trei ani din viaţă
adăugând celule gliale pentru a sprijini şi hrăni aceşti neuroni. Atunci
aceştia sunt capabili să formeze mii de interconexiuni între ei sub forma
dendritelor şi axonilor care se extind şi în alte regiuni ale creierului.
La 6 ani copilul are două
treimi din creierul adultului şi are de 5 până la 7 ori mai multe conexiuni
între neuroni decât creierul unui copil de 18 luni sau al unui adult.
Creierul unui copil de 6/7
ani are o imensă capacitate de a realiza mii şi mii de conexiuni dendritice
între neuroni. Acest potenţial de dezvoltare se finalizează în jurul vârstei de
10/11 ani, când copilul pierde cam 80% din acest volum de conexiuni neuronale.
Ceea ce nu dezvoltăm sau nu
utilizăm, pierdem ca şi capacitate. O enzimă este eliberată în creier şi
dizolvă toate căile neuronale slab mielinizate.
I. Obiectivele
generale pentru o grupa de anteprescolari:
J. Obiectivele
specifice ale educației timpurii au la bază următoarele principii:
a)
copiii
isi revin repede din stresul despartirii de parinti fara afectare emotionala
majoră;
b)
zambetul sincer;
c)
comunicarea
in fraze scurte (fara repetitii );
d)
acordarea
instruirii cu nevoile copiilor;
e)
invaţarea
semnalelor unice, individuale ale fiecarui copil;
f)
definirea
temperamentului copilului intelegand directia de interventie educativă.
Bibliografie:
[i] ,,Educaţia timpurie şi specificul dezvoltării
copilului preşcolar ”-
Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului Unitatea
de Management al Proiectelor pentru Învăţământul Preuniversitar, Bucuresti,
2008
[ii] „Curriculum pentru Învăţământul Preşcolar, 3-6/7 ani", M.E.C.T., 2008
[iii] Pre-School Education in the European Union. Current Thinking and provision, 1995, în „Curriculum pentru Învăţământul Preşcolar", M.E.C.T., 2008
[iv] „Curriculum pentru educaţia timpurie a copiilor cu vârsta cuprinsă între naştere şi 6/7 ani", M.E.C.T., 2008, proiect pilot, www.edu.ro
[v] „Curriculum pentru Învăţământul Preşcolar 3-6/7 ani" aprobat prin O.M. nr. 5233/1.09.2008
[ii] „Curriculum pentru Învăţământul Preşcolar, 3-6/7 ani", M.E.C.T., 2008
[iii] Pre-School Education in the European Union. Current Thinking and provision, 1995, în „Curriculum pentru Învăţământul Preşcolar", M.E.C.T., 2008
[iv] „Curriculum pentru educaţia timpurie a copiilor cu vârsta cuprinsă între naştere şi 6/7 ani", M.E.C.T., 2008, proiect pilot, www.edu.ro
[v] „Curriculum pentru Învăţământul Preşcolar 3-6/7 ani" aprobat prin O.M. nr. 5233/1.09.2008
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu