Ordinul nr. 3412_557 din 19 martie 2013 privind aprobarea Metodologiei de evaluare
instituţională în vederea autorizării, acreditării şi evaluării periodice a
furnizorilor de educaţie timpurie antepreşcolară
EMITENT: MINISTERUL EDUCAŢIEI NAŢIONALE
Nr. 3.412 din 19 martie 2013
MINISTERUL SĂNĂTĂŢII
Nr. 557 din 19 aprilie 2013
PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL NR. 244 din 29 aprilie 2013
În baza prevederilor Ordonanţei de urgenţă
a Guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calităţii educaţiei, aprobată cu
modificări prin Legea nr. 87/2006, cu modificările şi completările ulterioare,
şi ale Hotărârii Guvernului nr. 1.258/2005 privind aprobarea Regulamentului de
organizare şi funcţionare al Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în
Învăţământul Preuniversitar (ARACIP), cu modificările ulterioare,
în temeiul art. 27 alin. (5) din Lega
educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, al
Hotărârii Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea
Ministerului Sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare, şi al
Hotărârii Guvernului nr. 536/2011 privind organizarea şi funcţionarea
Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, cu modificările
şi completările ulterioare,
ţinând cont de dispoziţiile Ordonanţei de
urgenţă a Guvernului nr. 96/2012 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare
în cadrul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea unor acte
normative, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2013,
ministrul educaţiei naţionale şi ministrul
sănătăţii emit următorul ordin:
ART. 1-
Se aprobă Metodologia de evaluare instituţională în vederea autorizării,
acreditării şi evaluării periodice a furnizorilor de educaţie timpurie
antepreşcolară, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul
ordin.
ART. 2-
Furnizorii de educaţie timpurie antepreşcolară, Agenţia Română de
Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar, Ministerul Educaţiei
Naţionale şi Ministerul Sănătăţii vor duce la îndeplinire prevederile
prezentului ordin.
ART. 3-
Prevederile prezentului ordin
intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.
p. Ministrul educaţiei naţionale,
Gigel Paraschiv,
secretar de stat
Ministrul
sănătăţii,
Gheorghe-Eugen
Nicolăescu
ANEXA 1
METODOLOGIE
de evaluare instituţională în vederea autorizării,
acreditării şi evaluării periodice a furnizorilor de educaţie timpurie
antepreşcolară
CAPITOLUL I
Dispoziţii generale
ART. 1
Activitatea de evaluare externă, pentru
acordarea autorizaţiei de funcţionare provizorie, a acreditării, respectiv în
vederea evaluării externe periodice a furnizorilor de educaţie timpurie
antepreşcolară, este realizată de Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în
Învăţământul Preuniversitar (ARACIP).
ART. 2
Activitatea de evaluare externă se
desfăşoară cu respectarea prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.
75/2005 privind asigurarea calităţii educaţiei, aprobată cu modificări şi
completări prin Legea nr. 87/2006, cu modificările şi completările ulterioare,
şi ale Hotărârii Guvernului nr. 1.258/2005 privind aprobarea Regulamentului de
organizare şi funcţionare al Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în
Învăţământul Preuniversitar (ARACIP), cu modificările ulterioare.
ART. 3
Activitatea de evaluare externă a
furnizorilor de educaţie timpurie antepreşcolară se realizează în baza unor
criterii, indicatori şi standarde de evaluare unice la nivel naţional, valabile
atât pentru învăţământul preuniversitar de stat, cât şi pentru învăţământul
preuniversitar particular şi confesional.
ART. 4
În înţelesul prezentei metodologii:
a) unităţile în care se oferă servicii de
educaţie timpurie antepreşcolară, denumite în continuare unităţi, sunt creşele
sau, după caz, grădiniţa sau centrul de zi, în situaţia în care se înfiinţează
grupe de educaţie antepreşcolară în aceste unităţi. În cazul în care se
înfiinţează grupe de educaţie antepreşcolară în grădiniţă sau în centrul de zi,
acestea sunt considerate ca secţii ale unităţii respective;
b) creşa este un serviciu de interes local,
public sau privat, care are misiunea de a oferi, pe timpul zilei, servicii
integrate de îngrijire, supraveghere şi educaţie timpurie copiilor de vârstă
antepreşcolară.
CAPITOLUL II
Procedurile de autorizare de funcţionare provizorie,
de acreditare şi de evaluare externă periodică
ART. 5
(1) ARACIP întocmeşte registre speciale,
denumite Registrul naţional al furnizorilor de educaţie timpurie antepreşcolară
autorizaţi să funcţioneze provizoriu, precum şi Registrul naţional al
furnizorilor de educaţie timpurie antepreşcolară acreditaţi.
(2) Înscrierea furnizorilor de educaţie
timpurie antepreşcolară în aceste registre se realizează după emiterea
ordinului ministrului educaţiei naţionale de autorizare, respectiv de
acreditare.
ART. 6
(1) Autorizarea de funcţionare provizorie
certifică respectarea de către furnizorii de educaţie timpurie a standardelor
minime de funcţionare, aprobate prin hotărâre a Guvernului, şi conferă acestora
dreptul de organizare şi funcţionare provizorie şi de a înscrie copii.
(2) Autorizarea de funcţionare provizorie
este obligatorie în cazul furnizorilor de educaţie timpurie antepreşcolară
nou-înfiinţaţi, ca entităţi distincte, de tip creşă, precum şi pentru grupele
de copii nou-înfiinţate în cadrul grădiniţelor sau centrelor de zi autorizate.
(3) Autorizarea de funcţionare provizorie
va fi solicitată de către conducerea furnizorului de educaţie timpurie
antepreşcolară, respectiv creşă nou-înfiinţată, grădiniţă şi/sau centru de zi
autorizat/autorizată, după înfiinţarea, conform legii, în maximum 30 de zile.
(4) În cazul în care educaţia timpurie
antepreşcolară se înfiinţează de către o unitate de învăţământ preuniversitar
acreditată de tip grădiniţă sau centru de zi, înscrisă în Registrul naţional al
furnizorilor acreditaţi de educaţie preşcolară ţinut de ARACIP, atunci grupele
se consideră de drept autorizate să funcţioneze provizoriu şi se vor supune
doar procesului de evaluare în vederea acreditării.
(5) Furnizorii de educaţie timpurie
antepreşcolară acreditaţi fac parte din sistemul naţional de învăţământ şi
beneficiază de toate drepturile şi obligaţiile conferite de lege.
ART. 7
(1) Furnizorii de educaţie timpurie
antepreşcolară autorizaţi să funcţioneze provizoriu au obligaţia de a solicita
acreditarea în termen de maximum 2 ani de la data înfiinţării.
(2) Prin excepţie de la prevederile alin.
(1), acreditarea grupelor de educaţie timpurie antepreşcolară, menţionate la
art. 6 alin. (4), va fi solicitată de către conducerea grădiniţei sau a
centrului de zi, cu avizul inspectoratului şcolar, după înfiinţarea acestora,
până cel mai târziu la sfârşitul primului an de funcţionare.
(3) După acreditare, toţi furnizorii de
educaţie timpurie antepreşcolară se supun procedurii de evaluare periodică, în
condiţiile prevăzute de art. 33 şi 40 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
75/2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 87/2006, cu
modificările şi completările ulterioare.
SECŢIUNEA 1
Evaluarea externă în vederea autorizării de
funcţionare provizorie, respectiv a acreditării
ART. 8
(1) În vederea autorizării de funcţionare
provizorie a furnizorilor de educaţie timpurie antepreşcolară nou-înfiinţaţi,
persoanele juridice interesate în furnizarea de educaţie timpurie
antepreşcolară trebuie să depună la ARACIP o documentaţie în următoarea
componenţă:
a) cerere de declanşare a procedurii de
evaluare externă, în original;
b) raport de evaluare internă, structurat
în formatul stabilit de ARACIP, în concordanţă cu domeniile prevăzute în
standardele naţionale de evaluare: capacitate instituţională, eficacitate
educaţională, managementul calităţii, în format electronic;
c) autorizaţia sanitară de funcţionare, în
copie, conform cu originalul;
d) autorizaţia din punctul de vedere al
securităţii şi sănătăţii în muncă, în copie, conform cu originalul;
e) avizul de securitate la incendiu şi/sau
autorizaţia privind securitatea la incendiu, în copie, conform cu originalul;
f) avizul conform prevăzut de Hotărârea
Guvernului nr. 1.252/2012 privind aprobarea Metodologiei de organizare şi
funcţionare a creşelor şi a altor unităţi de educaţie timpurie antepreşcolară,
în copie, conform cu originalul;
g) ordinul de plată a tarifului de
evaluare, în copie, conform cu originalul.
(2) În vederea acreditării, furnizorii de
educaţie timpurie antepreşcolară autorizaţi trebuie să depună la ARACIP
documentaţia în componenţa prevăzută la art. 8 alin. (1) în formatul stabilit
de ARACIP şi făcut public, inclusiv avizul conform reînnoit, prevăzut de
Hotărârea Guvernului nr. 1.252/2012.
ART. 9
(1) Raportul de evaluare internă este
înregistrat şi repartizat spre expertiză personalului ARACIP, rezultatul
expertizei fiind comunicat furnizorului respectiv în termen de maximum 15 zile
de la data înregistrării raportului.
(2) Vizita de evaluare în vederea
autorizării de funcţionare provizorie, respectiv a acreditării se desfăşoară în
termen de maximum 30 de zile de la data înregistrării la ARACIP a cererii de
declanşare a procedurii de evaluare externă.
ART. 10
(1) În vederea desfăşurării vizitei de
evaluare pentru autorizarea de funcţionare provizorie, Biroul executiv
desemnează o persoană, colaborator extern al ARACIP, expert în evaluare şi
acreditare, înscris în registrul propriu al experţilor în evaluare şi
acreditare.
(2) Pentru vizita de evaluare în vederea
acreditării, Biroul executiv desemnează o comisie de evaluare formată din 2 - 3
persoane, colaboratori externi ai ARACIP, experţi în evaluare şi acreditare,
înscrişi în registrul propriu al experţilor în evaluare şi acreditare.
ART. 11
(1) Durata vizitei de evaluare în vederea
autorizării este de o zi.
(2) Durata vizitei de evaluare în vederea acreditării
este de două zile.
(3) În cazuri excepţionale, durata vizitei
de evaluare poate fi prelungită peste termenul stabilit iniţial, cu aprobarea
Biroului executiv al ARACIP.
ART. 12
În cadrul vizitelor de evaluare, membrii
comisiilor de experţi verifică îndeplinirea standardelor de evaluare, precum şi
conformitatea informaţiilor din raportul de evaluare internă depus la ARACIP cu
situaţia reală.
ART. 13
(1) Colaboratorii externi ai ARACIP
desemnaţi pentru desfăşurarea vizitei de evaluare întocmesc propriul raport de
evaluare externă, pe care îl înaintează personal la ARACIP, în maximum 3 zile
de la data finalizării evaluării.
(2) Personalul desemnat al ARACIP primeşte,
înregistrează şi verifică rapoartele de evaluare externă întocmite.
(3) În cazul în care, în urma verificării
rapoartelor de evaluare externă întocmite de către comisiile de experţi, se
constată neconcordanţe între datele din rapoarte şi documentaţia cuprinsă în
raportul de evaluare internă depus la ARACIP, conducătorul Departamentului de
acreditare poate dispune completarea sau refacerea raportului de evaluare
externă, inclusiv prin completarea documentaţiei. Pentru realizarea noului
raport de evaluare externă este desemnat şi expertul din cadrul ARACIP care a
realizat expertiza raportului de evaluare internă depus de furnizorul de
educaţie timpurie antepreşcolară respectiv.
(4) În urma verificării
prevăzute la alin. (3), experţii angajaţi ai ARACIP validează raportul de
evaluare externă întocmit şi îl înaintează Biroului executiv al ARACIP în
termen de maximum 5 zile de la primirea acestuia.
(5) În urma validării raportului, Biroul
executiv al ARACIP, întrunit în şedinţă ordinară, analizează şi avizează
rapoartele de evaluare primite şi le înaintează Consiliului ARACIP spre
aprobare.
(6) Consiliul ARACIP, întrunit în şedinţă
ordinară, analizează şi aprobă rapoartele de evaluare întocmite.
(7) După aprobarea rapoartelor, Consiliul
ARACIP propune acordarea/neacordarea autorizaţiei de funcţionare provizorie,
respectiv a acreditării.
(8) Acordarea/neacordarea autorizaţiei de
funcţionare provizorie/acreditării se realizează prin ordin al ministrului
educaţiei naţionale, la propunerea Consiliului ARACIP.
(9) Rapoartele de evaluare externă, întocmite
de către membrii comisiilor de experţi, se fac publice pe site-ul ARACIP, în
maximum 30 de zile de la aprobarea în Consiliul ARACIP.
ART. 14
(1) În cazul în care furnizorul de educaţie
timpurie antepreşcolară nu a primit autorizaţia de funcţionare provizorie,
respectiv acreditarea, acesta are dreptul de a depune un nou raport de evaluare
internă, în termen de maximum un an, după remedierea tuturor deficienţelor care
au stat la baza neacordării autorizaţiei de funcţionare provizorie, respectiv a
acreditării, cu respectarea procedurii prevăzute de prezenta metodologie.
(2) În cazul menţionat la alin. (1),
raportul de evaluare internă depus de furnizorul respectiv va cuprinde doar
informaţiile referitoare la remedierea tuturor deficienţelor care au stat la
baza neacordării autorizaţiei de funcţionare provizorie, respectiv a
acreditării.
SECŢIUNEA a 2-a
Evaluarea externă periodică a instituţiilor care oferă
servicii de educaţie timpurie antepreşcolară
ART. 15
(1) Furnizorii de educaţie timpurie
antepreşcolară acreditaţi au obligaţia de a solicita ARACIP desfăşurarea
procedurilor de evaluare externă periodică la 3 ani de la obţinerea
acreditării.
(2) Evaluarea externă periodică la 3 ani de
la obţinerea acreditării este obligatorie şi echivalează cu reacreditarea
furnizorilor de educaţie timpurie antepreşcolară, atestând îndeplinirea
standardelor minime de funcţionare de către furnizorii respectivi şi
reînscrierea acestora în Registrul corespunzător.
(3) Evaluarea externă periodică la 3 ani de
la obţinerea acreditării se realizează la cererea furnizorului de educaţie
timpurie antepreşcolară acreditat, constituie o obligaţie din partea acestuia
şi presupune achitarea tarifului de acreditare stabilit prin hotărâre a
Guvernului.
(4) Documentele necesare în vederea
realizării vizitei de evaluare externă se fac publice de către ARACIP.
(5) În cazul în care furnizorii de educaţie
timpurie antepreşcolară nu solicită evaluarea externă periodică, aceasta se va
desfăşura din iniţiativa ARACIP, în vederea verificării îndeplinirii de către
aceştia a standardelor minime de funcţionare.
ART. 16
(1) Evaluarea externă periodică a calităţii
educaţiei se realizează din 5 în 5 ani, după obţinerea
acreditării/reacreditării şi atestă nivelul de calitate existent în instituţia
respectivă.
(2) Evaluarea externă periodică a calităţii
educaţiei din 5 în 5 ani se finalizează cu atestarea nivelului de calitate
realizat la indicatorii de calitate prevăzuţi de standardele în vigoare şi cu
eliberarea de către ARACIP a unui atestat în acest sens.
(3) Evaluarea externă periodică a calităţii
educaţiei din 5 în 5 ani se realizează la cererea furnizorului de educaţie
timpurie antepreşcolară acreditat sau la cererea altor instituţii/organizaţii
publice ori private interesate.
(4) Evaluarea externă periodică a calităţii
educaţiei din 5 în 5 ani presupune achitarea tarifului de evaluare periodică
stabilit prin hotărâre a Guvernului.
ART. 17
(1) Evaluarea externă periodică a calităţii
educaţiei din 5 în 5 ani se finalizează cu acordarea următoarelor calificative,
pentru fiecare indicator de performanţă evaluat din standardele de referinţă:
a) "nesatisfăcător", în situaţia
neîndeplinirii cel puţin a unui descriptor din standardele de acreditare şi
evaluare periodică;
b) "satisfăcător", în situaţia
îndeplinirii tuturor descriptorilor din standardele de acreditare şi evaluare
periodică;
c) "bine", în situaţia
îndeplinirii tuturor descriptorilor din standardele de acreditare şi evaluare
periodică şi cel puţin a unui descriptor din standardele de referinţă;
d) "foarte bine", în situaţia
îndeplinirii tuturor descriptorilor din standardele de acreditare şi evaluare
periodică şi a tuturor descriptorilor din standardele de referinţă;
e)
"excelent", în situaţia îndeplinirii tuturor descriptorilor din
standardele de acreditare şi evaluare periodică, a tuturor descriptorilor din
standardele de referinţă, precum şi a unor descriptori proprii, definiţi de
unitatea de învăţământ.
(2) Atestarea nivelului de calitate pentru
un furnizor de educaţie timpurie antepreşcolară are o valabilitate de 5 ani.
ART. 18
(1) La împlinirea termenului de solicitare
a primei evaluări externe periodice, furnizorii de educaţie timpurie
antepreşcolară acreditaţi pot opta între a solicita reacreditarea sau atestarea
nivelului de calitate.
(2) În cazul în care, în urma desfăşurării
evaluării externe periodice a calităţii educaţiei, furnizorii de educaţie
timpurie antepreşcolară acreditaţi obţin cel puţin calificativul
"satisfăcător", conform atestării nivelului de calitate, atunci
acestea nu mai au obligaţia de a solicita reacreditarea şi rămân înscrise în
Registrul naţional al furnizorilor de educaţie timpurie antepreşcolară
acreditaţi.
(3) În cazul în care, în urma desfăşurării
evaluării externe periodice a calităţii educaţiei, furnizorii de educaţie
timpurie antepreşcolară acreditaţi obţin calificativul
"nesatisfăcător", aceştia au obligaţia de a solicita reacreditarea în
maximum un an calendaristic de la cererea de evaluare externă periodică
înaintată ARACIP, în caz contrar furnizorul respectiv fiind exclus din
Registrul naţional al furnizorilor de educaţie timpurie antepreşcolară
acreditaţi, nemaiavând dreptul de a face înscrieri, iar copiii fiind
transferaţi la alte instituţii similare.
CAPITOLUL III
Dispoziţii finale
ART. 19
La activităţile de evaluare a furnizorilor
de educaţie timpurie antepreşcolară în vederea autorizării, acreditării şi
evaluării externe periodice pot participa, cu statut de observator,
reprezentanţi ai inspectoratului şcolar judeţean/al municipiului Bucureşti,
reprezentanţi ai părinţilor, ai altor instituţii reprezentative din comunitatea
locală, ai autorităţilor publice judeţene şi locale interesate.
ART. 20
(1) Furnizorii de educaţie timpurie
antepreşcolară care funcţionează legal în anul şcolar 2012 - 2013, conform
legislaţiei în vigoare, se consideră acreditaţi şi se supun doar procedurilor
de evaluare externă periodică, în urma cărora vor fi înscrişi în Registrul
naţional al furnizorilor de educaţie timpurie antepreşcolară acreditaţi.
(2) În vederea înscrierii furnizorilor de
educaţie timpurie antepreşcolară prevăzuţi la alin. (1) în Registrul naţional
al furnizorilor de educaţie timpurie antepreşcolară acreditaţi, inspectoratele
şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti vor înainta ARACIP, la solicitarea
acesteia, datele şi informaţiile necesare în termen de maximum 3 luni de la intrarea în vigoare a prezentei metodologii.
(3) Furnizorii de educaţie timpurie
antepreşcolară prevăzuţi la alin. (1) vor înainta la ARACIP avizul conform
prevăzut de Hotărârea Guvernului nr. 1.252/2012 în termen de maximum 3 luni de la intrarea în
vigoare a prezentei metodologii.
---------------
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu