sâmbătă, august 31, 2013

In atentia unitatilor de invatamant private


Prin Comunicatul nr. 55350 din 2013  semnat de secretarul de stat al MEN Gigel Paraschiv, se arată că până la emiterea unor instructiuni privind organizarea retelei scolare, se suspenda aplicarea Precizarilor MEN  nr. 33675/2013 referitoare la procedura de infiintare si de obtinere a personalitati juridice pentru unitatile de invatamant particular.

Care au fost prevederile Precizarilor MEN  nr. 33675/2013 referitoare la procedura de infiintare si de obtinere a personalitati juridice pentru unitatile de invatamant particular ?

Până la data emiterii  Precizarilor MEN nr. 33675/2013,  au obţinut autorizarea de funcţionare provizorie (chiar acreditări pe niveluri de învăţământ/specializări/calificări profesionale) peste 1.000 de unităţi de învăţământ preuniversitar particular, în care sunt şcolarizaţi peste 60.000 de elevi.


La acest moment, au obţinut autorizarea de funcţionare provizorie (chiar acreditări pe niveluri de învăţământ/specializări/calificări profesionale) peste 1.000 de unităţi de învăţământ preuniversitar particular, în care sunt şcolarizaţi peste 60.000 de elevi.

Dintre acestea, mai puţin de 2% au un statut juridic clar, în sensul că au personalitate juridică, potrivit legii.

Potrivit prevederilor art. 22, alin (1) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, „Sistemul naţional de învăţământ preuniversitar este constituit din ansamblul unităţilor de învăţământ de stat, particulare şi confesionale autorizate/acreditate".

Rezultă că sistemul naţional de învăţământ preuniversitar este alcătuit din entităţi educaţionale - numite unităţi de învăţământ, cu personalitate juridică.

Având în vedere prevederile legislaţiei actuale şi faptul că organizarea reţelei şcolare a unităţilor de învăţământ preuniversitar intră în atribuţiile autorităţilor administraţiei publice locale/judeţene, după caz, se impun anumite precizări privind înfiinţarea  de jure a unităţilor de învăţământ preuniversitar, în special a celor cu finanţare integral privată, numite în lege unităţi de învăţământ particular.

Organizaţia interesată în furnizarea de servicii de educaţie este o persoană juridică ce cuprinde în statutul său activităţi de învăţământ şi se supune procesului de autorizare pentru a deveni furnizor de educaţie. (Definitie in LEN)

 Legea nr. 87/2006, privind asigurarea calităţii educaţiei, prevede mecanismele şi etapele prin care un iniţiator primeşte autorizaţia de funcţionare provizorie pentru entitatea educaţională pe care acesta doreşte să o înfiinţeze.

 Totuşi, în cea mai mare parte a cazurilor, nu s-a reuşit desprinderea juridică  a acestor „unităţi" de învăţământ de către iniţiator (asociaţie, fundaţie, societate comercială (SC), etc.), în sensul parcurgerii etapelor specifice înfiinţării, efective, a acestor entităţi educaţionale.

 Acestea au rămas „extinderi" ale fondatorului, fără să aibă identitate juridică şi fiscală.

 Acest aspect induce ideea că în sistemul naţional de învăţământ funcţionează, atât unităţile de învăţământ cât şi ONG-uri sau SC-uri, cu statut de unităţi de învăţământ;

 Din punct de vedere juridic asociaţiile, fundaţiile, SC nu au dreptul de gestiona personal didactic (angajare, eliberare din funcţie, promovare etc).

Angajarea personalului didactic se face, în aceste cazuri, de către iniţiator/finanţator (care, de regulă, este o  asociatie, fundaţie, SC sau chiar SRL, etc.), ceea ce este contrar prevederilor  Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, referitoare la angajarea personalului didactic.

Chiar dacă aceste unităţi de învăţământ sunt acreditate, nu pot beneficia de drepturile prevăzute de legislaţia în vigoare

Spre exemplu nu pot primi subvenţii de la stat (finanţare per elev) deoarece nu au, efectiv, personalitate juridică.

 Situatii:


SITUAŢIA 1: Unitate de învăţământ autorizată să funcţioneze provizoriu, cu unul sau mai multe niveluri de învăţământ

A.Iniţiatorul/persoana juridică finanţatoare solicită în scris la autoritatea administraţiei publice locale (consiliul local) în raza căruia se află, cuprinderea în reţeaua şcolară a localităţii/sectorului, a unităţii de învăţământ menţionată în textul ordinului/actului de înfiinţare. La solicitare va anexa, obligatoriu, documentele de înfiinţare (ordinul de autorizare) şi va preciza conform ordinului, toate elementele de identificare din textul ordinului privind unitatea de învăţământ respectivă

B.In baza art. 62, alin (2) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificări şi completări şi a solicitării, autoritatea administraţiei publice locale/judeţene, după caz, va emite hotărâre de consiliul local/judeţean prin care se stabileşte cuprinderea în reţeaua şcolară a localităţii/sectorului unitatea de învăţământ particular pentru care s-a efectuat solicitarea

C. In baza HCL/HCJ emisă, persoana juridică solicită la autoritatea fiscală eliberarea elementelor de identitate fiscală: atribuirea de personalitate juridică şi CIF pentru unitatea de învăţământ care va funcţiona, conform HCL emisă

D. Pe baza, HCL, CIF, unitatea de învăţământ solicită la inspectoratul şcolar aprobare pentru confecţionarea sigiliului cu însemnele ministerului educaţiei

E. Cu cele trei elemente de identificare: HCL, CIF, sigiliu, unitatea de învăţământ deschide cont în trezoreria statul

SITUAŢIA 2: Unităţi de învăţământ cu niveluri de învăţământ diferite aflate în aceeaşi localitate, sau la aceeaşi adresă, patronate de aceeaşi persoană juridică finanţatoare

2.1 Iniţiatorul (persoana juridică finanţatoare) X este autorizat, succesiv, în ani diferiţi, pentru niveluri de învăţământ diferite. Deoarece la prima autorizare nu a iniţiat înfiinţarea efectivă a unei unităţi de învăţământ cu personalitate juridică care să solicite autorizarea pe alte niveluri de învăţământ, de fiecare dată va fi autorizat, direct iniţiatorul, pentru nivelurile de învăţământ următoare. Potrivit legii, iniţiatorul ar trebui să înfiinţeze pentru fiecare autorizare o altă unitate de învăţământ.


In vederea evitării obţinerii personalităţii juridice pentru fiecare unitate de învăţământ pentru care iniţiatorul a fost autorizat, persoana juridică finanţatoare poate solicita la autoritatea administraţiei publice locale, cuprinderea în reţeaua şcolară a localităţii, cu o singură unitate de învăţământ rezultată în urma fuziunii dintre unităţile de învăţământ (niveluri autorizate) menţionate în ordinele de ministru prin care s-a acordat autorizarea de funcţionare provizorie.  

2.2 Mai multe unităţi de învăţământ autorizate/acreditate, finanţate de aceeaşi persoană juridică, funcţionează în aceeaşi localitate sau la aceeaşi adresă.

În vederea unei mai bune coordonări, persoana juridică finanţatoare poate solicita la autoritatea administraţiei publice locale, cuprinderea în reţeaua şcolară a localităţii, cu o singură unitate de învăţământ rezultată în urma fuziunii dintre unităţile de învăţământ autorizate/acreditate menţionate în ordinele de ministru prin care s-a acordat autorizarea de funcţionare provizorie/acreditarea.

În acest sens, iniţiatorul (persoana juridică finanţatoare) va parcurge paşii descrişi în următoarea procedură:


        Solicită în scris la autoritatea administraţiei publice locale (consiliul local) în raza căruia se află, cuprinderea în reţeaua şcolară a localităţii/sectorului cu o singură unitate de învăţământ (propunere de denumire, cu respectarea legislaţiei în vigoare, adresă, date de contact etc).


        La solicitare va anexa, obligatoriu, documentele de autorizare/acreditare (ordinele de ministru prin care au fost de autorizate/acreditate nivelurile de învăţământ din unităţile care urmează să fuzioneze) şi va preciza conform ordinului, toate elementele de identificare din textul ordinului;


        Autoritatea administraţiei publice locale/judeţene, după caz, va emite hotărâre de consiliu local/judeţean prin care se aprobă fuziunea unităţilor de învăţământ propuse de către persoana juridică finanţatoare şi cuprinderea în reţeaua şcolară a localităţii/sectorului unitatea de învăţământ particular pentru care s-a efectuat solicitarea;


        Sunt urmaţi, corespunzător, paşii descrişi la literele c; d şi e de la punctul SITUAŢIA 1.


SITUAŢIA 3: Persoana juridică finanţatoare doreşte să înfiinţeze una sau două unităţi prin divizarea unei unităţi de învăţământ autorizată/acreditată pe unul sau mai multe niveluri de învăţământ

In acest sens, iniţiatorul (persoana juridică finanţatoare) va parcurge paşii descrişi în următoarea procedură:


        Solicită în scris la autoritatea administraţiei publice locale (consiliul local) în raza căruia se află, cuprinderea în reţeaua şcolară a localităţii/sectorului cu două/mai multe unităţi de învăţământ (propunere de denumire, cu respectarea legislaţiei în vigoare, adresă, date de contact etc.), rezultate în urma divizării parţiale sau totale a unităţii de învăţământ supusă acestei operaţiuni.


        La solicitare va anexa, obligatoriu, documentele de autorizare/acreditare (ordinele de ministru prin care unitatea de învăţământ supusă divizării a fost autorizată/acreditată pe nivelurile de învăţământ pe care şcolarizează);


        Autoritatea administraţiei publice locale/judeţene, după caz, va emite hotărâre de consiliu local/judeţean prin care se aprobă divizarea parţială sau totală a unităţii de învăţământ propuse de către persoana juridică finanţatoare şi cuprinderea în reţeaua şcolară a localităţii/sectorului a unităţilor de învăţământ rezultate în urma divizării;

        Sunt urmaţi, corespunzător, paşii descrişi la literele c, d şi e de la punctul SITUAŢIA 1.

        Având în vedere că hotărârea de Consiliu local/judeţean (HCL/HCJ) reprezintă, în aceste situaţii, documente de înfiinţare a unităţilor de învăţământ, acestea trebuie să cuprindă toate detaliile legate de aceste operaţii: transferul patrimoniului, drepturilor şi obligaţiilor, personalului didactic şi nedidactic, potrivit legislaţiei în vigoare;

        Autorizarea de funcţionare provizorie se acordă, potrivit legii, iniţiatorului şi nu unităţii de învăţământ, neînfiinţată încă, la momentul acordării autorizării de funcţionare provizorie.

        Din aceste considerente, iniţiatorul trebuie să parcurgă paşii descrişi la SITUAŢIA 1, în vederea înfiinţării, efective, a unităţii de învăţământ.

        După parcurgerea paşilor descrişi în cele două situaţii, vom considera că unitatea de învăţământ are identitate legală în sistemul naţional de învăţământ.

        Patrimoniul unităţii de învăţământ particular rămâne, conform legii, în proprietatea fondatorilor/persoanei juridice finanţatoare.

        Intre persoana juridică finanţatoare şi conducerea unităţii de învăţământ (cu personalitate juridică) se încheie, de regulă, un contract de administrare, comodat, mandat,  etc.


Definitii:


Persoană juridică - Subiect colectiv de drept, adică  un colectiv de oameni care, întrunind condiţiile cerute de lege, este titular de drepturi subiective si obligaţii civile.


Personalitate juridică - Aptitudinea recunoscută de lege unei entităţi colective de a fi persoana juridică, respectiv de a fi titular de drepturi si obligaţii.


Unitate de învăţământ cu personalitate juridică  are elementele definitorii necesare pentru a - şi exercita capacitatea de exerciţiu prevăzută de lege:

        Act de înfiinţare (HG, ordin de ministru, hotărâre judecătoreacă, hotărâre de consiliu local, act constitutiv, statut) ;

        Cod de identitate fiscală;

        Cont în Trezorerie;

        Sigiliu/ştampilă cu însemnele MEN.


Legislatie:

        Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011;

        Legea nr. 87/2006 privind asigurarea calităţii educaţiei;

        Legea administraţiei publice locale nr. 215/2011, republicată;

        Legea nr. 359/2004 privind simplificarea formalităţilor de înregistrare în registrul comerţului;

        Legea nr. 75/1994 privind arborarea drapelului (privind utilizarea ştampilelor de către instituţiile publice).

        Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului, republicată (privind înmatricularea persoanelor juridice - inclusiv instituţii publice la Registrul Comerţului);

        Legea nr. 287/2009 privind Codul Civil, republicată, titlul IV - Persoana juridică;

        Legea nr.  359/2004, republicată şi Legea nr. 26/1990, republicată privind înmatricularea, atribuirea personalităţii juridice şi obţinerea  codului de identitate fiscală de la autorităţile administraţiei financiare;

        Legea nr. 544/2001, republicată cu modificări şi completări, referitoare la definiţia instituţiilor de interes public,

        HG nr.21/2007 privind aprobarea standardelor de autorizare de funcţionare provizorie/standardele de acreditare;

        HG nr. 22/2007 privind metodologia de evaluare externă în vederea autorizării/acreditării unităţilor de învăţământ preuniversitar;

        Nota MECTS nr. 1942/2011, referitoare la emiterea avizului conform de către inspectoratele şcolare în vederea reorganizării reţelei şcolare;

        OMECTS nr. 6564/2011 privind aprobarea procedurii de atribuire a denumirilor unităţilor de învăţământ din sistemul naţional de învăţământ preuniversitar, modificat şi completat prin OMECTS nr. 3283/2012.


miercuri, august 14, 2013

Procedura infiintarii unui ONG (Asociatie/Fundatie)




Care este procedura infiintarii unui ONG  (Asociatie/Fundatie)?
  1. Cunoasterea legislatiei  specifice
  1. Hotărârea înfiintarii Asociatiei/Fundatiei
  1. Intocmirea actului  constitutiv si a statutului
  1. Stabilirea fondatorilor si a responsabilităţilor
  1. Stabilirea sediului si a cenzorului
  1. Contactarea judecătorului responsabil cu asociaţiile si fundaţiile
  1. Plata in cont la Trezorerie a sumei de 36 lei pt rezervare denumire
  1. Depunerea cererii la Ministerul de Justitie pt. obţinerea rezervării   denumirii
  1. Ridicarea adeverinţei pt.  obţinerea rezervării de denumire
  1. Constituirea patrimoniului iniţial   min. 800 lei
  1. Crearea contului bancar, Extras cont bancar
  1. Semnarea si legalizarea la notar/avocat a actelor
  1. Obţinerea Cazierelor fiscale/judiciare pentru membri fondatori
  1. Adresarea cererii la judecător, depunerea dosarului. Dovada plăţii taxei de timbru în valoare de 100 lei, timbru judiciar de 1,5 lei. 
  1. Infiintarea ONG- ului prin sentinta civila
  1. Inscrierea Asociatiei/fundatiei la organele fiscale/financiare
  1. Obtinerea CIF-ului
  1. Confectionarea stampilei
  2. Inscrierea asociaţiei/fundatiei in Registrul special destinat
  3. Obtinererea contului bancar definitiv
La adresa inistor@gmail.com   puteti comanda actele necesare infiintarii/modificarii unui ONG

sâmbătă, august 03, 2013

Restart Creșa Deva



   

Anul 2013 este un an de referință în devoltarea creșelor  din România, un nou început,  un restart deoarece acestora li s-a conferit, pe lângă statutul de unități sociale  și statutul de unități de învățământ pentru educația copiilor de vârstă antepreșcolară, cu toate  privilegiile si obligatiile oferite de lege.


În cele ce urmează voi prezenta o evoluție în timp a acestui domeniu, în special a Creșei Deva,  cu accent pe reglementările juridice care au ghidat această sferă socială.


Etapa I (1949-1970)
Cresa este institutia creată pentru prima dată în România prin Decretul nr.343 din 1949 pentru organizarea si functionarea Fondului Plastic al Pictorilor si Sculptorilor din Republica Populara Română.
Prin acest act normativ s-a prevazut înființarea creselor în scopul asigurării conditiilor favorabile pentru desfasurarea muncii creatoare a artistilor plastici, în vederea asigurarii conditiilor necesare pentru suplinirea indeplinirii obligatiilor parintesti privind  cresterea, ingrijirea si educarea copiilor cu varsta cuprinsa intre zero si trei ani.

Etapa a II-a (1970- 2001)
Creşa, ca serviciu destinat copiilor sub 3 ani, a luat amploare  deosebită în ţara noastră  în  special in anii anii '70, apogeul fiind atins in anii '80 cand s-au înregistrat în   România    902 creşe unde  90.000 de copii  erau îngrijiţi în aceste creşe.

Înscriindu-se în planul național de înființare a creșelor, Creşa din municipiul Deva a luat fiinţă la data de 26 mai 1971, construindu-se un  imobil situat pe Aleea Viitorului nr. 5, fiind  subordonată Spitalului Judeţean Deva.

Timp de şapte ani a funcţionat ca o creşă de zi, având 4 grupe (sugari, grupă mică, grupă mijlocie şi grupă mare). Capacitatea creşei era de 100 de paturi, având un număr de 25 copii în fiecare grupă.

La data de 19 iunie 1978 s-a înfiinţat creşa saptamanală la etajul I, având 2 grupe (mare si mijlocie). Programul creşei săptamanale era de luni, ora 06.00 până sâmbăta la orele 16.00.

Etapa a III-a ( 2001-2007)

In România, în 2001 avut loc trecerea creşelor din sectorul sanitar în acela  al administraţiei publice locale.

Din data de 1 iulie 2001 Creşa Deva trece în subordinea Consiliului Local Deva, subordonare păstrată până în prezent. Creșa  se află în subordinea Consiliului Local al Municipiului Deva conform Hotărârii Consiliului Local Deva nr. 318 din  2001 privind aprobarea protocolului de predare-primire a patrimoniului Creșei de la Spital  către Consiliul Local Deva.

In 15 iunie 2008 s-a desfiinţat creşa săptămânală, transformându-se în creşă de zi, cu program de luni-vineri, de la orele 06. 00 la 18.00. Acest program se păstrează și astăzi.

Etapa a IV-a (2007-2012)

Reapărând interesul pentru educație, în special  pentru educația timpurie, acest demeniu a facut obiectul unei legi speciale-Legea nr. 263 din 19 iulie 2007  privind infiintarea, organizarea  si   functionarea creselor. La data intrãrii în vigoare a acestei  legi se abroga dispoziţiile referitoare la creşe din Hotãrârea Guvernului nr. 360/1991 privind organizarea activitãţii creşelor şi grãdiniţelor şi stabilirea contribuţiei pãrinţilor la întreţinerea copiilor din aceste unitãţi.

Mai tarziu, în anul 2011, în Legea nr. 1 din  2011 a educaţiei naţionale se  aloca spatiu si  o tratare speciala educaţiei antepreşcolară (Secţiunea a 2-a).

Potrivit  art. 27 alin. (1) și (5) din Legea educației nationale nr. 1/2011, cu modificările si completările ulterioare, ,,educaţia antepreşcolară se organizează în creşe şi, după caz, în grădiniţe şi în centre de zi. Aici intervine rolul educatorului puericultor (Cod C.O.R – 234203)  care este persoana calificată a carei interventie se regaseste în sectorul serviciilor de crestere, îngrijire si educatie timpurie a copilului si de sustinere a parintilor în consolidarea abilitatilor parentale și care are rol în educarea copiilor de vârstă antepreşcolară  în conformitate cu cerinţele idealului educaţional.

Etapa a V-a (actuală)

 La finele anului 2012 a apărut Hotărarea nr. 1252 din 12 decembrie 2012 privind aprobarea Metodologiei de organizare si functionare a creselor si a altor unitati de educatie timpurie anteprescolara  care stabileste  clar rolul si locul creselor:  Creşele   fac parte atât din sistemul naţional de servicii sociale reglementat de Legea asistenţei sociale nr. 292/2011, prin furnizarea de servicii de îngrijire şi supraveghere, cât şi din sistemul de învăţământ preuniversitar reglementat de Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, prin furnizarea de servicii de educaţie timpurie antepreşcolară.

Hotărârea menționată obligă ca începând cu data aprobării acestei metodologii, conducerile unităţilor care oferă servicii de educaţie antepreşcolară să ia  toate măsurile necesare pentru reorganizarea creșelor, cu sprijinul autorităţilor administraţiei publice locale şi al inspectoratelor şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti, până la începerea anului şcolar 2013-2014.

În urma adoptării Hotărârii C.L. Deva nr. 9  din 2013, Creșa Deva a fost reorganizată conform Hotararii nr. 1252 din 12 decembrie 2012,  facând parte atat din sistemul national de servicii sociale reglementat de Legea asistentei sociale nr. 292 din 2011, prin furnizarea de servicii de ingrijire si supraveghere, cat si din sistemul de invatamant preuniversitar reglementat de Legea educatiei nationale nr. 1 din 2011, cu modificarile si completările ulterioare, prin furnizarea de servicii de educatie timpurie anteprescolară.

 În statul de funcții a apărut câte un educator puericultor pentru fiecare grupă de creșă.

Ordinul  nr. 3412/557 din 19 martie 2013 privind aprobarea Metodologiei de evaluare instituţională în vederea autorizării, acreditării şi evaluării periodice a furnizorilor de educaţie timpurie antepreşcolară prevede că Furnizorii de educaţie timpurie antepreşcolară care funcţionează legal în anul şcolar 2012 - 2013, conform legislaţiei în vigoare, se consideră acreditaţi şi se supun doar procedurilor de evaluare externă periodică, în urma cărora vor fi înscrişi în Registrul naţional al furnizorilor de educaţie timpurie antepreşcolară acreditaţi. Furnizorii de educaţie timpurie antepreşcolară acreditaţi au obligaţia de a solicita ARACIP (Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar ) desfăşurarea procedurilor de evaluare externă periodică la 3 ani de la obţinerea acreditării.

 În acest sens, creșa Deva se bucură de acreditarea  de jure oferită   de ordinul menționat, ulterior supunându-se evaluării externe de către ARACIP.

În urma adoptării Hotărârii C.L. Deva nr. 222 din 2013, Creșa Deva a fost inclusă în rețeaua unităților școlare care ființează în anul școlar 2013-2014 pe raza municipiului Deva, cu o cifră de școlarizare de 50 copii ( 25 copii în grupa copiilor cu vârsta între 1-2 ani și 25 copii  cu vârsta între 2-3 ani) http://www.primariadeva.ro/fisiere/module_fisiere/4605/222.pdf .

Din  data de 19 iulie 2013,  Creșa Deva se numără printre serviciile sociale acreditate de către Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale - Politici familiale, incluziune şi asistenţă socială, fiind cuprinsă  în Registrul electronic unic al serviciilor sociale, pozitia 4289- http://www.mmuncii.ro/sas/furnizor/4289 .

În urma concursului desfășurat pentru ocuparea postului de director, juristul Ion Nistor exercită  din 1 aprilie 2013 pentru un mandat de 5 ani funcția de director al Creșei Deva, fiindu-i încredințată prin dispoziția Primarului organizarea, conducerea resurselor umane, administrarea precum și gestionarea patrimoniului și a bunurilor materiale și financiare, în condițiile realizării unui management eficient și de calitate.

Directorul Creșei  este licențiat al Facultății de Drept „I.C. Drăgan” din Lugoj, are o experiență de peste 20 ani în administrația publică (consilier, expert, referent de specialitate), dintre care, peste 5 ani a ocupat funcția de consilier juridic la școli și grădinițe din domeniul privat și de stat.

         Directorul Creșei este sprijinit în actul de conducere de un Consiliu Consultativ alcatuit din angajați, reprezentanții beneficiarilor și membrii comunității locale care sprijină parteneriatul instituție –comunitate și sustin un management prin care creșa să aibă locul cuvenit între instituțiile reprezentative de educare și formare. 


Galerie foto


             Contact Creşa Deva
Director Jurist Ion Nistor
Telefon:  0751/121 169
E-mail:  inistor@gmail.com
Adresa
Deva, Aleea Viitorului, nr. 5
Telefon/fax: 0254/230 250
E-mail: cresa.deva@gmail.com





           




joi, iulie 25, 2013

Asociația Internațională a Școlilor Creștine (ACSI)




PREZENTARE GENERALĂ

Asociația Internațională a Școlilor Creștine (ACSI) este cea mai mare organizație a Școlilor Creștine Protestante din întreaga lume, slujind peste 23.000 de școli și 5,5 milioane de elevi de pe tot cuprinsul globului.

ACSI are privilegiul de a lucra în parteneriat cu dascăli creștini din întreaga lume pentru a-i ajuta să crească o nouă generație de tineri pentru Isus Hristos.

Școlile internaționale care sunt membre ACSI sunt sprijinite prin intermediul Biroului central ACSI din Colorado Springs, Statele Unite.

ACSI Europa, cu sediul la Budapesta, Ungaria, este o lucrare de slujire dedicată sprijinirii dascălilor și a  școlilor creștine de pe tot cuprinsul Europei.

Numeroase grădinițe, școli și licee particulare înființate de către biserici evanghelice sau fundații/asociații din România  fac parte din ACSI și se bucură de parteneriatul activ cu această  organizație internațională. 

Lista on-line cu școlile noastre membre - întotdeauna la zi aici https://acsieurope.org/home/Lista-%C8%99colilor-membre/40/ro/1

             ȘTIRI, NOUTĂȚI, EVENIMENTE,  CONTACTE

Vă invităm să accesați noul website http://acsieurope.org   pentru informații și materiale care au fost postate recent ( documente juridice de interes pentru directori, profesori, educatori, un articol interesant despre integrarea biblică si o prezentare de carte). 

            Unele dintre materiale sunt disponibile doar acelora care își deschid un cont gratuit de folosire a website-ului.

Evenimentele ACSI planificate pentru următoarea perioadă sunt descrise la pagina web/facebook:
-http://acsieurope.org
-https://www.facebook.com/ACSI-Europe-297780549664/?fref=ts



Responsabili lucrare ACSI pentru România:

Felicia Bilauca - Country Facilitator
(USA #) +1 714-273-0475

Liviu Căprar - School Services Consultant
Home +40-21-345-9655,
Cell +40-744-194-821

Elisabeta Rauca - Early Ed. Services Consultant
Home +40 2-57-320-430,
Cell +40 744-496-403

 Consilier juridic Ionuț Nistor
Tel.: 0751 121 169,
E-mail: inistor@gmail.com

CODUL LUI HAMMURABI- UNDE NE AFLAM?

 



Va mai amintiti de Codul lui Hammurabi, cea mai timpurie codificare de legi ori pravila cunoscuta pina in zilele noastre si despre care mai toti am invat in cursurile de istorie antica? Textul, aproape intact, scris in litere cuneiforme, a fost descoperit in 1901 si a fost tradus doi ani mai tirziu de Cornell University din Statele Unite. Are 282 de paragrafe ori articole, din care unele fie ca nu s-au mai pastrat de loc fie ca s-au pastrat, insa doar partial. Nu stim daca a fost tradus si in romaneste, dar traducerea Cornell 1903, in engleza, o aflati aici:  http://archive.org/stream/cu31924060109703/cu31924060109703_djvu.txt


 Probabil unii intreaba: ce are pravila cea mai veche de legi o omenirii de a face cu familia, valorile, lumea contemporana? Are. Foarte mult. E un barometru care reflecta valorile de inceput a societatii omenesti si unde se afla ele dupa 4000 de ani. Spre bine ori spre rau. E relevanta si faciliteaza intelegerea involutiei valorilor din zilele noastre. E cel mai timpuriu document scris din istoria omenirii in care aflam cuvintele “sot”, “sotie”, “casatorie”, “familie”, “divort”, “adulter”, “copii”, “barbat” si “femeie”. E de la sine de inteles, deci, si util in acelasi timp, in aceste vremuri de dezorientare si haos valoric, sa privim in urma la modul cum gindeau fiintele umane acum 4000 de ani privind valorile. 

 Codul lui Hammurabi a fost scris pe vremea acestui imparat babilonian care a trait pe la 1750 inainte de Hristos, adica in urma cu mai bine de 3.750 de ani. De Codul lui ne despart cel putin 3.750 de ani. E un document secular si de aceea nu poate fi atacat astazi ca fiind fictiunea unei zeitati. Ne e vorba aici de cele zece porunci ale Vechiului Testament. Ni se spune ca nu putem  argumenta pentru valorile traditionale din perspectiva biblica, crestina ori religioasa. Argumente de genul acesta sunt excluse din dezbaterile care au loc privind casatoria, viata, ori moravurile sexuale moderne. Codul lui Hammurabi insa e un punct de reper secular foarte util pentru a evalua nivelul de degradare al valorilor contemporane in comparatie cu valorile codificate de babilonieni acum 3.750 de ani. 

 Observatii generale 

 Codul lui Hammurabi nu este rezultatul unor dezbateri parlamentare de genul celor cu care suntem obisnuti noi. El constituie codificarea in scris a principiilor de convietuire sociala practicate de civilizatia babiloniana acum 4000 de ani. Descrie atit normele de convietuire acceptabile cit si pe cele neacceptabile. Denota vechimea acestor valori pe care noi le numim traditionale dar pe care ideologia deconstructionista contemporana le numeste demodate. Descrie valori unanim acceptate acum 4000 de ani. Denota valori si norme de convietuire sociala care foarte probabil au fost practicate vreme de sute, ori chiar mii de ani, inainte de a fi codificate. Pe linga asta documentul da de inteles ca la un anumit punct in evolutia societatii societatea a determinat ca anumite practici sociale erau utile si altele nu. In consecinta, atit practicile utile cit si cele daunatoare au fost codificate cu scopul de a proteja si promova pe primele si de a le interzice ori pedepsi pe cele din urma. Analiza pe care o facem astazi denota ca ceea ce acum 4000 de ani oamenii vedeau ca fiind normal, astazi vad ca fiind anormal. Natural nu ne referim la sclavie ori institutii de genul acesta, ci la institutia multimilenara a familiei si casatoriei.  

 Cuvantul “casatorie” apare in Cod de 13 ori, cuvantul “sot” de 44 de ori, “sotie” de 67 de ori, “adulter” de 3 ori, “familie” o data, si “divort” de 3 ori. Cuvintul “sex” nu apare de loc. Asta indica ca pentru societatea babiloniana de acum 4000 de ani casatoria era importanta, relatiile intre sot si sotie bine definite pentru a proteja unitatea familiei, iar lipsa cuvintului “sex” denota ca, spre deosebire de astazi, societatea primitiva nu era obsedata de sexualitate asa cum ea este astazi. Divortul e mentionat ca fiind ingaduit in cazul in care femeia era stearpa, iar adulterul era pedepsit cu moartea. Un barbat care isi parasea familia nu se mai putea intoarce la ea iar sotia lui avea dreptul sa se alipeasca casei unui alt barbat. Pedepsele aspre pentru adulter si abandonul familiei indica ca babilonienii luau in serios protejarea familiei si a casatoriei.  

 Casatoria  

 Aflam detalii interesante despre casatorie in Codul lui Hammurabi. Codul nu o defineste  direct ci doar indirect. Paragraful 128 afirma, in traducerea engleza: “If a man has taken a wife and has not executed a marriage contract, that woman is not his wife”. (Romaneste: “daca un barbat si-a luat o nevasta dar nu a facut un contract de casatorie cu ea, acea femeie nu este sotia lui”.) Casatoria deci era constituita dintr-un barbat si o femeie, barbatul fiind numit “sot” iar femeia “sotie”. Dar pentru a fi oficial constituita si recunoscuta in societate, uniunea dintre sot si sotie trebuia evidentiata sub forma unui contract de casatorie. Asta denota ca in absenta unui contract de casatorie relatia dintre barbat si femeie era o relatie de concubinaj. Ceea ce insemna ca inca acum 4000 de ani societatea facea distinctie intre concubinaj si casatorie. Oare de ce? Fara indoiala deoarece casatoria, nu concubinajul, impunea stabilitate relatiilor intre soti, care la rindul ei impunea stabilitate sociala pentru toti membrii societatii. Casatoria demarca perimetrii relatiilor sexuale si de familie, relatiile intre barbat si femeie si intre parinti si copii. Toti isi cunosteau rolurile si limitele. Iar din asta toti aveau numai de castigat: barbati si femei, parinti si copii, si societatea in general. 

 Ce inseamna “contract de casatorie”? Exact ceea ce in zilele noastre continua sa diferentieze casatoria de concubinaj. Concubinajul nu e bazat pe legamint ci e o convietuire de convenienta fara obligatii reciproce. Casatoria, insa, e bazata pe legamint. Legamintul de casatorie intre barbat si femeie implica promisiuni reciproce de fidelitate si monogamie, de a trai impreuna la bine si la rau, in sanatate ori boala, si de a exclude din relatiile dintre sot si sotie persoanele terte. Promisiunile acestea erau facute in prezenta martorilor. E interesant si de notat ca si Biblia, in Vechiul Testament, defineste casatoria ca fiind un legamint intre un barbat si o femeie facut in fata martorilor. (Maleahi 2:14 “Şi de ziceţi: "De ce?" Din pricină că Domnul a fast martor între tine şi femeia tinereţilor tale, faţă de care tu ai fost viclean, deşi ea era tovarăşa ta şi femeia legământului tău”.) 

 Punem in contrast aceasta definitie traditionala a casatoriei, veche de cel putin 4000 de ani, cu defintiile care se reliefeaza astazi. Noua ideologie a familiei nu mai fundamenteaza casatoria pe uniunea intre barbat si femeie, pe persoane de sex opus, nici pe legamintul intre sot si sotie, fidelitate, monogamie si excluderea persoanelor terte din relatiile intre sot si sotie. Se vorbeste tot mai mult despre un nou gen de casatorie, casatoriile deschise (“open marriages”) in care sotul permite femeii sa intretina relatii sexuale cu alte persoane, fie de sex opus fie de acelasi sex, iar sotia permite acelasi lucrul sotului ei legal. Poliamoria ori casatoria de grup face parte si ea din acest trend si cere tot mai strident sa fie recunoscuta legal. 

 Copiii nenascuti 

Copiii nenascuti erau pretuiti si aveau o valoare reala in Codul lui Hammurabi. Daca o persoana agresa o femeie sloboda insarcinata si cauza pierderea fatului, nu se impuneau pedepse penale ci pecuniare, despagubirea fiind de 10 secheli. Codul lui Hammurabi mentioneaza multe delicte care trebuiau despagubite pecuniar, cea mai mare despagubire fiind in cazul uciderii copilului nenascut al femii slobode. In antichitate echivalentul unui sechel era de 10 dolari, ceea ce ne indica ca acum 4000 de ani uciderea copilului nenascut se despagubea cu echivalentul a 100 de dolari.  

 Divortul 

Divortul era ingaduit in anumite circumstante dar interzis in altele. De exemplu, daca sotia se imbolnavea sotul nu o putea divorta ci avea obligatia sa o intretina pentru restul vietii. (Art 148) Iar daca divortul era permis, barbatul era obligat sa dea femeii o parte din recolta, avere si bunuri pentru a-si intretine copiii. (Art 138) 

 Crime sexuale 

Cu toate ca in Cod nu se foloseste cuvantul “sex”, anumite relatii sexuale erau interzise si pedepsite. Incestul era interzis. Un tata care intretinea relatii de incest cu fica lui trebuia expulzat din cetate. (Art. 154) Un tata care lua o sotie pentru fiul lui si se culca cu ea era spanzurat iar fata inecata. (Art 155) Daca un barbat se culca cu sotia tatalui sau dupa moartea tatalui, atit el cit si femeia erau arsi pe rug. (Art. 157) Violul era pedepsit cu moartea barbatului. (Art 130) Adulterul era pedepsit cu moartea ambelor persoane prin strangulare si inec. (Art 129) 

 Releventa Codului lui Hammurabi astazi 

Codul lui Hammurabi e relevant in contextul furtunoaselor dezbateri actuale privind valorile. Sofisticatii contemporani privesc cu dispret principiile de interactiune sociala si convietuire ale inaintasilor nostri cu mii de ani in urma. Dupa ei aceste principii nu sunt relevante astazi. Dimpotriva sunt luate in ris cu toate ca trebuie recunoscut, de buna credinta, ca ele reprezinta prima incercare de reglementare in scris a relatiilor sociale civilizate. Este neindoielnic ca principiile enuntate in Codul lui Hammurabi au fost adoptate pentru a preveni haosul moral si decadenta morala in care au trait generatiile de dinainte. Daca Hammurabi a socotit de bine sa defineasca si sa standardizeze casatoria, inseamna ca generatia lui a gasit modurile de convietuire precedente haotice si deficitare. Casatoria a fost desemnata tocmai pentru a produce ordine sociala, sa reglementeze relatiile intre sexe, parinti si copii, sa protejeze copiii, sa protejeze sotii de intruziunea tertilor, si sa asigure succesiunea armonioasa a generatiilor.  

 Ideologiile si practicile contemporane se afla tocmai la polul opus. Dupa 3.750 de ani de istorie scrisa si mai bine de 4000 de ani de experienta umana, casatoria este re-definita. Hammurabi si generatiile din vechime s-ar intoarce in mormint daca ar sti ca dupa 3.750 de ani tarile “luminate” ale Europei au legiferat casatoriile intre persoane de acelasi sex. Crimele sexuale au fost si ele, in mare parte, dezincriminalizate. Adulterul nu se mai pedepseste, la fel incestul. Doar violul inca mai este pedepsit. Divortul s-a liberalizat, iar motive bine intemeiate pentru a-l obtine nu mai sunt necesare. 

 Dintr-o alta perspectiva insa, Codul lui Hammurabi reprezinta si un standard care traseaza liniile definitorii ale civilizatiei. Civilizatia incepe atunci cind societatea stie sa diferentieze intre bine si rau, alege binele, respinge raul, codifica binele si pedepseste raul. In consecinta, o societate poate fi numita civilizata doar atita timp cit are discernamint, poate diferentia intre bine si rau si interzice raul. Abisul si colapsul moral incep acolo unde abilitatea de a discerne binele de rau se termina iar vointa de a respinge raul se stinge. La punctul acesta se afla Europa zilelor noastre, indraznim sa spunem. Avortul, imoralitatea sexuala, uniunile sexuale rele, cultura mortii, pornografia, hedonismul, lipsa de interes fata de bunastarea generatiei de miine – toate acestea sunt simptome ale faptului ca Europa isi pierde abilitatea de a diferentia  intre bine si rau si ca vointa ei de a respinge raul se stinge. 

 Dar Romania? 

 Codul lui Hammurabi codifica prima institutie a umanitatii: casatoria si familia. Aceasi institutie care e mentionata si in Articolul 48 din Constitutia Romaniei. Institutia cea mai veche din istoria omenirii. Prima si cea mai importanta. Cea care a facilitat aparitia si fondarea tuturor celorlalte institutii. Codul lui Hammurabi a codificat-o pentru ca generatiile vechi au gasit-o ca fiind cea mai utila si importanta institutie pentru a preveni intoarcerea societatii in barbarism. Este uimitor deci, poate chiar jalnic, ca liderii politici ai Romaniei se opun codificarii acestei institutii in Constitutia Romaniei. Dl Ponta, dl Basescu, dl Cernea par a fi corigenti la istorie. Ar fi bine sa citeasca pravila lui Hammurabi sa-si dea seama cit sunt de eronati. Probabil se cred persoane inteligente si educate, dar aparent sunt analfabeti la Istorie. De 3.750 de ani casatoria a fost codificata ca fiind uniunea intre un barbat si o femeie, dar domnilor Ponta, Basescu si Cernea nu le pasa. Din 2006 Alianta Familiilor din Romania lupta tocmai pentru protejarea acestei institutii si definirea ei in Constitutia Romaniei, asa cum e ea a fost codificata pentru prima data cu peste 3.750 de ani in urma in Codul lui Hammurabi. E o lupta pe care o credem nobila. Da, noi suntem de partea Istoriei. Ei, adica domnii Ponta, Basescu si Cernea nu sunt.  

 Materiale: Pe tema subiectului, AFR pune  la dispozitie citeva materiale:
(1) traducerea in engleza a Codului lui Hammurabi: http://archive.org/stream/cu31924060109703/cu31924060109703_djvu.txt
(2) un comentariu in limba romana despre Codul lui Hammurabi: http://istoriiregasite.wordpress.com/2012/08/02/codul-lui-hammurabi-infractiuni-si-pedepse/;
(3) un comentariu in limba engleza care explica de ce institutia casatoriei si a familiei vor dainui si aranjamentele tranzitorii de convietuire vor dispare: http://americanexperiment.org/publications/commentaries/free-societies-as-schools-of-the-soul 


Sursa: Alianta Familiilor din Romania
www.alianta-familiilor.ro
office@alianta-familiilor.ro


miercuri, iunie 12, 2013

Inscrieri la Academia cetateanului



   Stimate domn/doamna,


V-ati aflat la un moment dat în viata dumneavoastra in mijlocul unui eveniment  in care ati realizat ca pregatirea pe care o aveti nu va ajuta sa faceti fată problemelor cu care vă confruntati?

Ați fost la un  moment dat aflat la răscrucea dintre adevăr si abuz?

Ati fost victima unei discriminări?

Ati primit vreodata  sau ati dat o lectie juridica?

Vrei sa-ti cunosti drepturile ca cetatean?

Nimic mai simplu: inscrie-te la Academia cetateanului !

Trimite un e-mail la adresa academiacetateanului@gmail.com  cu subiectul ABONARE