Publicat in
Monitorul Oficial, Partea I nr. 747 din 06/11/2012
Ordin privind acordarea gradelor şi înaintarea în gradul următor, pe timp
de pace, a cadrelor militare în rezervă şi în retragere, avansarea în grad a
veteranilor de război, precum şi înaintarea în gradul următor a fostelor cadre
militare active îndepărtate abuziv din armată în perioada 23 august 1944-31
decembrie 1961
Având în
vedere prevederile art. 45, 47, 53, 61, 64, 67 şi 97 din Legea nr. 80/1995 privind
statutul cadrelor militare, cu modificările şi completările ulterioare, ale
art. 15 din Legea nr. 44/1994 privind
veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de
război, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 4 din
Legea nr. 226/2011 privind reparaţiile morale şi
materiale pentru fostele cadre militare active, îndepărtate abuziv din armată
în perioada 23 august 1944-31 decembrie 1961, ale art. 57 din Legea nr. 446/2006 privind
pregătirea populaţiei pentru apărare, cu modificările şi completările
ulterioare, şi ale art. 23 din Legea nr. 355/2009 privind regimul stării de
mobilizare parţială sau totală a forţelor armate şi al stării de război,
în temeiul
art. 33 alin. (1) din Legea nr. 346/2006 privind
organizarea şi funcţionarea Ministerului Apărării Naţionale, cu modificările
ulterioare,
ministrul apărării naţionale emite prezentul ordin.
CAPITOLUL
I
Dispoziţii generale
Dispoziţii generale
Art. 1. - (1) Acordarea gradelor în rezervă se face potrivit
prevederilor art. 45 şi 47 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor
militare, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 57 din Legea
nr. 446/2006 privind pregătirea populaţiei pentru apărare, cu modificările şi
completările ulterioare.
(2) Înaintarea în gradul următor a cadrelor militare în
rezervă se face potrivit prevederilor art. 45, 53, 61, 64 şi 97 din Legea nr.
80/1995, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 56 şi 57 din
Legea nr. 446/2006, cu modificările şi completările ulterioare.
Art. 2. - Acordarea
gradelor şi înaintarea în gradul următor a cadrelor militare în retragere se
face numai pentru cele a căror provenienţă se încadrează în prevederile art. 42
din Legea nr. 80/1995, cu modificările şi completările ulterioare, în
conformitate cu dispoziţiile art. 67 din aceeaşi lege.
Art. 3. - Avansarea în
grad a veteranilor de război se face potrivit prevederilor art. 15 din Legea
nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale
invalizilor şi văduvelor de război, republicată, cu modificările şi
completările ulterioare.
Art. 4. - Înaintarea în
gradul următor a fostelor cadre militare active, combatante în rândurile
armatei regale române, îndepărtate abuziv din armată, se face potrivit
prevederilor art. 4 din Legea nr. 226/2011 privind reparaţiile morale şi
materiale pentru fostele cadre militare active, îndepărtate abuziv din armată
în perioada 23 august 1944-31 decembrie 1961.
CAPITOLUL
II
Acordarea gradelor în rezervă şi înaintarea în gradul următor a cadrelor militare în rezervă
Acordarea gradelor în rezervă şi înaintarea în gradul următor a cadrelor militare în rezervă
Art. 5. - (1) Acordarea gradelor în rezervă şi înaintarea în gradul
următor a cadrelor militare în rezervă se realizează pe baza propunerilor
formulate de către:
a)
centrele militare, în raport cu nevoile forţelor armate şi competenţele
teritoriale pentru constituirea rezervei generale şi operaţionale sau ca urmare
a solicitărilor primite de la marile unităţi şi unităţile din raza lor de
responsabilitate, precum şi de la structurile asociative ale cadrelor militare
în rezervă organizate teritorial, care nu au structură de reprezentare la nivel
naţional;
b)
Direcţia personal şi mobilizare din Statul Major General, ca urmare a
solicitărilor primite de la şefii structurilor centrale şi ai structurilor
subordonate nemijlocit ministrului apărării naţionale, şefii statelor majore
ale categoriilor de forţe ale armatei şi comandanţii comandamentelor de armă,
precum şi centralizat, de la structurile asociative ale cadrelor militare în
rezervă care au structură de reprezentare la nivel naţional.
(2) Propunerile structurilor prevăzute la alin. (1) lit. b)
trebuie să fie avizate de către centrele militare pe raza cărora au domiciliul
cadrele militare în rezervă.
(3) În anul în care sunt propuse pentru înaintarea în gradul
următor, pentru respectivele cadre militare în rezervă se întocmesc aprecieri
de serviciu.
Art. 6. - (1) Direcţia personal şi mobilizare din Statul Major General
centralizează şi analizează propunerile şi le înaintează ierarhic, pentru
aprobare, potrivit prevederilor art. 45 lit. a), c) şi f) din Legea nr.
80/1995, cu modificările şi completările ulterioare.
(2) Propunerile înaintate potrivit prevederilor art. 45 lit.
a) din Legea nr. 80/1995, cu modificările şi completările ulterioare, se
promovează, pentru aprobare, prin Direcţia management resurse umane.
Art. 7. - (1) Înaintarea în gradul următor a cadrelor militare în
rezervă din grupele de evidenţă ale celorlalte instituţii cu atribuţii în
domeniul apărării, ordinii publice şi siguranţei naţionale se realizează de
către acestea, potrivit normelor proprii.
(2) Centrele militare actualizează evidenţa militară, în
baza informărilor primite de la structurile teritoriale ale instituţiilor
prevăzute la alin. (1), din raza lor de responsabilitate.
Art. 8. - (1) Cadrele militare în rezervă pot fi înaintate în gradul
următor la termen sau în mod excepţional.
(2) Înaintarea în gradul următor a cadrelor militare în
rezervă, la termen, se realizează cu prilejul zilei de 1 Decembrie - Ziua
Naţională a României şi cu ocazia Zilei rezervistului militar.
(3) Cadrele militare în rezervă pot fi înaintate în gradul
următor, în mod excepţional, în tot cursul anului.
(4) Cadrele militare în rezervă care, potrivit dispoziţiilor
art. 64 din Legea nr. 80/1995, cu modificările şi completările ulterioare,
săvârşesc fapte de eroism şi acte exemplare de curaj, în executarea unor
misiuni în ţară sau în afara teritoriului statului român ori în alte situaţii,
pot fi înaintate în gradul următor, în mod excepţional, chiar dacă nu
îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 61 din aceeaşi lege.
CAPITOLUL
III
Acordarea gradelor şi înaintarea în gradul următor a cadrelor militare în retragere
Acordarea gradelor şi înaintarea în gradul următor a cadrelor militare în retragere
Art. 9. - Acordarea
gradelor/înaintarea în gradul următor a cadrelor militare în retragere se
realizează pe baza propunerilor formulate de către:
a)
structuri din cadrul Ministerului Apărării Naţionale sau instituţii şi
autorităţi publice care au atribuţii la mobilizare şi război;
b)
organizaţii neguvernamentale pentru membrii proprii care au calitatea de cadre
militare în retragere.
Art. 10. - (1) Propunerile privind acordarea gradelor/înaintarea în
gradul următor a cadrelor militare în retragere se centralizează şi se
analizează de către Direcţia calitatea vieţii personalului din Departamentul
pentru relaţia cu Parlamentul şi informare publică, ce le promovează, pentru
aprobare, prin Direcţia management resurse umane, potrivit prevederilor art. 67
din Legea nr. 80/1995, cu modificările şi completările ulterioare.
(2) Analiza propunerilor se realizează pe baza Criteriilor
privind analizarea situaţiei cadrelor militare în retragere, în vederea
acordării gradelor/înaintării în gradul următor şi a Grilei de evaluare a
competenţei şi meritelor coloneilor/comandorilor în retragere propuşi a li se
acorda gradul de general de brigadă/similar în retragere, prevăzute în anexa
nr. 1.
(3) Acordarea gradelor şi înaintarea în gradul următor a
cadrelor militare în retragere se pot face cu prilejul unor evenimente
importante din istoria patriei şi forţelor armate ale României, după cum
urmează:
a) 1 Decembrie - Ziua Naţională a României;
b) 9 Mai - Ziua Independenţei de Stat a României, Ziua
Victoriei Coaliţiei Naţiunilor Unite în cel de-al Doilea Război Mondial şi Ziua
Uniunii Europene;
c) 25 Octombrie - Ziua Armatei României.
CAPITOLUL
IV
Avansarea în grad a veteranilor de război
Avansarea în grad a veteranilor de război
Art. 11. - Avansarea în
grad a veteranilor de război se realizează pe baza propunerilor formulate de
către structurile asociative ale veteranilor de război, legal constituite.
Art. 12. - (1) Propunerile privind avansarea în grad a veteranilor de
război se centralizează şi se analizează de către Direcţia calitatea vieţii
personalului din Departamentul pentru relaţia cu Parlamentul şi informare
publică şi se promovează, pentru aprobare, prin Direcţia management resurse
umane, potrivit prevederilor legale.
(2) Analiza propunerilor privind avansarea în grad a
veteranilor de război se realizează pe baza Criteriilor privind analizarea
situaţiei veteranilor de război în vederea avansării în grad, prevăzute în
anexa nr. 2.
(3) Avansarea în grad a veteranilor de război se poate face
cu prilejul zilei de 9 Mai - Ziua Victoriei Coaliţiei Naţiunilor Unite în cel
de-al Doilea Război Mondial.
CAPITOLUL
V
Înaintarea în gradul următor a fostelor cadre militare active, combatante în rândurile armatei regale române, îndepărtate abuziv din armată în perioada 23 august 1944-31 decembrie 1961
Înaintarea în gradul următor a fostelor cadre militare active, combatante în rândurile armatei regale române, îndepărtate abuziv din armată în perioada 23 august 1944-31 decembrie 1961
Art. 13. - Propunerile
privind înaintarea în gradul următor a fostelor cadre militare active,
combatante în rândurile armatei regale române, îndepărtate abuziv din armată în
perioada 23 august 1944-31 decembrie 1961 se centralizează şi analizează de
către Direcţia calitatea vieţii personalului din Departamentul pentru relaţia
cu Parlamentul şi informare publică şi se promovează pentru aprobare, prin
Direcţia management resurse umane, potrivit prevederilor legale.
Art. 14. - Înaintarea în
gradul următor a persoanelor prevăzute la art. 13 se poate face în tot cursul
anului, la propunerea comisiei prevăzute la art. 2 alin. (1) din Legea nr. 226/2011.
CAPITOLUL
VI
Dispoziţii tranzitorii şi finale
Dispoziţii tranzitorii şi finale
Art. 15. - Acordarea
gradului şi înaintarea în gradul următor sau avansarea în grad, după caz, până
la gradul de colonel/similar, pentru categoriile de cadre militare care fac
obiectul prezentului ordin, se pot efectua şi în alte situaţii, în condiţiile
legii şi potrivit competenţelor în domeniu.
Art. 16. - (1) Nu fac obiectul acordării gradelor/înaintării în gradul
următor sau avansării în grad, după caz, cadrele militare care au fost
condamnate definitiv la pedepse privative de libertate ori care au adus
atingere demnităţii, prestigiului şi normelor de comportare ce decurg din
calitatea lor de cadre militare, înainte sau după trecerea lor în
rezervă/retragere.
(2) Fac excepţie de la prevederile alin. (1) cadrele
militare prevăzute la art. 13 şi 17, în privinţa condamnărilor din motive
politice, precum şi celelalte cadre militare care au fost reabilitate ori ale
căror fapte au fost graţiate sau amnistiate, pentru infracţiuni care nu au avut
legătură cu serviciul.
Art. 17. - Prevederile
prezentului ordin se aplică şi altor cadre militare care au beneficiat de legi
cu caracter reparatoriu.
Art. 18. - Şeful Direcţiei
personal şi mobilizare din Statul Major General şi şeful Direcţiei calitatea
vieţii personalului din Departamentul pentru relaţia cu Parlamentul şi
informare publică pot emite precizări pentru punerea în aplicare a prezentului
ordin.
Art. 19. - Anexele nr. 1 şi
2 fac parte integrantă din prezentul ordin.
Art. 20. - Prezentul ordin
se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
p.
Ministrul apărării naţionale,
Sebastian Huluban,
secretar de stat
|
Bucureşti, 1
noiembrie 2012.
Nr. M.132.
ANEXA
Nr. 1
CRITERII
privind analizarea situaţiei cadrelor militare în retragere, în vederea acordării gradelor/înaintării în gradul următor
privind analizarea situaţiei cadrelor militare în retragere, în vederea acordării gradelor/înaintării în gradul următor
1. Analizarea situaţiei cadrelor militare în retragere în
vederea acordării gradelor/înaintării în gradul următor se face cu respectarea
următoarelor criterii:
a) să aibă
merite deosebite pe plan naţional sau internaţional, atât pe timpul activităţii
în armată, cât şi după trecerea lor în rezervă/retragere;
b) să nu
mai fi beneficiat de înaintare în grad în ultimii 3 ani;
c) să nu
facă parte din organizaţii interzise de legislaţia română;
d) să nu
fi fost trecuţi în rezervă/retragere din motive disciplinare sau penale;
e)
ofiţerii să fie absolvenţi ai unor instituţii militare de învăţământ cu durata
de cel puţin 2 ani, iar maiştrii militari/subofiţerii propuşi pentru trecerea
în corpul ofiţerilor să fie absolvenţi ai liceului, cu bacalaureat;
f) pentru
acordarea gradului de general de brigadă/similar să fi îndeplinit, în
activitate, cel puţin un an o funcţie prevăzută cu grad de general/similar sau,
după trecerea în rezervă, să fi îndeplinit funcţie de director sau superioară
acesteia, în Ministerul Apărării Naţionale;
g) să
atingă performanţa minimă de 80 de puncte pe Grila de evaluare a competenţei şi
meritelor coloneilor/comandorilor în retragere propuşi a li se acorda gradul de
general de brigadă/similar în retragere, cu condiţia ca punctajul acordat
pentru perioada cât au fost în activitate să fie de cel puţin 50 de puncte, iar
cel aferent meritelor după trecerea în rezervă/retragere să însumeze cel puţin
30 de puncte.
2. Criteriile menţionate la pct. 1 sunt cumulative.
3. Structura care iniţiază propunerea de acordare a
gradului/înaintare în gradul următor are obligaţia de a prezenta documentele
care să ateste îndeplinirea criteriilor, odată cu promovarea propunerii, în
copii certificate "Conform cu originalul", după cum urmează:
a) diploma/certificatul/adeverinţa care atestă
absolvirea studiilor;
b) livretul militar, actualizat de centrul militar;
c) cartea/buletinul de identitate;
d) cazierul judiciar;
e) recomandare care să cuprindă şi elementele privind
meritele după trecerea în rezervă/retragere.
4. Constatarea neîndeplinirii integrale a criteriilor
stabilite atrage nepromovarea propunerii de acordare a gradului/înaintare în
gradul următor.
5. În categoria meritelor deosebite prevăzute la pct. 1
lit. a) sunt incluse:
a) fapte şi acte exemplare în plan profesional şi
social;
b) activitate deosebită în legătură cu domeniul militar
sau cultural-ştiinţific:
- participare la
acţiuni militare în afara teritoriului naţional sau la misiuni cu potenţial
ridicat de risc desfăşurate pe teritoriul naţional;
- rănire în acţiuni militare în afara teritoriului
naţional sau în misiuni cu potenţial ridicat de risc desfăşurate pe teritoriul
naţional;
- realizarea unor studii sau alte lucrări de cercetare
ştiinţifică sau pedagogică, cu valoare recunoscută în domeniul militar, după
trecerea în rezervă/retragere;
- alte activităţi de natură să contribuie la imaginea şi
prestigiul armatei;
c) activitate
deosebită în cadrul unei structuri asociative a cadrelor militare în
rezervă/retragere.
GRILA DE EVALUARE
a competenţei şi meritelor coloneilor/comandorilor în retragere propuşi a li se acorda gradul de general de brigadă/similar în retragere
a competenţei şi meritelor coloneilor/comandorilor în retragere propuşi a li se acorda gradul de general de brigadă/similar în retragere
Nr. crt.
|
Criterii
|
Punctaj prevăzut
|
Punctaj realizat
|
Obs.
|
|
A. Evaluarea meritelor pe timpul cât au fost cadre
militare în activitate (minimum 50 puncte)
|
|||||
1.
|
Studiile
militare sau civile
|
||||
-
Instituţii militare sau civile de învăţământ superior, absolvite cu diplomă
de licenţă (condiţie obligatorie)
|
18 puncte
|
||||
- Cursuri
postuniversitare cu durata de minimum 30 de zile (cu aplicabilitate în
domeniul militar)
|
2 puncte pentru fiecare curs
|
||||
- Masterat
(cu aplicabilitate în domeniul militar) sau Colegiul Naţional de Apărare
|
4 puncte
|
||||
- Doctorat
(cu aplicabilitate în domeniul militar)
|
7 puncte
|
||||
2.
|
Vechimea
în rândul cadrelor militare în activitate
|
||||
- cel puţin 15 ani în anul trecerii în
rezervă/retragere
|
15 puncte
|
||||
- pentru fiecare an în plus
|
0,5 puncte
|
||||
3.
|
Stagiul în gradul de colonel
|
||||
- cel
puţin 3 ani
|
5 puncte
|
||||
- pentru fiecare an în plus
|
1 punct
|
||||
4.
|
Stagiul în
funcţii prevăzute cu gradul de general/similar
|
||||
- funcţie
prevăzută cu gradul de general de brigadă/similar
|
2 puncte
|
||||
- funcţie prevăzută cu gradul de
general-maior/similar
|
4 puncte
|
||||
- funcţie
prevăzută cu gradul de general-locotenent/similar
|
6 puncte
|
||||
5.
|
Calificativele obţinute în ultimii 5 ani de activitate
|
||||
- pentru
fiecare calificativ "excepţional"
|
2 puncte
|
||||
- pentru fiecare calificativ "foarte bun"
|
1 punct
|
||||
6.
|
Participarea
la acţiuni militare
|
||||
- acţiuni
militare în afara teritoriului naţional sau misiuni cu potenţial ridicat de
risc, pe teritoriul naţional
|
5 puncte pentru fiecare an
|
||||
- rănire
în acţiuni militare în afara teritoriului naţional sau în misiuni cu
potenţial ridicat de risc, pe teritoriul naţional
|
10 puncte
|
||||
TOTAL
|
minimum 50 puncte
|
||||
B.
Evaluarea meritelor după trecerea în rezervă/retragere (minimum 30 puncte)
|
|||||
7.
|
- Fapte şi acte exemplare în plan profesional şi social
|
20 puncte
|
|||
- Activitate deosebită în legătură cu domeniul militar
|
10 puncte
|
||||
-
Activitate remarcabilă în cadrul autorităţii publice/organizaţiei
neguvernamentale care face propunerea (după cum rezultă din recomandarea
respectivei instituţii)
|
10 puncte
|
||||
- Activitate deosebită în conducerea centrală a unei
structuri asociative a cadrelor militare în rezervă/retragere
|
10 puncte
|
||||
- Activitate deosebită în conducerea filialei unei
structuri asociative a cadrelor militare în rezervă/retragere
|
5 puncte
|
||||
TOTAL
|
minimum 30 puncte
|
||||
TOTAL GENERAL
|
minimum 80 puncte
|
||||
Concluzie:
|
ANEXA Nr. 2
CRITERII
privind analizarea situaţiei veteranilor de război în vederea avansării în grad
privind analizarea situaţiei veteranilor de război în vederea avansării în grad
1. Analizarea situaţiei veteranilor de
război în vederea avansării în grad se face cu respectarea următoarelor
criterii generale:
a) să fi participat pe front;
b) să fi
fost decoraţi cu ordine, cruci sau medalii ale României;
c) să aibă
o vechime în grad de cel puţin 2 ani, cu excepţia cavalerilor Ordinului
"Mihai Viteazul".
2. Pentru avansarea în grad de general/similar, să aibă
studii superioare, cu excepţia veteranilor de război absolvenţi ai unei şcoli
militare de ofiţeri şi care sunt decoraţi cu unul din Ordinele "Mihai
Viteazul", "Steaua României" sau "Coroana României",
precum şi a celor care au fost răniţi ori prizonieri de război.
3. Criteriile
menţionate la pct. 1 şi 2 sunt cumulative.
4. În cadrul derulării demersurilor privind avansarea în
grad, se respectă următoarea ordine de priorităţi:
a)
cavalerii Ordinului "Mihai Viteazul";
b) marii
mutilaţi, răniţii şi invalizii de război;
c) veteranii de război care au fost cadre militare pe
timpul războiului;
d)
veteranii de război care îndeplinesc funcţii de conducere în structurile
asociative ale veteranilor de război, inclusiv în cadrul filialelor judeţene şi
municipale;
e)
veteranii de război care au o contribuţie deosebită în cadrul structurilor
asociative din care fac parte, inclusiv la nivelul filialelor judeţene şi
municipale.
5. Structura care iniţiază propunerea de avansare în grad
are obligaţia de a prezenta documentele care să ateste îndeplinirea
criteriilor, odată cu promovarea propunerii, în copii certificate "Conform
cu originalul", după cum urmează:
a) diploma/certificatul/adeverinţa care atestă
absolvirea studiilor;
b) livretul militar, actualizat de centrul militar;
c) legitimaţia de veteran de război, vizată de centrul
militar;
d) cartea/buletinul de identitate;
e) certificatul/adeverinţa eliberat/eliberată de
unităţile arhivistice din care să rezulte participarea pe front, decoraţiile
primite, rănirea sau prizonieratul;
f) cazierul
judiciar.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu