Sindicatul Cadrelor Militare
Disponibilizate
Filiala 1 Buzău, Str. Chiristigii, Nr.3, Et.2,
Camera 8
Nr. 43/27.05.2014
CĂTRE:
AVOCATUL POPORULUI
Subscrisul Sindicat al Cadrelor
Militare Disponibilizate în Rezervă și Retragere, Filiala 1 Buzău, str.
Chiristigii, nr.3, et.2, camera 8, prin reprezentanții săi legali, C-dor (r.)
Moldoveanu Nichifor, președinte și Mr.(r.) Bănică Nicu Liviu, secretar, depunem
prezenta cerere prin care vă rugăm ca în temeiul art.13 și următoarele din Legea
nr. 35/1997, republicată în anul 2004 să dispuneți;
Sesizarea Curții Constituționale a României cu
privire la neconstituționalitatea art.1, alin. 4 din Legea nr.214/2013, datorită
discriminării create prin acest articol la circa 26 000 de rezerviști din
sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională, sau oricare altă
instituție competentă pentru înlăturarea acestei
discriminări.
MOTIVE:
Prin
prevederile Legii nr.119/2010; Legii
nr. 263/2010 și O.U.G. nr.1/2011, la circa 26.000
de cadre militare în rezervă și retragere în perioada ianuarie 2012-octombrie
2013, le-au fost diminuate pensiile între 10% și 65%, legi criticate de
Raportul Avocatului Poporului din ianuarie 2013, ca fiind măsuri
netemeinice și nelegale, încălcând prevederile Constituționale și
legale.
Prin Legea nr. 214/2013 art.1, alin 1, s-a dispus
revenirea pensiilor revizuite și recalculate în baza Legii nr.119/2010,Legii nr.
264/2010 și O.U.G. nr.1/2011 a căror cuantumuri sunt mai mici decât cele avute
în plată în decembrie 2010, se plătesc
în cuantumul avut în decembrie 2010.
Prin prevederile art. 1, alin. 4 din
Legea nr. 241/2013 se dispune că : “
aceste pensii nu se măresc până când
acestea nu ajung la nivelul cuantumului din decembrie 2010. “ Prin
acest articol s-a creat o
discriminare față de cei 26 000 de rezerviști militari ale
căror pensii au fost diminuate și ceilalți pensionari din țară și mai mult și
față de militarii rezerviști ale căror pensii nu au fost diminuate.” (Cei ce nu au avut pensiile
diminuate le cresc pensiile cu procentul prevăzut de lege, iar celor ce le-au
fost diminuate, nu le mai cresc.)
Prin acest articol s-a creat o discriminare în
interiorul clasei sociale, militari, dar și între clasa socială militari și
celelalte clase sociale de pensionari.
Aceste prevederi din alin.4, art.1
din Legea nr. 214/2013 contravin prevederilor
din Legea nr.324/14.06.2006 privind discriminarea. Aceasta spune că prin
discriminare se înțelege “ orice deosebire , excludere,
restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, categorie
socială…… precum și orice alt criteriu are ca scop sau efect restrângerea , înlăturarea recunoașterii,
folosinței sau exercitării în condiții de legalitate, a drepturilor omului și a
libertăților fundamentale sau alte drepturi recunoscute de lege, în domeniul
politic, economic, social și cultural sau orice alt domeniu al vieții publice.
Prin prevederile art. 1, alin. 4 din Legea
nr.214/2013 a fost exclus, restricționat dreptul de a beneficia de mărirea
pensiilor conform prevederilor de mărire a pensiilor, o parte (26 000) din clasa
socială militari rezerviști, având ca efect restrângerea folosinței sau
exercitării în condiții de egalitate, a drepturilor recunoscute de legea de
mărire a pensiilor pentru toți cetățenii pensionari.
Prin
prevederile art. 1, alin. 4 din Legea nr.214/2013, sunt încălcate și prevederile art.1 din Legea
nr.48/2002, articol ce prevede, “Principiul egalității între
cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminării sunt garantate în special
în exercitarea următoarelor drepturi :
a) drepturi civile, în special
;
b) drepturi economice, sociale……..
Sunt încălcate și prevederile
constituționale, în mod special
prevederile art.16, alin 1 din Constituția României: „ Cetățenii sunt egali în fața legii și a
autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări.”
Din aceste motive vă
rugăm să sesizați organele competente pentru a înlătura această
nedreptate (discriminare) prin anularea prevederilor art. 1 alin. 4 din Legea
nr.214/2013, prevederi neconstituționale care ne încalcă dreptul de a beneficia
de prevederile legii în egală măsură cu toți pensionarii militari și din toate
categoriile sociale din țară.
Să se ajungă la cuantumul din decembrie 2010 va trebui să treacă un
interval de 5-10 ani, perioadă în care toți ce au avut pensiile diminuate,
pensia aflată în plată în acest moment se va diminua și mai mult, decalajul va
fi și mai mare datorită devalorizării și inflației, menținând in plată același
cuantum între 5-10 ani.
Președinte Filiala 1 Buzău
C-dor(r.)
Nichifor
Moldoveanu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu