marți, august 22, 2017

Răspunderea disciplinară şi patrimonială în învăţământul preuniversitar

       
Răspunderea disciplinară şi patrimonială a personalului didactic, didactic auxiliar, precum şi a celui de conducere, de îndrumare şi de control din învăţământul preuniversitar

  ART. 280
  (1) Personalul didactic, personalul didactic auxiliar, precum şi cel de conducere, de îndrumare şi de control din învăţământul preuniversitar răspund disciplinar pentru încălcarea cu vinovăţie a îndatoririlor ce le revin potrivit contractului individual de muncă, precum şi pentru încălcarea normelor de comportare care dăunează interesului învăţământului şi prestigiului unităţii/instituţiei, conform legii.
  (2) Sancţiunile disciplinare care se pot aplica personalului prevăzut la alin. (1), în raport cu gravitatea abaterilor, sunt:
  a) observaţie scrisă;
  b) avertisment;
  c) diminuarea salariului de bază, cumulat, când este cazul, cu indemnizaţia de conducere, de îndrumare şi de control, cu până la 15%, pe o perioadă de 1-6 luni;
  d) suspendarea, pe o perioadă de până la 3 ani, a dreptului de înscriere la un concurs pentru ocuparea unei funcţii didactice superioare sau pentru obţinerea gradelor didactice ori a unei funcţii de conducere, de îndrumare şi de control;
  e) destituirea din funcţia de conducere, de îndrumare şi de control din învăţământ;
  f) desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă.
  (3) Orice persoană poate sesiza unitatea de învăţământ/instituţia de învăţământ cu privire la săvârşirea unei fapte ce poate constitui abatere disciplinară. Sesizarea se face în scris şi se înregistrează la registratura unităţii/instituţiei de învăţământ.
  (4) Pentru cercetarea abaterilor prezumate săvârşite de personalul didactic, personalul de conducere al unităţilor de învăţământ preuniversitar, personalul de îndrumare şi de control din cadrul inspectoratelor şcolare şi de personalul de îndrumare şi de control din cadrul Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, comisiile de cercetare disciplinară se constituie după cum urmează:
  a) pentru personalul didactic, comisii formate din 3-5 membri, dintre care unul reprezintă organizaţia sindicală din care face parte persoana aflată în discuţie sau este un reprezentant al salariaţilor, iar ceilalţi au funcţia didactică cel puţin egală cu a celui care a săvârşit abaterea;
  b) pentru personalul de conducere al unităţilor de învăţământ preuniversitar, comisii formate din 3-5 membri, dintre care un reprezentant al salariaţilor, iar ceilalţi au funcţia didactică cel puţin egală cu a celui care a săvârşit abaterea. Din comisie face parte şi un inspector din cadrul inspectoratului şcolar judeţean/al municipiului Bucureşti;
  c) pentru personalul de îndrumare şi de control din cadrul Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, comisii formate din 3-5 membri, dintre care unul reprezintă organizaţia sindicală din care face parte persoana aflată în discuţie sau este un reprezentant al salariaţilor, iar ceilalţi au funcţia didactică cel puţin egală cu a celui care a săvârşit abaterea;
  d) pentru personalul de conducere al inspectoratelor şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti, comisii formate din 3-5 membri, dintre care un reprezentant al salariaţilor, iar ceilalţi au funcţia didactică cel puţin egală cu a celui care a săvârşit abaterea.
  (5) Comisiile de cercetare disciplinară sunt numite de:
  a) consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ preuniversitar, pentru personalul didactic şi personalul de conducere al acesteia;
  b) ministrul educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului, pentru funcţiile de îndrumare şi de control din cadrul Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, precum şi pentru personalul de conducere din inspectoratele şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti.
  (6) În cadrul cercetării abaterii prezumate se stabilesc faptele şi urmările acestora, împrejurările în care au fost săvârşite, existenţa sau inexistenţa vinovăţiei, precum şi orice alte date concludente. Audierea celui cercetat şi verificarea apărării acestuia sunt obligatorii. Refuzul celui cercetat de a se prezenta la audiere, deşi a fost înştiinţat în scris cu minimum 48 de ore înainte, precum şi de a da declaraţii scrise se constată prin proces-verbal şi nu împiedică finalizarea cercetării. Cadrul didactic cercetat are dreptul să cunoască toate actele cercetării şi să îşi producă probe în apărare.
  (7) Cercetarea faptei şi comunicarea deciziei se fac în termen de cel mult 30 de zile de la data constatării acesteia, consemnată în condica de inspecţii sau la registratura generală a unităţii de învăţământ preuniversitar/instituţiei. Persoanei nevinovate i se comunică în scris inexistenţa faptelor pentru care a fost cercetată.
  (8) Persoanele sancţionate încadrate în unităţile de învăţământ au dreptul de a contesta, în termen de 15 zile de la comunicare, decizia respectivă la colegiul de disciplină de pe lângă inspectoratul şcolar. Personalul de conducere, de îndrumare şi de control din inspectoratele şcolare şi din Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, care a fost sancţionat, are dreptul de a contesta, în termen de 15 zile de la comunicare, decizia respectivă la Colegiul central de disciplină al Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.
  (9) Normele privind componenţa, organizarea şi funcţionarea, precum şi atribuţiile colegiului de disciplină de pe lângă inspectoratul şcolar şi ale Colegiului central de disciplină al Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului se stabilesc prin regulament aprobat prin ordin al ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului.
  (10) Dreptul persoanei sancţionate de a se adresa instanţelor judecătoreşti este garantat.
  ART. 281
  (1) Pentru personalul didactic din unităţile de învăţământ preuniversitar, propunerea de sancţionare se face de către director sau de cel puţin 2/3 din numărul total al membrilor consiliului de administraţie. Sancţiunile aprobate de consiliul de administraţie sunt puse în aplicare şi comunicate prin decizie a directorului unităţii de învăţământ preuniversitar.
  (2) Pentru personalul de conducere al unităţii de învăţământ preuniversitar, propunerea de sancţionare se face de către consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ preuniversitar şi se comunică prin decizie a inspectorului şcolar general.
  (3) Pentru personalul de conducere din inspectoratele şcolare şi casele corpului didactic, propunerea de sancţionare se face de ministrul educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului şi se comunică prin ordin.
  (4) Pentru personalul de îndrumare şi control din Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, propunerea de sancţionare se face, după caz, de ministrul educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului, respectiv de secretarul de stat sau de şeful ierarhic al persoanei în cauză şi se comunică prin ordin.
  ART. 282
  Sancţiunea se stabileşte, pe baza raportului comisiei de cercetare, de autoritatea care a numit această comisie şi se comunică celui în cauză, prin decizie scrisă, după caz, de către directorul unităţii de învăţământ, inspectorul şcolar general sau ministrul educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului.
  ART. 283
  Răspunderea patrimonială a personalului didactic, a personalului didactic auxiliar, precum şi a celui de conducere, de îndrumare şi de control din învăţământul preuniversitar se stabileşte potrivit legislaţiei muncii. Decizia de imputare, precum şi celelalte acte pentru recuperarea pagubelor şi a prejudiciilor se fac de conducerea unităţii sau a instituţiei al cărei salariat este cel în cauză, în afară de cazurile când, prin lege, se dispune altfel.

Bază: LEGEA nr. 1 din 5 ianuarie 2011 educaţiei naţionale, cu modificările și completările ulterioare


Niciun comentariu: