Contractul de voluntariat
Contractul de voluntariat
reprezintă convenţia încheiată între un voluntar şi organizaţia-gazdă, în
temeiul căreia prima parte se obligă să presteze o activitate de interes
public, fără a fi remunerată, iar cea de-a doua se obligă să ofere o activitate
adecvată solicitării sau pregătirii voluntarului;
Activităţilor de
voluntariat organizate în afara României de către organizaţii-gazdă de
naţionalitate română, în parteneriat cu organizaţii din ţara respectivă, desfăşurate
în temeiul unui contract de voluntariat semnat în România, le sunt aplicabile
prevederile Legii
nr. 78 din 24 iunie 2014 privind
reglementarea activităţii de voluntariat în România.
Voluntariatul
se desfăşoară pe baza unui contract încheiat în formă scrisă, în limba română,
între voluntar şi organizaţia-gazdă. Obligaţia de încheiere a contractului de
voluntariat în formă scrisă revine organizaţiei-gazdă. Forma scrisă este
obligatorie pentru încheierea valabilă a contractului.
În
cazul încheierii contractului de voluntariat cu un cetăţean străin, organizaţia
gazdă poate să-i pună acestuia la dispoziţie un interpret.
Organizaţia-gazdă
este obligată ca, anterior începerii activităţii de voluntariat, să înmâneze
voluntarului un exemplar din contractul de voluntariat.
Anterior
începerii activităţii, contractul de voluntariat se înregistrează în registrul
de evidenţă a voluntarilor ţinut de organizaţia-gazdă.
Contractul
de voluntariat este însoţit obligatoriu de fişa de voluntariat şi fişa de
protecţie a voluntarului.
Contractul de voluntariat
trebuie să conţină următoarele clauze:
a)
datele de identificare ale părţilor contractante;
b)
descrierea activităţilor pe care urmează să le presteze voluntarul;
c)
timpul şi perioada de desfăşurare a activităţii de voluntariat;
d)
drepturile şi obligaţiile părţilor;
e)
stabilirea cerinţelor profesionale, a abilităţilor sociale, intereselor de
dezvoltare, a celor de sănătate, confirmate prin certificate de sănătate sau
alte documente;
f)
condiţiile de reziliere a contractului.
Contractul de voluntariat
încetează în următoarele condiţii:
a)
la expirarea termenului stabilit în contract, respectiv la data la care
prestaţiile care fac obiectul contractului au fost executate;
b)
de comun acord;
c)
când organizaţia-gazdă îşi încetează activitatea;
d)
prin denunţare unilaterală, în condiţiile art. 21;
e)
în caz de reziliere a contractului.
Fişa de voluntariat conţine descrierea în detaliu a tipurilor de activităţi pe care
organizaţia-gazdă şi voluntarul au convenit că acesta din urmă le va desfăşura
pe parcursul contractului de voluntariat.
Fişa de protecţie a
voluntarului conţine instrucţiuni cu privire la
desfăşurarea activităţii acestuia, cu respectarea prevederilor legale în
domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă. Pentru activităţi ce ies din
domeniul de acoperire al fişei de protecţie a voluntarului, organizatorii
activităţii vor apela la inspectoratele teritoriale de muncă ce vor pune la
dispoziţia acestora instrucţiuni de securitate a muncii specifice activităţii
respective.
Organizaţia-gazdă
este obligată să ţină evidenţa voluntarilor, a duratei şi a tipului
activităţilor desfăşurate şi evaluării voluntarilor, pe baza criteriilor
stabilite în regulamentul intern.
Contractul de voluntariat
trebuie să conţină minimum următoarele drepturi ale voluntarului:
a)
dreptul de a desfăşura activitatea de voluntariat în concordanţă cu capacitatea
şi disponibilitatea acestuia;
b)
dreptul de a solicita organizaţiei-gazdă eliberarea certificatului de
voluntariat însoţit de raportul de activitate;
c)
dreptul la confidenţialitate şi protecţia datelor personale;
d)
dreptul la timp liber corespunzător cu activitatea de voluntariat.
Contractul de voluntariat
trebuie să conţină următoarele obligaţii ale voluntarului:
a)
obligaţia de a presta o activitate de interes public, fără remuneraţie;
b)
obligaţia unei conduite complementare cu obiectivele generale ale
voluntariatului - îmbunătăţirea calităţii vieţii şi reducerea sărăciei,
dezvoltare sustenabilă, sănătate, prevenirea şi gestionarea efectelor
dezastrelor, incluziunea socială şi, totodată, lupta împotriva excluderii
sociale şi discriminarea;
c)
obligaţia voluntarului de a îndeplini sarcinile prevăzute în fişa de
voluntariat, precum şi respectarea instrucţiunilor stipulate în fişa de
protecţie a voluntarului;
d)
obligaţia de a păstra confidenţialitatea informaţiilor la care are acces în
cadrul activităţii de voluntariat, pe perioada desfăşurării contractului de
voluntariat şi pe o perioada de 2 ani după încetarea acestuia;
e)
obligaţia de a anunţa indisponibilitatea temporară de a presta activitatea de
voluntariat în care este implicat.
Răspunderea
voluntarului în astfel de situaţii se angajează potrivit regulilor stabilite în
legislaţia în vigoare şi în regulamentele interne ale organizaţiei-gazdă.
Contractul de voluntariat
trebuie să conţină următoarele drepturi ale organizaţiei-gazdă:
a)
dreptul de a stabili organizarea şi funcţionarea activităţii de voluntariat;
b)
dreptul de a iniţia conţinutul fişei de voluntariat, pe care o adaptează la
solicitarea şi pregătirea voluntarului, precum şi la tipul de activităţi de
voluntariat desfăşurate de către organizaţia- gazdă;
c)
dreptul de a exercita controlul asupra modului de implementare a fişei de
voluntariat prin coordonatorul de voluntari;
d)
dreptul de a constata abaterile voluntarului, raportate la clauzele stabilite
în contractul de voluntariat, fişa de voluntariat şi/sau în fişa de protecţie a
voluntarului.
Contractul de voluntariat
trebuie să conţină următoarele obligaţii ale organizaţiei-gazdă:
a)
obligaţia de a asigura desfăşurarea activităţilor sub conducerea unui
coordonator de voluntari, cu respectarea condiţiilor legale privind securitatea
şi sănătatea în muncă, în funcţie de natura şi de caracteristicile activităţii
respective;
b)
obligaţia de a suporta cheltuielile de hrană, cazare şi transport pentru
voluntar în desfăşurarea activităţii sale de voluntariat;
c)
obligaţia de a suporta alte cheltuieli ocazionate de desfăşurarea activităţii
de voluntariat, cu excepţia celor aferente muncii prestate de către voluntar.
La
solicitarea voluntarului, organizaţia-gazdă poate încheia contract de asigurare
împotriva riscurilor de accident şi de boală sau a altor riscuri ce decurg din
natura activităţii, în funcţie de complexitatea activităţii la care participă
acesta.
În
executarea contractului de voluntariat, voluntarul se subordonează
coordonatorului voluntarilor, numit în condiţiile art. 3 lit. g).
În
situaţia în care, prin desfăşurarea activităţilor de voluntariat, se cauzează
prejudicii unor terţe persoane, organizaţia-gazdă va răspunde solidar cu
voluntarul, în condiţiile legii sau ale contractului de voluntariat, dacă
acestea nu au fost determinate de culpa exclusivă a voluntarului.
Executarea
obligaţiilor contractuale ce revin voluntarului nu se poate face prin
reprezentare.
Răspunderea
pentru neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a contractului de
voluntariat este supusă prevederilor Legii nr. 287/2009 privind Codul civil,
republicată, cu modificările ulterioare.
Dacă
pe parcursul executării contractului de voluntariat intervine, independent de
voinţa părţilor, o situaţie de natură să îngreuneze executarea obligaţiilor ce
revin voluntarului, contractul va fi renegociat, iar dacă situaţia face
imposibilă executarea contractului, acesta încetează de plin drept.
Negocierea
sau renegocierea contractului de voluntariat se va face la cererea scrisă a
uneia dintre părţi, în condiţiile stabilite prin contractul de voluntariat.
La
negocierea clauzelor şi la încheierea contractelor de voluntariat părţile sunt
egale şi libere.
Denunţarea
unilaterală a contractului de voluntariat are loc la iniţiativa oricăreia
dintre părţi, care se comunică şi se motivează în scris. Condiţiile denunţării
se stabilesc prin contractul de voluntariat, termenul de preaviz fiind de 15
zile.
Litigiile
izvorâte din încheierea, modificarea, executarea sau încetarea contractului de
voluntariat se soluţionează pe cale amiabilă sau prin procedura de mediere,
iar, în caz de nesoluţionare, de către instanţele civile.
Acţiunile
izvorâte din contractul de voluntariat sunt scutite de taxă de timbru.
La
concursurile organizate pentru ocuparea posturilor, dacă doi sau mai mulţi
candidaţi obţin punctaje egale, autorităţile şi instituţiile publice şi
angajatorii persoane fizice sau juridice pot acorda punctaj suplimentar
candidaţilor care prezintă unul sau mai multe certificate de voluntariat
obţinute din activităţi de voluntariat, eliberate în condiţiile prevăzute de
prezenta lege, în situaţia în care acestea constituie criterii de selecţie.
Activitatea
de voluntariat se consideră experienţă profesională şi/sau în specialitate,
în funcţie de tipul activităţii, dacă aceasta este realizată în domeniul
studiilor absolvite.
Pe
durata perioadei activităţii de voluntariat, precum şi la încheierea
activităţii de voluntariat, organizaţia-gazdă, la cererea voluntarului,
eliberează un certificat de voluntariat la care este anexat un raport de
activitate. Acestea se întocmesc în limba română dacă au fost emise pe
teritoriul României.
Certificatul de voluntariat va conţine următoarele elemente:
a)
datele de identificare ale organizaţiei-gazdă care emite certificatul;
b)
numărul de înregistrare şi data emiterii certificatului;
c)
numărul de înregistrare şi data contractului de voluntariat;
d)
numele, prenumele şi datele de identificare ale voluntarului;
e)
perioada şi numărul de ore de voluntariat;
f)
numele şi prenumele coordonatorului voluntarilor;
g)
numele şi prenumele reprezentantului legal al organizaţiei- gazdă;
h)
menţiunea "Voluntarul şi organizaţia emitentă sunt responsabili pentru
veridicitatea datelor şi informaţiilor cuprinse în acest certificat".
Certificatele
de voluntariat sau documentele echivalente eliberate de organizaţii-gazdă
dintr-un alt stat sunt recunoscute în România în măsura în care conţin
elementele prevăzute la alin. (4) şi sunt prezentate în copie autentificată şi
traducere legalizată.
Raportul de activitate va conţine următoarele elemente:
a)
activităţile de voluntariat prestate;
b)
atribuţiile asumate;
c)
aptitudinile dobândite.
La cerere, puteți beneficia
de:
- un model
de contract de voluntariat
- fişa de
voluntariat
- fişa de
protecţie
- angajament
- certificatul de voluntariat
- raportul de activitate
- consultații
de specialitate
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu