Tot ce trebuie să știți despre pensiile militare

Mulți vorbesc de pensiile militare, dar știu oare ceva despre ele? Mi-am permis să public mai jos un material realizat cu sprijinul unor specialiști în domeniu.

Poate așa vor înțelege toți cei care dezbat acest subiect că pensiile militare nu sunt ceva magic, ele au multe elemente asemănătoare celor din sistemul public și sunt similare celorlalte armate din țările membre NATO.

  

SISTEMUL PENSIILOR MILITARE DE STAT

 De mai mult de 10 ani, opinia publică dezbate subiectul pensiilor militare. Sunt întoarse pe toate părțile motivele pentru care militarii au un sistem separat de cel public pentru calculul și gestionarea pensiilor, dacă este just sau nu, sau ce au făcut ei pentru țară și în ce războaie au luptat pentru a merita așa privilegii.

Pensionarii încearcă să se apere, acuzatorii lor sunt neimpresionați și subiectul încinge ciclic dezbaterile la televiziuni și în on-line.

Încercăm, sine ira et studio, să vedem cum stau, de fapt, lucrurile.

În primul rând, trebuie lămurită o confuzie care se induce atunci când se discută despre pensiile bazate pe principiul contributivității și pensiile militare de stat. Se lasă să se înțeleagă că militarii nu ar contribui, pe timpul carierei lor, la bugetul statului, cu alte cuvinte, fie nu ar plăti taxe și impozite, fie acestea ar fi mai mici decât în cazul altor categorii profesionale. Nimic mai greșit. Veniturile pe care militarii le obțin din solde, sunt impozitate absolut identic, ca în cazul oricărui salariat din sistemul public.

Și, totuși, care este principala diferență dintre pensiile din sistemul public și cele militare de stat?

În termenii cei mai simpli, această diferență se reflectă în modul de calcul. Dacă în sistemul public, algoritmul pe baza căruia se stabilește cuantumul pune în relație punctajul mediu anual (calculat pe baza întregului stagiu de cotizare din perioada activă) cu punctul de pensie stabilit de Guvern, pensiile militare de stat au ca bază de calcul media tuturor veniturilor brute realizate în 6 luni consecutive, din ultimii 5 ani de activitate. Multe țări NATO folosesc drept bază de calcul pentru pensia militară de serviciu ultimul salariu, înainte de trecerea în rezervă.

Această diferență de mod de calcul stă la originea tuturor atacurilor care au început acum mai mult de 10 ani împotriva pensionarilor militari, atacuri care revin periodic în dezbaterea publică. Militarii sunt considerați ca beneficiari de pensii “nesimțite”, de pensii speciale, de pensii nemeritate.

Sunt acuzați că ies la pensie foarte devreme, chiar în jurul vârstei de 40 de ani, cu pensii exorbitante, de zeci de mii de lei. Sună revoltător, nu-i așa? Să ne lămurim, pe scurt, încercând să nu abuzăm de cifre, statistici și formule de calcul. Și nici de lozinci sau sloganuri.

Vârsta de pensionare

În Legea nr. 223/2015 2015 privind pensiile militare de stat, vârsta standard de pensionare pentru limită de vârstă este stabilită în funcție de anul nașterii celor care trec în rezervă, pornind de la 56 de ani și trei luni, pentru cei născuți în luna octombrie 1959  și care crește progresiv, conform unei anexe care face parte din lege, până la de 60 de ani, pentru cei născuți după luna ianuarie 1970.

Această limită poate fi redusă pentru perioada în care militarii și-au desfășurat activitatea în condiții de muncă deosebite, speciale sau alte condiții (personal aeronavigant, personal ambarcat, parașutiști, sau alte categorii de persoane a căror activitate se desfășoară în condițiile menționate) cu perioade corespunzătoare.

Reducerea vârstei standard de pensionare nu poate fi mai mare de 13 ani. Prin aplicarea acestor  reduceri, vârsta standard de pensionare nu poate fi mai mică de 45 de ani.

Metodologia este asemănătoare cu cea din sistemul public de pensii, care are prevederi similare pentru reducerea vârstei standard de pensionare pentru anumite categorii profesionale (personal navigant, personal care lucrează în condiții de risc radiologic, chimic, anumite categorii de personal artistic, personal care își desfășoară activitatea în subteran etc).

Există și o altă  categorie de pensionari militari care au trecut în rezervă înainte de împlinirea vârstei standard de pensionare: militarii disponibilizați la sfârșitul anilor ‘90, prin efectele Ordonanței nr. 7 din 1998, ca urmare a aplicării unui program de restructurare a armatei. In urma acestor disponibilizări,  efectivele militare s-au redus masiv, de la o armată de peste 300.000 de oameni, în 1990, la aproximativ 80.000 după anul 2000. Pensiile acestor militari sunt, în general, pensii militare de serviciu cu vechime incompletă, în cuantumuri reduse.

Câți pensionari militari se află în evidența Casei Sectoriale de pensii a MApN și care este valoarea valoarea acestor pensii?

La acest moment, în evidența Casei de pensii sectoriale a Ministerului Apărării Naționale se află aproximativ 65.000 de pensionari militari.

Pensia medie brută pentru vechime completă aflată în plata casei de pensii a MApN este de aproximativ 3.500 lei.

Aproape 60% din numărul total de pensionari militari au pensiile sub această valoare medie.

Doar 6% dintre pensionarii militari au pensii cuprinse între 7.000 și 10.000 de lei și aproximativ 2,6% depășesc pragul de 10.000 de lei lunar (în marea lor majoritate, foști magistrați militari sau foști aviatori).

Care este media salariilor militarilor activi?

Soldele lunare nete maxime pentru ofițeri, de exemplu, se situează, în 2019, astfel: 2.681 lei pentru locotenenți, între 3.200 și 5.400 lei pentru gradele de căpitan până la locotenent-colonel, 8.300 câștigă maximum un colonel, 10.600 lei un general de brigadă, ajungându-se până la aproximativ 17.000 lei pentru generalii de patru stele.

Pentru celelalte categorii de personal, soldele se înscriu între 1.900 și 6.000 lei pentru subofițeri și maiștri militari și între 1.700 și 3.800 de lei pentru soldații și gradații profesioniști. Cam acestea sunt salariile „exorbitante” ale militarilor.

Este algoritmul de calcul al pensiilor militare de stat justificat?

În primul rând, sistemul pensiilor militare de stat a fost instituit în România acum aproape 160 de ani, de Alexandru Ioan Cuza și păstrat aproape neschimbat de atunci încoace.

Motivarea de atunci era foarte asemănătoare cu cea de astăzi și este, în fapt principiul pe care îl urmează cam toate țările din lume. Găsim la articolul 4 din actuala lege a pensiilor, Legea 223 din 2015, următoarea formulare: “sistemul pensiilor militare de stat acoperă riscurile activității specifice sistemului de apărare, ordine publică și securitate națională, interzicerea sau restrângerea exercițiului unor drepturi și libertăți din Constituția României”.

Avem, deci, două filoane principale prin care legiuitorul a motivat  asigurarea acestui tratament pentru militari la trecerea în rezervă: compensarea riscurilor din timpul carierei militare și instituirea unor măsuri reparatorii în raport cu limitarea sau interzicerea unor drepturi fundamentale care sunt garantate pentru restul societății.  Să le abordăm pe rând.

1. Compensarea riscurilor

Majoritatea contestatarilor și opozanților sistemului pensiilor militare se raportează exclusiv la riscurile la care s-ar supune, mai mult sau mai puțin, militarii pe timpul carierei militare. Sunt voci care spun că pensiile militare s-ar justifica cel mult pentru militarii care luptă în teatrele de operații, nu și pentru cei care au rămas în țară, prin cazărmi și birouri.

Să nu intrăm neapărat în logica jurământului militar, prin care militarul se angajează să-și sacrifice viața în exercitarea îndatoririlor de apărare a țării. Am putea fi acuzați de patetism, deși eroii armatei noastre căzuți la datorie, militarii răniți în misiunile executate în teatrele de operații ori în țară și familiile acestora ar fi argumente foarte puternice.

Putem fi de acord și că unii dintre militari se supun mai multor pericole decât alții, dar rămâne de văzut cum s-ar putea cuantifica în mod obiectiv aceste diferențe. Dacă ar exista astfel de metode obiective, atunci s-ar putea discuta și de pensii diferite pentru medicii care fac operații riscante față de cei care se ocupă doar cu prescrierea rețetelor. Sau ar putea fi diferențiată importanța muncii și, implicit, a drepturilor de pensie pentru actori înfuncție de rolurile jucate de-a lungul carierei, a profesorilor în funcție de rezultatele obținute de elevi, a compozitorilor în funcție de popularitatea creațiilor muzicale, a sportivilor în funcție de complexitatea disciplinei la care au obținut medalii și tot așa. Este imposibil și nedrept să plasăm pe o scală a importanței și valorii profesiile și ocupațiile. Munca tuturor este importantă și trebuie respectată, a medicilor, a profesorilor, a muncitorilor, a militarilor, a economiștilor, actorilor, magistraților, aviatorilor, mecanicilor de locomotivă sau marinarilor, însoțitori de bord ori funcționari publici, angajați la stat ori la privat.

Revenind la militari, sunt câteva elemente de punctat în ceea ce privește raportarea lor la riscurile profesionale:

Numărul de militari rotiți în misiunile executate de Armata României în teatrele de operații, în ultimii 30 de ani, depășește 50.000.

Modificările de natură legislativă au făcut ca participarea la aceste misiuni în teatrele de operații să nu mai fie pe bază de voluntariat, ci a devenit obligație de serviciu. Ca atare, numărul militarilor trimiși în misiuni peste hotare va fi din ce în ce mai mare.

În plus, foarte multe dintre acțiunile și misiunile desfășurate pe teritoriul național implică riscuri la fel de mari (operarea aeronavelor militare, tragerile de luptă cu toate categoriile de armament, operațiunile executate cu materiale explozive, manipularea unor substanțe cu grad înalt de toxicitate și exemplele ar putea continua).

După trecerea în rezervă, militarii rămân, conform legii, cu obligații militare până la împlinirea vârstei la care se trec în retragere și sunt scoși din evidențele armatei.

2. Compensarea interzicerii sau restrângerii unor drepturi și libertăți fundamentale pentru militarii activi

Cel de-al doilea pilon pe care se legitimează  sistemul pensiilor militare în toate țările în care funcționează (adică aproape toate țările NATO și multe din afara Alianței) ține de drepturile și libertățile fundamentale care sunt restrânse sau chiar interzise pentru militarii în activitate.

Haideți să vedem care sunt acestea, așa cum sunt ele prevăzute în Constituția României și care sunt prevederile corespondente din statutul cadrelor militare.

Dreptul la muncă

Constituția României: Dreptul la muncă nu poate fi îngrădit. Alegerea profesiei, a meseriei sau a ocupaţiei, precum şi a locului de muncă este liberă. Libertatea economică: Accesul liber al persoanei la o activitate economică, libera iniţiativă şi exercitarea acestora în condiţiile legii sunt garantate.

Statutul cadrelor militare:  Cadrelor militare în activitate le este interzis:

a) să îndeplinească alte funcții decât cele în care sunt încadrate, cu excepția cumulului prevăzut de lege, în condițiile stabilite prin ordin al ministrului apărării naționale;

b) să fie asociat unic ori să participe direct la administrarea sau conducerea unor organizații ori societăți comerciale

Sunt situații frecvente în care, din cauza deselor schimbări de garnizoană pecare le fac militarii în evoluția în carieră, ei rămân unicii întreținători ai familiei, singurii care câștigă venituri. Însă posibilitatea de a presta activități lucrative suplimentare este restricționată, în condițiile prevăzute de statut.

Dreptul de asociere

Constituția României: Cetăţenii se pot asocia liber în partide politice, în sindicate, în patronate şi în alte forme de asociere.

Statutul cadrelor militare: art. 28 lit. a: militarilor le este INTERZIS să facă parte din partide, formațiuni sau organizații politice ori să desfășoare propagandă prin orice mijloace sau alte activități în favoarea acestora ori a unui candidat independent pentru funcții publice; iar la

art. 29 lit. c sunt interzise constituirea în forme de asociere cu caracter sindical ori care contravin comenzii unice, ordinii și disciplinei specifice instituției armatei.

Dreptul la grevă

Constituția României: Salariaţii au dreptul la grevă pentru apărarea intereselor profesionale, economice şi sociale.

Statutul cadrelor militare:  art. 28 lit. c) Militarilor le este INTERZIS să declare sau să participe la grevă.

Cu alte cuvinte, față de aceste interdicții, singura formă de protecție a militarilor în fața unor situații de tratament injust cu privire la drepturile care se cuvin oricărui salariat este doar cadrul legal asigurat de statutul cadrelor militare. Militarii nu pot apela la forme de organizare sindicală pentru apărarea drepturilor lor și nici nu pot întrerupe activitatea în nicio situație, așa cum o pot face celelalte categorii profesionale, chiar și magistrații, după cum am văzut recent.

Dreptul de a fi ales

Constituția României: Au dreptul de a fi aleşi cetăţenii cu drept de vot care au cetăţenia română şi domiciliul în ţară.

Statutul cadrelor militare:  art. 28 lit. b) Militarilor le este INTERZIS să candideze pentru a fi alese în administrația publică locală și în Parlamentul României, precum și în funcția de Președinte al României.

Libertatea întrunirilor

Constituția României: Mitingurile, demonstraţiile, procesiunile sau orice alte întruniri sunt libere

Statutul cadrelor militare: Art. 29 lit. g: participarea la mitinguri, demonstrații, procesiuni sau întruniri cu caracter politic ori sindical este INTERZISĂ

Una dintre sintagmele care au fost atribuite militarilor este și aceea de „marea mută”. Înțelegem acum că acest lucru se datorează nu lipsei de apetență pentru atitudinile civice, ci interdicției exprese din statutul cadrelor militare.

Libera circulaţie

Constituția României: Dreptul la liberă circulaţie, în ţară şi în străinătate, este garantat.

Statutul cadrelor militare: art. 29 lit h: cadrele militare în activitate se pot deplasa în străinătate în condițiile ce se stabilesc prin ordin al ministrului apărării naționale.

Deplasarea militarilor este restricționată nu doar pentru străinătate, ci și pe teritoriul național, prin regulamentele aplicate, în care sunt prevăzute proceduri de avizare a „părăsirii garnizoanei”, chiar dacă aceste deplasări se fac în timpul liber, în interes personal.

Libertatea de exprimare

Constituția României: Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile.

Statutul cadrelor militare: (art. 29 lit a) opiniile politice pot fi exprimate numai în afara serviciului. De asemenea, interacțiunea militarilor activi cu mass-media este posibilă doar cu respectarea unor proceduri prevăzute de reglementările interne în acest domeniu.

În plus:

Constituția României: Munca forţată este interzisă. Dar nu constituie muncă forţată activităţile pentru îndeplinirea îndatoririlor militare.

Cu alte cuvinte, militarii se află la dispoziție 24 de ore din 24. Ei pot fi chemați oricând de la domiciliu sau din timpul liber pentru îndeplinirea sarcinilor și misiunilor încredințate, pot fi solicitați să intervină în sprijinul autorităților locale și centrale pentru limitarea efectelor calamităților naturale sau vremii nefavorabile, sunt dislocați pe perioade lungi în poligoane și facilități de pregătire și instruire, fără a primi drepturi salariale suplimentare și fără posibilitatea de a refuza aceste sarcini. De altfel, refuzul de a executa un ordin legal, precum și insubordonarea reprezintă pentru militari infracțiuni pedepsite de Codul Penal.

Concluzii:

Pe acest al doilea palier de argumentație, este evident că, în situația în care s-ar considera justificată eliminarea pensiilor militare de stat, în scopul tratamentului egal al pensionarilor, este necesar tratamentul egal și nediscrimnatoriu și pe timpul desfășurării vieții active. Nu putem discuta de tratament egal DOAR la sfârșitul carierei, ci și pe timpul acesteia.

Există două opțiuni pentru aceasta:

Interzicerea drepturilor și libertăților fundamentale menționate mai sus TUTUROR categoriilor de salariați, din mediul public sau privat, ceea ce evident, ar fi o aberație.

Eliminarea tuturor interdicțiilor și restricțiilor din domeniul drepturilor și libertăților fundamentale pentru militari. Aceasta ar însemna renunțarea la Statutul cadrelor militare și remunerarea militarilor potrivit Codului muncii.

Aceasta ar însemna, printre altele:

Militarii își vor desfășura activitatea după programul de lucru valabil pentru toate celelalte categorii de salariați. Activitatea care depășește opt ore de lucru va trebui compensată în conformitate cu Codul muncii, iar menținerea activității 24 de ore din 24 în unitâțile militare va trebui acoperită cu costurile și personalul suplimentar necesare pentru încadrarea în prevederile legislației muncii. Altfel spus, vom avea apărare națională opt ore pe zi, în general, cu excepții acolo unde se pot organiza schimburi de lucru.

Militarii vor avea dreptul de a se asocia în sindicate, care să negocieze pentru ei condițiile de muncă, de salarizare, condițiile în care se acceptă executarea misiunilor cu grad ridicat de risc, condițiile în care se execută sau nu ordinele. Va fi necesară, complementar, abrogarea acelor prevederi ale Codului Penal referitoare la militari, în aspectele care vor intra în contradicție cu Codul muncii.

Posibilitatea pentru militarii în activitate de a se înscrie în partide politice, de a face propagandă politică în unitățile militare, de a candida în administrația publică locală și în Parlamentul României, precum și la Președinția României.

Posibilitatea militarilor de a declara grevă, de a organiza mitinguri și demonstrații de protest ori de câte ori se consideră neîndreptățiți.

Prestarea liberă a oricărei activități economice, afaceri, inițiative private care să completeze veniturile militarilor, în aceleași condiții cu ale salariaților din sistemul public sau privat.

Dacă ne dorim o astfel de armată, dacă putem crede că acesta ar putea fi cel mai eficient mod de a organiza sistemul de apărare și securitate națională pentru România, atunci eliminarea sistemului pensiilor militare de stat ar fi posibilă și pensionarii ar putea beneficia de același sistem de calcul al pensiilor. Tratamentul egal cu sistemul civil trebuie asigurat, așa cum arătam mai sus, pe întregul traiect profesional al militarilor, nu doar după trecerea în rezervă.

Actualul sistem al pensiilor militare de stat este departe de a fi unul perfect. În ultimii 10 ani, legistația incidentă a fost modificată de patru ori, ceea ce a creat disfuncționalități în armonizarea tuturor situațiilor.

Aceste schimbări legislative au generat și unele situații anormale, excepții, care sunt vânate cu predilecție și servite ca argumente imbatabile. Știm însă că excepțiile nu pot da măsura întregului sistem și că generalizarea unor aspecte punctuale nu servește decât intențiilor de a învrăjbi și diviza categoriile profesionale. 
Să sperăm că lucrurile vor fi înțelese și așezate, cu înțelepciune, în perioada care va urma. Acest material documentar reprezintă o astfel de încercare, de a privi lucrurile în ansamblul lor.

Sursa https://global-def.com/2019/12/20/tot-ce-trebuie-sa-stiti-despre-pensiile-militare/

---

Proiect de Lege privind unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative

PL-x nr. 669/2019

Proiect de Lege privind unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative

Aici http://www.cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck2015.proiect?cam=2&idp=18284

PROPUNERI privind interzicerea cumulului pensiei cu salariul în instituții publice

PROPUNERI privind interzicerea cumulului pensiei cu salariul în instituții publice, pentru pensionarii care beneficiază de drepturi de pensie plătite din fonduri publice.

1. Actul normativ privind interzicerea cumulului pensie salariu să excludă de la aplicare personalul militar care a fost trecut în rezervă prin ORDONANŢA nr. 7 din 26 ianuarie 1998 privind unele măsuri de protecţie socială a personalului militar şi civil, care se vor aplica în perioada restructurarii marilor unităţi.

ARGUMENTE:

Este un drept fundamental oferit de țară ca recompensă pentru trecerea noastră forțată în rezervă și distrugerea carierei profesionale.

Dreptul la muncă în orice sector de activitate oferit în schimb, reprezintă un angajament al Statului Român față de NATO și față de noi, cei care am fost afectați și sacrificați de restructurarea bruscă a Armatei din acei ani pentru interesul național.

Trebuie avute în vedere aspectele legale, constituționale care presupun aplicarea interdicției cumul salariu tuturor cetățenilor din România, adică vor fi afectate toate domeniile de activitate pentru că CCR nu permite excepții decât în cazul magistraților de la CCR (vezi Decizia CCR nr. 1414/2009).

Or, într-o țară NORMALĂ, acest drept trebuie să fie respectat !

2. Dacă totuși, se dorește neapărat interzicerea cumulului, în opinia mea, stabilirea unui plafon al pensiei până la care se poate cumula pensia cu salariul la nivelul salariului mediu brut anual, care în acest an este de 5.163 de lei este mai mult decât rezonabil.

Consider că dispozițiile amintite sunt neconstituționale din următoarele considerente:

1. Prin Decizia nr. 82 din 15 ianuarie 2009 Curtea Constituțională a statuat că, prin instituirea unei obligații de a opta între pensie și venitul din salarii se ”afectează prin limitare atât dreptul la pensie prevăzut de art. 47 alin. (2) din Constituție, cât și dreptul la muncă consacrat prin art. 41”.

2. Potrivit art. 47 din Constituția României, republicată, pensia este un drept fundamental, garantat în întregime și se datorează pentru munca prestată în trecut. În schimb, salariul constituie retribuția angajatorului pentru munca prezentă, datorată de către angajator, deci și de stat.

3. În conformitate cu opinia unor judecători ai curții Constituționale stipulată în Decizia CCR nr. 1414 din 4 noiembrie 2009, ”prin aceste reglementări se limitează dreptul la muncă, condiționând continuarea raporturilor de muncă sau chiar dispunând încetarea forțată a acestora pornind de la un criteriu discriminatoriu, și anume nivelul pensiei aflate în plată”.

            În opinia acelorași judecători exprimată în aceiași decizie, ”nu se poate stabili ca o persoană care a contribuit mai mult la fondul de pensii să fie privată (...) de plata integrală a pensiei, în caz contrar fiind sancționată cu desfacerea contractului de muncă (...)”.

4. Potrivit jurisprudenței de la CEDO, dreptul de creanță este ocrotit în aceiași măsură ca și dreptul de proprietate. Deși în Decizia CCR nr. 375/2005 se constată că "Nicio dispoziţie constituţională nu împiedică legiuitorul să suprime cumulul pensiei cu salariul, cu condiţia ca o asemenea măsură să se aplice în mod egal pentru toţi cetăţenii, iar eventualele diferenţe de tratament [...] să aibă o raţiune licită." . Or, prevederile actului normativ se aplică doar pentru anumite persoane iar la baza luării acestor măsuri nu există nicio situație excepțională care să justifice această legiferare.

5. Este adevărat că prin DECIZIA nr. 1.414 din 4 noiembrie 2009, CCR s-a pronunțat cu privire la neconstituționalitatea dispoziţiilor art. 17-22 prevăzute în cap. IV din Legea privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor publice, susţinerea mediului de afaceri şi respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional, cu privire la interzicerea cumulului pensie salariu, susținând că acestea sunt constituționale.

            Este extrem de important de reținut care a fost proporționalitatea între obiectivul urmărit prin tratamentul inegal şi mijloacele folosite, or, potrivit expunerii de motive care au determinat adoptarea Legii nr. 329/2009, scopul acestuia a fost combaterea "crizei economice, fenomen mondial ce afectează structural economia românească", datele de natură financiară, precum şi prognozele efectuate de autorităţile abilitate în domeniu conturând "imaginea unei crize economice profunde, care poate pune în pericol stabilitatea economică a României şi, prin aceasta, ordinea publică şi siguranţa naţională". Această situaţie a impus "adoptarea unor măsuri cu caracter excepţional, care, prin eficienţa şi promptitudinea aplicării, să conducă la reducerea efectelor sale şi să creeze premisele relansării economiei naţionale".

Una dintre măsurile reglementate de legiuitor la acel moment critic a fost aceia de restrângere a dreptului de a cumula veniturile salariale cu cele din pensie, atunci când sunt îndeplinite două condiţii: angajator este o autoritate sau instituţie publică, pe de o parte, şi nivelul pensiei nete depăşeşte nivelul salariului mediu brut pe economie, pe de altă parte.

            Justificarea unei astfel de limitări a rezidat în degrevarea bugetului de stat, respectiv a celui al asigurărilor sociale de stat, într-o măsură care nu afecta veniturile persoanei sub pragul salariului mediu brut pe economie. Prin urmare, măsura adoptată a fost proporțională cu situația care a determinat-o, fiind rezultatul unui echilibru între scopul declarat al legii şi mijloacele folosite în realizarea lui, şi s-a aplicat în mod nediscriminatoriu tuturor persoanelor aflate în ipoteza normei.

6. De asemenea, prin DECIZIA din 20 martie 2012, pronunțată în Cauza Ionel Panfile împotriva României (Cap. IV, paragrafele 17-25 din Legea nr. 329/2009), având în vedere ”interesul public” generat de criza care a determinat luarea unor măsuri excepționale de către legiuitorul român, respectiv norme noi în privinţa salariilor din sectorul public în vederea raţionalizării cheltuielilor publice, aşa cum impunea contextul excepţional al crizei financiare şi economice globale, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că măsura interzicerii cumulului pensiei cu salariul în condițiile extreme mai sus menționate respectă justul echilibru între interesele generale ale comunității și protecția drepturilor fundamentale ale indivizilor.

7. În prezent, dispozițiile criticate privind interzicerea cumulului pensie cu salariu sunt excesive,  nejustificate și implicit neconstituționale întrucât Guvernul României nu poate invoca deciziile menționate la pct. 5 și 6, respectiv Decizia CCR nr. 1.414/2009 și nici Decizia CEDO/2012, pronunțată în Cauza Ionel Panfile, pentru simplul fapt că în acest moment, nu există o criză financiară globală, un context excepțional care să impună, în numele ”interesului public” național, adoptarea unor măsuri care să aibă o rațiune licită.

            Raționamentul prezentat de Executiv în expunerea de motive a adoptării dispozițiilor potrivit căruia posibilitatea cumulului ”presupune un efort dublu asupra bugetului general consolidat”, cumularzii ”beneficiind atât de plata salariului cât și a pensiei publice” nu se poate reține întrucât, potrivit art. 47 din Constituția României, republicată, pensia este un drept fundamental, garantat în întregime și se datorează pentru munca prestată în trecut.

În schimb, salariul constituie retribuția angajatorului pentru munca prezentă iar posturile care actualmente sunt încadrate cu cumularzi sunt oricum deja bugetate indiferent de cine le ocupă, deci nu există niciun fel de efort asupra bugetului general consolidat.

De asemenea, susținerea guvernului că prin interzicerea cumulului se vor face economii de circa 270 mil de ei este complet nerealistă întrucât posturile eliberate vor fi încadrate cu alte persoane, deci nu va rezulta niciun fel de economie.

Pe de altă parte, eliberarea posturilor de către specialiștii actuali în a căror pregătire s-au investit de-a lungul anilor importante sume de bani și a căror pregătire profesională a ajuns la un înalt nivel, nu aduce decât dezechilibre în funcționarea administrației publice și cheltuieli suplimentare consistente ocazionate de perfecționarea noilor angajați.

8. Un alt motiv pentru care Guvernul României nu poate invoca deciziile menționate la pct. 5 și 6, respectiv Decizia CCR nr. 1.414/2009 și nici Decizia CEDO/2012, pronunțată în Cauza Ionel Panfile, constă în faptul că inexistența un context intern/extern de criză care să justifice aplicarea unor măsuri de limitare a unor drepturi constituționale este demonstrată de următoarele date după cum urmează:

Conform datelor Eurostat și Institutului Național de Statistică:

- România are a doua creștere economică din Europa cu 4,6%;         

- Faţă de anul 2018, PIB a înregistrat o creştere cu 4,6%. În semestrul I 2019, comparativ cu semestrul I 2018, Produsul Intern Brut a crescut cu 4,8%, iar în trimestrul al doilea față de aceeași perioadă a anului trecut s-a constatat o creştere cu 4,4% pe seria brută şi cu 4,6% pe seria ajustată sezonier.

            Conform măsurilor adoptate de Parlamentul României și susținute de actualul guvern:

- Pentru anul 2020, creșterea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată de la 2.080 lei la 2.230 lei;

            - Menținerea indemnizațiilor lunare pentru funcțiile de demnitate publică conform Legii-cadru nr. 153/2017;

- Menținerea voucherelor de vacanță și a indemnizațiilor de hrană pentru angajații din instituțiile de stat conform Legii nr. 94/2014 și Legii-cadru nr. 153/2017;

- Creșterea indemnizațiilor de merit instituite prin Legea nr. 118/2002;

- Asigurarea unor fonduri suficiente în vederea desfășurării normale a activităților federațiilor naționale;

- Dublarea alocațiilor copiilor de către Parlamentul României;

- Creșterea punctului de pensie cu 40% la toate pensiile din sistemul de stat;

- Corecții în plus ale pensiilor militarilor;

            - Scăderea TVA-ului la alimente;

            - Programe pentru stimularea/reinserţia profesională inclusiv a celor plecaţi la muncă în străinătate;

            - Modernizarea aeroporturilor din Bucureşti, Timişoara şi Constanţa;

            - Declanşarea lucrărilor de construcţie pentru Autostrada Sibiu – Piteşti, Autostrada de Centură a Capitalei şi Drumul expres Piteşti – Craiova;

            - Demararea procedurilor pentru construirea autostrăzii Tg. Mureş – Iaşi – Ungheni cu fonduri europene şi finalizarea procedurilor pentru construirea autostrăzii Comarnic – Braşov în Parteneriat Public – Privat;

            - Finalizarea procedurilor şi începerea construcţiei pentru spitalele regionale de la Iaşi, Craiova şi Cluj cu fonduri europene;

- Eliminarea supraaccizei la carburanți.

9. Conform Deciziei CCR nr. 1414 din 4 noiembrie 2009, ”esența legitimității constituționale a restrângerii exercițiului unui drept sau al unei libertăți este tocmai caracterul excepțional și temporar al acestuia”. (...). Într-o societate democratică, regula este cea a exercitării neîngrădite a drepturilor și libertăților fundamentale, restrângerea fiind prevăzută ca excepție, dacă nu există o altă soluție pentru a salvgarda valori ale statului care sunt puse în pericol”.

            Or, datorită depășirii crizei economice care a constrâns Guvernul României să ia măsurile extreme mai sus menționate, prin Legea nr. 134 din 15 octombrie 2014 publicată în  M.O. nr. 753 din 16 octombrie 2014, Parlamentul României a abrogat prevederile prevăzute de litera c) a articolului 1 şi capitolul IV "Măsuri privind regimul cumulului pensiilor cu veniturile salariale, în scopul reducerii cheltuielilor bugetare", cuprinzând articolele 17-26, din Legea nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor publice, susţinerea mediului de afaceri şi respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 761 din 9 noiembrie 2009, cu modificările şi completările ulterioare.

10.  Dispozițiile limitează imperativ dreptul la muncă al unor categorii de persoane cu o înaltă pregătire profesională în toate domeniile în care activitatea angajaților este remunerată de la stat. Eliminarea cumulului sau limitarea menținerii cumulului la nivelul salariului minim brut pe economie (aceasta fiind ultima variantă prezentată de ministrul Muncii, dna Violeta Alexandru în 13.12.2019) aduce un mare deserviciu calității activităților nu numai din administrație ci mai ales în domenii de importanță deosebită cum ar fi cele ale educației, sănătății, culturii, aeronauticii, energiei, etc., domenii vitale în bunul mers al societății în care personalul educat, cu pregătire deosebită are într-un procent de 90% o pensie puțin peste pragul amintit și care ar fi obligat astfel să părăsească locul de muncă.

            O probă în acest sens, este prezentată chiar de Guvernul României în expunerea de motive a actului normativ, precizând faptul că la nivelul lunii octombrie 2019 se înregistra un număr de 13.474 posturi ocupate cu personal care cumulează pensia cu salariul (din care 3.944 posturi în învățământul preuniversitar, 996 posturi în învățământul universitar, 1.282 în unitățile sanitare).

            Or, majoritatea acestor angajați dețin o pensie peste salariul minim brut pe economie iar optarea lor pentru a renunța la locul de muncă, cum este firesc, ar conduce la un haos de neimaginat atât în administrația publică cât mai ales în domeniile mai sus menționate.

11. Deși așa cum a statuat Curtea Constituțională în jurisprudența sa (de exemplu prin deciziile nr. 358/2003, nr. 4/2000, nr. 1414/2009, etc.), soluția legislativă care instituie un anumit cuantum sau prag valoric, apreciat ca rezonabil, corespunde unei opțiuni exclusive a legiuitorului, nefiind deci o problemă de resortul contenciosului constituțional, trebuie remarcat că există totuși o diferență injustă și dezechilibrată a limitării cumulului la nivelul salariului minim brut pe economie de către dispozițiile actuale comparativ cu eliminarea totală sau limitarea cumulului la nivelul salariului mediu brut pe economie adoptate de Guvernul României în condițiile de criză excepționale ale perioadei 2009 - 2013. În ceea ce priveşte proporţionalitatea între obiectivul urmărit prin tratamentul inegal şi mijloacele folosite, Curtea a reținut că măsurile respective au fost adoptate în scopul combaterii "crizei economice, fenomen mondial ce afectează structural economia românească" or actualmente, în condiții normale de dezvoltare a României, simpla adoptare a deciziilor de limitare a cumulului la un nivel oarecare este complet disproporțională cu scopul urmărit, asta cu atât mai mult dacă limitarea cumulului este stabilită la nivelul salariului minim brut pe economie.

În concluzie, consider că propunerile sunt întemeiate, mai ales că este sarcina statului să găsească soluții pentru dezvoltarea societății, printr-o politică economică și socială adecvată.

Așa cum am arătat, eliberarea masivă a funcțiilor din autoritățile și instituțiile publice nu poate constitui,  o măsură proporțională cu motivul complet pueril invocat de Executiv.

Dimpotrivă, menținerea dispozițiilor criticate poate determina efecte contrarii celor vizate, în sensul tulburării evidente a bunei funcționări a instituțiilor și autorităților publice.

                                     

Mai multe, aici:

Proiect de Lege privind unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative

PL-x nr. 669/2019

Proiect de Lege privind unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative

Aici http://www.cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck2015.proiect?cam=2&idp=18284

Extras din Codul Muncii privind Regulamentul intern

Extras  din  Codul Muncii  privind  Regulamentul intern

ART. 26

  (1) Prin clauza de confidenţialitate părţile convin ca, pe toată durata contractului individual de muncă şi după încetarea acestuia, să nu transmită date sau informaţii de care au luat cunoştinţă în timpul executării contractului, în condiţiile stabilite în regulamentele interne, în contractele colective de muncă sau în contractele individuale de muncă.

  (2) Nerespectarea acestei clauze de către oricare dintre părţi atrage obligarea celui în culpă la plata de daune-interese.

ART. 29

  (1) Contractul individual de muncă se încheie după verificarea prealabilă a aptitudinilor profesionale şi personale ale persoanei care solicită angajarea.

  (2) Modalităţile în care urmează să se realizeze verificarea prevăzută la alin. (1) sunt stabilite în contractul colectiv de muncă aplicabil, în statutul de personal - profesional sau disciplinar - şi în regulamentul intern, în măsura în care legea nu dispune altfel.

ART. 31

  (1) Pentru verificarea aptitudinilor salariatului, la încheierea contractului individual de muncă se poate stabili o perioadă de probă de cel mult 90 de zile calendaristice pentru funcţiile de execuţie şi de cel mult 120 de zile calendaristice pentru funcţiile de conducere.

  (2) Verificarea aptitudinilor profesionale la încadrarea persoanelor cu handicap se realizează exclusiv prin modalitatea perioadei de probă de maximum 30 de zile calendaristice.

  (3) Pe durata sau la sfârşitul perioadei de probă, contractul individual de muncă poate înceta exclusiv printr-o notificare scrisă, fără preaviz, la iniţiativa oricăreia dintre părţi, fără a fi necesară motivarea acesteia.

  (4) Pe durata perioadei de probă salariatul beneficiază de toate drepturile şi are toate obligaţiile prevăzute în legislaţia muncii, în contractul colectiv de muncă aplicabil, în regulamentul intern, precum şi în contractul individual de muncă.

ART. 39

  (1) Salariatul are, în principal, următoarele drepturi:

  a) dreptul la salarizare pentru munca depusă;

  b) dreptul la repaus zilnic şi săptămânal;

  c) dreptul la concediu de odihnă anual;

  d) dreptul la egalitate de şanse şi de tratament;

  e) dreptul la demnitate în muncă;

  f) dreptul la securitate şi sănătate în muncă;

  g) dreptul la acces la formarea profesională;

  h) dreptul la informare şi consultare;

  i) dreptul de a lua parte la determinarea şi ameliorarea condiţiilor de muncă şi a mediului de muncă;

  j) dreptul la protecţie în caz de concediere;

  k) dreptul la negociere colectivă şi individuală;

  l) dreptul de a participa la acţiuni colective;

  m) dreptul de a constitui sau de a adera la un sindicat;

  n) alte drepturi prevăzute de lege sau de contractele colective de muncă aplicabile.

  (2) Salariatului îi revin, în principal, următoarele obligaţii:

  a) obligaţia de a realiza norma de muncă sau, după caz, de a îndeplini atribuţiile ce îi revin conform fişei postului;

  b) obligaţia de a respecta disciplina muncii;

  c) obligaţia de a respecta prevederile cuprinse în regulamentul intern, în contractul colectiv de muncă aplicabil, precum şi în contractul individual de muncă;

  d) obligaţia de fidelitate faţă de angajator în executarea atribuţiilor de serviciu;

  e) obligaţia de a respecta măsurile de securitate şi sănătate a muncii în unitate;

  f) obligaţia de a respecta secretul de serviciu;

  g) alte obligaţii prevăzute de lege sau de contractele colective de muncă aplicabile.

ART. 40

  (1) Angajatorul are, în principal, următoarele drepturi:

  a) să stabilească organizarea şi funcţionarea unităţii;

  b) să stabilească atribuţiile corespunzătoare fiecărui salariat, în condiţiile legii;

  c) să dea dispoziţii cu caracter obligatoriu pentru salariat, sub rezerva legalităţii lor;

  d) să exercite controlul asupra modului de îndeplinire a sarcinilor de serviciu;

  e) să constate săvârşirea abaterilor disciplinare şi să aplice sancţiunile corespunzătoare, potrivit legii, contractului colectiv de muncă aplicabil şi regulamentului intern;

  f) să stabilească obiectivele de performanţă individuală, precum şi criteriile de evaluare a realizării acestora.

ART. 49

  (1) Suspendarea contractului individual de muncă poate interveni de drept, prin acordul părţilor sau prin actul unilateral al uneia dintre părţi.

  (2) Suspendarea contractului individual de muncă are ca efect suspendarea prestării muncii de către salariat şi a plăţii drepturilor de natură salarială de către angajator.

  (3) Pe durata suspendării pot continua să existe alte drepturi şi obligaţii ale părţilor decât cele prevăzute la alin. (2), dacă acestea sunt prevăzute prin legi speciale, prin contractul colectiv de muncă aplicabil, prin contracte individuale de muncă sau prin regulamente interne.

  (4) În cazul suspendării contractului individual de muncă din cauza unei fapte imputabile salariatului, pe durata suspendării acesta nu va beneficia de niciun drept care rezultă din calitatea sa de salariat.

ART. 51

  (1) Contractul individual de muncă poate fi suspendat din iniţiativa salariatului, în următoarele situaţii:

  a) concediu pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani sau, în cazul copilului cu handicap, până la împlinirea vârstei de 3 ani;

  b) concediu pentru îngrijirea copilului bolnav în vârstă de până la 7 ani sau, în cazul copilului cu handicap, pentru afecţiuni intercurente, până la împlinirea vârstei de 18 ani;

  c) concediu paternal;

  d) concediu pentru formare profesională;

  e) exercitarea unor funcţii elective în cadrul organismelor profesionale constituite la nivel central sau local, pe toată durata mandatului;

  f) participarea la grevă.

  g) concediu de acomodare.

  (2) Contractul individual de muncă poate fi suspendat în situaţia absenţelor nemotivate ale salariatului, în condiţiile stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil, contractul individual de muncă, precum şi prin regulamentul intern.

ART. 61

  Angajatorul poate dispune concedierea pentru motive care ţin de persoana salariatului în următoarele situaţii:

  a) în cazul în care salariatul a săvârşit o abatere gravă sau abateri repetate de la regulile de disciplină a muncii ori de la cele stabilite prin contractul individual de muncă, contractul colectiv de muncă aplicabil sau regulamentul intern, ca sancţiune disciplinară;

  b) în cazul în care salariatul este arestat preventiv sau arestat la domiciliu pentru o perioadă mai mare de 30 de zile, în condiţiile Codului de procedură penală;

   c) în cazul în care, prin decizie a organelor competente de expertiză medicală, se constată inaptitudinea fizică şi/sau psihică a salariatului, fapt ce nu permite acestuia să îşi îndeplinească atribuţiile corespunzătoare locului de muncă ocupat;

  d) în cazul în care salariatul nu corespunde profesional locului de muncă în care este încadrat.

ART. 63

  (1) Concedierea pentru săvârşirea unei abateri grave sau a unor abateri repetate de la regulile de disciplină a muncii poate fi dispusă numai după îndeplinirea de către angajator a cercetării disciplinare prealabile şi în termenele stabilite de prezentul cod.

  (2) Concedierea salariatului pentru motivul prevăzut la art. 61 lit. d) poate fi dispusă numai după evaluarea prealabilă a salariatului, conform procedurii de evaluare stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil sau, în lipsa acestuia, prin regulamentul intern.

ART. 101

  Cu excepţia dispoziţiilor speciale contrare, prevăzute în prezentul capitol, dispoziţiile legale, prevederile regulamentelor interne, precum şi cele ale contractelor colective de muncă aplicabile salariaţilor angajaţi cu contract individual de muncă pe durată nedeterminată la utilizator se aplică în egală măsură şi salariaţilor temporari pe durata misiunii la acesta.

ART. 116

  (1) Modul concret de stabilire a programului de lucru inegal în cadrul săptămânii de lucru de 40 de ore, precum şi în cadrul săptămânii de lucru comprimate va fi negociat prin contractul colectiv de muncă la nivelul angajatorului sau, în absenţa acestuia, va fi prevăzut în regulamentul intern.

  (2) Programul de lucru inegal poate funcţiona numai dacă este specificat expres în contractul individual de muncă.

ART. 127

  (1) Salariaţii care urmează să desfăşoare muncă de noapte în condiţiile art. 125 alin. (2) sunt supuşi unui examen medical gratuit înainte de începerea activităţii şi, după aceea, periodic.

  (2) Condiţiile de efectuare a examenului medical şi periodicitatea acestuia se stabilesc prin regulament aprobat prin ordin comun al ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale şi al ministrului sănătăţii.

  (3) Salariaţii care desfăşoară muncă de noapte şi au probleme de sănătate recunoscute ca având legătură cu aceasta vor fi trecuţi la o muncă de zi pentru care sunt apţi.

ART. 134

  (1) În cazurile în care durata zilnică a timpului de muncă este mai mare de 6 ore, salariaţii au dreptul la pauză de masă şi la alte pauze, în condiţiile stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil sau prin regulamentul intern.

  (2) Tinerii în vârstă de până la 18 ani beneficiază de o pauză de masă de cel puţin 30 de minute, în cazul în care durata zilnică a timpului de muncă este mai mare de 4 ore şi jumătate.

  (3) Pauzele, cu excepţia dispoziţiilor contrare din contractul colectiv de muncă aplicabil şi din regulamentul intern, nu se vor include în durata zilnică normală a timpului de muncă.

ART. 137

  (1) Repausul săptămânal este de 48 de ore consecutive, de regulă sâmbăta şi duminica.

        (2) În cazul în care repausul în zilele de sâmbătă şi duminică ar prejudicia interesul public sau desfăşurarea normală a activităţii, repausul săptămânal poate fi acordat şi în alte zile stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil sau prin regulamentul intern.

  (3) În situaţia prevăzută la alin. (2) salariaţii vor beneficia de un spor la salariu stabilit prin contractul colectiv de muncă sau, după caz, prin contractul individual de muncă.

  (4) În situaţii de excepţie zilele de repaus săptămânal sunt acordate cumulat, după o perioadă de activitate continuă ce nu poate depăşi 14 zile calendaristice, cu autorizarea inspectoratului teritorial de muncă şi cu acordul sindicatului sau, după caz, al reprezentanţilor salariaţilor.

  (5) Salariaţii al căror repaus săptămânal se acordă în condiţiile alin. (4) au dreptul la dublul compensaţiilor cuvenite potrivit art. 123 alin. (2).

ART. 152

  (1) În cazul unor evenimente familiale deosebite, salariaţii au dreptul la zile libere plătite, care nu se includ în durata concediului de odihnă.

  (2) Evenimentele familiale deosebite şi numărul zilelor libere plătite sunt stabilite prin lege, prin contractul colectiv de muncă aplicabil sau prin regulamentul intern.

ART. 153

  (1) Pentru rezolvarea unor situaţii personale salariaţii au dreptul la concedii fără plată.

  (2) Durata concediului fără plată se stabileşte prin contractul colectiv de muncă aplicabil sau prin regulamentul intern.

ART. 166

  (1) Salariul se plăteşte în bani cel puţin o dată pe lună, la data stabilită în contractul individual de muncă, în contractul colectiv de muncă aplicabil sau în regulamentul intern, după caz.

  (2) Plata salariului se poate efectua prin virament într-un cont bancar.

  (3) Plata în natură a unei părţi din salariu, în condiţiile stabilite la art. 165, este posibilă numai dacă este prevăzută expres în contractul colectiv de muncă aplicabil sau în contractul individual de muncă.

  (4) Întârzierea nejustificată a plăţii salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului.

ART. 178

  (1) Angajatorul răspunde de organizarea activităţii de asigurare a sănătăţii şi securităţii în muncă.

  (2) În cuprinsul regulamentelor interne sunt prevăzute în mod obligatoriu reguli privind securitatea şi sănătatea în muncă.

  (3) În elaborarea măsurilor de securitate şi sănătate în muncă angajatorul se consultă cu sindicatul sau, după caz, cu reprezentanţii salariaţilor, precum şi cu comitetul de securitate şi sănătate în muncă.

ART. 223

  Reprezentanţii salariaţilor au următoarele atribuţii principale:

  a) să urmărească respectarea drepturilor salariaţilor, în conformitate cu legislaţia în vigoare, cu contractul colectiv de muncă aplicabil, cu contractele individuale de muncă şi cu regulamentul intern;

  b) să participe la elaborarea regulamentului intern;

  c) să promoveze interesele salariaţilor referitoare la salariu, condiţii de muncă, timp de muncă şi timp de odihnă, stabilitate în muncă, precum şi orice alte interese profesionale, economice şi sociale legate de relaţiile de muncă;

  d) să sesizeze inspectoratul de muncă cu privire la nerespectarea dispoziţiilor legale şi ale contractului colectiv de muncă aplicabil;

  e) să negocieze contractul colectiv de muncă, în condiţiile legii.

ART. 223

  Reprezentanţii salariaţilor au următoarele atribuţii principale:

  a) să urmărească respectarea drepturilor salariaţilor, în conformitate cu legislaţia în vigoare, cu contractul colectiv de muncă aplicabil, cu contractele individuale de muncă şi cu regulamentul intern;

  b) să participe la elaborarea regulamentului intern;

  c) să promoveze interesele salariaţilor referitoare la salariu, condiţii de muncă, timp de muncă şi timp de odihnă, stabilitate în muncă, precum şi orice alte interese profesionale, economice şi sociale legate de relaţiile de muncă;

  d) să sesizeze inspectoratul de muncă cu privire la nerespectarea dispoziţiilor legale şi ale contractului colectiv de muncă aplicabil;

  e) să negocieze contractul colectiv de muncă, în condiţiile legii.

Regulamentul intern

ART. 241

  Regulamentul intern se întocmeşte de către angajator, cu consultarea sindicatului sau a reprezentanţilor salariaţilor, după caz.

ART. 242

  Regulamentul intern cuprinde cel puţin următoarele categorii de dispoziţii:

  a) reguli privind protecţia, igiena şi securitatea în muncă în cadrul unităţii;

  b) reguli privind respectarea principiului nediscriminării şi al înlăturării oricărei forme de încălcare a demnităţii;

  c) drepturile şi obligaţiile angajatorului şi ale salariaţilor;

  d) procedura de soluţionare a cererilor sau a reclamaţiilor individuale ale salariaţilor;

  e) reguli concrete privind disciplina muncii în unitate;

  f) abaterile disciplinare şi sancţiunile aplicabile;

  g) reguli referitoare la procedura disciplinară;

  h) modalităţile de aplicare a altor dispoziţii legale sau contractuale specifice;

  i) criteriile şi procedurile de evaluare profesională a salariaţilor.

ART. 243

  (1) Regulamentul intern se aduce la cunoştinţa salariaţilor prin grija angajatorului şi îşi produce efectele faţă de salariaţi din momentul încunoştinţării acestora.

  (2) Obligaţia de informare a salariaţilor cu privire la conţinutul regulamentului intern trebuie îndeplinită de angajator.

  (3) Modul concret de informare a fiecărui salariat cu privire la conţinutul regulamentului intern se stabileşte prin contractul colectiv de muncă aplicabil sau, după caz, prin conţinutul regulamentului intern.

  (4) Regulamentul intern se afişează la sediul angajatorului.

ART. 244

  Orice modificare ce intervine în conţinutul regulamentului intern este supusă procedurilor de informare prevăzute la art. 243.

ART. 245

  (1) Orice salariat interesat poate sesiza angajatorul cu privire la dispoziţiile regulamentului intern, în măsura în care face dovada încălcării unui drept al său.

  (2) Controlul legalităţii dispoziţiilor cuprinse în regulamentul intern este de competenţa instanţelor judecătoreşti, care pot fi sesizate în termen de 30 de zile de la data comunicării de către angajator a modului de soluţionare a sesizării formulate potrivit alin. (1).

ART. 246

  (1) Întocmirea regulamentului intern la nivelul fiecărui angajator se realizează în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentului cod.

  (2) În cazul angajatorilor înfiinţaţi după intrarea în vigoare a prezentului cod, termenul de 60 de zile prevăzut la alin. (1) începe să curgă de la data dobândirii personalităţii juridice.

  CAP. II

  Răspunderea disciplinară

ART. 247

  (1) Angajatorul dispune de prerogativă disciplinară, având dreptul de a aplica, potrivit legii, sancţiuni disciplinare salariaţilor săi ori de câte ori constată că aceştia au săvârşit o abatere disciplinară.

  (2) Abaterea disciplinară este o faptă în legătură cu munca şi care constă într-o acţiune sau inacţiune săvârşită cu vinovăţie de către salariat, prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil, ordinele şi dispoziţiile legale ale conducătorilor ierarhici.

ART. 252

  (1) Angajatorul dispune aplicarea sancţiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă, în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoştinţă despre săvârşirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârşirii faptei.

  (2) Sub sancţiunea nulităţii absolute, în decizie se cuprind în mod obligatoriu:

  a) descrierea faptei care constituie abatere disciplinară;

  b) precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil care au fost încălcate de salariat;

  c) motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care, în condiţiile prevăzute la art. 251 alin. (3), nu a fost efectuată cercetarea;

  d) temeiul de drept în baza căruia sancţiunea disciplinară se aplică;

  e) termenul în care sancţiunea poate fi contestată;

  f) instanţa competentă la care sancţiunea poate fi contestată.

  (3) Decizia de sancţionare se comunică salariatului în cel mult 5 zile calendaristice de la data emiterii şi produce efecte de la data comunicării.

  (4) Comunicarea se predă personal salariatului, cu semnătură de primire, ori, în caz de refuz al primirii, prin scrisoare recomandată, la domiciliul sau reşedinţa comunicată de acesta.

  (5) Decizia de sancţionare poate fi contestată de salariat la instanţele judecătoreşti competente în termen de 30 de zile calendaristice de la data comunicării.

Grupul conex Asociației „Academia cetățeanului”

Grup conex Asociației   „Academia cetățeanului” (https://www.facebook.com/groups/667294197089177/)
Asociația   „Academia cetățeanului” este o persoană juridică de drept privat, fără scop lucrativ, constituită cu scopul de a contribui la formarea unor cetățeni  informați, activi, implicați în viața socială, culturală, spirituală  și  economică a  țării, folosind mijloace adecvate.
Viziteaza https://consultjuridic.blogspot.com
Despre administrator grup: https://www.legistm.ro/diverse/parteneri