Ordinul nr. M.123 din 23
decembrie 2015 pentru aprobarea
Normelor metodologice privind încadrarea în condiţii deosebite, condiţii
speciale şi alte condiţii, specifice personalului militar
EMITENT: MINISTERUL APĂRĂRII NAŢIONALE
PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 982 din 30
decembrie 2015
DATA INTRARII IN VIGOARE: 01 Ianuarie 2016
-------------------------------------------------------------------------
Pentru aplicarea prevederilor art. 7 din Hotărârea
Guvernului nr. 1.294/2001 privind stabilirea locurilor de muncă şi
activităţilor cu condiţii deosebite, condiţii speciale şi alte condiţii,
specifice pentru cadrele militare în activitate, cu modificările ulterioare, şi
ale art. 11 din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, cu
modificările şi completările ulterioare,
în temeiul
prevederilor art. 33 alin. (1) din Legea nr. 346/2006 privind organizarea şi
funcţionarea Ministerului Apărării Naţionale, cu modificările şi completările
ulterioare,
ministrul
apărării naţionale emite prezentul ordin.
ART. 1
Se aprobă Normele metodologice privind încadrarea
în condiţii deosebite, condiţii speciale şi alte condiţii, specifice
personalului militar, prevăzute în anexa care face parte integrantă din
prezentul ordin.
ART. 2
La data intrării în vigoare a prezentului ordin se
abrogă Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M.116/2002*) pentru aprobarea
Normelor metodologice privind încadrarea în condiţii deosebite, speciale şi
alte condiţii, specifice cadrelor militare în activitate, cu modificările şi
completările ulterioare.
──────────
*) Ordinul ministrului apărării naţionale nr.
M.116/2002 nu a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I,
deoarece are ca obiect reglementări din domeniul apărării naţionale, ordinii
publice şi securităţii naţionale.
──────────
ART. 3
Prezentul
ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi intră în
vigoare la data de 1 ianuarie 2016.
Ministrul apărării naţionale,
Mihnea
Ioan Motoc
Bucureşti, 23 decembrie 2015.
Nr. M.123.
ANEXĂ
NORME
METODOLOGICE
privind
încadrarea în condiţii deosebite, condiţii
speciale
şi alte condiţii, specifice personalului militar
ART. 1
În sensul prezentelor norme metodologice, noţiunea
de personal militar este cea definită la art. 3 lit. a) din Legea nr. 223/2015
privind pensiile militare de stat, cu modificările şi completările ulterioare.
ART. 2
(1) Locurile de muncă şi activităţile ce dau
dreptul personalului militar din Ministerul Apărării Naţionale la sporuri de
vechime în serviciu pentru stabilirea pensiei, în sensul Legii nr. 223/2015, cu
modificările şi completările ulterioare, sunt cele prevăzute în anexa nr. 1 la
Hotărârea Guvernului nr. 1.294/2001 privind stabilirea locurilor de muncă şi
activităţilor cu condiţii deosebite, condiţii speciale şi alte condiţii,
specifice pentru cadrele militare în activitate, cu modificările ulterioare.
(2) Denumirile locurilor de muncă, unităţilor,
activităţilor şi/sau ale funcţiilor care se încadrează în prevederile anexei
nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 1.294/2001, cu modificările ulterioare,
menţionate la alin. (1), sunt prevăzute în anexa nr. 1*).
──────────
*) Anexa nr. 1 la normele metodologice nu se
publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, fiind clasificată potrivit
art. 6 din Hotărârea Guvernului nr. 1.294/2001, cu modificările ulterioare.
──────────
(3) Locurile de muncă şi activităţile care nu se
regăsesc în anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 1.294/2001, cu modificările
ulterioare, se încadrează în condiţii de muncă potrivit legislaţiei anterioare
şi în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr.
1.294/2001, cu modificările ulterioare.
ART. 3
Perioadele lucrate în aceleaşi condiţii de muncă
se însumează, obţinându-se o cifră ce reprezintă ani întregi efectiv lucraţi.
Pentru perioadele mai mici de un an, rămase după însumare, se ia în calcul un
spor de vechime proporţional cu timpul lucrat.
ART. 4
(1) Perioadele în care personalul militar se află
în incapacitate temporară de muncă, concediu de odihnă anual, concediu de
odihnă suplimentar, se consideră ca fiind lucrate în condiţiile locului de
muncă în care cei în cauză şi-au desfăşurat activitatea la data ivirii acestor
situaţii.
(2) Concediul de risc maternal, concediul de
maternitate, concediul pentru creşterea copilului, concediul pentru creşterea
copilului cu handicap, concediu de studii, învoiri, permisii, concediul fără
plată, suspendarea din funcţie ca urmare a cercetării şi judecării în stare de
arest preventiv şi perioada de predare a funcţiei după trecerea în
rezervă/retragere nu se iau în calcul la stabilirea timpului efectiv lucrat în
condiţiile locului de muncă în care personalul militar şi-a desfăşurat
activitatea la data ivirii acestor situaţii.
(3) Evidenţa perioadelor prevăzute la alin. (2) se
ţine în Fişa de evidenţă a timpului care nu se ia în calcul la stabilirea
timpului efectiv lucrat în condiţii de muncă deosebite, condiţii speciale şi
alte condiţii, al cărei model este prevăzut în anexa nr. 2.
ART. 5
(1) Locurile de muncă în care personalul militar
desfăşoară, permanent sau temporar, activităţi în condiţii de muncă deosebite,
condiţii speciale şi alte condiţii sunt stabilite, de regulă, o dată pe an,
prin Ordinul de zi pe unitate nr. 1 şi atunci când intervin modificări în
statele de organizare şi/sau în fişele posturilor, de către comandantul
unităţii, la propunerea comisiei formate din:
a) locţiitorul şefului/comandantului sau, după
caz, directorul/ directorul adjunct sau şeful de stat major pentru structurile
militare unde nu este prevăzută în statul de organizare o astfel de funcţie;
b) şeful fiecărui/fiecărei modul/entităţi
organizaţionale din care fac parte locurile de muncă ce urmează a fi încadrate
în condiţii de muncă deosebite, condiţii speciale şi alte condiţii;
c) ofiţerul cu activitatea de personal;
d) ofiţerul cu activitatea financiară;
e) responsabilul cu securitatea şi sănătatea în
muncă;
f) medicul unităţii.
(2) În cazul în care membrii comisiei prevăzute la
alin. (1) nu se regăsesc în structura organizatorică a unităţii militare,
responsabilitatea îndeplinirii atribuţiilor corespunzătoare revine celor care
îndeplinesc sarcinile în domeniul respectiv.
(3) Pentru perioadele în care personalul militar
se poate încadra concomitent atât în condiţii de muncă deosebite, cât şi în
condiţii de muncă speciale şi alte condiţii, se iau în calcul sporurile de
vechime în serviciu cele mai avantajoase.
ART. 6
(1) Evidenţa perioadelor în care personalul
militar lucrează în condiţii de muncă deosebite, condiţii speciale şi alte
condiţii se ţine de către structura de resurse umane pe Fişa cu locurile de
muncă care dau dreptul la încadrare în locuri de muncă şi activităţi cu
condiţii deosebite, condiţii speciale şi alte condiţii, al cărei model este
prevăzut în anexa nr. 3, denumită în continuare fişa de evidenţă, şi se
certifică prin semnătură de către şeful structurii de resurse umane prin
menţiunea "certific exactitatea datelor".
(2) Fişa de evidenţă se înregistrează şi se
păstrează în memoriul original/dosarul personal şi se aduce la cunoştinţa
personalului militar, anual, de regulă în perioada luării la cunoştinţă a
aprecierilor de serviciu sau în perioada efectuării consilierii individuale, pe
bază de semnătură în locul destinat din fişa matricolă.
(3) Înscrierea în fişa de evidenţă se face la
începutul activităţii în condiţii de muncă deosebite, condiţii speciale şi alte
condiţii, precum şi la încetarea activităţii în aceste condiţii.
(4) Fişa de evidenţă se completează de către fiecare
unitate militară, numai pentru perioada în care personalul militar se află în
evidenţa acesteia.
(5) Pentru perioada anterioară intrării în vigoare
a prezentelor norme metodologice, unităţile militare actualizează, după caz,
fişele de evidenţă pentru întregul personal militar, urmând ca după mutarea din
unitate să se procedeze potrivit alin. (4).
(6) Fişa de evidenţă se întocmeşte pe baza
documentelor de evidenţă a personalului, a înscrisurilor din memoriul original/
dosarul personal, a extraselor din ordinele de zi pe unitate, a fişei postului,
a adeverinţelor eliberate de unităţile militare, a altor documente din care
rezultă locurile de muncă şi activităţile care dau dreptul la încadrarea în
condiţii de muncă sau, după caz, a carnetului de muncă. Adeverinţele se
solicită de către persoanele interesate unităţilor militare în care au fost
încadrate ori structurilor care au preluat arhivele unităţilor militare
desfiinţate, transformate sau redimensionate, numai pentru situaţiile în care
condiţiile de muncă deosebite, condiţiile speciale şi alte condiţii nu rezultă
cu certitudine sau nu au fost evidenţiate în memoriul original/dosarul
personal.
(7) Centrele
militare sau structurile militare care au în păstrare memoriile
originale/dosarele personale eliberează, la cerere, personalului militar trecut
în rezervă/retragere din structurile Ministerului Apărării Naţionale, precum şi
celui transferat şi trecut în rezervă/retragere de la celelalte instituţii din
sistemul naţional de apărare naţională, ordine publică şi securitate naţională
ori urmaşilor acestora, fişele cu locurile de muncă/adeverinţele privind
încadrarea activităţilor şi a locurilor de muncă în condiţii deosebite,
condiţii speciale şi alte condiţii potrivit Hotărârii Guvernului nr. 1.294/2001,
cu modificările ulterioare, numai pentru perioadele cât au desfăşurat
activitatea în Ministerul Apărării Naţionale.
(8) Pentru
situaţiile în care condiţiile de muncă deosebite, condiţii speciale şi alte
condiţii nu rezultă cu certitudine, nu au fost evidenţiate în memoriul
original/dosarul personal ori încadrarea în acestea a fost reconsiderată,
centrele militare/ structurile militare care au în păstrare memoriile
originale/ dosarele personale ale personalului militar în rezervă/retragere, la
cerere, întreprind toate demersurile necesare în scopul obţinerii adeverinţelor
de la unităţile militare în care acestea au fost încadrate ori de la
structurile care au preluat arhivele unităţilor militare desfiinţate,
transformate sau redimensionate.
ART. 7
(1) Încadrarea
întregii perioade de muncă a personalului militar în condiţii de muncă
deosebite, condiţii speciale şi alte condiţii se face potrivit prevederilor
Hotărârii Guvernului nr. 1.294/2001, cu modificările ulterioare, şi se
consemnează în fişa de evidenţă.
(2) În
situaţia în care locurile de muncă în care a lucrat personalul militar în
activitate şi activităţile desfăşurate de acesta nu se mai regăsesc în anexa
nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 1.294/2001, cu modificările ulterioare, se
încadrează ca locuri de muncă şi activităţi în alte condiţii, condiţii
speciale, respectiv condiţii deosebite, în funcţie de sporul de vechime care se
acordă până la intrarea în vigoare a hotărârii.
(3) Dovada
încadrării în locurile de muncă şi activităţile prevăzute la alin. (2) se face
cu documente de evidenţă a personalului, înscrisuri din memoriul
original/dosarul personal, extrase din ordinele de zi pe unitate, fişa
postului, adeverinţe eliberate de unităţile militare, alte documente din care
rezultă locurile de muncă şi activităţile care dau dreptul la încadrarea în
condiţii de muncă sau, după caz, cu carnetul de muncă potrivit reglementărilor
anterioare intrării în vigoare a Hotărârii Guvernului nr. 1.294/2001, cu
modificările ulterioare.
ART. 8
(1) Condiţiile
în care a lucrat personalul militar şi care a fost încadrat, potrivit
prevederilor legale anterioare, în grupa a II-a de muncă, iar potrivit
Hotărârii Guvernului nr. 1.294/2001, cu modificările ulterioare, sunt prevăzute
ca fiind locuri de muncă cu condiţii speciale sunt stabilite pentru întreaga
perioadă de lucru a personalului militar în activitate ca locuri de muncă şi
activităţi cu condiţii speciale.
(2) Condiţiile
în care a lucrat personalul militar şi care a fost încadrat, potrivit
prevederilor legale anterioare, în grupa I de muncă, iar potrivit Hotărârii
Guvernului nr. 1.294/2001, cu modificările ulterioare, sunt prevăzute ca fiind
locuri de muncă cu condiţii deosebite sunt evidenţiate distinct ca perioade
lucrate în grupa I de muncă până la 9 aprilie 2001.
ART. 9
(1) Personalul
militar care urmează cursurile de zi ale unei instituţii militare de învăţământ
poate beneficia de condiţiile de muncă stabilite de către conducătorii acestor
instituţii, în raport cu activităţile de instruire şi pregătire pentru luptă la
care participă.
(2) Personalul
militar care urmează cursuri sau se află la misiuni ori posturi permanente,
stagii de practică/pregătire, în străinătate, poate beneficia de condiţii de
muncă dacă desfăşoară activităţi prevăzute în anexa nr. 1 la Hotărârea
Guvernului nr. 1.294/2001, cu modificările ulterioare.
(3) Personalul
militar specializat nominalizat în echipele de asanare, instruit conform
legislaţiei, pe baza pregătirii profesionale şi conform atribuţiilor
funcţionale/fişei postului, beneficiază de încadrare în alte condiţii de muncă
pe toată durata anului calendaristic dacă execută cel puţin o asanare în acel
an, aşa cum este definită potrivit reglementărilor în vigoare, pe baza
documentelor legale justificative.
ART. 10
(1) Perioadele
în care personalul militar este detaşat la alte unităţi militare, instituţii
militare de învăţământ sau în afara Ministerului Apărării Naţionale şi
desfăşoară activităţi ce se încadrează în condiţii de muncă deosebite, condiţii
speciale şi alte condiţii se înscriu în fişa cu locurile de muncă de către
unitatea în evidenţa căreia se află.
(2) Personalul
militar detaşat în afara Ministerului Apărării Naţionale beneficiază de condiţii
de muncă specifice funcţiilor din care a fost detaşat sau funcţiilor
asimilate/similare, după caz.
(3) Personalul
militar pus la dispoziţie în vederea încadrării, trecerii în rezervă/în
retragere ori ca urmare a cercetării şi judecării în stare de libertate
beneficiază în aceste perioade de încadrare în condiţiile de muncă deosebite,
condiţii speciale şi alte condiţii, specifice locului de muncă şi activităţii
pe care o desfăşoară.
(4) Înscrierea
perioadelor în fişele de evidenţă pentru personalul militar prevăzut la alin.
(3) se face de către unitatea în care acesta este încadrat, pe baza
documentelor de personal, a înscrisurilor din memoriile originale/dosarele
personale, a adeverinţelor eliberate de unităţile militare, a extraselor din
ordinele de zi pe unitate şi a altor documente din care rezultă locurile de
muncă şi activităţile care dau dreptul la încadrarea în condiţii de muncă şi,
după caz, a comunicărilor unităţilor în care cei în cauză îşi desfăşoară
activitatea.
(5)
Certificarea exactităţii datelor înscrise în fişa de evidenţă se face de către
comandantul/şeful unităţii militare şi persoana care face înscrierea, prin
semnătură şi aplicarea ştampilei unităţii, la mutarea personalului militar din
unitate sau la întocmirea fişelor cu locurile de muncă/adeverinţelor de către
centrele militare pentru personalul militar în rezervă/retragere.
ART. 11
Personalul
militar care lucrează în condiţii de muncă deosebite sau condiţii speciale
potrivit Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu
modificările şi completările ulterioare, altele decât cele prevăzute în anexa
nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 1.294/2001, cu modificările ulterioare,
beneficiază de încadrarea în condiţii de muncă potrivit legii.
ART. 12
Pentru perioada
1 ianuarie 2011-31 decembrie 2015 fişa de evidenţă reflectă conţinutul
"Declaraţiilor privind evidenţa nominală a personalului militar asigurat
în sistemul public de pensii şi a obligaţiilor de plată către Bugetul
asigurărilor de stat" depuse de către ordonatorii de credite şi condiţiile
de muncă pentru care s-au plătit contribuţiile de asigurări sociale.
ART. 13
Centrele
militare sau structurile militare, care au în păstrare memoriile
originale/dosarele personale ale personalului militar în rezervă/retragere, la
cererea acestuia, înaintează fişele cu locurile de muncă/adeverinţele caselor
de pensii sectoriale ale Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului
Afacerilor Interne şi Serviciului Român de Informaţii sau celorlalte instituţii
din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională.
ART. 14
Direcţia
management resurse umane şi Casa de pensii sectorială a Ministerului Apărării
Naţionale verifică modul de aplicare a prevederilor Hotărârii Guvernului nr.
1.294/2001, cu modificările ulterioare, şi ale prezentelor norme metodologice,
în toate structurile Ministerului Apărării Naţionale.
ART. 15
Anexele nr. 1-3 fac parte integrantă din prezentele
norme metodologice.
ANEXA 2
la norme
-
Model -
Fişa
de evidenţă a timpului care nu se ia în
calcul la stabilirea timpului efectiv
lucrat în condiţii
de muncă deosebite, condiţii
speciale şi alte condiţii pentru
......................................
(gradul, numele şi prenumele)
┌────┬────────┬────────┬───────────────────┬───────────┬──────────┬─────────┐
│Nr. │Situaţii│Perioada│
Timp │Nr. O.Z.U. │Numele şi
│Semnătura│
│crt.│ │
├─────┬──────┬──────┤(documentu-│prenumele │ │
│ │ │
│ Ani │ Luni │ Zile │lui) şi
│(gradul) │ │
│ │ │
│ │ │
│data │persoanei │ │
│ │ │
│ │ │
│ │care face │ │
│ │ │
│ │
│ │ │înscrierea│ │
├────┼────────┼────────┼─────┼──────┼──────┼───────────┼──────────┼─────────┤
│ 0 │ 1
│ 2 │
3 │ 4
│ 5 │
6 │ 7
│ 8 │
├────┼────────┼────────┼─────┼──────┼──────┼───────────┼──────────┼─────────┤
│ │ │
│ │ │
│ │ │ │
├────┼────────┼────────┼─────┼──────┼──────┼───────────┼──────────┼─────────┤
│ │ │
│ │ │
│ │ │
│
├────┼────────┼────────┼─────┼──────┼──────┼───────────┼──────────┼─────────┤
│ │ │
│ │ │
│ │ │ │
└────┴────────┴────────┴─────┴──────┴──────┴───────────┴──────────┴─────────┘
Indicaţii de completare
1. Pentru fiecare personal militar în activitate
se completează prezenta fişă, în care se consemnează toate situaţiile prevăzute
la art. 4 alin. (2) din normele metodologice, care se scad din perioadele
calendaristice lucrate în condiţii de muncă deosebite, condiţii speciale şi
alte condiţii.
2. În coloana 1 se vor înscrie situaţiile astfel:
"concediu fără plată", "concediu pentru creşterea
copilului" etc.
3. În situaţia în care, din diferite motive,
perioada menţionată în coloana 2 se modifică, aceasta va fi anulată cu o linie
de culoare roşie şi se va înscrie perioada reală. De asemenea, în coloana 6 se
va înscrie O.Z.U./documentul în baza căruia s-a făcut modificarea respectivă.
4. La
mutarea din unitate, trecerea în rezervă/retragere ori în caz de deces, la
sfârşitul consemnărilor din fişă se vor totaliza datele din coloanele 3-5, iar
rezultatul va fi consemnat în coloana 5 din fişa de evidenţă prezentată în
anexa nr. 3 la normele metodologice.
ANEXA 3
la norme
- Model -
Fişa cu locurile de
muncă în care a lucrat
...../(gradul, numele şi
prenumele).........
şi care îi dau dreptul la încadrare în
locuri de muncă şi activităţi
cu condiţii deosebite,
condiţii speciale şi alte condiţii
┌────┬───────────┬──────────┬──────────────┬──────────────┬───────────┬──────────┐
│Nr. │Denumirea │Numărul şi│ Condiţii, │ Perioade │Timpul care│Numele şi │
│crt.│unităţii │data │ (deosebite, │calendaristice│nu s-a luat│prenumele │
│ │şi a │O.Z.U./ │ speciale, │ lucrate │în calcul │(gradul), │
│ │funcţiei │documentu-│alte condiţii)│ │(ani, luni,│semnătura │
│ │sau │lui în ├──────────────┼──────┬───────┤zile) │şi parafa │
│ │activităţii│baza │ Baza legală │De la │Până la│ │persoanei │
│ │care dă │căruia s-a│ (nr. act ├──────┴───────┤ │care face │
│ │dreptul la │făcut │ normativ, │Timpul efectiv│ │înscrierea│
│ │încadrare │încadrarea│ art., alin., │care se ia în │ │ │
│ │ │ │ anexă, cap., │ calcul (ani, │ │ │
│ │ │ │ pct.) │ luni, zile) │ │ │
├────┼───────────┼──────────┼──────────────┼──────────────┼───────────┼──────────┤
│ 0 │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5 │ 6 │
├────┼───────────┼──────────┼──────────────┼──────────────┼───────────┼──────────┤
│ 1. │ │ │ │ │ │ │
│ │ │ ├──────────────┼──────────────┤ │ │
│ │ │ │ │ │ │ │
└────┴───────────┴──────────┴──────────────┴──────────────┴───────────┴──────────┘
Comandantul U.M. nr. .............
Gradul ............................
Numele şi
prenumele ...............
"Certific
exactitatea datelor"
Şeful Structurii de resurse umane
Gradul .................................
Numele şi
prenumele ....................
Indicaţii
de completare
1. Înscrierea datelor în fişe se face numai de
către ofiţerul cu activitatea de personal al unităţii sau de personalul de
specialitate desemnat în acest sens. Înscrierea se face pe baza O.Z.U., la
începutul activităţii în coloanele 1, 2, 3 şi rubrica "de la" din
coloana 4, iar pe timpul activităţii în funcţia respectivă se fac menţiuni în
coloana 5, potrivit precizărilor de la pct. 3, iar la schimbarea din funcţie se
completează celelalte rubrici din coloanele 5 şi 6.
2. "Timpul efectiv care se ia în calcul"
prevăzut în coloana 4 se stabileşte scăzând din perioada calendaristică de la
această coloană timpul înscris în coloana 5.
3. În
coloana 5 se înscrie timpul care nu se ia în calcul la stabilirea perioadei în
care personalul militar lucrează în condiţii de muncă deosebite, condiţii
speciale şi alte condiţii şi care rezultă din însumarea tuturor perioadelor
evidenţiate în anexa nr. 2 la normele metodologice.
-----
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu