Legea referendumului, constituţională dacă participă jumătate plus unu din cei înscrişi în liste
În urma deliberărilor,
Curtea Constituţională, cu unanimitate de voturi, a constatat că Legea pentru
modificarea art.10 din Legea 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea
referendumului este constituţională, în măsura în care asigură participarea la
referendum a cel puţin jumătate plus unul din numărul persoanelor înscrise în
listele electorale permanente.
În ziua de 10 iulie
2012, Plenul Curţii Constituţionale, învestit în temeiul art.146 lit.a) din
Constituţia României şi al art.15 din Legea 47/1992 privind organizarea şi
funcţionarea Curţii Constituţionale, s-a întrunit pentru a soluţiona, în cadrul
controlului anterior promulgării, obiecţia de neconstituţionalitate formulată de
un număr de 71 de deputaţi aparţinând Grupului Parlamentar al Partidului
Democrat Liberal referitoare la neconstituţionalitatea Legii pentru modificarea
art.10 din Legea nr.3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea
referendumului.
Legea
referendumului a fost declarată constituţională, marţi, argumentaţia reţinută în
motivarea soluţiei pronunţate de Plenul Curţii Constituţionale va fi prezentată
în cuprinsul deciziei, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea
I.
Decizia este
definitivă şi general obligatorie şi se comunică Preşedintelui României,
preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi
primului-ministru.
Sursa Mediafax
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu