joi, februarie 20, 2020

Norme emitere ordine, instrucțiuni






  Norme cu privire la ordinele, instrucţiunile şi celelalte acte normative emise de conducătorii ministerelor şi ai altor organe ale administraţiei publice centrale de specialitate sau de autorităţile administrative autonome




  Actele date în executarea unui act normativ


  ART. 77

  Ordinele cu caracter normativ, instrucţiunile şi alte asemenea acte ale conducătorilor ministerelor şi ai celorlalte organe ale administraţiei publice centrale de specialitate sau ale autorităţilor administrative autonome se emit numai pe baza şi în executarea legilor, a hotărârilor şi a ordonanţelor Guvernului. În formula introductivă a acestor acte normative vor fi cuprinse toate temeiurile juridice prevăzute la art. 42 alin. (4).

  Sfera reglementării


  ART. 78

  Ordinele, instrucţiunile şi alte asemenea acte trebuie să se limiteze strict la cadrul stabilit de actele pe baza şi în executarea cărora au fost emise şi nu pot conţine soluţii care să contravină prevederilor acestora.

  Termenul de emitere


  ART. 79

  Ordinele şi instrucţiunile se vor elabora în termenul prevăzut de actul superior sau, după caz, într-un termen util care să facă posibilă ducerea lor la îndeplinire.
---
LEGEA nr. 24 din 27 martie 2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative
EMITENT: Parlamentul
PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 260 din 21 aprilie 2010

Niciun comentariu: