Care sunt efectele juridice ale suspendării Ordonanţei de urgenţă nr. 77 din 26 iunie 2013
pe care le produce asupra Ordonantei de
urgentă nr.
34 din 11 aprilie 2009 ?
Prin încetarea efectelor juridice ale acestor dispoziţii de abrogare, art. 22
Ordonantei de urgenta nr. 34 din 11 aprilie 2009 cu privire la rectificarea bugetara pe anul
2009, cu modificarile si completarile ulterioare ar trebui repus în
vigoare în forma anterioară ORDONANŢEI DE URGENŢĂ nr. 77 din 26 iunie 2013,
publicate în MONITORUL OFICIAL nr. 393 din 29 iunie 2013, astfel:
"Art.
22
(1) Începând
cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă se suspendă
ocuparea prin concurs sau examen a posturilor vacante din autorităţile şi
instituţiile publice prevăzute la art. 21. Posturile pentru care au fost
demarate procedurile de organizare a concursurilor la data intrării în vigoare
a prezentei ordonanţe de urgenţă, precum şi cele a căror ocupare a fost deja
aprobată de Guvern prin memorandum pot fi ocupate în condiţiile legii.
(2)
Prin excepţie de la prevederile alin. (1), ordonatorii principali de credite,
în cazuri temeinic justificate, pot aproba ocuparea unui procent de maximum 15%
din totalul posturilor ce se vor vacanta după data intrării în vigoare a
prezentei ordonanţe de urgenţă, numai în condiţiile încadrării în cheltuielile
de personal aprobate prin buget. Pentru posturile din sistemul de învăţământ
preuniversitar de stat, urmărirea încadrării în procentul de maximum 15% se
realizează la nivelul întregului sistem de învăţământ preuniversitar de stat,
în condiţiile stabilite prin ordin al ministrului educaţiei, cercetării,
tineretului şi sportului.
(2^1)
Încadrarea în procentul de 15% prevăzut la alin. (2) nu se aplică în situaţia
în care ocuparea posturilor vacante nu duce la majorarea numărului total de
posturi ocupate, cu încadrarea în cheltuielile de personal aprobate prin buget,
la nivelul ordonatorului principal de credite, în cazul ocupării posturilor
vacante corespunzătoare:
a)
categoriei înalţilor funcţionari publici;
b)
funcţiilor publice de conducere, funcţiilor publice de conducere cu statut
special şi posturilor militare de conducere;
c) funcţiilor prevăzute la
art. III alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2009 privind
unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii publice.
(2^2) Ocuparea posturilor
vacante din ministere, precum şi din alte instituţii şi autorităţi publice din
subordinea/coordonarea Guvernului sau a ministerelor, finanţate integral de la
bugetul de stat, cu excepţia celor a căror ocupare a fost deja aprobată de
Guvern prin memorandum şi a celor prevăzute la alin. (2^1), se aprobă numai de
Guvern, prin memorandum, iar urmărirea încadrării în procentul de maximum 15%
prevăzut la alin. (2) se realizează pe totalul posturilor vacante din aceste
instituţii*).
(2^3) Ordonatorii principali
de credite ai instituţiilor prevăzute la alin. (2^2) au obligaţia să transmită
lunar, până pe data de 15 a fiecărei luni, pentru luna anterioară, la
Ministerul Finanţelor Publice, numărul total al posturilor care s-au vacantat
şi care nu au fost ocupate în condiţiile prevăzute la alin. (2).
(2^4)
Prin excepţie de la prevederile alin. (1), ordonatorii principali de credite ai
bugetelor locale pot aproba ocuparea prin concurs sau examen a posturilor
vacante unice din cadrul instituţiilor şi autorităţilor publice ale
administraţiei publice locale, exclusiv cele din unităţile de învăţământ
preuniversitar de stat şi cele prevăzute la alin. (2^1), cu încadrarea în
cheltuielile de personal aprobate prin buget.
(2^5)
Ocuparea posturilor prevăzute la alin. (2^4) se face numai după obţinerea
avizului favorabil al Guvernului, prin notă iniţiată de Ministerul
Administraţiei şi Internelor, la propunerea prefectului, pe baza solicitărilor
temeinic justificate ale ordonatorilor principali de credite ai bugetelor
locale. Procedura de transmitere a solicitărilor de ocupare a posturilor se
aprobă prin ordin al ministrului administraţiei şi internelor.
(2^6)
Prin post unic, în sensul alin. (2^4), se înţelege:
a) acel
post ale cărui atribuţii, prin conţinutul şi natura lor, sau responsabilităţi
stabilite nu se regăsesc într-o altă componentă organizatorică; ori
b) un post dintre posturile
aflate în compartimentele în care există numai posturi vacante.
(3) Ocuparea posturilor
prevăzute la alin. (2), (2^1), (2^2) şi (2^4) se face în condiţiile legii, pe
răspunderea ordonatorilor principali de credite.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu