1. Juramantul martorului.
Trăim vremuri în care pare că s-a produs o delimitare clară între justiţie care a rămas a Statului şi morală, ca parte componentă a Bisericii, separare care caracterizează tot mai mult o societate desprinsă sau separată de credinţa în Dumnezeu.
Trăim vremuri în care pare că s-a produs o delimitare clară între justiţie care a rămas a Statului şi morală, ca parte componentă a Bisericii, separare care caracterizează tot mai mult o societate desprinsă sau separată de credinţa în Dumnezeu.
Exista totuşi o zonă extrem de importantă în care credinţa religioasă se invocă şi în prezent în cadrul instanţelor judecătoreşti. Mai degrabă este invocată prezenţa Divinităţii prin semnul cruce şi cartea sfântă a creştinismului, Biblia pentru a atinge un anume scop.
Este vorba despre momentul când o persoană se înfăţişează în faţa unei instanţe judecătoreşti în calitate de martor.
Potrivit legii, martorul este orice persoana care are cunoştinţă despre acte sau fapte litigioase, săvârşite în trecut, cunoscute personal. Importanta martorilor în procesul penal sau civil este indiscutabila. De numărul si calitatea lor depinde în mare măsură cât de mult se va apropia adevărul judiciar, stabilit de instanţă, de adevărul faptic. De relatările sale depinde în mare măsură dacă un om va fi condamnat sau achitat, dacă cineva va obţine drepturile ce i-au fost încălcate, patrimoniul afectat, etc…
De aceea, declaraţia martorului se desfăşoară într-un cadru în care el trebuie să înţeleagă rolul pe care îl are în administraţia justiţiei în acel moment.
Tocmai pentru a asigura sinceritatea si acurateţea mărturiei codurile de procedura penala si civila impun depunerea jurământului. Practic vorbind, este singura ,,garanţie” pe care justiţia si-o ia pentru a se asigura ca persoana audiata va spune sau nu va ocoli adevărul. Este o garanţie care apelează nu atât la conştiinţa umană, cât la sentimental lui religios şi la frica acestuia de cele sfinte.
Jurământul depus este unul religios. Potrivit legii înainte de a fi ascultat, martorul depune următorul jurământ: “Jur că voi spune adevărul şi că nu voi ascunde nimic din ceea ce ştiu. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!”.
În timpul depunerii jurământului, martorul ţine mâna pe cruce sau pe Biblie. Referirea la Divinitate din formula jurământului se schimbă potrivit credinţei religioase a martorului.
Martorul de altă religie decât cea creştină nu va tine, evident, mâna pe Biblie sau cruce şi va depune jurământul pe propria-i conştiinţă.
Dispoziţii speciale exista pentru martorii fără confesiune, liber-cugetatorii, precum si pentru cei care din motive de conştiinţa sau confesiune nu depun jurământul religios. Din practică rezultă insă că in cvasi-totalitatea situaţiilor se jură cu mâna dreaptă pe Biblie, rostindu-se formula sacramentală care face referire la Dumnezeu.
Copiii sub 14 ani nu depun jurământ, acestora li se atrage atenţia să spună adevărul. După luarea jurământului, preşedintele completului de judecată atrage atenţie martorului că mărturia mincinoasă se pedepseşte de lege cu închisoare, potrivit Codului Penal.
Obligaţia depunerii jurământului nu este înscrisă in codurile noastre de procedură ca urmare a unor rămăşite din trecut, ci fiindcă legiuitorul are şi în prezent convingerea că societatea romanească este una religioasă iar apelul la Dumnezeu joacă un rol primordial în ordinea de valori individuală a cetăţenilor.
Dilema intervine când citim cu atenţie textul din Biblie unde Domnul Isus spune:
Aţi mai auzit iarăşi că s-a zis celor din vechime: „Să nu juri strîmb; ci să împlineşti faţă de Domnul jurămintele tale.”
Dar Eu vă spun: Să nu juraţi nicidecum; nici pe cer, pentru că este scaunul de domnie al lui Dumnezeu; nici pe pământ, pentru că este aşternutul picioarelor Lui; nici pe Ierusalim, pentru că este cetatea marelui Împărat.
Să nu juri nici pe capul tău, căci nu poţi face un singur păr alb sau negru. Felul vostru de vorbire să fie: „Da, da; nu, nu”; ce trece peste aceste cuvinte, vine de la cel rău. Matei 5.33-37
2. Juramantul militar
Juramintele militare - oglinda regimului politic
In brosura Juramantul si cuvinte ostasesti publicata in 1914 de P.S. Pimen, Mitropolitul Moldovei, poate fi citita urmatoarea formula a juramantului militar:
"In numele lui Dumnezeu Atotputernicul, juram credinta Regelui nostru Carol I, supunere legilor tarii si indatoririlor militare, in toate imprejurarile, in timp de pace ca si in timp de razboi. Asa sa ne ajute Dumnezeu."
Peste cativa ani, in 1929, "Cartea ostasului" prezenta in capitolul "Juramantul de credinta" urmatoarele explicatii:
,,Ostasul, prin juramantul de credinta, se leaga, in fata lui Dumnezeu si a oamenilor, ca va fi credincios indatoririlor de aparator al patriei, jertfindu-si chiar viata pentru tara. Juramantul se facea in fata preotului, caci el chema binecuvantarea dumnezeiasca asupra soldatului, punandu-se mana pe Drapel si sarutandu-l, intocmai cum credinciosul saruta icoana Mantuitorului, in fata caruia jura, deoarece drapelul era considerat icoana tarii, a Dinastiei si a Armatei. Juramantul se putea depune si pe un tun sau pe sabia ofiterului, iar cine calca juramantul de credinta, pacatuia in fata lui Dumnezeu, iar legile tarii il pedepseau ca pe un nemernic".
Continutul juramantului militar era:
,,In numele lui Dumnezeu Atotputernicul, eu soldatul..., jur credinta Regelui Mihai I si Regentii, supunere legilor si indatoririlor militare, in toate ocaziunile in timp de pace, ca si in razboiu. Asa sa imi ajute Dumnezeu".
Peste cateva decenii, in 1965, intr-un alt regim politic, ateu si totalitar, juramantul militar a suferit schimbari majore de forma si de fond, devenind mult mai stufos, deoarece trebuia sa cuprinda toate reperele ideologice ale sistemului comunist.
"Pentru indeplinirea datoriei sacre, de aparare a patriei, inscrisa in Constitutie, eu.... Cetatean al Republicii Socialiste Romania, intrand in randul fortelor armate, jur credinta nestramutata poporului roman si patriei mele socialiste. Jur sa respect legile tarii, sa execut intocmai ordinele comandantului suprem, cerintele regulamentelor militare si ordinele comandantilor si sefilor mei, atat in timp de pace, cat si in timp de razboi. Jur sa nu-mi precupetesc sangele si viata pentru a apara pamantul stramosesc, independenta si suveranitatea patriei, cauza socialismului. Daca voi calca juramantul meu, sa suport pedeapsa aspra a legilor Republicii Socialiste Romania."
După evenimentele din 1989, la 6 februarie 1990, prin Decretul-lege nr.55 juramantul militar avea următorul conţinut:
Militarii, la intrarea in rindurile fortelor armate, vor depune urmatorul juramint:
"Eu,............., intrind in rindurile fortelor armate, jur credinta nestramutata poporului roman si patriei mele.
Jur sa respect legile tarii, sa execut intocmai cerintele regulamentelor militare si ordinele comandantilor si sefilor mei, atit in timp de pace, cit si in timp de razboi.
Jur sa nu-mi precupetesc singele si viata pentru a apara pamintul stramosesc, independenta si suveranitatea patriei.
Daca voi calca juramintul meu, sa suport pedeapsa aspra a legilor patriei mele, Romania."
In prezent, juramantul militar a revenit la o forma mult mai simpla, asemanatoare cu cea din perioada antebelica.
"Eu.... militar al Fortelor Armate, jur credinta patriei mele, Romania. Jur sa-mi apar tara chiar cu pretul vietii. Jur sa respect legile tarii si regulamentele militare.
Asa sa-mi ajute Dumnezeu."
Juramintele militare - oglinda regimului politic
In brosura Juramantul si cuvinte ostasesti publicata in 1914 de P.S. Pimen, Mitropolitul Moldovei, poate fi citita urmatoarea formula a juramantului militar:
"In numele lui Dumnezeu Atotputernicul, juram credinta Regelui nostru Carol I, supunere legilor tarii si indatoririlor militare, in toate imprejurarile, in timp de pace ca si in timp de razboi. Asa sa ne ajute Dumnezeu."
Peste cativa ani, in 1929, "Cartea ostasului" prezenta in capitolul "Juramantul de credinta" urmatoarele explicatii:
,,Ostasul, prin juramantul de credinta, se leaga, in fata lui Dumnezeu si a oamenilor, ca va fi credincios indatoririlor de aparator al patriei, jertfindu-si chiar viata pentru tara. Juramantul se facea in fata preotului, caci el chema binecuvantarea dumnezeiasca asupra soldatului, punandu-se mana pe Drapel si sarutandu-l, intocmai cum credinciosul saruta icoana Mantuitorului, in fata caruia jura, deoarece drapelul era considerat icoana tarii, a Dinastiei si a Armatei. Juramantul se putea depune si pe un tun sau pe sabia ofiterului, iar cine calca juramantul de credinta, pacatuia in fata lui Dumnezeu, iar legile tarii il pedepseau ca pe un nemernic".
Continutul juramantului militar era:
,,In numele lui Dumnezeu Atotputernicul, eu soldatul..., jur credinta Regelui Mihai I si Regentii, supunere legilor si indatoririlor militare, in toate ocaziunile in timp de pace, ca si in razboiu. Asa sa imi ajute Dumnezeu".
Peste cateva decenii, in 1965, intr-un alt regim politic, ateu si totalitar, juramantul militar a suferit schimbari majore de forma si de fond, devenind mult mai stufos, deoarece trebuia sa cuprinda toate reperele ideologice ale sistemului comunist.
"Pentru indeplinirea datoriei sacre, de aparare a patriei, inscrisa in Constitutie, eu.... Cetatean al Republicii Socialiste Romania, intrand in randul fortelor armate, jur credinta nestramutata poporului roman si patriei mele socialiste. Jur sa respect legile tarii, sa execut intocmai ordinele comandantului suprem, cerintele regulamentelor militare si ordinele comandantilor si sefilor mei, atat in timp de pace, cat si in timp de razboi. Jur sa nu-mi precupetesc sangele si viata pentru a apara pamantul stramosesc, independenta si suveranitatea patriei, cauza socialismului. Daca voi calca juramantul meu, sa suport pedeapsa aspra a legilor Republicii Socialiste Romania."
După evenimentele din 1989, la 6 februarie 1990, prin Decretul-lege nr.55 juramantul militar avea următorul conţinut:
Militarii, la intrarea in rindurile fortelor armate, vor depune urmatorul juramint:
"Eu,............., intrind in rindurile fortelor armate, jur credinta nestramutata poporului roman si patriei mele.
Jur sa respect legile tarii, sa execut intocmai cerintele regulamentelor militare si ordinele comandantilor si sefilor mei, atit in timp de pace, cit si in timp de razboi.
Jur sa nu-mi precupetesc singele si viata pentru a apara pamintul stramosesc, independenta si suveranitatea patriei.
Daca voi calca juramintul meu, sa suport pedeapsa aspra a legilor patriei mele, Romania."
In prezent, juramantul militar a revenit la o forma mult mai simpla, asemanatoare cu cea din perioada antebelica.
"Eu.... militar al Fortelor Armate, jur credinta patriei mele, Romania. Jur sa-mi apar tara chiar cu pretul vietii. Jur sa respect legile tarii si regulamentele militare.
Asa sa-mi ajute Dumnezeu."
4 comentarii:
Am facut greseala sa jur odata, pana am invatat pe de rost Matei capitolul 5. De-atunci mi-am promis ca nu o sa mai jur, ci o sa le spun ca in cartea pe care trebuie sa pun mana scrie "sa nu juri".
Dar daca judecatorul ar cunoaste Biblia si ar cita Romani 13?
Ce ati face?
1 Oricine să fie supus stăpânirilor celor mai înalte; căci nu este stăpânire care să nu vină de la Dumnezeu. Şi stăpânirile care sunt, au fost rânduite de Dumnezeu.
2 De aceea, cine se împotriveşte stăpânirii, se împotriveşte rânduielii puse de Dumnezeu; şi cei ce se împotrivesc, îşi vor lua osînda.
3 Dregătorii nu sunt de temut pentru o faptă bună, ci pentru una rea. Vrei, deci, să nu-ţi fie frică de stăpânire? Fă binele, şi vei avea laudă de la ea.
4 El este slujitorul lui Dumnezeu pentru binele tău. Dar, dacă faci răul, teme-te, căci nu degeaba poartă sabia. El este în slujba lui Dumnezeu, ca să-L răzbune şi să pedepsească pe cel ce face rău.
5 De aceea trebuie să fiţi supuşi nu numai de frica pedepsei, ci şi din îndemnul cugetului.
6 Tot pentru aceasta să plătiţi şi birurile. Căci dregătorii sunt nişte slujitori ai lui Dumnezeu, făcând necurmat tocmai slujba aceasta.
Mai intai, imi pare interesant ca intr-o societate care se declara delimitata de Biserica prin legislatie, si delimitata de Dumnezeu prin practica, se invoca in instanta juramantul bazat pe Biblie si autoritatea lui Dumnezeu! Acest fapt indica spre argumentul ca motivatia finala (si poate singura) pe care o are martorul pentru a spune ADEVARUL este relatia lui cu Dumnezeu! Eu cred ca Dumnezeu este autoritatea finala (recunoscuta tacit in cazul acesta)care ne determina sa traim potrivit unor percepte morale absolute. De fapt, El este cel care a initiat juramantul, in Vechiul Testament, ca o formula solemna menita sa il determine pe om sa spuna adevarul, stiind ca este in prezenta lui Dumnezeu. Problema a intervenit atunci cand evreii, obisnuiti cu juramantul, au inceput sa minta chiar cand jurau pe Dumnezeul lor, ofensand astfel Persoana lui Dumnezeu. Cred ca superficialitatea cu care oamenii au inceput sa priveasca/foloseasca juramantul in Vechiul Testament, l-a determinat pe Domnul Isus sa interzica juramantul in Noul Testament/Legamant. Mantuitorul, prin porunca din Matei 5:33-37, interzice juramantul tocmai pentur a-i determina pe oameni sa devina responsabili cu afirmatiile lor in mod natural, normal, cotidian. Eu cred ca omul nascut din nou este in mod normal responsabil de afirmatiile pe care le face, fara sa mai fie nevoie de formulari suplimentare si sofisticate, care sa il faca credibil. Deci, daca traim crestinismul in mod real si zilnic, ascultand de toate poruncile Domnului Isus Cristos, cred ca juramantul nu mai este o necesitate, ci marturia unui trai crestin probat in timp va fi un argument suficient ca martorul spune adevarul in instanta. Cred ca tocmai pentur a ne responsabiliza sa traim crestinismul in mod real si consecvent a dat Domnul Isus porunca prin care interzice juramantul. Iar mai tarziu, Iacov reia aceasta porunca, chiar introdusa printr-o clauza solemna: "Mai pe sus de toate, fratii mei, sã nu vã jurati nici pe cer, nici pe pãmânt, nici cu vreun altfel de jurãmânt. Ci „da” al vostru sã fie „da”; si „nu” sã fie „nu” ca sã nu cãdeti sub judecatã".
CONCLUZIE: cred ca Dumnezeu vrea sa traim un crestinism autentic in mod normal, zilnic, fara sa fie nevoie de formule pretentioase pentru sustinerea adevarului - formule care de obicei sunt doar un paravan care joaca rol de diversiune pentru camuflarea minciunii. SA TRAIM CRESTINISMUL BIBLIC IN FIECARE ZI!
Ca veni vorba, cu sta legea in cazul juramantului militar? E adevarat, nu este la fel de "religios" precum cel de martor, dar, daca nu gresesc, s-a introdus la un momenta dat si un "Asa sa-mi ajute Dumnezeu!" ...
Trimiteți un comentariu