miercuri, noiembrie 17, 2010

Stabilirea cuantumului şi condiţiilor de acordare a compensaţiei lunare pentru chirie cadrelor militare în activitate din Ministerul Apărării Naţionale

Hotărârea nr. 1867 din 22.12.2005 privind stabilirea cuantumului şi condiţiilor de acordare a compensaţiei lunare pentru chirie cadrelor militare în activitate din Ministerul Apărării Naţionale
Publicata in Monitorul Oficial, Partea I nr. 62 din 24.01.2006

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 20 1 alin. 3 din Legea nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare, cu modificările şi completările ulterioare,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Art. 1. - (1) Cadrele militare în activitate din Ministerul Apărării Naţionale, aflate în situaţiile prevăzute la art. 20 1 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare, cu modificările şi completările ulterioare, au dreptul la o compensaţie lunară pentru chirie, calculată în raport cu solda lunară brută corespunzătoare lunii pentru care se cuvine acest drept, în cuantum de:
a) 50% din solda lunară brută, dacă locuinţa închiriată se află în municipii, staţiuni turistice ori balneare sau în localităţi cu situaţii deosebite;
b) 40% din solda lunară brută, dacă locuinţa închiriată se află în alte localităţi decât cele prevăzute la lit. a).
(2) Staţiunile turistice ori balneare prevăzute la alin. (1) lit. a) sunt cele definite şi atestate astfel prin Ordonanţa Guvernului nr. 109/2000 privind staţiunile balneare, climatice şi balneoclimatice şi asistenţa medicală balneară şi de recuperare, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 343/2002, precum şi prin Hotărârea Guvernului nr. 1.122/2002 pentru aprobarea condiţiilor şi a procedurii de atestare a staţiunilor turistice, precum şi pentru declararea unor localităţi ca staţiuni turistice de interes naţional, respectiv local, cu modificările şi completările ulterioare.
(3) Localităţile cu situaţii deosebite prevăzute la alin. (1) lit. a) sunt cele care îndeplinesc criteriile privind acordarea sporului pentru activitatea desfăşurată în localităţi sau în zone izolate ori cele din judeţele unde încadrarea personalului se face cu greutate, stabilite prin ordin al ministrului apărării naţionale.
(4) Pentru verificarea îndeplinirii condiţiilor de acordare a compensaţiei lunare pentru chirie, comandantul/şeful unităţii militare numeşte o comisie ale cărei organizare şi funcţionare se stabilesc prin ordin al ministrului apărării naţionale.
Modificat de Hotărâre nr. 1362 din 27/09/2006 Articolul 1 la 31/10/2006

Art. 2. - Cadrul militar în activitate numit în prima funcţie sau mutat în interesul serviciului într-o altă garnizoană/localitate decât cea în care îşi are domiciliul beneficiază de compensaţia lunară pentru chirie dacă îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:
a) nu efectuează naveta la şi de la locul de muncă. Această condiţie nu se ia în calcul în cazul în care naveta se efectuează la şi de la locuinţa închiriată;
b) cadrul militar în activitate ori soţia/soţul acestuia nu deţine o locuinţă proprietate personală în garnizoana/localitatea în care a fost numit în prima funcţie sau a fost mutat în interesul serviciului;
c) nu i se asigură de către Ministerul Apărării Naţionale un spaţiu de locuit corespunzător potrivit prevederilor legale, pentru acesta şi, după caz, pentru el şi pentru membrii de familie;
d) nu are atribuită, prin contract de închiriere cu plata subvenţionată a chiriei, nici el şi nici soţul/soţia, o locuinţă din fondul locativ de stat în garnizoana/localitatea unde a fost numit în prima funcţie sau a fost mutat în interesul serviciului;
e) prezintă un contract de închiriere a unui spaţiu de locuit, încheiat în nume propriu şi înregistrat la organele fiscale, altul decât cel prevăzut la lit. d);
f) locuinţa închiriată să fie astfel situată încât să îi permită îndeplinirea atribuţiilor de serviciu. Aprecierea îndeplinirii acestei condiţii se face de către comisia prevăzută la art. 1 alin. (4), iar pentru comandant aprecierea se face de către comisia stabilită la eşalonul imediat superior.
Art. 3. - (1) Cadrul militar în activitate numit în prima funcţie sau mutat în interesul serviciului în garnizoana/localitatea în care îşi are domiciliul beneficiază de compensaţia lunară pentru chirie dacă îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:
a) nu deţine locuinţă proprietate personală nici el şi nici soţia/soţul în garnizoana/localitatea de domiciliu;
b) nu i se asigură de către Ministerul Apărării Naţionale spaţiu de locuit corespunzător, pentru el şi, după caz, pentru el şi pentru membrii familiei;
c) nu are atribuită prin contract de închiriere cu plata subvenţionată a chiriei, nici el nici soţul/soţia, o locuinţă din fondul locativ de stat în garnizoana/localitatea de domiciliu;
d) prezintă un contract de închiriere încheiat în nume propriu şi înregistrat la organele fiscale, altul decât cel prevăzut la lit. c). Nu se acordă compensaţia lunară pentru chirie în situaţia în care contractul de închiriere a fost încheiat cu copiii/părinţii cadrului militar în activitate ori ai soţiei/soţului acestuia;
e) locuinţa închiriată să fie astfel situată încât să îi permită îndeplinirea atribuţiilor de serviciu. Aprecierea îndeplinirii acestei condiţii se face de către comisia prevăzută la art. 1 alin. (4), iar pentru comandant aprecierea se face de căre comisia stabilită la eşalonul imediat superior;
f) rezultatele anchetei sociale justifică acordarea dreptului de a beneficia de compensaţia lunară pentru chirie.
(2) Ancheta socială prevăzută la alin. (1) lit. f) se efectuează de către comisia stabilită la art. 1 alin. (4). La stabilirea cazurilor justificate, în care cadrele militare în activitate pot beneficia de compensaţia lunară pentru chirie, comisia constată existenţa a cel puţin unuia dintre următoarele cazuri:
a) cadrul militar în activitate nu deţine un spaţiu de locuit corespunzător la adresa de domiciliu avută la data numirii în prima funcţie sau mutării în interesul serviciului;
b) cadrul militar în activitate se află în imposibilitatea obiectivă de a mai locui la adresa de domiciliu.
(3) Rezultatul anchetei sociale se consemnează într-un proces-verbal.
(4) Cadrele militare în activitate, numite în prima funcţie sau mutate în interesul serviciului într-o altă garnizoană/localitate decât cea în care îşi au domiciliul, care ulterior îşi stabilesc domiciliul în noua garnizoană/localitate, au dreptul la compensaţie lunară pentru chirie dacă sunt îndeplinite cerinţele prevăzute la alin. (1)-(3).
Art. 4. - Compensaţia lunară pentru chirie se acordă în condiţiile reglementate de prezenta hotărâre şi cadrelor militare în activitate care se află în următoarele situaţii:
a) iniţial au deţinut locuinţe proprietate personală, locuinţă de serviciu, de intervenţie sau din fondul locativ de stat cu plata subvenţionată a chiriei, iar ulterior, în baza unor hotărâri judecătoreşti definitive au pierdut beneficiul folosinţei acestor locuinţe. Acest drept se acordă şi în cazul pierderii beneficiului folosinţei acestor locuinţe prin partaj convenţional sau judiciar;
b) sunt detaşaţi pentru a îndeplini funcţii în afara Ministerului Apărării Naţionale.
Art. 5. - În situaţia în care atât soţul, cât şi soţia sunt cadre militare în activitate, având dreptul la compensaţia lunară pentru chirie potrivit prezentei hotărâri, şi locuiesc împreună, se acordă o singură compensaţie lunară pentru chirie raportată la solda lunară brută mai mare.
Art. 6. - (1) Cadrele militare în activitate îndreptăţite să beneficieze de compensaţia lunară pentru chirie solicită, prin raport scris, comandantului/şefului unităţii militare în care sunt încadrate acordarea acestui drept bănesc.
(2) Raportul se înregistrează la compartimentul documente clasificate al unităţii militare şi va conţine următoarele elemente:
a) numărul şi data ordinului de mutare în interesul serviciului sau, după caz, ale ordinului de numire ca urmare a absolvirii instituţiei de învăţământ ori chemării/rechemării în activitate;
b) date privind situaţia familială a cadrului militar în activitate în cauză: starea civilă, numărul copiilor şi al altor persoane aflate în întreţinere, domiciliul;
c) adresa la care locuieşte, anexând copia contractului de închiriere înregistrat la organele fiscale, precum şi copia actului de identitate;
d) date privind atribuirea unei locuinţe de serviciu, de intervenţie, a unei locuinţe în căminul de garnizoană ori din fondul locativ de stat cu plata subvenţionată a chiriei şi dacă locaţia acesteia îi permite îndeplinirea îndatoririlor de serviciu;
e) date privind deţinerea de către cadrul militar în activitate sau, după caz, de către soţia/soţul acestuia a unei locuinţe proprietate personală şi dacă locaţia acesteia îi permite îndeplinirea îndatoririlor de serviciu;
f) denumirea unităţii/indicativul structurii militare în care este încadrată/încadrat soţia/soţul, dacă este cadru militar, şi garnizoana/localitatea de dislocare;
g) efectuarea navetei la şi de la locul de muncă;
h) angajamentul de a raporta în scris, în termen de 5 zile lucrătoare de la ivirea situaţiei, orice schimbare intervenită, de natură să modifice condiţiile care au stat la baza acordării compensaţiei lunare pentru chirie;
i) orice alte date pe care cadrul militar le consideră necesare.
(3) La raportul prevăzut la alin. (1) se anexează o declaraţie pe propria răspundere, autentificată de notarul public, privitoare la situaţia locativă a cadrului militar în activitate, precum şi a soţiei/soţului acestuia, precum şi copii certificate de compartimentul resurse umane al unităţii militare de pe actul de identitate, contractul de închiriere, titluri de proprietate şi alte documente la care se face referire în raport.
Art. 7. - (1) Comisia prevăzută la art. 1 alin. (4) verifică îndeplinirea condiţiilor legale de acordare a compensaţiei lunare pentru chirie şi consemnează rezultatele şi propunerile într-un proces-verbal care se prezintă comandantului/şefului unităţii militare pentru a hotărî, după caz, astfel:
a) acordarea dreptului la compensaţia lunară pentru chirie cadrelor militare în activitate care îndeplinesc condiţiile legale şi emiterea ordinului de zi pe unitate de alocare la plată, specificându-se în mod expres data la care se efectuează aceasta;
b) respingerea solicitărilor care nu îndeplinesc condiţiile legale de acordare a dreptului la compensaţie lunară pentru chirie şi comunicarea în scris a motivelor care au stat la baza respingerii.
(2) Compensaţia lunară pentru chirie se acordă începând cu data înregistrării raportului la compartimentul documente clasificate.
(3) Termenul maxim pentru emiterea ordinului de zi pe unitate de alocare la plata pentru compensaţia lunară pentru chirie, precum şi pentru comunicarea în scris a răspunsului referitor la respingerea cererii este de 20 de zile lucrătoare de la data înregistrării raportului la compartimentul documente clasificate, exclusiv ziua înregistrării. În situaţii deosebite, la propunerea comisiei prevăzute la art. 1 alin. (4), comandantul/şeful unităţii militare poate aproba prelungirea termenului iniţial o singură dată, cu maximum 5 zile lucrătoare.
Art. 8. - Rapoartele personale ale cadrelor militare în activitate alocate la plata compensaţiei lunare pentru chirie şi procesele-verbale se păstrează într-un dosar separat, la structura financiar-contabilă.
Art. 9. - (1) Compensaţia lunară pentru chirie se plăteşte pentru luna în curs în ultima zi lucrătoare a lunii, de către unitatea militară la care beneficiarul este alocat la drepturi, pe baza statelor de plată întocmite în acest scop.
(2) Prin semnătura de primire a sumelor reprezentând compensaţia lunară pentru chirie cadrele militare în activitate confirmă că în luna pentru care se face plata nu au intervenit schimbări de natură să modifice dreptul la compensaţia lunară pentru chirie.
(3) Sumele reprezentând compensaţia lunară pentru chirie, plătite necuvenit, se recuperează conform prevederilor legale în vigoare.
Art. 10. - (1) Alocarea şi scoaterea la/de la plata compensaţiei lunare pentru chirie se fac prin ordinul de zi pe unitate, potrivit normelor în vigoare.
(2) Proiectul ordinului de zi pe unitate de alocare la plata compensaţiei lunare pentru chirie va fi vizat pentru control financiar preventiv propriu, potrivit actelor normative în vigoare.
Art. 11. - În situaţia plăţilor pentru fracţiuni de lună, calculul sumelor cuvenite se face raportându-se compensaţia lunară pentru chirie la numărul de zile calendaristice din luna pentru care se face plata.
Art. 12. - (1) Compensaţia lunară pentru chirie, acordată în condiţiile reglementate de prezenta hotărâre, se plăteşte în continuare cadrelor militare în activitate, care:
a) sunt trimise în străinătate pentru executarea unor misiuni cu caracter temporar care, potrivit legii, revin forţelor armate;
b) sunt trimise la studii, cursuri, stagii de practică, de specializare, de perfecţionare şi alte forme de pregătire în străinătate, cu durata de până la 2 ani inclusiv;
c) sunt puse la dispoziţie potrivit legii;
d) sunt mutate în altă unitate militară situată în aceeaşi garnizoană/localitate în care au fost numite în prima funcţie sau mutate iniţial în interesul serviciului.
(2) În situaţia prevăzută la alin. (1) lit. a) şi b) compensaţia lunară pentru chirie se acordă numai dacă familia locuieşte în continuare în locuinţa închiriată sau contractul de închiriere nu este suspendat ori locuinţa închiriată nu este subînchiriată.
(3) Baza de calcul a compensaţiei lunare pentru chirie, în cazurile prevăzute la alin. (1) lit. a)-c), o constituie solda lunară brută cuvenită, potrivit legii, pentru situaţiile respective.
Art. 13. - (1) Compensaţia lunară pentru chirie nu se acordă în situaţia în care cadrelor militare în activitate şi, după caz, lor şi familiilor acestora li se atribuie un spaţiu de locuit corespunzător, iar acestea refuză sau, ulterior, renunţă.
(2) Compensaţia lunară pentru chirie nu se acordă cadrelor militare aflate în situaţia prevăzută la art. 3, care au înstrăinat o locuinţă aflată în proprietatea lor sau a soţiei/soţului, cu intenţia vădită de a beneficia de compensaţia lunară pentru chirie.
(3) În acest caz, intenţia vădită se apreciază de către comisia prevăzută la art. 1 alin. (4), pe baza rezultatelor anchetei sociale.
Art. 14. - Dreptul la compensaţia lunară pentru chirie încetează în următoarele situaţii:
a) la data dobândirii de către cadrul militar în activitate sau de către soţia/soţul acestuia, pe orice cale, a unei locuinţe proprietate personală, a cărei locaţie îi permite îndeplinirea atribuţiilor de serviciu;
b) la data încheierii căsătoriei, dacă soţia/soţul deţine locuinţă proprietate personală, a cărei locaţie îi permite îndeplinirea atribuţiilor de serviciu;
c) la data încheierii, de către cadrul militar în activitate în cauză sau de către soţia/soţul acestuia/acesteia, a contractului de închiriere pentru locuinţa atribuită din fondul locativ de stat cu plata subvenţionată a chiriei, a cărei locaţie îi permite îndeplinirea atribuţiilor de serviciu;
d) la data încheierii contractului de închiriere pentru locuinţa de serviciu sau de intervenţie ori a acceptării în scris a cazării în căminul de garnizoană/localitate;
e) la data când se refuză atribuirea unui spaţiu de locuit corespunzător;
f) la data mutării într-o altă garnizoană/localitate. Unitatea militară din care se mută militarul plăteşte compensaţia lunară pentru chirie până la data expirării termenului legal de predare a funcţiei înscris în ordinul de zi pe unitate;
g) în cazul încetării plăţii drepturilor salariale cuvenite în calitate de militar.
Art. 15. - Cadrele militare în activitate trimise în misiune permanentă în străinătate nu beneficiază de compensarea lunară a cheltuielilor pentru chirie.
Art. 16. - Pentru cadrele militare în activitate, beneficiare ale compensaţiei lunare pentru chirie, care sunt mutate într-o altă unitate militară din aceeaşi garnizoană/localitate, se procedează astfel:
a) la vechea unitate se consemnează în certificatul de scoatere şi alocare de la/la drepturi cuantumul compensaţiei lunare pentru chirie şi data până la care s-a achitat;
b) la noua unitate se vor analiza rapoartele cadrelor militare în activitate respective, potrivit regulilor prevăzute în prezenta hotărâre.
Art. 17. - Eventualele contestaţii privind stabilirea şi plata compensaţiei lunare pentru chirie se soluţionează de către eşalonul imediat superior unităţii din care face parte cadrul militar în activitate.
Art. 18. - (1) Prezenta hotărâre intră în vigoare la 45 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(2) La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abrogă Hotărârea Guvernului nr. 383/2004 privind stabilirea cuantumului compensaţiei lunare pentru chirie şi condiţiile de acordare a acesteia cadrelor militare în activitate din Ministerul Apărării Naţionale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 282 din 31 martie 2004.

PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU


Contrasemnează:
───────────────
Ministrul apărării naţionale,
Teodor Atanasiu
Ministrul finanţelor publice,
Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu


Bucureşti, 22 decembrie 2005.
Nr. 1.867.

luni, noiembrie 15, 2010

Ordonanţa nr. 121/1998 din 28/08/1998 privind răspunderea materială a militarilor

În temeiul prevederilor art. 107 alin. (1) şi (3) din Constituţia României, precum şi ale art. 1 pct. 7 lit. f) din Legea nr. 148/1998 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe,

Guvernul României emite următoarea ordonanţă:

CAPITOLUL I
Dispoziţii generale

Art. 1. - Militarii sunt obligaţi să apere patrimoniul forţelor armate ale României.
Art. 2. - Răspunderea materială este angajată, în condiţiile prezentei ordonanţe, pentru pagubele în legătură cu formarea, administrarea şi gestionarea resurselor financiare şi materiale, provocate de militari din vina acestora şi în legătură cu îndeplinirea serviciului militar sau a atribuţiilor de serviciu în cadrul Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului de Interne, Serviciului Român de Informaţii, Serviciului de Protecţie şi Pază, Serviciului de Informaţii Externe, Serviciului de Telecomunicaţii Speciale şi Ministerului Justiţiei.
Art. 3. - Militarii răspund material, indiferent dacă, după producerea pagubei, mai au sau nu calitatea de militar.
Art. 4. - Răspunderea materială este angajată atât pentru militarii care au fost însărcinaţi legal cu atribuţii privind formarea, administrarea şi gestionarea resurselor financiare şi materiale, cât şi pentru cei care le-au îndeplinit numai în fapt.
Art. 5. - Militarii răspund material pentru pagubele produse, din vina lor şi în legătură cu îndeplinirea serviciului militar, terţelor persoane fizice sau juridice, la a căror reparare a fost obligată instituţia publică de care aceştia aparţin.
Art. 6. - (1) Militarii nu răspund material:
a) pentru pierderile inerente produse în executarea misiunilor ori în procesul pregătirii pentru luptă, în activităţile de producţie şi gospodăreşti, care se încadrează în limitele prevăzute de dispoziţiile legale în vigoare;
b) pentru pagubele produse din cauze care nu puteau fi prevăzute şi înlăturate;
c) pentru pagubele generate de riscul normal al serviciului sau de forţa majoră;
d) pentru pagubele produse în executarea ordinului comandantului sau şefului unităţii, caz în care răspunderea materială revine acestuia.
(2) Se exceptează de la prevederile lit. d) militarii care, având posibilitatea de a înlătura parţial sau total urmările păgubitoare ale ordinului primit, nu au raportat în scris, în termen de 24 de ore sau la înapoierea din misiune şi nu au luat, din neglijenţă sau rea-credinţă, măsuri pentru evitarea pagubei, cazuri în care răspund împreună cu comandanţii sau cu şefii unităţilor.
Art. 7. - Prin termenul militari, în sensul prezentei ordonanţe, se înţelege: militari în termen, militari cu termen redus, rezervişti concentraţi sau mobilizaţi, elevi şi studenţi ai instituţiilor militare de învăţământ, militari angajaţi pe bază de contract şi cadre militare.
Art. 8. - (1) Prin pregătire pentru luptă în cadrul Ministerului de Interne, Serviciului Român de Informaţii, Serviciului de Protecţie şi Pază, Serviciului de Informaţii Externe, Serviciului de Telecomunicaţii Speciale şi Ministerului Justiţiei, în sensul prezentei ordonanţe, se înţelege şi activităţile de serviciu operative.
(2) Conducătorii instituţiilor publice prevăzute la alin. (1) vor stabili prin ordin misiunile şi atribuţiile de serviciu care sunt considerate operative.
Art. 9. - Prevederile prezentei ordonanţe se aplică şi militarilor aflaţi în misiune în afara graniţelor ţării, precum şi salariaţilor civili din structura instituţiilor publice prevăzute la art. 2.
Art. 10. - Valorile pentru care se stabileşte răspunderea potrivit prezentei ordonanţe sunt cele aflate în proprietatea, administrarea, folosinţa sau deţinerea, chiar temporară, a instituţiilor publice prevăzute la art. 2.

CAPITOLUL II
Răspunderea materială

Art. 11. - (1) În stabilirea răspunderii materiale conform prezentei ordonanţe, prejudiciul ce trebuie reparat nu cuprinde foloasele nerealizate de instituţia publică păgubită.
(2) Pentru paguba produsă printr-o faptă ce constituie infracţiune, răspunderea se stabileşte de instanţele judecătoreşti, potrivit legii penale.
Art. 12. - Răspunderea materială a militarilor este angajată în cazul producerii unor pagube, după cum urmează:
A. În sarcina gestionarilor, pentru pagubele produse de aceştia în propria gestiune, sau:
a) când, potrivit dispoziţiilor legale, atribuţiile au fost exercitate de un delegat al lor sau de o comisie şi se constată o pagubă, dacă nu se face dovada că aceasta s-a produs în absenţa gestionarului;
b) când au primit bunuri în cantităţi mai mici decât cele înscrise în documentele însoţitoare sau cu vicii aparente, fără să fi întocmit proces-verbal de constatare;
c) când nu au solicitat, în scris, asistenţă tehnică de specialitate la primirea bunurilor, deşi aceasta era necesară.
B. În sarcina militarilor, pentru pagubele produse atunci când primesc, transportă, păstrează şi eliberează bunuri materiale şi valori, fără a avea calitatea de gestionari în înţelesul legii.
C. În sarcina comandanţilor sau şefilor unităţilor, când:
a) nu au asigurat gestionarilor, la solicitarea în scris a acestora, în cazurile prevăzute de lege, asistenţă tehnică de specialitate la primirea, transportul, depozitarea, inventarierea şi distribuirea bunurilor materiale şi a altor valori;
b) nu au luat măsurile necesare pentru remedierea deficienţelor sesizate în scris de către gestionari;
c) s-au substituit gestionarilor în exercitarea atribuţiilor acestora;
d) au dat gestionarilor sau altor militari care răspund de bunuri materiale ordine ilegale sau greşite care au condus la producerea de pagube;
e) au rezultat pagube, ca urmare a nevalorificării drepturilor la despăgubiri pentru cauzarea de prejudicii;
f) pagubele au rezultat din neurmărirea unor sume cuvenite din orice cauză şi pentru care există titlu executoriu;
g) nu au luat măsuri de siguranţă necesare pentru păstrarea în bune condiţii a bunurilor materiale şi a altor valori.
D. În sarcina autorului faptei, când pagubele sunt produse în alte situaţii decât cele prevăzute la art. 6 alin. (1).
E. În sarcina persoanei vinovate, dacă fapta prin care paguba a fost pricinuită constituie infracţiune.
Art. 13. - (1) Pentru pagubele produse unităţii militare în procesul pregătirii pentru luptă, militarii răspund material, în limita a trei solde lunare nete, calculate la data constatării pagubei.
(2) Partea din pagubă care depăşeşte cuantumul imputabil prevăzut la alin. (1) se scade din evidenţa contabilă a unităţii militare păgubite.
Art. 14. - (1) Membrii formaţiunilor de protecţie civilă, precum şi comandanţii formaţiunilor de pregătire premilitară a tineretului pentru apărare răspund material, în limita a trei salarii medii pe economie, pentru pagubele produse asupra materialelor aflate în patrimoniul Ministerului Apărării Naţionale, date în folosinţă pentru instruire şi pentru îndeplinirea misiunilor ordonate.
(2) Salariul mediu pe economie ce se va lua în calcul la stabilirea răspunderii materiale este cel realizat în luna în care s-a constatat paguba.
(3) Partea din pagubă care depăşeşte cuantumul imputabil prevăzut la alin. (1) se scade din evidenţa contabilă a unităţii militare.
Art. 15. - (1) Dacă paguba a fost cauzată de mai mulţi militari, răspunderea materială a fiecăruia se stabileşte ţinându-se seama de măsura în care a contribuit la producerea ei.
(2) Când nu se poate determina în ce măsură a contribuit fiecare la producerea pagubei, răspunderea materială a militarilor implicaţi se stabileşte proporţional cu solda netă de la data constatării pagubei.
(3) În gestiunile în care manipularea bunurilor se face în colectiv sau în schimburi succesive, fără predarea gestiunii între schimburi, răspunderea materială se stabileşte proporţional cu timpul lucrat de fiecare gestionar de la ultima inventariere a bunurilor.
Art. 16. - Pagubele produse de militarii în termen, militarii cu termen redus, elevii şi studenţii instituţiilor militare de învăţământ şi de elevii liceelor militare, prin pierderea şi degradarea bunurilor, ca urmare a folosirii lor în procesul pregătirii pentru luptă sau în exercitarea atribuţiilor de serviciu, pot fi date la scădere din evidenţa contabilă de comandantul sau şeful eşalonului superior al unităţii păgubite, dacă acesta apreciază, după o temeinică cercetare, că nu este cazul să se stabilească răspunderea materială. În această situaţie dispune sau, după caz, propune să fie scăzute din evidenţa contabilă a unităţii.
Art. 17. - În situaţia în care cheltuielile de cercetare, de stabilire a răspunderii materiale şi de recuperare a pagubelor produse de persoanele prevăzute la art. 16 depăşesc cuantumul pagubei efective, aceasta se scade din evidenţa contabilă a unităţii.
Art. 18. - Competenţa pentru aprobarea scăderii din evidenţa contabilă a pagubelor produse în condiţiile art. 6 alin. (1) lit. a), b) şi c), ale art. 13 alin. (2), art. 14 alin. (3), art. 16 şi ale 17 se stabileşte prin instrucţiuni aprobate de conducătorii instituţiilor publice prevăzute la art. 2.
Art. 19. - În cazul constatării insolvabilităţii autorului direct al prejudiciului, răspund, în limita valorii pagubei de recuperat, militarii vinovaţi de:
a) nerespectarea prevederilor legale privind angajarea sau numirea în funcţia de gestionar, precum şi de neconstituire a garanţiilor de către gestionari;
b) neluarea măsurilor de înlocuire a gestionarilor sau a persoanelor care gestionează bunuri materiale, fără a fi gestionari în înţelesul legii, deşi li s-a adus la cunoştinţă, în scris şi motivat, că nu îşi îndeplinesc atribuţiile în mod corespunzător;
c) neefectuarea inventarierilor la termenele şi în condiţiile legii, dacă prin aceasta s-ar fi putut evita producerea pagubei;
d) neluarea sau luarea cu întârziere a măsurilor de recuperare a pagubelor, prin constituirea ca parte civilă, neemiterea deciziei de imputare sau a altor măsuri asigurătorii;
e) nerespectarea oricărei atribuţii de serviciu, dacă, fără încălcarea acesteia, paguba nu s-ar fi produs.
Art. 20. - (1) Militarii care au încasat sume nedatorate sunt obligaţi să le restituie; dacă au primit bunuri care nu li se datorau şi care nu mai pot fi restituite în natură sau le-au fost prestate servicii la care nu erau îndreptăţiţi, sunt obligaţi să plătească contravaloarea lor, calculată în condiţiile legii.
(2) Contravaloarea bunurilor distribuite peste drepturile legale militarilor în termen, elevilor liceelor militare, elevilor şi studenţilor militari, precum şi minorilor din centrele de reeducare, arestaţilor preventiv şi condamnaţilor se recuperează de la cei din vina cărora s-a produs paguba.
Art. 21. - (1) Instituţiile publice prevăzute la art. 2 sunt obligate să îi despăgubească pe militarii care au suferit din culpa unităţii un prejudiciu material în timpul îndeplinirii obligaţiilor militare şi în legătură cu acestea.
(2) În cazul decesului militarului căruia i se cuvin despăgubiri, acestea vor fi acordate urmaşilor legali.
(3) Sumele plătite ca despăgubiri se vor recupera de la persoanele vinovate de producerea pagubei, în condiţiile prezentei ordonanţe.

CAPITOLUL III
Stabilirea şi recuperarea pagubelor

Art. 22. - (1) Comandantul sau şeful unităţii care a constatat sau a luat cunoştinţă de producerea unei pagube dispune, în scris, de îndată, efectuarea cercetării administrative.
(2) Cercetarea prevăzută la alin. (1) se face de către comisia de cercetare administrativă din unitatea în care s-a produs paguba sau de la eşaloanele superioare ori de organele de control specializate.
Art. 23. - (1) Termenul pentru efectuarea cercetării administrative şi înregistrarea actului de cercetare este de cel mult 60 de zile de la data când comandantul sau şeful unităţii a constatat sau a luat cunoştinţă de producerea pagubei.
(2) Pentru motive temeinic justificate, la cerere, comandantul sau şeful eşalonului superior poate prelungi acest termen cu cel mult 60 de zile, prin ordin scris.
(3) În toate situaţiile, cercetarea împrejurărilor în care s-a produs paguba se face cu chemarea şi ascultarea celor în cauză, pentru explicaţii scrise şi prezentarea de probe în apărare.
Art. 24. - (1) Răspunderea materială a militarilor pentru pagubele produse instituţiilor publice prevăzute la art. 2 poate fi stabilită numai în cazul în care acestea au fost constatate în cel mult 3 ani de la data producerii lor.
(2) Obligarea la restituirea sumelor încasate fără drept, a contravalorii bunurilor ori serviciilor nedatorate, se poate face numai în cazurile în care paguba a fost constatată în cel mult un an de la data primirii sumelor sau bunurilor ori de când au beneficiat de serviciile nedatorate. În cazul constatării pagubei după un an de la data primirii sumelor sau bunurilor ori a beneficierii de serviciile nedatorate, dar nu mai târziu de 3 ani de la această dată, răspunderea materială se va stabili în sarcina celor din vina cărora s-a produs paguba.
(3) Când persoanele prevăzute la art. 20 alin. (1) sunt cadre militare, militari angajaţi pe bază de contract sau salariaţi civili şi nu au fost de bună-credinţă, ele vor fi obligate la restituirea sumelor sau la plata contravalorii bunurilor ori a serviciilor nedatorate, dacă paguba a fost constatată în cel mult 3 ani de la data primirii sumelor, bunurilor ori a prestării serviciilor nedatorate.
(4) Termenele prevăzute de prezentul articol sunt termene de decădere.
Art. 25. - (1) Obligarea la plata despăgubirilor pentru pagubele produse sau a contravalorii bunurilor şi serviciilor nedatorate, precum şi obligarea la restituirea sumelor încasate fără drept se face prin decizie de imputare.
(2) Decizia de imputare se emite de către comandantul sau şeful unităţii a cărei comisie a efectuat cercetarea administrativă şi constituie titlu executoriu.
(3) În situaţiile prevăzute la alin. (1), când în cauză este comandantul sau şeful unităţii, singur sau împreună cu alte persoane, decizia de imputare se emite de comandantul sau şeful eşalonului superior.
(4) Decizia de imputare se emite în termen de cel mult 30 de zile de la data înregistrării procesului-verbal de cercetare administrativă la organul competent s-o emită şi se comunică în termen de cel mult 15 zile celui obligat la plată.
(5) Decizia de imputare va fi temeinic motivată şi va cuprinde obligatoriu termenul în care poate fi contestată şi organul competent în soluţionarea contestaţiei.
(6) Proba temeiniciei şi legalităţii deciziei de imputare trebuie efectuată de unitatea al cărei comandant sau şef a emis-o.
Art. 26. - Acoperirea pagubelor, precum şi restituirea sumelor sau plata contravalorii bunurilor ce nu mai pot fi restituite în natură ori a serviciilor nedatorate, recunoscute, se fac prin angajament de plată, în scris, al celui în cauză. În acest caz angajamentul de plată constituie titlu executoriu de la data semnării acestuia.
Art. 27. - (1) Sumele stabilite pentru acoperirea pagubelor produse instituţiilor publice prevăzute la art. 2 se reţin în rate lunare din soldă sau salariu ori din alte drepturi băneşti ale celor în cauză, în condiţiile legii, începând cu prima soldă sau salariu al acestora, de la data comunicării titlului executoriu.
(2) Ratele nu pot fi mai mari de o treime din solda lunară netă sau din salariul net, fără a se putea depăşi, împreună cu celelalte reţineri, jumătate din aceste drepturi, cu excepţia cazurilor în care prin lege se stabileşte altfel.
(3) Până la rămânerea definitivă a titlurilor executorii, sumele reţinute în baza acestora se depun de către organul financiar al unităţii militare păgubite într-un cont separat, la bancă sau la Casa de Economii şi Consemnaţiuni, la alegerea persoanei obligate la plată.
Art. 28. - Acoperirea pagubelor stabilite în condiţiile prezentei ordonanţe se poate face şi prin depunerea în natură a bunurilor ori de câte ori paguba nu este urmarea unei infracţiuni, în următoarele condiţii:
a) bunurile să fie identice şi să corespundă calitativ;
b) să fie procurate cu acte legale;
c) să fie predate unităţii la care s-a constatat paguba.
Art. 29. - Comandantul sau şeful unităţii care a emis decizia de imputare ori al cărei organ financiar a primit angajamentul de plată, precum şi comandantul sau şeful eşalonului superior, atunci când constată că imputaţia este total sau parţial neîntemeiată ori nelegală, poate să o anuleze sau să o reducă, în termen de cel mult 3 ani, printr-o altă decizie, dacă între timp nu s-a pronunţat o hotărâre asupra contestaţiei făcute împotriva deciziei de imputare sau angajamentului de plată.

CAPITOLUL IV
Căile de atac

Art. 30. - (1) Persoana care consideră că imputarea sau reţinerea a fost făcută fără temei sau cu încălcarea legii, precum şi cea care, după ce a semnat un angajament de plată, constată că în realitate nu datorează, parţial sau total, suma pretinsă de unitate poate face contestaţie, în cel mult 30 de zile de la data comunicării sub semnătură a deciziei de imputare sau de la data semnării angajamentului de plată.
(2) Contestaţiile se depun la unitatea care are în evidenţă debitul şi se soluţionează de comandantul sau şeful care a emis decizia de imputare sau a cărei comisie a efectuat cercetarea administrativă privind paguba pentru care s-a semnat angajamentul de plată.
(3) Verificarea temeiniciei contestaţiei poate fi făcută de persoana prevăzută la alin. (2) sau de o comisie de soluţionare a contestaţiei, numită de aceasta, nefiind obligatoriu ca membrii comisiei să fi participat la efectuarea cercetării administrative.
(4) Hotărârea asupra contestaţiei se pronunţă în termen de cel mult 30 de zile de la data înregistrării acesteia şi se comunică în scris, în termen de cel mult 15 zile de la pronunţare, unităţii care are în evidenţă debitul, precum şi celui în cauză.
Art. 31. - (1) Împotriva hotărârii pronunţate asupra contestaţiei cel nemulţumit poate face plângere în cel mult 15 zile de la data comunicării hotărârii.
(2) Plângerea se depune la unitatea care are în evidenţă debitul, iar aceasta este obligată să o înainteze comisiei de jurisdicţie a imputaţiilor în cel mult 5 zile de la înregistrare.
(3) Comisia de jurisdicţie a imputaţiilor soluţionează plângerea în cel mult 60 de zile de la data înregistrării acesteia la comisie.
(4) Hotărârea comisiei de jurisdicţie a imputaţiilor se consideră definitivă şi se comunică unităţii care are în evidenţă debitul, precum şi celor în cauză, în cel mult 15 zile de la pronunţare.
Art. 32. - (1) Comisiile de jurisdicţie a imputaţiilor se înfiinţează, se organizează şi funcţionează pe baza ordinului conducătorilor instituţiilor publice prevăzute la art. 2, fiind formate din 3-7 membri.
(2) Aceste comisii funcţionează în complete compuse din 3 membri, din care unul va fi în mod obligatoriu ofiţer de justiţie sau licenţiat în ştiinţe juridice.
Art. 33. - (1) Atunci când, din motive temeinice, nu s-a efectuat cercetarea administrativă sau nu s-a emis decizia de imputare în termenele prevăzute la art. 23 alin. (1), (2) şi la art. 25 alin. (4), precum şi în cazul în care decizia de imputare s-a emis împotriva altei persoane decât cea care a produs paguba ori pentru o pagubă mai mică decât cea reală, comandantul sau şeful unităţii competent poate cere comisiei de jurisdicţie a imputaţiilor repunerea în termen. Cererea se face în cel mult 15 zile de la încetarea cauzei care a împiedicat efectuarea cercetării administrative sau emiterea deciziei de imputare ori de la data când comandantul sau şeful unităţii competent a luat cunoştinţă că decizia de imputare s-a emis împotriva altei persoane decât cea care a produs paguba sau pentru o pagubă mai mică decât cea reală.
(2) Comisia de jurisdicţie a imputaţiilor, judecând cererea de repunere în termen, o admite sau o respinge prin hotărâre, care este definitivă. Hotărârea se comunică în cel mult 15 zile de la pronunţare comandantului sau şefului unităţii care a solicitat repunerea în termen.
(3) Când s-a admis cererea de repunere în termen, termenele prevăzute la art. 23 alin. (1) şi (2) şi la art. 25 alin. (4) curg de la data înregistrării hotărârii la unitatea în cauză.
Art. 34. - După expirarea termenelor prevăzute la art. 23 alin. (1) şi (2) şi la art. 25 alin. (4), paguba se impută celor vinovaţi de neefectuarea cercetării administrative sau de neemiterea deciziei de imputare, cu excepţia situaţiilor în care s-a dispus repunerea în termen.
Art. 35. - (1) Hotărârile definitive pot fi revizuite de organul care le-a pronunţat, la cererea militarilor interesaţi, a comandanţilor sau şefilor unităţilor ori a şefilor organelor de control financiar de gestiune, când au fost descoperite fapte ori acte noi care nu au putut fi prezentate până la data soluţionării cauzei, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege.
(2) Cererea de revizuire se face în cel mult 30 de zile de la data când persoanele interesate au luat cunoştinţă de actele sau faptele care constituie motivul revizuirii şi se depune la unitatea care are în evidenţă debitul. Unitatea este obligată să înainteze cererea de revizuire la organul competent să o soluţioneze în cel mult 3 zile de la înregistrare.
(3) Hotărârea asupra cererii de revizuire se pronunţă în cel mult 30 de zile de la data înregistrării acesteia la organul competent să o soluţioneze şi se comunică în cel mult 15 zile unităţii care are în evidenţă debitul şi celor în cauză.
Art. 36. - Dacă pentru paguba produsă s-au stabilit răspunderi materiale în sarcina mai multor persoane, de cererea introdusă de una dintre ele în exercitarea căilor de atac vor beneficia, potrivit cu ceea ce va rezulta privitor la situaţia fiecăreia, şi persoanele care nu au făcut cerere.
Art. 37. - La soluţionarea contestaţiilor şi a cererilor de revizuire de către comandanţi sau şefi de unitate ori de către comisiile de soluţionare a contestaţiilor, persoanele obligate la plată pot fi citate când ele solicită aceasta în mod expres, precum şi în cazurile complexe.
Art. 38. - (1) La soluţionarea cauzelor de către comisia de jurisdicţie a imputaţiilor, persoanele obligate la plată vor fi citate.
(2) Soluţionarea cauzelor se poate face atât la sediul comisiei de jurisdicţie a imputaţiilor, cât şi la sediul unităţii păgubite.
(3) După deschiderea şedinţei, preşedintele comisiei de jurisdicţie a imputaţiilor constată dacă sunt ori nu motive de recuzare cu privire la membrii completului, după care dispune citirea sau prezentarea rezumativă a documentelor din dosar şi dă cuvântul persoanelor în cauză prezente. Declaraţiile acestora se consemnează separat, sub semnătură. Pentru stabilirea adevărului, comisia de jurisdicţie a imputaţiilor va folosi toate mijloacele de probă admise de lege.
(4) Când persoanele citate nu se pot prezenta din motive temeinic justificate ori procedura nu a fost îndeplinită pentru termenul de judecată fixat sau din alte motive obiective, comisia de jurisdicţie a imputaţiilor amână cauza pentru un nou termen, întocmind de fiecare dată o încheiere în care va preciza motivul amânării.
Art. 39. - (1) Comandanţii sau şefii unităţilor, comisiile de soluţionare a contestaţiilor, comisia de jurisdicţie a imputaţiilor, pronunţându-se asupra cauzelor, hotărăsc admiterea parţială sau totală, respingerea contestaţiei, a plângerii sau a cererii de revizuire, după caz.
(2) Comisia de jurisdicţie a imputaţiilor, cu ocazia soluţionării cauzelor, are dreptul să propună darea la scădere din evidenţa contabilă a pagubelor pentru care nu se stabileşte răspunderea materială potrivit prezentei ordonanţe.
Art. 40. - Comandanţii sau şefii unităţilor ori comisiile de soluţionare a contestaţiilor, plângerilor şi cererilor de revizuire, la cererea celor în cauză şi pentru motive întemeiate, pot hotărî suspendarea executării deciziei de imputare sau a angajamentului de plată, până la soluţionarea cauzei.
Art. 41. - Persoanele citate ca urmare a exercitării unei căi de atac prevăzute de prezenta ordonanţă au dreptul la restituirea cheltuielilor de cazare şi transport pe care le-au suportat pentru deplasarea lor în faţa comandantului sau şefului unităţii ori a comisiei competente, în cazul în care au fost exonerate total sau parţial de plata sumei imputate. Restituirea cheltuielilor se face de către unitatea din care face parte persoana respectivă, pe baza dispoziţiei date de comandantul sau şeful acesteia ori de comisia care a soluţionat cauza.
Art. 42. - (1) Persoanele interesate care, din motive întemeiate, nu au făcut uz de căile de atac prevăzute la art. 30, 31 şi 35 pot cere repunerea în termen în cel mult 15 zile de la încetarea cauzei care le-a împiedicat să uzeze de acele căi de atac.
(2) Cererea de repunere în termen se soluţionează de comandantul sau şeful unităţii ori de comisia care nu a fost sesizată în termen.
Art. 43. - În situaţia în care, după epuizarea acestor căi de atac, persoanele obligate la repararea prejudiciului în condiţiile prezentei ordonanţe consideră că au fost lezate într-un drept legitim se pot adresa instanţei judecătoreşti competente, potrivit legii.

CAPITOLUL V
Dispoziţii speciale

Art. 44. - Dacă paguba produsă de persoanele prevăzute la art. 7, 9 şi 14 este urmarea unei infracţiuni, dosarul cercetării administrative se trimite parchetului militar competent pentru a lua măsurile legale.
Art. 45. - Când acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare sau deşi a fost pusă în mişcare nu mai poate fi exercitată, iar parchetul militar a dispus clasarea cauzei, scoaterea de sub urmărire sau încetarea urmăririi penale, actul de soluţionare se comunică unităţii militare de la care s-a primit sesizarea, în vederea luării măsurilor ce se impun.
Art. 46. - (1) Dacă instanţa de judecată pronunţă achitarea pentru motivul că fapta nu este prevăzută de legea penală, încetarea procesului penal pentru lipsa plângerii prealabile, autorizării sau sesizării organului competent ori a altei condiţii prevăzute de lege, precum şi în cazul când există autoritate de lucru judecat, unitatea militară stabileşte răspunderea materială în sarcina celor vinovaţi, potrivit prevederilor prezentei ordonanţe.
(2) În celelalte cazuri de achitare ori de încetare a procesului-penal, instanţa judecătorească se pronunţă şi asupra acţiunii civile.
(3) În cazul în care achitarea s-a pronunţat pentru motivul că fapta imputată nu există ori nu a fost săvârşită de cel în cauză, nu pot fi acordate despăgubiri civile şi nu vor fi stabilite răspunderi materiale.
Art. 47. - Când militarii sunt trecuţi în rezervă sau în retragere, când contractul militarilor angajaţi încetează ori când personalul civil nu mai este încadrat în unităţi militare, unităţile militare care au în evidenţă debite din imputaţii definitive, indiferent de valoarea lor, le transmit spre executare organelor financiare în raza cărora domiciliază debitorii. Confirmarea de către aceste organe a primirii titlului executoriu constituie actul pe baza căruia creanţa se scade din evidenţa contabilă a unităţii care a transmis titlul executoriu.
Art. 48. - (1) În termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe, conducătorii instituţiilor publice prevăzute la art. 2 emit instrucţiuni pe baza şi în executarea acesteia.
(2) Conducătorii instituţiilor publice prevăzute la art. 2, în termenul menţionat la alineatul precedent, cu avizul Ministerului Finanţelor, elaborează instrucţiuni care stabilesc regulile de scădere a bunurilor materiale consumate sau uzate în procesul pregătirii pentru luptă sau în alte activităţi, declasarea şi casarea materialelor, scăderea pierderilor din rebuturi, precum şi scăzămintele procentuale pentru pierderile determinate de perisabilităţi, transport, depozitare, conservare, manipulare, transformare şi modul în care se aplică aceste scăzăminte.

CAPITOLUL VI
Dispoziţii tranzitorii şi finale

Art. 49. - Pentru pagubele produse înainte de intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe, stabilirea răspunderii materiale a persoanelor vinovate, precum şi recuperarea sumelor încasate fără drept, a contravalorii bunurilor ori a serviciilor nedatorate se fac potrivit prevederilor legale în vigoare la data producerii pagubei.
Art. 50. - Evaluarea pagubelor se face, potrivit dispoziţiilor legale, la data constatării acestora.
Art. 51. - În situaţiile neprevăzute de prezenta ordonanţă se vor aplica dispoziţiile legislaţiei muncii şi legislaţiei civile.
Art. 52. - (1) Prevederile prezentei ordonanţe intră în vigoare la 90 de zile de la publicarea ei în Monitorul Oficial al României.
(2) Pe aceeaşi dată Decretul nr. 207/1976 privind răspunderea materială a militarilor, publicat în Buletinul Oficial nr. 63 din 5 iulie 1976, cu modificările ulterioare, precum şi orice alte dispoziţii contrare se abrogă.

PRIM-MINISTRU
RADU VASILE

Contrasemnează:
───────────────
Ministru de stat,
ministrul apărării naţionale,
Victor Babiuc
Ministru de interne,
Gavril Dejeu
Ministru de stat,
ministrul justiţiei,
Valeriu Stoica
p. Directorul Serviciului Român de Informaţii,
general de divizie
Vasile Lupu
p. Directorul Serviciului de Informaţii Externe,
general de divizie
Alexandru Tănăsescu
Directorul Serviciului de Protecţie şi Pază,
Anghel Andreescu
p. Directorul Serviciului
de Telecomunicaţii Speciale,
colonel inginer
Mircea Anghel
Ministrul muncii şi protecţiei sociale,
Alexandru Athanasiu
Ministrul finanţelor,
Daniel Dăianu


Bucureşti, 28 august 1998.
Nr. 121.

vineri, noiembrie 12, 2010

Suspendarea contractului individual de muncă datorita concediului medical

1. Suspendarea contractului individual de muncă
2. Concediul pentru incapacitate temporara de munca



Art. 49. - (1) Suspendarea contractului individual de muncă poate interveni de drept, prin acordul părţilor sau prin actul unilateral al uneia dintre părţi.
(2) Suspendarea contractului individual de muncă are ca efect suspendarea prestării muncii de către salariat şi a plăţii drepturilor de natură salarială de către angajator.
(3) Pe durata suspendării pot continua să existe alte drepturi şi obligaţii ale părţilor decât cele prevăzute la alin. (2), dacă acestea sunt prevăzute prin legi speciale, prin contractul colectiv de muncă aplicabil, prin contracte individuale de muncă sau prin regulamente interne.
(4) În cazul suspendării contractului individual de muncă din cauza unei fapte imputabile salariatului, pe durata suspendării acesta nu va beneficia de nici un drept care rezultă din calitatea sa de salariat.
__________
Alin. (3) a fost modificat prin art. I pct. 20 din O.U.G. nr. 65/2005.

Art. 50. - Contractul individual de muncă se suspendă de drept în următoarele situaţii:
a) concediu de maternitate;
b) concediu pentru incapacitate temporară de muncă;
c) carantină;
d) efectuarea serviciului militar obligatoriu;
e) exercitarea unei funcţii în cadrul unei autorităţi executive, legislative sau judecătoreşti, pe toată durata mandatului, dacă legea nu prevede altfel;
f) îndeplinirea unei funcţii de conducere salarizate în sindicat;
g) forţă majoră;
h) în cazul în care salariatul este arestat preventiv, în condiţiile Codului de procedură penală;
i) în alte cazuri expres prevăzute de lege.
__________
Lit. e) a fost modificată prin art. unic din Legea nr. 480/2003.

Art. 51. - (1) Contractul individual de muncă poate fi suspendat din iniţiativa salariatului, în următoarele situaţii:
a) concediu pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani sau, în cazul copilului cu handicap, până la împlinirea vârstei de 3 ani;
b) concediu pentru îngrijirea copilului bolnav în vârstă de până la 7 ani sau, în cazul copilului cu handicap, pentru afecţiuni intercurente, până la împlinirea vârstei de 18 ani;
c) concediu paternal;
d) concediu pentru formare profesională;
e) exercitarea unor funcţii elective în cadrul organismelor profesionale constituite la nivel central sau local, pe toată durata mandatului;
f) participarea la grevă;
g) Abrogat.
(2) Contractul individual de muncă poate fi suspendat în situaţia absenţelor nemotivate ale salariatului, în condiţiile stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil, contractul individual de muncă, precum şi prin regulamentul intern.
__________
Lit. g) a fost abrogată prin art. I pct. 21 din O.U.G. nr. 65/2005.
- Alin. (2) a fost introdus prin art. I pct. 22 din O.U.G. nr. 65/2005.

Art. 52. - (1) Contractul individual de muncă poate fi suspendat din iniţiativa angajatorului în următoarele situaţii:
a) pe durata cercetării disciplinare prealabile, în condiţiile legii;
b) ca sancţiune disciplinară;
c) în cazul în care angajatorul a formulat plângere penală împotriva salariatului sau acesta a fost trimis în judecată pentru fapte penale incompatibile cu funcţia deţinută, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti;
d) în cazul întreruperii temporare a activităţii, fără încetarea raportului de muncă, în special pentru motive economice, tehnologice, structurale sau similare;
e) pe durata detaşării.
(2) În cazurile prevăzute la alin. (1) lit. a), b) şi c), dacă se constată nevinovăţia celui în cauză, salariatul îşi reia activitatea anterioară, plătindu-i-se, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale, o despăgubire egală cu salariul şi celelalte drepturi de care a fost lipsit pe perioada suspendării contractului.
__________
Alin. (2) a fost modificat prin art. I pct. 23 din O.U.G. nr. 65/2005, astfel cum a fost modificat prin Legea de aprobare nr. 371/2005.

Art. 53. - (1) Pe durata întreruperii temporare a activităţii angajatorului salariaţii beneficiază de o indemnizaţie, plătită din fondul de salarii, ce nu poate fi mai mică de 75% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat.
(2) Pe durata întreruperii temporare prevăzute la alin. (1) salariaţii se vor afla la dispoziţia angajatorului, acesta având oricând posibilitatea să dispună reînceperea activităţii.
Art. 54. - Contractul individual de muncă poate fi suspendat, prin acordul părţilor, în cazul concediilor fără plată pentru studii sau pentru interese personale.

Sursa: Codul Muncii al României din 24/01/2003



2. Concediul pentru incapacitate temporara de munca


Concediul pentru incapacitate temporara de munca (concediul medical) reprezinta o intrerupere in cursul normal al activitatii desfasurate de un salariat in folosul angajatorului sau, datorita starii de sanatate. Prin urmare, acesta nu reprezinta un act de vointa al partilor, care sunt tinute sa dea curs intocmai efectelor sale.

Concediul pentru incapacitate temporara de munca este unul din drepturile de asigurari sociale recunoscute asiguratilor pentru care se achita contributia pentru concedii si indemnizatii de asigurari sociale de sanatate, pentru situatiile cand, din motive care tin de starea de sanatate precara, acestia sunt impiedicati sa presteze activitate in folosul angajatorului.

Concediul pentru incapacitate temporara de munca reprezinta unul din cazurile de suspendare a contractului individual de munca si are ca efecte intreruperea prestarii activitatii salariatului si a platii drepturilor de natura salariala de catre angajator (art. 49 alin. (2) din Codul muncii).

Concediul pentru incapacitate temporara de munca suspenda de drept contractul de munca, adica intrerupe temporar si independent de vointa partilor prestarea activitatii si plata salariului.


IMPORTANT!

Concediul medical nu trebuie supus aprobarii angajatorului, fiind un beneficiu acordat de lege salariatului care se afla temporar in imposibilitatea fizica sau psihica de a presta activitate.

Starea pasagera de boala care impiedica salariatul sa presteze activitate temporar in unitate nu trebuie confundata cu:

• inaptitudinea fizica si/sau psihica constatata de medicul de medicina a muncii, care nu ii permite angajatului sa isi indeplineasca atributiile corespunzatoare locului de munca ocupat.

Avem in vedere acele situatii in care, din motive constatate medical, salariatul nu mai are abilitatea de a presta in bune conditii pentru sanatatea proprie activitatile specifice functiei ocupate. Continuarea in aceste conditii a activitatii poate afecta starea fizica si/sau psihica a salariatului, diminuand evident si calitatea prestatiei sale in unitate.

Aceasta stare de fapt da dreptul angajatorului sa solicite medicului de medicina a muncii un examen de specialitate din care sa rezulte posibilitatea continuarii activitatii. In cazul unui raspuns nefavorabil, in sensul inaptitudinii salariatului de a mai ocupa functia pe care a fost incadrat, medicul de medicina a muncii va propune angajatorului trecerea salariatului pe un alt loc de munca vacant, compatibil cu starea fizica si/sau psihica constatata.

Cu toate acestea, incapacitatea fizica si/sau psihica nu poate fi totala, intrucat aceasta ar atrage pensionarea pentru invaliditate gradul I sau gradul II.

In cazul refuzului salariatului de a trece pe un post corespunzator starii sanatatii sale, cat si dupa indeplinirea obligatiei de a anunta despre aceasta agentia pentru ocuparea fortei de munca, in vederea redistribuirii acestuia pe unul din locurile de munca vacante aflate in evidenta agentiei, angajatorul poate dispune concedierea pentru inaptitudine fizica si/sau psihica potrivit art. 61 lit. c) din Codul muncii.

• Pensionarea medicala a salariatului se realizeaza potrivit art. 53 si urm. din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale, cu modificarile si completarile ulterioare.

Pensia de invaliditate presupune pierderea totala sau cel putin a jumatate din capacitatea de munca a asiguratilor. Procedural, pensionarea pentru invaliditate intervine dupa o perioada indelungata de acordare a unor concedii pentru incapacitate temporara de munca de catre medicul curant.

La propunerea acestuia, medicul expert al asigurarilor sociale poate emite decizia de incadrare intr-un grad de invaliditate, care va sta la baza stabilirii pensiei pentru invaliditate.

Un caz interesant de cumul al indemnizatiei de boala cu pensia de invaliditate poate exista in situatia incadrarii in munca cu contract de munca cu timp partial (cel mult 4 ore pe zi) a unei persoane pensionate de invaliditate gradul III.

In situatia intervenirii starii de boala a acestei persoane, se vor acorda concediul si indemnizatia de boala in conditiile O.U.G. nr. 158/2005. Persoana va beneficia in paralel si de pensia de invaliditate.

IMPORTANT!

Pensionarea pentru invaliditate atrage incetarea de drept a contractului individual de munca, conform art. 56 lit. d) din Codul muncii, din data comunicarii deciziei de pensionare.

Terminologie

Alte denumiri utilizate in cazul incapacitatii temporare de munca sunt acelea de:

– concediu medical;
– concediu de boala.

Capitolul II al O.U.G. nr. 158/2005 stabileste denumirea exacta a acestui drept de asigurari sociale: „concediul si indemnizatia pentru incapacitate temporara de munca“.

Sursa: http://www.legislatiamuncii.ro/a/122/2-incapacitatea-temporara-de-munca.html

Sentinta Tribunalului Rm. Valcea

TRIBUNALUL VÂLCEA SECŢIA CIVILĂ
Conflicte de Muncă si Asigurări Sociale
SENTINŢA CIVILĂ NR…
TRIBUNALUL
…………………………………………………………………………………….
Deliberând constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Vâlcea, reclamanţii au solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comuna ...reprezentată prin primar ca, prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâtei: la plata diferenţei dintre salariile cuvenite potrivit contractului individual de muncă şi salariile plătite efectiv; începând cu data introducerii acţiunii să plătească salariile potrivit contractelor individuale de muncă, respectiv actelor adiţionale la contractele individuale de muncă; să plătească sumele susmenţionate, actualizate cu rata inflaţiei de la data scadenţei fiecăreia şi până la data plăţii efective a sumelor datorate.
În motivarea cererii reclamanţii arată că, în data de 06 august, dată stabilită pentru plata salariului aferent lunii iulie, au luat la cunoştinţă faptul că le-au fost diminuate unilateral salariile cu 25%.
Salariul reprezintă o componentă a dreptului la muncă şi reprezintă contraprestaţia angajatorului în raport cu munca prestată de către angajat în baza raportului de muncă. Efectele raportului de muncă se concretizează în obligaţii de ambele părţi, iar una din obligaţiile esenţiale ale angajatorului este plata salariului pentru munca prestată, aşa cum a fost el stabilit prin contractului individual de muncă.
Contractul individual de muncă este convenţia prin care se materializează voinţa angajatorului şi a viitorului salariat de a intra într-un raport juridic de muncă. În această convenţie, negociată şi liber consimţită, sunt prevăzute în limitele stabilite de legislaţie şi de contractele colective de muncă, toate elementele necesare pentru cunoaşterea condiţiilor de desfăşurare şi de încetare a raportului de muncă, drepturile, obligaţiile şi răspunderile ambelor părţi.
Salariul reprezintă unul dintre drepturile asupra căruia cele două părţi ale raportului juridic de muncă au convenit şi l-au prevăzut în mod expres în conţinutul contractului, în conformitate cu dispoziţiile art. 17 alin. 2, coroborat cu art. 3 din acelaşi articol.
Un terţ faţă de acest contract individual de muncă nu poate interveni pentru a modifica acordul părţilor semnatare. Statul, terţ raportat la contractul individual de muncă, încheiat între angajator şi salariat, nu poate modifica ceea ce părţile au stabilit, respectiv nu poate diminua salariile acestora în mod direct, prin edictarea unei legi în acest sens, căci protecţia juridică a raportului juridic de muncă stabilit contractual este acelaşi atât pentru personalul bugetar, cât şi pentru cel încadrat la angajatori privaţi. Nu se poate vorbi de o protecţie a legii mai mare în cazul angajaţilor privaţi.
Deşi nu au fost încheiate acte adiţionale la contractele individuale de muncă, de micşorare a salariilor reclamanţilor, angajatorul a reţinut o parte din salariile datorate conform contractului individual de muncă, plătind numai o parte din ceea ce împreună cu salariaţii săi convenise conform contractului.
În drept au fost invocate disp. art. 40 alin. 2 lit. c din Legea nr. 53/2003 şi art. 110 alin. 2 şi 3 Cod de procedură civilă.
În dovedirea cererii reclamanţii au depus la dosar înscrisuri, respectiv fluturaşii de salariu din luna iulie 2010, contracte individuale de muncă, acte adiţionale, decizii de încadrare, dispoziţii de reducere a salariului, etc..
Din analiza materialului probator administrat în cauză, instanţa reţine următoarele:
Prin dispoziţiile nr.110, 112, 113, 116, 117 şi 118 din 23.07.2010, aflate la filele 47-52 din dosar, reclamanţilor li s-a diminuat cu 25% cuantumul salariului brut, începând cu data de 04 iulie 2010, în temeiul dispoziţiilor art.1 din Legea nr.118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului
bugetar.
Instanţa apreciază că reducerea unilaterală a salariului brut cu 25%, în temeiul dispoziţiilor art.1 din Legea nr.118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, încalcă prevederile
Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului şi pe cele ale art.1 alin.1 din Primul protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ratificată de România prin Legea nr.30/18
mai 1994, care privesc protecţia proprietăţii.
Înainte de a trece la analiza condiţiilor acestor prevederi internaţionale care protejează dreptul de proprietate, trebuie făcute două precizări.
În primul rând, potrivit dispoziţiilor art.20 din Constituţia României, intitulat „Tratatele internaţionale privind drepturile omului”: „Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi
aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte. Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile.”
Aşadar, dacă instanţele de judecată constată că legile interne încalcă pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte, conţinând dispoziţii mai puţin favorabile decât acestea din
urmă, sunt obligate să ignore aceste prevederi şi să facă aplicarea celor din reglementarea internaţională mai favorabilă. Procedând astfel, instanţele de judecată nu fac altceva decât să respecte dispoziţiile art.20 din Constituţia României, precum şi pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale
omului la care România este parte.
În al doilea rând, constatarea Curţii Constituţionale a României, în cuprinsul deciziilor nr.872/25 iunie 2010 şi nr.874/25 iunie 2010, ambele publicate în M.Of. nr.433/28 iunie 2010, că Legea nr.118/2010 nu încalcă dispoziţiile Constituţiei României, nu împiedică instanţele de judecată să facă aplicarea dispoziţiilor art.20 din legea fundamentală şi să dea prioritate pactelor şi tratatelor privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte.
Aşa cum reglementările internaţionale au întâietate în faţa celor interne, inclusiv în faţa Constituţiei României, statuările Curţii Europene a Drepturilor Omului de la Strasbourg, de exemplu, au prioritate faţă de cele ale Curţii Constituţionale a României, fiind obligatorii pentru instanţele de judecată.
Curtea Constituţională este, potrivit dispoziţiilor art.1 şi 2 din Legea nr.47/1991 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, garantul supremaţiei Constituţiei României, asigurând controlul constituţionalităţii legilor, a tratatelor internaţionale, a regulamentelor Parlamentului şi a ordonanţelor Guvernului. Chiar dacă, în exercitarea atribuţiilor sale, Curtea Constituţională are posibilitatea raportării şi la dispoziţiile internaţionale în materia drepturilor fundamentale ale omului, statuările acesteia, aflate în contradicţie cu cele ale forurilor internaţionale competente să interpreteze aceste prevederi, nu pot fi reţinute de instanţele judecătoreşti sesizate cu soluţionarea unui litigiu în care îşi găsesc aplicarea. Dimpotrivă, instanţele judecătoreşti sunt obligate, în temeiul prevederilor art.20 din Constituţia României şi a obligaţiilor pe care România şi le-a asumat în urma ratificării acestor pacte, convenţii şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, să ignore legile interne şi interpretările Curţii Constituţionale a României care
contravin reglementărilor internaţionale şi interpretărilor date acestora de organele abilitate.
Aşadar, prin aplicarea cu prioritate faţă de cele interne a dispoziţii internaţionale privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte şi a interpretărilor acestor dispoziţii date de forurile internaţionale competente, instanţele de judecată nu încalcă prevederile art.11 alin.3 din Legea nr.47/1992, potrivit cărora deciziile şi hotărârile Curţii Constituţionale sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor şi nici pe cele ale rt.31 din aceeaşi lege, conform cărora decizia prin care se constată neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în
vigoare este definitivă şi obligatorie, cu atât mai mult cu cât deciziile invocate anterior sunt de respingere a obiecţiilor de neconstituţionalitate, iar nu de admitere a acestora. În cazul respingerii obiecţiilor sau excepţiilor de neconstituţionalitate este posibilă formularea unor noi excepţii, iar Curtea Constituţională poate proceda, pe baza unor noi argumente sau ca urmare a revenirii la practica anterioară, la admiterea acestora, chiar dacă anterior s-a pronunţat în sensul constituţionalităţii.
În ceea ce priveşte prevederile internaţionale privitoare la drepturile fundamentale ale omului care au fost încălcate prin reducerea salariilor bugetarilor cu 25%, potrivit art.17 din Declaraţia Universală a Drepturilor
Omului: „1. Orice persoană are dreptul la proprietate, atât singură, cât şi în asociaţie cu alţii.; 2. Nimeni nu poate fi lipsit în mod arbitrar de proprietatea sa.”
De asemenea, potrivit art.1 din Primul protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ratificată de România prin Legea nr.30/18 mai 1994: „Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional. Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii, sau a amenzilor.”
Cu privire la regula aplicabilă în lumina art.1 din Protocolul nr.1, Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg a statuat, în numeroase cauze, că acest articol conţine 3 norme distincte: prima, care se exprimă în prima frază a primului alineat şi care are un caracter general, enunţă principiul respectării proprietăţii; cea de-a doua, ce figurează în cea de-a doua frază a aceluiaşi alineat, vizează privarea de proprietate şi o supune anumitor condiţii; cât despre a treia, menţionată în cel de-al doilea alineat, recunoaşte puterea statelor contractante de a reglementa utilizarea bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuţii sau a amenzilor. Cele 3 reguli mai sus menţionate nu sunt „distincte", în sensul că nu au nici o legătură una cu cealaltă: cea de-a doua şi cea de-a treia se referă la cazuri speciale de încălcare a dreptului la respectarea bunurilor şi, prin urmare, trebuie interpretate în lumina principiului general enunţat în prima regulă (cauza Gasus Dosier - und Fordertechnik GmbH împotriva Olandei, Hotărârea din 23 februarie 1995, seria A nr. 306 B, p. 46 - 47, & 55). Pentru a analiza dacă sunt încălcate prevederile art.1 din Primul protocol, trebuie analizate, aşadar, mai multe aspecte: dacă reclamanţii au un „bun” în sensul art.1 alin.1 din Primul protocol; existenţa unei ingerinţe a autorităţilor publice în exercitarea dreptului la respectarea bunului, ce a avut ca efect privarea reclamanţilor de bunul lor, în sensul celei de a doua fraze a primului paragraf al art.1 din Protocolul nr.1; dacă sunt îndeplinite condiţiile privării de proprietate, respectiv dacă ingerinţa este prevăzută de lege, dacă ingerinţa urmăreşte un scop legitim de interes general (ea a intervenit pentru o cauză de utilitate publică), dacă ingerinţa este proporţională cu scopul legitim urmărit, adică dacă s-a menţinut un „just echilibru” între cerinţele interesului general şi imperativele apărării drepturilor fundamentale ale omului.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg s-a pronunţat în nenumărate rânduri, chiar şi împotriva României, în sensul că şi dreptul de creanţă reprezintă un „bun” în sensul art.1 din Primul protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, dacă este suficient de bine stabilit pentru a fi exigibil sau dacă reclamantul poate pretinde că a avut cel puţin o „speranţă legitimă” de a îl vedea concretizat (cauzele Rafinăriile greceşti Stran şi Stratis Adreadis împotriva Greciei, Hotărârea din 9 decembrie 1994, seria A nr. 301-B, pag. 84, paragraful 59; cauza Jasiuniene împotriva Lituaniei, cererea nr. 41.510/98, paragraful 44, 6 martie 2003; cauza Pressos Compania Naviera S.A. şi alţii contra Belgiei,hotărârea din 20 noiembrie 2005, seria A nr.332, p.21 şi § 31; Cauza Ouzunis şi alţii contra Greciei, nr.49144/99, 18 aprilie 2002, § 24; Hotărârea din 24 martie 2005 în Cauza Şandor împotriva României, publicată în M. Of. nr. 1048 din 25 noiembrie 2005; Hotărârea din 28 iunie 2005 în Cauza Virgil Ionescu împotriva României, publicată în M. Of. nr. 396 din mai 2006; Hotărârea din 19 octombrie
2006 în cauza Matache şi alţii împotriva României - cererea nr.38113/02; Hotărârea din 2 martie 2004 în Cauza Sabin Popescu împotriva României, publicată în M. Of. nr. 770 din 24 august 2005; Hotărârea din 15 februarie 2007 în cauza Bock şi Palade împotriva României - cererea nr.21740/02; Hotărârea din 1 decembrie 2005 în Cauza Societatea Comercială „Maşinexportimport Industrial Group” împotriva României, publicată în M. Of. nr. 682 din 9 august 2006; Hotărârea din 23 februarie 2006 în Stere şi alţii împotriva României, publicată în M. Of. nr. 600 din 30 august 2007; Hotărârea din 21 februarie 2008 în cauza Driha împotriva României - cererea nr.29556/02; Hotărârea din 6 decembrie 2007 în cauza Beian împotriva României - cererea nr.30658/05; etc.).
Mai mult, recent, în Hotărârea din 15 iunie 2010 în cauza Mureşanu împotriva României (cererea nr.12821/05), Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg s-a pronunţat în mod expres în sensul că salariulreprezintă un „bun” în sensul art.1 alin.1 din Primul protocol.
Aşadar, salariul reclamanţilor, la care aceştia au dreptul în baza contractelor individuale de muncă sau a dispoziţiilor depuse la dosar, reprezintă un „bun” în sensul art.1 alin.1 din Primul protocol adiţional la Convenţie.
Cea de a doua condiţie ce trebuie verificată pentru a se vedea dacă este vorba sau nu de o încălcare a art.1 din Primul protocol este cea a existenţei unei ingerinţe a autorităţilor publice în exercitarea dreptului la respectarea bunului, ce a avut ca efect privarea reclamanţilor de bunul lor, în sensul celei de a doua
fraze a primului paragraf al art.1 din Protocolul nr.1.
Reducerea salariului reclamanţilor cu 25% pe o perioadă de 6 luni (iulie-decembrie 2010) şi lipsirea acestora de dreptul de a mai primi vreodată sumele de bani aferente acestui procent reprezintă, indiscutabil, o ingerinţă ce a avut ca efect privarea reclamanţilor de bunul lor, în sensul celei de a doua fraze a primului paragraf al art.1 din Protocolul nr.1.
În al treilea rând, privarea de proprietate trebuie să fie prevăzută de lege, să urmărească o cauză de utilitate publică, să fie conformă normelor de drept intern şi să respecte un raport de proporţionalitate între mijloacele folosite în scopul vizat; privarea de proprietate trebuie să menajeze un just echilibru între exigenţele de interes general şi imperativele fundamentale ale individului, în special prin indemnizarea rezonabilă şi proporţională a valorii bunului, acordată titularului acestuia.
Prima condiţie a privării de proprietate este, aşadar, ca ingerinţa să fie prevăzută de lege.
Această primă condiţie semnifică în dreptul intern legalitatea privării de proprietate, principiu care, la rândul lui, presupune îndeplinirea a două cerinţe:
-Să existe o lege în sensul Convenţiei, în temeiul căreia să fi avut loc privarea de proprietate; legea să îndeplinească acele calităţi determinate de Curte în jurisprudenţa sa, adică să fie accesibilă, precisă şi previzibilă.
Legea nr.118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar îndeplineşte condiţiile menţionate anterior, fiind un act normativ accesibil, precis şi previzibil în sensul jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului de la Strasbourg.
Cea de a doua condiţie a privării de proprietate presupune ca ingerinţa să urmărească un scop legitim de interes general, adică să intervină pentru o cauză de utilitate publică.
În expunerea de motive a Legii nr.118/2010 se arată că, potrivit evaluării Comisiei Europene, „activitatea economică a României rămâne slabă şi, contrar aşteptărilor iniţiale, cel mai probabil, creşterea economică s-a menţinut negativă în primul trimestru al anului 2010. [...] Până la sfârşitul anului 2010, se aşteaptă ca inflaţia să scadă în continuare la aproximativ 3,75% datorită cererii interne slabe şi implementării unei politici monetare prudente. Redresarea mai slabă a cererii interne a diminuat importurile, prognozându-se acum un deficit de cont curent de circa 5% din PIB pentru 2010, comparativ cu 5,5% iniţial”.
Se mai arată că, „din misiunea de evaluare efectuată de serviciile Comisiei împreună cu experţii FMI şi ai Băncii Mondiale în perioada 26 aprilie - 10 mai 2010, pentru a analiza progresele înregistrate în ceea ce priveşte condiţiile specifice ataşate tranşei a treia în valoare de 1,15 miliarde de euro în cadrul programului de asistenţă financiară, a rezultat faptul că, în condiţiile politicilor curente, ţinta de deficit fiscal pentru 2010, de 6,4% din PIB, nu va putea fi îndeplinită, din cauza unor deteriorări ale condiţiilor economice, a unor dificultăţi în colectarea veniturilor şi derapajelor pe partea de cheltuieli.
Guvernul României şi-a asumat angajamentul de a lua măsuri compensatorii suplimentare ce trebuie adoptate şi implementate înainte de eliberarea de către Comisie a celei de-a treia tranşe din împrumutul UE. [...] De asemenea, se precizează faptul că, în cazul în care aceste acţiuni nu sunt implementate până în iunie 2010 sau nu conduc la consolidarea anticipată, vor fi implementate acţiuni suplimentare de majorare a veniturilor la buget, inclusiv măsuri de majorare a cotelor de impunere, pentru a se elimina orice diferenţă bugetară anticipată”.
Soluţia legislativă cuprinsă în art.1 din Legea nr.118/2010 a fost determinată, aşadar, de apărarea securităţii naţionale, astfel cum rezultă şi din expunerea de motive a Guvernului. Securitatea naţională nu implică numai
securitatea militară, ci are şi o componentă socială şi economică. Nu numai existenţa unei situaţii manu militari atrage aplicabilitatea noţiunii „securitate naţională", ci şi alte aspecte din viaţa statului, precum cele economice,
financiare, sociale, care ar putea afecta însăşi fiinţa statului prin amploarea şi gravitatea fenomenului. Situaţia de criză financiară mondială ar putea afecta, în lipsa unor măsuri adecvate, stabilitatea economică a ţării şi, implicit, securitatea naţională.
Asigurarea stabilităţii economice a ţării şi apărarea siguranţei naţionale sunt noţiuni care se circumscriu celor de „scop legitim de interes general” şi de
„cauză de utilitate publică”. În consecinţă, este îndeplinită şi cea de a doua condiţie a privării de proprietate.
În fine, ingerinţa trebuie să fie proporţională cu scopul legitim urmărit. Ingerinţa este proporţională cu scopul legitim urmărit dacă s-a menţinut un „just echilibru” între cerinţele interesului general şi imperativele apărării drepturilor fundamentale ale omului. Trebuie să existe, aşadar, un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele utilizate şi scopul urmărit (cauza Pressos Compania Naviera S.A. şi alţii contra Belgiei, hotărârea din 20 noiembrie 2005, seria A nr.332, p.23 şi § 38; Hotărârea din 21 iulie 2005 în Cauza Străin şi alţii
împotriva României, publicată în M. Of. nr.99 din 2 februarie 2006).
Pentru a determina dacă măsura litigioasă respectă justul echilibru necesar şi, în special, dacă nu obligă reclamanţii să suporte o sarcină disproporţionată, trebuie să se ia în considerare modalităţile de compensare prevăzute de legislaţia naţională. În această privinţă, Curtea a statuat deja că, fără plata unei sume rezonabile în raport cu valoarea bunului, privarea de proprietate constituie, în mod normal, o atingere excesivă şi că lipsa totală a despăgubirilor nu poate fi justificată în domeniul art. 1 din Protocolul nr. 1 decât în împrejurări
excepţionale (cauza Ex-regele Greciei şi alţii împotriva Greciei [GC], Cererea nr. 25.701/1994, paragraful 89, CEDO 2000-XII; cauza Broniowski împotriva Poloniei [GC], Cererea nr. 31.443/1996, paragraful 176, CEDO-V). În orice caz, după cum s-a pronunţat deja Curtea, dacă o reformă radicală a sistemului politic şi economic al unei ţări sau situaţia sa financiară poate justifica, în principiu, limitări draconice ale despăgubirilor, atare circumstanţe nu pot fi formulate în detrimentul principiilor fundamentale care decurg din Convenţie, cum ar, de exemplu, fi principiul legalităţii şi cel al autorităţii şi efectivităţii puterii judecătoreşti (cauza Broniowski, citată anterior, paragrafele 175, 183 şi 184). Cu atât mai mult, absenţa totală a despăgubirilor nu se poate
justifica nici măcar în context excepţional, în prezenţa unei atingeri aduse principiilor fundamentale consacrate prin Convenţie (Hotărârea din 21 iulie 2005 în Cauza Străin şi alţii împotriva României, publicată în M. Of. nr.99 din 2 februarie 2006, paragraful 53).
Temeiul legal al obligaţiei de indemnizare a fost găsit de Curte tot în dispoziţiile art.1 din Protocolul nr.1. Curtea a ajuns la concluzia că această obligaţie decurge implicit din acest text, luat în ansamblul său. Curtea a statuat în sensul că, în absenţa unei indemnizări, art.1 din Protocolul nr.1 n-ar asigura decât o protecţie iluzorie şi ineficace a dreptului de proprietate, în totală contradicţie cu dispoziţiile Convenţiei.
Privarea de proprietate impune, aşadar, statului obligaţia de a despăgubi pe proprietar, pentru că, fără plata unei sume rezonabile, raportate la valoarea bunului, ea constituie o atingere excesivă a dreptului la respectarea bunurilor sale, prevăzut de art.1 din Protocolul nr.1. Imposibilitatea de a obţine fie şi o despăgubire parţială, dar adecvată în cadrul privării de proprietate, constituie o rupere a echilibrului între necesitatea protecţiei dreptului de proprietate şi exigenţele de ordin general.
Legea nr.118/2010 nu oferă reclamanţilor posibilitatea de a obţine despăgubiri pentru privarea de proprietate în cauză. Lipsa totală a despăgubirilor nu se poate justifica, avându-se în vedere circumstanţele speţei, cu atât mai mult cu cât nicio circumstanţă excepţională nu a fost invocată de Guvern pentru a o justifica. În cuprinsul Legii nr.118/2010, a fost justificată necesitatea luării acestei măsuri, dar nu şi lipsa totală a despăgubirilor. Lipsa totală a despăgubirilor le-a impus reclamanţilor o sarcină disproporţionată şi excesivă, incompatibilă cu dreptul lor de proprietate garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1.
Reducerea salariilor bugetarilor cu 25% şi imposibilitatea acestora de a-şi mai recupera vreodată sumele de bani aferente acestui procent au dus la ruperea, în defavoarea salariaţilor, a justului echilibru ce trebuie păstrat
între protecţia proprietăţii şi cerinţele interesului general.
Procedându-se în acest fel, s-a adus atingere chiar substanţei dreptului de proprietate al reclamanţilor, atingere care, în concepţia instanţei europene, este incompatibilă cu dispoziţiile art.1 din Protocolul nr.1 la Convenţie.
În aceste condiţii, instanţa apreciază că, prin reducerea salariului bugetarilor cu 25% în baza Legii nr.118/2010, au fost încălcate dispoziţiile art.1 din Protocolul nr.1.
Ca urmare a acestei constatări şi în aplicarea dispoziţiilor art41 din Convenţie, instanţa apreciază că reclamanţii sunt îndreptăţiţi să li se restituie sumele de bani aferente acestui procent, reţinute în mod nelegal.
În ceea ce priveşte perioada de timp pentru care se solicită restituirea sumelor reţinute nelegal, cererea de chemare în judecată are o formulare ambiguă, precizând numai momentul de la care se solicită plata acestor sume, iar nu şi cel până la care se apreciază că ar fi îndreptăţiţi la primirea lor. Având în vedere această formulare, în care se precizează că se solicită şi sume ulterioare introducerii cererii de chemare în judecată, faptul că salariul se acordă lunar, fiind o plată succesivă ce devine scadentă la sfârşitul lunii pentru care se
datorează, precum şi că numai sumele datorate pentru lunile încheiate sunt certe, lichide şi exigibile, instanţa apreciază că a fost sesizată cu o cerere de obligare a pârâtei la plata diferenţelor dintre sumele datorate şi cele efectiv plătite pentru perioada iulie 2010 – septembrie 2010, pentru care plata salariului a devenit
scadentă înainte de pronunţarea hotărârii.
Având în vedere aceste motive, instanţa urmează să admită cererea şi să oblige pe pârâtă la plata diferenţelor salariale cuvenite potrivit contractului individual de muncă al fiecărui reclamant dintre sumele încasate cu acest titlu şi sumele stabilite prin respectivele contracte, aferente lunilor iulie, august şi septembrie 2010 (suma aferentă reducerii cu 25% a salariilor), sume ce urmează a fi actualizate cu indicele de inflaţie de la data scadenţei şi până la data plăţii
efective.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE:
Admite acţiunea formulată de reclamanţii…
Obligă pe pârâtă la plata diferenţelor salariale cuvenite potrivit contractului individual de muncă, dintre sumele încasate cu acest titlu şi sumele stabilite prin respectivele contracte, aferente lunilor iulie - august septembrie
2010, sume actualizate cu indicele de inflaţie până la data plăţii efective.
Sentinţă definitivă şi executorie.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunţată în şedinţa publică astăzi 14 octombrie 2010, la sediul
Tribunalului Vâlcea- Secţia civilă.
PREŞEDINTE, JUDECĂTOR,
ASISTENŢI JUDICIARI,

joi, noiembrie 11, 2010

Statutul soldaţilor şi gradaţilor voluntari

Legea nr. 384 din 10/10/2006 privind statutul soldaţilor şi gradaţilor voluntari



CAPITOLUL I
Dispoziţii generale

Art. 1. - (1) Soldaţii şi gradaţii voluntari constituie un corp distinct de personal militar, recrutat pe bază de voluntariat şi situat la baza ierarhiei militare.
(2) Soldaţii şi gradaţii voluntari sunt angajaţi pe baza unui contract în funcţii prevăzute în acest scop în statele de organizare a unităţilor militare, pe o perioadă determinată, în funcţie de nivelul de pregătire, starea de sănătate şi aptitudinile acestora pentru îndeplinirea îndatoririlor militare.
Art. 2. - (1) Soldaţii şi gradaţii voluntari sunt selecţionaţi, pentru încheierea primului contract în această calitate, din rândul cetăţenilor români, bărbaţi şi femei, cu domiciliul în ţară.
(2) Limitele de vârstă, modul de selecţionare, instruire, specialităţile militare şi funcţiile în care aceştia vor fi angajaţi, precum şi modul de ţinere a evidenţei acestora se stabilesc prin ordin al ministrului apărării.
Modificat de Lege nr. 51 din 19/03/2010 Articolul 1 la 23/04/2010
Completat de Lege nr. 51 din 19/03/2010 Articolul 1 la 23/04/2010

Art. 3. - (1) Gradele militare ale soldaţilor şi gradaţilor voluntari, în ordinea lor ierarhică, sunt: soldat, fruntaş, caporal.
(2) Gradele militare se acordă în ordinea prevăzută la alin. (1), indiferent dacă gradaţii voluntari au deţinut, în calitate de rezervişti, grade superioare.
(3) Dobândirea calităţii de soldat voluntar este condiţionată de acordul scris al celor în cauză privind renunţarea la gradele dobândite anterior şi deţinute ca rezervist.
(4) În perioada în care soldaţii şi gradaţii voluntari sunt în activitate, aceştia sunt incluşi în planurile de mobilizare.
Art. 4. - Soldaţii şi gradaţii voluntari nu pot pierde gradul obţinut decât în cazurile şi condiţiile prevăzute de lege.

CAPITOLUL II
Îndatoririle şi drepturile soldaţilor şi gradaţilor voluntari

SECŢIUNEA 1
Îndatoririle soldaţilor şi gradaţilor voluntari

Art. 5. - Soldaţii şi gradaţii voluntari au următoarele îndatoriri principale:
a) să fie devotaţi poporului român, statului român şi instituţiei unde îşi desfăşoară activitatea;
b) să îndeplinească cu loialitate şi profesionalism misiunile primite, atât pe teritoriul statului român, cât şi în afara acestuia, dacă este nevoie, chiar cu preţul vieţii;
c) să respecte şi să apere valorile democraţiei constituţionale;
d) să respecte jurământul militar, prevederile regulamentelor militare şi să execute întocmai şi la timp ordinele comandanţilor şi şefilor. Soldaţilor şi gradaţilor voluntari nu li se poate ordona şi le este interzis, în orice situaţie, să execute acte contrare legii, obiceiurilor războiului şi convenţiilor internaţionale la care România este parte. Neexecutarea ordinelor în aceste condiţii nu atrage răspunderea juridică a soldaţilor şi gradaţilor voluntari;
e) să participe necondiţionat la misiuni internaţionale, în funcţie de cerinţele Ministerului Apărării;
f) să preţuiască onoarea şi tradiţiile de luptă ale Armatei României, ale armei şi unităţii din care fac parte, precum şi demnitatea gradului şi a uniformei militare pe care le poartă;
g) să-şi perfecţioneze pregătirea profesională, să se instruiască temeinic, să pregătească subordonaţii şi să apere drepturile acestora;
h) să acţioneze pentru întreţinerea regulamentară şi menţinerea în stare de operativitate a tehnicii şi a armamentului şi pentru folosirea şi administrarea eficientă a bunurilor din dotare;
i) să păstreze cu stricteţe secretul de stat şi de serviciu, precum şi caracterul confidenţial al activităţilor şi informaţiilor pe care le deţin.
Art. 6. - Pentru a fi asiguraţi şi a beneficia de prestaţii în sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, în sistemul asigurărilor sociale de sănătate şi în sistemul asigurărilor pentru şomaj, soldaţilor şi gradaţilor voluntari li se reţin şi li se virează contribuţiile sociale în cuantumurile şi în condiţiile prevăzute de legislaţia privind aceste sisteme de asigurări.
Art. 7. - (1) Soldaţii şi gradaţii voluntari răspund penal, contravenţional, material şi disciplinar, după caz, în aceleaşi condiţii prevăzute de lege pentru cadrele militare în activitate.
(2) Nu constituie infracţiune îndeplinirea oricărui act ordonat de comandant sau altă autoritate legitimă, dacă ordinul este dat în forma prevăzută de lege şi nu este, în mod vădit, ilegal.
(3) Despre neexecutarea ordinului vădit ilegal sau a celui contrar legii, obiceiurilor războiului şi convenţiilor internaţionale la care România este parte, soldaţii şi gradaţii voluntari au obligaţia să informeze, potrivit regulamentelor militare, şeful imediat superior celui care a dat ordinul.

SECŢIUNEA a 2-a
Drepturile soldaţilor şi gradaţilor voluntari

Art. 8. - (1) Soldaţii şi gradaţii voluntari au dreptul la:
a) soldă lunară, ale cărei elemente componente şi cuantumuri se stabilesc potrivit legii, precum şi alte drepturi băneşti în conformitate cu reglementările în vigoare;
b) echipament şi hrană gratuite, în condiţiile legii;
c) asistenţă medicală şi medicamente gratuite, în condiţiile plăţii contribuţiei la Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate;
d) documente militare de transport gratuit pentru efectuarea concediului de odihnă sau în cazul mutării dintr-o garnizoană în alta, în condiţiile prevăzute de reglementările în vigoare pentru subofiţeri.
(2) Soldaţii şi gradaţii voluntari pot beneficia, în condiţiile stabilite prin ordin al ministrului apărării, de:
a) compensaţie lunară pentru chirie, în cuantum de până la 50% din solda lunară;
b) locuinţă de intervenţie, cu scutire de la plata chiriei;
c) produse de informare publică internă, în mod gratuit.
(3) Soldaţilor şi gradaţilor voluntari li se vor asigura condiţii şi dotări igienico-sanitare adecvate.
Art. 9. - Soldaţii şi gradaţii voluntari au dreptul să urmeze, în condiţiile legii, orice formă de perfecţionare a pregătirii aparţinând învăţământului militar sau civil.
Art. 10. - (1) Soldaţii şi gradaţii voluntari pot fi trimişi la studii în ţară şi în străinătate, conform ordinului ministrului apărării.
(2) Selecţionarea soldaţilor şi gradaţilor voluntari, în vederea trimiterii la studii în ţară şi în străinătate, se face pe bază de concurs.
(3) Soldaţii şi gradaţii voluntari care sunt trimişi să urmeze forme de pregătire cu o durată mai mare de 90 de zile sunt obligaţi să se angajeze în scris că vor lucra în armată cel puţin 2 ani de la absolvirea acestora.
(4) În cazul nerespectării angajamentului prevăzut la alin. (3), soldaţii şi gradaţii voluntari sunt obligaţi să restituie Ministerului Apărării contravaloarea cheltuielilor efectuate pentru perfecţionare, calculată în condiţiile legii aplicabile cadrelor militare în activitate.
(5) Prevederile alin. (4) se aplică şi în cazul în care soldaţii şi gradaţii voluntari care au urmat o formă de perfecţionare în condiţiile alin. (1) nu au absolvit-o din vina lor.
(6) Prevederile alin. (4) nu se aplică în cazul în care soldaţilor şi gradaţilor voluntari li se reziliază contractul din motive neimputabile acestora ori încetează din motive de boală sau incapacitate temporară de muncă, precum şi ca urmare a acordării concediului pentru sarcină şi lăuzie şi a concediului pentru creşterea sau îngrijirea copilului, acordate în condiţiile legii.
(7) Soldaţilor şi gradaţilor voluntari, care au absolvit forme de pregătire în străinătate, li se echivalează, în condiţiile legii, diplomele dobândite.
Art. 11. - (1) Soldaţii şi gradaţii voluntari reprezintă principala resursă pentru formarea subofiţerilor, în condiţiile prevăzute de lege.
(2) Soldaţii şi gradaţii voluntari, indiferent de gradul pe care îl au, pot fi selecţionaţi pentru a urma cursul de bază pentru formarea deprinderilor de comandă.
(3) Limitele de vârstă a soldaţilor şi gradaţilor voluntari prevăzuţi la alin. (2) se stabilesc prin ordin al ministrului apărării.
Art. 12. - (1) Soldaţii şi gradaţii voluntari au dreptul, în timp de pace, la un concediu de odihnă anual de 32 de zile calendaristice, cei cu o vechime în serviciu şi în muncă de până la 10 ani, şi de 38 de zile calendaristice, cei cu o vechime în serviciu şi în muncă mai mare de 10 ani.
(2) Soldaţilor şi gradaţilor voluntari cărora le expiră contractul în cursul anului, precum şi celor nou-angajaţi li se stabileşte durata concediului de odihnă pe anul respectiv proporţional cu perioada lucrată până la data expirării contractului, respectiv până la sfârşitul anului calendaristic pentru cei nou-angajaţi, şi în raport cu vechimea în serviciu şi în muncă.
(3) Vechimea în serviciu şi în muncă, luată în considerare pentru determinarea duratei concediului de odihnă, este cea pe care o împlineşte cel în cauză în cursul anului calendaristic în care i se acordă concediul.
Art. 13. - Soldaţii şi gradaţii voluntari beneficiază de concediu de studii şi de concediu de odihnă suplimentar pentru activităţi în locuri de muncă cu condiţii deosebite vătămătoare, grele sau periculoase, în aceleaşi condiţii ca şi cadrele militare în activitate.
Art. 14. - (1) Regulile privind acordarea concediului de odihnă sunt cele care se aplică, potrivit legii, cadrelor militare în activitate.
(2) Compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat este permisă numai în cazul încetării raportului de serviciu.
Art. 15. - (1) Soldaţii şi gradaţii voluntari beneficiază de concedii medicale plătite, în condiţiile stabilite de lege.
(2) Soldaţii şi gradaţii voluntari au dreptul la concediu şi indemnizaţie pentru creşterea sau îngrijirea copilului, pe durata contractului aflat în derulare, în condiţiile stabilite prin ordin al ministrului apărării, pe baza dispoziţiilor legale prevăzute în sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale.
(3) Femeile, soldaţi şi gradaţi voluntari, care sunt gravide, lăuze sau alăptează beneficiază de drepturile prevăzute de lege.
Art. 16. - (1) Pentru rezolvarea unor probleme personale sau familiale deosebite, soldaţilor şi gradaţilor voluntari li se pot acorda învoiri şi permisii.
(2) Durata învoirilor şi permisiilor, precum şi comandanţii care au dreptul să le aprobe se stabilesc prin regulamente militare.
Art. 17. - (1) La declararea mobilizării sau a stării de război, precum şi în alte situaţii deosebite, stabilite de ministrul apărării, concediile de odihnă, concediile de odihnă suplimentare, concediile de studii, învoirile şi permisiile se întrerup, soldaţii şi gradaţii voluntari fiind obligaţi să se prezinte imediat la unităţile militare de care aparţin.
(2) Soldaţii şi gradaţii voluntari, bărbaţi, aflaţi în concediu pentru creşterea sau îngrijirea copilului se prezintă la unităţile militare de care aparţin în situaţiile prevăzute la alin. (1).
(3) Pe durata mobilizării, a stării de război sau a situaţiilor deosebite prevăzute la alin. (1), soldaţilor şi gradaţilor voluntari li se pot acorda permisii şi concedii potrivit ordinului ministrului apărării.
Art. 18. - (1) Vechimea în serviciu în calitate de soldat sau gradat voluntar este considerată stagiu de cotizare şi se ia în calcul la stabilirea pensiei şi a altor drepturi de asigurări sociale, potrivit legislaţiei privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale.
(2) Soldaţii şi gradaţii voluntari beneficiază de încadrarea în condiţii deosebite, speciale şi alte condiţii a activităţii pe care o desfăşoară sau a locului de muncă unde lucrează, conform legislaţiei aplicabile cadrelor militare în activitate.
(3) Pentru aplicarea prevederilor alin. (2), Ministerul Apărării încheie un protocol cu Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei.
Art. 19. - (1) Soldaţii şi gradaţii voluntari care au fost trecuţi în rezervă sau scoşi din evidenţele militare în baza prevederilor art. 45 alin. (1) lit. a)-e), g), h) şi m) beneficiază de indemnizaţie de şomaj, în condiţiile prevăzute de legislaţia în vigoare.
(2) Soldaţii şi gradaţii voluntari trecuţi în rezervă sau scoşi din evidenţele militare în baza prevederilor art. 45 alin. (1) lit. c) şi d) sunt trimişi la medicii experţi ai asigurărilor sociale de la cabinetul de expertiză medicală şi recuperare a capacităţii de muncă, ce decid încadrarea sau neîncadrarea într-un grad de invaliditate.
(3) Soldaţii şi gradaţii voluntari încadraţi într-un grad de invaliditate, potrivit prevederilor legale, beneficiază de pensie de invaliditate şi de celelalte drepturi prevăzute în legislaţia privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale.
Art. 20. - (1) Soldaţii şi gradaţii voluntari sau urmaşii acestora, după caz, beneficiază de despăgubiri pentru cazurile de invaliditate sau de deces produse ca urmare a unor acţiuni militare, accidente, catastrofe sau alte asemenea evenimente intervenite din cauza îndeplinirii îndatoririlor militare, în condiţiile stabilite de lege pentru cadrele militare în activitate. Despăgubirile se suportă din bugetul Ministerului Apărării.
(2) Cuantumul despăgubirilor prevăzute la alin. (1) se stabileşte prin hotărâre a Guvernului.
Art. 21. - Soldaţii şi gradaţii voluntari care participă la îndeplinirea unor misiuni în afara teritoriului statului român beneficiază de asigurări de viaţă şi de sănătate, potrivit reglementărilor în vigoare şi ordinului ministrului apărării.
Art. 22. - Soldaţii şi gradaţii voluntari care au fost trecuţi în rezervă sau scoşi din evidenţele militare, cu excepţia celor ale căror contracte se reziliază în urma demisiei sau pentru motive imputabile acestora, beneficiază de măsuri de reconversie profesională, în condiţiile stabilite pentru cadrele militare în activitate.
Art. 23. - (1) Angajatorii care încadrează în muncă pe durată nedeterminată soldaţi sau gradaţi voluntari disponibilizaţi, din rândul celor prevăzuţi la art. 22, primesc lunar, pe o perioadă de 12 luni, pentru fiecare persoană angajată din această categorie, o sumă egală cu un salariu de bază minim brut pe ţară în vigoare şi contribuţia la bugetul asigurărilor de şomaj datorată de angajator, aferentă acestuia, cu obligaţia menţinerii raporturilor de muncă sau de serviciu cel puţin 3 ani.
(2) Drepturile prevăzute la alin. (1) se suportă din bugetul asigurărilor pentru şomaj.
(3) Angajatorii care încetează raporturile de muncă sau de serviciu ale persoanelor prevăzute la alin. (1), anterior termenului de 3 ani, sunt obligaţi să restituie, în totalitate, agenţiilor pentru ocuparea forţei de muncă judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, sumele încasate pentru fiecare persoană plus dobânda de referinţă a Băncii Naţionale a României, în vigoare la data încetării raporturilor de muncă sau de serviciu, dacă încetarea acestora a avut loc din următoarele motive:
a) încetarea raportului de muncă în temeiul art. 55 lit. b), art. 56 lit. c), e) şi f) şi art. 65 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, cu modificările şi completările ulterioare;
b) încetarea raportului de serviciu în temeiul art. 84 lit. b), art. 841 alin. (1) lit. e) şi art. 842 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
(4) Angajatorii care beneficiază de prevederile alin. (1) şi (2) nu pot beneficia, pentru persoanele încadrate în muncă în condiţiile alin. (1), şi de subvenţiile prevăzute de legislaţia privind sistemul asigurărilor pentru şomaj.
(5) Drepturile prevăzute la alin. (1) nu se acordă pe perioadele în care raporturile de muncă sau de serviciu sunt suspendate.
Art. 24. - Soldaţii sau gradaţii voluntari şi familiile acestora pot folosi, în condiţiile stabilite prin ordin al ministrului apărării pentru cadrele militare, facilităţile de recuperare, căminele militare de garnizoană şi de unitate şi amenajările sportive şi recreative aflate în proprietatea sau administrarea Ministerului Apărării.
Art. 25. - Soldaţilor şi gradaţilor voluntari le este interzisă sau restrânsă exercitarea unor drepturi şi libertăţi, în condiţiile stabilite de lege pentru cadrele militare în activitate.

SECŢIUNEA a 3-a
Recompensele şi sancţiunile soldaţilor şi gradaţilor voluntari

Art. 26. - (1) Pentru servicii excepţionale aduse statului şi poporului român, pentru acte de eroism săvârşite pe timpul îndeplinirii îndatoririlor militare ori pentru merite deosebite în activitate, soldaţilor şi gradaţilor voluntari le pot fi conferite, în condiţiile legii, decoraţii.
(2) Soldaţii şi gradaţii voluntari pot primi decoraţii şi de la autorităţile publice ale altor state partenere sau organizaţii sub egida cărora participă la misiuni internaţionale la care România ia parte, conform tratatelor încheiate.
Art. 27. - Pentru îndeplinirea exemplară a atribuţiilor de serviciu, soldaţilor şi gradaţilor voluntari li se pot acorda recompense morale şi materiale, stabilite prin ordin al ministrului apărării.
Art. 28. - Pentru abateri de la disciplina militară, neîndeplinirea îndatoririlor, încălcarea normelor de conduită militară, a regulilor de convieţuire socială, soldaţilor şi gradaţilor voluntari li se pot aplica următoarele sancţiuni disciplinare:
a) avertisment;
b) mustrare scrisă;
c) diminuarea soldei lunare cu 5% până la 20%, pe o perioadă de la o lună la 3 luni;
d) amânarea promovării în grad, pe o perioadă de la unu la 2 ani;
e) desfacerea disciplinară a contractului.
Art. 29. - (1) Decizia privind aplicarea sancţiunilor disciplinare se ia în termen de cel mult 30 de zile calendaristice de la luarea la cunoştinţă despre comiterea abaterilor.
(2) Sancţiunile disciplinare se execută în termen de cel mult 30 de zile calendaristice de la comunicarea deciziei prevăzute la alin. (1).
(3) Abaterile disciplinare se sancţionează numai dacă s-a luat la cunoştinţă despre acestea în termen de 6 luni de la săvârşire.
Art. 30. - (1) Sub sancţiunea nulităţii absolute, nicio măsură dintre cele prevăzute la art. 28, cu excepţia avertismentului, nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea cercetării prealabile de către comisii, a căror organizare şi funcţionare se stabilesc prin ordin al ministrului apărării.
(2) Abaterile de la disciplina militară pentru care soldaţii şi gradaţii voluntari pot fi sancţionaţi disciplinar sunt stabilite prin ordin al ministrului apărării.

CAPITOLUL III
Selecţionarea, formarea şi admiterea în corpul soldaţilor
şi gradaţilor voluntari

Art. 31. - (1) Cetăţenii români, bărbaţi şi femei, care au fost selecţionaţi, pe baza cererii lor, să devină soldaţi voluntari, în funcţie de aptitudini, pot urma un program de instruire structurat pe două module:
a) modulul instruirii individuale;
b) modulul perfecţionării instruirii de specialitate.
(2) Cetăţenii români care, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, au îndeplinit serviciul militar ca militari în termen sau militari cu termen redus, au o vechime în activitate de cel puţin un an în gradul de soldat sau gradat voluntar ori soldat şi gradat rezervist voluntar, au fost elevi sau studenţi, cel puţin un an, în instituţiile de învăţământ din sistemul de apărare şi securitate naţională, cu excepţia elevilor liceelor şi colegiilor militare, precum şi cei care deţin, în calitate de rezervişti, grade superioare celor prevăzuţi la art. 3 alin. (1) şi au fost selecţionaţi, pe baza cererii lor, pentru încadrarea ca soldaţi şi gradaţi voluntari urmează în cadrul programului de instruire numai modulul perfecţionării instruirii de specialitate.
(3) De prevederile alin. (2) beneficiază şi militarii în termen şi militarii cu termen redus, încorporaţi în seriile februarie şi iunie 2006.
(4) Planificarea, organizarea, desfăşurarea, precum şi durata pregătirii militarilor voluntari prevăzuţi la alin. (1) se stabilesc prin ordin al ministrului apărării.
(5) În perioada programului de instruire prevăzut la alin. (1) lit. a), cetăţenii români au calitatea de soldat voluntar şi beneficiază gratuit de hrană, echipament şi materiale de întreţinere. În această perioadă beneficiază de o indemnizaţie lunară egală cu 50% din solda de funcţie şi solda de grad a unui soldat voluntar.
(6) La încheierea modulului de instruire prevăzut la alin. (1) lit. a), soldaţii voluntari depun jurământul militar prevăzut de lege.
Art. 32. - (1) Cetăţenii români care urmează să devină soldaţi voluntari în condiţiile prevăzute la art. 31, în funcţie de aptitudini, pot semna angajamente sau contracte cu Ministerul Apărării, după cum urmează:
a) la selecţionare, un angajament pentru efectuarea modulului instruirii individuale, cu excepţia celor prevăzuţi la art. 31 alin. (2) şi (3);
b) la începerea modulului perfecţionării instruirii de specialitate, un contract pentru efectuarea acestuia;
c) după încheierea modulelor prevăzute la art. 31 alin. (1) lit. a) şi b), un prim contract, cu durata de 4 ani.
(2) Forma şi conţinutul-tip ale angajamentului şi contractelor prevăzute la alin. (1) se stabilesc prin ordin al ministrului apărării.
(3) În cazul întreruperii înainte de termen a angajamentului şi contractelor prevăzute la alin. (1), soldaţii şi gradaţii voluntari sunt obligaţi să restituie Ministerului Apărării contravaloarea cheltuielilor efectuate pe timpul programului de instruire, calculată în condiţiile legii aplicabile cadrelor militare în activitate.
(4) Prevederile alin. (3) se aplică în cazul în care soldaţii sau gradaţii voluntari întrerup angajamentul sau contractele din vina lor.
(5) Prevederile alin. (3) nu se aplică în cazul în care soldaţilor sau gradaţilor voluntari li se întrerupe angajamentul sau contractele din motive neimputabile lor.
Art. 33. - (1) Cetăţenii români prevăzuţi la art. 31 care, pe parcursul programului de instruire, renunţă la cariera de soldat sau gradat voluntar şi părăsesc instituţia militară suportă contravaloarea cheltuielilor aferente perioadei de pregătire.
(2) Metodologia de determinare a cheltuielilor prevăzute la alin. (1) se stabileşte prin ordin al ministrului apărării.
Art. 34. - La începerea modulului perfecţionării instruirii de specialitate, cetăţenii români prevăzuţi la art. 31 alin. (1)-(3), declaraţi promovaţi, sunt numiţi în funcţii corespunzătoare de soldaţi voluntari.

CAPITOLUL IV
Cariera şi trecerea în rezervă a soldaţilor
şi gradaţilor voluntari

Art. 35. - (1) La expirarea primului contract de 4 ani, soldaţii şi gradaţii voluntari prevăzuţi la art. 34 pot încheia, succesiv, noi contracte, cu durata de la 2 la 3 ani fiecare.
(2) Limita maximă de vârstă până la care soldaţii sau gradaţii voluntari pot fi menţinuţi în activitate se stabileşte prin ordin al ministrului apărării, dar nu poate depăşi 40 de ani.
Art. 36. - În vederea încheierii contractelor prevăzute la art. 32 şi 35, ministrul apărării deleagă competenţa comandanţilor şi şefilor unităţilor militare angajatoare.
Art. 37. - (1) Contractul poate fi modificat numai cu acordul părţilor, cu excepţiile prevăzute de prezenta lege.
(2) Modificarea contractului poate consta în modificarea duratei acestuia, locului şi felului muncii, condiţiilor de muncă, soldei lunare, timpului de muncă şi de odihnă.
Art. 38. - Forma şi conţinutul-tip ale contractului încheiat după expirarea primului contract de 4 ani sunt stabilite prin ordin al ministrului apărării.
Art. 39. - (1) Detaşarea soldaţilor şi gradaţilor voluntari se face în condiţiile aprobate prin ordin al ministrului apărării.
(2) Durata detaşării este de maximum 6 luni într-un an calendaristic şi se poate prelungi, cu acordul scris al structurilor implicate, cu încă 6 luni.
(3) Soldaţii şi gradaţii voluntari trimişi în misiune permanentă în străinătate încheie noi contracte la numirea în funcţie pentru o perioadă egală cu durata mandatului la post.
(4) Contractul prevăzut la alin. (3) este semnat, în calitate de delegat al Ministerului Apărării, de şeful unei direcţii din Statul Major General, care se stabileşte prin ordin al ministrului apărării.
(5) Cu 6 luni înainte de încheierea misiunii permanente în străinătate, soldaţii şi gradaţii voluntari îşi exprimă, prin raport, opţiunea de a relua activitatea în unităţi ale Ministerului Apărării.
(6) Ocuparea unui post în altă unitate militară de către soldaţii şi gradaţii voluntari prevăzuţi la alin. (5) se face în condiţiile prevăzute la art. 35 alin. (1).
Art. 40. - (1) Soldaţii şi gradaţii voluntari pot fi mutaţi, în interesul serviciului, dintr-o unitate militară în alta, în aceleaşi condiţii ca şi subofiţerii în activitate.
(2) Cuantumul indemnizaţiei la care are dreptul soldatul sau gradatul voluntar mutat în interesul serviciului este cel prevăzut de lege pentru subofiţerii în activitate.
(3) Soldaţii şi gradaţii voluntari pot fi mutaţi şi la cerere, dacă au cel puţin un an vechime în funcţia pe care sunt încadraţi.
Art. 41. - (1) Promovarea în grad a soldaţilor şi fruntaşilor voluntari care îndeplinesc toate condiţiile stabilite prin ordin al ministrului apărării se face prin ordinul comandanţilor care au competenţe în acest sens.
(2) Criteriile generale de promovare sunt:
a) performanţele dovedite pe timpul îndeplinirii atribuţiilor funcţionale, rezultate din documentele de apreciere;
b) stagiul minim în grad;
c) nivelul de pregătire.
(3) În timp de pace, stagiul minim în grad pentru înaintarea în gradul următor a soldaţilor şi gradaţilor voluntari în activitate se stabileşte astfel:
a) soldat: un an;
b) fruntaş: 2 ani.
Art. 42. - Numirea soldaţilor şi gradaţilor voluntari în funcţii superioare se poate face numai în situaţia în care aceştia îndeplinesc condiţiile pentru a fi promovaţi în grad, odată cu numirea în funcţii.
Art. 43. - (1) Aprecierea de serviciu a soldaţilor şi gradaţilor voluntari se efectuează anual, în conformitate cu prevederile ordinului ministrului apărării, care include şi criteriile de evaluare.
(2) Aprecierea de serviciu constituie documentul de bază pentru selecţia, promovarea în grad şi evoluţia în carieră a soldaţilor şi gradaţilor voluntari.
Art. 44. - Trecerea soldaţilor şi gradaţilor voluntari dintr-o armă sau specialitate în alta se poate efectua, în raport cu nevoile Ministerului Apărării, după obţinerea unei specialităţi militare corespunzătoare, în condiţiile stabilite prin ordin al ministrului apărării.
Art. 45. - (1) Soldaţilor şi gradaţilor voluntari le încetează contractul şi sunt trecuţi în rezervă sau scoşi din evidenţele militare, după caz, în următoarele situaţii:
a) la împlinirea limitei de vârstă în serviciu, stabilită prin ordin al ministrului apărării;
b) la expirarea termenului contractului, în situaţia în care nu sunt posibilităţi de reînnoire din cauza reducerii funcţiilor ca urmare a desfiinţării, restructurării sau a dislocării unităţii;
c) când sunt clasaţi "inapt pentru serviciul militar" de către comisiile de expertiză medico-militară;
d) când sunt clasaţi "apt limitat" de comisiile prevăzute la lit. c);
e) pentru motive sau nevoi ale Ministerului Apărării;
f) înainte de termenul de expirare a contractului, cu acordul ambelor părţi;
g) la expirarea termenului contractului, în situaţia în care una dintre părţi nu mai optează pentru reînnoirea contractului;
h) când nu mai îndeplinesc criteriile specifice, stabilite prin ordin al ministrului apărării, pentru ocuparea funcţiei;
i) prin demisie;
j) ca urmare a aplicării sancţiunii disciplinare prevăzute la art. 28 lit. e), când comit abateri grave de la prevederile regulamentelor militare sau de la alte dispoziţii legale;
k) când sunt condamnaţi prin hotărâre judecătorească definitivă la pedeapsa închisorii cu executarea acesteia, precum şi atunci când sunt condamnaţi pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie, fără a fi privaţi de libertate;
l) când sunt condamnaţi prin hotărâre judecătorească definitivă, pentru o infracţiune săvârşită din culpă, fără a fi privaţi de libertate;
m) la data retragerii motivate a avizului de securitate specific clasei sau nivelului de secretizare a informaţiilor la care urmează să aibă acces, de către autorităţile competente;
n) în caz de deces.
(2) Trecerea în rezervă sau scoaterea din evidenţele militare se face din oficiu în situaţiile prevăzute la alin. (1) lit. a)-d), g), k), m) şi n), iar în celelalte situaţii, la propunerea comandanţilor sau şefilor direcţi, înaintată ierarhic.
(3) Trecerea în rezervă a soldaţilor şi gradaţilor voluntari se comunică acestora şi în scris printr-o trimitere de corespondenţă recomandată.
Art. 46. - Pe timpul stării de urgenţă, al stării de asediu, mobilizării şi al stării de război, precum şi pe timpul pregătirii şi executării misiunilor în afara teritoriului statului naţional, soldaţii şi gradaţii voluntari nu pot fi trecuţi în rezervă sau scoşi din evidenţa militară ca urmare a prezentării demisiei.
Art. 47. - (1) Soldaţii şi gradaţii voluntari asupra cărora s-a dispus începerea urmăririi penale sau care se află în curs de judecată într-un proces penal, aflaţi în stare de libertate, sunt puşi la dispoziţie.
(2) Soldaţii şi gradaţii voluntari puşi la dispoziţie îndeplinesc atribuţiile stabilite de comandanţii unităţilor din care fac parte şi beneficiază de drepturi băneşti, în condiţii similare reglementărilor pentru cadrele militare în activitate, aflate în aceeaşi situaţie.
Art. 48. - (1) Soldaţii şi gradaţii voluntari asupra cărora s-a dispus începerea urmăririi penale sau se află în curs de judecată într-un proces penal, dacă se află în stare de arest, se suspendă din funcţie.
(2) Soldaţii şi gradaţii voluntari suspendaţi din funcţie nu beneficiază de niciun drept de la Ministerul Apărării.
(3) Soldaţii şi gradaţii voluntari condamnaţi prin hotărâre judecătorească definitivă, care anterior au fost suspendaţi din funcţie, sunt trecuţi în rezervă sau sunt scoşi din evidenţele militare începând cu data suspendării.
(4) Parchetele sau instanţele care dispun începerea urmăririi penale, respectiv încep judecarea soldaţilor şi gradaţilor voluntari, au obligaţia de a înştiinţa imediat Ministerul Apărării.
Art. 49. - (1) În cazul în care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală ori achitarea, soldaţii şi gradaţii voluntari sunt repuşi în toate drepturile avute la data suspendării din funcţie, respectiv a punerii la dispoziţie. Drepturile se calculează în raport cu elementele soldei lunare în vigoare la data respectivă.
(2) În cazul încetării urmăririi penale ori a procesului penal se poate dispune repunerea în drepturi sau trecerea în rezervă ori scoaterea din evidenţele militare de către comandanţii stabiliţi prin ordin al ministrului apărării, la propunerea comisiei prevăzute la art. 30 alin. (1).
Art. 50. - (1) Soldaţii şi gradaţii voluntari nu pot fi trecuţi în rezervă sau scoşi din evidenţele militare din motivele prevăzute la art. 45 alin. (1) lit. e) în perioada în care se află în incapacitate temporară de muncă stabilită prin actele prevăzute de lege, pe durata carantinei ori pe durata efectuării concediului de odihnă.
(2) Femeile soldaţi şi gradaţi voluntari nu pot fi trecute în rezervă pe durata concediului de maternitate ori a concediului de risc maternal.
(3) Soldaţii şi gradaţii voluntari nu pot fi trecuţi în rezervă pe durata concediului pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani sau, în cazul copilului cu handicap, până la împlinirea vârstei de 3 ani ori pe durata concediului pentru îngrijirea copilului bolnav în vârstă de până la 7 ani sau, în cazul copilului cu handicap, pentru afecţiuni intercurente, până la împlinirea vârstei de 18 ani.
(4) Prevederile alin. (1)-(3) se aplică numai până la expirarea duratei pentru care a fost încheiat contractul.
(5) În situaţia în care, potrivit legislaţiei aplicabile personalului bugetar, contractele pot fi suspendate, este permisă înlocuirea soldaţilor sau gradaţilor voluntari în cauză prin încheierea unui contract cu durată determinată până la revenirea la post a titularului.

CAPITOLUL V
Soldaţii şi gradaţii rezervişti voluntari

Art. 51. - (1) Soldaţii şi gradaţii rezervişti voluntari sunt cetăţeni români care consimt, pe baza unui contract încheiat cu unităţile militare, pe durată determinată, în condiţiile stabilite prin ordin al ministrului apărării naţionale, să îndeplinească funcţii militare în structurile forţelor destinate apărării.
(2) Soldaţii şi gradaţii rezervişti voluntari, cu excepţia celor proveniţi din rândul soldaţilor şi gradaţilor voluntari, sunt selecţionaţi pentru încheierea primului contract în această calitate din rândul bărbaţilor şi femeilor, cu vârsta prevăzută la art. 2 alin. (2). Soldaţii şi gradaţii rezervişti voluntari pot fi încadraţi, la cerere, în funcţie de nevoile Ministerului Apărării, ca soldaţi şi gradaţi voluntari în activitate.
(3) La încheierea contractului, soldaţii şi gradaţii rezervişti voluntari trebuie să îndeplinească aceleaşi condiţii ca şi soldaţii şi gradaţii voluntari.
(4) Modul de selecţionare, instruire şi folosire a soldaţilor şi gradaţilor rezervişti voluntari, specialităţile şi funcţiile în care aceştia vor fi angajaţi, precum şi limitele de vârstă până la care pot încheia contracte cu Ministerul Apărării se stabilesc prin ordin al ministrului apărării.
(5) Durata primului contract ca rezervist voluntar este de 5 ani şi se poate prelungi prin contracte succesive cu durata de la 2 la 3 ani.
Art. 52. - Soldaţii şi gradaţii rezervişti voluntari provin din:
a) cetăţenii români care au îndeplinit serviciul militar activ şi întrunesc condiţiile menţinerii în evidenţele militare;
b) soldaţii şi gradaţii voluntari trecuţi în rezervă;
c) cetăţenii români care nu au îndeplinit serviciul militar activ, dar consimt să devină rezervişti voluntari.
Art. 53. - (1) Cetăţenii români care optează să devină soldaţi şi gradaţi rezervişti, dar care nu au îndeplinit serviciul militar activ, execută o instruire cu durată de 4 luni, după care depun jurământul militar şi încheie un contract ca rezervist voluntar.
(2) Pe timpul pregătirii cu durata de 4 luni, aceştia beneficiază gratuit de hrană, echipament şi materiale de întreţinere. În această perioadă beneficiază de o indemnizaţie lunară egală cu 50% din solda de funcţie şi solda de grad a unui soldat voluntar.
(3) Toţi rezerviştii voluntari execută pregătirea în unitatea la care sunt încadraţi în plan, două zile lunar în timpul liber şi 5 zile calendaristice lucrătoare, consecutive anual.
Art. 54. - (1) Soldaţii şi gradaţii rezervişti voluntari care, pe parcursul perioadei de instruire de 4 luni, renunţă la această activitate din motive imputabile lor, restituie contravaloarea cheltuielilor efectuate cu instruirea, proporţional cu timpul de pregătire parcurs.
(2) Soldaţii şi gradaţii rezervişti voluntari care refuză să desfăşoare activitatea ca rezervist voluntar, pentru o perioadă de 5 ani, restituie integral contravaloarea cheltuielilor efectuate cu instruirea lor.
Art. 55. - Pe durata contractului, soldaţii şi gradaţii rezervişti voluntari sunt obligaţi să îndeplinească îndatoririle prevăzute la art. 5.
Art. 56. - (1) Soldaţii şi gradaţii rezervişti voluntari, în perioadele în care execută instruirea şi pe durata participării la pregătire ori la misiuni în unităţile în ale căror planuri sunt încadraţi, beneficiază de următoarele drepturi şi facilităţi:
a) drepturi băneşti, de echipare şi de hrană, similare cu cele ale soldaţilor şi gradaţilor voluntari în activitate;
b) primă de fidelitate egală cu solda lunară corespunzătoare funcţiei şi gradului soldaţilor şi gradaţilor voluntari în activitate, acordată o singură dată la semnarea fiecărui contract încheiat în condiţiile prevăzute la art. 51 alin. (5);
c) măsuri de protecţie socială, asistenţă medicală şi medicamente, potrivit normelor stabilite pentru personalul militar în activitate şi familiile acestora, în cazul suspendării raportului de muncă sau de serviciu;
d) bilete de odihnă, tratament şi recuperare după participarea la misiuni militare;
e) pensii şi despăgubiri, în caz de invaliditate sau deces, ca urmare a unor evenimente produse în timpul şi din cauza activităţii militare, în condiţiile prevăzute de lege pentru soldaţii şi gradaţii voluntari în activitate;
f) recompense prevăzute de regulamentele militare pentru personalul în activitate;
g) trimiterea la cursuri de specializare, gratuit, în funcţie de nevoile unităţilor militare;
h) plata cheltuielilor de deplasare pe timpul chemării de către unităţile militare;
i) selecţionarea, cu prioritate, în vederea pregătirii în sistemul soldaţilor şi gradaţilor voluntari în activitate şi a formării cadrelor militare în activitate ale armatei.
(2) Soldaţii şi gradaţii rezervişti voluntari, în perioadele în care execută instruirea fără suspendarea raporturilor de muncă sau de serviciu, beneficiază de măsuri de protecţie socială, asistenţă medicală şi medicamente potrivit legii.
(3) Soldaţii şi gradaţii rezervişti voluntari, în perioadele în care nu execută instruirea şi nu participă la misiuni în unităţile în ale căror planuri sunt încadraţi, beneficiază de o indemnizaţie lunară egală cu 10% din solda lunară corespunzătoare funcţiei menţionate în contractul prevăzut la art. 51 alin. (1) şi gradului pe care îl au.
Art. 57. - (1) Raporturile de muncă sau raporturile de serviciu, după caz, ale salariaţilor care au semnat contracte cu unităţi militare pentru a îndeplini funcţii militare în calitate de rezervişti voluntari se suspendă, în condiţiile prevăzute de lege, pe perioada îndeplinirii îndatoririlor militare care presupun absenţa de la locul de muncă.
(2) Angajatorul este obligat să păstreze locul de muncă şi funcţia persoanelor aflate în situaţia prevăzută la alin. (1) pe toată durata în care îşi îndeplinesc îndatoririle militare, ori de câte ori acestea sunt prevăzute prin contractul semnat cu unitatea militară.
(3) Suspendarea raporturilor de muncă sau a raporturilor de serviciu ale persoanelor prevăzute la alin. (1) încetează de drept la încetarea situaţiei prevăzute la alin. (2).
(4) Raporturile de muncă sau raporturile de serviciu ale persoanelor aflate în situaţia prevăzută la alin. (1) nu pot înceta decât ca urmare a dizolvării operatorilor economici ori a desfiinţării instituţiilor publice. În aceste situaţii, agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, sau Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici vor asigura, cu prioritate, plasarea celor în cauză în alte locuri de muncă şi funcţii echivalente, în aceeaşi localitate, potrivit pregătirii şi capacităţii profesionale ori, gratuit, reconversia profesională pentru profesiuni care sunt cerute pe piaţa forţei de muncă.
Art. 58. - În baza ordinului de chemare emis de Ministerul Apărării, angajatul este obligat să anunţe angajatorul despre prezentarea sa la concentrări de instrucţie în unităţile militare cu cel puţin 45 de zile înainte de data prezentării la concentrare şi să-i prezinte acestuia documentele justificative.
Art. 59. - (1) Pentru fiecare angajat chemat la instruire sau concentrare, angajatorul primeşte o compensaţie financiară standard, compusă, de regulă, din următoarele elemente:
a) compensaţie pentru costuri generate de înlocuirea angajatului;
b) compensaţie pentru costuri generate de recalificarea personalului.
(2) Compensaţia pentru costurile generate de înlocuirea angajatului se acordă pentru acoperirea cheltuielilor legate de anunţarea postului liber şi de organizarea interviului pentru ocuparea acestuia şi/sau pentru acoperirea pierderilor ca urmare a absenţei angajatului, în cazul când acesta nu este înlocuit, precum şi pentru acoperirea cheltuielilor suplimentare legate de activităţile administrative suportate ca urmare a absenţei angajatului.
(3) Compensaţia pentru costurile generate de recalificarea personalului se acordă numai în cazul în care durata concentrării este mai mare de 6 luni, pentru acoperirea cheltuielilor legate de pregătirea angajatului, în vederea dobândirii standardului de competenţă sau calificare necesar postului în care este încadrat.
(4) Angajatorul poate primi o compensaţie financiară suplimentară dacă face dovada că valoarea totală a costurilor suportate a depăşit cu cel puţin jumătate valoarea compensaţiei financiare standard.
(5) Fondurile necesare acordării compensaţiilor prevăzute la acest articol se asigură din bugetul Ministerului Apărării.
(6) Valorile compensaţiei financiare standard şi a compensaţiei financiare suplimentare, precum şi modul de acordare a acestora se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.
Art. 60. - (1) Gradele soldaţilor şi gradaţilor rezervişti voluntari, precum şi condiţiile de acordare a acestora sunt aceleaşi cu cele prevăzute la art. 3 şi 41.
(2) În raport cu nevoile de încadrare şi opţiunile soldaţilor şi gradaţilor în rezervă, angajarea acestora ca voluntari se poate face şi cu grade inferioare celor deţinute.
(3) Angajarea în condiţiile alin. (2) este condiţionată de acordul scris al celor în cauză.
Art. 61. - La semnarea contractului cu unităţile militare, respectiv la încheierea programului de instruire prevăzut la art. 31, soldaţii şi gradaţii rezervişti voluntari sunt repartizaţi în planurile de mobilizare ale unităţilor pe care le completează.
Art. 62. - Soldaţii şi gradaţii rezervişti voluntari participă la misiuni în afara teritoriului statului român, altele decât războiul, potrivit obligaţiilor asumate de România prin tratate internaţionale, în raport cu nevoile forţelor destinate apărării.
Art. 63. - Soldaţii şi gradaţii rezervişti voluntari se ţin în evidenţă astfel:
a) clasa I: până la 35 de ani, inclusiv;
b) clasa a II-a: de la 36 de ani până la 40 de ani, inclusiv;
c) clasa a III-a: de la 41 de ani până la 45 de ani, inclusiv.
Art. 64. - La instituirea stării de urgenţă, a stării de asediu, precum şi la declararea mobilizării şi a stării de război, soldaţii şi gradaţii rezervişti voluntari incluşi în planurile de mobilizare ale unităţilor militare sunt consideraţi concentraţi sau mobilizaţi în condiţiile legii.
Art. 65. - Soldaţii şi gradaţii rezervişti voluntari, concentraţi sau mobilizaţi, pot rămâne membri ai partidelor, formaţiunilor sau organizaţiilor politice, precum şi ai sindicatelor din care fac parte, pe durata contractului, dar le este interzisă desfăşurarea în unităţile militare a oricăror activităţi cu caracter politic.
Art. 66. - Soldaţilor şi gradaţilor rezervişti voluntari aflaţi în una dintre situaţiile prevăzute la art. 65 le este restrânsă sau interzisă exercitarea unor drepturi şi libertăţi, în condiţiile stabilite de lege pentru cadrele militare în activitate.
Art. 67. - (1) Pentru servicii excepţionale aduse statului şi poporului român, pentru acte de eroism săvârşite pe durata îndeplinirii îndatoririlor militare ori pentru merite deosebite în activitate, soldaţilor şi gradaţilor rezervişti voluntari le pot fi conferite decoraţii, în condiţiile legii, şi distincţii militare onorifice.
(2) Pentru îndeplinirea exemplară a misiunilor şi sarcinilor, soldaţilor şi gradaţilor rezervişti voluntari li se pot acorda recompense morale şi materiale, stabilite prin lege sau prin ordin al ministrului apărării, după caz.

CAPITOLUL VI
Dispoziţii finale

Art. 68. - Calitatea de soldat şi gradat voluntar se dovedeşte prin documentul de legitimare, stabilit prin ordin al ministrului apărării.
Art. 69. - (1) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, militarii în termen şi cu termen redus în activitate pot deţine numai gradul de soldat.
(2) Contractele încheiate în temeiul art. 37 din Legea nr. 46/1996 privind pregătirea populaţiei pentru apărare, cu modificările şi completările ulterioare, anterior intrării în vigoare a prezentei legi, rămân valabile în măsura în care nu contravin prevederilor acesteia.
(3) Contractele aflate în derulare la data intrării în vigoare a prezentei legi, încheiate cu militarii angajaţi pe bază de contract, care au împlinit vârsta maximă prevăzută la art. 35 alin. (2), pot fi menţinute, în funcţie de nevoile Ministerului Apărării, până la finalizarea acestora.
(4) Militarii angajaţi pe bază de contract din instituţiile cu atribuţii în domeniul apărării şi securităţii naţionale, care, la data intrării în vigoare a prezentei legi, au gradul de sergent, pot fi trecuţi în corpul subofiţerilor, în funcţie de studiile absolvite, vechimea în muncă, posturile de subofiţeri disponibile şi rezultatele obţinute în urma concursului susţinut în acest sens. Sergenţii care nu optează pentru trecerea în corpul subofiţerilor sau nu sunt declaraţi admişi în urma participării la concursurile organizate în acest sens vor fi trecuţi în corpul soldaţilor şi gradaţilor voluntari cu gradul de caporal.
Art. 70. - (1) Dispoziţiile prezentei legi se aplică în mod corespunzător şi gradaţilor şi soldaţilor voluntari din instituţiile cu atribuţii în domeniul apărării şi securităţii naţionale care, potrivit legii, au în structurile proprii această categorie de personal militar.
(2) Obligaţiile Ministerului Apărării şi competenţele ministrului apărării, stabilite prin prezenta lege, sunt îndeplinite sau exercitate, după caz, de instituţiile prevăzute la alin. (1), respectiv de conducătorii acestora, iar cele ale şefului Statului Major General, de către înlocuitorii lor de drept.
Art. 71. - (1) Expresiile "militari angajaţi pe bază de contract," în cadrul Ministerului Apărării, "jandarmi angajaţi cu contract," "soldaţi şi gradaţi profesionişti" şi "poliţist de frontieră angajat cu contract", prevăzute de legislaţia în vigoare, se înlocuiesc cu expresia "soldaţi şi gradaţi voluntari."
(2) În sensul prezentei legi, familia soldaţilor şi gradaţilor voluntari cuprinde soţul sau soţia, copiii şi părinţii aflaţi în întreţinerea legală a acestora.
Art. 72. - În termen de 60 de zile de la publicarea prezentei legi, Ministerul Apărării va prezenta propuneri autorităţilor abilitate, în vederea adoptării actelor normative pentru aplicarea şi executarea acesteia.
Art. 73. - Prezenta lege intră în vigoare la 60 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (1) din Constituţia României, republicată.


PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR p. PREŞEDINTELE SENATULUI,
BOGDAN OLTEANU DORU IOAN TĂRĂCILĂ


Bucureşti, 10 octombrie 2006.
Nr. 384.

<