Directorul
unităţii de învăţământ aplică sancţiunile pentru abaterile disciplinare
săvârşite de elevi prevăzute de Ordinului nr. 4.925 din 8 septembrie
2005 pentru aprobarea Regulamentului de organizare
şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar cu modificările și
completările ulterioare
Sancțiunile cuprinse în Ordinul nr. 4.925 din 8 septembrie 2005
trebuie prevăzute și
în Regulamentul intern.
În funcție de gravitatea faptei, consiliul
profesoral decide asupra tipului de sancţiune disciplinară aplicată elevilor
care săvârşesc abateri.
Elevii care
săvârşesc fapte prin care se încalcă dispoziţiile legale în vigoare, inclusiv
regulamentele şcolare, vor fi sancţionaţi în funcţie de gravitatea acestora.
Sancţiunile care
se pot aplica elevilor sunt următoarele:
a) observaţia
individuală;
b) mustrare în
faţa clasei şi/sau în faţa consiliului clasei/consiliului profesoral;
c) mustrare scrisă;
d) retragerea temporară sau definitivă a bursei;
e) eliminarea de la cursuri pe o perioadă de 3-5
zile;
f) mutarea disciplinară la o clasă paralelă din
aceeaşi şcoală;
g) mutarea disciplinară la o altă unitate de
învăţământ, cu acceptul conducerii unităţii primitoare;
h) preavizul de exmatriculare;
i) exmatricularea.
Observaţia individuală constă în dojenirea elevului. Sancţiunea se aplică de
diriginte/învăţător sau de director. Sancţiunea nu atrage şi alte măsuri
disciplinare.
Mustrarea în faţa clasei şi/sau în faţa consiliului clasei/consiliului
profesoral constă
în dojenirea elevului şi sfătuirea acestuia să se poarte în aşa fel încât să
dea dovadă de îndreptare, atrăgându-i-se totodată atenţia că dacă nu îşi
schimbă comportamentul i se va aplica o sancţiune mai severă. Sancţiunea se
aplică de către diriginte/învăţător sau director. Sancţiunea este însoţită de
scăderea notei la purtare.
Mustrarea scrisă constă în dojenirea elevului în scris, la propunerea consiliului clasei
sau a directorului, de către diriginte/învăţător şi director şi înmânarea
documentului părinţilor/tutorilor legali, personal, sub semnătură. Sancţiunea
se înregistrează în catalogul clasei, precizându-se numărul documentului.
Sancţiunea se consemnează în raportul consiliului clasei, prezentat consiliului
profesoral la sfârşitul semestrului sau al anului şcolar. Sancţiunea este
însoţită de scăderea notei la purtare.
Retragerea temporară sau definitivă a bursei se aplică de director, la propunerea
consiliului clasei. Sancţiunea este însoţită de scăderea notei la purtare.
Eliminarea de la cursuri pe o perioadă de 3-5 zile constă în înlocuirea activităţii
obişnuite a elevului, pentru perioada aplicării sancţiunii, cu un alt tip de
activitate, desfăşurată de regulă în cadrul unităţii de învăţământ, în
conformitate cu prevederile regulamentului intern, şi stabilită de către
director, la propunerea consiliului clasei.
Dacă elevul refuză să participe la
aceste activităţi, absenţele sunt considerate nemotivate şi se consemnează în
catalogul clasei. Sancţiunea se consemnează în catalogul clasei, precizându-se
numărul şi data documentului, şi în raportul consiliului clasei la sfârşitul
semestrului sau al anului şcolar. Această sancţiune nu se aplică elevilor din
clasele I-IV.
Sancţiunea este însoţită de scăderea
notei la purtare.
Mutarea disciplinară la o clasă paralelă se aplică prin înmânarea în scris a
sancţiunii, sub semnătură, de către diriginte/învăţător şi director
părintelui/tutorelui legal sau elevului, dacă acesta a împlinit 18 ani.
Sancţiunea se consemnează în registrul de evidenţă a elevilor, în catalogul
clasei şi în registrul matricol. Sancţiunea se consemnează în raportul consiliului clasei, la sfârşitul
semestrului sau al anului şcolar. Sancţiunea este însoţită de scăderea notei la purtare.
Preavizul de exmatriculare se întocmeşte în scris de diriginte şi director, pentru elevii care
absentează nejustificat 20 de ore la diferite discipline de studiu sau 15% din
totalul orelor de la o singură disciplină/un singur modul, cumulate pe un an
şcolar, şi se înmânează sub semnătură părintelui/tutorelui legal sau elevului,
dacă acesta a împlinit 18
Sancţiunea se aplică elevilor din
sistemul de învăţământ liceal, postliceal şi profesional, cu excepţia elevilor
din învăţământul obligatoriu. Sancţiunea se consemnează în registrul de
evidenţă a elevilor şi în catalogul clasei şi se menţionează în raportul
consiliului clasei la sfârşit de semestru sau de an şcolar. Sancţiunea este
însoţită de scăderea notei la purtare.
Exmatricularea constă în eliminarea,
până la sfârşitul anului şcolar, a elevului din unitatea de învăţământ în care
acesta a fost înscris.
Exmatricularea poate fi:
a) exmatriculare cu drept de
reînscriere în anul următor în aceeaşi unitate de învăţământ şi în acelaşi an
de studiu;
b) exmatriculare fără drept de reînscriere
în aceeaşi unitate de învăţământ;
c) exmatriculare din toate unităţile
de învăţământ, fără drept de reînscriere, pentru o perioadă de timp.
Exmatricularea
cu drept de reînscriere în anul următor în aceeaşi unitate de învăţământ şi în
acelaşi an de studiu se aplică elevilor din învăţământul secundar superior, din
anul de completare şi din învăţământul postliceal, pentru abateri grave,
prevăzute de prezentul regulament sau apreciate ca atare de către consiliul
profesoral al unităţii de învăţământ.
Sancţiunea se aplică şi pentru un
număr de cel puţin 40 de absenţe nejustificate din totalul orelor de studiu sau
cel puţin 30% din totalul orelor la o singură disciplină de studiu/un singur
modul, cumulate pe un an şcolar.
Sancţiunea se aprobă în consiliul
profesoral, la propunerea dirigintelui, prin consultarea directorului. Dacă
motivul sancţionării îl reprezintă absenţele nejustificate, aprobarea este
condiţionată de emiterea preavizului de exmatriculare. Sancţiunea se
consemnează în registrul de procese-verbale ale consiliului profesoral, în
catalogul clasei, în registrul de evidenţă a elevilor şi în registrul matricol.
Sancţiunea se comunică părintelui/tutorelui legal şi elevului, dacă acesta a
împlinit 18 ani, în scris, sub semnătură, de către dirigintele clasei.
Sancţiunea este însoţită de scăderea notei la purtare sub 6,00.
Exmatricularea fără drept de reînscriere în aceeaşi unitate de
învăţământ se
aplică elevilor din învăţământul secundar superior şi din anul de completare,
pentru abateri deosebit de grave, apreciate ca atare de către consiliul
profesoral. Aplicarea sancţiunii se aprobă de către consiliul profesoral, la
propunerea consiliului clasei sau a directorului. Sancţiunea se consemnează în
registrul de procese-verbale ale consiliului profesoral, în catalogul clasei,
în registrul de evidenţă a elevilor şi în registrul matricol. Sancţiunea se
comunică părintelui/tutorelui legal şi elevului, dacă acesta a împlinit 18 ani,
în scris, sub semnătură, de către dirigintele clasei. Sancţiunea este însoţită
de scăderea notei la purtare sub 6,00.
Exmatricularea din toate unităţile de
învăţământ, fără drept de reînscriere pentru o perioadă de timp, se aplică
elevilor din învăţământul secundar superior, din anul de completare şi din
învăţământul postliceal pentru abateri deosebit de grave.
Aplicarea sancţiunii şi stabilirea duratei se fac
de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării, la propunerea motivată a
consiliului profesoral. Sancţiunea se consemnează în registrul de
procese-verbale al consiliului profesoral, în catalogul clasei, în registrul de
evidenţă al elevilor şi în registrul matricol. Sancţiunea se comunică de
Ministerul Educaţiei şi Cercetării în scris, sub semnătură, părintelui/tutorelui
legal şi elevului, dacă acesta a împlinit 18 ani. Sancţiunea este însoţită de
scăderea notei la purtare sub 6,00.
Dacă elevul căruia i s-a aplicat o sancţiune
menţionată la art. 120-123 din Ordinul
nr. 4.925 din 8 septembrie 2005 pentru aprobarea Regulamentului
de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar cu
modificările și completările ulterioare dă dovadă de un comportament
ireproşabil pe o perioadă de cel puţin 8 săptămâni de şcoală până la încheierea
semestrului/anului şcolar, prevederea privind scăderea notei la purtare,
asociată sancţiunii, se poate anula. Anularea este decisă de cel care a
aplicat sancţiunea.
Pentru toţi elevii din învăţământul
preuniversitar, la fiecare 10 absenţe nejustificate pe semestru din totalul
orelor de studiu sau la 10% absenţe nejustificate din numărul de ore pe
semestru la o disciplină/modul, va fi scăzută nota la purtare cu câte un punct.
Elevii vinovaţi
de deteriorarea bunurilor unităţii de învăţământ plătesc toate lucrările
necesare reparaţiilor sau suportă toate cheltuielile pentru înlocuirea
bunurilor deteriorate.
În cazul în care
vinovatul nu se cunoaşte, răspunderea materială devine colectivă, revenind
întregii clase.
În cazul
distrugerii/deteriorării manualelor şcolare primite gratuit, elevii vinovaţi
înlocuiesc manualul deteriorat cu un exemplar nou, corespunzător disciplinei,
anului de studiu şi tipului de manual deteriorat, iar în caz de imposibilitate
achită contravaloarea acestuia.
Pentru
deteriorarea bunurilor unităţii de învăţământ
și în cazul distrugerii/deteriorării manualelor şcolare primite gratuit
elevii pot fi sancţionaţi în conformitate cu dispoziţiile art. 119-129 din Ordinul nr. 4.925 din 8 septembrie 2005 pentru
aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a unităţilor de
învăţământ preuniversitar cu modificările și completările ulterioare
Exmatricularea din toate unităţile de învăţământ, fără
drept de reînscriere pentru o perioadă de timp este definitivă şi poate fi
contestată în conformitate cu dispoziţiile Legii contenciosului administrativ
nr. 554/2004.
Toate sancţiunile aplicate elevilor trebuie
comunicate în scris părinţilor/reprezentantului legal.
Contestaţiile împotriva sancţiunilor, cu excepția exmatriculării din toate
unităţile de învăţământ, fără drept de reînscriere pentru o perioadă de timp se
adresează în scris consiliului de administraţie al unităţii de învăţământ, în
termen de 5 zile de la aplicarea sancţiunii. Contestaţia se soluţionează în
termen de 30 de zile de la depunerea acesteia la secretariatul unităţii de
învăţământ. Hotărârea consiliului de administraţie este definitivă.
Temei legal: Ordinul nr. 4.925 din 8 septembrie 2005 pentru aprobarea
Regulamentului de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ
preuniversitar cu modificările și completările ulterioare
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu