Sunt cunoscute protestele
și încercările de a se face auziți ale militarilor, prin asociațiile lor, și
sunt cazuri când au fost
împiedicați să asiste chiar la lucrările
Parlamentului. Aproape jumătate din
pensionarii militari, grupați în Forumul Structurilor Asociative, au trimis
scrisori către toți factorii de decizie de partid și guvernamentali cerând să
li se respecte drepturile și să fie eliminate nedreptățile cuprinse în OUG 59/2017.
Mai mult decât atât, în
data de 06.02.2018, Tribunalul Suceava, Ӕn baza art. 29 alin. (4) din
Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale,
republicată, dispune sesizarea Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei
de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. VII pct. 2 din OUG nr. 59 din
data de 04.08.2017 privind modificarea
şi completarea unor acte normative în domeniul pensiilor de serviciu, excepţie
invocată de contestatorul Pascari Emanuel Cătălin.” Cauza a fost
înregistrată la CCR cu numărul 236D/2018.
Argumente privind neconstitutionalitatea OUG nr. 57/2015 si a OUG nr. 59/2017:
DECIZIA
NR. 20/02.02.2000 A CCR
(in
dosarul 5A/2000)
"Curtea
Constitutionala retine ca instituirea pensiei de serviciu pentru cadrele militare si
pentru magistrati nu
reprezinta un privilegiu, ci este justificata in mod obiectiv, ea constituind o
compensatie partiala a inconvenientelor ce rezulta din rigoarea statutelor
speciale carora trebuie sa li se supuna militarii si magistratii.
Astfel, aceste statute speciale stabilite de
Parlament prin legi sunt mult mai severe, mai restrictive, impunând militarilor
si magistraţilor obligatii si interdictii pe care celelalte categorii de
asigurati nu le au.
Intr-adevar
acestora le sunt interzise activitati ce le-ar putea aduce venituri
suplimentare, care sa le asigure posibilitatea efectiva de a-si crea o situatie
materiala de natura sa le ofere dupa pensionare mentinerea unui nivel de viata
cat mai apropiat de cel avut in timpul activitatii.
(...)
Un alt
element comun care justifica in mod obiectiv si rezonabil un tratament juridic
asemanator al magistratilor si al cadrelor militare, inclusiv in ceea ce
priveste regimul de pensionare, il reprezinta riscul pe care il implica exercitarea profesiilor respective,
ambele avand un rol esential in apararea drepturilor omului, a ordinii publice,
a valorilor statului de drept. In considerarea riscurilor la care se expun in
exercitarea atributiilor lor militarii si magistratii.
(...)
Curtea
Constitutionala constata, pe de alta parte, ca reglementarea in vigoare a pensiei de serviciu pentru
militari, ca si cea a pensiei de serviciu pentru magistrati, cu
diferentele pe care aceasta pensie le prezinta fata de pensia comuna de
asigurari sociale, nu constituie o incalcare a principiului egalitatii cetatenilor
in fata legii, principiu prevazut de art. 16 alin. (1) din Constitutie.
Aceasta constatare se bazeaza pe specificul comun al activitatii militarilor si
magistratilor, care, astfel cum a rezultat din analiza anterioara a
dispozitiilor constitutionale si legale aplicabile, impune celor doua categorii
profesionale obligatii si
interdictii severe, precum si riscuri sporite, ceea ce justifica in mod
obiectiv si rezonabil o diferentiere a regimului juridic de pensionare fata de
regimul stabilit pentru alti asigurati care nu sunt supusi acelorasi exigente,
restrictii si riscuri.
(...)
Curtea
Constitutionala constata ca, fata de asemanarile subliniate anterior intre
situatia cadrelor militare si cea a magistratilor, avandu-se in
vedere si caracteristicile comune ale statutelor aplicabile acestor categorii
profesionale, care au determinat in mod obiectiv reglementarea prin lege, in
mod aproape identic, a pensiei de serviciu, nu se poate identifica o ratiune suficienta care sa justifice aplicarea
unui tratament diferit magistratilor fata de cadrele militare permanente,
astfel cum s-a procedat prin art. 198 din noua lege a pensiilor, care abroga
reglementarea privind pensia de serviciu a magistratilor.
(...)
diferenta de regim juridic ce se creeaza intre
pensia magistratilor si pensia militarilor constituie, in conditiile infatisate
prin considerentele anterioare, o incalcare de catre legiuitor a egalitatii de
tratament juridic, ceea ce, in absenta unei determinari obiective, este contrar
prevederilor art. 16 alin. (1) din Constitutie, in
intelesul conferit acestui text constitutional prin dispozitiile actelor
internationale privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care
Romania este parte. Intre acestea figureaza si prevederile referitoare la
nediscrimieste ale art. E din partea a V-a a Cartei sociale europene revizuite,
al caror cuprins, conturat prin dispozitiile corespunzatoare ale anexei,
cuprinde si dispozitia conform careia "O diferenta de tratament pe un
motiv obiectiv si rezonabil nu este considerata ca discriminatorie".
Decizia nr. 29/2011 a Inaltei Curti de Casatie si
Justitie
- Fragmente –
(...)
3 34. Aşa cum s-a stabilit prin
Decizia nr. 20 din 2 februarie 2000 a Curţii Constituţionale, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 18 februarie 2000, aceste
pensii speciale au fost concepute de legiuitor nu cu titlu de privilegiu, ci au
fost justificate în mod obiectiv şi constituiau o compensaţie parţială a
inconvenientelor ce au rezultat din rigoarea statutelor speciale cărora trebuie
să li se supună fiecare dintre categoriile socioprofesionale avute în vedere de
acestea: militari, poliţişti, funcţionari publici cu statut special, personal
auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe
lângă acestea, personal diplomatic şi consular, funcţionari parlamentari,
senatori şi deputaţi, personal aeronautic civil navigant profesionist din
aviaţia civilă, personalul Curţii de Conturi.
Acelaşi legiuitor, în anul 2010, în scopul reformării sistemului de pensii, pentru reechilibrarea acestuia, în vederea eliminării inechităţilor din sistem şi având în vedere situaţia de criză economică şi financiară cu care se confruntă statul (deci, atât bugetul de stat, cât şi bugetul asigurărilor sociale de stat), a prevăzut recalcularea pensiilor speciale, stabilind că acestea devin pensii în înţelesul Legii nr. 19/2000.
Acelaşi legiuitor, în anul 2010, în scopul reformării sistemului de pensii, pentru reechilibrarea acestuia, în vederea eliminării inechităţilor din sistem şi având în vedere situaţia de criză economică şi financiară cu care se confruntă statul (deci, atât bugetul de stat, cât şi bugetul asigurărilor sociale de stat), a prevăzut recalcularea pensiilor speciale, stabilind că acestea devin pensii în înţelesul Legii nr. 19/2000.
3
35. Aplicarea acestui act normativ (Legea nr. 119/2010) a avut ca
efect imediat reducerea cuantumului sumelor aflate în plată cu titlu de pensii
de serviciu, emiterea unor decizii de recalculare cuprinzând noul cuantum,
plătibil în viitor, situaţie în care cei vizaţi au promovat cereri în justiţie
prin care au solicitat anularea acestor decizii de recalculare şi menţinerea în
plată a deciziilor în cuantumul anterior, pentru motivul încălcării dreptului
lor de proprietate, astfel cum este ocrotit în sistemul Convenţiei europene a
drepturilor omului prin art. 1 din Primul Protocol adiţional.
36. Ca atare, jurisdicţiile naţionale au analizat plângerile formulate
în raport cu prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia
pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (sau art. 14
din Convenţie coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţie).
3
37. În mod corect
instanţele au constatat că pensiile de serviciu, stabilite în temeiul actelor
normative speciale în baza cărora cei vizaţi le încasau, reprezintă un „interes
patrimonial“ ce intră în sfera de protecţie a art. 1 din Protocolul nr. 1
adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor
fundamentale, atât sub aspectul părţii contributive (partea achitată de la
bugetul asigurărilor sociale de stat), cât şi sub aspectul părţii
necontributive (care se suporta de la bugetul de stat).
În acest
sens, Înalta Curte are în vedere jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor
Omului în Cauza Stecş.a. împotriva Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei
de Nord din 12 aprilie 2006, Cauza Rasmussen împotriva Poloniei din 28 aprilie
2009 (§ 71), Cauza Kjartan Asmundsson împotriva Islandei din 12 octombrie 2004
(§ 39) etc.
3
38. Totodată, instanţele
de judecată au apreciat unanim că, întrucât prin adoptarea şi aplicarea
dispoziţiilor Legii nr. 119/2010 pensiile speciale au devenit pensii în
înţelesul Legii nr. 19/2000, iar titularii de pensii speciale au devenit
titulari de pensii de asigurări sociale de stat, cu consecinţa diminuării
cuantumului pensiei până la limita corespunzătoare unui beneficiu contributiv,
statul suprimând achitarea părţii necontributive (suportată până atunci de la
bugetul de stat), această lege reprezintă o „ingerinţă“ din perspectiva
respectării dreptului de proprietate al reclamanţilor, în raport cu art. 1 din
Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a
libertăţilor fundamentale. Sub acest aspect este avută în vedere jurisprudenţa
Curţii Europene a Drepturilor Omului în Cauza Rasmussen împotriva Poloniei din
28 aprilie 2009 (§ 71), Cauza Aizpurua Ortiz ş.a. împotriva Spaniei din 2
februarie 2010 (§ 48), Cauza Kjartan Asmundssen împotriva Islandei din 12
octombrie 2004 (§ 39 şi 40).
3
39. Pentru ca
ingerinţa să nu conducă la încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la
Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ea
trebuie să fie legală, să urmărească un scop legitim şi să respecte un
rezonabil raport de proporţionalitate între mijloacele utilizate şi scopul
urmărit a fi realizat.
4 40. Din
perspectiva acestor condiţii, Înalta Curte constată că în mod unanim instanţele
au reţinut că ingerinţa este legală, întrucât este reglementată de Legea nr. 119/2010,
şi urmăreşte un „scop legitim“, de utilitate publică, în deplină concordanţă cu
jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (de exemplu, Cauza Wieczorek
împotriva Poloniei din 8 decembrie 2009, § 59), constând în necesitatea
reformării sistemului de pensii, reechilibrarea sa, eliminarea inechităţilor
existente în sistem şi, nu în ultimul rând, situaţia de criză economică şi
financiară cu care se confruntă statul, deci atât bugetul de stat, cât şi cel
de asigurări sociale.
Înalta Curte constată însă că analiza cerinţei privind existenţa„raportului rezonabil de proporţionalitate“ a fost sursa practicii neunitare ce a condus la iniţierea prezentului recurs în interesul legii, întrucât instanţele nu au aplicat testul justului echilibru în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze; pe de altă parte, nici „ingerinţa“ nu a fost analizată în toate cazurile din perspectiva „dreptului la respectarea bunurilor“ (regula generală şi, totodată, prima normă din art. 1 din Protocolul nr. 1), ci precum o încălcare de tipul „privării de proprietate“ (cea de-a doua normă din acelaşi text).
Înalta Curte constată însă că analiza cerinţei privind existenţa„raportului rezonabil de proporţionalitate“ a fost sursa practicii neunitare ce a condus la iniţierea prezentului recurs în interesul legii, întrucât instanţele nu au aplicat testul justului echilibru în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze; pe de altă parte, nici „ingerinţa“ nu a fost analizată în toate cazurile din perspectiva „dreptului la respectarea bunurilor“ (regula generală şi, totodată, prima normă din art. 1 din Protocolul nr. 1), ci precum o încălcare de tipul „privării de proprietate“ (cea de-a doua normă din acelaşi text).
4 41. Astfel, prin recalcularea pensiilor speciale, cei vizaţi şi-au văzut
limitat dreptul cu sume diferite care se încadrează procentual între 30% şi
80%, uneori chiar mai mult, ca efect al suprimării beneficiului ce reprezenta
suplimentul acordat de la bugetul de stat (deci, cu partea necontributivă) care
a variat de la o categorie profesională la alta, iar în cadrul aceleiaşi
categorii, de la o persoană la alta, potrivit condiţiilor prevăzute de legea ce
definea fiecare statut profesional în parte şi calificarea fiecărui beneficiar
pentru obţinerea pensiei speciale; din analiza jurisprudenţei ataşate
recursului în interesul legii se constată însă că instanţele judecătoreşti nu
au stabilit în mod riguros, în concret, acest element ce reprezintă o
circumstanţă importantă în identificarea premiselor de analiză a raportului de
proporţionalitate, fiind util a se observa proporţia reducerii beneficiului
social în discuţie pentru reclamantul cauzei, iar nu indicarea unei marje
generale a diminuării pensiilor speciale pentru toate categoriile de persoane
vizate de Legea nr. 119/2010.
Or, instanţa europeană însăşi, în aplicarea acestui test de proporţionalitate, analizează situaţia reclamantului din fiecare cauză, determină anumite circumstanţe particulare în plângerile pe care le soluţionează, se raportează în mod necesar la situaţia de fapt pe care ea însăşi a reţinut-o în legătură cu respectiva plângere şi, numai pe baza acestui ansamblu de constatări, conchide asupra raportului de proporţionalitate, fără a stabili vreodată o concluzie cu caracter general, chiar referitoare la o anumită categorie vizată de „ingerinţă“, în afara statutului de „victimă“ (dacă se au în vedere cauzele cu mai mulţi reclamanţi - de exemplu, Aizpurua Ortiz ş.a. împotriva Spaniei).
Or, instanţa europeană însăşi, în aplicarea acestui test de proporţionalitate, analizează situaţia reclamantului din fiecare cauză, determină anumite circumstanţe particulare în plângerile pe care le soluţionează, se raportează în mod necesar la situaţia de fapt pe care ea însăşi a reţinut-o în legătură cu respectiva plângere şi, numai pe baza acestui ansamblu de constatări, conchide asupra raportului de proporţionalitate, fără a stabili vreodată o concluzie cu caracter general, chiar referitoare la o anumită categorie vizată de „ingerinţă“, în afara statutului de „victimă“ (dacă se au în vedere cauzele cu mai mulţi reclamanţi - de exemplu, Aizpurua Ortiz ş.a. împotriva Spaniei).
Apoi, se
reţine că raportul de proporţionalitate este compromis dacă acel reclamant
suportă o sarcină individuală excesivă, exorbitantă,care excedează marjei de
apreciere a statului în reglementarea aspectelor legate de politica sa socială
(marjă care, în acest domeniu, este una extensivă); asemenea concluzii sunt
stabilite, de exemplu, când reclamantul este lipsit total de respectivul
beneficiu social ori când acestuia i-au fost suprimate integral mijloacele de
subzistenţă.
(...)
Înalta Curte are în vedere jurisprudenţa Curţii
Europene a Drepturilor Omului (Cauza Hasani împotriva Croaţiei – decizie de
admisibilitate din 30 septembrie 2010, Cauza Rasmussen împotriva Poloniei,
Cauza Banfield împotriva Regatului Unit al Marii Britaniişi Irlandei de Nord
din 18 octombrie 2005, Cauza Callejas împotriva Spaniei din 18 iunie 2002 -
decizie asupra admisibilităţii, Cauza Maggio ş.a. împotriva Italiei din 31 mai
2011, Cauza Moskal împotriva Poloniei din 15 septembrie 2009, Cauza Kjartan
Asmundsson împotriva Islandei) în cauze în care statele contractante au adoptat
măsuri legislative prin care au suprimat sau au limitat, pentru viitor, plata
unor pensii speciale sau a altor beneficii sociale aflate în plată.
În raport cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului reiese că stabilirea raportului de proporţionalitate nu este decât o chestiune de apreciere în fiecare cauză în parte, în funcţie de circumstanţele sale particulare.
În raport cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului reiese că stabilirea raportului de proporţionalitate nu este decât o chestiune de apreciere în fiecare cauză în parte, în funcţie de circumstanţele sale particulare.
Ca atare, pe calea recursului în interesul legii nu
este posibil a se statua o concluzie general valabilă de natură a asigura
unificarea practicii judiciare, având aptitudinea de a fi aplicată în fiecare
cauză aflată pe rolul instanţelor, de vreme ce stabilirea raportului de
proporţionalitate este rezultatul aprecierii materialului probator şi a
circumstanţelor proprii fiecărei pricini sau a situaţiei de fapt reţinute,
fiind aşadar exclusiv o chestiune de aplicare a legii (Convenţia şi
jurisprudenţa Curţii Europene, în acest caz).
Pentru a fi legală o soluţie asupra unei sesizări (cum este cea cu recurs
în interesul legii), ea trebuie în mod necesar să antreneze efecte legale şi în
cazul admiterii şi în cel al respingerii.
Or, dacă s-ar admite ca posibilă soluţionarea printr-o concluzie cu caracter general asupra raportului de proporţionalitate în acest gen de cauze şi astfel s-ar stabili că justul echilibru este afectat sau compromis în toate situaţiile, efectul indirect ar fi similar celui al abrogării legii.
Simetric, dacă s-ar stabili, pe calea recursului în interesul legii, că raportul de proporţionalitate a fost unul rezonabil, just, ar însemna negarea dreptului de acces la instanţă (garantat de art. 6 alin. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale) pentru fiecare dintre persoanele ce se pretind afectate în mod individual prin adoptarea şi aplicarea Legii nr. 119/2010.
În concluzie, analiza în concret a acestui raport de proporţionalitate nu poate fi realizată pe calea recursului în interesul legii, întrucât ar excede obiectului acestuia şi competenţelor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, recursul în interesul legii nefiind un recurs naţional în convenţionalitate.
Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 3307cu referire la art. 329 din Codul de procedură civilă, aşa cum a fost modificat şi completat prin Legea nr. 202/2010,
Or, dacă s-ar admite ca posibilă soluţionarea printr-o concluzie cu caracter general asupra raportului de proporţionalitate în acest gen de cauze şi astfel s-ar stabili că justul echilibru este afectat sau compromis în toate situaţiile, efectul indirect ar fi similar celui al abrogării legii.
Simetric, dacă s-ar stabili, pe calea recursului în interesul legii, că raportul de proporţionalitate a fost unul rezonabil, just, ar însemna negarea dreptului de acces la instanţă (garantat de art. 6 alin. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale) pentru fiecare dintre persoanele ce se pretind afectate în mod individual prin adoptarea şi aplicarea Legii nr. 119/2010.
În concluzie, analiza în concret a acestui raport de proporţionalitate nu poate fi realizată pe calea recursului în interesul legii, întrucât ar excede obiectului acestuia şi competenţelor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, recursul în interesul legii nefiind un recurs naţional în convenţionalitate.
Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 3307cu referire la art. 329 din Codul de procedură civilă, aşa cum a fost modificat şi completat prin Legea nr. 202/2010,
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
În numele legii
DECIDE:
Respinge recursurile în interesul legii declarate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de colegiile de conducere ale curţilor de apelBraşov , Cluj, Craiova şi Galaţi
privind aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 119/2010, raportat la art. 20 alin.
(2) din Constituţie, art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia
europeană a drepturilor omului şi art. 14 din Convenţie, referitoare la
recalcularea pensiilor prevăzute de art. 1 din lege.
Obligatorie, potrivit art. 3307alin. 4 din Codul de procedură civilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 decembrie 2011.
Respinge recursurile în interesul legii declarate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de colegiile de conducere ale curţilor de apel
Obligatorie, potrivit art. 3307alin. 4 din Codul de procedură civilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 decembrie 2011.
VICEPRESEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE,
Rodica Aida Popa
Magistrat-asistent-şef,
Bogdan Georgescu
Bogdan Georgescu
Președintele Comisiei
pentru Muncă şi
Protecţie Socială
din Camera Deputaților, domnul Adrian
Solomon, după ce o delegație a militarilor i-au expus
punctele de vedere ale
rezerviștilor pensionari, a reușit să
facă tot posibilul încât să treacă
Raportul asupra proiectului de lege privind aprobarea OUG 59/2017 prin Comisia
pentru Muncă şi
Protecţie Socială, adăugând unele amendamente despre care a pretins că
aparțin militarilor cu care a discutat domnia sa. Raportul respectiv nu a
fost discutat ci doar votat în Comisie, fiind anunțat de domnul Solomon, ca
fiind aprobat.
De fapt OUG nr. 59/2017, prin articolul VII, este plină de
ilegalități:
- Încalcă prevederile Deciziei nr. 20 din 2000 a CCR,
decizie care prevede egalitatea de tratament în ceea ce privește pensiile
magistraților și cele ale militarilor. Ori această OUG 59/2017 îngheață pensiile
militarilor, dar nu și pe ale magistraților. Este de altfel ciudat că
actualul guvern, care cere președintelui să respecte deciziile Curții
Constituționale a României, încălcă o astfel de decizie fără nici o
apăsare și nici nu își cere propria suspendare;
- Modifică o lege organică, ceea ce este interzis;
- Este emisă cu încălcarea art 5 și 40 din legea nr.
346/2006, cu
modificările şi completările ulterioare, care specifică faptul că doar
ministrul apărării are dreptul să emită legi în domeniul apărării,
încălcându-se totodată și principiul Autonomiei prevăzut de art 2 din
legea 223, principiu ”bazat pe organizarea, conducerea și administrarea,
de sine stătătoare, a sistemului pensiilor militare de stat de către
instituțiile din domeniul apărării naționale, ordinii publice și
securității naționale”;
- Nu
există în această
ordonanță avizul și nici punctul de vedere al M.Ap.N.
- Militarii sunt discriminați față de
civili, prin faptul că lor nu li se mai actualizează pensiile. În mod
samavolnic, termenul ”ACTUALIZARE” din conținutul original al legii
223/2015, a fost schimbat, înlocuit, interpretat,
distorsionat, dar menţinut în conţinutul art. 59 unde, de fapt,
inlocuieşte termenul ”INDEXARE”, deși sunt termeni diferiți iar
legea 263, ca și legea 223 fac distincție clară între aceste noțiuni. Practic militarii nu mai au
nici actualizare nici indexare;
- Militarii
sunt discriminați
față de civili și prin faptul că indexarea cu rata inflației,
(transformată abuziv în actualizare), la militari se face ”cu rata
medie anuală a inflației, indicator definitiv, cunoscut la data de 1
ianuarie a fiecărui an în care se face actualizarea” în vreme ce la
civili, pe legea 263, indexarea se face la ”Valoarea punctului de
pensie, care se majorează anual cu 100% din rata medie anuala a inflației,
la care se adaugă 50% din creșterea reala a câstigului salarial mediu brut
realizat.”
- Se
încalcă principiul
egalității stipulat în legea 223/2015, pentru că prin anularea
actualizării pensiilor la creșterea salariilor activilor, se mențin
diferențele dintre pensii, funcție de anul ieșirii la pensie, ajungându-se
la inechități crase, pe care actualizarea le-ar fi nivelat în timp. Asta
în condițiile în care legea 223/2015 are la bază principiul egalității, ” prin
care se asigură tuturor participanților la sistemul de pensii militare de
stat un tratament nediscriminatoriu între persoane aflate în aceeași
situație juridică, în ceea ce privește drepturile și obligațiile prevăzute
de lege”;
- Se
încalcă însuși
principiul sacru al ”recunoștinței față de loialitatea, sacrificiile
și privațiunile suferite de militari, polițiști și funcționari publici cu
statut special din sistemul administrației penitenciare și familiile
acestora pe timpul carierei” prevăzut la art 2 al Legii 223/2015
și care a stat la baza emiterii acestei legi;
- Încălcând
toate aceste legi,
prevederi, Constituția însăși, care consfințește egalitatea de șanse și
dreptul asupra proprietății, căci pensia este un drept fundamental al
omului, se încalcă și principiul predictibilității normelor juridice
pentru că se emit legi care astăzi sunt date iar mâine încălcate,
modificate, zdrobite, desfigurate de chiar cei care le-au emis.
- Chiar
dacă a fost retrimisă la comisii pentru un nou raport, OUG 59/2017, nu
poate fi supusă votului Parlamentului, deoarece se află pe masa Curții
Constituționale.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu