vineri, decembrie 31, 2010

Cumul pensie-salariu conform Legii nr. 263 din 2010


Care este vârsta la care vor putea cumula pensia cu venituri provenite din situaţii pentru care asigurarea este obligatorie, în condiţiile legii, pensionarii proveniti din randul cadrelor militare în activitate, a soldaţilor şi gradaţilor voluntari, poliţişti şi funcţionari publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, din domeniul apărării naţionale, ordinii publice şi siguranţei naţionale?



Potrivit art. 118. alin. (1) din Legea nr. 263 din 2010, pensionarii pentru limită de vârstă pot cumula pensia cu venituri provenite din situaţii pentru care asigurarea este obligatorie, în sistemul public de pensii, în condiţiile legii, următoarele categorii de pensionari:
a) pensionarii pentru limită de vârstă;
b) nevăzătorii;
c) pensionarii de invaliditate gradul III, precum şi copiii, pensionari de urmaş, încadraţi în gradul III de invaliditate;
d) copiii, pensionari de urmaş, prevăzuţi la art. 84 lit. a) şi b).
(2) Soţul supravieţuitor, beneficiar al unei pensii de urmaş, poate cumula pensia cu venituri din activităţi profesionale pentru care asigurarea este obligatorie, potrivit legii, dacă acestea nu depăşesc 35% din câştigul salarial mediu brut prevăzut la art. 33 alin. (5).


Conform definiţiei, vârsta standard de pensionare reprezintă vârsta stabilită de prezenta lege, pentru bărbaţi şi femei, la care aceştia pot obţine pensie pentru limită de vârstă, în condiţiile legii, precum şi vârsta din care operează reducerile prevăzute de lege.

În sistemul public de pensii se acordă si pensia pentru limită de vârstă persoanelor care îndeplinesc, cumulativ, la data pensionării, condiţiile privind vârsta standard de pensionare şi stagiul minim de cotizare sau în specialitate, după caz, prevăzute de lege.

Vârsta standard de pensionare este de 65 de ani pentru bărbaţi, şi 63 de ani pentru femei. Atingerea acestei vârste se realizează prin creşterea vârstelor standard de pensionare, conform eşalonării specificate în anexa la lege.

În cazul persoanelor prevăzute la art. 6 alin. (1) pct. I lit. c) (cadrele militare în activitate, soldaţii şi gradaţii voluntari, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, din domeniul apărării naţionale, ordinii publice şi siguranţei naţionale), vârsta standard de pensionare este de 60 de ani, atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi.

În cazul persoanelor prevăzute la art. 6 alin. (1) pct. I lit. c), stagiul minim de cotizare în specialitate este de 20 de ani, atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi.

Atingerea acestui stagiu se realizează prin creşterea stagiului minim de cotizare în specialitate, conform eşalonării prevăzute în anexa nr. 6.

În cazul persoanelor prevăzute la art. 6 alin. (1) pct. I lit. c), stagiul complet de cotizare este de 30 de ani, atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi.

Atingerea acestui stagiu se realizează prin creşterea stagiului complet de cotizare, conform eşalonării prevăzute în anexa nr. 6.

Prin urmare, vârsta la care vor putea cumula pensia pensionarii proveniti din rândul cadrelor militare în activitate, a soldaţilor şi gradaţilor voluntari, poliţişti şi funcţionari publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, din domeniul apărării naţionale, ordinii publice şi siguranţei naţionale este de 60 de ani.

4 comentarii:

Anonim spunea...

Situatia pensionarilor militari la aparitia legii 263/2010>In conformitate cu prevederile Legii 119 din 2010 toate pensiile militare de serviciu(inclusiv cele anticipate si anticipate partial )devin pensii pentru limita de varsta in intelesul legii 19/2000. prin urmare toti acesti pensionari militari pot cumula pensia(recalculata cf legii 119/2010)cu salariul.

Lupus spunea...

Corectă precizarea anonimului.
Sediul materiei poate fi completat cu art 99 și 107 din Legea 263/2010.

Unknown spunea...

Pensionarii militari la aparitia legii 263/2010>In conformitate cu prevederile Legii 119 din 2010 toate pensiile militare de serviciu(inclusiv cele anticipate si anticipate partial )devin pensii pentru limita de varsta in intelesul legii 19/2000. prin urmare toti acesti pensionari militari pot cumula pensia(recalculata cf legii 119/2010)cu salariul?

Anonim spunea...

As vrea sa te intreb cum se aplica in prezent legea cumului pensiei cu salariul, pentru ca nu sunt sigur ca am inteles bine.

Cei care se pensioneaza la limita de varsta (adica 60 de ani, in cazul nostru) pot beneficia de pensie si salariu simultan, iar cei care se pensioneaza anticipat nu pot beneficia de acest drept?

Cum e cu cei pensionati medical?

Ce inseamna pensionati medical cu grupa a III-a. Am inteles ca cei aflati in aceasta situatie au dreptul de a cumula pensia cu salariul. Am inteles corect?

Ce afectiuni medicale intra in aceasta categorie (adica grupa a III-a)?

De asemenea, as vrea sa te rog, daca poti, sa ma anunti si pe mine cand se vor aproba din nou angajarile in sistemul public.

Stiu ca masura este in discutie in parlamanet. Una din Camere a aprobat masura, dar cealalta este for decizional in acest caz.

Exista vreo intentie la nivelul parlamentului de a modifica prevederile legale actuale pe acest subiect?