Statutul profesiei de consilier
juridic din 6 martie 2004
Art. 10 Realizarea profesiei. Activitatea profesională a consilierului juridic se realizează prin:
- consultaţii şi cereri cu caracter
juridic în toate domeniile dreptului;
- redactarea de opinii juridice cu privire la aspecte legale ce privesc activitatea acesteia;
- redactarea proiectelor de contracte, precum şi negocierea clauzelor legale contractuale;
- asistenţa, consultanţa şi reprezentarea juridică a persoanelor juridice şi a altor entităţi interesate;
- redactarea de acte juridice, atestarea identităţii părţilor, a consimţământului, a conţinutului şi a datei actelor încheiate, care privesc persoana juridică în favoarea căreia consilierul juridic exercită profesia;
- avizarea şi contrasemnarea actelor cu caracter juridic;
- verificarea legalităţii actelor cu caracter juridic şi administrativ primite spre avizare;
- semnarea la solicitarea conducerii, în cadrul reprezentării, a documentelor cu caracter juridic emanate de la persoana juridică sau de la instituţia publică reprezentată;

Art.5 În exercitarea profesiei şi în legătură cu aceasta, consilierul juridic este independent profesional şi nu poate fi supus nici unei îngrădiri sau presiuni de orice tip, acesta fiind protejat de lege împotriva acestora.
Art. 10 lit. d) Consilierul juridic, indiferent de forma în
care îşi desfăşoară activitatea profesională, se subordonează, numai pe linie
administrativă, persoanei juridice în favoarea căreia îşi exercită profesia.
Art. 11 Dreptul la
opinie profesională a consilierului juridic este garantat.
ART. 17
Art. 13 lit. c) În scopul asigurării secretului profesional, actele şi lucrările cu caracter profesional aflate asupra consilierului juridic sau la locul de exercitare a profesiei sunt inviolabile. Percheziţionarea consilierului juridic, a domiciliului ori a biroului său nu poate fi făcută decât de procuror, în temeiul unui mandat emis în condiţiile legii. Nu vor putea fi ascultate şi înregistrate, cu nici un fel de mijloace tehnice, convorbirile telefonice ale consilierului juridic şi nici nu va putea fi interceptată şi înregistrată corespondenţa cu caracter profesional, decât în condiţiile şi cu procedura prevăzute de lege.
La primirea în corpul
profesional, consilierul juridic depune următorul jurământ:
"În numele Legii, Onoarei şi Adevărului
jur
să respect Constituţia şi legile ţării,
să-mi exercit profesia independent, cu demnitate şi
probitate şi să păstrez secretul profesional.
Aşa să-mi ajute
Dumnezeu!"
Codul deontologic al consilierului juridic
Prin independența profesională în sensul prezentului cod se înţelege libertatea de acţiune și de opinie care este limitată doar prin dispoziţii legale sau regulamentare aplicabile profesiei de consilier juridic.
Art. 19 Apartenenţa consilierului juridic pe baza unui contract sau a unui act de numire în funcţie la o entitate privată sau publică, nu aduce atingere îndatoririlor sale profesionale, oportunităţii de a alege metodele de lucru sau posibilităţii de luare a unor decizii în plan profesional.
Art. 20 Consilierului juridic îi este interzis în exercitarea profesiei să tolereze acte ilegale.
Art. 21 Consilierul juridic este responsabil de concluziile și acţiunile sale în exercitarea profesiei.
Art. 25 Consilierul juridic va evita desfășurarea unor activități susceptibile de a leza libertatea sa de apreciere a cauzelor încredinţate spre rezolvare sau să fie pus intr-o situaţie care poate fi percepută ca fiind de natură să lezeze demnitatea profesiei.
Consilierul juridic va accepta sarcinile pe care le consideră compatibile cu competenta si funcţia sa.
Consilierul juridic va refuza sarcinile care contravin dipozițiilor legale sau prezentului cod si va lua măsurile de precauție necesare pentru a evita situaţiile similare.
Art.
26
Consilierul juridic va evita orice conflict de interese care ar aduce
atingere imaginii profesiei de consilier sau a entităţii beneficiare a
serviciilor juridice.
Nu poate fi considerată
evitare de conflict situaţia în care consilierul era obligat să intervină
pentru restabilirea legalităţii și nu a intervenit.
Art. 27 Consilierul juridic va respecta specificitatea exercitării profesiei sale și va sustine independența acesteia.
Art. 43
Activitatea desfasurată de consilierul juridic este o activitate de mijloace si
nu de rezultat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu