"Dacă doreşti să fii un lider, vei fi repede frustrat, căci foarte
puţini oameni doresc să fie conduşi. Dar dacă ţinteşti să fii un
slujitor, nu vei fi niciodată frustrat" Frank F. Warren
Acest citat mi se potriveste cel mai bine deoarece multa vreme am dorit
sa fiu un lider, însă mi-am dat seama cat de greu este si am obosit, așa
că m-am decis sa fiu un slujitor, in special al celor care au nevoie de
consultații juridice. Acum imi cunosc chemarea.
Aici aţi găsit omul potrivit...omul care are răspuns la toate
întrebările. Absolut la toate întrebările, dacă aveţi în vedere că şi
răspunsul ,,Nu ştiu” este tot un răspuns.
Prin intermediul acestui blog ofer consultații in domeniul:
- învațământului- nivel preșcolar și școlar
- înființării și funcționării asociațiilor și fundațiilor (ONG-urilor)
- cultic
- contractelor
- achizitiilor publice
- dreptul muncii
- dreptului (protectia) consumatorului
- circulatiei rutiere (contestatii PV contravenţie, asigurări, constat amiabil)
- proiectelor privind fonduri nerambursabile prin Programul Operaţional
Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013.
Am să încerc să vă ţin la curent cu tot ceea ce este bun, drept şi demn de reţinut.
Pentru alte consultații, aveți adresa mea de contact: inistor@gmail.com .
luni, septembrie 24, 2012
sâmbătă, septembrie 22, 2012
Comunicat privind calendarul activităților de evaluare externă desfășurate de ARACIP în perioada 1 septembrie 2012 - 31 august 2013
Având în vedere necesitatea
derulării procedurilor de evaluare externă în conformitate cu prevederile legale în vigoare, facem
următoarele precizări pentru anul şcolar 2012-2013...
Comunicatul ... aici http://www.edu.ro/index.php/articles/c1004/
marți, septembrie 18, 2012
Forma Contractului individual de muncă specific cadrelor didactice
Contract individual de muncă conform Contractul Colectiv de Muncă Unic la
Nivel de Sector de Activitate Învăţământ Preuniversitar înregistrat la M.M.J.S.
- D.D.S. sub nr. 78 din data de 22.02.2017
Contract individual de muncă încheiat şi înregistrat
sub nr. . . . . . . . . . ./ . . . . . . . . . . în
registrul general de
evidenţă a salariaţilor
Capitolul A: Părţile
contractului
Angajator - persoana
juridică/ . . . . . . . . . ., cu sediul în . . . . . . . . . ., cod fiscal . .
. . . . . . . ., telefon . . . . . . . . . ., reprezentată legal prin . . . . .
. . . . ., în calitate de . . . . . . . . . .,
şi
salariatul/salariata -
domnul/doamna . . . . . . . . . ., domiciliat(ă) în localitatea . . . . . . . .
. ., str. . . . . . . . . . . nr. . . . . . . . . . ., bl. . . . . . . . . . .,
sc. . . . . . . . . . ., ap. . . . . . . . . . ., judeţul/sectorul . . . . . .
. . . ., posesor/posesoare al/a buletinului/cărţii de identitate/paşaportului
seria . . . . . . . . . . nr. . . . . . . . . . ., eliberat(ă) de . . . . . . .
. . . la data de . . . . . . . . . ., CNP . . . . . . . . . ., autorizaţie de
muncă/permis de şedere în scop de muncă seria . . . . . . . . . . nr. . . . . .
. . . . . din data . . . . . . . . . .,
am încheiat prezentul
contract individual de muncă în următoarele condiţii asupra cărora am convenit:
Capitolul B: Obiectul
contractului
Reglementarea
raporturilor de muncă dintre părţile semnatare.
Capitolul C. Durata
contractului
a) nedeterminată,
salariatul/salariata . . . . . . . . . . urmând să înceapă activitatea la data
de . . . . . . . . . .;
b) determinată,
de . . . . . . . . . . luni, pe perioada cuprinsă între data de . . . . . . . .
. . şi data de . . . . . . . . . ./pe perioada suspendării contractului
individual de muncă al titularului de post/pe post vacant.
Capitolul D. Locul de muncă
1. Activitatea
se desfăşoară la
(clasă/laborator/bibliotecă/secţie/atelier/birou/serviciu/compartiment etc.) .
. . . . . . . . . din sediul unităţii/instituţiei/alt loc de muncă organizat al
angajatorului (structură fără personalitate juridică) . . . . . . . . . .
2. În lipsa unui
loc de muncă fix salariatul va desfăşura activitatea astfel: . . . . . . . . .
.
Capitolul E. Felul muncii
Funcţia/meseria . . .
. . . . . . . conform Clasificării Ocupaţiilor din România.
Capitolul F. Atribuţiile
postului
Atribuţiile postului
sunt prevăzute în fişa postului, anexă la contractul individual de muncă.
Capitolul F1 : Criteriile de
evaluare a activităţii profesionale a salariatului (stabilite prin ordin al
ministrului educaţiei naţionale şi/sau Regulamentul intern):
. . . . . . . . . .
Capitolul G. Condiţii de
muncă
1. Activitatea
se desfăşoară în conformitate cu prevederile Legii nr. 31/1991.
2. Activitatea
prestată se desfăşoară în condiţii normale/deosebite/speciale de muncă,
potrivit Legii nr. 263/2010 privind
sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare.
Capitolul H. Durata muncii
1. O normă
întreagă, durata timpului de lucru fiind de 8 ore/zi, 40 ore/săptămână.
a) Repartizarea
programului de lucru se face după cum urmează: . . . . . . . . . . (ore zi/ore
noapte/inegal).
b) Programul de
lucru se poate modifica în condiţiile regulamentului intern/contractului
colectiv de muncă aplicabil.
2. O fracţiune
de normă de . . . . . . . . . . ore/zi, . . . . . . . . . . ore/săptămână.
a) Repartizarea
programului de lucru se face după cum urmează: . . . . . . . . . . (ore zi/ore
noapte).
b) Programul de
lucru se poate modifica în condiţiile regulamentului intern/contractului
colectiv de muncă aplicabil.
c) Nu se vor
efectua ore suplimentare, cu excepţia cazurilor de forţă majoră sau pentru alte
lucrări urgente destinate prevenirii producerii unor accidente sau înlăturării
consecinţelor acestora.
Capitolul I. Concediul
Durata concediului
anual de odihnă este de . . . . . . . . . . zile lucrătoare, în raport cu
durata muncii (normă întreagă, fracţiune de normă) şi conform prevederilor art.
29 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Sector de Activitate
Învăţământ Preuniversitar.
De asemenea,
beneficiază de un concediu suplimentar de . . . . . . . . . . zile lucrătoare.
Concediul se va
efectua conform programării şi înţelegerii dintre părţi.
Capitolul J. Salariul
1. Salariul de
bază lunar brut . . . . . . . . . . lei.
2. Alte elemente
constitutive:
a) sporuri1.
. . . . . . . . .
1 Se
vor prevedea toate sporurile ce se cuvin fiecărui salariat în funcţie de
condiţiile în care îşi desfăşoară activitatea.
b) indemnizaţii
. . . . . . . . . .
b1) prestaţii
suplimentare în bani . . . . . . . . . .;
b2) modalitatea
prestaţiilor suplimentare în natură . . . . . . . . . .;
c) alte adaosuri
. . . . . . . . . .
3. Orele
suplimentare prestate în afara programului normal de lucru sau în zilele în
care nu se lucrează ori în zilele de sărbători legale se compensează cu ore
libere plătite sau se plătesc cu un spor la salariu, conform contractului
colectiv de muncă aplicabil sau Legii nr. 53/2003
- Codul muncii, republicată.
4. Activităţile
didactice desfăşurate la cumul/plată cu ora vor fi remunerate conform art. 34 alin. (7) din prezentul contract colectiv de
muncă.
5. Data la care
se plăteşte salariul este. . . . . . . . . . .
6. Părţile
convin ca următoarele obligaţii băneşti ale salariatului să fie achitate prin
serviciile financiar-contabile ale unităţii: cotizaţia sindicală, contribuţiile
şi ratele la C.A.R. şi bănci etc.
Capitolul K. Drepturi şi
obligaţii ale părţilor privind securitatea şi sănătatea în muncă
a) echipament
individual de protecţie . . . . . . . . . .;
b) echipament
individual de lucru . . . . . . . . . .;
c) materiale
igienico-sanitare . . . . . . . . . .;
d) alimentaţie
de protecţie . . . . . . . . . .;
e) alte drepturi
şi obligaţii privind sănătatea şi securitatea în muncă . . . . . . . . . .
Capitolul L. Alte clauze
a) perioada de
probă este de . . . . . . . . . .;
b) perioada de
preaviz în cazul concedierii este de . . . . . . . . . . zile lucrătoare,
conform Legii nr. 53/2003 - Codul
muncii, republicată, sau contractului colectiv de muncă;
c) perioada de
preaviz în cazul demisiei este de . . . . . . . . . . zile calendaristice,
conform Legii nr. 53/2003 - Codul
muncii, republicată, sau contractului colectiv de muncă;
d) în cazul în
care salariatul urmează să-şi desfăşoare activitatea în străinătate,
informaţiile prevăzute la art. 18 alin. (1)
din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, se vor regăsi şi în
contractul individual de muncă;
e) alte clauze.
Capitolul M. Drepturi si
obligaţii generale ale părţilor
1. Salariatul
are, în principal, următoarele drepturi:
a) dreptul la
salarizare pentru munca depusă;
b) dreptul la
repaus zilnic şi săptămânal;
c) dreptul la
concediu de odihnă anual;
d) dreptul la
egalitate de şanse şi de tratament;
e) dreptul la
securitate şi sănătate în muncă;
f) dreptul la
acces la formare profesională.
2. Salariatului
îi revin, în principal, următoarele obligaţii:
a) obligaţia de
a realiza norma de muncă sau, după caz, de a îndeplini atribuţiile ce îi revin
conform fişei postului;
b) obligaţia de
a respecta disciplina muncii;
c) obligaţia de
fidelitate faţă de angajator în executarea atribuţiilor de serviciu;
d) obligaţia de
a respecta măsurile de securitate şi sănătate a muncii în unitate;
e) obligaţia de
a respecta secretul de serviciu.
3. Angajatorul
are, în principal, următoarele drepturi:
a) să dea
dispoziţii cu caracter obligatoriu pentru salariat, sub rezerva legalităţii
lor;
b) să exercite
controlul asupra modului de îndeplinire a sarcinilor de serviciu;
c) să constate
săvârşirea abaterilor disciplinare şi să aplice sancţiunile corespunzătoare,
potrivit legii, contractului colectiv de muncă aplicabil şi regulamentului
intern;
d) să
stabilească obiectivele de performanţă individuală ale salariatului.
4. Angajatorului
îi revin, în principal, următoarele obligaţii:
a) să înmâneze
salariatului un exemplar din contractul individual de muncă, anterior începerii
activităţii;
a1) să
acorde salariatului toate drepturile ce decurg din contractul individual de
muncă, din contractul colectiv de muncă aplicabil şi din lege;
b) să asigure
permanent condiţiile tehnice şi organizatorice avute în vedere la elaborarea
normelor de muncă şi condiţiile corespunzătoare de muncă, potrivit specificului
activităţii;
c) să informeze
salariatul asupra condiţiilor de muncă şi asupra elementelor care privesc
desfăşurarea relaţiilor de muncă;
d) să elibereze,
la cerere, orice documente care atestă calitatea de salariat a solicitantului,
respectiv activitatea desfăşurată de acesta, durata activităţii, salariul,
vechimea în muncă, în meserie şi specialitate;
e) să asigure
confidenţialitatea datelor cu caracter personal ale salariatului;
f) alte
obligaţii, în funcţie de specificul unităţii.
Capitolul N. Dispoziţii
finale
Prevederile
prezentului contract individual de muncă se completează cu dispoziţiile Legii
nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, şi ale contractului colectiv de muncă
aplicabil încheiat la nivelul unităţii/instituţiei/sectorului de activitate
învăţământ preuniversitar, înregistrat sub nr. . . . . . . . . . ./ . . . . . .
. . . . la Inspectoratul teritorial de muncă al judeţului/municipiului . . . .
. . . . . ./Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale.
Orice modificare
privind clauzele contractuale în timpul executării contractului individual de
muncă impune încheierea unui act adiţional la contract, conform dispoziţiilor
legale şi contractului colectiv de muncă aplicabil.
Prezentul contract
individual de muncă s-a încheiat în două exemplare, câte unul pentru fiecare
parte.
Capitolul O: Conflictele în
legătură cu încheierea, executarea, modificarea, suspendarea sau încetarea
prezentului
contract individual de muncă sunt soluţionate de instanţa judecătorească competentă potrivit legii.
contract individual de muncă sunt soluţionate de instanţa judecătorească competentă potrivit legii.
|
|
|
|
|
|
Angajator,
. . . . . . . . . . Reprezentant legal, . . . . . . . . . . |
Salariat
Semnătura . . . . . . . . . . Data . . . . . . . . . . |
Pe data de . . . . . .
. . . . prezentul contract încetează în temeiul art. . . . . . . . . . . din
Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată,
cu modificările şi completările ulterioare, în urma îndeplinirii procedurii
legale.
|
|
|
|
|
|
Angajator,
. . . . . . . . . . |
|
*************************************************
Forma Contractului
individual de muncă specific cadrelor didactice a fost publicat in Anexa 3 la Metodologia de organizare si desfasurare a
concursurilor de ocupare a posturilor didactice/catedrelor care se vacanteaza
pe parcursul anului scolar 2012-2013 in unitatile de invatamant preuniversitar
de stat, aprobată prin Ordinul nr. 5.624 din 31 august
2012
Unitatea de învăţământ
.....................
CUI - ......................
Nr. ......../...............
CONTRACT INDIVIDUAL DE MUNCĂ
încheiat şi înregistrat cu nr. ......./.............
în registrul general de evidenţă a salariaţilor
A. Părţile contractului
1. Angajator - Unitatea de învăţământ ..........................., cu sediul/domiciliul în str. .................... nr. ....., localitatea ..............., judeţul ................, cod poştal ........., cod fiscal ..........., telefon .............., reprezentată legal prin ................, în calitate de .....................,
şi
2. Salariatul/Salariata - domnul/doamna ........................, domiciliat(ă) în localitatea ................., str. ................... nr. ....., judeţul ................., posesor/posesoare al/a BI/CI/paşaportului seria ...... nr. ............., eliberat/eliberată de .................. la data de .............., CNP ......................,
permis de muncă seria ....... nr. ............... din data ................,
am încheiat prezentul contract individual de muncă, în baza Hotărârii Consiliului de administraţie nr. ...../.........., în următoarele condiţii asupra cărora am convenit:
B. Obiectul contractului
Executarea atribuţiilor care decurg din funcţia didactică de .................................
(Explicaţie: se nominalizează, după caz, una dintre funcţiile didactice prevăzute la art. 247 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare)
C. Durata contractului
Determinată, de ........... luni, pe perioada cuprinsă între data de .............. şi data de ............... (dar nu mai târziu de sfârşitul anului şcolar, 31 august ...........)/pe perioada suspendării contractului individual de muncă al titularului pe postul didactic/catedra de ..........................
D. Locul de muncă
Activitatea se desfăşoară la ............................... .
E. Felul muncii
Funcţia didactică ......................................................
Disciplina/Disciplinele predate ........................................
Activităţi de pregătire metodico-ştiinţifică ...........................
Activităţi de educaţie, complementare procesului de învăţământ (mentorat, şcoală după şcoală, învăţare pe tot parcursul vieţii) .................................................
F. Atribuţiile postului
Atribuţiile postului, precum şi obiectivele de performanţă individuală sunt prevăzute în fişa postului, anexă la contractul individual de muncă.
G. Condiţii de muncă
Activitatea prestată se desfăşoară în condiţii normale/deosebite/speciale de muncă, potrivit Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare.
H. Durata muncii
H.I. Norma didactică
1. O normă didactică de predare-învăţare-evaluare/instruire practică întreagă, durata timpului de lucru fiind de ....... ore/săptămână (18 - profesori învăţământ de masă, 16 - profesori învăţământ special şi logopezi, 24 - profesor instruire practică învăţământ de masă, 20 - activităţi de preprofesionalizare, instruire practică, profesor educator învăţământ special - art. 262 alin. (3) din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare)
2. Un post didactic de .................................................
a) Repartizarea programului de lucru se face conform orarului de funcţionare al unităţii şcolare.
b) Programul de lucru se poate modifica în condiţiile regulamentului intern/contractului colectiv de muncă aplicabil (în situaţia în care se constituie norma didactică într-o singură unitate şcolară).
3. O fracţiune de normă didactică de predare-învăţare-evaluare/instruire practică de ......... ore/săptămână.
a) Repartizarea programului de lucru se face conform orarului.
b) Programul de lucru se poate modifica în condiţiile regulamentului intern/contractului colectiv de muncă aplicabil (în situaţia în care se constituie norma întreagă la mai multe unităţi de învăţământ).
H.II. Alte activităţi desfăşurate în sistemul de plata cu ora
Disciplina ......................., număr de ore ..........
(În situaţia în care cadrul didactic are norma didactică de predare-învăţare-evaluare/instruire practică întreagă în aceeaşi unitate de învăţământ se completează şi pct. H.I şi pct. H.II. În situaţia în care cadrul didactic are norma didactică de predare-învăţare-evaluare/instruire practică în altă unitate de învăţământ şi pentru cadrul didactic asociat se completează doar pct. H.II.)
I. Concediul
Durata concediului anual de odihnă este, conform normelor stabilite de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului prin ordin al ministrului, de ........ zile.
J. Salarizare
1. Salariul lunar brut: ............................ lei
2. Salariul prin plata cu ora ........... lei/oră,
din care se regăsesc următoarele elemente constitutive:
a) sporuri .................................;
b) indemnizaţii ............................;
c) alte adaosuri .......................... .
3. Data la care se plăteşte salariul este .......................... .
K. Drepturi şi obligaţii ale părţilor privind securitatea şi sănătatea în muncă:
a) echipament individual de protecţie ................................;
b) echipament individual de lucru ....................................;
c) materiale igienico-sanitare .......................................;
d) alimentaţie de protecţie ..........................;
e) alte drepturi şi obligaţii privind sănătatea şi securitatea în muncă .................... .
L. Alte clauze
a) Perioada de preaviz în cazul concedierii este de ......... conform art. 61 lit. c) şi d), art. 65 şi 66 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sau contractului colectiv de muncă.
b) Perioada de preaviz în cazul demisiei este reglementată de Legea nr. 53/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sau de contractul colectiv de muncă.
c) În cazul în care salariatul urmează să îşi desfăşoare activitatea în străinătate, informaţiile prevăzute la art. 18 alin. (1) din Legea nr. 53/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se vor regăsi şi în contractul individual de muncă.
d) Criteriile de evaluare a realizării obiectivelor de performanţă individuală ale salariatului sunt cele prevăzute în fişa-cadru de autoevaluare anexă la metodologia de evaluare anuală a activităţii personalului didactic şi didactic auxiliar.
e) Alte clauze .............. .
M. Drepturi şi obligaţii generale ale părţilor:
(1) Salariatul are, în principal, următoarele drepturi:
a) dreptul la salarizare pentru munca depusă;
b) dreptul la repaus zilnic şi săptămânal;
c) dreptul la concediu de odihnă anual;
d) dreptul la egalitate de şanse şi de tratament;
e) dreptul la demnitate în muncă;
f) dreptul la securitate şi sănătate în muncă;
g) dreptul la acces la formarea profesională;
h) dreptul la informare şi consultare;
i) dreptul de a lua parte la determinarea şi ameliorarea condiţiilor de muncă şi a mediului de muncă;
j) dreptul la protecţie în caz de concediere;
k) dreptul la negociere colectivă şi individuală;
l) dreptul de a participa la acţiuni colective;
m) dreptul de a constitui sau de a adera la un sindicat;
n) alte drepturi prevăzute de Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, ordine, regulamente şi metodologii în vigoare sau de contractele colective de muncă aplicabile.
(2) Salariatului îi revin, în principal, următoarele obligaţii:
a) obligaţia de a realiza norma didactică/de muncă şi, după caz, de a îndeplini atribuţiile ce îi revin conform fişei postului;
b) obligaţia de a respecta disciplina muncii şi prevederile stabilite prin Codul de etică;
c) obligaţia de a respecta prevederile cuprinse în regulamentul intern, în contractul colectiv de muncă aplicabil, precum şi în contractul individual de muncă;
d) obligaţia de fidelitate faţă de angajator în executarea atribuţiilor de serviciu;
e) obligaţia de a respecta măsurile de securitate şi sănătate a muncii în unitate;
f) alte obligaţii prevăzute de lege sau de contractele colective de muncă aplicabile.

(3) Angajatorul are, în principal, următoarele drepturi:
a) să stabilească organizarea şi funcţionarea unităţii;
b) să stabilească atribuţiile corespunzătoare fiecărui salariat, în condiţiile legii;
c) să dea dispoziţii cu caracter obligatoriu pentru salariat, sub rezerva legalităţii lor;
d) să exercite controlul asupra modului de îndeplinire a sarcinilor de serviciu;
e) să constate săvârşirea abaterilor disciplinare şi să aplice sancţiunile corespunzătoare, potrivit legii, contractului colectiv de muncă aplicabil şi regulamentului intern;
f) să stabilească obiectivele de performanţă individuală, precum şi criteriile de evaluare a realizării acestora.
(4) Angajatorului îi revin, în principal, următoarele obligaţii:
a) să informeze salariaţii asupra condiţiilor de muncă şi asupra elementelor care privesc desfăşurarea relaţiilor de muncă;
b) să asigure permanent condiţiile tehnice şi organizatorice avute în vedere la elaborarea normei didactice/de muncă şi condiţiile corespunzătoare de muncă;
c) să acorde salariaţilor toate drepturile care decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil şi din contractele individuale de muncă;
d) să plătească toate contribuţiile şi impozitele aflate în sarcina sa, precum şi să reţină şi să vireze contribuţiile şi impozitele datorate de salariaţi, în condiţiile legii;
e) să înfiinţeze registrul general de evidenţă a salariaţilor şi să opereze înregistrările prevăzute de lege;
f) să elibereze, la cerere, toate documentele care atestă calitatea de salariat a solicitantului;
g) să asigure confidenţialitatea datelor cu caracter personal ale salariaţilor;
h) să evalueze realizarea obiectivelor de performanţă individuală ale salariaţilor stabilite prin fişa postului, numai după criteriile de evaluare a realizării acestora.
N. Dispoziţii finale
Prevederile prezentului contract individual de muncă se completează cu dispoziţiile Legii nr. 53/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ale Legii nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu ale unor ordine, regulamente şi metodologii emise în domeniu.
Orice modificare privind clauzele contractuale în timpul executării contractului individual de muncă impune încheierea unui act adiţional la contract, conform dispoziţiilor legale.
Prezentul contract individual de muncă s-a încheiat în două exemplare, câte unul pentru fiecare parte.
O. Conflictele în legătură cu încheierea, executarea, modificarea, suspendarea sau încetarea prezentului contract individual de muncă sunt soluţionate de către instanţa judecătorească competentă material şi teritorial, potrivit legii.
Angajator, Salariat,
Reprezentant legal,
duminică, septembrie 16, 2012
Varsta de pensionare, tipuri de pensii
I. VARSTA DE PENSIONARE IN TARILE DIN UNIUNEA EUROPEANA [1]
Nr.
crt.
|
TARA
|
BARBATI
ani
|
FEMEI
ani
|
MEDIE
ani
|
1
|
Austria
|
65
|
60
|
60,9
|
2
|
Belgia
|
65
|
65
|
61,5
|
3
|
Bulgaria
|
63
|
60
|
64,1
|
4
|
Cehia
|
62
|
60
|
60,6
|
5
|
Cipru
|
65
|
65
|
63,5
|
6
|
Danemarca
|
65
|
65
|
61,3
|
7
|
Estonia
|
63
|
61
|
62,1
|
8
|
Finlanda
|
65
|
65
|
61,6
|
9
|
Franta
|
60
|
60
|
59,3
|
10
|
Germania
|
67
|
67
|
61,7
|
11
|
Grecia
|
65
|
60
|
61,4
|
12
|
Irlanda
|
65
|
65
|
64,1
|
13
|
Italia
|
65
|
60
|
60,8
|
14
|
Letonia
|
62
|
62
|
62,7
|
15
|
Lituania
|
62
|
60
|
59,9
|
16
|
Marea
Britanie
|
65
|
60
|
63,1
|
17
|
Olanda
|
65
|
65
|
63,2
|
18
|
Polonia
|
65
|
65
|
59,3
|
19
|
Portugalia
|
65
|
65
|
62,6
|
20
|
Slovacia
|
62
|
62
|
58,7
|
21
|
Slovenia
|
63
|
61
|
59,8
|
22
|
Spania
|
65
|
65
|
62,6
|
23
|
Suedia
|
67
|
67
|
63,8
|
24
|
Ungaria
|
62
|
62
|
59,8
|
II. VARSTA DE PENSIONARE IN ROMÂNIA
1. PENSIA LA LIMITA DE VARSTA
Pensia
pentru limita de varsta se acorda asiguratilor care indeplinesc, cumulativ, la
data pensionarii, conditiile privind varsta standard de pensionare si stagiul
minim de cotizare realizat in sistemul public. Stagiul minim de cotizare atat
pentru femei cat si pentru barbati este de 15 ani.
Cresterea
stagiului minim de cotizare se va realiza pana in decembrie 2014 conform
esalonarii prevazute in anexa nr.5 la Legea nr. 263/2010.
Varsta
standard de pensionare este de 63 de ani pentru femei si 65 de ani pentru
barbati. Atingerea varstei standard de pensionare se va realiza: pentru barbati
pana in decembrie 2014 si pentru femei pana in ianuarie 2030, conform
esalonarii prevazute in anexa nr.5 la Legea nr. 263/2010.
Fac
exceptie cadrele militare in activitate, soldatii si gradatii voluntari,
politistii si functionarii publici cu statut special din sistemul
administratiei penitenciare, din domeniul apararii nationale, ordinii publice
si sigurantei nationale, barbati si femei care:
· pentru pensia pentru limita de varsta trebuie sa aiba varsta standard de pensionare si stagiul minim in specialitate,
· varsta standard de pensionare este pentru cadrele militare si asimilatii acestora este de 60 ani. Atingerea varstei standard de pensionare se va realiza pana in ianuarie 2030, conform esalonarii prevazute in anexa nr.6 la Legea nr. 263/2010,
· stagiu minim de cotizare in specialitate este de 20 ani. Atingerea stagiului minim de cotizare in specialitate se va realiza pana in ianuarie 2030, conform esalonarii prevazute in anexa nr.6 la legea 263/ 2010.
Varsta
standard de pensionare a fiecarui asigurat in perioada esalonarii din anexele 5
si 6, este determinata in functie de data de nastere.
Reducerea
varstei standard de pensionare are ca efect iesirea la pensie la limita de
varsta la o varsta mai mica.
Stagiul
complet de cotizare este de 35 ani pentru femei si barbati. Cresterea stagiului
complet de cotizare se va realiza pentru barbati pana in decembrie 2014 si pentru
femei pana in ianuarie 2030 conform esalonarii prevazute in anexa 5 la Legea nr. 263/2010.
Fac
exceptie cadrele militare in activitate, soldatii si gradatii voluntari,
politistii si functionarii publici cu statut special din sistemul
administratiei penitenciare, din domeniul apararii nationale, ordinii publice
si sigurantei nationale, barbati si femei al caror stagiu complet de cotizare
este de 30 ani.
Atingerea de cotizare de catre acestia a stagiului complet se
va realiza pana in ianuarie 2030, conform esalonarii prevazute in anexa nr.6 la Legea nr. 263/2010.
Pentru toate categoriile de pensionari stagiul
complet de cotizare poate fi redus pentru:
· realizarea unui stagiu de 20 ani in minerit, in subteran
· realizarea unui stagiu de 20 ani in profesiile artistice enumerate in anexa 4 la Legea nr. 263/2010,
· realizarea unui stagiu de 15 ani in zona I de radiatii sau 17 ani in zona II de radiatii in cercetare sau exploatare materii prime nucleare,
· realizarea unui anumit stagiu de cotizare in conditii de handicap grav sau accentuat preexistent sau nevazator.
Vâsta
standard de pensionare poate fi redusă conform prevederilor Legii nr. 263/2010
in urmatoarele conditii:
· lucrul în conditii deosebite;
· lucrul în conditii speciale;
· lucrul în conditii de handicap preexistent calitatii de asigurat;
· lucrul în zonele I si II de expunere la radiatii;
· persecutii politice cu privare de libertate, deportare în strainatate, prizonierat, beneficiari ai Decretului – Lege nr. 118/ 1990;
2. PENSIA ANTICIPATA
Pensia anticipata se acorda asiguratilor care au depasit stagiul complet de cotizare cu cel putin 8 ani si cu reducerea cu cel mult 5 ani a varstei standard de pensionare calculata in functie de data de nastere conform anexelor 5 si 6 la Legea unitara a pensiilor nr. 263/2010.
In cazul cadrelor militare in
activitate, soldatii si gradatii voluntar, politistii si functionarii publici
cu statut special din sistemul administratiei penitenciare, din domeniul
apararii nationale, ordinii publice si sigurantei nationale pentru a beneficia
de pensie anticipate partiala pe langa conditiile de mai sus (varsta si stagiu
de cotizare) se mai cere sa realizeze stagiul minim in specialitate conform
anexei 6 la Legea unitara a pensiilor nr. 263/2010 si sa se afle in una din urmatoarele
situatii :
· sunt trecute in rezerva/au incetat raporturile de serviciu ca urmare a implinirii limitei de varsta in grad prevazuta de statutul cadrelor militare/politistilor/functionarilor publici cu statut special din sistemul administratiei penitenciare sau ca urmare a reorganizarii unor unitati si a reducerii unor functii din statele de organizare, precum si pentru alte motive sau nevoi ale institutiilor din domeniu apararii nationale, ordinii publice si sigurantei nationale.
· sunt trecute in rezerva sau direct in retragere/au incetat raporturile de serviciu ca urmare a clasarii ca inapt sau apt limitat pentru serviciu militar/serviciu de catre comisiile de expertiza medico-militara.
Anticiparea de 5 ani nu poate
fi cumulata cu alte reduceri ale varstei de pensionare. La stabilirea stagiului
de cotizare pentru acordarea pensiei anticipate nu se iau in calcul perioadele
asimilate prevazute pentru studii superioare, stagiu militar, perioada cand
asiguratul a beneficiat de pensie de invaliditate si stagiile de cotizare
lucrate in strainatate.
Calculul punctajului pentru
pensia anticipata se face la fel cu cel pentru pensia la limita de varsta cu
diferenta ca nu se iau in calcul punctajele realizate in perioadele asimilate;
Pe perioada de pensie anticipata
pensionarul nu poate cumula pensia cu venituri din o activitate profesionala
pentru care este obligat sa plateasca CAS (contributie pentru pensie).
Se poate cumula pensia
anticipata cu veniturile obtinute prin :
-
calitatea de consilieri locali sau judeteni
-
cadre militare trecute in rezerva sau asimilatii acestora, enumerate mai
sus.
-
persoane care relizeaza venituri de natura profesionala altele decat
salariile din drepturi de autor sau contracte/conventii incheiate potrivit
codului civil.
La realizarea varstei de
pensionare pentru pensie la limita de varsta pensia anticipata se transforma
din oficiu in pensie la limita de varsta si se recalculeaza prin adaugarea
punctajelor din perioadele asimilate.
3. PENSIA ANTICIPATA PARTIALA
Pensia
anticipata partiala se acorda asiguratilor care au depasit stagiul complet de
cotizare cu pana la 8 ani si cu reducerea cu cel mult 5 ani a varstei standard
de pensionare calculata in functie de data de nastere conform anexelor 5 si 6
la Legea unitara a pensiilor nr. 263/2010.
In
cazul cadrelor militare in activitate, soldatii si gradatii voluntar,
politistii si functionarii publici cu statut special din sistemul
administratiei penitenciare, din domeniul apararii nationale, ordinii publice
si sigurantei nationale pentru a beneficia de pensie anticipate partial ape
langa conditiile de mai sus (varsta si stagiu de cotizare) se mai cere sa
realizeze stagiul minim in specialitate conform anexei 6 la Legea unitara a
pensiilor nr. 263/2010 si sa se afle in una din urmatoarele situatii:
· sunt trecute in rezerva/au incetat raporturile de serviciu ca urmare a implinirii limitei de varsta in grad prevazuta de statutul cadrelor militare/politistilor/functionarilor publici cu statut special din sistemul administratiei penitenciare sau ca urmare a reorganizarii unor unitati si a reducerii unor functii din statele de organizare, precum si pentru alte motive sau nevoi ale institutiilor din domeniu apararii nationale, ordinii publice si sigurantei nationale.
· sunt trecute in rezerva sau direct in retragere/au incetat raporturile de serviciu ca urmare a clasarii ca inapt sau apt limitat pentru serviciu militar/serviciu de catre comisiile de expertiza medico-militara.
Anticiparea
de 5 ani nu poate fi cumulata cu alte reduceri ale varstei de pensionare.
La
stabilirea stagiului de cotizare pentru acordarea pensiei anticipate partiale
nu se iau in calcul perioadele asimilate prevazute pentru studii superioare,
stagiu militar, perioada cand asiguratul a beneficiat de pensie de invaliditate
si stagiile de cotizare lucrate in strainatate.
Calculul
punctajului pentru pensia anticipata partiala se face la fel cu cel pentru
pensia la limita de varsta cu urmatoarele diferente:
· nu se iau in calcul punctajele realizate in perioadele asimilate;
· cuantumul pensiei se diminueaza proportional cu numarul de luni pana la data in care are dreptul la pensie pentru limita de varsta (se inmulteste cu 0,75 %).
Calculul
exact al acestei diminuari se poate face pe un site, accesand de pe pagina
principala "Pensie anticipata partiala",
aici http://www.lapensie.com/forum/pensia-anticipata-partiala2.php
.
Pe
perioada de pensie anticipata partiala pensionarul nu poate cumula pensia cu
venituri din o activitate profesionala pentru care este obligat sa plateasca
CAS (contributie pentru pensie).
Se
poate cumula pensia anticipata partiala cu veniturile obtinute prin:
· calitatea de consilieri locali sau judeteni
· cadre militare trecute in rezerva sau asimilatii acestora, enumerate mai sus.
· persoane care relizeaza venituri de natura profesionala altele decat salariile din drepturi de autor sau contracte/conventii incheiate potrivit codului civil.
La
realizarea varstei de pensionare pentru pensie la limita de varsta pensia anticipata
partiala se transforma din oficiu in pensie la limita de varsta si se
recalculeaza prin adaugarea punctajelor din perioadele asimilate si prin
eliminarea reducerii.
4. PENSIA DE INVALIDITATE
Au
dreptul la pensie de invaliditate persoanele care si-au pierdut total sau cel
putin jumatate din capacitatea de munca, din cauza:
-
Accidentelor
de munca si bolilor profesionale, conform legii;
-
Neoplaziilor;
schizofreniei si SIDA
-
Bolilor
obisnuite si accidentelor care nu au legatura cu munca.
Beneficiaza
de pensie de invaliditate si urmatoarele persoane care si-au pierdut total sau
cel putin jumatate din capacitatea de munca cand se aflau in urmatoarele
situatii :
- Satisfac
serviciul militar ca militar in termen sau militar cu termen redus,
- Sunt
elevi al unei scoli militare/scoli de agenti de politie sau studenti ai unei
institutii de invatamant din sistemul de aparare nationala, ordine publica si
siguranta nationala cu exceptia liceului militar,
- Ca
urmare a accidentelor de munca sau bolilor profesionale pe perioada practicii
profesionale ca elev, ucenic sau student,
- Ca
umare a participarii la revolutia din decembrie 1989 ori in legatura cu
evenimentele revolutionare din decembrie 1989. In acest caz beneficiaza de
acelasi drepturi cu cei care au suferit accidente de munca.
In
raport cu cerintele locului de munca si cu gradul de reducere a capacitatii de
munca, invaliditatea este:
-
de
gradul I, caracterizata prin pierderea totala a capacitatii de munca, si a
capacitatii de autoingrijire,
-
de
gradul II, caracterizata prin pierderea totala a capacitatii de munca, cu
pastrarea capacitatii de ingrijire,
-
de
gradul III, caracterizata prin pierderea a cel putin jumatate din capacitatea
de munca, persoana putand sa presteze o activitate profesionala,
corespunzatoare a cel mult jumatate din timpul normal de munca.
Incadrarea
in unul din gradele de invaliditate se face in urma unei expertize medicale
efectuate de medicul specializat in expertiza medicala a capacitatii de munca
ca urmare a cererii si documentelor depuse de solicitant .
Cererea
pentru expertiza medicala si actele doveditoare se depun de solicitant la
Cabinetul de Expertiza Medicala a Capacitatii de Munca din cadrul Casei
Teritoriale de Pensii in functie de domiciliul solicitantului sau, dupa caz ,
la Comisiile de Expertiza Medico-Militara de pe langa spitalele din sistemul de
aparare nationala, ordine publica si siguranta nationala.
Asiguratii
care si-au pierdut capacitatea de munca datorita unei boli obisnuite sau a unor
accidente care nu au legatura cu munca beneficiaza de pensie de invaliditate
daca indeplinesc stagiul de cotizare necesar in raport cu varsta conform
tabelului de mai jos.
Varsta persoanei la data emiterii deciziei
medicale asupra capacitatii de munca (ani)
|
Stagiul
de cotizare necesar (ani)
|
sub 20
|
1
|
20 - 23
|
2
|
23 - 25
|
3
|
25 - 29
|
6
|
29 - 33
|
9
|
33 - 37
|
11
|
37 - 41
|
14
|
41 - 45
|
17
|
45 - 49
|
20
|
49 - 53
|
23
|
53 - 57
|
25
|
57 - 60
|
26
|
peste
60
|
27
|
Asiguratii care au realizat stagiul de cotizare in
conditii de handicap grav sau accentuat si nevazatorii beneficiaza de pensie de
invaliditate daca au realizat jumatate din stagiile din tabelul de mai sus.
Persoanele nominalizate la literele a, b, d, e, f si
g beneficiaza de pensie de invaliditate indiferent de stagiul de cotizare
realizat.
La acordarea pensiei de invaliditate se acorda un
stagiu potential cu exceptia pensionarilor incadrati in gr. III de invaliditate
care nu beneficiaza de stagiu potential in cazul bolilor obisnuite si
accidentelor care nu au legatura cu munca.
Stagiul
potential se determina ca diferenta intre stagiul complet de cotizare si
stagiul de cotizare realizat pana la acordarea pensiei de invaliditate. Fac
exceptie pensionarii care au realizat stagiul de cotizare in conditii de
handicap grav sau accentuat caz in care stagiul potential se calculeaza ca diferenta
intre stagiul complet de cotizare redus (o treime din stagiul complet de
cotizare in cazul handicapului grav sau doua treimi din stagiul complet de
cotizare in cazul handicapului accentuat) si stagiul de cotizare realizat pana
la acordarea pensiei de invaliditate.
Stagiul
potential calculat asa cum am aratat mai sus nu poate fi mai mare decat stagiul
de cotizare pe care pensionarul l-ar fi putut realiza pana la implinirii
varstei standard de pensionare.
Pensionarii
de invaliditate incadrati in gradul I de invaliditate au dreptul, in afara
pensiei, la o indemnizatie pentru insotitor, in cuantum fix care reprezinta 80%
din valoarea unui punct de pensie.
Pensionarii
de invaliditate sunt supusi revizuirii medicale, periodic, la intervale de 1 -
3 ani, pana la implinirea varstelor standard de pensionare, la termenele
stabilite de catre medicul expert al asigurarilor sociale sau dupa caz de catre
comisia centrala de expertiza medico militara.
Nu sunt supusi revizuirii medicale periodice
pensionarii de invaliditate care :
· prezinta invaliditati care afecteaza ireversibil capacitatea de munca,
· au implinit varstele prevazute de prezenta lege pentru obtinerea pensiei pentru limita de varsta,
· au varsta mai mica cu pana la 5 ani fata de varsta standard de pensionare si au realizat stagiile complete de cotizare.
Institutul
National de Expertiza Medicala si Recuperarea Capacitatii de Munca, Centrele
Regionale de Expertiza Medicala a Capacitatii de Munca sau comisiile centrale
de expertiza medico - militara ale Ministerului Apararii Nationale.
Ministerului Administratiei si Internelor si Serviciului Roman de Informatii
pot convoca pensionarul de invaliditate pentru expertizare.
Pensionarii
de invaliditate cu gr. I si II de invaliditate nu pot cumula pensia de
invaliditate cu venituri obtinute din activitate profesionala.
Pensionarii
de invaliditate cu gr. III pot cumula pensia de invaliditate cu venituri din
activitate profesionala dar nu pot lucra cu contract de munca pe o perioada ce
depaseste jumatate din programul normal de lucru al locului de munca
respectiv.
Cuantumul
pensiei de invaliditate se calculeaza prin inmultirea punctajului acordat prin
decizia pentru pensie de invaliditate cu valoarea punctului de pensie.
Punctajul mediu al pensiei de invaliditate se calculeaza asemanator cu cel al
pensiei la limita de varsta (se imparte suma punctajelor anuale la stagiul
complet de cotizare) cu deosebire ca dupa data iesirii la pensie de
invaliditate se acorda pe perioada stagiului potentiale urmatoarele puncte
anuale:
1. 0,7 puncte pentru gradul I de invaliditate,
2. 0,55 puncte pentru gradul II de invaliditate,
3. 0,35 puncte pentru gradul III de invaliditate.
In cazul modificarii incadrarii in alt grad de invaliditate,
in urma expertizei medicale, pensia este recalculata luandu-se in calcul in loc
de salariu, sau de punctaj pentru stagiu potential, pensia de invaliditate
primita modificandu-se si punctajul acordat pentru stagiul potential ramas. In
acest caz daca pensia de invaliditate primita a fost mica pensia recalculata
poate sa fie micsorata.
La data
indeplinirii conditiilor pentru acordarea pensiei pentru limita de varsta
aceasta se acorda din oficiu iar pensia se recalculeaza introducandu-se in
calcul pe perioada cat s-a beneficiat de pensie de invaliditate cuantumul
acesteia precum si eventualele castiguri obtinute pe aceasta perioada daca a
beneficiat de dreptul de a cumula pensia cu venituri din activitate
profesionala.
In
cazul in care prin recalculare pensia la limita de varsta rezulta mai mica
decat pensia de invaliditate este acordata cea mai avantajoasa.
Indemnizatia
pentru insotitor este mentinuta si dupa acordarea pensiei la limita de varsta.
5. PENSIA DE URMAS
Se acorda copiilor si sotului
supravietuitor, daca persoana decedata era pensionar sau avea drept de pensie.
-
Copii
au dreptul la pensie de urmas pana la varsta de 16 ani sau pana la terminarea
studiilor dar nu mai mult de 26 ani, precum si pe toata perioada de invaliditate
ivita in perioadele de mai inainte..
-
Sotul
supravietuitor are dreptul la pensie de urmas:
a) Tot
timpul vietii dupa implinirea varstei standard de pensionare daca perioada casatoriei
a fost de cel putin 15 ani. Daca perioada casatoriei este intre 10 si 15 ani
cuantumul pensiei se diminuiaza cu 0,5 % pentru fiecare luna, respectiv cu 6 %
pentru fiecare an, in minus fata de 15 ani.
b) Pe
tot timpul invaliditatii de gr. I sau II daca perioada casatoriei a fost mai
mare de 1 an.
c) Pe
tot timpul vietii si indiferent de varsta daca sotul a decedat din cauza unui
accident de munca, boala profesionala sau tuberculoza *.
d) Numai
6 luni daca sotia nu se incadreaza in pozitiile a, b si c *.
e) Pana
cand ultimul copil implineste varsta de 7 ani daca la data decesului sotul
supravietuitor avea in intretinere copii sub 7 ani si nu se incadreaza in
pozitiile a, b si c si *.
* Pensia de urmas de la
pozitiile c, d si e se asigura numai daca sotul supravietuitor nu realizeaza
venituri lunare dintr-o activitate profesionala pentru care asigurarea sociala
este obligatorie sau daca acestea sunt mai mici decat 35 % din salariu mediu
brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurarilor sociale de stat. Acest
salariu mediu brut se stabileste annual prin legea de aprobare a bugetului
asigurarilor sociale de stat si este afisat pe site-ul menţionat.
Pensia de urmas se calculeaza
din:
a)
pensia pentru limita de varsta aflata in plata sau la care ar fi avut
dreptul, in conditiile legii, sustinatorul decedat;
b)
pensia de invaliditate gradul I, in cazul in care decesul sustinatorului
a survenit inaintea indeplinirii conditiilor pentru obtinerea pensiei pentru
limita de varsta.
Pensia de urmas se calculeaza
procentual din pensia decedatului astfel:
a)
pentru un urmas 50%
b)
pentru doi urmasi 75%
c)
pentru trei sau mai multi urmasi 100%
Cuantumul pensiei pentru copii orfani
de ambii parinti cu drept de pensie se calculeaza prin cumularea ambelor
drepturi de urmas.
Sotul supravietuitor care are
dreptul la propria pensie si la cea de urmas poate opta pentru una sau
cealalta.
Copii urmasi sau sotul
supravietuitor care beneficiaza de pensie de urmas ca urmare a starii de
invaliditate sunt supusi expertizarii periodice a capacitatii de munca si sunt
obligati sa urmeze programele de recuperare conform reglementarilor stabilite
pentru pensia de invaliditate.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)