Norme generale de conduitã profesionalã a personalului contractual din autoritatile si institutiile publice

 

        Norme generale de conduitã profesionalã a personalului contractual  prevăzute în Legea nr. 477 din 8 noiembrie  2004 privind Codul de conduită a personalului contractual din autoritatile si institutiile publice

Angajaţilor contractuali le este interzis:

    a) sã exprime în public aprecieri neconforme cu realitatea în legãturã cu activitatea autoritãţii sau instituţiei publice în care îşi desfãşoarã activitatea, cu politicile şi strategiile acesteia ori cu proiectele de acte cu caracter normativ sau individual;
    b) sã facã aprecieri în legãturã cu litigiile aflate în curs de soluţionare şi în care autoritatea sau instituţia publicã în care îşi desfãşoarã activitatea are calitatea de parte, dacã nu sunt abilitaţi în acest sens;
    c) sã dezvãluie informaţii care nu au caracter public, în alte condiţii decât cele prevãzute de lege;
    d) sã dezvãluie informaţiile la care au acces în exercitarea funcţiei, dacã aceastã dezvãluire este de naturã sã atragã avantaje necuvenite ori sã prejudicieze imaginea sau drepturile instituţiei ori ale unor funcţionari publici sau angajaţi contractuali, precum şi ale persoanelor fizice sau juridice;
    e) sã acorde asistenţã şi consultanţã persoanelor fizice sau juridice, în vederea promovãrii de acţiuni juridice ori de altã naturã împotriva statului sau autoritãţii ori instituţiei publice în care îşi desfãşoarã activitatea.

Prevederile  de la  lit. a)-d) se aplicã şi dupã încetarea raportului de muncã, pentru o perioadã de 2 ani, dacã dispoziţiile din legi speciale nu prevãd alte termene.

Obligațiile angajaţilor contractuali:

Personalul contractual are obligaţia de a asigura un serviciu public de calitate în beneficiul cetãţenilor, prin participarea activã la luarea deciziilor şi la transpunerea lor în practicã, în scopul realizãrii competenţelor autoritãţilor şi ale instituţiilor publice, în limitele atribuţiilor stabilite prin fişa postului.

În exercitarea funcţiei personalul contractual are obligaţia de a avea un comportament profesionist, precum şi de a asigura, în condiţiile legii, transparenţa administrativã, pentru a câştiga şi a menţine încrederea publicului în integritatea, imparţialitatea şi eficacitatea autoritãţilor şi instituţiilor publice.

Angajaţii contractuali au obligaţia ca, prin actele şi faptele lor, sã respecte Constituţia, legile ţãrii şi sã acţioneze pentru punerea în aplicare a dispoziţiilor legale, în conformitate cu atribuţiile care le revin, cu respectarea eticii profesionale.

Personalul contractual trebuie sã se conformeze dispoziţiilor legale privind restrângerea exerciţiului unor drepturi, datoratã naturii funcţiilor deţinute.

Personalul contractual are obligaţia de a apãra cu loialitate prestigiul autoritãţii sau instituţiei publice în care îşi desfãşoarã activitatea, precum şi de a se abţine de la orice act ori fapt care poate produce prejudicii imaginii sau intereselor legale ale acesteia.

Libertatea opiniilor

În îndeplinirea atribuţiilor de serviciu angajaţii contractuali au obligaţia de a respecta demnitatea funcţiei deţinute, corelând libertatea dialogului cu promovarea intereselor autoritãţii sau instituţiei publice în care îşi desfãşoarã activitatea.

În activitatea lor angajaţii contractuali au obligaţia de a respecta libertatea opiniilor şi de a nu se lãsa influenţaţi de considerente personale.

În exprimarea opiniilor, personalul contractual trebuie sã aibã o atitudine conciliantã şi sã evite generarea conflictelor datorate schimbului de pãreri.

Relaţiile cu mijloacele de informare în masã se asigurã de cãtre persoanele desemnate în acest sens de conducãtorul autoritãţii sau instituţiei publice, în condiţiile legii.

Activitatea politicã

  În exercitarea funcţiei deţinute, personalului contractual îi este interzis:

    a) sã participe la colectarea de fonduri  pentru activitatea partidelor politice;
    b) sã furnizeze sprijin logistic candidaţilor la funcţii de demnitate publicã;
    c) sã colaboreze, atât în cadrul relaţiilor de serviciu, cât şi în afara acestora, cu persoanele fizice sau juridice care fac donaţii ori sponsorizãri partidelor politice;
    d) sã afişeze în cadrul autoritãţilor sau instituţiilor publice însemne ori obiecte inscripţionate cu sigla sau denumirea partidelor politice ori a candidaţilor acestora.

În considerarea funcţiei pe care o deţine, personalul contractual are obligaţia de a nu permite utilizarea numelui sau a imaginii proprii în acţiuni publicitare pentru promovarea unei activitãţi comerciale, precum şi în scopuri electorale.

În relaţiile cu personalul contractual şi funcţionarii publici din cadrul autoritãţii sau instituţiei publice în care îşi desfãşoarã activitatea, precum şi cu persoanele fizice sau juridice, angajaţii contractuali sunt obligaţi sã aibã un comportament bazat pe respect, bunã-credinţã, corectitudine şi amabilitate.

Personalul contractual are obligaţia de a nu aduce atingere onoarei, reputaţiei şi demnitãţii persoanelor din cadrul autoritãţii sau instituţiei publice în care îşi desfãşoarã activitatea, precum şi ale persoanelor cu care intrã în legãturã în exercitarea funcţiei, prin:
    a) întrebuinţarea unor expresii jignitoare;
    b) dezvãluirea aspectelor vieţii private;
    c) formularea unor sesizãri sau plângeri calomnioase.

Personalul contractual trebuie sã adopte o atitudine imparţialã şi justificatã pentru rezolvarea clarã şi eficientã a problemelor cetãţenilor.

Personalul contractual are obligaţia sã respecte principiul egalitãţii cetãţenilor în faţa legii şi a autoritãţii publice, prin:
    a) promovarea unor soluţii coerente, conform principiului tratamentului nediferenţiat, raportate la aceeaşi categorie de situaţii de fapt;
    b) eliminarea oricãrei forme de discriminare bazate pe aspecte privind naţionalitatea, convingerile religioase şi politice, starea materialã, sãnãtatea, vârsta, sexul sau alte aspecte.

Angajaţii contractuali nu trebuie sã solicite ori sã accepte cadouri, servicii, favoruri, invitaţii sau orice alt avantaj, care le sunt destinate personal, familiei, pãrinţilor, prietenilor ori persoanelor cu care au avut relaţii de afaceri sau de naturã politicã, care le pot influenţa imparţialitatea în exercitarea funcţiilor publice deţinute ori pot constitui o recompensã în raport cu aceste funcţii.

În procesul de luare a deciziilor angajaţii contractuali au obligaţia sã acţioneze conform prevederilor legale şi sã îşi exercite capacitatea de apreciere în mod fundamentat şi imparţial.

Angajaţii contractuali au obligaţia de a nu promite luarea unei decizii de cãtre autoritatea sau instituţia publicã, de cãtre alţi funcţionari publici, precum şi îndeplinirea atribuţiilor în mod privilegiat.

În exercitarea atribuţiilor specifice funcţiilor de conducere, angajaţii contractuali au obligaţia sã asigure egalitatea de şanse şi tratament cu privire la dezvoltarea carierei pentru personalul contractual din subordine.

Personalul contractual de conducere are obligaţia sã examineze şi sã aplice cu obiectivitate criteriile de evaluare a competenţei profesionale pentru personalul din subordine, atunci când propune ori aprobã avansãri, promovãri, transferuri, numiri sau eliberãri din funcţii ori acordarea de stimulente materiale sau morale, excluzând orice formã de favoritism ori discriminare.

Personalul contractual de conducere are obligaţia de a nu favoriza sau defavoriza accesul ori promovarea în funcţiile contractuale pe criterii discriminatorii, de rudenie, afinitate sau alte criterii neconforme cu principiile prevãzute la art. 3 din prezentul cod.

Personalul contractual are obligaţia de a nu folosi atribuţiile funcţiei deţinute în alte scopuri decât cele prevãzute de lege.

Prin activitatea de luare a deciziilor, de consiliere, de evaluare sau de participare la anchete ori acţiuni de control, personalul contractual nu poate urmãri obţinerea de foloase sau avantaje în interes personal ori producerea de prejudicii materiale sau morale altor persoane.

Angajaţii contractuali au obligaţia de a nu interveni sau influenţa vreo anchetã de orice naturã, din cadrul instituţiei sau din afara acesteia, în considerarea funcţiei pe care o deţin.

Angajaţii contractuali au obligaţia de a nu impune altor angajaţi contractuali sau funcţionari publici sã se înscrie în organizaţii sau asociaţii, indiferent de natura acestora, ori de a nu le sugera acest lucru, promiţându-le acordarea unor avantaje materiale sau profesionale.

Ocrotirea patrimoniului

Personalul contractual este obligat sã asigure ocrotirea proprietãţii publice şi private a statului şi a unitãţilor administrativ-teritoriale, sã evite producerea oricãrui prejudiciu, acţionând în orice situaţie ca un bun proprietar.

Personalul contractual are obligaţia sã foloseascã timpul de lucru, precum şi bunurile aparţinând autoritãţii sau instituţiei publice numai pentru desfãşurarea activitãţilor aferente funcţiei deţinute.

Personalul contractual trebuie sã propunã şi sã asigure, potrivit atribuţiilor care îi revin, folosirea utilã şi eficientã a banilor publici, în conformitate cu prevederile legale.

Personalului contractual care desfãşoarã activitãţi publicistice în interes personal sau activitãţi didactice îi este interzis sã foloseascã timpul de lucru ori logistica autoritãţii sau a instituţiei publice pentru realizarea acestora.

Angajaţilor contractuali le este interzisã furnizarea informaţiilor referitoare la bunurile proprietate publicã sau privatã a statului ori a unitãţilor administrativ-teritoriale, supuse operaţiunilor de vânzare, concesionare sau închiriere, în alte condiţii decât cele prevãzute de lege.

Rãspunderea disciplinară

Încãlcarea dispoziţiilor prezentului cod de conduitã atrage rãspunderea disciplinarã a personalului contractual, în condiţiile legii. Organele cu atribuţii disciplinare au competenţa de a cerceta încãlcarea prevederilor prezentului cod de conduitã şi de a propune aplicarea sancţiunilor disciplinare în condiţiile Legii nr. 53/2003, cu modificãrile ulterioare ( Codul Muncii, republicat).

În cazurile în care faptele sãvârşite întrunesc elementele constitutive ale unor infracţiuni, vor fi sesizate organele de urmãrire penalã competente, în condiţiile legii. Personalul contractual rãspunde patrimonial, potrivit legii, în cazurile în care, prin faptele sãvârşite cu încãlcarea normelor de conduitã profesionalã, aduce prejudicii persoanelor fizice sau juridice.

Rãspunderea disciplinară  conform  Codului Muncii, republicat

Neîndeplinirea sarcinilor de serviciu, sau îndeplinirea lor în mod necorespunzător, atrage sancţionarea disciplinară conform prevederilor  legale.

Angajatul  răspunde patrimonial, potrivit legii, în cazurile în care, prin faptele săvârşite cu încălcarea normelor de conduită profesională  sau a prevederilor legale, aduce prejudicii persoanelor fizice sau juridice.

Angajatul este informat asupra caracterului confidenţial al datelor si informaţiilor la care are acces direct sau întâmplător si asupra consecinţelor divulgării lor neautorizate.
 

In situaţia în care angajatul va divulga unei terţe părţi, prin orice mijloace, fără aprobare prealabilă, informaţiile si datele la care are acces, va suporta consecinţele legale prevăzute pentru asemenea fapte, precum si plata unor daune reparatorii.

Publicitatea Codului de conduita a personalului contractual din autoritatile si institutiile publice

Pentru informarea cetãţenilor, compartimentele de relaţii publice din cadrul autoritãţilor şi instituţiilor publice au obligaţia de a asigura publicitatea şi de a afişa codul de conduitã la sediul autoritãţilor sau instituţiilor publice, într-un loc vizibil.

Extras din Legea nr. 102 din 8 iulie 2014 privind cimitirele, crematoriile umane şi serviciile funerare



Legea nr. 102 din 8 iulie 2014 privind cimitirele, crematoriile umane şi serviciile funerare

 

Publicată în: Monitorul Oficial nr. 520 din 11 iulie 2014

Data intrarii in vigoare: 09 Octombrie 2014

Legea nr. 102 din 8 iulie 2014 se completează cu dispoziţiile legale referitoare la cimitire, cuprinse în Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, republicată.

 La data intrării în vigoare a Legii nr. 102 din 8 iulie 2014, orice dispoziţie contrară se abrogă.

 Scopul, obiectul legii:

  Legea nr. 102 din 8 iulie 2014 stabileşte drepturile şi obligaţiile în legătură cu activităţi funerare, cimitire şi crematorii umane.

  Prevederile Legii nr. 102 din 8 iulie 2014 se aplică:

  a) cultelor, bisericilor şi comunităţilor religioase, denumite în continuare culte, autorităţilor administraţiei publice locale, operatorilor economici, fundaţiilor şi asociaţiilor, care deţin în proprietate, în administrare sau în întreţinere cimitire în funcţiune sau închise, opere comemorative sau crematorii umane;

  b) persoanelor fizice şi/sau juridice care prestează servicii funerare, precum şi activităţi legate de întreţinerea şi funcţionarea cimitirelor, a operelor comemorative sau a crematoriilor umane.

În cazul mormintelor şi/sau al operelor comemorative de război, prevăzute în Lista monumentelor istorice, dispoziţiile prezentei legi nu aduc atingere prevederilor Legii nr. 379/2003 privind regimul mormintelor şi operelor comemorative de război, cu modificările ulterioare.

În cazul înhumării fătului născut mort ori a unor părţi sau organe umane se aplică prevederile prezentei legi, în măsura în care nu există prevederi legale contrare.

  

Dispoziții preliminare:

Oricine are dreptul la o înmormântare decentă şi la aducerea ultimului omagiu la locul de veci al decedatului.

La stabilirea locului de veci şi organizarea serviciilor funerare, persoanele în drept şi prestatorii serviciilor funerare sunt obligaţi să colaboreze între ei, să ţină cont de voinţa exprimată pe timpul vieţii de către defunct sau, în lipsa acesteia, vor ţine seama de apartenenţa religioasă a defunctului.

Înmormântarea poate fi religioasă sau laică. Înmormântarea religioasă are loc cu respectarea canoanelor, obiceiurilor locului, tradiţiilor şi regulamentelor cultului respectiv. În cazul înmormântării laice, organizatorii stabilesc modul de desfăşurare a procesiunii funebre.

Definiții:

  a) cimitir - spaţiul situat în intravilanul sau extravilanul localităţii, care a fost, este sau va fi destinat înhumării;

  b) opere comemorative de război - edificiile, monumentele de artă, plăcile şi altarele comemorative, troiţele, crucile, cenotafurile sau orice alte construcţii ori lucrări, astfel cum sunt definite aceste opere la art. 5 din Legea nr. 379/2003, cu modificările ulterioare;

  c) lucrări funerare supraterane - însemnele, bordurile, împrejmuirile, lespezile, obeliscurile sau orice alte lucrări de artă pentru înhumare;

  d) lucrări funerare subterane - criptele pentru locuri de înhumare;

  e) zone protejate - zonele de locuit, zonele balneoclimaterice, zonele de odihnă şi recreere, instituţiile social-culturale, unităţile sanitare şi unităţile de învăţământ.

Cimitirul

  

Cimitirul se poate afla în proprietatea publică a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale, a cultelor religioase legal recunoscute sau a unităţilor locale de cult/biserici în situaţia cimitirelor confesionale, în proprietatea operatorilor economici, asociaţiilor sau fundaţiilor, precum şi în proprietatea unui alt stat, cu respectarea tratatelor la care România este parte.

  

Administratorul cimitirului este proprietarul acestuia sau cel care deţine dreptul de administrare.

Autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia de a înfiinţa cimitire publice în fiecare localitate şi de a le organiza astfel încât să aibă sectoare corespunzătoare pentru fiecare cult recunoscut, la cererea cultelor sau a unităţilor locale de cult ce funcţionează în localitatea respectivă.

În localităţile în care nu există cimitire comunale şi unele culte nu dispun de cimitir propriu, persoanele decedate care au aparţinut respectivelor culte vor fi înhumate potrivit ritului propriu în cimitirele existente în funcţiune, excepţie făcând cimitirele existente în funcţiune ce aparţin cultelor mozaic şi musulman.

De prevederile articolului mai sus mentionat beneficiază şi persoanele fără apartenenţă religioasă.

Realizarea infrastructurii şi a zonelor verzi din interiorul cimitirului, parcelarea, împrejmuirea şi dotarea acestuia reprezintă obligaţii ale proprietarului.

Proprietarul cimitirului are obligaţia întreţinerii şi menţinerii în funcţiune a cimitirului. Această obligaţie a proprietarului poate fi îndeplinită, pe bază de contract, şi de un operator economic.

Proprietarul cimitirului este obligat să elaboreze regulamentul de organizare şi funcţionare a cimitirului.

  

 Înfiinţarea, închiderea, desfiinţarea şi redeschiderea cimitirelor

În documentaţiile de urbanism sunt cuprinse condiţiile referitoare la înfiinţarea cimitirului.

Realizarea şi extinderea oricăror construcţii sau a infrastructurii cimitirului se fac după obţinerea autorizaţiei de construire eliberate în condiţiile legii.

Nu este necesară obţinerea autorizaţiei de construire pentru executarea însemnelor, a bordurilor sau a împrejmuirilor locurilor de înhumare, pentru realizarea de obeliscuri sau a altor lucrări de artă plastică din cimitir.

Pentru desfiinţarea cimitirului este necesară obţinerea autorizaţiei de desfiinţare, potrivit prevederilor Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

În cazul cimitirelor înfiinţate după intrarea în vigoare a prezentei legi, distanţa minimă admisă între zonele protejate şi gardul care delimitează cimitirul este de 100 m.

Cimitirele se împrejmuiesc cu gard. La cimitirele înfiinţate după intrarea în vigoare a prezentei legi gardul se dublează cu o perdea de arbori. Între morminte şi gardul cimitirului se va asigura o zonă liberă de 3 m.

La înfiinţarea cimitirului, proprietarul este obligat să asigure:

  a) drumurile interioare şi aleile;

  b) sala de ceremonii funerare;

  c) spaţiul tehnic care să asigure temperatura de până la 15°C, premergător ceremoniei funerare;

  d) existenţa unei surse de apă utilizabile;

  e) WC-uri;

  f) spaţiul amenajat corespunzător pentru depozitarea gunoiului;

  g) spaţii verzi, arbuşti, copaci pe marginea drumurilor şi aleilor.

În cazul cimitirelor închise, în care nu se mai fac înmormântări, proprietarul este obligat să îndeplinească obligaţiile prevăzute la lit. e)-g).

Dacă toate locurile de veci din cimitir ori dintr-o parte a acestuia au fost ocupate, iar acest lucru este stabilit printr-o expertiză de specialitate, administratorul cimitirului, după ce în prealabil aduce la cunoştinţă publică prin mijloacele de informare în masă această situaţie, poate declara cimitirul sau partea corespunzătoare din acesta închisă.

Orice persoană care justifică un interes legitim poate contesta măsura de închidere a cimitirului la instanţele competente, în situaţia în care cimitirul aparţine statului sau unităţilor administrativ-teritoriale.

În situaţia în care cimitirul este cimitir confesional şi proprietatea asupra acestuia a fost dobândită prin cumpărare sau prin donaţie, contestaţia va fi soluţionată de către cultul deţinător, conform regulamentului propriu.

Exhumarea cadavrelor în vederea constatării cauzelor morţii se face numai cu încuviinţarea procurorului sau a instanţei judecătoreşti.

Osemintele pot fi deshumate în orice perioadă a anului, fără avizul autorităţilor de sănătate publică judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, după 7 ani de la deces.

 

La extinderea şi redeschiderea cimitirului care a fost închis se aplică regulile stabilite pentru înfiinţarea cimitirelor.

  

Desfiinţarea şi schimbarea destinaţiei unui cimitir se poate face numai după 30 de ani de la ultima înhumare şi după strămutarea tuturor osemintelor, pentru motive temeinic justificate şi cu avizul Secretariatului de Stat pentru Culte şi al cultului respectiv. Desfiinţarea cimitirelor înainte de acest termen se face cu avizul autorităţilor de sănătate publică judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti.

  

În cazul falimentului operatorului economic, dizolvării asociaţiei sau fundaţiei, cimitirul se transmite în proprietatea comunei sau oraşului pe teritoriul căruia se află, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.

 Întreţinerea şi funcţionarea cimitirelor

Administratorul cimitirului este obligat să asigure, atunci când este nevoie, renovarea clădirilor, întreţinerea şi menţinerea în funcţiune a infrastructurii din cimitir, precum şi întreţinerea zonelor verzi a căror suprafaţă iniţial stabilită nu poate fi micşorată pentru crearea de noi locuri de înhumare.

Organizarea şi funcţionarea cimitirelor şi a crematoriilor se realizează în condiţiile prezentei legi, în conformitate cu prevederile hotărârii Guvernului adoptate potrivit prevederilor art. 40 şi ale regulamentului de organizare şi funcţionare aprobat prin hotărâre a consiliului local, precum şi a regulamentelor de organizare şi funcţionare proprii cultelor, prin care se instituie reguli generale pentru serviciile de înhumare şi de incinerare.

Administratorul cimitirului are următoarele obligaţii:

  a) să respecte regulamentul de organizare şi funcţionare a cimitirului;

  b) să stabilească regulile privind prestarea serviciilor de înhumare şi de incinerare, precum şi regulile privind prestarea altor servicii de către operatori economici sau de persoane fizice autorizate;

  c) să asigure corectitudinea concesionărilor şi a atribuirii locurilor de înhumare, cu respectarea condiţiei ca locul să fie îngrijit;

  d) să stabilească regulile de acces în cimitir şi orarul de funcţionare;

  e) să asigure funcţionarea şi întreţinerea sălii de ceremonii funerare, a spaţiului prevăzut la art. 8 alin. (1) lit. c) şi a întregii infrastructuri;

  f) să organizeze preluarea persoanelor decedate, deschiderea şi închiderea cimitirului;

  g) să întocmească şi să păstreze registrele de evidenţă şi arhivă;

  h) să asigure efectuarea şi păstrarea curăţeniei, întreţinerea drumurilor şi a aleilor, deszăpezirea acestora, colectarea şi transportul gunoaielor;

  i) să asigure paza şi ordinea în perimetrul cimitirului sau al crematoriului, întreţinerea împrejmuirilor;

  j) să asigure servicii de relaţii cu publicul şi informarea vizitatorilor.

Administratorul asigură întocmirea şi păstrarea unui registru de evidenţă în care se înscriu în mod obligatoriu următoarele date: numărul curent, ziua, luna, anul înhumării sau al aşezării în nişă a urnei cu cenuşă, datele de identificare a defunctului, adresa de la ultimul domiciliu, data decesului, numărul parcelei, al rândului şi al locului de înhumare, numele şi adresa persoanei care a comandat înhumarea şi observaţii cu privire la tipul şi lucrările locului de înhumare.

În cazul înhumării unei persoane decedate neidentificate, în registrul de evidenţă se menţionează denumirea autorităţii care a dispus înhumarea şi numărul dosarului cazului.

Persoana care a solicitat înhumarea şi concesionarul locului de înhumare au acces la registrul de evidenţă.

Administratorul este obligat ca, în timpul orelor de program, să ofere informaţii persoanelor care se interesează despre locul de înhumare a persoanei decedate.

 Înmormântarea

 Înmormântarea poate fi religioasă sau laică, precedată sau nu de incinerare.

Locul şi modalitatea înmormântării vor fi conforme voinţei exprimate în timpul vieţii de persoana decedată, fără nicio modificare a ultimei voinţe a acesteia.

Dacă pe timpul vieţii persoana decedată nu şi-a exprimat dorinţa referitoare la înmormântare, locul şi modalitatea înmormântării se hotărăsc de persoana, familia sau de autoritatea care se îngrijeşte de înmormântare.

 Cu privire la înmormântare sunt obligate să dispună următoarele persoane:

  a) persoana care s-a angajat prin contract că se va îngriji de înmormântare;

  b) persoana stabilită prin testamentul defunctului;

  c) în lipsa testamentului, soţul/soţia persoanei decedate, care a trăit în aceeaşi locuinţă cu persoana decedată în ultima parte a vieţii;

  d) altă rudă apropiată a decedatului, până la gradul al IV-lea inclusiv.

Dacă nu există nicio persoană obligată să dispună în legătură cu înmormântarea sau persoana obligată se găseşte într-un loc necunoscut ori nu îşi îndeplineşte obligaţia, primarul unităţii administrativ-teritoriale în raza căreia a avut loc decesul dispune cu privire la înmormântare.

 Titularii dreptului de proprietate, de concesiune sau de folosinţă a locurilor de înhumare au obligaţia de amenajare şi de întreţinere a acestor locuri şi a lucrărilor funerare aferente existente, asigurându-le un aspect cât mai îngrijit.

La expirarea termenului de folosinţă a locului de înhumare, concesionarul are drept de preempţiune, iar în caz de deces al concesionarului, are drept de preempţiune moştenitorul legal sau, după caz, testamentar.

Dacă cimitirele au locuri amenajate pentru cultele recunoscute de lege, la acordarea dreptului de preempţiune se va ţine cont şi de specificul cultului respectiv.

Administratorul cimitirului retrage dreptul de folosinţă a locurilor de înhumare şi îi înştiinţează în scris pe titularii dreptului de folosinţă în următoarele cazuri:

  a) titularului i se atribuie un alt loc de înhumare;

  b) părăsirea sau menţinerea în stare de neîngrijire pe o perioadă mai mare de 2 ani a locurilor de înhumare şi a lucrărilor funerare, după o notificare prealabilă;

  c) neplata taxelor în condiţiile prevăzute de contract.

Înhumarea sau incinerarea persoanelor decedate se face numai pe baza certificatului de deces, eliberat de ofiţerul stării civile care a înregistrat decesul. Certificatul de deces se prezintă administraţiei cimitirului, care păstrează o copie de pe acesta.

Servicii funerare

Serviciile funerare constau în: primirea comenzii pentru înmormântare, transportul persoanei decedate, pregătirea pentru înmormântare, aşezarea pe catafalc şi organizarea ceremoniei de ultim rămas bun, coborârea sicriului în mormânt, deschiderea şi închiderea mormântului, exhumarea şi reînhumarea, incinerarea, preluarea urnei şi aşezarea acesteia în nişa specială, predarea urnei.

Exhumările şi reînhumările se fac de administraţiile cimitirelor, în prezenţa familiei persoanei decedate sau a unui reprezentant al acesteia şi a administratorului cimitirului, cu respectarea normelor sanitare antiepidemice.

Unele dintre serviciile funerare   pot fi realizate şi separat.

Serviciul religios oficiat de reprezentanţii cultelor cu ocazia înmormântării nu se consideră prestare de servicii funerare.

  

Prestarea serviciilor funerare se face potrivit prezentei legi, hotărârii Guvernului adoptate potrivit prevederilor art. 40 şi normelor tehnice sanitare emise de către Ministerul Sănătăţii.

Prestarea serviciilor funerare se poate face numai în spaţii autorizate.

În instituţiile de sănătate publică se interzic înfiinţarea şi funcţionarea spaţiilor pentru prestări de servicii funerare, cu excepţia spaţiilor necesare derulării formalităţilor, în cazul decesului produs în instituţia respectivă. Se interzice personalului instituţiei de sănătate publică să influenţeze rudele persoanei decedate în alegerea prestatorului de servicii funerare.

Se interzice orice formă de publicitate pentru firmele prestatoare de servicii funerare în incinta instituţiilor de sănătate. La biroul de întocmire a formalităţilor, pentru persoanele decedate în instituţia respectivă se poate afişa lista alfabetică a firmelor furnizoare de servicii funerare, cu adresa şi numărul de telefon.

Pe teritoriul cimitirului, cu excepţia locului destinat acestui scop, publicitatea serviciilor funerare este interzisă.

Pe timpul desfăşurării activităţilor sale specifice, prestatorul de servicii funerare este obligat să respecte dispoziţiile solicitantului înmormântării referitoare la procesul funerar sau, în cazul înmormântării religioase, canoanele bisericeşti.

  

Prestatorul de servicii funerare

  Pot presta servicii funerare operatorii care îndeplinesc criteriile prevăzute de prezenta lege şi de hotărârea Guvernului adoptată potrivit prevederilor art. 40 şi care obţin avizul consiliului local al unităţii administrativ-teritoriale în care îşi desfăşoară activitatea.

 Consiliul local eliberează avizul operatorului care îndeplineşte următoarele condiţii:

  a) are capacitatea financiară şi profesională necesară;

  b) nu are datorii restante la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat şi bugetul local;

  c) dispune de spaţiul corespunzător pentru desfăşurarea obiectului de activitate în condiţii decente.

Criteriile profesionale pe care trebuie să le îndeplinească prestatorul de servicii funerare se stabilesc prin hotărâre a Guvernului .

 Transportul persoanelor decedate

Transportul persoanelor decedate în vederea înhumării în aceeaşi sau în altă localitate se face în sicrie cu capac, cu autovehicule special amenajate în acest scop, care respectă prevederile normelor sanitare şi antiepidemice.

Transportul persoanelor decedate din cauza unor boli contagioase se poate face numai pe baza certificatului eliberat de un medic specialist în medicină legală sau anatomie patologică şi a adeverinţei de înhumare eliberate de autoritatea administraţiei publice locale.

Pentru transportul persoanelor decedate în străinătate sunt necesare acordul autorităţilor din ţara respectivă, precum şi aprobarea instituţiei de sănătate publică competente din unitatea administrativ-teritorială în care a avut loc decesul.

Pentru aducerea în România a persoanelor decedate sunt necesare aprobarea oficiului consular al României din ţara respectivă, aprobarea autorităţilor de sănătate publică din ţara respectivă, precum şi declaraţia de primire din partea administraţiei cimitirului în care are loc înhumarea.

În cazurile de deces datorat bolilor transmisibile, carantinabile, se iau măsurile de prevenire a răspândirii infecţiei impuse de inspecţiile sanitare de stat judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti. Transportul persoanelor decedate în acest mod se face numai cu avizul sanitar de transport eliberat de autorităţile de sănătate publică judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti.

Transportul persoanei decedate în afara localităţii în care s-a produs decesul se face după îmbălsămare, într-un sicriu impermeabil şi închis etanş, al cărui fund este acoperit cu materii absorbante.

Transportul internaţional al corpurilor persoanelor decedate din ţară în străinătate se face pe baza unui paşaport de transport mortuar, eliberat de către autorităţile de sănătate publică judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, în funcţie de locul unde s-a produs decesul sau exhumarea.

Transportul internaţional al corpurilor persoanelor decedate se face în sicriu impermeabilizat, închis etanş, al cărui fund este acoperit cu un strat de 5 cm grosime din materiale absorbante (rumeguş, turbă), îmbibate într-o soluţie dezinfectantă. Sicriul se depune într-o ladă din lemn, bine etanşeizată.

Incinerarea

  

Înfiinţarea, transformarea şi reînnoirea crematoriilor se fac în conformitate cu prevederile documentaţiilor de urbanism, pe baza autorizaţiei de construcţie.

  

Dacă, în conformitate cu menţiunea din certificatul de deces, persoana decedată poate fi incinerată, incinerarea poate avea loc în oricare crematoriu uman în funcţiune din ţară. Administraţia crematoriului păstrează o copie a certificatului de deces.

  

Pentru incinerarea unei persoane străine decedate în România sau în cazul unei persoane străine decedate în altă ţară şi transportate în România este nevoie de aprobarea oficiului consular din România al ţării al cărei cetăţean a fost defunctul sau, în lipsa acestuia, de aprobarea autorităţilor competente de la ultimul domiciliu al defunctului.

  

Persoanele decedate neidentificate nu pot fi incinerate.

  

Întreţinerea cimitirului

Pentru menţinerea în funcţiune şi întreţinerea cimitirului, autoritatea administraţiei publice locale poate încheia contract de prestări de servicii publice cu operatorul economic care îndeplineşte condiţiile prevăzute de prezenta lege şi de hotărârea Guvernului.

Contractul de prestări de servicii publice cuprinde următoarele clauze obligatorii:

  a) părţile contractante;

  b) enumerarea serviciilor prestate;

  c) modalitatea şi perioada de realizare a serviciilor;

  d) parametrii cantitativi şi calitativi de îndeplinit;

  e) durata contractului, care nu poate fi mai mică de 5 ani şi mai mare de 15 ani, cu posibilitate de prelungire;

  f) modalitatea de finanţare a serviciului;

  g) contravaloarea serviciilor prestate şi modalitatea de plată;

  h) locul desfăşurării activităţii;

  i) regulile de utilizare, întreţinere, reînnoire şi înlocuire a mijloacelor fixe din patrimoniul autorităţii publice, puse la dispoziţie;

  j) cantitatea şi calitatea dotărilor necesare prestării serviciilor.

Contravaloarea concesiunii locurilor de înhumare pe teritoriul cimitirului, precum şi taxa pentru alte activităţi desfăşurate de operatorii economici se stabilesc de proprietarul cimitirului. Tariful pentru întreţinerea cimitirului şi a locurilor de veci nu poate fi modificat pe parcursul concesionării decât în funcţie de rata inflaţiei sau dacă modificările legislative impun cheltuieli suplimentare.

Accesul vizitatorilor în cimitir este gratuit.

  

Sancţiuni

Constatarea săvârşirii contravenţiei şi aplicarea sancţiunilor se fac de către Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor.

  

Dispoziţii finale

  În cazul mormintelor şi/sau al operelor comemorative de război sunt aplicabile prevederile Legii nr. 379/2003, cu modificările ulterioare.

  

  În termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a Legii nr. 102 din 8 iulie 2014, prin hotărâre a Guvernului se stabilesc:

  a) criteriile profesionale pe care trebuie să le îndeplinească prestatorii de servicii funerare, precum şi normele tehnice şi sanitare ale acestor servicii;

  b) normele şi regulile detaliate privind înfiinţarea, extinderea, închiderea, desfiinţarea, redeschiderea cimitirelor, precum şi cele privind înhumarea, incinerarea, deshumarea şi reînhumarea;

  c) normele tehnice şi sanitare pentru crematoriile umane;

  d) nivelul fondului de garantare.

  

 La adresa http://www.dreptonline.ro/legislatie/legea_102_2014_cimitirele_crematoriile_umane_serviciile_funerare.php  urmariti Legea 102/2014 privind cimitirele, crematoriile umane si serviciile funerare

Regulamentul de organizare și funcționare/Regulamentul de ordine interioară

   

  

Aspecte generale privind Regulamentul de organizare si funcţionare

Potrivit Codului Civil, orice persoană juridică este obligată să aibă o organizare de sine stătătoare. Organizarea aceasta se poate regăsi în documentul denumit Regulament de Organizare si Funcţionare (numit în continuare ROF).

Acest regulament descrie atât modul cum este structurată o organizație cu compartimente, birouri, servicii, secţii, direcții, agenţii, sucursale - cât si atribuţiile si competențele acestor subunități, raporturile dintre ele, raporturile cu conducerea organizației, felul cum se iau și se aplică deciziile.

ROF este vital pentru stabilirea conţinutului fiselor posturilor. El oferă  totodată toate informaţiile necesare redactării acestor fișe, prezentând în detaliu atribuţiile, competentele, nivelurile de autoritate, responsabilităţile si mecanismele de relaţii din organizație.

ROF este un instrument de conducere care descrie structura unei organizaţii, prezentând pe diferitele ei componente atribuţii, competenţe, niveluri de autoritate, responsabilităţi, mecanisme de relaţii.

Pentru a fi un instrument eficient de organizare şi conducere ROF trebuie îndeplinească următoarele calități:

a)      să fie uşor de folosit ca instrument cadru de conducere;

b)      să conţină reglementări cuantificabile, cu elemente de evaluare concretă;

c)      să fie concis;

d)     să fie adaptat, mai ales prin conţinut, unor situaţii specifice;

e)      să permită valorificarea optimă a potenţialului uman;

f)       să fie perfectibil în raport cu schimbările ce se produc;

g)      să ofere elemente concrete de evaluare a performanţelor.

Construirea unui ROF trebuie să aibă la bază informaţiile relevante legate de modul de funcţionare al organizaţiei, gruparea și analizarea informațiilor împreună cu managerii, specialiştii şi persoanele implicate în activitatea organizaţiei. În acest sens, instrumente de lucru pot fi: fişa de lucru pentru ROF, fişa compartimentului, fişa de atribuţii, fişa de sarcini individuale, etc.

Actualizarea ROF trebuie să se realizeze ori de câte ori este necesar. Pentru actualizare se pot folosi aceleaşi documente de lucru ca şi la întocmire, menţionate mai sus.

Structura organizatorică a organizației este constituită din ansamblul persoanelor şi subdiviziunilor astfel organizate încât să asigure realizarea obiectivelor propuse.

Principalele componente ale structurii organizatorice, care se regăsesc în orice organizaţie indiferent dacă are sau nu caracter industrial, sunt: postul, funcţia, ponderea ierarhică (aria de control), compartimentul, nivelul ierarhic şi relaţiile organizatorice.

Posturile sunt  pietrele ce compun structurile organizatorice. Postul reprezintă cea mai simplă subdiviziune organizatorică a organizaţiei. El poate fi definit ca fiind ansamblul obiectivelor, sarcinilor, competenţelor şi responsabilităţilor care revin unui angajat.

Postul este componenta cea mai importantă a structurii. De modul în care se realizează analiza şi proiectarea acestora depinde de cele mai multe ori succesul unei organizaţii.

Componentele postului formează aşa-numitul  triunghi de aur  al organizării unei instituții.

Totalitatea posturilor care prezintă aceleaşi caracteristici formează o funcţie. Funcțiile pot fi de conducere sau de execuţie.

Ponderea ierarhică o reprezintă numărul de salariaţi conduşi nemijlocit de un manager.

Acest număr poate varia de la 4-8 subalterni pentru un manager de pe nivelul superior până la 20-30 pentru unul de la baza piramidei organizaţionale.

Compartimentul reprezintă  ansamblul persoanelor care efectuează sarcini omogene şi/sau complementare  și care contribuie la realizarea aceloraşi obiective şi care sunt subordonate nemijlocit unui manager.

Totalitatea subdiviziunilor organizatorice situate la aceeaşi distanţă de vârful piramidei organizatorice formează un nivel ierarhic.

Într-o organizaţie există de regulă trei niveluri manageriale: superior, de mijloc şi inferior.

Relaţiile organizatorice pot fi definite ca raporturile dintre celelalte subdiviziuni organizatorice instituite prin reglementări oficiale. Acestea se divid în trei categorii: de autoritate, de cooperare și de control.

Structura organizatorică şi un ROF se poate construi  pornind de la însumarea sarcinilor şi a grupurilor de sarcini din cadrul posturilor unui compartiment.

Compartimentele de muncă sunt definite ca grupări de persoane cu atribuţii şi sarcini identice sau complementare cu caracter cvasistabil, subordonate unei unice autorităţi (şeful compartimentului), care acţionează în scopul realizării unor lucrări specifice şi care, de regulă, îşi desfăşoară activitatea într-un spaţiu dat.

Fiecare membru al grupării se supune, în egală măsură, autorităţii şefului de compartiment.

În cadrul compartimentelor de bază, simple, subalternii au doar atribuţii de execuţie, supunându-se autorităţii şefului.

Conducătorul/șeful este deţinătorul autorităţii nivelului ierarhic al compartimentului de bază; acesta este abilitat să repartizeze sarcinile, să facă evaluări, să propună mijloace de stimulare sau sancţiuni pentru subordonaţi.

Conducătorul/șeful este răspunzător în faţa şefului ierarhic superior pentru toate activităţile desfăşurate în cadrul compartimentului şi pentru nivelul performanţelor înregistrate de către subordonaţi.

În cadrul compartimentelor complexe, unii dintre salariaţi se supun şefului direct iar alţii se supun superiorului acestuia care are atribuţii integratoare.

După anvergura autorităţii pe care o reprezintă conducătorii, compartimentele sunt funcţionale și ierarhice.

Compartimentele funcţionale se caracterizează prin autoritatea pe care o au conducătorii acestora de a îndruma şi de a dirija procesele de muncă aflate în sfera lor de activitate.

Compartimentele ierarhice se caracterizează prin nivelul superior de autoritate; şefii acestor compartimente adoptă decizii privind activitatea eşaloanelor inferioare, dau ordine, coordonează, controlează şi evaluează, pe baza analizelor efectuate de lucrătorii din compartimentele respective.

Din punctul de vedere al formalismului relaţiilor, între compartimente se stabilesc legături formale, statuate prin ROF; aceste legături pun în evidenţă fluxurile de informaţii şi de resurse şi permit realizarea cooperării, în vederea realizării sarcinilor adoptate de organizaţie. Legăturile informale sunt expresia socializării muncii şi a solidarităţii umane.

Din punct de vedere funcţional, legăturile dintre compartimente sunt:

·  de autoritate ierarhică (manager – subaltern, managerul transferând, după caz, autoritatea subordonatului);

·         de autoritate funcţională (în vederea coordonării şi conducerii operative a proceselor);

·         de legături de  cooperare.

Nivelurile ierarhice de distribuire a autorităţii sunt, evident, invers proporţionale cu numărul persoanelor aflate în diferite compartimente. Pentru o structură standard, simplificată, la nivelul inferior se află compartimentele direct productive iar deasupra acestora se găsesc structurile care formează conducerea operativă.

Eşaloanele superioare sunt direcţiile de specialitate și managerul general.

Înălţimea piramidei ierarhice este dată de numărul nivelurilor de conducere iar baza acesteia este proporţională cu numărul de salariaţi ai organizaţiei.

În ROF aşadar, sunt precizate atribuţiile și conducerea fiecărui compartiment, birou, serviciu, secţie, direcție, agenţie, unitate, sediu secundar, sucursală, cu sau fără personalitate juridică, etc. De asemenea, trebuie  precizat raportul dintre subunități si organismele de conducere din  unitate, luarea deciziilor si aplicarea lor.

ROF priveşte deci mai puţin raportul dintre angajator si salariaţi, ci vizează mai mult structura internă a unității angajatoare.

Angajatorul privat are dreptul, nu obligaţia întocmirii acestuia, iar inspectorul de muncă nu va putea pretinde prezentarea acestui document și nu va putea sancţiona angajatorul care nu l-a elaborat.

Totuşi, întocmirea ROF poate fi extrem de utilă, îndeosebi în cazul companiilor de dimensiuni medii și mari, deoarece:

a)      fundamentează fișele posturilor;

b)      cuprinde statul  de funcții și organigrama organizației;

c)      va putea fi folosit în ipoteza unei concedieri colective, pentru identificarea posturilor care se desfiinţează;

d)     reprezintă expresia personalităţii juridice a angajatorului.

Intr-adevăr, potrivit Codului civil, orice persoană juridică trebuie sa aibă o organizare de sine stătătoare, aceasta organizare este stabilită tocmai prin ROF.

In unităţile de stat, Regulamentul de organizare si funcţionare se stabileşte prin act normativ.

Pentru domeniul educaţie, există un Regulamentului de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar (numit ROFUIP), aprobat prin ordin al  ministrului (Ordinul nr. 4925/2005 al ministrului educației si cercetării privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar).

Acest ordin   a fost completat şi modificat  ulterior de către:

a)      Ordinul nr. 4106/2010 privind modificarea și completarea Ordinului nr. 4925/2005 al ministrului educației și cercetării privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar;

b)      Ordinul nr. 4714/2010 privind modificarea si completarea Ordinului nr. 4925/2005 al ministrului educației si cercetării privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar;

c)      Ordinul nr. 5619/2010 privind modificarea și completarea Ordinului nr. 4925/2005 al ministrului educației și cercetării privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar;

d)     Ordinul nr. 6152/2012 privind modificarea Regulamentului de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar aprobat prin ordinul ministrului educației și cercetării nr. 4925/2005.

Potrivit art. 80 alin.(2) din Legea nr. 1 din 2011 a educaţiei naţionale cu modificările si completările ulterioare, Ministerul Educaţiei, împreună cu Consiliul Naţional al Elevilor şi organizaţiile guvernamentale şi nonguvernamentale reprezentative, elaborează un Statut în care sunt prevăzute drepturile şi îndatoririle elevilor, care se aprobă prin ordin al ministrului educaţiei.

În baza acestui statut, fiecare unitate de învăţământ îşi elaborează regulamentul şcolar propriu care se aprobă de Consiliul de administrație.

Potrivit art. 97 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 1 din 05/01/2011 a educației naționale, cu modificările și completările ulterioare  directorul unităţii de învăţământ de stat propune spre aprobare consiliului de administraţie regulamentul de organizare şi funcţionare al unităţii de învăţământ.

Pentru buna desfăşurare a activităţii unității şcolare, existența unui ROF care să conţină elementele de bază ale ROFUIP cât şi cele specifice unităţii este o condiție de bază pentru funcționarea corectă a unității de învățământ.

Prevederile   Legii nr. 1 din 05/01/2011 a educației naționale, cu modificările și completările ulterioare  cu privire la Regulamentul   de organizare și funcționare (ROF)

Legea nr. 1 din 05/01/2011 a educației naționale a fost publicată în  Monitorul Oficial nr. 18 din 10 ianuarie 2011.

Conform art. 361, Legea nr. 1 din  2011 a educaţiei naţionale,   a intrat  în vigoare la 30 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I. 

La data intrării  acesteia în vigoare,  au fost abrogate:

•         Legea învăţământului nr. 84/1995, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 606 din 10 decembrie 1999, cu modificările şi completările ulterioare,

•         Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 158 din 16 iulie 1997, cu modificările şi completările ulterioare,

•         art. 14 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calităţii educaţiei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 642 din 20 iulie 2005, aprobată cu modificări prin Legea nr. 87/2006, cu modificările ulterioare,

•         Ordonanţa Guvernului nr. 10/2009 privind dreptul studenţilor înmatriculaţi la formele de învăţământ la distanţă sau cu frecvenţă redusă de a continua studiile la programe de studii de licenţă autorizate să funcţioneze provizoriu sau acreditate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 581 din 20 august 2009,

•         orice alte dispoziţii contrare. [1]

Potrivit prevederilor art. 361 alin.  (6), după  intrarea în vigoare a Legii nr. 1 din 05/01/2011 a educației naționale, Ministerul Educației  elaborează metodologiile, regulamentele şi celelalte acte normative care decurg din aplicarea acestei legi şi stabileşte totodată și măsurile tranzitorii de aplicare.

Regulamentele despre care LEN face referire în cuprinsul acesteia sunt:

a) Regulamente aprobate de ministrul educației, cercetării, tineretului şi sportului privind:

o       organizarea învățământului de artă şi a învățământului sportiv;

o       inițierea şi organizarea de alternative educaționale;

o       organizarea şi funcționarea bibliotecilor şcolare şi a centrelor de documentare şi informare;

o       organizarea, acreditarea, controlul şi competențele unităților care oferă educație extraşcolară;

o       organizarea şi funcționarea unităților subordonate şi a unităților conexe;

o       asigurarea cadrului unitar al implementării politicilor educaționale naționale;

o       organizarea şi competențele palatelor şi cluburilor copiilor;

o       organizarea şi funcționarea consiliului de administrație/consiliului consultativ al Inspectoratului şcolar;

o       normele privind componența, organizarea şi funcționarea, precum şi atribuțiile colegiului de disciplină de pe lângă inspectoratul şcolar şi ale Colegiului central de disciplină al Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului şi Sportului.

b) Regulamente aprobate de către fiecare inspectorat şcolar:

o       regulamentul propriu al consiliului de administrație/consiliu consultativ, elaborat şi aprobat de consiliul de administrație al inspectoratului școlar, conform regulamentului-cadru aprobat prin ordin al ministrului educației, cercetării, tineretului şi sportului.

c) Regulamente aprobate de către fiecare unitate de învățământ:

o       regulamentul şcolar propriu emis în baza unui statut în care sunt prevăzute drepturile şi îndatoririle elevilor, aprobat prin ordin al ministrului educației, cercetării, tineretului şi sportului;

o       regulamentul de organizare şi funcționare al unității de învățământ propus  spre aprobare consiliului de administrație de către directorul unității de învățământ;

o       regulamentul de organizare şi funcționare al consiliul de administrație pentru unitățile  învățământ de stat;

o       regulamentul de organizare şi funcționare al structurilor şi funcțiilor de conducere ale unităților de învățământ particular şi confesional.

3  Prevederi ale Codului Muncii cu privire la Regulamentul de ordine interioară (ROI)

Pentru buna organizare  și funcționare a unei organizații, trebuie să existe acte care să reglementeze activitatea personalului.

 Unul dintre actele cele mai folosite de către organizații este Regulamentul de ordine interioară.  Denumirea logică a actului este  Regulament de ordine interioară (ROI). Cu toate acestea, legislația muncii l-a denumit Regulament Intern. Consider că denumirea stabilită prin legislația muncii este improprie  deoarece orice regulament al unei organizații este intern, inclusiv Regulamentul de organizare și functionare (ROF), care însă cuprinde în principal detalierea structurii organizației.      

     

Regulamentul intern este documentul unei organizații care se întocmeste de către angajator, cu consultarea sindicatului sau a reprezentanților salariaților, se întocmeste și se aprobă de către conducerea organizației și este afișat în mod obligatoriu în cadrul unității respective.

Regulamentul intern, conform Codului muncii reprezintă actul intern al unei organizații prin care se stabilesc, în conformitate cu prevederile legale, îndatoririle salariaților, măsurile ce se impun în vederea organizării muncii si asigurării disciplinei muncii, recompensele si sancțiunile, modul de cercetare al abaterilor disciplinare și procedura aplicării sancțiunilor disciplinare.

Regulamentul de ordine interioară este un izvor specific al dreptului muncii care  reglementează în mod concret, în baza legislatiei muncii și problemele de ordin disciplinar din cadrul unității respective. 

Aceste prevederi sunt obligatorii atât pentru salariați, voluntari cât și pentru părinți, elevi, ucenici și  persoane delegate/detașate în organizație.

Potrivit Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, cu modificările şi completările ulterioare, întocmirea regulamentului intern la nivelul fiecărui angajator a revenit în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a acestui cod. În cazul angajatorilor înființați după intrarea în vigoare a prezentului cod, termenul de 60 de zile prevăzut începe să curgă de la data dobândirii personalității juridice.

  Regulamentul intern se aduce la cunoştință salariaților şi produce efecte față de salariați din momentul informării acestora.

Obligația de informare a salariaților cu privire la conținutul regulamentului intern trebuie îndeplinită de angajator.

Modul concret de informare a fiecărui salariat cu privire la conținutul regulamentului intern se stabileşte prin contractul colectiv de muncă aplicabil sau, după caz, în cadrul conținutului acestui regulament.

Orice modificare care intervine în conținutul regulamentului intern este supusă procedurilor de informare.

Orice salariat interesat poate sesiza angajatorul cu privire la dispozițiile regulamentului intern, în măsura în care face dovada încălcării unui drept al său.

Controlul legalității dispozițiilor cuprinse în regulamentul intern este de competența instanțelor judecătoreşti, care pot fi sesizate în termen de 30 de zile de la data comunicării de către angajator a modului de soluționare a sesizării formulate.

Regulamentul intern al unei organizații cuprinde cel puțin următoarele categorii de dispoziții:

• reguli privind protecția, igiena şi securitatea în muncă în cadrul unității;
• reguli privind respectarea principiului nediscriminării şi al înlăturării oricărei forme de încălcare a demnității;
• drepturile şi obligațiile angajatorului şi ale salariaților;
• procedura de soluționare a cererilor sau a reclamațiilor individuale ale salariaților;
• reguli concrete privind disciplina muncii în unitate;
• abaterile disciplinare şi sancțiunile aplicabile;
• reguli referitoare la procedura disciplinară;
• modalitățile de aplicare a altor dispoziții legale sau contractuale specifice;
• criteriile şi procedurile de evaluare profesională a salariaților.

 În domeniul școlar, Regulamentul intern poate cuprinde prevederi specifice privind:

• accesul, paza și siguranța în scoli;
• prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri;
• proceduri de monitorizare permanentă privind prevenirea introducerii și comercializării produselor etnobotanice în perimetrul scolii;
• reguli privind părăsirea unității școlare de către elevi, în mod organizat, în timpul orelor de curs;
• diverse proceduri specifice.

Baza legală:

·        Legea nr. 1 din 2011 a educației naționale,  cu modificările şi completările ulterioare

·        Legea nr. 53 din 2003 - Codul muncii, cu modificările şi completările ulterioare

Articolul face parte din lucrarea  Resursele umane in invatamantul preuniversitar  care poate fi achizitionată de la editura LBW, împreună cu un CD cu anexele, editabile,  de aici http://edituralbw.ro/educational/pachete-de-consultanta/resursele-umane-in-invatamantul-preuniversitar-ab-anual.html

Autor: Ion Nistor