Rolul juristului

Care este rolul juristului, astazi?

Editorial publicat in revista Pandectele Romane nr.1/2015.

Autor: Prof. univ. dr. Mircea DUTU

Locul si statutul „oamenilor dreptului” in societate reprezinta, inca, un subiect disputat si aceasta in ciuda rolului lor atat de evident in acest cadru.

Intr-adevar, juristii contribuie major la structurarea lumii in care traim, sunt cei care reflecteaza asupra functionarii sistemului judiciar, invata dreptul si transmit fundamentele cunoasterii in domeniu, actioneaza in numele si in cadrul dreptului, intr-o societate globala, impregnata de juridic si care da un camp imens afirmarii „oamenilor de drept”, fie ca sunt cadre didactice, cercetatori stiintifici, actori publici, magistrati, avocati…

Si, totusi, indoiala persista deopotriva asupra relevantei studiului dreptului si a rolului juristului in comunitate.

Inca de la inceputurile lor, studiile de Drept au generat numeroase prejudecati, atat pozitive, cat si negative. Astfel, unii le-au perceput ca nobile si le-au considerat ca ar permite accesul la numeroasele retele socio-profesionale de prim rang.

Profesiile juridice, accesibile diplomatilor in Drept, erau si mai sunt vazute ca purtatoare de prestigiu si prestanta personala si sociala. Studiile universitare juridice atrag si formeaza pe cei mai buni tineri. Unii afirma, chiar ca, fata de rigoarea si notiunile astfel dobandite, „Dreptul ofera posibilitati (profesionale) infinite… cu conditia absolvirii cursurilor”, ca aceasta „materie nobila… permite sa devii orice”.

Prestigiul robei (indiferent de culoarea ei), nobletea idealului de justitie chemat sa fie slujit si generozitatea scopului urmarit (apararea altuia sau nepedepsirea inocentului) fac din profesiile juridice unele dintre cele mai atractive cariere profesionale.

In plan „contestatar”, reflectii de genul: „Dreptul nu este decat o chestiune de memorare pe dianafara”, fiind suficient a invata un text (codurile) pentru a cunoaste si a intelege ce trebuie, si nu este nevoie decat sa fii inzestrat cu o buna memorie pentru a reusi se afla printre cele mai frecvente reprosuri. Dreptul e considerat, de asemenea, ca „plictisitor”, fiind vorba de texte, adeseori cuprinzand norme tehnice si, prin aceasta, si arid.

Dimpotriva, in mediul intelectual, Dreptul ar fi regatul elocintei (arta oratorica) si al aparentei: o casta cvasiinitiatica, daca nu chiar ezoterica, cu codurile si riturile sale si unde totul nu ar fi decat aparente.

Referitor la profesori, acestia s-ar asemana batranilor mandarini, asezati pe un munte de presupuneri si prezumtii, inchisi fata de orice inovatie si mai ales fata de dialogul cu studentii, care profereaza cunostinte despre o profesie ce nu se invata, ci „se fura”. Mai mult decat atat, in mod paradoxal, aceste studii universitare nu ar forma mai nimic pentru profesiile juridice, practica ar fi inexistenta si departe de realitatile juridice. La facultate, studentii prea numerosi si neorganizati par a „plonja in gol”, singuri printre coduri si inghesuiti sa asculte cursuri zise magistrale, desuete si ceremonioase.

Studiul (invatarea) dreptului nu mai poate fi de mult „ingust si servil pozitivist”, caci pentru a avea idei juste, prima conditie este de a poseda cat mai multe idei. In acest sens, procesul de invatare trebuie sa cuprinda trei aspecte complementare prin intermediul cautarii genezei (ori explorarii izvoarelor istorice si fundamentelor filosofice), exegezei (ori expunerii si explicarii regulilor pozitive, inclusiv a celor de drept comparat) si a practicii normelor si a institutiilor. In privinta acestora din urma se cuvine relevata importanta studiului lor, intrucat „regulile dreptului se absorb in institutiile juridice”, iar impreuna „formeaza substanta ramurilor Dreptului”.

Cu cat societatea devine mai complexa, cu atat nevoia de drept este mai mare, iar sintagma ubi societas, ibi jus mai adevarata.

La randul sau, Dreptul depaseste cu mult simpla notiune de justitie, reprezinta ceva dincolo de un simplu corpus de reguli si se analizeaza, mai ales, ca un mod de organizare sociala, ceea ce implica o perspectiva unitara. ca matrice a unei societati date el trebuie sa fie omogen, coerent, identificat ca un ansamblu armonios si lizibil; sa reprezinte un fundament normativ care nu e disociabil, ca sistem e mult mai mult ca ramurile care il compun, iar ca stiinta nu se reduce la studiul separat al disciplinelor universitare aferente si care fixeaza si determina bazele, valorile publice si regulile de organizare si functionare ale unei societati.

Expresia de „ordine juridica” ramane edificatoare din acest punct de vedere: este identificabila si uniforma, constituie un sistem in care modul de elaborare al normei, principiile fundamentale, existenta unei constitutii, respectul statului de drept, ierarhia normelor nu se apreciaza in raport cu elementele disciplinelor (drept public/drept privat, de exemplu), ci in functie de o viziune globala de ansamblu, considerata ca un tot.

Vazut ca o grila de lectura (obligatorie) a raporturilor sociale, de decriptare corecta a naturii regimurilor politice, sau relevare a conditiilor de edictare si aplicare a normei, dreptul nu poate fi decat indivizibil. Unitatea sa se naste astfel din chiar natura-i proprie: Dreptul este unic deoarece cuprinde intreaga societate, pe care astfel o organizeaza si deci ii este, in acelasi timp, consubstantial.

Disciplinele juridice, in diversitatea si singularitatea lor, decupajele materiilor nu sunt decat accesorii, dezmembraminte ale principiilor fundamentale care transcend disciplinele in profilul nevoii unitatii de ansamblu.

Desigur, aceasta unitate fundamentala care este garantia reala a omogenitatii si coeziunii nu exclude diversitatea si pluralitatea in cadrul ansamblului. Unitatea Dreptului genereaza o coerenta a edificiului, dar nu interzice organizarea sa in discipline juridice in cadrul unitar prefixat. unitatea dreptului nu exclude, asadar, diversitatea drepturilor care compun o ordine juridica identificata si solida. ea nu are ca rezultat ori ca obiectiv de a imobiliza regula de drept, nu are ca vocatie sa stearga orice singularitate si nu impiedica in nici un fel conceptiile legale de campul disciplinar. Unitatea Dreptului nu este, de altfel, antinomica cu diviziunile esentiale ale disciplinelor ori campului disciplinar; dimpotriva, summa divisio sistemul se consolideaza si isi definitiveaza mai bine profilul.

…Dintr-o alta perspectiva, juristul ramane perceput, inainte de toate, ca un „tehnician” si adesea ca un simplu „agent” al puterii. Societatea nu a rupt niciodata cu adevarat cu imaginea legistilor medievali care au facut sa evolueze puterea politica si cea a truditorilor „in campul interpretarii si aplicarii legilor”, din ce in ce mai numeroase si mai stufoase. In acelasi timp, eterna dilema si polemica asupra statutului dreptului in randul stiintelor nu au incetat.

Redus la rangul de simpla „tehnica” de desprindere si prezentare a diverselor constrangeri legale rezultate din echilibrul si confruntarea fortelor politice, nici veritabila opera culturala, nici simplu mijloc instrumental el se integreaza dificil diviziunilor academice traditionale.

Juristul in cetate apare mai degraba ca unul dintre lucratorii sai, si mai putin este vazut printre ganditorii si artizanii ei. Iar lucru si mai surprinzator, aceasta perceptie pare identica si in spatiul universitar si stiintific, unde distinctia dintre practicianul si universitarul jurist nu este facuta adeseori. Totusi, cu unele exceptii, precum cea a filosofului francez Raymond Aron care scria: „Ni se pare ca profesorul de drept merita calificativul de intelectual mai mult decat avocatul, profesorul de economie politica decat ziaristul care comenteaza evolutii conjuncturale. Si aceasta intrucat dascalul universitar nu are alt obiectiv decat mentinerea, transmiterea ori largirea cunoasterii ca atare.” Statutul si locul juristului in spatiul academic ramane ambiguu: el este „tehnician” si nu este privit ca un „cercetator”, spre deosebire de chimist ori fizician; rezultatele activitatii sale sunt utile, dar isi manifesta valabilitatea numai in cazuri date.

De ce o atare situatie generala? Un raspuns direct si scurt ar fi urmatorul: in special din cauza incapacitatii actuale a comunitatii juristilor de a-si manifesta si impune adevarata semnificatie si importanta a activitatii, formarii profesionale si virtutilor stiintei pe care o slujesc! 
Poate ca este timpul a se face lumina si in aceasta privinta.

 Despre rolul juristului. Partea intai: Societatea

Dan STOICA, text disponibil la: http://Opinii.Juridice.ro

http://www.juridice.ro/925/despre-rolul-juristului-partea-intai-societatea.html

In fiecare an, mii de tineri sunt absolventi ai unei facultati de drept. Cu toate acestea, o intrebare simpla primeste prea putine raspunsuri in doctrina juridica romaneasca ori in timpul anilor de studiu. Este prima intrebare pe care ar trebui sa si-o puna un membru al profesiei noastre: Care este rolul juristului? De ce un om ar alege sa isi consume patru sau cinci ani de viata ca sa studieze diverse teorii si apoi o viata intreaga ca sa practice aceasta profesie in oricare din ipostazele ei?

Imaginati-va un dialog intre doi copii. Unul dintre ei este copilul unui avocat. Celalalt, curios, il intreaba in joaca: “Ce este un avocat?”.

Raspunsul este ingenuu, dar plin de sens: “Un avocat e o persoana care ajuta oamenii”. In anul 1952, L.L. Fuller argumenta ca un jurist este un “arhitect al structurilor sociale”. Un profesionist care proiecteaza un cadru de reglementare al relatiilor interumane. De multe ori este vorba despre un aranjament capabil sa atingă anumite scopuri, fie ele comune unui grup larg sau unui grup restrâns de persoane.

Analogia cu arhitectura poate merge mai departe, pentru a defini relatia dintre scopurile si mijloacele unui proiect. Arhitectura există pentru a satisface anumite nevoi care tin de spiritul uman. Ele pot fi descrise prin concepte de utilitate si frumusete.

Mijloacele folosite pentru a atinge aceste scopuri sunt cit se poate de obisnuite: ciment, lemn, otel, sticla. Le putem adauga aptitudinile tehnice necesare pentru asamblarea lor ori spiritul creativ pentru a inventa altele noi. Toate aceste mijloace se supun, in termeni arhitecturali, nevoilor de utilitate si frumusete.

In orice constructie particulara putem gasi viziuni diferite despre utilitate si frumusete, dar toata lumea este de acord ca acestea sunt obiectivele finale. O consecinta fireasca a acestui rationament este aceea ca inainte de toate trebuie sa incepem prin a intelege care este scopul constructiei.

Dupa ce vom fi definit notiunile de utilitate si frumusete vom putea alege mijloacele potrivite pentru realizarea lor. Acest rationament poate primi urmatoarea critica: este total ineficient sa risipim resurse importante in cautarea unor idei abstracte, inainte de a constata ce anume este posibil. Tensiunea dintre Ceea Ce Este si Ceea Ce Trebuie Sa Fie conduce la ideea ca este de preferat a incepe mai intai o evaluare a mijloacelor disponibile inainte de a ne adresa intrebari asupra scopurilor.

Acest argument nu rezista insa la urmatorul test: incapatinarea de a cauta alte forme de utilitate si frumos poate duce la descoperirea mijloacelor de realizare a acestora asa incât impunerea unor scopuri poate crea mijloacele care erau mai intâi inexistente, depasind frontierele intre care se manifestau pâna mai ieri frumosul si utilul.

Analogia cu Dreptul capata contur daca sensurile de utilitate si frumusete le inlocuim cu cele de justitie si adevar iar mijloacele le regasim in normele si institutiile juridice. Priceperea si creativitatea ramin valori-constante adaugate care fac sa traiasca orice sistem de idei construit de mintea umana.

Acest joc al argumentarii duce la concluzia ca nu putem impune un principiu al prioritatii. Dezbaterile despre importanta sensului asupra mijloacelor sau viceversa isi pierd orice ratiune. Ceea ce devine esential este mai curând analiza rolului pe care il joaca tensiunea dintre scopuri si mijloace in efortul de a proiecta, a construi si a da viata institutiilor sociale.

Consecinta imediata a constatarii noastre este aceea ca nu putem discuta despre Norme, Practica si Institutii fara a avea mereu in minte fie si o imagine simpla a ceea ce inseamna Adevar, Dreptate si Justitie. In acelasi timp nu putem defini scopurile reale ale Dreptului intr-un context dat fără a evalua instrumentele pe care acesta le are la dispozitie pentru a se explica si a se construi pe sine.

Ne aflam astazi in Romania anului 2004 când raspunderile unui jurist-avocat obisnuit sunt similare cu cele ale unui jurist-avocat american al anului 1900: de a reprezenta in instanta interesele clientului sau ori de a sfătui o persoana in chestiuni juridice. Aceasta se reduce la a spune că avocatul roman lucreaza cu fapte pe care le înregistrează în documente sau cu declaratiile clientilor sai. De la faptele X, Y, Z, el deduce in mod cauzal ca urmeaza consecinta juridica A.

Cincizeci de ani mai târziu, Fuller scria ca se produce o schimbare in raspunderile juristului american din anii 1900. El devine mai curind un “administrator”, un “manager” al faptelor. El merge dincolo de declaratiile clientului sau si face o sinteza a faptelor juridice si extra-juridice pe care le interpretează. Are astfel de-a face cu o “decizie totala” in care contributia sa este esentială. Iata cum abilitatile sale fundamental retorice vor fi suferind o transformare esentiala: creativitatea si curiozitatea intelectuala, puterea de sinteza si de redare clara a ideilor, comunicarea devin instrumente uzuale pentru un jurist.

Pentru cercetătorii științelor exacte nu e nimic nou sub soare: trecerea de la teoriile deterministice ale fizicii newtoniene la teoria relativitatii si la cercetarile de astăzi privind dinamica haosului, matematica fractalilor si analiza deciziilor in situatii complexe a avut ca rezultat o schimbare esentiala de paradigma in gindirea umana. E ca si cum folosind acum o suta de ani o bicicleta, gindeam in termeni de cauza-efect pentru ca simteam cum picioarele noastre pun in miscare bicicleta.

 Astazi conducem masini sofisticate legate la sateliti si putem calatori in spatiu cu rachete care folosesc energia atomica drept combustibil, in masura in care resursele financiare ne permit realizarea unui asemanea vis. Desi operam cu acelasi proto-istoric aparat binar de decizie da/nu atunci când facem alegeri, optiunile noastre devin din ce in ce mai complexe, iar presiunea pentru decizii rapide in medii de informatie aparent dezordonate este tot mai mare. De fapt nu răspunsurile s-au schimbat [ele fiind invariabil da sau nu] cit complexitatea întrebărilor a crescut. Astazi nu ne mai întrebăm cum putem călători folosind doua roti si cele doua picioare ale noastre [intrebare din care probabil s-a nascut ideea de bicicleta] ci cum putem folosi combustibilul atomic sa călătorim in alte dimensiuni.

Juristul a suferit la rândul sau o transformare a rolului pe care il joaca in societate: de la simplul luptator pentru cauza ori pentru interesul clientului său – la cel care creeaza solutii pentru problemele apărute datorita dezvoltarii complexitatii sociale – si pina la rolul de arhitect al structurilor sociale, atât intr-un sens preventiv (chiar terapeutic, in unele societati dezvoltate) cât si in unul creator de ordine si, atunci când este cazul, de noi instituții si practici sociale.

“Traim intr-o lume amenintata de haos intern si international. In opinia mea aceasta amenintare nu are drept cauza reaua-intentie cit mai ales inabilitatea noastra de a intelege într-adevar problemele celuilalt. Cred că este un adevăr profund in a spune ca nedreptățile si cruzimile acestei lumi sunt făcute nu cu pumnii, ci cu coatele. Avem nevoie de cineva cu imaginatia, cu rabdarea, si cu priceperea necesare pentru a defini acele aranjamente care ne ajuta sa luam parte la Petrecere dar ne impiedica să dam din coate. Numai Juristul poate face aceasta. Este răspunderea noastră să il educam in acest sens” [L.L. Fuller, op.cit].

Comunismul a rănit profund rădăcinile religioase ale României interbelice. A reusit in mare masură sa le inlocuiască cu un pozitivism de sens negativ, in care valorile existente la acel moment au capatat semne opuse: devalmasia ortodoxa s-a transformat in proprietate comuna indiviza, consumând resurse uriase in lupta pentru a-l indeparta pe celalat din spatiul comun; Spiritul comunitatii ordodoxe s-a modificat in actele Violentei din familie; Cumpatarea si Curatenia au capatat sens de Ignoranta si Nepasare. Sondajele spun ca cetateanul roman este temator pentru sanatatea sa: blameaza astfel medicul si sistemul sanitar. Romanul este critic când adreseaza problema coruptiei dar traieste cu ea si o tolerează. Are incredere in Biserica, dar merge din ce in ce mai rar la o spovedanie. In concluzie, avem o multime de sensuri viciate si nenumarate mijloace nepotrivite, care reclamă un efort de generatii pentru redefinirea lor in parametrii lumii moderne.

Avem astăzi nevoie de o regasire a Valorilor umane esentiale pentru viata noastra de zi cu zi: Increderea in oameni si in institutii, Egalitatea de optiuni, Libertatea de exprimare, Cunoasterea mijloacelor care pot transforma in valoare tensiunea dintre egalitate si libertate.

Dintre toti, in lumea de astazi, juristul este cel care ar trebui sa poata cu usurinta proiecta si pune in practica aceste valori. Cum poate deveni el constient de aceasta putere?

Bibliografie:

“The Principles of Social Order”, Selected Essays of Lon L. Fuller, Editia Oxford 2001
“Preventive Law and Creative Problem Solving: Multi-Dimensional Lawyering”, Thomas D. Barton and James M. Cooper, articol disponibil la:

www.preventivelawyer.org/content/pdfs/ Multi_Dimensional_Lawyer.pdf

Iasi
26 mai 2004
Pentru comentarii si critici va astept sa imi scrieti la: dan.stoica@juridice.ro

Pentru a cita idei din acest articol, folositi urmatoarea formulare:
“Despre rolul juristului. Partea intai: Societatea”, Dan STOICA, Dosarele e-F.Cons: Dosarul Teoretic;
text disponibil la http://teoretic.blogspot.com/2005/02/despre-rolul-juristului-partea-intai.html

 

Despre rolul juristului. Partea a doua: Educatia Juridica

 In fiecare an, facultatile de drept isi deschid portile pentru mii de studenti romani. In ultimii zece ani peste o suta de mii de studenti au absolvit o facultate de drept. In cei patru ani de educatie academica juridica, pentru mai bine de o suta de mii de tineri, exista de regula o singura constanta: confuzia.

Confuze ramin in toti anii de studiu raspunsurile la multe din intrebarile: De ce sa urmez o facultate de drept? Ce cunostinte practice imi ofera facultatea in toti anii de studiu? Ce pot face eu pentru facultate si ce va face ea pentru mine? Cum voi intelege lumea dupa ce voi absolvi facultatea? Care din profesori imi va fi model? Ce este un jurist si ce trebuie sa faca el? Care sunt principile fundamentale de exercitare a profesiei, in oricare din formele sale? Ce asteapta lumea de la un jurist? Este norma juridica singurul instrument al juristului? Exista o norma juridica pe care sa ne bazam judecata profesionala pentru orice fapt, actiune, inactiune, gind, relatie, dinamica, miscare ori nemiscare care s-au petrecut, se petrec ori se vor petrece vreodata? Ce se intimpla atunci cind nu exista o norma scrisa pentru un fapt oarecare? Ce se întâmplă cind complexitatea sau noutatea situatiei depaseste orice limita a gindirii juridice de până atunci? Pentru care din formele de exercitare a profesiei sunt mai bine potrivit, in raport cu visele, proiectele si cunostintele mele?

Cred ca fiecare din studenti ar trebui sa isi puna astfel de intrebari la inceputul facultatii. Ar putea deschide un jurnal in care sa noteze periodic in ce masura primesc raspunsuri la intrebarile lor. Raspunsurile pot veni de la profesori, din cartile pe care le citesc sau din situatiile din viata de zi cu zi pe care le întâlnesc. Raspunsurile nu vin de multe ori singure: de cele mai multe ori trebuie sa le fortezi sa apara, sa alergi dupa ele sau sa critici raspunsurile pe care le-au dat altii, sa le pui in practica si sa inveti din esecurile lor.

In articolul precedent [Despre rolul juristului.Partea intai: Societatea] spuneam ca L.L. Fuller a observat cum avocatul american al anului 1900 isi schimba rolul in societate, devenind dintr-un contabil al faptului juridic un manager care trebuie sa ia “decizii totale” si să interactioneze cu lumea in sens creativ.

Urmatoarea intrebare fireasca este: Ce face învățământul juridic pentru a educa un jurist pentru o astfel de “decizie totala”? 
Studentul trebuie sa fie pregatit sa raspunda mai curind la intrebarea “Ce ar trebui facut, avind in vedere toate conditiile contextului?” decit sa cerceteze îngândurat dacă “Este acest fapt ori act legal? Ce se poate face?”. Răspunsul lui Fuller, desi dat in anul 1948, rămâne actual si reluat pina astazi in scoala de drept americana:

“Este nevoie sa continuam sa ne concentram pe probleme reale, asa cum apar ele intr-un context real, uman. Nu trebuie sa ne pierdem in teorii abstracte. Pe de alta parte, acest drum trebuie extins in doua directii: in primul rind să luăm in considerare faptele reale si nu cele “inghetate/surprinse” de inregistrarile scrise; in al doilea rind, sa includem in evaluarea noastra factorii extrajudiciari care influenteaza decizia finala” [Fuller, 1948].

Sa presupunem ca obiectivul general este cel descris de Fuller. Mergând mai departe, aproape 50 de ani mai tirziu, gasim un document important al Baroului American, elaborat in anul 1992 si cunoscut in literatura americana de specialitate sub denumirea de “MacCrate Report” . Acest Raport are un titlu sugestiv: “An Educational Continuum. Report of the Task Force on Law Schools and the Profession : Narrowing the Gap”. Cu alte cuvinte, “Cum trecem prapastia dintre Facultatea de Drept si Practica Juridica”? 
Raportul încearcă sa răspundă in termeni practici la aceeasi problema pe care Fuller o punea in anii 50: Ce face invatamintul juridic pentru a pregati un jurist care va practica intr-o lume din ce in ce mai complexa?

Raportul MacCrate arata in ce consta “prapastia” dintre realitate si asteptari: 
1. Baroul American afirma ca studentii nu stiu sa scrie un proiect de contract, nu stiu sa descrie un caz in termeni practici, nu au vazut niciodata o actiune juridica iar profesorii nu au fost niciodata intr-o sala de judecata. 
2. Comunitatea academica raspunde că ea invata studentii cum sa gindeasca, se concentreaza pe teorii si predarea lor iar practica este predata cel mai bine de practicieni: “nu suntem niste scoli comerciale” [trade schools]. 
Evident, acestea sunt pozitiile extreme dar ele exprima cel mai bine zona de aplicatie academica ce lipseste si in facultatile romanesti si in majoritatea celor europene de drept. Desi in SUA aceasta zona se afla intr-o dezvoltare continua si accelerata inca de la Fuller incoace, problema este mereu actuala. Un profesor american declara in cadrul Raportului ca probabil doar unu la suta din profesorii de drept stiu care este scopul efortului lor de educatie in ce ii priveste pe studenti.

Raportul include o “Declaratie de Abilitati si Valori Profesionale”, introdusa de o consistenta dezvoltare a limitelor acestei declaratii.

Iata lista abilitatilor profesionale fundamentale identificate de Raport:

1. Pentru a dezvolta si evalua strategiile de solutionare a problemelor si de atingere a obiectivelor un jurist trebuie sa fie familiar cu abilitatile si conceptele următoare:
- identificarea si diagnosticarea unei probleme;
- generarea de solutii si strategii alternative;
- dezvoltarea unui plan de actiune;
- implementarea planului;
- revizuirea planului conform unor idei si informatii noi.

2. Pentru a analiza si a aplica normele si principiile juridice, un jurist trebuie sa fie familiar cu abilitatile si conceptele urmatoare:
- identificarea si formularea chestiunilor juridice;
- formularea teoriilor juridice relevante;
- elaborarea unei teorii juridice;
- evaluarea unei teorii juridice;
- critica si sinteza argumentarii juridice a teoriei [unde o teorie juridica este o suma de argumente legate de chestiunea juridica data]

3. Pentru a identifica o chestiune juridica si a o investiga in mod eficient si exhaustiv sunt necesare:
- cunostinte despre natura normelor si institutiilor juridice;
- cunostinte si abilitatea de a folosi instrumentele juridice fundamentale ale cercetarii juridice [doctrina]
- intelegerea procesului de conceptie si implementare a unui Proces de cercetare coerent si efectiv

4. Pentru a planifica, coordona si [atunci când este cazul] participa la investigarea faptelor, sunt necesare:
- determinarea necesității de a investiga anumite fapte;
- planificarea investigatiei faptelor;
- implementarea unei strategii de investigare;
- organizarea si clasificarea informatiilor intr-o formă accesibilă;
- decizia de a închide procesul de adunare a probelor;
- evaluarea informațiilor care au fost adunate

5. Pentru a comunica efectiv, in scris sau oral, sunt necesare:
- evaluarea perspectivei receptorului comunicarii;
- utilizarea unor metode eficiente de comunicare.

6. Pentru a consilia clientul in legatura cu deciziile sau posibilele cai de actiune, sunt necesare:
- stabilierea unei relatii de consiliere care respecta natura si rolul juristului;
- adunarea informatiilor relevante pentru decizia care urmează a fi luată;
- analizarea deciziei;
- consilierea clientului în legatură cu decizia;
- definirea si implementarea deciziei.

7. Pentru a negocia, intr-un context litigios sau tranzactional, este nevoie de pregatire privind:
- pregatirea negocierilor;
- conducerea unei sesiuni de negociere;
- consilierea clientului in legatura cu termenii obtinuti in urma negocierii cu celalata parte;
- implementarea deciziei clientului.

8. Pentru a consilia sau a angaja un client in optiunile privind litigiul sau metodele alternative de soluționare a conflictelor, un jurist trebuie sa înțeleagă funcțiile si consecintele potentiale ale unui astfel de proces si sa aiba cunostinte practice si teoretice in legatura cu:
- litigiul la nivelul instantelor inferioare;
- litigiul la nivelul instantelor de apel; 
- apararea intereselor si reprezentarea in litigii adminstrative;
- proceduri in alte tipuri de jurisdictii decit cele comune;
- metode alternative de solutionare a conflictelor.

9. Pentru a practica efectiv, este nevoie de:
- formularea de obiective si principii de management al practicii juridice;
- dezvoltarea unor sisteme si proceduri care sa asigure ca timpul, eforturile si resursele sunt alocate eficient;
- dezvoltarea de sisteme si proceduri care sa asigure ca lucrarile sunt executate si terminate in timp util;
- dezvoltarea de sisteme si proceduri pentru lucrul eficient cu alti oameni;
- dezvoltarea de sisteme si proceduri pentru adminstrarea eficienta a unui birou de avocatură.

10. Pentru a reprezenta un client in mod etic si conform cu principiile deontologice, este necesara cunoașterea următoarelor:
- natura si izvoarele principiilor etice;
- mijloacele de aplicare a principiilor etice;
- procesele de recunoastere si rezolvare a chestiunilor etice.

Valorile fundamentale ale profesiei identificate de Raport sunt:

1. Ca membru al unei profesii dedicata serviciului clientului:
- atingerea unui nivel de competenta in domeniul practic al fiecaruia;
- mentinerea nivelului de competenta;
- reprezentarea clientului intr-o maniera competenta

2. Ca membru al unei profesii care are raspunderi speciale privind realizarea actului de justitie:
- promovarea justitiei, corectitudinii si moralitatii in practica de zi cu zi;
- contributia la implinirea profesionala si raspunderea de a se asigura ca servicii juridice adecvate sunt oferite celor care nu si le pot permite;
- contributia la dezvoltarea profesiei si respunderea de a spori capacitatea legii si a institutiilor de drept de a realiza justitia.

3. Ca membru al unei profesii independente: 
-  participarea in activitatile care imbunatatesc profesia;
- asistenta in educarea si pregatirea noilor generatii de juristi;
- lupta de a elibera profesia de prejudecati rasiale, religioase, etnice, legate de virsta sau de sex ori de probleme de sanatate si de a indeparta efectele unor asemenea prejudecati.

4. Ca membru al unei profesii care necesita perfectionare continuua:
- investigarea si alegerea oportunitatilor care cresc capacitatea profesionala si cunostintele, si care ii imbunatesc abilitatile.
- selectarea si mentinerea acelor activitati care îi vor permite sa se dezvolte profesional si sa isi realizeze obiectivele profesionale personale.

Dincolo de Raportul MacCrate, voi cita mai jos un extras larg dintr-un alt document important pentru literatura pedagogica americana:
Aha!? Este creativitatea posibila in solutionarea problemelor juridice? Poate fi ea integrata in educatia juridica ? - este un articol scris de Carrie Menkel-MEADOW, profesor la Universitatea Georgetown. Autoarea propune următoarea structura alternativa de predare a dreptului care sa iasa din tiparele uzuale [americane] si sa integreze creativitatea si solutionarea problemelor in metoda pedagogica a facultatii de drept:

1. Anul intai: Studentii vor fi introdusi intr-o varietate de forme de rationament si gindire juridica: studiul contractelor si a raspunderii contractuale, interpretarea si conceperea normelor juridice; norma constitutionala ca norma formatoare de institutii dar si ca vector purtator de semnificatii istorice si filozofice profunde. 
Se va face o introducere intr-o alta disciplina [analiza statistica ori semiotica si metode de interpretare a unui text in general]. 
In acelasi timp studentii trebuie expusi la lumea reala a problemelor juridice [de ex: cum decurge o intilnire intre un avocat si un client; un stagiu intr-o organizatie in care sa se confrunte cu probleme reale juridice] si la lumea reala a investigatiei si logicii cercetarii juridice, cu folosirea intensiva a calculatorului si materialelor scrise. 
Studentii ar trebui sa cunoasca si citeva aspecte introductive legate de modul in care functioneaza relatiile interpersonale in activitatea de consultanta juridica. 
La toate acestea ar trebui adaugate citeva domenii care nu au o legatura directa si evidenta cu dreptul: un curs de arhitectura sau de asistenta sociala, cu accent pe solutionarea problemelor care apar in practica; un curs de literatura sau de limbi straine sau chiar de arte vizuale, in care ar trebui sa fie subliniat modul in care acestea pot fi folosite in practica juridica.

2. Anul al doilea: In timpul studierii domeniilor teoretice ale dreptului ar trebui experimentat un anume simt al competentei intr-o anumita problema, cum se poate urmari expertiza intr-un anume domeniu, cum trebuie inteleasa istoria unei modalitati de rezolvare a unei chestiuni juridice de-a lungul timpului. Pe lânga insusirea cunostintelor teoretice, ar trebui formate citeva abilitati fundamentale: cum se formuleaza intrebarile, o abilitate necesara in intilnirile cu clientii, practica litigioasa, sedinte, investigatii; abilitati de negociere, coordonarea si colaborarea cu alte persoane; exercitii de planificare si de concepere a unor proiecte de acte juridice. Pe linga acestea, ar trebui studiate câteva aspecte teoretice din domenii care au legatura cu dreptul in practica de zi cu zi: contabilitate, economie, sociologie si psihologie.

Un curs de simulari de rezolvare a unor probleme intr-un anumit domeniu juridic, care sa fie dinamic, cu prezentarea normelor, faptelor si cu sublinierea nevoii de a descoperi aspectele relevante ale cazului impreuna cu persoanele care pot decide si ajuta in definirea problemei, gasirea de solutii si implementarea a lor. In anul al doilea orice student al facultatii de drept ar trebui sa realizeze un proiect, in colaborare cu alti colegi.

 Proiectul poate fi scrierea unui articol, conceperea unui proiect de act normativ, planificarea unei tranzactii comerciale sau propunerea unei solutii pentru o problema virtuala a unei comunitati. Acest proiect va da posibilitatea unui student sa isi faca o imagine despre ce inseamna practica juridica, in timpul facultatii si sub supravegherea profesorilor sai dar si sa isi exerseze creativitatea. Ca un comentariu personal, consider ca anul doi este cel mai potrivit pentru exercitiile de creativitate: este un moment in care au fost acumulate cunostinte care tin studentul in limitele juridicului; pe de alta parte nu au fost insusite toate cunostintele teoretice care sa ii limiteze optiunile de creativitate.

3. Anul al treilea: In anul final al facultatii, studentii vor aprofunda studiul teoretic al dreptului si vor frecventa cursuri interdisciplinare: afaceri, sănătate publică, asistenta sociala. 
In cadrul unui seminar, studentii vor propune rezolvarea unei probleme reale sociale sau juridice [spre deosebire de experienta din anul doi in care aceasta problema nu era neaparat reala]. 
Cursurile de “clinica juridica” vor deschide perspectiva relatiei dintre teorie si practica juridica. In anul terminal studentii se vor intilni din nou cu un curs care sa le permita explorarea unor metode de rezolvare a problemelor specifice unor alte profesii. 
Intr-un mediu academic perfect, studentii de la drept vor interactiona cu alti studenti [de la facultati economice sau de medicina] cu care vor putea construi câteva proiecte comune cu accent pe modul de rezolvare a problemelor specifice altor profesii. Nu in ultimul rând, anul terminal ar trebui sa introduca studentul in chestiuni de raspundere si de etică profesionala, eventual cu un studiu comparativ privind practica aplicării principiilor de etica in alte profesii.

Rolul juristului in societate este cel pe care el si-l asuma, prin toate faptele si ideile sale cu impact social. Asumarea este insa un proces invatat. O chestiune de educatie si de practica indelungata, de incercari si esecuri, de alegeri si renuntari. Simpla declarare a lui “Eu sunt” nu isi ajunge siesi, ramine inchisa intr-o oglinda a ceea ce cred ca sunt. “Eu sunt” trebuie insotita de fapte, de informatii, de un ton si o gestica adecvate si trebuie spusa in momentul potrivit. Cu toate acestea, ea poate ramine suspendata si neluata in seama daca Verbul meu nu este acelasi cu al colegilor mei.

Facultatea de drept este un spatiu in care declararea afirmatiei simple “Sunt Jurist” poate capata valente complexe, poate construi lumi si dezmembra imperii. Mai ramine doar ca acest spatiu sa fie populat cu idei vii si oameni intelepti.

Bibliografie:

“On Legal Education” [Fuller 1948], din culegerea de eseuri “The Principles of Social Order”, Lon L. Fuller, Editia Oxford 2001

“Aha? Is Creativity Possible in Legal Problem Solving and Teachable in Legal Education?” Harvard Negotiation Law Review, vol. 6 (2001), pg. 97 si urm.

“MacCrate Report” este disponibil intr-o varianta rezumata pe site-ul Baroului American [American Bar Association]

Iasi
8 iunie 2004
Pentru comentarii si critici va astept
sa imi scrieti la: dan.stoica@juridice.ro

Pentru a cita idei din acest articol, folositi urmatoarea formulare:
“Despre rolul juristului. Partea a doua: EDUCATIA JURIDCA”, Dan STOICA,
Dosarele e-F.Cons: Dosarul Teoretic;
text disponibil la: http://teoretic.blogspot.com/2005/02/despre-rolul-juristului-partea-doua.html

 Despre rolul juristului. Partea a treia: Organizatiile profesionale

 Primul pas al unui absolvent in afara spatiului academic este pus pe un drum plin de semne de intrebare. Lipsa reperelor, a punctelor de sprijin si a indrumarilor sunt singurele certitudini in primii ani de deruta profesionala.

Pe lângă acestea, perceptia publica este ca justitia romana este lipsita de eficienta, corupta, falimentara.

Avocatii, notarii, mai nou executorii sunt priviti ca fiind categorii sociale ce nu au scrupule in a se imbogati pe seama clientilor lor, niste caste profesionale care isi au propriile reguli care impiedica cit mai mult angajarea raspunderii. 
Consilierii juridici doresc sa fondeze societati comerciale cu care sa inlocuiasca contractele de munca. 
Judecatorii raspund prea usor si adesea la comenzi politice, iar instantele noastre sunt pline de hotariri contradictorii. 
Presa scrie in fiecare zi despre un jurist asupra caruia planeaza suspiciuni de coruptie, care a pus interesul sau personal inaintea interesului pentru realizarea justitiei.

Ce se intimpla cu profesia noastra? Ce ne lipseste pentru a construi temelii solide sistemului de justitie, fiind profesionisit mai buni – nu atit in practica noastra individuala dar in comunitatea profesionala? Exista un Spirit al Corpului Profesional al Juristilor? Este sistemul educatiei juridice dezacordat fata de practica moderna a dreptului?

Voi incepe prin a arata care sunt principiile generale sociale care stau la baza asocierii. Ele au fost definite in 1966 de Lon L. Fuller intr-o lucrare prezentata in cadrul unei conferinte a Societatii Americane de Filozofie Politica si Juridica: “Doua Principii ale Asocierii Umane”. 
Mai intai, autorul declara ca va vorbi despre principii si nu forme ale asocierii, fiind “preocupat mai curind de ceea ce tine laolalta ceva ce un scriitor numea a fi “mobilierul societatii” si nu de structura in sine a acestui mobilier, desi evident ca eficacitatea legaturilor limiteaza tipurile de mobilier care poate fi asamblat”.
Cele doua principii descrise de Fuller sunt: principiul “angajamentului comun” si, la capatul opus, “principiul normativ”.
Primul principiu se refera la acele angajamente voluntare care aduna energii pe care nici o obligatie legala nu le poate reglementa sau nu își propune sa o facă. Organizatiile aflate la această extrema nu tolereaza fractiunile interne, fractiunile de interese care au pozitii nuantate fata de interesul general al grupului. In general asocierile care functioneaza in vremuri tulburi, de revolta si de definire sunt foarte sensibile la “viciul periculos al fractionarii” [Madison, The Federalist, no.X]. Nu trebuie sa facem un efort de memorie prea mare pentru a ne aminti de vremurile de “Uniune Nationala” care au domnit in Romania anilor ’90.
Al doilea principiu are in vedere asocierile care au la baza functionarii lor reguli formale care stabilesc drepturile si obligatiile membrilor sai. O organizatie care functioneaza la inceput pe principiul angajamentului comun incepe sa se transforme intr-o organizatie care, nu numai ca tolereaza, dar are nevoie din ce in ce mai mult de fractiuni interne care sa functioneze dupa regula angajamentului comun. 
Normele Juridice nu sunt cele mai eficiente instrumente pentru a directiona energiile umane spre acele domenii in care se pot manifeste in modul cel mai creativ si cel mai practic. Tocquile observa in “Democracy in America” ca un Guvern nu poate decit sa edicteze reguli stricte, si de aceea punea un accent deosebit pe valoarea asocierii. Pentru a vedea argumentele acestei teorii, nu trebuie decit sa privim in jurul nostru. Comparatia intre societatile dezvoltate, in care libera asociere este o practica neintrerupta de sute de ani si societatile care tocmai au suportat un regim comunist in care guvernarea avea pretentia de a reglementa orice relatie sociala, orice asociere – ne dezvaluie sensul deplin al fortei care sta in spatele libertatii de asociere. 
Principala justificare a acestei realitati este aceea ca prin asociere, membrii unei organizatii au posibilitatea de a urmari un interes comun privat, care nu este neaparat impartasit de societate in general. Mai mult, o asemenea asociere poate aduce in fata publicului posibilitati si optiuni pe care acesta nu le are in vedere, ajutând astfel opinia publica sa isi “redefineasca” interesele. 
Cele doua principii nu se găsesc in realitatea practica intr-o forma pura. Orice organizatie oscileaza in diferite momente intre cele doua “motoare” care le face sa functioneze. 
Vechiul conflict dintre “spirit” si “literă” nu poate ocoli nici o forma de organizare umana. 
Sa presupunem ca o asociatie se naste la inceput in jurul unei idei, si este animata puternic de idealuri comune. Probabil ca pentru un timp nu va exista nici un conflict legat de disciplina: conduita fiecarui membru va fi data de constiinta si angajamentul sau pentru “cauza comuna”. Odata cu trecerea timpului cerintele angajamentului de asociere vor incepe sa se faca uitate iar entuziasmul se va estompa. Va fi necesar ca “oaia ratacita” sa fie readusa la “turma” printr-o admonestare.

Procedura de avertizare va deveni apoi una formala, iar de aici până la a vorbi deschis despre posibilitatea de a demisiona nu e decât un pas. Pe măsură ce asocierea prosperă, afilierea la ea va tinde sa expună avantaje materiale si tangibile – de la interesul pentru o proprietate comuna pina la posibilitatea de a avea acces mai usor la o slujba. Admiterea in cadrul organizatiei va necesita o contributie materiala a noilor veniti. In aceste imprejurari, apare necesitatea ca orice încetare a calității de membru sa beneficieze de un tratament echitabil.
Simpla descriere a unui proces ca fiind echitabil nu inseamna insa ca avem un instrument care să testeze gradul sau de echitate. Intervin aici alte criterii care localizeaza procedura in timp si spatiu. Nu in ultimul rind, orice schimbare de procedura influenteaza inevitabil substanta chestiunii supuse dezbaterii. In acest mod descoperim ca ne aflam pe un tarim controlat in mare masura de drepturile si obligatiile normative.

Am facut aceasta scurta introducere in fundamentele substantiale ale asocierii, cum au fost descrise de Fuller, pentru a sublinia tensiunea permanenta existenta intre motivele si argumentele ideale ale unei asocieri si realitatea practica, normativa, a functionarii sale – cea care ii confera individualitate de grup.

Vom trece acum la o analiza aplicata a acestei tensiuni in cadrul organizatiilor profesionale ale juristilor. Din motive de simplitate voi numi cu acest termen atit avocatii cit si consilierii juridici.

Teoria economica descrie o piata serviciilor juridice ca fiind asimetrica din punct de vedere al informatiei. Cu alte cuvinte, cei mai multi clienti sunt mai putin informati decit un jurist despre natura unei probleme juridice si despre posibilele solutii. Consecinta acestei asimetrii este faptul ca un client il va lasa de cele mai multe ori pe jurist sa defineasca problema in locul sau dupa care tot acesta va trebui sa recomande o solutie si sa o implementeze. 

In consecinta, juristul va defini atit nevoile clientului si va selecta strategia pe care o gaseste cea mai potrivita, actionind ca un agent pe de o parte dar va fi si cel care furnizeaza serviciul, folosind expertiza sa pentru a implementa strategia aleasa. Apare astfel un conflict sever intre cele doua roluri ale sale: va exista intodeauna un interes material de a recomanda strategiile cele mai costisitoare pentru care tot el va fi platit. Aceasta situatie conduce la necesitatea de a reglementa piata serviciilor profesionale si functionarea profesiei pentru a realiza o mai buna protectie a clientilor. 
Asimetria informatiei mai ridica o problema importanta: imposibilitatea clientului de a judeca in avans calitatea serviciilor oferite de jurist. Ea are ca solutie stabilirea unor standarde profesionale minimale si acordarea de licente sau atorizatii de practica.

Autoreglementarea nu este insa singura solutie: a fost sugerata posibilitatea infiintarii unei agentii independente de “rating profesional” ori s-a considerat ca mecanismele liberei competitii vor genera semnalele proprii care vor stabili nivelele de profesionalism acceptate de piata. Existenta unor societati profesionale in care este antrenata raspunderea personala a asociatilor, este un semnal puternic privind calitatea serviciilor oferite.

Tensiunea oricarei forme de asociere explicata de Fuller apare si in cazul organizatiilor profesionale. De o parte avem interesul public de realizare a justitiei prin mentinerea unor standarde ridicate de pregatire a juristilor, prin promovarea unor principii esentiale cum ar fi independenta profesionala si, nu in ultimul rind prin sustinerea insasi a conceptului de norma: acesta este principiul angajamentului comun. De cealalta parte a balantei se afla principiul normativitatii, care ofera ca solutie de coeziune profesionala autoreglementarea sub presiunea interesului public de realizare a justitiei.

Inainte de a arunca o privire asupra criticilor privind autoreglementarea, ma opresc sa subliniez un aspect esential al organizarii profesionale. Atit in Europa cit si in SUA, Canada sau Australia nu exista obligatia unui jurist, oricare ar fi expertiza sa, de a se asocia la o anumita organizatie profesionala pentru a putea practica. Este libera alegere a oricarui absolvent al unei institutii de invatamint juridice de a sustine examenele pe care asociatiile profesionale existente pe piata serviciilor juridice le organizeaza pentru a evolua nivelul de pregatire al membrilor sai. 
Numai reputatia unei organizatii profesionale si proiectele personale ale fiecarui individ sunt determinantele firesti ale alegerii pe care acesta o face de a se asocia si a fi parte intr-o organizatie profesionala. De altfel Recomandarea 21 din 25 Octombrie 2000 a Consiliului de Ministrii al UE statueaza fara posibiliate de interpretare: “avocatii se bucura de libertatea de credinta, expresie, miscare, asociere si organizare”.
In SUA, doar aproximativ 50% din avocati sunt inscrisi in American Bar Association. 
In Franta si Belgia exista zeci de barouri. Este o consecinta fireasca a faptului ca serviciul juridic este oferit clientilor in general in limita unui anumit teritoriu, ceea ce face ca organizarea locala sa fie barometrul care poate indica standardele pietii locale de servicii juridice. 
Peste tot in lume barourile locale sunt cele care fac regulile principale si care eventual negociaza reguli comune in cadrul unei uniuni in functie de reputatia profesionala a membrilor sai.
Din acest punct de vedere putem considera ca formele de organizare profesionala in Romania se afla intr-o stare primitiva. Daca inlaturam obligatia legala, edictata impotriva dreptului universal al persoanei la libera asociere, ca un avocat sa faca parte dintr-un anumit barou, aflat intr-o structura unica – iar mai nou incercarea de a acredita ideea ca si consilierii juridici au acelasi regim – atunci intreg sistemul monopolist existent se modifica radical. 
Membrii actuali ai acestor organizatii ar incepe probabil sa se asocieze in baza principiului angajamentului comun descris de Fuller , pentru a folosi patrimoniul asocierii in scopul modernizarii profesiei.

Dar care sunt limitele de definire a unei organizatii profesionale a juristilor oriunde in lume?

Pina recent, in pragul mileniului trei, rolul esential al organizatiilor profesionale era autoreglementarea profesionala. In numele interesului public au fost ridicate inca de la inceputurile profesiei bariere la intrarea in profesie, au fost impuse restrictii in ce priveste publicitatea, au fost impuse restrictii privind tarifele practicate, restrictii privind forma de organizare si restrictii asupra modului de a contracta cu clientii [fiind interzise onorariile de succes].

Incepind din anii  90 insa exista un puternic curent care demonstreaza ca aceste bariere nu mai sunt in interesul public al unei societati aflata intr-o crestere de complexitate si de mobilitate. Interesul public cere ca si in zona serviciilor profesionale sa se manifeste libera competitie. Organizatia profesionala trebuie sa isi modifice scopurile de ieri pentru a privi in viitor. Ea se va asigura ca “membrii sai se afla la standarde inalte de educatie atit in timpul facultatii cit si pe durata exercitarii profesiei, ca au abilitatile necesare pentru a proteja si promova drepturile si interesele clientilor lor, cu o atentie deosebita pentru chestiunile de etica cele privind drepturile omului, si ca sustin permanent realizarea justitiei”. [Extras din Recomandarea 21, citata mai sus].

Iata care este lista de obiective pe care American Bar Association si le propune pentru a oferi membrilor sai o certitudine a excelentei profesionale:

1. Sa promoveze imbunatatirea sistemului de justitie american.
2. Sa promoveze accesul semnificativ la reprezentare si la sistemul de justitie american pentru toate persoanele, indiferent de conditia lor economica sau sociala.
3. Sa ofere permanent indrumare pentru imbunatatirea legilor, in scopul de a servi nevoile societatii aflate in premanenta schimbare
4. Sa dezvolte intelegerea si respectul legilor, a procesului de justitie si a rolului profesiei de jurist de catre public
5. Sa atinga cele mai inalte standarde de profesionalism, competenta si comportament etic
6. Sa serveasca ca organizatie reprezentativa a profesiei juridice
7. Sa ofere beneficii, programe si servicii care promoveaza dezvoltarea profesionala si imbunataesc calitatea vietii membrilor sai
8. Sa promoveze respectul fata de lege in lume
9. Sa promoveze participarea deplina si egala in profesie a minoritatilor, femeilor si persoaneleor cu disabilitati
10. Sa protejeze si sa imbunatateasca idealurile profesiei juridice ca o chemare si dedicatie pentru serviciul public
11. Sa protejeze independenta profesiilor juridice si a sistemului juridic ca element fundamental pentru o societate libera

In SUA atit instantele cit si autoritatea de reglementare in domeniul concurentei sunt cele care, in numele interesului public, cer organizatiilor profesionale sa renunte la restrictiile legate de practica profesionala si admiterea in profesie. Comisia Europeana recunoaste ca organizarea profesiilor liberale, si in special organizarea juristilor, trebuie modificata esential pentru a respecta regulile privind concurenta. In acest sens, a fost dat publicitatii Raportul privind Competitia in domeniul Serviciilor Profesionale, la data de 9 Februarie 2004. Raportul este o consecinta a Rezolutiei Parlamentului European privind reglementarea pietei serviciilor oferite de profesiile liberale.

Raportul arata ca fara nici o indoiala avocatii si membrii profesiilor liberale sunt niste “agenti economici” in sensul reglementarilor privind concurenta. Mai mult, el extinde aplicarea acestor reglementari si asupra asociatiilor profesionale in care sunt admisi membri cu statut de angajat deoarece o asociatie profesionala in mod normal si natural este reprezentanta unor membri independenti ai profesiei, angajatii avind calea asocierii in cadrul unui sindicat. Raportul indica raspunderea statului care incurajeaza sau obliga la un comportament anticoncurential. Lista practicilor considerate ca fiind anticoncurentiale este urmatoarea: bariere la intrarea in profesie, fixarea unor tarife, restrictii privind publicitatea si impunerea formelor de exercitare a profesiei.

Un fenomen interesant se petrece insa in zona asociatiilor profesionale ale consilierilor juridici. Legea consilierilor juridici permite acestora, fara nici o posibilitate de interpretare, sa se asocieze liber pentru a forma organizatii profesionale. Prevederile legii se pare ca au nemultumit pe cei care erau la conducerea fostei Asociatii a Consilierilor Juridici, care se astepta sa fie nominalizata intr-un rol de monopol similar cu cel existent in profesia avocatilor. 
Din pacate, colegii nostrii nu s-au putut adapta la conditiile respectarii dreptului la libera asociere si, contrar trendului global al de-regulizarii profesiilor juridice, incearca sa acrediteze ideea ca sunt singura organizatie (auto)indreptatita sa autorizeze intrarea in profesie. 

Ceea ce ni se pare insa mai grav este faptul ca anumite aparente pot induce ideea ca autoritatea publica a statului incurajeaza acest comportament. Publicarea in Monitorul Oficial al unui Statut al Consilierilor Juridici care contine prevederi anticoncurentiale si in afara legii poate fi o dovada a acestei sustineri. In temeiul comentariilor facute de Raportul Comisiei Europene mentionat mai sus, credem ca se poate discuta despre raspunderea statului pentru incurajarea unui comportament anticoncurential in domeniul reglementarii profesiei de consilier juridic, si se pot aduce argumente foarte puternice in acest sens in fata Comisiei Europene dupa anul 2007, in cazul in care Romania va deveni membra cu drepturi depline a Uniunii Europene.

La polul opus exista in spatiul romanesc o initiativa care dovedeste ce inseamna forta libertatii de asociere, care lasata sa functioneze, poate da nastere unor proiecte inovatoare si pline de sens. Un grup de consilieri juridici, practicieni in domeniul privat, au pus bazele primei asociatii profesionale din Romania care are o platforma de comunicare si de decizie electronica: Forumul Electronic al Consilierilor Juridici din Romania [e-F.Cons].

e-Forumul Electronic al Consilierilor Juridici din Romania poate lua in mod statutar decizii prin votul electronic al membrilor sai, dupa o dezbatere care poate dura intre 7 si 30 de zile, in functie de natura subiectului. In plus, nici o actiune sau act al echipei de conducere, inclusiv cele financiare, nu este valabil daca nu este postat electronic pentru a putea fi consultat de orice membru.Un mecanism de reprezentare rezonabil permite si altor asociatii sa devina membri si sa isi exprime votul in functie de forta lor de mobilizare interna.Alegerile pentru functiile de conducere au loc anual si se pot realiza pe cale virtuala. Orice membru al asociatiei isi poate inainta candidatura insotita de un rezumat al proiectelor sale, cu obiective concrete: membrii asociatiei vor evalua interesul lor pentru acel proiect si vor vota sau nu pentru el.

Asociatiile profesionale se bazeaza in mod uzual pe veniturile care provin din cotizatille membrilor sai, conferinte si seminarii care prezinta interes pentru acestia, publicatii, subventii, donatii si investitii. Unii privesc internetul ca o amenintare care ar putea reduce veniturile care provin din conferinte si din publicarea a diverse materiale. Argumentul lor este acela ca daca membrii pot comunica cu usurinta prin internet, nu vor mai avea nevoie de o comunicare directa si de intilniri in care sa discute despre politici si organizare. Conexiunea prin internet costa mai putin decât o deplasare intr-o locatie din tara sau una internationala. In spatele acestor temeri care pot fi indreptatite stau uneori si motive mai putin justificate, cum ar fi controlul fondurilor si al informatiilor. In special modul in care sunt organizate profesiile liberale in Romania favorizeaza asemenea practici, in detrimentul nevoilor profesionale ale membrilor.

Credem ca acest mod de a privi lucrurile este gresit. Faptul ca poate exista comunicare deschisa si instantanee intre membrii unei asociatii imbogateste viata organizatiei, dind posibilitatea oricarui membru sa isi expuna punctul de vedere atunci cind doreste – un lucru imposibil in timpul unei conferinte cu spatiu si timp limitat. Mai mult, presiunea comunicarii face ca membrii sai sa aiba un control direct asupra fondurilor pe care le varsa in conturile asociatiei in interesul lor profesional. Veniturile din publicatii pot creste, daca sunt postate public doar fragmente din lucrarile organizatiei sau rezumate ale lor. E foarte adevarat insa ca o asemenea viziune inseamna implicare, participare, interes si efort personal pentru imbogatirea perspectivelor profesionale. Acesta este ratiunea pentru care e-F.Cons a luat nastere.

Dincolo de posibilitatile nelimitate pe care comunicarea virtuala le deschide, exista si noi provocari ale mediului electronic: uneori documente mai vechi nu sunt reactualizate ori pur si simplu pot exista e-mail-uri care sa “dispara” pe drumul lor catre destinatar. Abordarea lor necesita din partea membrilor rabdare si perseverenta pentru a dezvolta un adevarat spirit al corpului profesional.

Oricare ar fi forma de comunicare in interiorul unei asociatii profesionale, exista citeva principii fundamentale pe care organizatia trebuie sa le urmareasca: stimularea comunicarii intre membrii profesiei dar si a comunicarii intre organizatie si restul lumii; dezvoltarea unor standarde profesionale, politici si metode de acreditare transparente si corecte in conditii egale pentru orice aplicant, fara nici o discriminare; incurajarea dezvoltarii profesionale prin publicarea de reviste, carti, rapoarte si alte documente; recompensarea activitatilor profesionale deosebite prin recunoasteri publice, premii si participarea in comisiile si pozitiile importante ale asociatiei.

O asociatie cum este e-F.Cons-ul va profita de comunicarea virtuala directa si imediata pentru a face ca aceste obiective sa devina mai usor de atins intr-un timp mai scurt si cu costuri mai mici. E-F.Cons abordeaza insa si probleme specifice organizarii consilierilor juridici:
proiecte de educatie in domeniul negocierii si medierii, impreuna cu alte organizatii specializate; promovarea unor modificari legislative care sa clarifice chestiunile de importanta pentru practica profesiei: independenta de opinie; conflictul de interese; privilegiul comunicarilor cu angajatorul; practica multidisciplinara;obligatia instruirii permanente; organizarea profesionala in raport cu politicile europene privind concurenta.

Un coleg imi spunea cindva ca acest proiect ar fi o incercare de a “zbura pe Luna”, cind noi abia daca avem citeva carute care se tiraie pe un drum de tara prafuit. Raspunsul meu a fost direct: nu vom ajunge niciodata pe Luna daca vom dormi toata viata ascunsi sub coviltirul carutelor, fara vise si proiecte, fara sa vedem macar ca exista o Luna. Pentru unii oameni, Luna e mai aproape decit Canada. O putem privi in fiecare seara. E mai aproape de suflet, intai.

Dan STOICA, LL.M.
Iasi
12 Septembrie 2004

Pentru a cita idei din acest text, folositi urmatoarea formulare:
Dan Stoica, “Despre Rolul Juristului.Partea a treia: Organizatiile profesionale”, text disponibil la: http://teoretic.blogspot.com/2005/02/despre-rolul-juristuluipartea-treia.html