Reflectii neutre despre
patimile pensionarilor militari
„ și tu, Brutus...”
Ca orișice slujitor de bună
credință al cetății, înteresat nu numai de mersul vieții sale prozaice, am
ținut treaz ochiul de veghe asupra rânduielilor ce se mai bezmeticesc pe la
noi. Am asistat neputincios, cel puțin în ultimii trei ani, la curbe de
sacrificiu, la numărători multiplicate pe diagonala președintei Camerei Deputaților,
la execuții mediatice ale ”nesimțiților” de pensionari militari sau diplomați
trași pe dreapta diplomației. Ba chiar am fost la un pas de restaurație. Căci
ce altceva se putea a fi numită acea ”lovitură de stat” dată în miez de vară,
de privitori cu mânecă scurtă și brațe încrucișate! Am constatat consecvența
majorității politicienilor noștri în minciună și delațiuni reciproce dar și
nelipsita tocmeală românească pentru drepturile ce se cuvin de drept. Nu m-am
mirat să văd că obiceiul pământean al ”datului la pace cu oricine ar fi, numai
bine să-mi fie!” este la fel de actual, vivace și aplicabil fără scrupul. Un
troc imund, degenerativ și ucigător de demnitate.
Recunosc sincer că m-am lăsat
și eu, ca mulți alții, cuprins de mania evolutivă a conflictelor, îndeosebi
atunci când tema s-a plasat pe domeniul statutului militarilor și al
drepturilor lor legitime. Când am văzut o turmă de scălâmbăiați defilându-se
obraznic pe la diverse televiziuni, când mai nimeni dintre responsabilii cu
grade generoase ale Armatei României nu a plesnit sever limbuții de serviciu a
unei puteri în derivă, m-am implicat, cu titlu personal, în numele demnității
Ostașilor în Rezervă.
În lipsa unor date concludente
din intimitatea acelor decizii discreționare, chiar autocratice, rostite de pe
eșafodul executoriu prezidențial, am reacționat la numitorul comun al celora
afectați de consecințe. Așa se explică prezența mea, ca gest solidar, în cadrul
Sindicatului Cadrelor Militare, recunoscându-le legitimitatea de circumstață a
demersului și parțial, instrumentele de luptă sindicală. Țin să reamintesc că
am fost și rămân pe mai departe un susținător al rigorii și sobrietății
instituției militare, în termenii de respect instituțional reciproc.
În calitatea de Șef al
Statului Major General am produs condițiile pentru alinierea la
principiile-standard ale managementului resursei umane practicate de toate
țările membre NATO, fapt care explică și existența Legii 164 din 2001. Culmea
ironiei și a sorții batjocoritoare! Știți cine a susținut cu ardoare și
distinsă vehemență această lege? Nimeni altul decât liderul grupului PD de
atunci, deputatul Emil Boc! Pentru ca după aproape 10 ani de bună funcționare,
legea să fie substituită cu una de batjocură! De către cine? De către chiar cel
care o susținuse cu argumente imperiale! M-am întrebat ce anume i-a determinat
pe acei guvernanți să prăvale peste Rezerva Armatei României, și nu numai, tone
de invective și mizerii inventate!
Am găsit în istorie un
precedent împotriva Armatei Regale, mai bine zis a rămășițelor Armatei Regale,
de prin anii 1947-1953, când se puneau bazele armatei populare, și trebuia cu
orice preț să fie distrusă orice reputație și demnitate anterioară, inclusiv
eroismul de pe câmpurile de jertfă. Pentru acele vremuri știm cine și de ce a
produs nimicirea miezului dur al rezistenței naționale împotriva bolșevismului
criminal.
Dar azi, azi când tot declamăm
că ne-am debarasat de tenebrele unui trecut greu de explicat, cum se explică
reluarea ”copy-paste” ale acelui trecut? Astăzi am răspunsul cuvenit dezarmant
prin simplitatea lui. Nu este nici un scenariu ascuns. Nu este nici o directivă
de pe aiurea. Este rezultatul aceleiași proaste guvernări care a trimis toată
Țara în faliment! Este rezultatul a celor cinci cicluri electorale care au
produs același tip de clasă politică incompetentă, coruptă, ipocrită, imorală
și lipsită de demnitate, toate răsfrânte amarnic asupra întregului comportament
public al societății.
Cercetând analitic cele
întâmplate aveam să aflu că echipa Boc-Șeitan, recurgând la fantoșa
contributivității, urmăreau reducerea tuturor pensiilor speciale cu peste 50%.
Cei doi, și pe lângă ei niște susținători mimeți, au ”confuzionat” cu rea
intenție noțiunea de ”pensie specială” cu cea de ”pensie preferențială” cu alte
cuvinte, total necuvenită! Mesajul public sună cam așa: ”Păi, vezi tu popor
român de ce trăiești prost? Din cauza paraziților care consumă averea bugetară
cu pensiile lor ”nesimțite”. Trăiești rău pentru că nenorociții ăștia din
Armată, MAI, SRI, SIE, SPP, Diplomație, Justiție, îți mănâncă banii de
medicamente și îți iau pâinea de la gură!”
Iar românului nu-i trebuie
mult să se apuce de înjurat. Mai ales când îi pui la dispoziție și niște
televiziuni traficate de delatori patentați! Și astfel din Columnă de
Stabilitate, Armata – referindu-mă doar la ea – a ajuns Stâlp de Infamie! Numai
și pentru subminarea credibilității Armatei cei doi ar trebui să răspundă în
fața Națiunii!
Cu aceste idei frământate l-am
abordat direct pe ministrul Gabriel Oprea. Voiam să știu câtă ”vinovăție”
poartă pentru calamitarea fără precedent a Armatei. Pentru că era militar și ar
fi trebuit să reacționeze diferit față de un ministru civil pus doar să se
căpătuiască prin contracte care mai de care mai oneroase. Cele ce urmează cu
siguranță vor surprinde pe mulți, așa cum de altminteri am fost la rândul meu
pus într-o anume stare de nedumerire. Mai întâi de toate mi s-au confirmat
substraturile din spatele discursurilor parlamentare pe temă, mai ales momentul
în care ministrul Oprea și-a anticipat demisia de onoare în cazul în care nu se
revine asupra oneroasei decizii.
Declarație de militar.
Politic, în momentul acelei declarații sincere, nu avea nici o șansă. Politic
se baza numai pe dependența Guvernării, de susținerea sa conjuncturală. Grupul
lui parlamentar, destul de eterogen, putea fi dezmembrat prin cunoscutele
tertipuri politicianiste corupătoare. Comisiile de apărare dăduseră deja
avizele, la ordinul primit ”de sus”. Culmea e că în aceste comisii erau
militari de rang înalt. Chiar și un fost șef al Statului Major General, sărit
în barca puterii!
În aceste condiții, cu spatele
la zid, a ales strategia convertirii legii încriminate. Pe românește, să o
”șmecherească” în sensul protejării drepturilor militarilor. Cu toate
tertipurile tehnice care sunt astăzi devoalate, cică în numele legalității, de
un alt ”fost” pe la minister, cu voluptatea cinică a unui canibal
instituțional. Adică, de la schimbarea bazei de calcul până la redefinirea
veniturilor de orice proveniență, asumându-și toate riscurile!
Pentru ministrul Gabriel Oprea
consecințele au fost dure și ireconciliabile. Un personaj onest din cancelaria
fostului premier Boc avea să mărturisească șoptit că: ”s-a bătut cu pumnul
în masă și s-au proferat amenințări!” Anumite voci ”de prin preajmă”
confirmă, pe o altă situație, atenționarea președintelui Băsescu către Boc: ”Lasă-l,
măi, în pace. Nu te pune cu Oprea. N-ai ce-i face. Să-și facă legea cum vrea!”
Rezultatul? Din ceea ce știu
sigur, peste 60% din pensiile militare calculate la stagiu complet de carieră
militară au crescut. Cu variabile între 5 și 45%. Multe au rămas la fel. Numai
că cele care aparțin cadrelor disponibilzate, din porunca Statului Român, au
scăzut nedrept. Eu m-am trezit cu o reducere de 80%! După două ”reprize” de
contestare am rămas cu un deficit de 5 milioane vechi. Cei care lucraseră la
reconstituirea documentelor erau în afara specialității minim reclamate de o
asemenea operațiune. Și ca mine mai sunt cel puțin 15 mii de camarazi.
Militarul Oprea s-a bazat pe
corpul din subordine ca orice militar de profesie. Numai că legea fiind
imposibilă, a fost imposibil să fie corect aplicată. De unde miile de aberații
care dăinuie și astăzi și care continuă să producă nedreptate. L-am întrebat
simplu: ”de ce nu ți-ai dat demisia” și mi-a răspuns: ”n-ai înțeles!
Simplu! Pentru că mi s-a dat mână liberă; un asemenea avantaj politic era greu
de sperat. Dacă plecam, făcând pe ”deontologul”, astăzi 80 de mii de pensionari
militari aveau pensia redusă în medie cu peste 40%. Mi-am pus pe mulți în cap.
Dar sunt mulțumit că am salvat ce era posibil.Urmează și restul...”
Generalul Oprea
Gabriel a acționat corect. Atât cât i-a permis mediul politic viciat și ostilitatea
unui cabinet marionetă. Ministrul Gabriel Oprea însă, poate fi culpabilizat
pentru comunicare deficitară. Are o vulnerabilitate provenită din chiar meseria
noastră de bază. Noi, militarii vorbim puțin. Răspundem numai când suntem
întrebați. Considerăm că totul este înțeles, conform algoritmului nostru de
gândire și nu ne mai explicăm acțiunile. Când pentru cea mai reușită acțune ni
se recunosc meritele prin formula concentrată: ”Vă felicit”, noi răspundem sec:
”Servesc Patria”. Pentru că aceasta este menirea noastră!
Ministrul-politician Gabriel
Oprea decontează sever acțiunile generalului-militar Oprea Gabriel, neexplicate
la timp și credibil, de un sistem osificat în reflexe stereotipe! Greu se mai
împacă Armata cu politica! Și nu doar la noi...
Dar pentru mine, tristețea cea
mare vine din atitudinea militarilor repede divizați în structuri diferite,
după modelul bine-cunoscut al românilor bolnavi de șefie. În loc să facă front
comun pentru o cauză comună, asociații sau sindicate diferite s-au luat la
”harță” aducându-și acuze reciproce sau învederând prioritatea legitimității de
reprezentare.
Nimic mai păgubos pentru
spiritul nostru de corp. Nu am depus jurământul de credință sub drapele
diferite. Suntem din același trup al Armatei României și acest numitor
comun trebuie să redevină legitimația noastră de prezentare.
Este destulă hulă, zâzanie și
mahalagism în spațiul politic și nu este nevoie de un ”supliment” militar.
Astăzi, știu că există o anume voință de a produce ”dreptate până la capăt”.
Da, este sloganul USL pentru care românii le-au dat votul de cvorum. În numele
acestui principiu i-am cerut politicianului-general Gabriel Oprea să-și ducă
”crucea până la capăt”. N-a fost nevoie de insistențe. M-a asigurat
necondiționat. Pentru că noi, militarii, nu cerem pomeni. Cerem doar drepturile
cuvenite date de Poporul în serviciul căruia vom fi până în ultima clipă de
viață.
Corecția unei legi neghioabe
se poate face prin Corpul Legiuitor și inițiativă guvernamentală dar și prin
atitudinea solidară a corpului cadrelor de rezervă și active, prin dialogul
nediferențiat al militarilor înșiși. Vă chem, stimați și de neînlocuit camarazi
de Viață și de Țară la unitate, la respect față de valorile noastre imuabile,
la bună și rânduită lucrare pentru Patria Română.
General (r.) dr. Mircea Chelaru
Fost Șef al Statului Major General
canaris_general@yahoo.com
canaris_general@yahoo.com
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu