Personalul didactic auxiliar este definit conform prevederilor Legii nr. 1 din 2011 a educației naționale cu modificările și completările ulterioare și cuprinde categoriile prevăzute în anexă.
Angajarea prin încheierea contractului individual de muncă a personalului didactic auxiliar în unitățile de învățământ cu personalitate juridică se face de către directorul unității, cu aprobarea consiliului de administrație.
Hotărârile privind angajarea personalului didactic se iau la nivelul unității de învățământ de către consiliul de administrație, cu votul a 2/3 din totalul membrilor.
Directorul unității de învățământ emite deciziile conform hotărârilor consiliului de administrație iar angajatorul este unitatea de învățământ.
Timpul săptămânal de activitate a personalului didactic auxiliar este identic cu cel stabilit pentru personalul cu funcții echivalente din celelalte sectoare bugetare, potrivit legii. Sarcinile acestuia sunt prevăzute în fişa individuală a postului.
Salarizarea personalului didactic auxiliar din unitățile de învățământ de stat se face şi în funcție de performanțele profesionale, conform legii.
Angajarea personalului administrativ sau nedidactic
Personalul administrativ îşi desfăşoară activitatea în baza Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, cu modificările şi completările ulterioare.
Angajarea prin încheierea contractului individual de muncă a personalului administrativ în unitățile de învățământ cu personalitate juridică se face de către directorul unității, cu aprobarea consiliului de administrație.
Personalul didactic auxiliar şi nedidactic din învățământul superior desfăşoară activități specifice stabilite în fişa individuală a postului. În instituțiile de învățământ superior de stat, timpul săptămânal de lucru al acestuia este identic cu cel stabilit pentru personalul cu funcții echivalente din celelalte sectoare bugetare, potrivit legii.
Baza legală:
Legea nr. 53 din 2003 - Codul muncii, cu modificările şi completările ulterioare
Legea nr. 1 din 2011 a educației naționale, cu modificările şi completările ulterioare
Legea nr. 76 din 2002 privind sistemul asigurãrilor pentru şomaj şi stimularea ocupãrii forţei de muncă, cu modificările şi completările ulterioare
Hotărârea Guvernului nr. 174 din 2002 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 76 din 2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă
Hotărârea de Guvern nr. 500 din 2011 privind registrul general de evidenţă a salariaţilor cu modificările şi completările ulterioare
Ordinul nr. 5560 2011 pentru aprobarea Metodologiei-cadru privind mobilitatea personalului didactic din învăţământul preuniversitar în anul scolar 2012-2013
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu