duminică, iulie 03, 2016

Graficul și reguli privind evaluarea anuală a activităţii personalului didactic şi didactic auxiliar din unităţile de învăţământ preuniversitar



Evaluarea anuală a activităţii personalului didactic şi didactic auxiliar din unităţile de învăţământ preuniversitar se efectuează în conformitate cu Metodologia din 01/11/2011 de evaluare anuală a activităţii personalului didactic şi didactic auxiliar, aprobată prin Ordinul nr. 6143 din 01/11/2011, publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 824 din 22/11/201, cu modificările și completările ulterioare[1].


Evaluarea anuală a activităţii personalului didactic şi didactic auxiliar se desfăşoară  după următorul grafic:


TERMEN
ACTIVITĂŢI
15 iunie-15 august
Depunerea fişei de autoevaluare/evaluare şi a raportului justificativ la secretariatul unităţii
3-10 septembrie
Validarea de către consiliul profesoral a fişelor de autoevaluare/evaluare ale personalului didactic şi didactic auxiliar
Evaluarea în comisii/compartimente
Evaluarea în consiliul de administraţie
Comunicarea, prin secretariatul unităţii de învăţământ, a hotărârii consiliului de administraţie către toate cadrele didactice/didactice auxiliare care nu au putut fi prezente pentru evaluarea finală
Până la data de 15 septembrie
Depunerea contestaţiilor
Soluţionarea contestaţiilor şi comunicarea în scris a rezultatelor



Metodologia reglementează procedura de evaluare anuală a activităţii personalului didactic şi didactic auxiliar din unităţile de învăţământ preuniversitar, stabileşte normele de evaluare a performanţelor profesionale individuale şi de aplicare a criteriilor de evaluare precum şi instrumentele de evaluare.

Evaluarea activităţii personalului didactic şi didactic auxiliar din unităţile şi instituţiile de învăţământ preuniversitar se realizează anual, conform graficului prezentat în Anexa nr. 1 la metodologie, pentru întreaga activitate desfăşurată pe parcursul anului şcolar, la nivelul fiecărei unităţi şi instituţii de învăţământ preuniversitar şi are două componente:
a) autoevaluarea;
b) evaluarea potrivit fişei postului şi a fişei de evaluare.

Fişele cadru ale postului şi fişele cadru de autoevaluare/evaluare pentru personalul didactic şi didactic auxiliar sunt incluse în anexele 2-31 din metodologie.

Metodologia are în cuprins:

1.      Baza metodologică
2.      Dispoziţii generale
3.      Domeniile şi criteriile de evaluare anuală a activităţii personalului didactic şi didactic auxiliar
4.      Înregistrarea şi rezolvarea contestaţiilor
5.      Dispoziţii finale
6.      Anexe

Domeniile şi criteriile de evaluare anuală a activităţii personalului didactic şi didactic auxiliar sunt:

a)     Domeniul Proiectarea activităţii, cu următoarele criterii de performanţă:

Ø   Respectarea programei şcolare, a normelor de elaborare a documentelor de proiectare, precum şi adaptarea acesteia la particularităţile grupei/clasei;
Ø     Implicarea în activităţile de proiectare a ofertei educaţionale la nivelul unităţii;
Ø     Folosirea Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor - TIC în activitatea de proiectare;
Ø   Proiectarea unor activităţi extracurriculare corelate cu obiectivele curriculare, nevoile şi interesele educabililor, planul managerial al unităţii.

b)     Domeniul Realizarea activităţilor didactice, cu următoarele criterii de performanţă:

Ø     Utilizarea unor strategii didactice care asigură caracterul aplicativ al învăţării şi formarea competenţelor specifice;
Ø     Utilizarea eficientă a resurselor materiale din unitatea de învăţământ în vederea optimizării activităţilor didactice, inclusiv utilizarea TIC;
Ø     Diseminarea, evaluarea şi valorizarea activităţilor;
Ø     Organizarea şi desfăşurarea activităţilor extracurriculare, participarea la acţiuni de voluntariat;
Ø     Formarea deprinderilor de studiu individual şi în echipă în vederea formării/dezvoltării competenţei de "a învăţa să înveţi".

c)     Domeniul Evaluarea rezultatelor învăţării, cu următoarele criterii de performanţă:

Ø     Asigurarea transparenţei criteriilor, a procedurilor de evaluare şi a rezultatelor activităţilor de evaluare;
Ø     Aplicarea testelor predictive, interpretarea şi comunicarea rezultatelor;
Ø     Utilizarea diverselor instrumente de evaluare, inclusiv a celor din banca de instrumente de evaluare unică;
Ø     Promovarea autoevaluării şi interevaluării;
Ø     Evaluarea satisfacţiei beneficiarilor educaţionali;
Ø     Coordonarea elaborării portofoliului educaţional ca element central al evaluării învăţării.

d)     Domeniul Managementul clasei de elevi, cu următoarele criterii de performanţă:

Ø     Stabilirea unui cadru adecvat - reguli de conduită, atitudini, ambient - , pentru desfăşurarea activităţilor în conformitate cu particularităţile clasei de elevi;
Ø     Monitorizarea comportamentului elevilor şi gestionarea situaţiilor conflictuale;
Ø     Cunoaşterea, consilierea şi tratarea diferenţiată a elevilor;
Ø     Motivarea elevilor prin valorizarea exemplelor de bună practică.

e)     Domeniul Managementul carierei şi al dezvoltării personale, cu următoarele criterii de performanţă:

Ø     Participarea şi valorificarea competenţelor ştiinţifice, metodice dobândite prin participarea la programele de formare/perfecţionare;
Ø     Implicarea în organizarea activităţilor metodice la nivelul comisiei/catedrei/responsabil;
Ø     Realizarea/actualizarea portofoliului şi dosarului personal;
Ø     Dezvoltarea capacităţii de comunicare şi relaţionare în interiorul şi în afara unităţii cu elevii, personalul şcolii, echipa managerială şi în cadrul comunităţii;

f)      Domeniul Contribuţia la dezvoltarea instituţională şi promovarea unităţii şcolare, cu următoarele criterii de performanţă:

Ø   Dezvoltarea de parteneriate şi proiecte educaţionale în vederea dezvoltării instituţionale;
Ø     Promovarea ofertei educaţionale;
Ø     Promovarea imaginii şcolii în comunitate prin rezultatele elevilor la olimpiade, concursuri, competiţii;
Ø     Realizarea/participarea la programe/activităţi de prevenire şi combatere a violenţei şi comportamentelor nesănătoase în mediul şcolar;
Ø     Respectarea normelor, procedurilor de sănătate şi securitate a muncii şi de PSI şi ISU pentru toate tipurile de activităţi desfăşurate în cadrul unităţii de învăţământ, precum şi a sarcinilor suplimentare;
Ø     Implicarea activă în crearea unei culturi a calităţii la nivelul organizaţiei.

  g) Domeniul Conduita profesională, cu următoarele criterii de performanţă:
Ø   Manifestarea atitudinii morale şi civice (limbaj, ţinută, respect, comportament)
Ø    Respectarea şi promovarea deontologiei profesionale."

           Pentru personalul didactic auxiliar se au în vedere domenii de evaluare şi criterii de performanţă specifice categoriilor de personal auxiliar, conform anexelor prezentei metodologii.


    Grila de punctaj pentru acordarea calificativelor anuale, în condiţiile prezentei metodologii, este:

a)     de la 100 până la 85 de puncte, calificativul Foarte bine;
b)     de la 84,99 până la 71 de puncte, calificativul Bine;
c)     de la 70,99 până la 61 de puncte, calificativul Satisfăcător;
d)     sub 60,99 puncte, calificativul Nesatisfăcător.

În baza punctajului final acordat, consiliul de administraţie stabileşte calificativul anual pentru fiecare angajat în parte.

Hotărârea consiliului de administraţie privind punctajul final şi calificativul anual al cadrelor didactice/didactice auxiliare se adoptă conform prevederilor art. 93 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare.

Calificativul anual şi punctajul corespunzător acordate de către consiliul de administraţie sunt aduse la cunoştinţa fiecărui cadru didactic/didactic auxiliar în mod direct, dacă acesta este prezent la şedinţa consiliului de administraţie.

Hotărârea consiliului de administraţie cu punctajul şi calificativul acordat va fi comunicată, în termen de 3 zile, prin secretariatul unităţii de învăţământ, cadrelor didactice care nu au putut fi prezente pentru evaluarea finală la şedinţa consiliului de administraţie.


  






[1] ORDINUL nr. 4.613 din 28 iunie 2012; ORDINUL nr. 3.597 din 18 iunie 2014; RECTIFICAREA nr. 3.597 din 18 iunie 2014


marți, iunie 21, 2016

Calendar și reguli de desfăşurare a evaluării naţionale pentru absolvenții clasei a VIII-a în anul şcolar 2015-2016













Calendar:

          ·        15 - 17 iunie 2016 Înscrierea la evaluarea naţională
     ·        17 iunie 2016 Încheierea cursurilor pentru clasa a VIII-a
·        27 iunie 2016 Limba şi literatura română - probă scrisă
·        28 iunie 2016 Limba şi literatura maternă - probă scrisă
·        29 iunie 2016 Matematica - probă scrisă
·        1 iulie 2016 Afişarea rezultatelor (până la ora 16)
·        1 iulie 2016 Depunerea contestaţiilor (orele 16 - 20)
·        2-4 iulie2016 Rezolvarea contestaţiilor 
      ·        5 iulie 2016Afişarea rezultatelor finale după contestaţii




      Reguli:


Art.5. (1) Comisiile județene/comisia municipiului București de organizare a evaluării naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a răspund/răspunde pentru buna organizare și desfășurare a evaluării naționale.

Art.6.(7) Cadrelor didactice nominalizate ca asistenți le este interzisă intrarea în sălile de examen cu telefoane mobile sau cu mijloace electronice de calcul ori de comunicare, precum și cu ziare, reviste, cărți etc. Materialele nepermise în sala de examen vor fi introduse într-un un plic/o pungă, împreună cu un bilet/o etichetă pe care se notează numele și prenumele posesorului, care va fi păstrat/păstrată până după predarea lucrărilor scrise într-o sală specială stabilită pentru depozitarea obiectelor personale, supravegheată de o persoană desemnată de comisia din unitatea de învățământ.
(9) În unitățile de învățământ în care, în sesiunile anterioare, s-au constatat nereguli grave în organizarea și desfășurarea evaluării naționale, comisiile județene/comisia municipiului București de organizare a evaluării naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a pot/poate decide nominalizarea în comisiile pentru evaluarea națională a unor cadre didactice din alte unități de învățământ.
(8) Nu vor fi nominalizate în comisiile pentru evaluarea națională persoane care, în sesiunile anterioare ale examenelor naționale, nu și-au îndeplinit corespunzător atribuțiile, care au săvârșit abateri, respectiv au fost sancționate.
(10) Comisiile județene/ comisia municipiului București de organizare a evaluării naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a pot/poate decide suspendarea organizării evaluării naționale în unitățile de învățământ în care, în sesiunile anterioare, s-au constatat nereguli grave în organizarea și desfășurarea evaluării naționale.

Art.9. (1) Se interzice candidaților la evaluarea națională să introducă în sălile de examen ghiozdane, rucsacuri, sacoșe, poșete și altele asemenea, candidații având obligația de a lăsa obiectele menționate în sala de depozitare a obiectelor personale stabilită de comisia din unitatea de învățământ în acest scop.
(2) Candidații care refuză depozitarea obiectelor menționate la alin. (1) în sala stabilită de comisie în acest scop nu vor fi primiți în examen.
(3) Se interzice candidaților la evaluarea națională să aibă, în sălile de examen, asupra lor, în obiectele de îmbrăcăminte sau încălțăminte, în penare și altele asemenea ori în băncile în care sunt așezați în sălile de examen, orice fel de lucrări: manuale, cărți, dicționare, culegeri, formulare, memoratoare, notițe, însemnări, rezumate, ciorne sau lucrări ale altor candidați etc., care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor.
(4) Se interzice candidaților să aibă, în sălile de examen, asupra lor, în obiectele de îmbrăcăminte sau încălțăminte, în penare și altele asemenea, sau în băncile în care sunt așezați în sălile de examen, telefoane mobile, căști audio, precum și orice mijloc electronic de calcul sau de comunicare/care permite conectarea la internet/la rețele de socializare, care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, pentru efectuarea calculelor, pentru comunicare între candidați sau cu exteriorul.
(5) Se interzice candidaților să comunice între ei sau cu exteriorul, să copieze, să transmită materiale care permit copiatul sau să schimbe între ei foi din lucrare, ciorne, notițe sau alte materiale care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, pentru comunicare între candidați sau cu exteriorul.
(6) Încălcarea regulilor menționate la alin. (3)-(5) va fi considerată fraudă/tentativă de fraudă, iar candidații respectivi vor fi eliminați de la proba respectivă, indiferent dacă materialele/obiectele interzise au fost folosite sau nu, indiferent dacă au fost introduse de aceștia ori de alți candidați, de cadre didactice din comisie sau de alte persoane și indiferent dacă ei au primit ori au transmis materialele interzise/ciornele/foile din lucrările scrise.
(7) Candidații eliminați de la o probă pentru fraudă sau tentativă de fraudă vor primi nota 1 (unu) pe lucrarea scrisă respectivă.
 (8) Înainte de începerea probelor, asistenții prezintă candidaților prevederile metodologice legate de organizarea și desfășurarea corectă a evaluării naționale și prevederile alin. (1)-(7) și le solicită să predea toate eventualele materiale și obiecte care, potrivit reglementărilor în vigoare, sunt interzise în sala de examen.


 Bază:  Ordinul nr. 5081/2015 privind organizarea și desfășurarea evaluării naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a în anul școlar 2015-2016

luni, iunie 20, 2016

Calendar și reguli privind examenul de definitivat 2016


  • până la 30 octombrie 2015: Emiterea deciziilor de constituire a comisiilor de examen judetene / Comisiei de examen a municipiului Bucuresti
  • pana la 20 noiembrie 2015: Inscrierea candidatilor la unitatile de invatamant, transmiterea dosarelor de inscriere la inspectoratul scolar, verificarea si avizarea acestora
  • 23 noiembrie - 18 decembrie 2015: Inregistrarea candidatilor in aplicatie. Instiintarea candidatilor cu privire la admiterea sau respingerea dosarului de inscriere
  • pana la 17 iunie 2016: Efectuarea inspectiilor la clasa
  • 17 - 30 iunie 2016: Completarea dosarelor si validarea datelor de inscriere existente in aplicatia electronica
  • 4 august 2016: Sustinerea probei scrise
  • 11 august 2016: Afisarea rezultatelor
  • 11 - 12 august 2016: Inregistrarea contestatiilor si transmiterea acestora la centrele de evaluare/ contestatii
  • 12 - 17 august 2016: Solutionarea contestatiilor
  • 18 august 2016: Afisarea rezultatelor finale
  • 19 - 30 august 2016: Transmiterea la Ministerul Educatiei a tabelelor nominale cu candidatii admisi si validarea rezultatelor examenului prin ordin al ministrului educatiei


ART. 18
  (1) Comisia de examen are următoarele atribuţii:
  a) realizează demersurile necesare pentru soluţionarea problemelor de finanţare a acţiunilor legate de organizarea şi desfăşurarea examenului şi pentru dotarea centrelor de examen cu tipizate, consumabile şi logistica necesară: camere video, calculatoare, copiatoare, imprimante, telefon, fax, conexiune internet, fişet metalic; asigură tipărirea foilor tipizate de examen, procurarea etichetelor albe, fără înscrisuri, de dimensiune 7 x 2,5 cm şi confecţionarea ştampilelor-tip, circulare, cu diametrul de 25 mm, cu înscrisul "DEFINITIVAT";
  b) solicită, în baza protocoalelor încheiate de Ministerul Educaţiei Naţionale, autorităţilor locale/judeţene de sănătate publică, structurilor de poliţie şi de jandarmerie de la nivel local, prin adresă scrisă, asigurarea prezenţei personalului medical, a poliţiştilor sau a jandarmilor în fiecare centru în care se susţine proba scrisă; solicită prezenţa jandarmilor pentru paza lucrărilor scrise pe perioada transportului între centrele de examen şi centrele de evaluare/contestaţii; solicită operatorilor de energie electrică, de cablu şi de telefonie, prin adresă scrisă, asigurarea condiţiilor corespunzătoare pentru desfăşurarea examenului;
  c) transmite Comisiei naţionale lista centrelor de examen de pe teritoriul judeţului/municipiului Bucureşti (denumire, adresă, telefon/fax, persoană de contact), decizia de numire a comisiei de examen, datele persoanelor de contact din comisia de examen, necesarul de subiecte de tradus în limbile minorităţilor naţionale; comunică unităţilor de învăţământ şi afişează la avizierul inspectoratului şcolar centrele de examen stabilite;
  d) realizează instruirea tuturor persoanelor implicate la nivelul judeţului/municipiului Bucureşti în organizarea şi desfăşurarea examenului;
  e) elaborează şi transmite Comisiei naţionale listele şi rapoartele solicitate de aceasta sau prevăzute în prezenta metodologie, la termenele stabilite; sesizează imediat Comisiei naţionale orice situaţie a cărei rezolvare nu este prevăzută în prezenta metodologie;
  f) poate decide prin consens suspendarea pe o perioadă de 1-5 ani a dreptului de participare în comisiile de examen din sesiunile următoare a cadrelor didactice care nu şi-au îndeplinit în mod corespunzător atribuţiile în organizarea şi desfăşurarea examenului, atribuţii stabilite prin ordine, decizii şi/sau prin prezenta metodologie, şi poate dispune demararea procedurilor prevăzute de lege pentru cercetarea faptelor şi, după caz, pentru sancţionarea persoanelor care încalcă prevederile prezentei metodologii;
  g) transmite centrelor de examen stabilite, pe baza datelor validate din aplicaţie, listele de candidaţi admişi pentru a participa la proba scrisă, potrivit specializării pentru care a optat fiecare candidat; afişează listele de candidaţi şi disciplina la care aceştia susţin examenul, cu 24 de ore înainte de începerea probei scrise, la avizier şi pe uşile sălilor de examen în care aceştia sunt repartizaţi;
  h) desemnează delegaţii care vor asigura transportul în deplină siguranţă şi predarea, pe bază de proces-verbal, la centrele de evaluare, a lucrărilor scrise;
  i) stabileşte, prin tragere la sorţi în ziua în care se desfăşoară proba scrisă, repartizarea pe săli a asistenţilor supraveghetori şi îi instruieşte;
  j) preia de la Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare, conform procedurilor aprobate, subiectele şi le multiplică pentru fiecare candidat, imediat după extragerea variantei de examen, asigurând confidenţialitatea subiectelor din momentul preluării acestora până în momentul când acestea devin publice; distribuie candidaţilor subiectele multiplicate pentru proba scrisă şi asigură concordanţa dintre subiectul primit de candidaţi şi disciplina de examen pentru care aceştia au optat;
  k) aplică prevederile procedurii Ministerului Educaţiei Naţionale privind activitatea de monitorizare prin intermediul camerelor de supraveghere video în cadrul examenului şi se asigură că în centrul de examen nu pătrund persoane neautorizate pe perioada desfăşurării probei scrise;
  l) afişează listele cu rezultatele obţinute de candidaţi la proba scrisă, după finalizarea evaluării lucrărilor scrise;
  m) primeşte contestaţiile la proba scrisă, transmite comisiilor din centrele de evaluare tabelele cuprinzând datele candidaţilor care contestă notele obţinute la evaluarea iniţială, conform procedurilor stabilite, şi, după soluţionarea contestaţiilor, afişează rezultatele definitive;
  n) transmite Comisiei naţionale un exemplar tipărit al listei cu rezultatele finale, semnat şi ştampilat de inspectorul şcolar general, în vederea validării rezultatelor examenului, precum şi un raport succint, semnat de preşedintele comisiei de examen, privind organizarea şi desfăşurarea examenului, iar în termen de 3 zile de la încheierea examenului, arhivează la inspectoratul şcolar un exemplar tipărit al listei cu rezultatele finale, precum şi celelalte documente întocmite pentru organizarea examenului.
  (2) În funcţie de contextul local, comisia de examen poate stabili, după caz, şi alte atribuţii suplimentare pentru buna desfăşurare a examenului.


ART. 25
(1) Asistenţii supraveghetori care furnizează soluţii ale subiectelor de examen, falsifică lucrări, tolerează acţiuni sau intenţii de fraudă ale candidaţilor ori manifestă neglijenţă în îndeplinirea atribuţiilor răspund disciplinar, în conformitate cu art. 280-282 din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, sau penal, după caz.
  (2) Înscrierea numelui candidaţilor sau a altor nume proprii care nu au legătură cu cerinţele subiectului în afara spaţiului care se sigilează, precum şi orice alte semne distinctive pe foile de examen ori pe ciorne determină anularea lucrărilor scrise. Candidaţii care doresc să corecteze o greşeală taie fiecare rând din pasajul greşit cu o linie orizontală, iar schemele/desenele, cu o linie oblică.
  (3) Candidaţii care în timpul desfăşurării probei scrise sunt surprinşi copiind, primind sau transmiţând soluţii cu privire la subiecte sunt eliminaţi din examen, încheindu-se un proces-verbal în acest sens de către asistenţii supraveghetori ori membrii comisiei de examen. Candidaţii eliminaţi pierd dreptul de înscriere la examen în sesiunea imediat următoare. Aceeaşi măsură se aplică şi pentru orice altă tentativă de fraudă.

  ART. 26
  (1) Candidatul care se retrage din proprie iniţiativă poate solicita anularea lucrării, pe baza unei declaraţii, predă lucrarea şi foaia cu subiecte şi părăseşte sala după cel puţin o oră, dar nu la mai mult de 3 ore de la deschiderea plicului cu subiecte. În acest caz, lucrarea scrisă nu este evaluată, iar în statistici candidatul respectiv se consideră retras, cu dreptul de a se înscrie în sesiunea imediat următoare, conform prevederilor legale.
  (2) În cazuri excepţionale, dacă un candidat solicită părăsirea temporară a sălii, el este însoţit de unul dintre asistenţii supraveghetori până la înapoierea în sala de examen, fără a beneficia de prelungirea timpului alocat rezolvării subiectelor.

Bază: Ordinul nr. 4.802 din 20 octombrie 2014 privind aprobarea Metodologiei de organizare şi desfăşurare a examenului naţional de definitivare în învăţământ


Calendarul si reguli privind examenul de bacalaureat 2016


Reguli, sancțiuni:


Art.56 - (1) Accesul candidatilor în sali este permis pe baza actului de identitate, cel mai târziu cu 30 de minute înainte de începerea probei.
(2) Se interzice candidatilor sa patrunda în sala cu orice fel de lucrari: manuale,
dictionare, notite, însemnari etc., care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea
subiectelor, precum si cu orice mijloc electronic de calcul sau de comunicare.
Asistentii vor verifica respectarea acestei prevederi înainte de aducerea subiectelor în sali.
Nerespectarea dispozitiilor referitoare la introducerea de materiale interzise în sala de examen duce la eliminarea din examen a candidatului de către preşedintele comisiei de examen, indiferent daca materialele interzise au fost folosite sau nu, si, dupa caz, la sanctionarea asistentilor.


Art. 83 - (1) Sanctiunile disciplinare care se pot aplica personalului implicat în
comisiile de bacalaureat, în organizarea si desfasurarea examenului de bacalaureat, în raport cu gravitatea abaterilor, sunt:
a) observatie scrisa;
b) avertisment;
c) diminuarea salariului de baza, cumulat, când este cazul, cu indemnizatia de
conducere, de îndrumare si de control, cu pâna la 15%, pe o perioada de 1 - 6 luni;
d) destituirea din functia de conducere, de îndrumare si de control din învatamânt;
e) desfacerea disciplinara a contractului de munca.
(2) Cadrele didactice care, în perioada examenului, comit fapte cu caracter
infractional, respectiv furnizarea solutiilor problemelor, înlocuiri de lucrari, falsificari de lucrari etc., care permit sau favorizeaza fraudarea examenului sau care au manifestari care atesta neglijenta în îndeplinirea atributiilor ce le revin, sunt sanctionate în conformitate cu prevederile prezentei metodologii sau ale Codului penal.
În astfel de cazuri, Comisia Nationala de Bacalaureat sau, dupa caz, comisia de bacalaureat judeteana/a municipiului Bucuresti va sesiza în scris organele de cercetare penala.
(3) Prevederile alineatului (3) se aplica si persoanelor care au contribuit la elaborarea sau transmiterea subiectelor/ baremelor de evaluare si notare pentru probele orale sau scrise si au întreprins actiuni care au constat în divulgarea partiala sau integrala a subiectelor/ baremelor de evaluare si de notare.

Art. 84 - (1) Sanctiunea disciplinara se aplica numai dupa efectuarea cercetarii
faptei sesizate, având la baza procesul-verbal al comisiei de control, audierea celui în cauza si verificarea sustinerilor facute de acesta, în aparare.
(2) Pentru cercetarea abaterilor savârsite de personalul didactic se constituie
comisii formate din 3 - 5 membri, dintre care unul reprezinta organizatia sindicala din care face parte persoana aflata în discutie sau este un reprezentant al salariatilor, iar ceilalti sunt cadre didactice care au functia didactica cel putin egala cu a celui care a savârsit abaterea. În comisiile de cercetare a abaterilor personalului didactic din învatamântul preuniversitar pot fi inclusi si inspectori scolari de specialitate.
(3) Comisiile de cercetare sunt numite de ministrul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului, pentru functiile prevazute la art.25 lit. b) din Legea nr. 128/ 1997, privind Statutul personalului didactic, si respectiv, de catre inspectorul scolar general pentru celelalte cadre didactice.

Art. 85- (1) Punctul de plecare al cercetarii este procesul-verbal alcatuit de
organele cu atributii de control. În cadrul cercetarii abaterii prezumate, se stabilesc faptele si urmarile acestora, împrejurarile în care au fost savârsite, existenta sau inexistenta vinovatiei, precum si orice alte date concludente. Audierea celui cercetat si verificarea apararii acestuia sunt obligatorii. Refuzul celui cercetat de a se prezenta la audiere, desi a fost înstiintat în scris cu minimum 48 de ore înainte, precum si de a da declaratii scrise se constata prin proces-verbal si nu împiedica finalizarea cercetarii.
Cadrul didactic cercetat are dreptul sa cunoasca toate actele cercetarii si sa-si
produca probe în aparare.
(2) Inspectoratul scolar va face comunicarea, prin decizie scrisa catre unitatea de
învatamânt de la care provine cadrul didactic respectiv, în care se precizeaza abaterea constatata si sanctiunea dispusa, urmând ca unitatea de învatamânt respectiva sa duca la îndeplinire aplicarea acesteia.
(3) Abaterile savârsite de cadrele didactice în timpul participarii la comisiile pentru examenul de bacalaureat sunt luate în considerare la acordarea calificativului anual.

Art. 86 - (1) Constatarea de nereguli grave sau repetate în desfasurarea activitatii
unei comisii de bacalaureat aduce dupa sine diminuarea cu 20% – 70% a
indemnizatiei presedintelui. De asemenea, constatarea de nereguli grave duce la
înlocuirea din comisie a vinovatilor. În cazul înlocuirii din comisie, pentru abateri grave, persoana înlocuita nu primeste indemnizatia cuvenita respectivei functii din comisia de bacalaureat.
(2) Presedintii de comisii, cadre didactice universitare, care nu îsi îndeplinesc
obligatiile ce le revin în conformitate cu prezenta metodologie, nu vor mai participa la sesiunile urmatoare ale examenului de bacalaureat.
(3) Cadrelor didactice din învatamântul preuniversitar care nu îsi îndeplinesc
corespunzator atributiile în comisiile de bacalaureat, care manifesta neglijenta sau încalca prevederile prezentei metodologii li se suspenda, pe o perioada de 1-5 ani, dreptul de a participa la sesiunile urmatoare ale examenului de bacalaureat. Decizia privind suspendarea dreptului de participare a acestor cadre didactice în comisiile de examen ale sesiunilor ulterioare este luata de comisia de bacalaureat judeteana/a municipiului Bucuresti sau, dupa caz, de Comisia Nationala de Bacalaureat.

Art. 87 - (1) În vederea respectarii prevederilor din prezenta metodologie si pentru asigurarea corectitudinii desfasurarii examenului de bacalaureat, presedintii comisiilor din centrele de bacalaureat vor solicita declaratii scrise de la fiecare membru al comisiei.
În declaratia-tip, cadrul didactic precizeaza ca nu are sot/ sotie, ruda sau afin, pâna la gradul al patrulea, printre candidatii care participa la examenul de bacalaureat în sesiunea respectiva si îsi asuma responsabilitatea pentru respectarea întocmai a prevederilor legale.
(2) De asemenea, declaratia cadrului didactic cuprinde mentiunea ca, în cazul
constatarii unor nereguli în activitatea sa din cadrul comisiei, stie ca se vor lua masuri de sanctionare, care pot merge pâna la excluderea din învatamânt, în functie de gravitatea abaterii.

Baza: Anexa 2 la ordinul MECTS nr. 4799/31.08.2010, privind organizarea si desfasurarea examenului de bacalaureat -2011



miercuri, iunie 15, 2016

Întocmirea, completarea, eliberarea şi arhivarea documentele şcolare


  
        ART. 25
  (1) Unităţile de învăţământ preuniversitar particulare autorizate comandă documentele şcolare numai prin intermediul inspectoratului şcolar în a cărui rază de activitate funcţionează.
  (2) Necesarul de documente şcolare se determină, sub directa coordonare a directorului unităţii beneficiare, în raport cu cifra de şcolarizare şi se înaintează inspectoratului şcolar.
  ART. 26
  (1) Registrul matricol se tipăreşte în format A3, pe filiere (teoretică/vocaţională/tehnic).
  (2) Registrul matricol, după completare, devine document şcolar cu regim special.
  (3) Înscrierea elevilor în registrul matricol se face în conformitate cu datele din actul de identitate, certificatul de naştere, cartea de identitate, certificatul de căsătorie, alte acte emise de organele competente, menţionându-se şi CNP-ul.
  (4) Atribuirea numărului matricol se face începând cu numărul 1, la începutul şcolarizării, pe niveluri şi forme de învăţământ, pe baza documentelor de stare civilă, cu modificările ulterioare, la nivel de unitate de învăţământ.
  (5) Pentru elevii transferaţi în timpul anului şcolar, numărul matricol se atribuie în continuarea seriei anului respectiv.
  (6) Înscrierea mediilor pe ani de studiu se face pe baza mediilor anuale încheiate în catalogul clasei, la care se adaugă menţiuni cu privire la eventualele examene de diferenţă.
  (7) Anual, situaţia şcolară este certificată de secretarul unităţii de învăţământ şi este confirmată, după verificare, de directorul acesteia.
  (8) În mod obligatoriu, numărul matricol al fiecărui elev din catalog trebuie să corespundă cu cel din registrul matricol, număr care se păstrează pe toată durata şcolarizării.
  (9) Pentru situaţiile aprobate prin metodologii specifice de transferare de la un nivel de pregătire la altul, de la o formă de organizare la alta şi de la o specializare la alta, în cadrul aceleiaşi filiere sau de la filiere diferite, se menţionează denumirea disciplinelor la care s-au susţinut examene de diferenţă şi notele obţinute, fără modificarea mediilor generale ale anilor echivalaţi.
  (10) Pentru elevii transferaţi în cadrul aceluiaşi nivel de învăţământ, de la o filieră/profil/specializare la alta/altul, se specifică examenele de diferenţă şi rezultatele obţinute, menţionându-se media anuală calculată la unitatea de învăţământ de la care provin - fără recalcularea mediei generale.
  (11) Pentru absolvenţii învăţământului profesional, ai şcolilor de arte şi meserii şi/sau ai anului de completare, care îşi continuă studiile în învăţământul liceal, în rubricile corespunzătoare anilor şcolari absolviţi se trece baza legală de continuare a studiilor, respectiv "se continuă studiile conform Hotărârii Guvernului nr. ..... sau Ordinului ministrului nr. ...."; în această situaţie, media finală a anilor de studii se calculează pentru anii şcolari frecventaţi la învăţământul liceal, ciclul superior, şi nu se iau în calcul mediile anilor de studii din învăţământul profesional şi de la eventualele examene de diferenţe.
  (12) Pentru absolvenţii care au promovat examenul de finalizare a studiilor, odată cu eliberarea actelor de studii se completează în caseta corespunzătoare din registrul matricol datele de identificare ale acestora, precum şi rezultatele examenului.
  (13) Atât în registrul matricol, cât şi în catalogul clasei se înscriu citeţ şi în întregime toate disciplinele înscrise în planul-cadru aferent filierei/profilului/specializării/calificării corespunzătoare/corespunzător fiecărei clase/fiecărui an de studii.
  (14) Registrul matricol, după completarea procesului-verbal, tipărit pe ultima sa pagină, se arhivează la unitatea de învăţământ preuniversitar emitentă, cu termen de păstrare permanent.
  ART. 27
  (1) Catalogul clasei devine document şcolar cu regim special, după completarea cu datele de identificare ale elevilor.
  (2) Înscrierea elevilor în catalogul clasei se face în conformitate cu datele din actul de identitate şi din registrul matricol, menţionându-se în mod explicit numărul matricol, volumul şi pagina. Aceste elemente de identificare sunt trecute la începutul anului şcolar de către învăţător sau de către profesorul diriginte, pe baza datelor furnizate de secretariat. Eventualele completări se fac de către învăţătorul sau dirigintele clasei, în baza documentelor existente la secretariatul unităţii de învăţământ.
  (3) Înscrierea disciplinelor în catalogul clasei se face de către învăţător sau de către profesorul diriginte, citeţ şi în întregime, în conformitate cu planul-cadru aferent filierei/profilului/specializării/calificării corespunzătoare/corespunzător clasei respective şi în funcţie de disciplinele opţionale stabilite.
  (4) Pentru evaluarea semestrială, pentru înscrierea absenţelor, precum şi pentru încheierea mediilor semestriale şi anuale răspunde în mod direct titularul de disciplină. Este interzisă înscrierea datelor fără note. Dirigintele răspunde de exactitatea calculului aritmetic al mediei generale anuale.
  (5) La sfârşitul anului şcolar se întocmeşte, pe ultima pagină a catalogului clasei, un proces-verbal privind verificarea mediilor şi a mediilor generale, semnat de învăţător/diriginte şi titularii de discipline şi vizat de directorul unităţii de învăţământ.
  (6) Notele/Mediile înscrise greşit în catalog se corectează prin tăiere cu o linie orizontală şi se înlocuiesc cu notele corespunzătoare, cu cerneală roşie, se semnează de către titularul de disciplină şi de director, care aplică ştampila.
  (7) Scoaterea catalogului din unităţile de învăţământ este interzisă.
  (8) Catalogul clasei, după completarea procesului-verbal, tipărit pe ultima sa pagină, se arhivează la unitatea de învăţământ preuniversitar emitentă, cu termen de păstrare permanent.
  ART. 28
  (1) Catalogul pentru examenele de finalizare a studiilor devine document şcolar cu regim special, după completare. Completarea sa se face cu respectarea rubricaţiei din formular, conform metodologiei specifice fiecărui tip de examen.
  (2) Eventualele corecturi se fac cu cerneală roşie, se confirmă prin semnătura preşedintelui şi prin aplicarea ştampilei de examen, astfel încât să nu se acopere înscrisul din catalog.
  (3) După întocmire, catalogul pentru examenele de finalizare a studiilor este verificat de toţi membrii comisiei care, după însuşirea conţinutului, semnează pe coperta formularului şi în locurile prevăzute expres în formular.
  (4) După completare, catalogul menţionat la alin. (1) se arhivează la unitatea de învăţământ preuniversitar organizatoare/emitentă, cu termen de păstrare permanent.
  ART. 29
  Prevederile art. 28 se aplică în mod corespunzător în cazul cataloagelor pentru examenele de corigenţă şi de diferenţe, care au o rubricaţie specifică. Termenul de păstrare în arhiva unităţii de învăţământ cuprinde toată durata studiilor elevului.
  ART. 30
  Portofoliul educaţional al elevului reprezintă cartea de identitate educaţională a acestuia. Utilizarea lui debutează începând cu clasa pregătitoare şi se eliberează tuturor elevilor care au absolvit anii şcolari începând cu clasa a II-a.
  ART. 31
  Suplimentul descriptiv se completează şi se eliberează în baza unei metodologii elaborate de către direcţia de specialitate din cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice.
  ART. 32
  (1) Foaia matricolă se eliberează, obligatoriu, elevilor care au absolvit/finalizat un nivel de învăţământ, conform sistemului naţional de învăţământ aprobat prin lege.
  (2) Foaia matricolă se întocmeşte, pe baza înregistrărilor din registrul matricol, prin copierea exactă a datelor, fără rotunjiri.
  (3) Unităţile de învăţământ preuniversitar particular acreditate sau cu autorizaţie de funcţionare provizorie eliberează foi matricole întocmite şi semnate de conducerea acestora, pe care se aplică ştampila proprie.
  (4) Eliberarea foilor matricole se consemnează în Registrul unic de evidenţă a formularelor actelor de studii.
  (5) Pentru absolvenţii învăţământului profesional, ai şcolilor de arte şi meserii şi/sau ai anului de completare, care îşi continuă studiile în învăţământul liceal, în rubricile corespunzătoare anilor şcolari absolviţi se trece baza legală de continuare a studiilor, respectiv "se continuă studiile conform Hotărârii Guvernului nr. .... sau Ordinului ministrului nr. ..."; în această situaţie, media finală a anilor de studii se calculează pentru anii şcolari frecventaţi la învăţământul liceal, ciclul superior, şi nu se iau în calcul mediile anilor de studii din învăţământul profesional şi de la eventualele examene de diferenţe.
  (6) Foile matricole eliberate absolvenţilor învăţământului liceal prevăzuţi la alin. (5) vor conţine, în mod obligatoriu, durata studiilor şcolii absolvite anterior învăţământului liceal şi nivelul de calificare obţinut.
  ART. 33
  (1) Adeverinţele de studii şi adeverinţele de absolvire sunt documente şcolare care se deosebesc de celelalte documente prin faptul că se eliberează solicitanţilor pe bază de cerere, cu specificarea destinaţiei şi a termenului de valabilitate de 90 de zile, şi nu au caracter de regim special.
  (2) Adeverinţele de studii şi adeverinţele de absolvire se completează pe baza datelor din registrul matricol, se semnează de către directorul/directorul-adjunct şi de secretarul-şef/secretarul unităţii de învăţământ, se ştampilează, primesc număr şi se înregistrează în registrul de intrare-ieşire al corespondenţei din unitatea de învăţământ. În registru trebuie să apară în clar numele şi prenumele/denumirea solicitantului, data solicitării, numărul, data şi persoana pe numele căreia se eliberează adeverinţa, numele în clar şi semnătura persoanei care a completat şi a eliberat documentul.
  (3) Prin adeverinţa de studii se precizează faptul că titularul a finalizat unul sau mai multe/mulţi semestre/ani de studiu, că a parcurs anumite materii şi se indică mediile obţinute.
  (4) Adeverinţa de studii se eliberează elevilor, părinţilor/reprezentanţilor legali, împuterniciţilor acestora sau la solicitarea scrisă a unor unităţi de învăţământ ori a altor persoane juridice, aprobată de directorul unităţii de învăţământ.
  (5) Pentru orice alte solicitări, conducerea unităţii de învăţământ va elibera o adeverinţă simplă.
  ART. 34
  (1) Până la eliberarea fiecărui act de studiu prevăzut la art. 1 alin. (2), la cerere, se eliberează absolvenţilor din învăţământul preuniversitar care au promovat un nivel de învăţământ/examen adeverinţa prevăzută la art. 2 alin. (1) lit. i).
  (2) Adeverinţele care atestă promovarea nivelului de învăţământ/examenului se înregistrează într-un registru de evidenţă special constituit cu această destinaţie la nivelul unităţii de învăţământ.
  (3) Adeverinţele primesc număr de înregistrare corespunzător celui din registrul de evidenţă special.
  (4) Adeverinţele se completează de către secretarul unităţii de învăţământ şi se semnează de acesta şi de directorul unităţii de învăţământ la care candidaţii au absolvit ultima clasă şi se ştampilează.
  (5) Fiecărui absolvent i se eliberează o singură adeverinţă în original.
  (6) Termenul de valabilitate a adeverinţei este până la eliberarea actului de studiu respectiv, dar nu mai mult de 12 luni de la data eliberării acesteia.
  (7) Adeverinţele se completează astfel:
  a) datele din registrele matricole şi din cataloagele examenelor de finalizare a studiilor;
  b) codul CIF şi adresa unităţii de învăţământ absolvite;
  c) numele şi toate prenumele titularului, precum şi toate iniţialele prenumelui tatălui se înscriu fără prescurtări, cu litere mari, de tipar, utilizând diacriticele, precum şi CNP-ul absolventului. Iniţialele prenumelui mamei se înscriu în cazul în care tatăl este necunoscut;
  d) mediile obţinute la examenul de finalizare a studiilor se înscriu cu cifre arabe, iar explicitarea acestora se înscrie după modelul: 7,89 (şapte 89%).
  (8) Pentru absolvenţii ciclului superior al liceului care au promovat examenul naţional de bacalaureat în anul curent se eliberează adeverinţe care atestă promovarea examenului naţional de bacalaureat, conform precizărilor transmise de Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice.
  (9) Adeverinţele se completează cu datele din catalogul electronic de către secretarul unităţii de învăţământ la care candidaţii au absolvit ultima clasă de liceu şi se semnează de către secretarii şi directorii unităţilor de învăţământ respective, se aplică ştampila unităţii de învăţământ la care candidatul a absolvit ultima clasă de liceu şi se avizează de inspectoratul şcolar judeţean/al municipiului Bucureşti. Candidaţilor care au susţinut examenul naţional de bacalaureat în sesiunea specială organizată pentru absolvenţii de liceu participanţi la loturile lărgite ce se pregătesc pentru olimpiade şi concursuri internaţionale, precum şi candidaţilor care au susţinut examenul naţional de bacalaureat în alt centru de examen decât candidaţii din unitatea de învăţământ absolvită, inclusiv celor care au susţinut bacalaureatul în alt judeţ, li se eliberează adeverinţe în aceleaşi condiţii.
  (10) Unităţile de învăţământ transmit adeverinţele inspectoratelor şcolare spre avizare.
  (11) Inspectoratele şcolare au obligaţia de a avea o evidenţă strictă a adeverinţelor avizate şi pot stabili proceduri privind gestionarea acestora.
  (12) Până la eliberarea actelor de studii corespunzătoare nivelului de învăţământ/examenului promovat înscrierea la un alt nivel de învăţământ a absolvenţilor se face pe baza acestor adeverinţe.
  ART. 35
  (1) Registrul unic de evidenţă a formularelor actelor de studii devine document şcolar cu regim special, după completarea cu datele de identificare ale elevului, la nivelul unităţilor de învăţământ care gestionează acte de studii.
  (2) Registrul unic de evidenţă a formularelor actelor de studii cuprinde toate categoriile de acte de studii, dar se completează numai rubricile corespunzătoare actelor de studii care se eliberează absolvenţilor nivelului de educaţie corespunzător unităţii de învăţământ.
  (3) Înscrierea datelor se face în ordine cronologică, fără să se lase rânduri libere între o activitate şi alta, chiar dacă este vorba de primire, predare sau transfer de acte.
  (4) În prima parte a registrului unic de evidenţă a formularelor actelor de studii sunt înscrise formularele actelor de studii primite atât la nivel de inspectorat, cât şi la nivel de unitate de învăţământ.
  (5) Registrul unic de evidenţă a formularelor actelor de studii cuprinde şi o a doua parte, care se referă la evidenţa eliberării actelor de studii unităţilor de învăţământ sau absolvenţilor.
  (6) Eventualele corecturi se fac numai cu cerneală roşie, în rubrica imediat următoare sau în rubrică separată, dacă este posibil, dacă nu, pe acelaşi rând.
  (7) Numerotarea actelor de studii eliberate se face începând cu numărul 1 şi se continuă până la epuizarea lotului seriei respective; în procesul-verbal de la sfârşitul registrului unic de evidenţă a formularelor actelor de studii se face menţiunea poziţiilor anulate, a stocului existent, certificând în clar numele persoanelor care au efectuat operaţiunile de întocmire şi eliberare. Menţiunea se semnează de secretarul-şef/secretar şi se avizează de director.
  (8) Numerotarea seriei noi se face începând cu numărul 1 şi nu în continuare.
  (9) Registrul unic de evidenţă a formularelor actelor de studii, după completarea procesului-verbal tipărit pe ultima sa pagină, se arhivează la unitatea de învăţământ preuniversitar emitentă, cu termen de păstrare permanent.
  (10) Pentru actele de studii eliberate pe bază de procură notarială/consulară, la rubrica "Menţiuni" din registrul unic de evidenţă a formularelor actelor de studii se trec numele, prenumele, calitatea împuternicitului, datele de identitate şi se semnează de către acesta.
  ART. 36
  (1) În sistemul naţional de învăţământ documentele şcolare prevăzute la art. 2 alin. (1) se întocmesc numai în limba română, folosindu-se alfabetul latin, cu diacritice, în conformitate cu prevederile art. 10 alin. (4) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare.
  (2) Documentele şcolare se întocmesc numai pe formulare ale căror machetă şi conţinut sunt stabilite anual şi prezentate pe site-ul Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice în timp util, pentru a fi cunoscute şi preluate de toate unităţile de învăţământ preuniversitar.
  (3) Schimbările de nume intervenite pe parcursul frecventării nivelului de învăţământ se operează la solicitarea scrisă a titularului, aprobată de directorul unităţii de învăţământ, pe baza actelor doveditoare, în toate documentele şcolare. Actele doveditoare ale schimbării de nume, în copie legalizată notarial, se arhivează, cu termen de păstrare permanent.
  (4) Completarea documentelor şcolare se poate face prin scriere la calculator, prin dactilografiere sau de mână, cu cerneală neagră sau albastră, fără spaţii libere.
  (5) Eventualele modificări se fac cu tuş sau cu cerneală roşie, menţionând actul în temeiul căruia au fost efectuate.
  (6) Instrucţiunile de completare se tipăresc, parţial sau total, pe copertă.
  (7) Toate rubricile rămase libere se barează.
  (8) Este interzis să se facă ştersături, răzuiri, acoperire cu pastă corectoare, prescurtări şi/sau adăugări în documentele şcolare
  (9) Documentele şcolare se întocmesc cu respectarea prevederilor art. 26-35 şi se arhivează conform prezentului Regulament. După completare, toate documentele şcolare devin acte cu regim special.

Baza:  
Ordinul nr. 3.844 din 24 mai 2016 pentru aprobarea Regulamentului privind regimul actelor de studii şi al documentelor şcolare gestionate de unităţile de învăţământ preuniversitar

marți, iunie 14, 2016

Examenele organizate la nivelul unităţilor de învăţământ


ART. 210
  (1) Examenele organizate de unităţile de învăţământ sunt:
  a) examen de corigenţă pentru elevii declaraţi corigenţi la încheierea cursurilor anuale şi pentru elevii declaraţi corigenţi după susţinerea examenelor din sesiunea pentru elevii amânaţi, precum şi pentru cei menţionaţi la art. 201, alin. (2), lit. a), pentru care se organizează o sesiune specială;
  b) examen de încheiere a situaţiei şcolare pentru elevii declaraţi amânaţi, conform prevederilor art. 200, alin. (3);
  c) examen de diferenţe pentru elevii a căror înscriere în unitatea de învăţământ este condiţionată de promovarea unor astfel de examene;
  d) examinări/testări organizate în vederea înscrierii elevilor în clasa I, respectiv în clasa a V-a.
  (2) Organizarea, în unităţile de învăţământ, a examenelor de admitere în învăţământul liceal sau profesional, precum şi a examenelor şi evaluărilor naţionale, se face conform metodologiilor aprobate prin ordin al ministrului educaţiei naţionale.
  (3) Se interzice organizarea unor examinări în vederea înscrierii elevilor în prima clasă a învăţământului primar. Examinarea de specialitate, în acest caz, se va face numai în situaţia în care părintele, tutorele sau susţinătorul legal decide înscrierea copilului în clasa întâi, respectiv în clasa pregătitoare, înainte de vârsta stabilită prin lege şi se realizează de către Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională /Centrul Municipiului Bucureşti de Resurse şi Asistenţă Educaţională.
  (4) Fac excepţie de la prevederile alin. (3) unităţile de învăţământ cu predare în limbile minorităţilor naţionale, care pot organiza testări ale nivelului cunoaşterii limbii de predare, în cazul în care numărul candidaţilor la înscrierea în clasa pregătitoare/clasa I depăşeşte numărul de locuri, în baza metodologiei de înscriere în învăţământul primar aprobate prin ordin al ministrului educaţiei naţionale.
  (5) Organizarea unor examinări în vederea înscrierii elevilor în clasa I este permisă pentru unităţile de învăţământ cu profil artistic şi cu profil sportiv, în vederea testării aptitudinilor specifice, în baza metodologiei de înscriere în învăţământul primar, aprobată prin ordin al ministrului educaţiei naţionale.
  (6) Organizarea unor examinări în vederea înscrierii elevilor în clasa a V-a este permisă în următoarele situaţii:
  a) pentru unităţile de învăţământ care nu şcolarizează clase de învăţământ primar, iar numărul cererilor de înscriere în clasa a V-a depăşeşte numărul locurilor oferite;
  b) pentru unităţile de învăţământ cu profil artistic şi cu profil sportiv, în vederea testării aptitudinilor specifice;
  c) pentru unităţile de învăţământ care urmăresc formarea unor clase cu predare în regim intensiv a unei limbi de circulaţie internaţională, în vederea verificării nivelului de cunoaştere a limbii respective.
  Elevii care anterior admiterii în clasa a V-a, la clasele cu predare în regim intensiv a unei limbi de circulaţie internaţională, au susţinut examene de competenţă lingvistică într-o limbă de circulaţie internaţională şi au obţinut o diplomă nivel A1 sau nivel superior, pot fi admişi fără a mai susţine proba de aptitudini şi cunoştinţe la limba modernă, fiindu-le acordată, prin echivalare, nota 10 la respectiva probă.
  (7) Orice altă formă de concurs/examinare a elevilor în vederea înscrierii în clasa a V-a, precum şi organizarea claselor pe orice criterii de ierarhizare a elevilor este interzisă.
  (8) Elevii care, anterior înscrierii la admiterea în liceu, în clasa a IX-a, la clasele cu predare în regim intensiv sau bilingv a unei limbi de circulaţie internaţională, au susţinut examene de competenţă lingvistică într-o limbă de circulaţie internaţională şi au obţinut o diplomă nivel A2 sau superior, pot fi admişi fără a mai susţine proba de verificare a cunoştinţelor la limba modernă respectivă, fiindu-le acordată, prin echivalare, nota 10 la respectiva probă.
  ART. 211
  Desfăşurarea examenelor de diferenţă are loc, de regulă, în perioada vacanţelor şcolare.
  ART. 212
  La examenele de diferenţă pentru elevii care solicită transferul de la o unitate de învăţământ la alta nu se acordă reexaminare.
  ART. 213
  (1) Pentru desfăşurarea examenelor există 3 tipuri de probe: scrise, orale şi practice, după caz.
  La toate examenele se susţin, de regulă, două din cele trei probe - proba scrisă şi proba orală.
  (2) Pentru disciplinele/modulele de studiu la care, datorită profilului sau/şi specializării/calificării profesionale, este necesară şi proba practică, modalităţile de susţinere a acesteia, precum şi cea de-a doua probă de examen sunt stabilite de directorul unităţii de învăţământ împreună cu membrii catedrei de specialitate.
  (3) Proba practică se susţine la disciplinele/modulele care au, preponderent, astfel de activităţi.
  (4) Directorul unităţii de învăţământ stabileşte, prin decizie, în baza hotărârii consiliului de administraţie, componenţa comisiilor şi datele de desfăşurare a examenelor. Sesiunea de corigenţe are un preşedinte şi câte două cadre didactice examinatoare pentru fiecare comisie pe disciplină. Comisia este responsabilă de realizarea subiectelor.
  (5) La toate examenele, evaluarea elevilor se face de cadre didactice de aceeaşi specialitate sau după caz specialităţi înrudite/din aceeaşi arie curriculară.
  (6) Pentru examinarea elevilor corigenţi, unul dintre cadrele didactice este cel care a predat elevului disciplina/modulul de învăţământ în timpul anului şcolar. În mod excepţional, în situaţia în care între elev şi profesor există un conflict care ar putea vicia rezultatul evaluării, în comisia de examinare este numit un alt cadru didactic de aceeaşi specialitate sau după caz de specialităţi înrudite din aceeaşi arie curriculară.
  ART. 214
  (1) Proba scrisă a examenelor are o durată de 45 de minute pentru învăţământul primar şi de 90 de minute pentru învăţământul secundar şi postliceal, din momentul transcrierii subiectelor pe tablă sau al primirii, de către elev, a foii cu subiecte. Proba scrisă conţine două variante de subiecte, dintre care elevul tratează o singură variantă, la alegere.
  (2) Proba orală a examenelor se desfăşoară prin dialog cadru didactic-elev, pe baza biletelor de examen. Numărul biletelor de examen este de două ori mai mare decât numărul elevilor care susţin examenul la disciplina/modulul respectivă/respectiv. Fiecare bilet conţine două subiecte. Elevul poate schimba biletul de examen cel mult o dată.
  (3) Fiecare cadru didactic examinator acordă elevului câte o notă la fiecare probă susţinută de aceasta. Notele de la probele orale sau practice sunt întregi. Notele de la probele scrise pot fi şi fracţionare. Media aritmetică a notelor acordate la cele două sau trei probe, rotunjită la nota întreagă cea mai apropiată, reprezintă nota finală la examenul de corigenţă, fracţiunile de 50 de sutimi rotunjindu-se în favoarea elevului.
  (4) Media obţinută de elev la examenul de corigenţă este media aritmetică, calculată cu două zecimale, fără rotunjire, a notelor finale acordate de cei 2 examinatori. Între notele finale acordate de cei 2 examinatori nu se acceptă o diferenţă mai mare de un punct. În caz contrar, medierea o face preşedintele comisiei de examen.
  (5) La clasele la care evaluarea cunoştinţelor se face prin calificative se procedează astfel: după corectarea lucrărilor scrise şi după susţinerea examenului oral fiecare examinator acordă calificativul său global; calificativul final al elevului la examenul de corigenţă se stabileşte de comun acord între cei 2 examinatori.
  ART. 215
  (1) Elevul corigent este declarat promovat la disciplina/modulul de examen, dacă obţine cel puţin calificativul "Suficient"/media 5,00.
  (2) Sunt declaraţi promovaţi anual elevii care obţin, la fiecare disciplină/modul la care susţin examenul de corigenţă, cel puţin calificativul "Suficient"/media 5,00.
  (3) Media obţinută la examenul de corigenţă, la cel de încheiere a situaţiei şcolare pentru elevii amânaţi pentru un an şi la examenul de diferenţă care echivalează o disciplină studiată timp de un an şcolar, constituie media anuală a disciplinei respective şi intră în calculul mediei generale anuale.
  (4) La examenul de încheiere a situaţiei şcolare pentru elevii amânaţi pe semestrul al doilea sau la examenul de diferenţă care echivalează o disciplină numai pe intervalul unui semestru, media obţinută constituie media semestrială a elevului la disciplina respectivă.
  ART. 216
  (1) Elevii corigenţi sau amânaţi, care nu se pot prezenta la examene din motive temeinice, dovedite cu acte, depuse în cel mult 7 zile lucrătoare de la data examenului, sunt examinaţi la o dată ulterioară, stabilită de consiliul de administraţie, dar nu mai târziu de începerea cursurilor noului an şcolar.
  (2) În situaţii excepţionale, respectiv internări în spital, imobilizări la pat etc., dovedite cu acte, inspectoratul şcolar poate aproba susţinerea examenului şi după începerea cursurilor noului an şcolar.
  ART. 217
  (1) Rezultatele obţinute la examenele de încheiere a situaţiei şcolare, la examenele pentru elevii amânaţi şi la examenele de corigenţă, inclusiv la cele de reexaminare, se consemnează în catalogul de examen de către cadre didactice examinatoare şi se trec în catalogul clasei de către secretarul şef/secretarul unităţii de învăţământ, în termen de maximum 5 zile de la afişarea rezultatelor, dar nu mai târziu de data începerii cursurilor noului an şcolar, cu excepţia situaţiilor prevăzute la art. 216 alin. (2), când rezultatele se consemnează în catalogul clasei în termen de 5 zile de la afişare.
  (2) Rezultatele obţinute de elevi la examenele de diferenţă se consemnează în catalogul de examen, de către cadrele didactice examinatoare, iar în registrul matricol şi în catalogul clasei de către secretarul şef/secretarul unităţii de învăţământ.
  (3) În catalogul de examen se consemnează calificativele/notele acordate la fiecare probă, nota finală acordată de fiecare cadru didactic examinator sau calificativul global, precum şi media obţinută de elev la examen, respectiv calificativul final. Catalogul de examen se semnează de către examinatori şi de către preşedintele comisiei, imediat după terminarea examenului.
  (4) Preşedintele comisiei de examen predă secretarului unităţii de învăţământ toate documentele specifice acestor examene: cataloagele de examen, lucrările scrise şi însemnările elevilor la proba orală/practică. Aceste documente se predau imediat după finalizarea examenelor, dar nu mai târziu de data începerii cursurilor noului an şcolar, cu excepţia situaţiilor prevăzute la art. 216 alin. (2).
  (5) Lucrările scrise şi foile cu însemnările elevului la proba orală a examenului se păstrează în arhiva unităţii de învăţământ timp de un an.
  (6) Rezultatul la examenele de corigenţă şi la examenele de încheiere a situaţiei pentru elevii amânaţi, precum şi situaţia şcolară anuală a elevilor se afişează, la loc vizibil, a doua zi după încheierea sesiunii de examen şi se consemnează în procesul-verbal al primei şedinţe a consiliului profesoral.
  ART. 218
  După terminarea sesiunii de examen, de încheiere a situaţiei de corigenţă sau de reexaminare, învăţătorul/institutorul/profesorul pentru învăţământul primar/profesorul dirigintele consemnează în catalog situaţia şcolară a elevilor care au participat la aceste examene.

Ordinul nr. 5.115 din 15 decembrie 2014 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar

   Regulamentul de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar