sâmbătă, iunie 30, 2012

MApN se ingrijeste de ,,fostii militari"



Proiectul de lege numărul Plx 102/2012 de modificare şi completare a
Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2011 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniţi din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională (înregistrat iniţial la Senatul României cu numărul L758/2011) a fost dezbătut în plenul Camerei Deputaţilor, în data de 14.06.2012, care a adoptat forma finală a acestuia, în calitate de Cameră decizională.

Conform actului normativ adoptat se modifică numai articolul 7 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2011, acesta având următorul cuprins:
„ Art. 7 – (1) În cazul pensiilor prevăzute la art. 5 şi 6, nu mai târziu de
data de 31 martie 2012, se va efectua regularizarea acestora, prin
stabilirea sumelor de plată sau de recuperat, după caz, în funcţie de
cuantumurile rezultate după luarea în considerare a tuturor documentelor care atestă veniturile realizate pe întreaga durată a stagiului de cotizare sau după aplicarea grilei prevăzută în anexa nr. 1.
(2) Sumele de plată se achită până cel târziu la data de 31 decembrie 2012.
(3) În situaţia în care prin regularizarea pensiei prevăzută la alin. (1)
rezultă sume de recuperat pentru perioada 1 ianuarie 2011 la 31 decembrie 2011, acestea nu se recuperează, indiferent dacă au fost sau nu emise decizii în acest sens.”.
Precizăm că, potrivit dispoziţiilor art. 61 alin. (1) din Constituţia
României, republicată, Parlamentul este organul reprezentativ suprem al
poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării, iar potrivit
prevederilor art. 77 şi 78 din Constituţie, legea adoptată de către
Parlament va fi transmisă spre promulgare Preşedintelui României şi apoi va fi publicată în Monitorul Oficial al României, urmând să intre în vigoare la 3 zile de la data publicării.

Menţionăm faptul că Ministerul Apărării Naţionale este preocupat permanent de situaţia pensionarilor militari şi analizează posibilităţile de îmbunătăţire a cadrului legal relevant în domeniul de referinţă. 

 Astfel, conform Ordinului ministrului apărării naţionale nr. M. 60/06.06.2012 privind constituirea în Ministerul Apărării Naţionale a Comisiei pentru elaborarea actelor normative care să reglementeze reconstrucţia sistemului de pensii militare ocupaţionale, Comisia analizează şi evaluează situaţia actuală a pensionarilor militari ca urmare a aplicării Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, cu modificările şi completările ulterioare, a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2011 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniţi din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională şi
a Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu
modificările şi completările ulterioare, în vederea elaborării actelor
normative care să reglementeze reconstrucţia sistemului de pensii militare ocupaţionale, pentru pensionarii militari şi pentru personalul militar în activitate.

Niciun comentariu: