Constituie
contravenţii şi se sancţionează cu amendă de la 1.000 lei la 2.000 lei pentru
persoanele fizice, respectiv cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei pentru
persoanele juridice următoarele fapte:
a)
organizarea pentru copii şi tineri de tabere sau activităţi similare în alte
unităţi de cazare fără dovada avizului epidemiologic al cadrelor didactice, al
copiilor şi tinerilor;
b)
primirea în unităţile pentru protecţia, educarea şi instruirea copiilor şi
tinerilor fără dovada efectuării imunizărilor profilactice obligatorii şi fără
documentele medicale eliberate de medicul de familie care atestă starea de
sănătate a copiilor şi tinerilor;
c) neasigurarea prezentării cadrelor didactice,
preşcolarilor şi elevilor la examinările medicale periodice conform normelor în
vigoare, precum şi a elevilor la triajele epidemiologice efectuate după
vacanţele şcolare;
d) nerespectarea numărului maxim de copii admişi pentru o
grupă în unităţile de copii antepreşcolari, preşcolari sau dintr-o clasă pentru
elevi din ciclul primar, gimnazial şi liceal, cu excepţia celor pentru care
există derogare emisă de instituţiile abilitate;
e) neasigurarea în unităţile de învăţământ preuniversitar
de stat şi particulare, inclusiv taberele, centrele de vacanţă, unităţile ce
asigură servicii similare şi unităţile destinate găzduirii elevilor după
terminarea programului şcolar, a unui spaţiu corespunzător normelor
igienico-sanitare pentru servirea mesei;
f) nerespectarea de către conducătorii unităţilor şi
cadrele medicale a normelor în vigoare privind necesarul zilnic de calorii,
elemente minerale şi substanţe nutritive, corespunzător vârstei şi stării de
sănătate;
g) nerespectarea principiilor care stau la baza unei
alimentaţii sănătoase pentru copii şi tineri, conform normelor în vigoare;
h) neavizarea şi neaprobarea meniului elaborat pentru
copiii şi tinerii din unităţile de învăţământ preuniversitar de stat şi
particulare, inclusiv taberele, centrele de vacanţă, unităţile ce asigură
servicii similare şi unităţile destinate găzduirii elevilor după terminarea
programului şcolar, de către un cadrul medical şi conducătorul unităţii;
i) prepararea, comercializarea şi distribuirea produselor
alimentare care nu respectă limitele de la care acestea devin nerecomandate
preşcolarilor şi şcolarilor, conform listei stabilite de Ministerul Sănătăţii;
j) nerespectarea compoziţiei, calităţii, etichetării şi
ambalării produselor lactate şi de panificaţie distribuite elevilor şi
preşcolarilor conform normelor în vigoare;
k)
nerespectarea condiţiilor pentru transportul, distribuţia şi depozitarea
produselor lactate şi de panificaţie distribuite elevilor şi preşcolarilor
conform normele în vigoare;
l) neefectuarea sau neînregistrarea triajului
epidemiologic, a dispensarizării şi a examenelor medicale de bilanţ al stării
de sănătate în unităţile pentru protecţia, educarea şi instruirea copiilor şi
tinerilor, precum şi neraportarea acestora la autorităţile de sănătate publică
teritoriale, conform normelor Ministerului Sănătăţii;
m) neefectuarea, periodică sau după necesitate, a
lucrărilor de igienizare şi revizuire a instalaţiilor, precum şi a lucrărilor
de recondiţionare a clădirilor unităţilor de învăţământ, taberelor, centrelor
de vacanţă, unităţilor ce asigură servicii similare şi a unităţilor destinate
găzduirii elevilor după terminarea programului şcolar, destinate copiilor şi tinerilor;
n) neasigurarea spaţiului pentru depozitarea produselor
destinate copiilor şi tinerilor, precum laptele şi cornul şi altele asemenea,
precum şi nedotarea corespunzătoare a acestuia.
Constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă de la
3.000 lei la 5.000 lei următoarele fapte săvârşite de persoanele juridice:
a) nerespectarea de către conducătorii unităţilor pentru
protecţia, educarea şi instruirea copiilor şi tinerilor, de către conducătorii
autorităţilor publice locale, precum şi de către administraţiile taberelor
pentru copii şi tineri a normelor de igienă în vigoare specifice fiecărui
obiectiv şi a condiţiilor referitoare la circuite funcţionale, cubajul minim de
aer, microclimat, iluminat, mobilier, obiecte şi anexe sanitare, întreţinerea
curăţeniei şi a altor asemenea cerinţe;
b) neasigurarea aprovizionării cu apă potabilă a
unităţilor, a taberelor, centrelor de vacanţă, unităţilor ce asigură servicii
similare şi a unităţilor destinate găzduirii elevilor după terminarea
programului şcolar, destinate copiilor şi tinerilor, conform normelor sanitare
în vigoare, şi nerealizarea de instalaţii proprii de apă pentru consumul uman
la nivelul unităţilor care funcţionează în localităţi fără un sistem central de
aprovizionare cu apă de către conducătorii unităţilor pentru protecţia,
educarea şi instruirea copiilor şi tinerilor, de către conducătorii
autorităţilor publice locale, precum şi de către administraţiile taberelor
pentru copii şi tineri;
c) neasigurarea de vestiare demixtate pentru elevi la
sălile de educaţie fizică din unităţile de învăţământ;
d) nerespectarea de către conducerile unităţilor de
învăţământ ori de către cadrele didactice a normelor de igienă privind munca
intelectuală în procesul instructiv-educativ al preşcolarilor, elevilor şi
studenţilor;
e) utilizarea de paturi suprapuse în dormitoarele
instituţiilor pentru protecţia, educarea, instruirea, recreerea şi odihna
copiilor şi tinerilor fără avizul autorităţii de sănătate publică teritorială
şi fără respectarea condiţiilor de construcţie şi folosire impuse;
f) neaplicarea de către conducerile unităţilor pentru
protecţia, educarea, instruirea, recreerea şi odihna copiilor şi tinerilor a
măsurilor de prevenire a accidentelor sau a unor îmbolnăviri la copii şi
tineri, inclusiv în orele de educaţie fizică şi de activitate practică în
ateliere şi laboratoare;
g) neasigurarea şi nedotarea corespunzătoare a unor truse
de prim ajutor în unităţile în care potrivit normelor în vigoare nu se impune
amenajarea unui cabinet medical, precum şi în laboratoarele de chimie,
atelierele şcolare şi studenţeşti din unităţile de învăţământ;
h) neasigurarea de către conducătorii unităţilor pentru
protecţia, educarea şi instruirea copiilor şi tinerilor, de către conducătorii autorităţilor
publice locale, precum şi de către administraţiile taberelor pentru copii şi
tineri pentru instituţiile pentru protecţia, educarea, instruirea, recreerea şi
odihna copiilor şi tinerilor a condiţiilor de igienă privind spălarea şi
depozitarea rufăriei;
i) folosirea de jucării şi materiale didactice care prin
natura materialului, greutatea sau prin forma lor constituie un risc pentru
sănătatea copiilor.
Art. 55 si 56 din Hotărârea nr. 857 din 24 august 2011 privind stabilirea şi sancţionarea
contravenţiilor la normele din domeniul sănătăţii publice
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu