Care este procedura infiintarii unui
ONG (Asociatie/Fundatie)?
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
La
adresa inistor@gmail.com puteti comanda actele
necesare infiintarii/modificarii unui ONG
|
miercuri, august 14, 2013
Procedura infiintarii unui ONG (Asociatie/Fundatie)
sâmbătă, august 03, 2013
Restart Creșa Deva
Anul 2013 este
un an de referință în devoltarea creșelor din România, un nou
început, un restart deoarece acestora li s-a conferit, pe lângă statutul
de unități sociale și statutul de unități de învățământ pentru educația
copiilor de vârstă antepreșcolară, cu toate privilegiile si obligatiile
oferite de lege.
În cele ce urmează voi prezenta o evoluție în timp
a acestui domeniu, în special a Creșei Deva, cu accent pe reglementările
juridice care au ghidat această sferă socială.
Etapa I (1949-1970)
Cresa este institutia creată pentru prima dată în
România prin Decretul nr.343 din 1949 pentru organizarea si functionarea
Fondului Plastic al Pictorilor si Sculptorilor din Republica Populara Română.
Prin acest act normativ s-a prevazut înființarea
creselor în scopul asigurării conditiilor favorabile pentru desfasurarea muncii
creatoare a artistilor plastici, în vederea asigurarii conditiilor necesare
pentru suplinirea indeplinirii obligatiilor parintesti privind cresterea,
ingrijirea si educarea copiilor cu varsta cuprinsa intre zero si trei ani.
Etapa a II-a (1970- 2001)
Creşa, ca serviciu destinat copiilor sub 3 ani, a
luat amploare deosebită în ţara noastră în special in anii
anii '70, apogeul fiind atins in anii '80 cand s-au înregistrat în
România 902 creşe unde 90.000 de copii
erau îngrijiţi în aceste creşe.
Înscriindu-se în planul național de înființare a
creșelor, Creşa din municipiul Deva a luat fiinţă la data de 26 mai 1971,
construindu-se un imobil situat pe Aleea Viitorului nr. 5, fiind
subordonată Spitalului Judeţean Deva.
Timp de şapte ani a funcţionat ca o creşă de zi,
având 4 grupe (sugari, grupă mică, grupă mijlocie şi grupă mare). Capacitatea
creşei era de 100 de paturi, având un număr de 25 copii în fiecare grupă.
La data de 19 iunie 1978 s-a înfiinţat creşa
saptamanală la etajul I, având 2 grupe (mare si mijlocie). Programul creşei
săptamanale era de luni, ora 06.00 până sâmbăta la orele 16.00.
Etapa a III-a ( 2001-2007)
In România, în 2001 avut loc trecerea creşelor din
sectorul sanitar în acela al administraţiei publice locale.
Din data de 1 iulie 2001 Creşa Deva trece în
subordinea Consiliului Local Deva, subordonare păstrată până în prezent.
Creșa se află în subordinea Consiliului Local al Municipiului Deva
conform Hotărârii Consiliului Local Deva nr. 318 din 2001 privind
aprobarea protocolului de predare-primire a patrimoniului Creșei de la
Spital către Consiliul Local Deva.
In 15 iunie 2008 s-a desfiinţat creşa săptămânală,
transformându-se în creşă de zi, cu program de luni-vineri, de la orele 06. 00
la 18.00. Acest program se păstrează și astăzi.
Etapa a IV-a (2007-2012)
Reapărând interesul pentru educație, în special
pentru educația timpurie, acest demeniu a facut obiectul unei legi speciale-Legea
nr. 263 din 19 iulie 2007 privind infiintarea, organizarea
si functionarea creselor. La data intrãrii în vigoare a
acestei legi se abroga dispoziţiile referitoare la creşe din Hotãrârea
Guvernului nr. 360/1991 privind organizarea activitãţii creşelor şi
grãdiniţelor şi stabilirea contribuţiei pãrinţilor la întreţinerea copiilor din
aceste unitãţi.
Mai tarziu, în anul 2011, în Legea nr. 1 din
2011 a educaţiei naţionale se aloca spatiu si o tratare speciala
educaţiei antepreşcolară (Secţiunea a 2-a).
Potrivit art. 27 alin. (1) și (5) din Legea
educației nationale nr. 1/2011, cu modificările si completările ulterioare,
,,educaţia antepreşcolară se organizează în creşe şi, după caz, în grădiniţe şi
în centre de zi. Aici intervine rolul educatorului puericultor (Cod C.O.R –
234203) care este persoana calificată a carei interventie se regaseste în
sectorul serviciilor de crestere, îngrijire si educatie timpurie a copilului si
de sustinere a parintilor în consolidarea abilitatilor parentale și care are
rol în educarea copiilor de vârstă antepreşcolară în conformitate cu
cerinţele idealului educaţional.
Etapa a V-a (actuală)
La finele anului 2012 a apărut Hotărarea nr.
1252 din 12 decembrie 2012 privind aprobarea Metodologiei de organizare si
functionare a creselor si a altor unitati de educatie timpurie anteprescolara
care stabileste clar rolul si locul creselor:
Creşele fac parte atât din sistemul naţional de servicii
sociale reglementat de Legea asistenţei sociale nr. 292/2011, prin furnizarea
de servicii de îngrijire şi supraveghere, cât şi din sistemul de învăţământ
preuniversitar reglementat de Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu
modificările şi completările ulterioare, prin furnizarea de servicii de educaţie
timpurie antepreşcolară.
Hotărârea menționată obligă ca începând cu data
aprobării acestei metodologii, conducerile unităţilor care oferă servicii de
educaţie antepreşcolară să ia toate măsurile necesare pentru
reorganizarea creșelor, cu sprijinul autorităţilor administraţiei publice
locale şi al inspectoratelor şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti, până
la începerea anului şcolar 2013-2014.
În urma adoptării Hotărârii C.L. Deva nr. 9
din 2013, Creșa Deva a fost reorganizată conform Hotararii nr. 1252 din 12
decembrie 2012, facând parte atat din sistemul national de servicii
sociale reglementat de Legea asistentei sociale nr.
292 din 2011, prin furnizarea de servicii de ingrijire si supraveghere, cat
si din sistemul de invatamant preuniversitar reglementat de Legea educatiei
nationale nr.
1 din 2011, cu modificarile si completările ulterioare, prin furnizarea de
servicii de educatie timpurie anteprescolară.
În statul de funcții a apărut câte un
educator puericultor pentru fiecare grupă de creșă.
Ordinul nr. 3412/557 din 19 martie 2013
privind aprobarea Metodologiei de evaluare instituţională în vederea
autorizării, acreditării şi evaluării periodice a furnizorilor de educaţie
timpurie antepreşcolară prevede că Furnizorii de educaţie timpurie antepreşcolară
care funcţionează legal în anul şcolar 2012 - 2013, conform legislaţiei în
vigoare, se consideră acreditaţi şi se supun doar procedurilor de evaluare
externă periodică, în urma cărora vor fi înscrişi în Registrul naţional al
furnizorilor de educaţie timpurie antepreşcolară acreditaţi. Furnizorii de
educaţie timpurie antepreşcolară acreditaţi au obligaţia de a solicita ARACIP
(Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar )
desfăşurarea procedurilor de evaluare externă periodică la 3 ani de la
obţinerea acreditării.
În acest sens, creșa Deva se bucură de
acreditarea de jure oferită de ordinul menționat, ulterior
supunându-se evaluării externe de către ARACIP.
În urma adoptării Hotărârii C.L. Deva nr. 222 din
2013, Creșa Deva a fost inclusă în rețeaua unităților școlare care ființează în
anul școlar 2013-2014 pe raza municipiului Deva, cu o cifră de școlarizare de
50 copii ( 25 copii în grupa copiilor cu vârsta între 1-2 ani și 25 copii
cu vârsta între 2-3 ani) http://www.primariadeva.ro/fisiere/module_fisiere/4605/222.pdf .
Din data de 19 iulie 2013, Creșa Deva
se numără printre serviciile sociale acreditate de către Ministerul Muncii,
Familiei şi Protecţiei Sociale - Politici familiale, incluziune şi asistenţă
socială, fiind cuprinsă în Registrul electronic unic al serviciilor
sociale, pozitia 4289- http://www.mmuncii.ro/sas/furnizor/4289 .
În urma concursului desfășurat pentru ocuparea
postului de director, juristul Ion Nistor exercită din 1 aprilie 2013
pentru un mandat de 5 ani funcția de director al Creșei Deva, fiindu-i
încredințată prin dispoziția Primarului organizarea, conducerea resurselor
umane, administrarea precum și gestionarea patrimoniului și a bunurilor
materiale și financiare, în condițiile realizării unui management eficient și
de calitate.
Directorul Creșei este licențiat al
Facultății de Drept „I.C. Drăgan” din Lugoj, are o experiență de peste 20 ani
în administrația publică (consilier, expert, referent de specialitate), dintre
care, peste 5 ani a ocupat funcția de consilier juridic la școli și grădinițe
din domeniul privat și de stat.
Directorul Creșei este sprijinit în actul de conducere de un Consiliu Consultativ alcatuit din angajați, reprezentanții beneficiarilor și membrii comunității locale care sprijină parteneriatul instituție –comunitate și sustin un management prin care creșa să aibă locul cuvenit între instituțiile reprezentative de educare și formare.
Galerie foto
http://orasuldeva.ro/orasul/index.php/istoric-institutii/469-cresa-din-deva
http://orasuldeva.ro/orasuldeva/cresagojdu.htm
http://orasuldeva.ro/orasuldeva/cresagojdu.htm
Contact Creşa Deva
Director Jurist Ion Nistor
Telefon: 0751/121 169
E-mail: inistor@gmail.com
Adresa
Deva, Aleea Viitorului, nr. 5
Telefon/fax: 0254/230 250
E-mail: cresa.deva@gmail.com
joi, iulie 25, 2013
Asociația Internațională a Școlilor Creștine (ACSI)
Nou: Conferință regională la Deva:
https://acsieurope.org/home/Conferin%C8%9Ba-regional%C4%83-ACSI-25-martie-2017-Deva/15/631/ro/
https://acsieurope.org/home/Conferin%C8%9Ba-regional%C4%83-ACSI-25-martie-2017-Deva/15/631/ro/
Asociația Internațională a Școlilor Creștine
(ACSI) este cea mai mare organizație a Școlilor Creștine Protestante din
întreaga lume, slujind peste 23.000 de școli și 5,5 milioane de elevi de pe tot
cuprinsul globului.
ACSI are privilegiul de a lucra în parteneriat cu
dascăli creștini din întreaga lume pentru a-i ajuta să crească o nouă generație
de tineri pentru Isus Hristos.
Școlile internaționale care sunt membre ACSI sunt
sprijinite prin intermediul Biroului central ACSI din Colorado Springs , Statele Unite.
ACSI Europa, cu sediul la Budapesta, Ungaria, este
o lucrare de slujire dedicată sprijinirii dascălilor și a școlilor creștine de pe tot cuprinsul Europei.
Numeroase grădinițe, școli și licee particulare
înființate de către biserici evanghelice sau fundații/asociații din
România fac parte din ACSI și se bucură
de parteneriatul activ cu această organizație
internațională.
ȘTIRI, NOUTĂȚI, EVENIMENTE, CONTACTE
Vă
invităm să accesați noul website http://acsieurope.org pentru informații și materiale care au fost
postate recent ( documente juridice de interes pentru directori, profesori,
educatori, un articol interesant despre integrarea biblică si o prezentare de
carte).
Unele dintre materiale sunt disponibile doar acelora care își deschid un cont gratuit de folosire a website-ului.
Unele dintre materiale sunt disponibile doar acelora care își deschid un cont gratuit de folosire a website-ului.
Evenimentele
ACSI planificate pentru următoarea perioadă sunt descrise la pagina web/facebook:
-http://acsieurope.org
-https://www.facebook.com/ACSI-Europe-297780549664/?fref=ts
-http://acsieurope.org
-https://www.facebook.com/ACSI-Europe-297780549664/?fref=ts
Responsabili
lucrare ACSI pentru România:
Felicia Bilauca - Country Facilitator
(USA #) +1 714-273-0475
Liviu Căprar - School Services Consultant
Home
+40-21-345-9655,
Cell
+40-744-194-821
Elisabeta Rauca - Early Ed. Services Consultant
Home +40
2-57-320-430,
Cell +40 744-496-403
Consilier juridic Ionuț Nistor
Tel.: 0751 121 169,
E-mail: inistor@gmail.com
Tel.: 0751 121 169,
E-mail: inistor@gmail.com
CODUL LUI HAMMURABI- UNDE NE AFLAM?
Probabil unii intreaba: ce are pravila cea mai veche de legi o
omenirii de a face cu familia, valorile, lumea contemporana? Are. Foarte mult. E
un barometru care reflecta valorile de inceput a societatii omenesti si unde se
afla ele dupa 4000 de ani. Spre bine ori spre rau. E relevanta si faciliteaza
intelegerea involutiei valorilor din zilele noastre. E cel mai timpuriu document
scris din istoria omenirii in care aflam cuvintele “sot”, “sotie”, “casatorie”,
“familie”, “divort”, “adulter”, “copii”, “barbat” si “femeie”. E de la sine de
inteles, deci, si util in acelasi timp, in aceste vremuri de dezorientare si
haos valoric, sa privim in urma la modul cum gindeau fiintele umane acum 4000 de
ani privind valorile.
Codul lui Hammurabi a fost scris pe vremea acestui imparat babilonian
care a trait pe la 1750 inainte de Hristos, adica in urma cu mai bine de 3.750
de ani. De Codul lui ne despart cel putin 3.750 de ani. E un document secular si
de aceea nu poate fi atacat astazi ca fiind fictiunea unei zeitati. Ne e vorba
aici de cele zece porunci ale Vechiului Testament. Ni se spune ca nu putem
argumenta pentru valorile traditionale din perspectiva biblica, crestina ori
religioasa. Argumente de genul acesta sunt excluse din dezbaterile care au loc
privind casatoria, viata, ori moravurile sexuale moderne. Codul lui Hammurabi
insa e un punct de reper secular foarte util pentru a evalua nivelul de
degradare al valorilor contemporane in comparatie cu valorile codificate de
babilonieni acum 3.750 de ani.
Observatii generale
Codul lui Hammurabi nu este rezultatul unor dezbateri parlamentare de
genul celor cu care suntem obisnuti noi. El constituie codificarea in scris a
principiilor de convietuire sociala practicate de civilizatia babiloniana acum
4000 de ani. Descrie atit normele de convietuire acceptabile cit si pe cele
neacceptabile. Denota vechimea acestor valori pe care noi le numim traditionale
dar pe care ideologia deconstructionista contemporana le
numeste demodate. Descrie valori unanim acceptate acum 4000 de ani. Denota
valori si norme de convietuire sociala care foarte probabil au fost practicate
vreme de sute, ori chiar mii de ani, inainte de a fi codificate. Pe linga asta
documentul da de inteles ca la un anumit punct in evolutia societatii societatea
a determinat ca anumite practici sociale erau utile si altele nu. In consecinta,
atit practicile utile cit si cele daunatoare au fost codificate cu scopul de a
proteja si promova pe primele si de a le interzice ori pedepsi pe cele din urma.
Analiza pe care o facem astazi denota ca ceea ce acum 4000 de ani oamenii vedeau
ca fiind normal, astazi vad ca fiind anormal. Natural nu ne referim la sclavie
ori institutii de genul acesta, ci la institutia multimilenara a familiei si
casatoriei.
Cuvantul “casatorie” apare in Cod de 13 ori, cuvantul “sot” de 44 de
ori, “sotie” de 67 de ori, “adulter” de 3 ori, “familie” o data, si “divort” de
3 ori. Cuvintul “sex” nu apare de loc. Asta indica ca pentru societatea
babiloniana de acum 4000 de ani casatoria era importanta, relatiile intre sot si
sotie bine definite pentru a proteja unitatea familiei, iar lipsa cuvintului
“sex” denota ca, spre deosebire de astazi, societatea primitiva nu era obsedata
de sexualitate asa cum ea este astazi. Divortul e mentionat ca fiind ingaduit in
cazul in care femeia era stearpa, iar adulterul era pedepsit cu moartea. Un
barbat care isi parasea familia nu se mai putea intoarce la ea iar sotia lui
avea dreptul sa se alipeasca casei unui alt barbat. Pedepsele aspre pentru
adulter si abandonul familiei indica ca babilonienii luau in serios protejarea
familiei si a casatoriei.
Casatoria
Aflam detalii interesante despre casatorie in Codul lui Hammurabi.
Codul nu o defineste direct ci doar indirect. Paragraful 128 afirma, in
traducerea engleza: “If a man has taken a wife and has not executed a marriage
contract, that woman is not his wife”. (Romaneste: “daca un barbat si-a luat o
nevasta dar nu a facut un contract de casatorie cu ea, acea femeie nu este sotia
lui”.) Casatoria deci era constituita dintr-un barbat si o femeie, barbatul
fiind numit “sot” iar femeia “sotie”. Dar pentru a fi oficial constituita si
recunoscuta in societate, uniunea dintre sot si sotie trebuia evidentiata sub
forma unui contract de casatorie. Asta denota ca in
absenta unui contract de casatorie relatia dintre barbat si femeie era o
relatie de concubinaj. Ceea ce insemna ca inca acum 4000 de ani societatea
facea distinctie intre concubinaj si casatorie. Oare de ce? Fara indoiala
deoarece casatoria, nu concubinajul, impunea stabilitate relatiilor intre soti,
care la rindul ei impunea stabilitate sociala pentru toti membrii societatii.
Casatoria demarca perimetrii relatiilor sexuale si de familie, relatiile intre
barbat si femeie si intre parinti si copii. Toti isi cunosteau rolurile si
limitele. Iar din asta toti aveau numai de castigat: barbati si femei, parinti
si copii, si societatea in general.
Ce inseamna “contract de casatorie”? Exact ceea ce
in zilele noastre continua sa diferentieze casatoria de concubinaj. Concubinajul
nu e bazat pe legamint ci e o convietuire de convenienta fara obligatii
reciproce. Casatoria, insa, e bazata pe legamint. Legamintul de casatorie intre
barbat si femeie implica promisiuni reciproce de fidelitate si monogamie, de a
trai impreuna la bine si la rau, in sanatate ori boala, si de a exclude din
relatiile dintre sot si sotie persoanele terte. Promisiunile acestea erau facute
in prezenta martorilor. E interesant si de notat ca si Biblia, in Vechiul
Testament, defineste casatoria ca fiind un legamint intre un
barbat si o femeie facut in fata martorilor. (Maleahi 2:14 “Şi
de ziceţi: "De ce?" Din pricină că Domnul a fast martor între tine şi femeia
tinereţilor tale, faţă de care tu ai fost viclean, deşi ea era tovarăşa ta şi
femeia legământului tău”.)
Punem in contrast aceasta definitie traditionala a casatoriei, veche
de cel putin 4000 de ani, cu defintiile care se reliefeaza astazi. Noua
ideologie a familiei nu mai fundamenteaza casatoria pe uniunea intre barbat si
femeie, pe persoane de sex opus, nici pe legamintul intre sot si sotie,
fidelitate, monogamie si excluderea persoanelor terte din relatiile intre sot si
sotie. Se vorbeste tot mai mult despre un nou gen de casatorie, casatoriile
deschise (“open marriages”) in care sotul permite femeii sa intretina relatii
sexuale cu alte persoane, fie de sex opus fie de acelasi sex, iar sotia permite
acelasi lucrul sotului ei legal. Poliamoria ori casatoria de grup face parte si
ea din acest trend si cere tot mai strident sa fie recunoscuta legal.
Copiii nenascuti
Copiii nenascuti erau pretuiti si aveau o valoare reala in Codul lui
Hammurabi. Daca o persoana agresa o femeie sloboda insarcinata si cauza
pierderea fatului, nu se impuneau pedepse penale ci pecuniare, despagubirea
fiind de 10 secheli. Codul lui Hammurabi mentioneaza multe delicte care trebuiau
despagubite pecuniar, cea mai mare despagubire fiind in cazul uciderii copilului
nenascut al femii slobode. In antichitate echivalentul unui sechel era de 10
dolari, ceea ce ne indica ca acum 4000 de ani uciderea copilului nenascut se
despagubea cu echivalentul a 100 de dolari.
Divortul
Divortul era ingaduit in anumite circumstante dar interzis in altele.
De exemplu, daca sotia se imbolnavea sotul nu o putea divorta ci avea obligatia
sa o intretina pentru restul vietii. (Art 148) Iar daca divortul era permis,
barbatul era obligat sa dea femeii o parte din recolta, avere si bunuri pentru
a-si intretine copiii. (Art 138)
Crime sexuale
Cu toate ca in Cod nu se foloseste cuvantul “sex”, anumite relatii
sexuale erau interzise si pedepsite. Incestul era interzis. Un tata care
intretinea relatii de incest cu fica lui trebuia expulzat din cetate. (Art. 154)
Un tata care lua o sotie pentru fiul lui si se culca cu ea era spanzurat iar
fata inecata. (Art 155) Daca un barbat se culca cu sotia tatalui sau dupa
moartea tatalui, atit el cit si femeia erau arsi pe rug. (Art. 157) Violul era
pedepsit cu moartea barbatului. (Art 130) Adulterul era pedepsit cu moartea
ambelor persoane prin strangulare si inec. (Art 129)
Releventa Codului lui Hammurabi astazi
Codul lui Hammurabi e relevant in contextul furtunoaselor dezbateri
actuale privind valorile. Sofisticatii contemporani privesc cu dispret
principiile de interactiune sociala si convietuire ale inaintasilor nostri cu
mii de ani in urma. Dupa ei aceste principii nu sunt relevante astazi.
Dimpotriva sunt luate in ris cu toate ca trebuie recunoscut, de buna credinta,
ca ele reprezinta prima incercare de reglementare in scris a relatiilor sociale
civilizate. Este neindoielnic ca principiile enuntate in Codul lui Hammurabi au
fost adoptate pentru a preveni haosul moral si decadenta morala in care au trait
generatiile de dinainte. Daca Hammurabi a socotit de bine sa defineasca si sa
standardizeze casatoria, inseamna ca generatia lui a gasit modurile de
convietuire precedente haotice si deficitare. Casatoria a fost desemnata tocmai
pentru a produce ordine sociala, sa reglementeze relatiile intre sexe, parinti
si copii, sa protejeze copiii, sa protejeze sotii de intruziunea tertilor, si sa
asigure succesiunea armonioasa a generatiilor.
Ideologiile si practicile contemporane se afla tocmai la polul opus.
Dupa 3.750 de ani de istorie scrisa si mai bine de 4000 de ani de experienta
umana, casatoria este re-definita. Hammurabi si generatiile din
vechime s-ar intoarce in mormint daca ar sti ca dupa 3.750 de ani tarile
“luminate” ale Europei au legiferat casatoriile intre persoane de acelasi sex.
Crimele sexuale au fost si ele, in mare parte, dezincriminalizate. Adulterul nu
se mai pedepseste, la fel incestul. Doar violul inca mai este pedepsit. Divortul
s-a liberalizat, iar motive bine intemeiate pentru a-l obtine nu mai sunt
necesare.
Dintr-o alta perspectiva insa, Codul lui Hammurabi reprezinta si un
standard care traseaza liniile definitorii ale civilizatiei. Civilizatia
incepe atunci cind societatea stie sa diferentieze intre bine si rau, alege
binele, respinge raul, codifica binele si pedepseste raul. In consecinta, o
societate poate fi numita civilizata doar atita timp cit are discernamint, poate
diferentia intre bine si rau si interzice raul. Abisul si colapsul moral
incep acolo unde abilitatea de a discerne binele de rau se termina iar vointa de
a respinge raul se stinge. La punctul acesta se afla Europa zilelor noastre,
indraznim sa spunem. Avortul, imoralitatea sexuala, uniunile sexuale rele,
cultura mortii, pornografia, hedonismul, lipsa de interes fata de bunastarea
generatiei de miine – toate acestea sunt simptome ale faptului ca Europa isi
pierde abilitatea de a diferentia intre bine si rau si ca vointa ei de a
respinge raul se stinge.
Dar Romania?
Codul lui Hammurabi codifica prima institutie a umanitatii:
casatoria si familia. Aceasi institutie care e mentionata si in
Articolul 48 din Constitutia Romaniei. Institutia cea mai veche din istoria
omenirii. Prima si cea mai importanta. Cea care a facilitat aparitia si fondarea
tuturor celorlalte institutii. Codul lui Hammurabi a codificat-o pentru ca
generatiile vechi au gasit-o ca fiind cea mai utila si importanta institutie
pentru a preveni intoarcerea societatii in barbarism. Este uimitor deci, poate
chiar jalnic, ca liderii politici ai Romaniei se opun codificarii acestei
institutii in Constitutia Romaniei. Dl Ponta, dl Basescu, dl Cernea par a fi
corigenti la istorie. Ar fi bine sa citeasca pravila lui Hammurabi sa-si dea
seama cit sunt de eronati. Probabil se cred persoane inteligente si educate, dar
aparent sunt analfabeti la Istorie. De 3.750 de ani casatoria a fost codificata
ca fiind uniunea intre un barbat si o femeie, dar domnilor Ponta, Basescu si
Cernea nu le pasa. Din 2006 Alianta Familiilor din Romania lupta tocmai pentru
protejarea acestei institutii si definirea ei in Constitutia Romaniei, asa cum e
ea a fost codificata pentru prima data cu peste 3.750 de ani in urma in Codul
lui Hammurabi. E o lupta pe care o credem nobila. Da, noi
suntem de partea Istoriei. Ei, adica domnii Ponta, Basescu si
Cernea nu sunt.
Materiale: Pe tema subiectului, AFR pune la
dispozitie citeva materiale:
(1) traducerea in engleza a Codului lui Hammurabi:
http://archive.org/stream/cu31924060109703/cu31924060109703_djvu.txt
(2) un comentariu in limba romana despre Codul lui Hammurabi: http://istoriiregasite.wordpress.com/2012/08/02/codul-lui-hammurabi-infractiuni-si-pedepse/;
(3) un comentariu in limba engleza care explica de ce institutia casatoriei si a
familiei vor dainui si aranjamentele tranzitorii de convietuire vor dispare: http://americanexperiment.org/publications/commentaries/free-societies-as-schools-of-the-soul
Sursa: Alianta Familiilor din Romania
www.alianta-familiilor.rooffice@alianta-familiilor.ro
sâmbătă, iunie 29, 2013
miercuri, iunie 12, 2013
Inscrieri la Academia cetateanului
V-ati aflat la un moment dat în
viata dumneavoastra in mijlocul unui eveniment
in care ati realizat ca pregatirea pe care o aveti nu va ajuta sa faceti
fată problemelor cu care vă confruntati?
Trimite un e-mail la adresa academiacetateanului@gmail.com cu subiectul ABONARE
sâmbătă, iunie 08, 2013
Actele necesare inscrierii copiilor de varsta anteprescolara in colectivitate
I.Care sunt
actele necesare inscrierii copiilor de varsta anteprescolara in colectivitate?
R. Potrivit
Hotararii nr. 1.252 din 12 decembrie 2012 privind aprobarea Metodologiei de
organizare si functionare a creselor si a altor unitati de educatie timpurie
anteprescolara, la înscriere/reprimire
se va cere:
1. adeverință de la medicul de familie, în care să se menționeze că
respectivul copil este sănătos clinic;
2. fișa de imunizări, întocmită conform prevederilor elaborate de
Ministerul Sănătății cu privire la intrarea copilului în colectivitate;
3. analize medicale: testare la tuberculină și examen
coproparazitologic pentru copil;
4. avizul epidemiologic, eliberat de medicul de familie al copilului
cu 24-48 de ore înainte de a începe frecventarea unității.
Avizul epidemiologic se prezintă și în cazul absenței copilului din
unitate pentru o perioadă mai mare de 3 zile.
joi, iunie 06, 2013
Lista ordinelor emise de MEN din 01.01.2013-01.06.2013
|
|||||||||
|
|||||||||
|
|||||||||
|
|||||||||
|
|||||||||
|
|||||||||
|
|||||||||
|
|||||||||
|
|||||||||
|
|||||||||
|
|||||||||
|
|||||||||
|
|||||||||
|
|||||||||
|
|||||||||
|
|||||||||
|
|||||||||
|
|||||||||
|
|||||||||
|
|||||||||
|
|||||||||
|
|||||||||
|
|||||||||
|
|||||||||
|
|||||||||
|
|||||||||
|
|||||||||
|
|||||||||
|
|||||||||
|
|||||||||
|
|||||||||
|
|||||||||
|
|||||||||
|
|||||||||
|
|||||||||
|
|||||||||
|
|||||||||
|
|||||||||
|
|||||||||
|
|||||||||
|
|||||||||
|
|||||||||
|
|||||||||
Abonați-vă la:
Postări (Atom)



